22.2.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 51/1

—

având în vedere Cartea verde a Comisiei din 13 octombrie 2010 privind politica de audit: lecțiile crizei (COM(2010)0561)),

—

având în vedere Rezoluția sa din 11 mai 2011 referitoare la guvernanța financiară (1),

—

având în vedere Rezoluția sa din 10 martie 2009 referitoare la punerea în aplicare a Directivei 2006/43/CE privind auditul legal al conturilor anuale și al conturilor consolidate (2),

—

având în vedere Directiva 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 mai 2006 privind auditul legal al conturilor anuale și al conturilor consolidate (3),

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice și avizul Comisiei pentru afaceri economice și monetare (A7-0200/2011),

A.

întrucât recenta criză economică a pus la îndoială activitatea de audit;

B.

întrucât, așa cum a rezultat în urma crizei, asumarea unor riscuri excesive de către instituțiile financiare a fost în mare măsură legată de mecanismele flexibile, insuficiente și ineficiente de control și de gestionare a riscurilor, în special în instituțiile financiare de importanță sistemică (IFIS);

C.

întrucât s-a stabilit că auditorii sunt în măsură să joace un rol esențial în consolidarea supravegherii gestionării riscurilor, în special în instituțiile financiare;

D.

întrucât rolul comitetelor de audit din cadrul instituțiilor financiare, în special, nu a fost valorificat pe deplin;

E.

întrucât un audit de calitate este fundamental pentru stabilitatea economică și încrederea piețelor, dat fiind că reprezintă garanția veridicității solidității financiare a întreprinderilor;

F.

întrucât independența auditorului este esențială pentru calitatea misiunii de audit;

G.

întrucât apariția conflictelor de interese este foarte probabilă atunci când firmele de audit oferă servicii diferite aceleiași companii;

H.

întrucât puternica concentrare a celor patru mari firme de audit poate implica un risc excesiv, iar întreprinderile mai mici au un caracter divers, fiind necesar ca dezvoltarea și competențele acestora să fie încurajate prin crearea mai multor posibilități de concurență;

I.

întrucât este necesar, prin urmare, să fie relansată o dezbatere aprofundată privind rolul auditorului și structura pieței de audit;

1.

salută Cartea verde a Comisiei și apreciază abordarea sa holistică;

2.

salută întrebarea fundamentală lansată în Cartea verde cu privire la modul în care funcția de audit poate fi îmbunătățită, chiar dacă în trecut nu au existat dovezi solide care să arate că auditul nu s-a desfășurat în conformitate cu normele și cerințele relevante;

3.

consideră că dezbaterea privind rolul auditorului trebuie să funcționeze în mână în mână cu o consolidare a rolului comitetului de audit, care în prezent este puțin eficient, precum și informațiile financiare și riscul pe care întreprinderile trebuie să îl înlesnească;

4.

constată că, până în prezent, nu există o bază corespunzătoare pentru o evaluare finală și, în consecință, reamintește Comisiei necesitatea utilizării în mai mare măsură a regulamentelor și a unei evaluări detaliate și aprofundate a impactului, care să analizeze diferitele opțiuni politice, să se concentreze asupra aspectelor practice, în conformitate cu principiul mai bunei legiferări și care să abordeze importanța contabilității în ceea ce privește furnizarea unor informații exacte referitoare la dezvoltarea economică sustenabilă a întreprinderilor și să includă o analiză a grupurilor de interes, cu scopul de a clarifica segmentarea studiului de evaluare a impactului în funcție de diferitele grupuri, precum IMM-urile, instituțiile financiare de importanță sistemică și alte societăți cotate sau necotate la bursă;, consideră că ar trebui evaluat impactul asupra beneficiarilor rapoartelor de audit, precum investitorii și organismele de reglementare ale instituțiilor financiare de importanță sistemică; solicită Comisiei să analizeze valoarea adăugată generată atât de regulamentul propus, cât și de armonizarea progresivă a standardelor și a practicilor de audit pe piața unică europeană;

5.

salută recunoașterea principiului proporționalității în Cartea verde;

6.

