14.12.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 367/21

1.

Fie în temeiul principiului efectivității, fie în temeiul obiectivului urmărit prin Directiva 1999/44 (1) de a asigura un nivel ridicat de protecție a consumatorilor în cadrul Uniunii sau în temeiul altor dispoziții sau norme de drept al Uniunii, instanța națională este obligată să examineze din oficiu aspectul dacă cumpărătorul dintr-un contract de vânzare este (un) consumator în sensul articolului 1 alineatul (2) litera (a) din Directiva 1999/44?

2.

În cazul în care răspunsul la prima întrebare este afirmativ: această obligație există și în cazul în care dosarul cauzei nu cuprinde informații cu privire la situația de fapt (sau acestea sunt insuficiente sau contradictorii) pe baza cărora să se poată stabili calitatea cumpărătorului?

3.

În cazul în care răspunsul la prima întrebare este afirmativ: această obligație există și într-o procedură de apel în care cumpărătorul nu a contestat hotărârea primei instanțe în ceea ce privește faptul că în această hotărâre instanța de fond nu a examinat (din oficiu) acest aspect și că nu s-a pronunțat, în mod expres, cu privire la problema dacă cumpărătorul trebuie considerat consumator?

4.

(Articolul 5 din) Directiva 1999/44 trebuie considerat drept o normă echivalentă cu normele naționale care sunt de ordine publică în cadrul ordinii juridice interne?

5.

Principiul efectivității, nivelul ridicat de protecție a consumatorilor urmărit în cadrul Uniunii prin dispozițiile Directivei 1999/44 sau alte dispoziții sau norme de drept al Uniunii se opun dreptului olandez în măsura în care acesta impune consumatorului-cumpărător o obligație de a invoca neconformitatea și o sarcină a probei cu privire la obligația de informare (în timp util) a vânzătorului despre pretinsa neconformitate a bunului livrat?

6.

Principiul efectivității, nivelul ridicat de protecție a consumatorilor urmărit în cadrul Uniunii prin dispozițiile Directivei 1999/44 sau alte dispoziții sau norme de drept al Uniunii se opun dreptului olandez în măsura în care acesta impune consumatorului-cumpărător o obligație de a invoca și de a face dovada că bunul este neconform și că această neconformitate a devenit aparentă în termen de șase luni de la livrare? Ce înseamnă noțiunea „neconformitate care devine aparentă” de la articolul 5 alineatul (3) din Directiva 1999/44, în special: în ce măsură trebuie consumatorul-cumpărător să prezinte fapte și împrejurări care privesc (cauza) neconformității? În acest sens, este suficient dacă consumatorul-cumpărător invocă și, în caz de contestare motivată, face dovada că bunul achiziționat nu funcționează (bine) sau trebuie să invoce și, în caz de contestare motivată, trebuie să facă dovada că neconformitatea bunului vândut este (a fost) cauza pentru care bunul nu funcționează (bine)?

7.

Pentru a răspunde la întrebările precedente este relevant și aspectul că în prezenta procedură doamna Faber a fost reprezentată de avocat în fața ambelor instanțe?