18.12.2010

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 347/34

---

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind viitoarea strategie pentru sectorul european al laptelui pentru perioada 2010-2015 şi după aceea

(aviz din proprie iniţiativă)

(2010/C 347/05)

Raportor: dl Frank ALLEN

La 16 iulie 2009, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Comitetul Economic şi Social European a hotărât să elaboreze un aviz din proprie iniţiativă cu privire la

Viitoarea strategie pentru sectorul european al laptelui pentru perioada 2010-2015 şi după aceea(aviz din proprie iniţiativă).

Secţiunea pentru agricultură, dezvoltare rurală şi protecţia mediului, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, şi-a adoptat avizul la 28 ianuarie 2010.

În cea de-a 460-a sesiune plenară, care a avut loc la 17 şi 18 februarie 2010 (şedinţa din 17 februarie 2010), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 152 de voturi pentru, 6 voturi împotrivă şi 6 abţineri.

1.   Concluzii şi recomandări

1.1   Sectorul european al laptelui este de o importanţă strategică pe termen lung, dat fiind rolul său de aprovizionare a cetăţenilor UE cu produse lactate sigure şi de calitate superioară. UE nu trebuie să devină niciodată dependentă de surse de aprovizionare cu lapte din afara UE. Aceasta trebuie să menţină în continuare cele mai înalte standarde de bunăstare animală, igienă, trasabilitate, medicină veterinară, protecţie a mediului şi producţie durabilă.

1.2   Agricultorii vor continua să producă lapte de bună calitate, dacă acest lucru va fi profitabil (dar nu pe termen lung, dacă acest lucru nu va fi profitabil). Producţia europeană de lapte va descreşte şi va dispărea complet din anumite zone, dacă nu stabilizăm preţurile şi dacă acestea nu aduc profit. Trebuie să se acorde o atenţie specială zonelor defavorizate. Producătorii de lapte trebuie să obţină şi un câştig financiar din agricultura multifuncţională, care furnizează „bunuri nemateriale sub formă de servicii publice”, cum ar fi conservarea şi dezvoltarea peisajului rural, a biodiversităţii, a habitatelor naturale, a artei şi a culturii rurale. În noile state membre, ar trebui luată în considerare posibilitatea plăţilor directe cuplate către producătorii de lapte.

1.3   Este necesar să se dedice resurse importante inovării, cercetării şi dezvoltării, precum şi zootehniei, pentru a se asigura o eficienţă sporită în industria laptelui, la nivelul fermelor şi al procesării. Aceasta trebuie să includă utilizarea mai bună a ierbii şi altor tipuri de hrană pentru animale la nivelul fermelor, precum şi noi produse la nivelul procesării. Este, de asemenea, necesară o tehnologie nouă şi mai bună la nivelul fermelor şi al procesării. Investiţiile majore pentru dezvoltarea sectorului sunt vitale. Trebuie să devenim lideri mondiali în acest sector.

1.4   Este esenţial să se evite ca preţurile să cunoască din nou o volatilitate, precum cea survenită în 2007 şi 2008. Acest lucru trebuie realizat prin utilizarea unor măsuri de sprijin adecvate şi printr-o monitorizare adecvată a pieţei, pentru a se asigura un echilibru rezonabil între cerere şi ofertă.

1.5   UE are posibilitatea de a reacţiona la situaţia de pe piaţă prin utilizarea sistemului de cote şi a altor instrumente de organizare a pieţei (cel puţin până în 2015).

1.6   În conformitate cu comunicarea Comisiei din iulie 2009, trebuie elaborată şi pusă în aplicare o foaie de parcurs prin care să se răspundă la întrebarea de ce preţurile de consum au rămas mai ridicate cu 14 % decât înainte de a se produce creşterea preţurilor la produsele lactate. Trebuie să existe transparenţă de-a lungul întregului lanţ alimentar.

