14.6.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 188/10

1.

La 9 noiembrie 2010, în cazul COMP/39258 Transport aerian de mărfuri, Comisia a adoptat Decizia C(2010) 7694 final referitoare la o procedură în temeiul articolului 101 din TFUE, al articolului 53 din Acordul privind SEE și al articolului 8 din Acordul dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind transportul aerian („decizia din 2010”) (2). Cu o singură excepție, toți destinatarii deciziei de aplicare a unor amenzi pentru participarea la un cartel au introdus împotriva acesteia acțiuni în anulare (integrală sau parțială).

2.

În 13 hotărâri pronunțate la 16 decembrie 2015 („hotărârile din 2015”) (3), Tribunalul a statuat că decizia din 2010 a fost afectată de un viciu de motivare (4). În funcție de cererile formulate în fața Tribunalului, respectivul viciu a determinat anularea integrală sau parțială a deciziei din 2010 în ceea ce privește diversele părți care au contestat decizia respectivă (5).

3.

Hotărârile din 2015 au identificat o încălcare a obligației de prezenta o motivare suficientă, în conformitate cu articolul 296 alineatul (2) din TFUE. Acestea nu s-au pronunțat cu privire la vreun motiv de fond. Proiectul de decizie la care se referă prezentul raport are rolul de a înlocui decizia din 2010 în măsura în care aceasta a fost anulată. Scopul său este de a corecta deficiențele identificate în hotărârile din 2015 și de a ține seama de evoluțiile survenite din 2010 în structura anumitor întreprinderi.

4.

La 20 mai 2016, Direcția Generală Concurență a Comisiei („DG Concurență”) a trimis o scrisoare reclamanților din cele 13 acțiuni de contestare care au condus la hotărârile din 2015. Scrisorile în cauză („scrisorile din mai 2016”) au informat părțile respective cu privire la intenția DG Concurență de a propune Comisiei să adopte o nouă decizie în cazul AT.39258. Această decizie ar fi adresată entităților juridice acoperite de cele 13 cereri introduse în fața Tribunalului, în măsura în care decizia din 2010 a fost anulată în privința fiecărui solicitant. Aceasta ar constata că fiecare dintre reclamanții care s-au adresat Tribunalului au participat la o „încălcare unică și continuă” în ceea ce privește toate rutele de transport menționate în decizia din 2010. Conform scrisorilor menționate, noua propunere de decizie ar „necesita o anumită adaptare a considerentelor și a părții dispozitive a deciziei din 2010”, dar acest lucru nu ar conduce la formularea de noi obiecțiuni, și nici nu ar modifica fondul obiecțiunilor prezentate în comunicarea privind obiecțiunile din 18 decembrie 2007 („CO”). În scrisorile trimise de DG Concurență se arata că o astfel de nouă decizie ar fi autorizată de jurisprudența relevantă, deoarece anularea deciziei din 2010 s-a întemeiat „pe motive procedurale” (6). În scrisori se adresa invitația de a prezenta observații cu privire la acțiunea pe care DG Concurență intenționa să o întreprindă.

5.

Toți destinatarii scrisorilor din mai 2016 au răspuns la acestea, iar unii au furnizat consilierului-auditor o copie a răspunsurilor pe care le-au trimis DG Concurență.

6.

Unii dintre destinatari au criticat scrisoarea din mai 2016 pe care au primit-o, pe motiv că aceasta era prea imprecisă. Ca urmare a faptului că în respectivele scrisori nu s-au prezentat detalii specifice ale „adaptării”, destinatarii acestora au susținut, în măsuri diferite, că li s-a limitat capacitatea de a înainta observații aprofundate privind încălcarea pe care DG Concurență intenționa să o identifice în noua propunere de decizie.

7.

Mai mulți destinatari au susținut în esență că, spre deosebire de situațiile care au determinat hotărârile citate în nota de subsol 6 a prezentului raport („jurisprudența PVC II”), viciile identificate în hotărârile din 2015 nu se limitează la simple formalități în etapa finală a adoptării unei decizii, care sunt relativ ușor de corectat.

8.

