24.3.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 93/68

—

având în vedere Cartea verde a Comisiei din 16 aprilie 2013 privind asigurarea împotriva dezastrelor naturale și a celor provocate de om (COM(2013)0213),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 16 aprilie 2013, intitulată „O strategie a UE privind adaptarea la schimbările climatice” (COM(2013)0216),

—

având în vedere consultarea publică organizată de Comisie între 16 aprilie 2013 și 15 iulie 2013 cu privire la Cartea verde,

—

având în vedere Raportul nr. 12/2012 al Agenției Europene de Mediu, intitulat „Schimbări climatice, impacturi și vulnerabilitate în Europa 2012. Raport pe bază de indicatori” („Climate change, impacts and vulnerability in Europe 2012, An indicator-based report”),

—

având în vedere raportul JRC al Comisiei Europene din septembrie 2012, intitulat „Catastrofele naturale: relevanța riscurilor și acoperirea asigurării în UE” („Natural Catastrophes: Risk relevance and Insurance Coverage in the EU”),

—

având în vedere articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană,

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare (A7-0005/2014),

A.

întrucât rata de penetrare, care măsoară cât la sută din PIB-ul unei țări este reprezentat de cuantumul total al primelor de asigurare, variază la nivelul statelor membre și întrucât amploarea pierderilor economice legate de fenomenele meteorologice nu se caracterizează prin rate egale în rândul statelor membre;

B.

întrucât se poate considera că ratele de penetrare inegale din statele membre, determinate de diferențe de natură juridică, geofizică, istorică și culturală, care conduc la niveluri diferite ale cererii, necesită măsuri la nivel european, cel mult în domeniul informării și al politicii de prevenire;

C.

întrucât situația de pe piața asigurărilor din UE este eterogenă, deoarece statele membre se confruntă cu riscuri și catastrofe naturale diferite, iar caracterul previzibil al unei catastrofe naturale depinde de diferiți factori (meteorologici, hidrologici, geofizici etc.);

D.

întrucât, în perioada 1980-2011, un număr redus de fenomene majore au avut ca urmare aproximativ jumătate din costurile legate de fenomenele meteorologice; întrucât dezastrele naturale și cele provocate de om reprezintă un risc financiar indiferent de locul unde se produc;

E.

întrucât inundațiile cauzate de furtuni, incendiile forestiere și inundațiile cauzate de deversarea râurilor și de viiturile rapide se numără printre principalele riscuri de catastrofe naturale cu care se confruntă Europa și, chiar dacă numărul acestora crește într-un ritm rapid, este în continuare imposibil să se facă o estimare a efectelor lor din ce în ce mai puternice în ceea ce privește daunele și costurile;

F.

întrucât, adesea, cetățenii nu sunt conștienți de diferitele riscuri care pot apărea ca urmare a unor fenomene meteorologice sau, atât la nivel de comunitate, cât și la nivel individual, aceștia au tendința de a subestima riscurile unei catastrofe naturale, precum și consecințele unei lipse de pregătiri;

G.

întrucât, pe de o parte, catastrofele naturale depind de factori meteorologici și geografici, iar, pe de altă parte, dezastrele provocate de om se datorează unui comportament inadecvat sau unei gestionări necorespunzătoare a riscurilor;

H.

întrucât consecințele unor dezastre naturale sunt, în anumite cazuri, amplificate de lipsa unor măsuri de precauție adecvate din partea guvernelor, a autorităților locale și a cetățenilor;

I.

întrucât, în ceea ce privește dezastrele provocate de om, respectarea și îmbunătățirea normelor de siguranță sunt foarte importante pentru prevenirea accidentelor;

J.

întrucât piața asigurărilor împotriva catastrofelor naturale este afectată de amploarea măsurilor de prevenire sub forma unei adaptări la schimbările climatice (de ex. crearea unor sisteme de protecție împotriva inundațiilor), în timp ce piața asigurărilor împotriva dezastrelor provocate de om are în vedere respectarea cerințelor în materie de răspundere impuse de standardele de siguranță, ceea ce înseamnă că asigurările de bunuri și asigurările de răspundere civilă nu ar trebui să beneficieze de același tratament,

1.