1.7   Pentru a asigura viabilitatea sectorului european al laptelui după 2015, vor fi necesare totuşi diverse măsuri de politică agricolă, combinate cu un sistem de tipul „plasă de siguranţă”, care să susţină şi să stabilizeze preţurile, să prevină scăderea acestora sub un anumit nivel, să limiteze fluctuaţiile de preţ excesive şi să furnizeze, de asemenea, suficiente stocuri de rezervă pentru a face faţă situaţiilor neprevăzute de penurie sau dezastrelor naturale. Un sistem orientat spre cerere şi ofertă este esenţial pentru asigurarea, în perioada de după 2015, a unui sector al laptelui durabil şi ecologic. Alimentele în general şi laptele în special sunt prea importante pentru bunăstarea cetăţenilor pentru a fi supuse capriciilor unui sistem de piaţă liber, nereglementat.

2.   Introducere

2.1   Producţia de lapte este una dintre principalele activităţi agricole din UE. În 2008, un milion de agricultori au produs 150 de milioane de tone de lapte, în valoare de peste 40 de miliarde de euro, ceea ce reprezintă 14 % din valoarea producţiei agricole a UE. Peste 60 % din carnea de vită produsă în UE provine de la şeptelurile de vaci de lapte. Conform cifrelor Federaţiei Internaţionale a Producătorilor de Lapte (IDF), UE este cel mai mare producător de lapte din lume, cu 27 % din producţia mondială, urmat de India, cu 20 %, şi SUA, cu 16 %.

2.2   În sectorul produselor lactate din UE, începând cu faza de colectare şi terminând cu cea de procesare, lucrează aproximativ 400 000 de persoane.

2.3   Producţia laptelui joacă un rol foarte important în menţinerea structurii economice şi sociale a zonelor defavorizate. De fapt, 60 % dintre fermele de lapte din UE se găsesc în zone defavorizate. Producţia de lapte este una dintre activităţile cele mai potrivite pentru a menţine familiile de agricultori în zonele defavorizate şi, împreună cu creşterea bovinelor şi a ovinelor, joacă un rol major în conservarea şi dezvoltarea peisajului şi a mediului.

3.   Context

3.1   Pieţele globale ale produselor lactate au înregistrat fluctuaţii majore de preţuri în ultimii doi ani. În 2007 şi la începutul lui 2008, a avut loc o creştere record la preţurile mondiale ale produselor lactate de bază, ceea ce a generat creşteri substanţiale ale preţurilor laptelui şi produselor lactate. Aceasta a fost urmată, în a doua jumătate a anului 2008, de o scădere şi mai dramatică a preţurilor mondiale la aceste produse.

3.2   Cele mai multe produse lactate sunt consumate în regiunea în care sunt produse. Aproximativ 8 % din producţia globală de produse lactate este comercializată pe piaţa mondială şi, în consecinţă, o fluctuaţie minoră în producţia globală poate avea o influenţă considerabilă pe piaţa mondială. De exemplu, o diferenţă de 2 % între producţia globală şi consumul global reprezintă echivalentul a 25 % din comerţul de lapte pe piaţa mondială.

3.3   Deşi UE este cel mai mare exportator de brânză, produsele de bază, adică laptele praf şi untul, constituie majoritatea exporturilor de produse lactate în afara UE. Piaţa internaţională a produselor lactate poate fi descrisă ca fiind în principal o piaţă a produselor lactate de bază.

3.4   Deoarece gradul de autosuficienţă al UE în materie de produse lactate se ridică la 109 %, surplusul de 9 % este disponibil pentru exportul pe piaţa mondială. Exporturile principale ale UE sunt cele de unt/ulei de unt, lapte praf degresat, brânzeturi, lapte praf integral şi lapte condensat.

3.5   Din 2000, consumul global de produse lactate a crescut în medie cu 2,5 % în fiecare an. Această creştere s-a redus acum la 1 % pe an.

