7.8.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 256/16

1)

Sunt compatibile legislația internă și jurisprudența națională cu articolul 14 din Directiva 2014/41/UE privind ordinul european de anchetă în materie penală (1) dacă, potrivit acestuia, motivele de fond pentru emiterea unui ordin european de anchetă, al cărui obiect este desfășurarea unei percheziții într-o locuință și în spațiile comerciale, precum și ridicarea anumitor obiecte, respectiv admiterea audierii unui martor, nu pot fi atacate în mod direct prin intermediul unei căi de atac împotriva deciziei prin care au fost dispuse aceste măsuri și nici printr-o acțiune separată în despăgubire?

2)

Conferă articolul 14 alineatul (2) din directivă în mod direct părții interesate dreptul de a ataca decizia judiciară privind ordinul european de anchetă, cu toate că dreptul intern nu prevede o astfel de posibilitate procesuală?

3)

Luând în considerare articolul 14 alineatul (2) coroborat cu articolul 6 alineatul (1) litera (a) și cu articolul 1 alineatul (4) din directivă, este inculpatul o parte interesată în sensul articolului 14 alineatul (4) din directivă, dacă măsura administrării probelor se îndreaptă împotriva unui terț?

4)

Este persoana care utilizează sau locuiește în spațiile în care se vor desfășura percheziția și ridicarea de obiecte și înscrisuri, respectiv persoana care va fi audiată în calitate de martor, o parte interesată în sensul articolului 14 alineatul (4) coroborat cu alineatul (2) din directivă?