opinează că auditul statutar are o funcție socială și servește interesul public, deoarece constituie o componentă absolut fundamentală a sistemului economic și politic democratic și, astfel, salută intenția Cărții verzi de a spori transparența și de a îmbunătăți calitatea rapoartelor de audit, pentru a contribui la stabilitatea pieței financiare și a îmbunătăți accesul la finanțare; este în favoarea tuturor măsurilor bazate pe faptul dovedit că îmbunătățirea semnificativă a calității în instituțiile financiare, în special, precum și evaluările externe regulate și o supraveghere reglementară adecvată sunt mai importante decât cheltuielile și obligațiile acestora; pune accentul pe necesitatea unei legislații specifice;

7.

subliniază că un sistem de audit de înaltă calitate constituie o parte integrantă a unui cadru solid de management al întreprinderilor; solicită Comisiei să prezinte în mod constant Parlamentului și Consiliului propunerile privind guvernanța corporativă și auditul;

8.

întrucât rapoartele de audit sunt importante pentru acționari și pentru public; întrucât recunoaște principiul „un audit este un audit” și avertizează cu privire la riscul mare ca aplicarea unor standarde diferite să conducă la insecuritate juridică; prin urmare, este favorabil extinderii sferei sale de aplicare la toate instituțiile financiare;

9.

este de acord cu Comisia în ceea ce privește principiul conform căruia concluziile raportului de audit ar trebui să se concentreze mai degrabă asupra fondului, decât asupra formei;

10.

solicită Comisiei să ia în considerare modul în care misiunea auditorului poate fi extinsă la auditul privind informațiile de risc furnizate de către entitatea auditată, fără a neglija verificarea informațiilor furnizate în situațiile financiare principale; recomandă ca auditorii să fie informați cu privire la toate situațiile în care avizul comitetului de risc nu a fost urmat;

11.

consideră că rapoartele de audit ar trebui să fie succinte, cu concluzii clare și concise și că ar trebui să abordeze toate aspectele sferei de competențe statutare ale auditorilor; consideră că auditorul trebuie să pună la dispoziția comitetului de audit și a adunării generale explicații suplimentare referitoare la aspecte generale, cum ar fi metodologia utilizată la elaborarea bilanțului, și la aspecte specifice, precum indicatorii-cheie, cifrele semnificative și evaluarea riscurilor pe care le implică estimările contabile semnificative sau avizele semnificative emise, precum și, în special, orice probleme specifice apărute în cursul auditului;

12.

solicită ca rapoartele de audit ale instituțiilor financiare să includă cerințe sporite privind divulgarea informațiilor legate de evaluarea activelor mai puțin lichide, pentru a permite compararea evaluărilor instrumentelor financiare între instituții;

13.

accentuează faptul că, atunci când identifică probleme care ar putea periclita viitorul entității auditate, auditorii trebuie să alerteze supraveghetorii sau autoritățile pertinente; recomandă să fie organizate reuniuni bilaterale între auditori și supraveghetorii principalelor instituții financiare;

14.

constată răspunderea potențială care ar putea fi asociată furnizării de informații suplimentare care depășesc ceea ce se solicită prin reglementări; cu toate acestea, consideră că societatea solicită ca auditorii să aibă atât responsabilitatea de a gândi în perspectivă, cât și responsabilitatea de a privi spre exterior, în special în privința marilor corporații de importanță sistemică; opinează că informațiile disponibile auditorilor, care sunt de interes public, referitoare la risc, la operațiunile în afara bilanțului sau la posibilele expuneri viitoare ar trebui să fie întotdeauna dezvăluite autorităților de reglementare și, în cele mai multe cazuri, puse la dispoziția publicului;

15.

solicită să fie consolidat rolul comitetelor de audit din cadrul tuturor instituțiilor financiare, cerându-le acestora să aprobe un model de evaluare a riscurilor care să conțină comparații specifice întreprinderii în cauză cu valori de referință, inclusiv raportarea eventualelor nevoi de finanțare viitoare, convențiile bancare, fluxurile de capital viitoare, gestionarea riscurilor, previziunile privind managementul și adoptarea principiilor contabile de bază și orice riscuri care pot fi prevăzute în ceea ce privește modelul de afaceri al companiei; solicită ca aceste evaluări să fie prezentate în fiecare an consiliilor de administrație și de supraveghere ale instituțiilor financiare, împreună cu raportul integral de audit, în vederea examinării și aprobării;

16.