3.6   Între 2004 şi 2006, consumul mondial de produse lactate a depăşit producţia şi, în consecinţă, au fost utilizate toate rezervele. Acesta a fost motivul principal al creşterii bruşte a preţurilor mondiale ale produselor lactate de bază. Din 2008, relaţia s-a schimbat, rezultatul fiind că producţia depăşeşte acum cererea.

3.7   Creşterea bruscă a preţurilor laptelui a cauzat în cele din urmă o scădere a cotei de piaţă, întrucât consumatorii au trecut la substitute mai ieftine şi, mai ales, întrucât ingredientele din lapte au fost înlocuite cu alternative mai ieftine. Recesiunea globală şi scăderea preţurilor petrolului au generat o diminuare suplimentară a vânzărilor de produse lactate. Ţările producătoare de petrol sunt mari importatori de produse lactate, iar o scădere a preţurilor petrolului înseamnă că îşi reduc importurile de produse lactate, aceasta putând duce la o scădere a preţurilor mondiale ale produselor lactate de bază.

3.8   În timp ce variaţiile preţurilor la produsele lactate de valoare superioară sunt mai greu de urmărit decât la produsele de bază, este evident că vânzările de produse lactate cu valoare adăugată au scăzut, întrucât consumatorii s-au orientat către produse mai ieftine.

3.9   În comunicarea sa din iulie 2009 către Consiliu, Comisia a afirmat că majorarea preţurilor din a doua jumătate a anului 2007 a generat o creştere rapidă a preţurilor la lapte şi o creştere puternică a preţurilor de consum. În schimb, scăderea preţurilor din a doua jumătate a anului 2008, care a continuat în 2009, s-a manifestat prin scăderea preţului untului cu 39 %, al laptelui praf degresat cu 49 %, al brânzei, cu 18 % şi al laptelui, cu 31 %, provocând o scădere a preţurilor de consum de numai aproximativ 2 % (media UE). De fapt, preţurile de consum au rămas în medie cu 14 % mai ridicate decât înainte de creşterea preţurilor. Cu toate acestea, acele ţări care înregistrează vânzări ridicate de produse lactate prin intermediul magazinelor cu preţuri mici au înregistrat un „război al preţurilor” în 2009, întrucât produsele lactate sunt utilizate pentru a submina alţi vânzători cu amănuntul (1).

3.10   Raţionalizarea şi concentrarea în creştere din cadrul sectorului vânzării cu amânuntul din UE au oferit acestui sector o putere de negociere care este neegalată de restul lanţului de aprovizionare cu alimente. Agricultorii s-au văzut puşi în situaţia de a accepta preţurile, mai degrabă decât de a le stabili, mai ales atunci când oferta de lapte depăşeşte cererea. Pe ansamblu, se pare că autorităţile din domeniul concurenţei şi reglementările din acest domeniu au adus beneficii mai importante marilor lanţuri de vânzare cu amănuntul decât unui milion de producători de lapte. Agricultorii au nevoie de o poziţie de negociere mai puternică cu privire la preţul laptelui la poarta fermei, astfel încât să fie restabilit echilibrul în lanţul alimentar.

3.11   În cadrul Agendei 2000, urmate de revizuirea intermediară şi de bilanţul de sănătate, concepute pentru a pregăti agricultura UE pentru un posibil viitor acord în cadrul OMC, preţul de intervenţie a fost redus, ceea ce, împreună cu restricţiile cantitative aplicabile intervenţiei, a slăbit mecanismul de sprijinire a preţurilor, preţurile laptelui la poarta fermei scăzând astfel la un nivel inferior nivelului înregistrat anterior momentului în care mecanismele de sprijin, precum intervenţia, au devenit operaţionale.

