—

Comisia afirmă în mod greșit în decizie că prin cele două avize emise în 1991 și în 2007 de Irish Revenue Commissioners „s-a renunțat” la veniturile fiscale pe care altfel Irlanda ar fi avut dreptul să le colecteze de la sucursalele irlandeze ale Apple Sales International (ASI) și ale Apple Operations Europe (AOE). Avizele nu implicau în niciun caz o derogare de la dreptul irlandez. Normele fiscale normale aplicabile sucursalelor irlandeze ale societăților nerezidente sunt cuprinse în secțiunea 25 din Taxes Consolidation Act 1997. Avizele emise sunt o simplă aplicare a secțiunii 25, în temeiul căreia, potrivit principiului teritorialității, se impozitează numai beneficiile care pot fi atribuite sucursalei, iar nu beneficiile neirlandeze ale societății. Decizia caracterizează astfel în mod eronat activitățile și responsabilitățile sucursalelor irlandeze ale ASI și AOE. Aceste sucursale exercită funcții de rutină, în timp ce toate deciziile importante în cadrul ASI și AOE sunt luate în SUA, iar beneficiile rezultate din aceste decizii nu puteau fi atribuite în mod întemeiat sucursalelor irlandeze ale ASI și AOE. Atribuirea de către Comisie a licențelor de proprietate intelectuală ale Apple sucursalelor irlandeze ale AOE și ASI nu este compatibilă cu dreptul irlandez și, mai mult, nu este compatibilă cu principiile pe care Comisia pretinde că le aplică, așa cum este și refuzul său declarat de a lua în considerare activitățile Apple Inc.

—

Afirmația Comisiei potrivit căreia ASI și AOE ar fi beneficiat de un „avantaj” este incorectă. Avizele nu derogau de la dreptul fiscal „normal”, întrucât ASI și AOE nu au plătit taxe mai mici decât datorau în mod întemeiat potrivit secțiunii 25. Comisia susține de asemenea în mod eronat că avizele erau selective. Sistemul de referință al Comisiei nu ține seama, în mod greșit, de distincția dintre societățile rezidente și cele nerezidente. Comisia încearcă să rescrie normele irlandeze privind impozitarea societăților, astfel încât, în cadrul avizelor, Revenue Commissioners ar fi trebuit să aplice versiunea Comisiei cu privire la principiul concurenței depline. Acest principiu nu face parte din dreptul Uniunii Europene sau din dreptul irlandez relevant în ceea ce privește atribuirea beneficiilor unei sucursale, iar susținerea Comisiei este incompatibilă cu suveranitatea statelor membre în domeniul impozitării directe.

—

Chiar dacă principiul concurenței depline ar fi relevant din punct de vedere juridic (ceea ce Irlanda nu acceptă), Comisia nu l-a aplicat în mod coherent și nu a analizat situația globală a grupului Apple.

—

Comisia a respins în mod eronat rapoartele de expertiză prezentate de Irlanda care demonstrau că, chiar dacă s-ar aplica principiul concurenței depline (ceea ce Irlanda nu acceptă), tratamentul fiscal al ASI și al AOE ar fi compatibil cu acest principiu.

—

Comisia greșește atunci când susține că principiul concurenței depline este inerent dreptului irlandez, că secțiunea 25 nu a fost aplicată în mod coerent sau că secțiunea 25 ar conferi o putere discreționară inadmisibilă. Secțiunea 25 nu conferă o asemenea putere discreționară în favoarea Revenue Commissioners.

—

Comisia nu a explicat niciodată în mod clar în cursul anchetei teoria sa privind ajutoarele de stat, iar decizia conține constatări de fapt cu privire la care Irlanda nu a avut niciodată ocazia să formuleze observații. Comisia a încălcat obligația de bună administrare întrucât nu a acționat în mod imparțial și în conformitate cu obligația sa de diligență.

—

Comisia a încălcat principiile securității juridice și încrederii legitime, întrucât a invocat pretinse norme de drept al Uniunii Europene care nu au fost definite niciodată anterior. Aceste norme sunt noi, iar domeniul lor de aplicare și efectul lor sunt total incerte. Comisia invocă documente ale OCDE din 2010, însă (chiar dacă ar fi obligatorii) acestea nu ar fi putut fi anticipate în 1991 sau în 2007.

—

Comisia nu este competentă, potrivit normelor privind ajutoarele de stat, să substituie în mod unilateral concepția sa cu privire la domeniul de aplicare și la întinderea geografică a competenței fiscale a statelor membre concepției statelor membre înseși. Scopul normelor privind ajutoarele de stat este să facă față intervențiilor de stat care conferă un avantaj selectiv. Normele privind ajutoarele de stat, prin natura lor, nu pot remedia neconcordanțe între sistemele fiscale la nivel global.

—

Comisia a încălcat în mod vădit obligația sa de a oferi o motivare clară și neechivocă în decizia sa, bazându-se în mod simultan pe scenarii factuale evident divergente, contrazicându-se cu privire la originea normei pe care se presupune că a încălcat-o Irlanda și sugerând că Irlanda a acordat un ajutor în legătură cu beneficii a căror impozitare nu intră în competența sa.