consideră că scepticismul profesional este o piatră de temelie a activității de audit care se aplică în toate fazele acesteia; subliniază că acest scepticism se manifestă ca rezultat al obiectivității și independenței auditorului, combinate cu judecata profesională dezvoltată pe baza experienței, care nu poate fi înlocuită cu simple proceduri formale;

17.

consideră că sistemul de calificări în rapoartele de audit nu ar trebui redefinit, dat fiind că are un rol disuasiv și contribuie la calitatea informațiilor financiare;

18.

estimează că un dialog cursiv și regulat între auditorul extern, auditorul intern și comitetul de audit este esențial pentru un audit eficace, dat fiind că aționarii trebuie ținuți în permanență la curent, de exemplu, cu privire la motivele alegerii, realegerii sau revocării unui anumit auditor, prin explicații specifice legate de raportul comitetului de audit;

19.

consideră că auditorii trebuie să aibă dreptul de a fi ascultați în cadrul reuniunilor generale ale întreprinderii în legătură cu probleme care se referă la rolul lor de auditori;

20.

consideră că este necesară o delimitare clară, în legislație, a celor două tipuri de audit, respectiv auditul intern și cel extern;

21.

sugerează ca Comisia să adopte urgent standardele internaționale de audit (ISA), clarificate printr-un regulament, ceea ce ar permite armonizarea auditului la nivel european și ar facilita sarcina organismelor de supraveghere; consideră că activitatea de audit presupune o procedură unică, indiferent de dimensiunea întreprinderii auditate, dar că se impune o aplicare adaptată caracteristicilor întreprinderilor mici și mijlocii (IMM); amintește Comisiei că, în afară de societățile comerciale cărora ar urma să li se aplice standardele internaționale de audit (ISA), există și alte societăți care, deși exceptate de la aplicarea acestor standarde, ar trebui totuși să aibă situațiile financiare auditate de entități autorizate;

22.

este de acord că există un conflict inevitabil prin faptul că auditorul este numit și plătit de către întreprinderea auditată; actualmente, nu consideră însă că numirea acestora de către terți ar fi justificată; solicită, având în vedere cele de mai sus și fără a aduce atingere articolului 37 alineatul (2) din Directiva 2006/43/CE, întărirea rolului comitetului de audit;

23.

consideră că auditorul, în cazul în care deține un rol statutar, trebuie să fie numit de către comitetul de audit și nu de către consiliul de administrație al întreprinderii care urmează să fie auditată, iar în acest context cel puțin jumătate dintre membrii comitetului de audit ar trebui să aibă experiență în contabilitate și în audit; consideră că comitetul de audit ar trebui să asigure independența auditorului, în special în ceea ce privește serviciile de consultanță pe care auditorul le prestează sau se oferă să le presteze;

24.

consideră că reglementările care garantează independența auditorilor și calitatea auditului trebuie să fie revizuite amănunțit de un organism public de supraveghere întrutotul independent de comunitatea profesională;

25.

sprijină crearea unui cod internațional de bună guvernanță pentru entitățile de audit care auditează entități de interes public;

26.

este de acord că independența auditorului este de importanță capitală și că sunt necesare măsuri care să împiedice o familiaritate excesivă; sugerează că Comisia ar trebui să efectueze o evaluare de impact care să acopere o multitudine de opțiuni, în special rotația externă și efectele auditurilor mixte voluntare; consideră rotația externă ca pe un mijloc de a consolida independența auditorului, însă își reafirmă opinia, și anume că nu rotația externă, ci mai curând schimbarea regulată a auditorilor interni reprezintă cea mai bună soluție de reglementare, opinie care a fost confirmată și de Directiva 2006/43/CE, și că sistemul actual de rotație a partenerilor asigură independența necesară pentru ca auditurile să fie eficace;

27.

solicită Comisiei să asigure că practicile întreprinderilor concură la menținerea protecțiilor oferite, inclusiv protecția legată de rotația obligatorie a principalilor parteneri auditori, chiar și atunci când respectivii parteneri schimbă societățile;

28.

sugerează că ar trebui luate în considerare opțiuni diferite de ciclul de rotație fix sau opțiuni suplimentare; de exemplu, dacă se folosesc audituri mixte, ciclul de rotație poate fi dublu față de cazul în care se folosește un singur auditor, deoarece dinamica „trei participanți la activitate” diferă de dinamica „doi participanți la activitate”, iar rotația auditurilor mixte ar putea fi, de asemenea, rărită;