4.   Perspectivele pieţei

4.1   Uniunea Europeană

4.1.1   Pe piaţa europeană a produselor lactate, producţia depăşeşte consumul cu 9 %.

4.1.2   Produsele lactate sunt, de asemenea, importate în UE din ţări terţe, cu taxe vamale reduse. Aceste importuri sunt mici în comparaţie cu consumul total al UE. În 2007 şi 2008, UE a importat aproximativ 330 000 şi, respectiv, 300 000 de tone de produse lactate. Printre produsele lactate importate în UE se numără brânza (1,1 % din producţia UE), untul (4,3 % din producţia UE) şi laptele praf degresat (2,4 % din producţia UE). Importurile de produse lactate se ridică la un echivalent în lapte de circa 2-3 % din producţia de lapte a UE.

4.1.3   Până la 40 % din laptele din UE este transformat în brânză, iar aproximativ 30 % este utilizat pentru produse lactate proaspete. Aceste două tipuri de produse au reprezentat principalii factori de creştere a consumului în UE, în ultimul deceniu. Restul de 30 % este transformat în unt, lapte praf şi cazeină.

4.1.4   Rezervele de intervenţie de unt şi lapte praf degresat au crescut ca urmare a scăderii consumului în UE, a scăderii preţurilor de pe piaţa mondială şi a recesiunii globale. Cota UE a crescut cu 2 % în 2008 şi cu 1 % în 2009, ceea ce, împreună cu viitoarele creşteri ale cotelor deja convenite, ar putea duce în cele din urmă la o producţie de lapte sporită în UE.

4.1.5   Utilizarea restituirilor la export a împiedicat intrarea unor cantităţi şi mai mari în stocurile de intervenţie, în perioada de intervenţie.

4.1.6   Acţiunile întreprinse de Comisie au împiedicat scăderea preţurilor la lapte în UE la nivelul preţurilor de pe piaţa mondială, de 14-15 eurocenţi pe litru. Preţurile UE au fost menţinute la un nivel superior preţurilor mondiale. Preţurile variază între statele membre între un nivel inferior, de 16 cenţi, în Letonia şi 25-27 de eurocenţi pe litru în multe alte state membre, ceea ce este încă sub costul de producţie. Ce alt segment al societăţii lucrează pentru un venit zero sau chiar sub salariul minim legal?

4.1.7   Producţia de lapte se află în prezent cu 4,2 % sub cotă şi este de aşteptat să rămână astfel şi în perioada 2009-2010.

4.1.8   Redresarea preţurilor în UE (care a început deja) va fi probabil foarte lentă. Existenţa unor stocuri de intervenţie substanţiale, care ameninţă piaţa, ar putea să întârzie redresarea în funcţie de momentul în care Comisia decide să scoată stocurile de intervenţie pe piaţă.

4.1.9   Conform datelor UE, a crescut numărul de vaci sacrificate. Probabil că se sacrifică un număr sporit de vaci de lapte, ceea ce va reduce producţia de lactate în viitorul apropiat. Cu toate acestea, creşterea treptată a preţurilor la lapte va duce, pe termen scurt, la o producţie crescută într-un mic număr de ţări.

4.1.10   Întrucât preţurile la lapte se vor redresa pe termen mediu, producţia de lapte va creşte până în 2015 şi, probabil, va ţine pasul cu majorările cotei convenite în cadrul „bilanţului de sănătate”.

4.1.11   Va continua probabil tendinţa de scădere a producţiei de lapte în Europa de Sud şi în anumite state membre nordice.

4.1.12   În UE, consumul de brânză şi produse lactate proaspete va rămâne probabil redus, din cauza perspectivelor limitate de creştere a veniturilor.

4.1.13   Comisia prevede o scădere a surplusului de unt până în 2015, din cauza unei producţii reduse de unt şi a unei producţii sporite de brânză. Aceasta ar uşura reducerea solicitată a restituirilor la export, care fac obiectul negocierilor în curs din cadrul OMC.

4.1.14   Anumiţi experţi în materie de piaţă consideră că ar putea să persiste un surplus de unt, din cauza unei producţii sporite de produse lactate cu conţinut scăzut de grăsime şi a absenţei creşterii consumului de brânză.