consideră că prevenirea este cel mai important factor în ceea ce privește protejarea populației și evitarea pierderilor cauzate de evenimente neprevăzute; subliniază rolul UE în dezvoltarea unei societăți mai responsabile, care să acorde suficientă atenție măsurilor de precauție, precum și în crearea unei culturi de prevenire care să sporească gradul de sensibilizare a cetățenilor cu privire la riscurile naturale și la cele provocate de om;

2.

consideră că intensificarea cercetării ar putea conduce la crearea unui cadru detaliat al diferitelor situații referitoare la înțelegerea și prevenirea riscurilor la adresa mediului, precum și la reducerea incertitudinii în acest domeniu; salută parteneriatele încheiate între societățile de asigurări și institutele de cercetare privind punerea în comun a resurselor, a competențelor și a expertizei de risc pentru a înțelege mai bine problemele implicate, pregătind astfel cetățenii și comunitățile în care aceștia trăiesc în vederea unei înfruntări mai eficiente a riscurilor referitoare la catastrofele naturale;

3.

consideră că informarea este esențială pentru prevenirea și atenuarea unor astfel de dezastre; solicită, prin urmare, o cooperare mai strânsă între statele membre și sectorul privat pentru a furniza cetățenilor informații pertinente cu privire la riscurile cu care se confruntă;

4.

consideră că UE și autoritățile naționale pot conferi o valoare adăugată vizibilă prin sprijinirea comportamentului individual responsabil și prin schimbul de bune practici privind prevenirea și reducerea riscurilor în rândul statele membre și la nivel regional și salută sprijinirea campaniilor care vizează sporirea gradului de sensibilizare a cetățenilor în ceea ce privește catastrofele naturale și îmbunătățirea cunoștințelor lor în domeniul geografiei și al climei;

5.

subliniază faptul că implicarea autorităților locale și a părților interesate în deciziile referitoare la urbanism și la dezvoltarea urbană ar putea îmbunătăți gestionarea catastrofelor naturale; consideră că o cooperare mai strânsă între sectorul public și cel privat ar putea ajuta statele membre și autoritățile locale să identifice zonele cu grad ridicat de risc, să decidă cu privire la măsurile de prevenire și să se pregătească pentru desfășurarea de acțiuni coordonate;

6.

invită statele membre și autoritățile publice să ia măsuri de prevenire adecvate pentru a atenua consecințele dezastrelor naturale; invită guvernele să creeze și să mențină unități de intervenție în situații de criză pentru atenuarea consecințelor unor astfel de crize;

7.

invită statele membre să facă schimb de bune practici și de experiență în vederea protejării cetățenilor împotriva unor evenimente neprevăzute și a dezvoltării unei rețele de schimb de informații și să ajungă la un acord privind coordonarea și gestionarea la nivel transfrontalier;

8.

salută eforturile Comisiei de a crește gradul de sensibilizare a populației în ceea ce privește dezastrele, dar subliniază că dezastrele naturale și cele provocate de om au nevoie de tipuri diferite de asigurare și că acestea sunt acoperite de două piețe de asigurări diferite și, prin urmare, nu pot fi analizate împreună, chiar dacă există cazuri în care deciziile luate de om pot crește gradul de expunere la riscul producerii unui dezastru natural;

9.

evidențiază faptul că UE nu ar trebui să creeze norme contradictorii și care se suprapun în materie de răspundere; subliniază faptul că în cele mai multe state membre există un anumit tip de sistem bazat pe asigurări pentru inundații și pentru alte prejudicii cauzate de fenomene naturale; menționează că acest sistem poate fi completat prin fonduri de stat destinate acordării de despăgubiri pentru bunurile care nu pot fi asigurate în mod privat și prin fonduri de stat destinate acordării de despăgubiri pentru cererile de despăgubire în materie de asigurare care depășesc sumele maxime sau pentru alte daune deosebit de mari; consideră, de asemenea, că un stat membru poate participa la despăgubirea unor daune prin furnizarea de servicii de reasigurare; consideră însă că sistemele respective diferă din mai multe puncte de vedere și că unificarea acestora este riscantă sau inutilă;

10.

menționează că Regulamentul (CE) nr. 2012/2002 de instituire a Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene reprezintă baza pentru acțiunile comunitare în cazul dezastrelor majore și că în regulament se afirmă în mod clar: „Acțiunea Comunității nu ar trebui să înlocuiască răspunderea terților care, în temeiul principiului «cel care poluează plătește», sunt răspunzători în primul rând pentru prejudiciile cauzate, și nici să descurajeze acțiunile de prevenire, atât la nivelul statelor membre, cât și al Comunității”;

11.