29.

consideră că ar trebui să se facă o distincție netă între serviciile de audit și cele de altă natură pe care o firmă de audit le furnizează unui client, în vederea evitării conflictelor de interese, conform celor menționate la articolul 22 alineatul (2) din Directiva 2006/43/CE și în conformitate cu codul de conduită profesională; relevă că în acest fel se limitează fenomenul de „low balling” (ofertare sub prețul pieței), practica de a oferi auditări la prețuri reduse, cu perspectiva de a compensa prețul mai mic prin taxarea unor servicii suplimentare; opinează, din acest motiv, că această distincție trebuie să se aplice tuturor firmelor și clienților lor; cere Comisiei ca, prin raportare la Recomandările 2002 privind independența statutară a auditorilor, să întocmească o listă de condiții în care astfel de servicii ar fi considerate incompatibile cu serviciile de audit; recunoaște că prestarea altor servicii decât acelea de audit, în cazul în care nu sunt incompatibile cu independența auditorilor, pot juca un rol esențial în ceea ce privește lărgirea bazei de competențe ale firmelor de audit mici și mijlocii, însă opinează că serviciile de audit intern și extern nu ar trebui prestate concomitent;

30.

consideră că este esențială garantarea independenței auditorului; este de părere că auditorilor externi trebuie să li se interzică prestarea de servicii către întreprinderea auditată care ar putea duce la încălcarea normelor aplicabile în materie de independență sau a oricăror alte norme de natură etică; recunoaște că, în scopul stimulării creșterii economiei europene, este necesar ca toate întreprinderile, indiferent de dimensiunea lor, inclusiv IMM-urile, să poată recurge la auditori și la entități de audit independente, având o gamă largă de competențe;

31.

remarcă, în special, că serviciile de audit despre care se crede că ar da naștere unor conflicte de interese nu trebui efectuate de aceeași societate, inclusiv unele servicii de consiliere și evaluare a unor produse cu structură complexă și își menține părerea conform căreia acest aspect ar trebui să fi monitorizat de autoritățile de supraveghere competente;

32.

consideră că comitetele de audit au un rol important de supraveghere în ceea ce privește garantarea independenței auditorilor și solicită Comisiei să ofere comitetelor de auditare îndrumări în acest sens;

33.

recomandă ca comitetele de audit, în calitatea lor de componentă a consiliului de supraveghere, și nu consiliul de administrație, să decidă dacă să permită sau nu prestarea altor servicii decât cele de audit către respectiva companie financiară și să negocieze oferta și detaliile mandatului; solicită Comisiei să realizeze un studiu de impact al viabilității și efectelor unei limite superioare maxime, în raport cu încasările, pentru serviciile care nu sunt de audit;

34.

consideră că procentul onorariilor pe care firma de audit sau o rețea de firme de audit le poate percepe de la un singur client ar trebui să fie publicat atunci când depășește un prag dat și că supraveghetorii ar trebui să fie în măsură să intervină, prin controale, limitări sau alte cerințe în materie de planificare, atunci când aceste onorarii depășesc un anumit procent din veniturile totale ale acestora, pentru a evita ca ele să se afle în situația de a-și pierde independența economică; relevă însă că, în cazul firmelor mici, o astfel de intervenție nu ar trebui să limiteze creșterea și că câștigarea unui client important și semnificativ, care are, la început, o pondere mare în activitatea firmei, constituie o componentă esențială a procesului de creștere;

35.

consideră că firmele care auditează entități de interes public ar trebui să își publice conturile și că aceste conturi, precum și metodele utilizate, ar trebui să fie verificate, pentru a se constata dacă sunt în ordine;

36.

consideră că, în cazul în care există probe conform cărora directorii unei întreprinderi, ai unei entități de interes public și/sau ai unei firme de audit comit abuzuri în funcție, trebuie să existe posibilitatea urmăririi în justiție a tuturor persoanelor în cauză;

37.

consideră că modelul adecvat pentru entitățile de audit este cel în parteneriat, dat fiind că acest model le protejează independența;

38.

solicită Comisiei și statelor membre să se asigure că auditurile organismelor publice sunt ireproșabile și să prevină apariția conflictelor de interese ca urmare a legăturilor dintre auditor și factorii de decizie din cadrul organismului public auditat;