4.1.15   În UE, perspectivele pieţei până în 2015 rămân incerte, însă este improbabil să indice o creştere echivalentă cu cea înregistrată în cursul ultimului deceniu.

4.1.16   În ultimii ani, volatilitatea accentuată a preţurilor a reprezentat o problemă deosebită pentru sectorul european al laptelui. Aceasta cauzează mari probleme fermelor agricole şi creează un climat de nesiguranţă pentru consumatori, ca urmare a fluctuaţiilor frecvente ale preţurilor. Prin urmare, trebuie să se urmărească reducerea acestei volatilităţi crescute de pe pieţe, prin măsuri corespunzătoare.

4.2   SUA

4.2.1   În SUA, în cursul unei perioade de cinci ani până în 2008, producţia de lactate a crescut cu 2,5 % pe an, în timp ce consumul a crescut cu aproximativ 1 % pe an. În SUA s-a înregistrat un surplus anual exportabil de până la 5 milioane de tone. Slăbiciunea dolarului american a ajutat exporturile.

4.2.2   Perspectivele pe termen scurt ale industriei laptelui din SUA nu sunt bune. A avut loc o reducere de 1 % a producţiei în 2009 şi se aşteaptă o reducere suplimentară de 1 % în 2010. Pe termen mediu, este probabil să se înregistreze o anumită creştere a producţiei, ca urmare a redresării preţurilor la lapte şi a costurilor accesibile ale furajelor. Orice astfel de creştere a producţiei se va reflecta probabil în producţia de brânză şi se va reflecta în consumul intern.

4.2.3   Conform previziunilor Serviciului de cercetare economică al Departamentului pentru Agricultură al SUA (USDA), preţul laptelui în SUA va creşte în 2010 ca urmare a creşterii numărului de vaci sacrificate şi a creşterii exporturilor de produse lactate.

4.3   Noua Zeelandă

4.3.1   Noua Zeelandă este cel mai mare exportator de produse lactate din lume. Producţia a scăzut cu aproximativ 3 % în perioada 2007-2008, provocând astfel reducerea exporturilor, însă a crescut cu 8 % în perioada 2008-2009. Comentatorii se aşteaptă la o creştere medie de 3 % pe an, dar, până în 2015, ar trebui să survină din nou o descreştere. Deoarece producţia din Noua Zeelandă este bazată pe păşunat, condiţiile meteorologice pot avea un impact major asupra nivelurilor producţiei.

4.3.2   Preţurile scăzute nu au cauzat până acum o scădere a producţiei în Noua Zeelandă. În viitor, din cauza utilizării sporite a furajelor concentrate şi a îngrăşămintelor, o nouă scădere a preţurilor ar putea să ducă la o creştere redusă a producţiei de lapte.

4.3.3   Chestiunile de mediu devin mai importante în Noua Zeelandă şi aceasta ar putea împiedica, de asemenea, creşterea pe termen lung.

4.3.4   Probabil că în Noua Zeelandă va continua creşterea exporturilor de produse lactate.

4.4   America de Sud

4.4.1   America de Sud dobândeşte din ce în ce mai multă importanţă ca exportator de produse lactate şi va concura probabil mai degrabă cu UE pe pieţele africane, decât cu Noua Zeelandă, pentru pieţele asiatice. În special, surplusul exportabil al Braziliei va persista probabil până în 2015.

4.5   China

4.5.1   Creşterea producţiei de lactate din China în cursul ultimului deceniu a fost extrem de rapidă, însă rata creşterii va încetini probabil în următorul deceniu. Producţia chineză nu a corespuns consumului, însă importurile de produse lactate în China nu sunt atât de mari pe cât s-a anticipat iniţial.

4.5.2   Pe termen mediu, se aşteaptă ca importurile chinezeşti de brânză şi lapte praf degresat să crească, în timp ce exporturile chinezeşti de lapte praf integral vor creşte la rândul lor.