Unii dintre destinatari au susținut, fără a face însă întotdeauna trimitere la un temei juridic specific, că, în consecință, Comisia nu are voie din punct de vedere juridic să adopte o nouă decizie în cazul AT.39258. În opinia altor destinatari, Comisia nu poate adopta o nouă decizie fără ca mai întâi să elaboreze o nouă comunicare privind obiecțiunile și să acorde părților interesate posibilitatea de a fi ascultate din nou, inclusiv în cadrul unei audieri. Unii dintre acești din urmă destinatari au susținut că s-au înregistrat evoluții în ceea ce privește jurisprudența relevantă care pun sub semnul întrebării îndeplinirea cerințelor referitoare la constatarea implicării lor într-o încălcare unică și continuă.

9.

Unii destinatari au susținut, de asemenea, că orice nouă decizie nu putea stabili un grad sporit al răspunderii lor în comparație cu cel prevăzut în decizia din 2010.

10.

Niciunul dintre destinatarii scrisorilor din mai 2016 nu mi-au adresat vreo cerere după primirea acestora. Trebuie precizate însă următoarele cu privire la argumentele prezentate pe scurt mai sus.

11.

Dreptul de a fi ascultat se referă la obiecțiunile Comisiei și la dovezile pe care se bazează aceasta în privința lor. Acest drept nu se extinde însă la poziția finală pe care Comisia intenționează să o adopte într-o decizie de constatare a unei încălcări a legislației în materie de concurență (7). Scrisorile din mai 2016 nu pot, prin urmare, să fie criticate în mod justificat pe motiv că nu au prezentat în detaliu adaptările exacte pe care DG Concurență le-a avut în vedere pentru adoptarea unei noi decizii în acest caz. Scrisorile din mai 2016 au solicitat opinii privind proiectul de propunere de nouă decizie pe care DG Concurență intenționa să îl prezinte pentru a remedia viciile identificate în hotărârile din 2015. Ar fi fost prematur să se stabilească în detaliu cu exactitate orice modificare pe care DG Concurență o considera necesară pentru a remedia aceste vicii. De asemenea, destinatarii scrisorilor din mai 2016 au fost în fapt puși în situația de a prezenta observații cu privire la aspectele menționate în aceste scrisori.

12.

Încălcarea obligației de a prezenta o motivare suficientă, în conformitate cu articolul 296 alineatul (2) din TFUE, este considerată a fi o încălcare a unor „norme fundamentale de procedură”, în sensul articolului 263 din TFUE (8). Deși viciile deciziei din 2010 identificate în hotărârile din 2015 nu erau aceleași cu cele menționate în jurisprudența PVC II, nu se poate concluziona că ilegalitatea identificată în hotărârile din 2015 este una mai degrabă de fond, decât de formă. Prin urmare, jurisprudența PVC II este aplicabilă situației corespunzătoare cazului AT.39258 după pronunțarea hotărârilor din 2015.

13.

Într-adevăr, hotărârile din 2015 nu s-au pronunțat cu privire la comiterea sau nu a unei încălcări ca urmare a participării la un cartel și nici nu a verificat legalitatea evaluării acestei chestiuni în decizia din 2010 (9). Prin urmare, nu rezultă principiul autorității de lucru judecat (10). În plus, diversele anulări efectuate de hotărârile din 2015 nu pot fi considerate ca o achitare în sensul principiului ne bis in idem, astfel cum este consacrat, în special, la articolul 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În consecință, Comisia nu este împiedicată de niciunul dintre aceste principii să reia procedurile în ceea ce privește comportamentul care a făcut obiectul deciziei din 2010 (11). Niciuna dintre observațiile trimise ca răspuns la scrisorile din mai 2016 nu a sugerat că o nouă decizie a Comisiei în cazul AT.39258 este interzisă din alte motive.

14.

CO, și nu decizia din 2010, este relevantă în scopul exercitării dreptului de a fi ascultat în legătură cu obiecțiunile prezentate de Comisie în cazul AT.39258 (12). Ilegalitatea identificată în hotărârile din 2015 s-a produs în etapa de finalizare și adoptare a deciziei din 2010. În sine, acestea nu au afectat legalitatea CO și audierile conexe ale părților interesate (13). Prin urmare, Comisia este îndreptățită să reia procedură în cazul AT.39258 din punctul în care s-a produs ilegalitatea identificată în hotărârile din 2015 (14).

15.