39.

sprijină propunerile Cărții verzi cu privire la auditul grupurilor;

40.

cheamă Comisia să examineze chestiunea transmiterii datelor în cursul auditului grupurilor în contextul viitoarei revizuiri a cadrului legislativ privind protecția datelor în UE;

41.

consideră că auditorii grupurilor ar trebui să aibă o imagine clară asupra grupului, iar în cazul instituțiilor financiare supravegheate pe bază de grup, ar trebui să dialogheze cu supraveghetorul grupului;

42.

solicită Comisiei să prezinte o propunere în vederea îmbunătățirii comunicării între auditorii entităților de interes public și autoritățile de reglementare;

43.

afirmă că trebuie create protocoale de comunicare și de confidențialitate și că dialogul trebuie să fie cu adevărat bidirecțional;

44.

solicită o comunicare mai intensă, în ambele sensuri, între auditori și autoritățile de supraveghere financiară a instituțiilor financiare, în special în ceea ce privește domeniile sensibile specifice, inclusiv interacțiunea dintre diverse produse financiare; solicită ca același tip de comunicare să fie instituit de auditori și autoritățile europene de supraveghere și în ceea ce privește entitățile transfrontaliere;

45.

evidențiază necesitatea armonizării practicilor de supraveghere a auditurilor și solicită Comisiei să ia în considerare posibilitatea integrării Grupului european al organelor de supraveghere a auditorilor în Sistemul european de supraveghere financiară, eventual prin AEVMP;

46.

solicită ca auditorii externi ai instituțiilor financiare să prezinte periodic CERS rapoarte sectoriale, pentru a identifica tendințele din sector și potențialele surse de risc sistemic și falimentele potențiale și remarcă faptul că acest lucru trebuie realizat în mod proporțional;

47.

solicită Comisiei și statelor membre să asigure conformitatea cu constatările publicate de către birourile naționale de audit în exercitarea mandatului lor de audit;

48.

consideră că, având în vedere configurația actuală a pieței, colapsul uneia dintre cele patru mari entități ar submina credibilitatea întregii comunități de audit profesional;

49.

opinează că, chiar dacă este posibil ca falimentul firmelor de audit să nu exercite un efect de domino asupra restului economiei, firmele considerate „prea mari pentru a intra în faliment” ar putea genera pericole morale și că planurile de urgență privind principalele firme de audit ar trebui potențate; este încredințat, de asemenea, că aceste planuri ar trebui concepute astfel încât să reducă la minimum riscul ca o entitate de audit să iasă de pe piața fără motive întemeiate, pentru a reduce incertitudinea și perturbările pe care le-ar provoca o astfel de eventualitate;

50.

opinează că planurile de urgență constituie un mijloc important de prevenire a destrămării dezordonate a unei firme și că planurile ar trebui să includă un mecanism prin care autoritatea de reglementare să fie informată cu privire la orice amenințări la care este expusă o firmă de audit la nivel național și internațional, pentru ca autoritățile de reglementare să-și poată îndeplini rolul și să controleze aceste situații cu atenția cuvenită;

51.

sprijină introducerea unor dispoziții testamentare (living wills) pentru cele patru mari firme de audit și pentru acei auditori care prestează servicii de audit importante pentru sectorul financiar, precum și stabilirea unor planuri transfrontaliere de urgență pentru transferul ordonat al contractelor cu clienții în eventualitatea retragerii de pe piață a unui actor major;

52.

accentuează faptul că unul dintre obiectivele oricărei acțiuni întreprinse în materie de audit trebuie să fie dezvoltarea concurenței între diferitele firme care își desfășoară activitatea în acest sector, menținând totodată calitatea, exactitatea și rigurozitatea auditurilor;

53.

solicită Comisiei să instituie aceleași condiții concurențiale pentru toate firmele care își desfășoară activitatea pe piața de audit și să simplifice normele care reglementează auditul la nivel european; opinează că accesul mai ușor pe piață și eliminarea obstacolelor din calea pătrunderii pe piață a firmelor sunt elemente-cheie pentru atragerea pe piața auditului a unui număr mai mare de participanți; consideră că, pentru selectarea tipului de audit care corespunde în mod optim nevoilor entităților auditate și pentru monitorizarea eficacității și calității auditurilor, comitetele de audit sunt mai bine plasate decât consiliile de administrație ale societăților și că ar trebui să se acorde o atenție deosebită independenței auditorilor; consideră că Comisia ar trebui să exploreze unele modalități care să permită entităților de interes public, sectorului public și instituțiilor europene să aprecieze mai bine calitatea serviciilor de audit prestate de firmele de audit, indiferent de mărimea lor;