4.5.3   Două noi cazuri de lapte contaminat cu melamină au fost descoperite în decembrie 2009 şi aceasta ar putea dăuna considerabil exporturilor de produse lactate din China.

4.6   Rusia

4.6.1   Producţia de lapte din Rusia îşi va reveni probabil în următorii cinci ani, deoarece vacile cu randament scăzut sunt înlocuite cu vaci importate, cu randament superior. Din motive de securitate alimentară, Rusia doreşte să-şi sporească gradul de autosuficienţă în ceea ce priveşte produsele lactate, de la 70 % la 95 %. Pentru 2012, a fost stabilit un obiectiv de producţie de lapte de 37 de milioane de tone. Prin urmare, este posibil ca importurile ruseşti de unt să scadă pe termen lung, în timp ce importurile de brânză vor creşte probabil.

4.7   Perspectiva de ansamblu a pieţei mondiale este una de creştere lentă şi, în funcţie de amploarea redresării economice globale, aceasta va determina creşterea consumului, în special în ţările din lumea a treia.

4.8   În următorii 30 de ani, populaţia va creşte cel mai mult în ţările din lumea a treia, ceea ce ar trebui să conducă la o cerere sporită de produse lactate. Cu toate acestea, în absenţa unei creşteri economice adecvate, aceste ţări vor fi incapabile să achiziţioneze cantităţi sporite de produse lactate. Produsele lactate nu fac parte din alimentaţia tradiţională de bază în Asia şi în anumite ţări din lumea a treia.

4.9   Aspecte precum nutriţia şi efectele pozitive asupra sănătăţii ale produselor lactate vor constitui modalităţi centrale de menţinere şi dezvoltare a cotei de piaţă a produselor lactate. Cercetarea şi inovarea în aceste domenii sunt esenţiale.

4.10   Este important ca eticheta să indice faptul că produsul este un produs lactat autentic şi să explice în mod corespunzător calităţile nutritive şi beneficiile pentru sănătate ale produsului. În viitor, respectarea standardelor ecologice va avea o mai mare importanţă pentru producţia de lapte.

5.   Grupul la nivel înalt

5.1   Comisarul Fischer Boel a înfiinţat un grup la nivel înalt privind laptele, care îşi va prezenta raportul final până la sfârşitul lui iunie 2010.

5.2   Grupul la nivel înalt va discuta următoarele chestiuni:

—	relaţiile contractuale dintre producătorii de lapte şi fabricile de produse lactate, pentru a asigura un echilibru mai eficient între cerere şi ofertă pe piaţa produselor lactate;

—	ce se poate face pentru a întări puterea de negociere a producătorilor de lapte?

—	transparenţă şi informarea consumatorilor, calitate, chestiuni de sănătate şi etichetare;

—	inovare şi cercetare, în vederea îmbunătăţirii competitivităţii sectorului;

—	o posibilă piaţă la termen pentru produsele lactate.

6.   Iniţiativa franco-germană

6.1   Ministrul francez al agriculturii, dl Le Maire, a definit trei obiective principale pentru agricultura europeană:

—	garantarea unor venituri stabile şi decente pentru agricultori, cu ajutorul unor instrumente de reglementare puternice;

—	asigurarea unei mai mari transparenţe a preţurilor în întregul lanţ de aprovizionare cu alimente, cu posibila numire a unui „gardian” european;

—	plasarea inovaţiei şi a investiţiilor în sectorul agroalimentar în centrul Agendei de la Lisabona.

6.2   Iniţiativa franco-germană solicită mai multă acţiune din partea UE pentru a-i proteja pe producătorii de lapte. Aceasta propune mărirea temporară a preţului minim de intervenţie al UE, preţ la care UE se angajează să cumpere surplusurile de la agricultori.