Fără a exprima o opinie cu privire la sugestia conform căreia jurisprudența referitoare la noțiunea de încălcare unică și continuă a evoluat de la momentul CO sau de la momentul adoptării deciziei din 2010, ar trebui reamintit faptul că, potrivit instanțelor UE, evoluția jurisprudenței nu poate determina, în sine, necesitatea unor noi audieri, nu mai mult decât dacă aceste evoluții se produc în cursul procedurii administrative înainte de adoptarea unei decizii finale (15). În orice caz, conținutul unora dintre răspunsurile la scrisorile din mai 2016 sugerează că aceste scrisori i-au pus în practică pe destinatari în poziția de a prezenta argumente juridice pe baza jurisprudenței relevante.

16.

În cazul în care Comisia hotărăște să înlocuiască decizia din 2010 în măsura în care aceasta a fost anulată, Comisia are obligația, în temeiul articolului 266 din TFUE, să elimine ilegalitatea identificată în hotărârile din 2015. Acționând astfel, Comisia nu este împiedicată să adapteze textul utilizat în decizia din 2010, chiar și într-un mod care, potrivit unora dintre destinatarii scrisorilor din mai 2016, ar afecta răspunderea lor în raport cu partea dispozitivă a deciziei din 2010, în special în cazul în care acest lucru se efectuează tocmai pentru a soluționa contradicțiile care afectează decizia respectivă. Spre deosebire de ceea ce au sugerat unele răspunsuri la scrisorile din mai 2016, simpla posibilitate de a exista diferențe între decizia din 2010 și o nouă decizie în cazul AT.39258 nu justifică o nouă comunicare privind obiecțiunile sau organizarea unei alte audieri (16).

17.

În ansamblu, argumentele invocate în răspunsurile la scrisorile din mai 2016 nu au identificat aspecte procedurale care să afecteze legalitatea adoptării unei noi decizii în cazul AT.39258, conform intenției exprimate în scrisorile din mai 2016.

18.

Ca răspuns la o scrisoare din mai 2016, un destinatar a solicitat (astfel cum a procedat înainte de decizia din 2010) acces la toate documentele potențial dezincriminatoare obținute de Comisie după emiterea CO, în 2007. Cererea din 2016 a solicitat, în special, orice informații potențial dezincriminatoare pe care Comisia le-ar fi putut primi în cursul procedurilor judiciare care au condus la hotărârile din 2015 și adăugarea la dosarul cazului AT.39258 a părții din dosarul cazului M.3770 Lufthansa/Swiss care a fost relevantă pentru o anumită notă de subsol din decizia din 2010.

19.

DG Concurență a răspuns prin scrisoarea din 14 octombrie 2016. Această scrisoare a explicat faptul că examinarea documentelor identificate primite de către Comisie după CO nu a evidențiat nicio probă potențial dezincriminatoare la care respectivul destinatar să nu fi avut deja acces. În ceea ce privește cererea ca acea parte a dosarului cazului M.3770 să fie adăugată la dosarul cazului AT.39258, scrisoarea a precizat că nota de subsol relevantă s-a referit exclusiv la versiunea publică a deciziei de autorizare a Comisiei în cazul M.3770, și nu la vreun document din dosarul cazului respectiv.

20.

Într-o etapă foarte avansată a procedurii de adoptare a unei noi decizii, același destinatar mi-a trimis o scrisoare, punând sub semnul întrebării abordarea care stă la baza răspunsului dat de DG Concurență la 14 octombrie 2016. În răspunsul meu în scris, am evidențiat faptul că respectiva scrisoare a fost trimisă cu întârziere și am explicat de ce criticile invocate nu ar putea fi admise.

21.

Cuantumurile amenzilor aplicate fiecărui destinatar în proiectul de decizie nu depășesc sumele corespunzătoare stabilite în decizia din 2010.

22.

În temeiul articolului 16 din Decizia 2011/695/UE, am examinat dacă proiectul de decizie se referă exclusiv la obiecțiunile cu privire la care părțile au avut posibilitatea de a-și face cunoscute punctele de vedere. Concluzia mea este că proiectul de decizie se referă exclusiv la obiecțiunile cu privire la care părțile au avut posibilitatea de a-și face cunoscute punctele de vedere.

23.

Având în vedere cele de mai sus, și ținând seama de faptul că, în afară de scrisoarea menționată la punctul 20 de mai sus, nu mi-au fost adresate cereri sau plângeri, consider că s-a respectat exercitarea efectivă a drepturilor procedurale în ceea ce privește procedura de adoptarea unei noi decizii în cazul AT.39258.