54.

recunoaște că implementarea auditurilor mixte ar putea avea efecte benefice asupra diversificării pieței de audit; reamintește că situația piețelor și experiența în materie de audituri mixte diferă de la un stat membru la altul; solicită Comisiei să determine avantajele potențiale și costurile introducerii obligatorii a acestora atât pentru firmele de audit, în special pentru cele de mici dimensiuni, cât și pentru întreprinderile auditate, mai ales pentru instituțiile financiare, și modul în care va afecta acest lucru concentrarea de pe piața auditului și stabilitatea financiară;

55.

consideră că preluările efectuate de cele patru firme mari trebuie să fie analizate din perspectiva impactului asupra creșterii altor firme sau rețele;

56.

solicită Comisiei să investigheze utilizarea acordurilor restrictive de către bănci și alte instituții financiare în ceea ce privește împrumuturile și alte produse financiare pentru companii, care ar putea limita alegerea auditorilor;

57.

consideră că este esențială introducerea interdicției privind includerea în contracte a unor clauze restrictive în favoarea celor patru firme mari;

58.

solicită încurajarea fuziunii firmelor de audit mici și mijlocii; îndeamnă Comisia să ia în considerare crearea unui certificat și a unui registru de calitate a societăților de audit, astfel ca firmele de audit mici și mijlocii să poată demonstra că serviciile lor se ridică la un standard satisfăcător; consideră că sectorul achizițiilor publice ar trebui să urmărească utilizarea altor firme decât cele patru firme mari și că organismele publice ar trebui să stabilească un procent de referință pentru utilizarea unor astfel de firme;

59.

cere Comisiei ca, în legătură cu licitațiile organizate de entitățile de interes public, să stipuleze că, în ceea ce privește procesul de licitare, pe lângă cele patru firme mari, trebuie să se asigure accesul în condiții echitabile a cel puțin alte două firme de audit, care nu fac parte din grupul celor patru; consideră că comitetele de audit trebuie să aibă un rol-cheie în acest proces, la care trebuie să participe și acționarii; cere Comisiei să revizuiască practicile comitetelor de audit legate de procesele de licitare, concentrându-se în special asupra aspectelor sarcinilor administrative asociate unui proces de licitare oficial, având în vedere fundamentarea deciziei finale a acționariatului cu privire la numirea auditorilor pe o propunere din partea comitetului de audit; această propunere trebuie să includă o descriere a procesului derulat, criteriile avute în vedere și motivele care stau la baza recomandării comitetului de audit;

60.

solicită Comisiei (DG COMP) să efectueze o analiză detaliată a pieței de audit;

61.

consideră că auditul este o parte esențială a procesului de revitalizare a pieței interne; solicită Comisiei să examineze în ce măsură facilitarea prestării serviciilor de audit transfrontalier ar putea servi la eliminarea barierelor din calea accesului pe piață și a carențelor legate de capacitate; solicită Comisiei să verifice în ce măsură o piață europeană a serviciilor de audit ar putea servi la reducerea complexității procedurale și a costurilor pentru toți participanții de pe piață, în special pentru firmele de audit mici și mijlocii; îndeamnă Comisia să ia toate măsurile pertinente pentru incorporarea în legislația UE și punerea în execuție a standardelor internaționale de audit, ceea ce ar putea contribui la crearea unor condiții concurențiale cu adevărat uniforme pentru firmele de audit; reamintește recomandările Comisiei privind răspunderea auditorilor; cere Comisiei ca, în acest context, să prezinte propuneri vizând intensificarea armonizării în vederea creării unui pașaport european al auditorilor, punând un accent deosebit pe toate elementele care garantează independența acestora;

62.

solicită Comisiei să instituie un sistem paneuropean în materie de răspundere pentru profesia de auditor;

63.

cere Comisiei să-și intensifice eforturile pentru a asigura o mai mare convergență;

64.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.