7.   Politica până în 2015

7.1   Comisia se opune ferm oricăror modificări ale creşterii cotelor, aşa cum s-a decis în cadrul „bilanţului de sănătate”. În prezent, aceste creşteri au un impact minor, deoarece UE se situează cu 4,5 % sub cotă şi, probabil, se va afla sub cotă şi anul viitor. Cu toate acestea, întrucât preţul laptelui se îmbunătăţeşte pe termen mediu, producţia va creşte, mărind discrepanţa dintre producţia şi consumul de lapte, ceea ce va tinde să tragă în jos preţurile la poarta fermei, în funcţie de situaţia de pe piaţa mondială.

7.2   Preţurile mondiale ale produselor lactate de bază se află de obicei sub preţul UE. Aceasta este consecinţa unor standarde diferite (şi, prin urmare, a unor costuri de producţie diferite) în interiorul şi în afara UE. Modelul producţiei de lapte al UE nu va fi niciodată capabil să concureze cu Noua Zeelandă şi câteva alte ţări, din cauza unei structuri cu totul diferite a costurilor de producţie şi a mărimii fermelor de lapte.

7.3   Exporturile de brânză din UE sunt în general competitive, dar o creştere a consumului în afara UE depinde de creşterea economică globală susţinută pe o anumită perioadă de timp.

7.4   Ideea creşterii cotelor indiferent de nivelul cererii pentru a se obţine o aşa-zisă „aterizare lină”, fără adoptarea măsurilor de sprijin, este contradictorie, dacă se doreşte dezvoltarea modelului european de agricultură şi asigurarea continuării producţiei de lapte în zonele defavorizate. Avem nevoie de un mediu rural dinamic şi, în anumite zone, producţia de lapte este o forţă motrice centrală pentru viitorul social, economic şi cultural al unor astfel de zone. Cealaltă posibilitate este abandonarea pământului cu grave consecinţe sociale şi asupra mediului.

7.5   Creşterea cotelor de lapte, indiferent de condiţiile de piaţă, şi, în cele din urmă, dereglementarea completă a sectorului laptelui ar fi logice dacă UE ar dori să preia modelul de agricultură al Noii Zeelande sau al SUA. Apariţia în SUA a unor sisteme foarte mari de creştere a animalelor, cu peste 2 000 de vaci, este considerată în această ţară drept un pas înainte. În ritmul actual al schimbărilor, doar 500 de ferme vor produce în curând 1/3 din producţia de lapte a SUA. O astfel de politică ar prezenta pericole semnificative pentru patrimoniul cultural, peisajul şi dezvoltarea zonelor rurale din UE, dăunând mediului şi biodiversităţii din UE, şi, în plus, ar provoca abandonarea regiunilor înalte şi a zonelor umede. Am asista aşadar la respingerea modelului european al agriculturii multifuncţionale.

7.6   Conceptul de agricultură multifuncţională înseamnă că, pe lângă producţia de alimente, agricultura are alte funcţii, cum ar fi dezvoltarea peisajelor rurale, extinderea patrimoniului natural şi cultural, sprijinirea economiei rurale şi consolidarea securităţii alimentare. Perspectiva OCDE asupra multifuncţionalităţii se referă la o agricultură care produce simultan o serie de bunuri de larg consum (alimente şi fibră), precum şi o serie de bunuri nemateriale, inclusiv produse şi servicii sociale şi de mediu.

7.7   Producţia de lapte bazată pe ferme de mari dimensiuni în care nu se respectă anumite reglementări, cum sunt, de exemplu, cele referitoare la administrarea azotului în sol, are implicaţii majore pentru mediu.

7.8   În prezent, 50 % din producţia de lapte a UE este concentrată pe 11 % din teritoriul UE. Indiferent de deciziile politice luate, mărimea medie a şeptelului va continua să crească în viitor. Cu toate acestea, există puţine motive pentru a se dori adoptarea unor opţiuni politice care vor încuraja producţia intensivă de lapte şi la scară foarte mare în zone care au un avantaj special în ceea ce priveşte preţurile de producţie. O astfel de politică ar putea prezenta riscuri considerabile pentru mediu.