încurajează Comisia să garanteze accesul facil la informațiile relevante, inclusiv prin intermediul unor statistici comparative, precum și statele membre să publice date clare și precise pentru a ajuta consumatorii, comunitățile și societățile să ia o decizie în momentul încheierii unei polițe de asigurare împotriva catastrofelor naturale; consideră că ar putea fi utilă introducerea unor formate standard bazate pe clasificări diferite ale evenimentelor;

12.

amintește faptul că de catastrofele naturale sunt afectate atât gospodăriile private, cât și activitățile întreprinderilor și încurajează societățile de asigurări să aplice practica de stabilire a prețurilor în funcție de riscuri ca abordare centrală în cazul asigurărilor împotriva dezastrelor; invită statele membre să propună stimulente pentru a-i încuraja pe cetățeni să se protejeze și să-și asigure bunurile împotriva daunelor și stimulente care să răspundă nevoilor de asigurare în ceea ce privește răspunderea pentru mediul înconjurător, de exemplu pentru întreprinderile din sectorul gazelor, cel chimic sau cel nuclear;

13.

invită societățile de asigurări să clarifice contractele destinate consumatorilor și să ofere informații referitoare la opțiunile pe care aceștia le au și la impactul lor asupra valorii asigurării, în scopul de a asigura luarea unor decizii adecvate de către consumatori; invită societățile de asigurări să pună la dispoziția clienților și a posibililor clienți informații clare și ușor de înțeles;

14.

recunoaște că este necesară înțelegerea de către consumatori a tipului de acoperire de care beneficiază și a modului de funcționare al acesteia în cazul în care riscurile se concretizează; subliniază faptul că aceștia trebuie să fie pe deplin informați cu privire la toate clauzele și condițiile produselor de asigurare pe care le cumpără înainte de a semna un contract, inclusiv cu privire la procedurile de retragere dintr-un contract și de depunere a plângerilor, precum și cu privire la termenele aplicabile în cazul acestor proceduri; consideră că practica de stabilire a prețurilor pe baza riscurilor ar trebui să fie esențială pentru existența acoperirii în materie de asigurare; consideră că protejarea consumatorilor ar trebui să constituie o preocupare a UE și a statelor membre;

15.

amintește că, în cele din urmă, statul sau autoritățile regionale suportă o mare parte din costurile directe sau indirecte ale daunelor, indiferent dacă este vorba de fenomene naturale sau provocate fie de om, și sugerează statelor membre și autorităților regionale să recunoască importanța prevenirii riscurilor și să o transforme într-un pilon al strategiei de investiții, deoarece reducerea la minimum a consecințelor dezastrelor este mai eficientă decât simpla acordare a unei acoperiri prin asigurare sau decât repararea ulterioară a daunelor;

16.

subliniază posibilitatea apariției unui risc de ordin moral dacă cetățenii presupun că guvernul lor va folosi resurse publice din bugetul național pentru a le acoperi pierderile; critică, prin urmare, acțiunile și măsurile care ar putea descuraja cetățenii sau comunitățile să ia măsuri pentru a se proteja; este de părere că cetățenii ar trebui să poarte o parte din responsabilitate și că despăgubirile acordate nu ar trebui să acopere integral prejudiciul;

17.

reamintește că responsabilitatea individuală în acest sector trebuie să fie menținută și este conștient de eforturile depuse de statele membre pentru a combina promovarea responsabilității individuale cu intervenția din partea guvernului;

18.

concluzionează că nu există nicio denaturare pe piață în acest domeniu care să justifice o intervenție la nivel european și nu consideră că, în această situație, o soluție universală ar fi fezabilă; reamintește că produsele de asigurare personalizate depind de multe elemente, cum ar fi tipul de risc, eventuala lor cantitate și calitate, cultura prevenirii, gradul de pregătire, capacitatea de reacție și abordarea adoptată de statele membre și de autoritățile regionale în materie de monitorizare a riscurilor și de pregătire;

19.

consideră că o piață flexibilă de asigurări împotriva catastrofelor naturale permite societăților de asigurări să își adapteze produsele la diferite condiții și consideră că un cadru neobligatoriu reprezintă cea mai bună metodă de dezvoltare a produselor care corespund riscurilor naturale dintr-o anumită zonă geografică;

20.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor statelor membre.