7.9   Producătorii de lapte sunt participanţi la modelul UE al agriculturii multifuncţionale. Chiar dacă o fermă multifuncţională poate depăşi dificultăţile temporare, un astfel de model nu este durabil atunci când volatilitatea preţurilor la poarta fermei devine un eveniment recurent pentru producătorii de lapte. Stabilitatea preţurilor la poarta fermei, care le asigură agricultorilor un venit rezonabil, este benefică pentru agricultori şi consumatori.

8.   După 2015

8.1   Dacă se doreşte menţinerea şi dezvoltarea producţiei de lapte ca un sector viabil în UE, producătorii de lapte trebuie să obţină un venit echitabil, care să le permită să ducă o viaţă normală şi, de asemenea, să investească în viitorul lor ca producători de lapte. Un venit echitabil înseamnă un venit comparabil cu venitul mediu neagricol.

8.2   Articolul 33 din Tratatul CE stabileşte obiectivele PAC, printre care: (a) asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru populaţia agricolă, (b) stabilizarea pieţelor, (c) garantarea siguranţei aprovizionării şi (d) asigurarea unor preţuri rezonabile de livrare către consumatori.

8.3   Este esenţial să se dedice mult mai multe resurse zootehniei, prevenirii bolilor animale, precum şi cercetării şi inovării la nivelul fermelor pentru a se permite dezvoltarea unei industrii mai eficiente. O industrie a laptelui mai competitivă poate fi obţinută printr-o mai bună utilizare a ierbii şi a altor tipuri de hrană pentru animale. Este nevoie de mai multă cercetare şi inovare la nivelul procesării pentru a se dezvolta noi produse, în vederea creşterii cotei de piaţă. Instituţiile din domeniul educaţiei şi din cel al sănătăţii, precum şi organizaţiile societăţii civile ar trebui să încurajeze consumul de produse lactate întrucât laptele este atât aliment, cât şi medicament şi, în acelaşi timp, o băutură răcoritoare. Trebuie să aibă loc transformări radicale în aceste sectoare. UE trebuie să menţină securitatea şi autosuficienţa aprovizionării cu lapte în UE. Ar fi o greşeală majoră ca UE să devină dependentă de importuri de produse lactate aşa cum s-a întâmplat cu producţia de carne de vită europeană, ca rezultat al unor preţuri scăzute la poarta fermei.

8.4   În raportul special al Curţii de Conturi 14/2009, la recomandarea nr. 1, se afirmă: „Comisia trebuie să supravegheze în continuare evoluţia pieţei laptelui şi produselor lactate, aplicând măsurile necesare pentru a se evita ca dereglementarea sectorului să ducă din nou la o situaţie de producţie excedentară. În caz contrar, obiectivul Comisiei de a menţine un nivel minim de reglementare, de tip plasă de siguranţă, ar putea să se dovedească rapid imposibil de respectat.” CESE este convins că intervenţia cu rol de „plasă de siguranţă” şi depozitarea impun, de asemenea, diferite măsuri privind oferta şi cererea, în vederea stabilizării pieţei.

8.5   CESE consideră că este esenţial să se stabilească condiţii care să garanteze viitorul unui sector al laptelui viabil în întreaga UE.

8.6   Un sistem de măsuri de piaţă orientate spre cerere şi ofertă, precum şi sisteme adecvate de sprijin direct sunt esenţiale pentru se a asigura existenţa unui sector al laptelui în UE care să satisfacă nevoile sociale, economice şi de mediu ale societăţii şi să devină un sistem agricol cu adevărat multifuncţional, care ar trebui să aducă un nou dinamism în zonele rurale ale UE. O astfel de evoluţie ar aduce beneficii sociale, culturale şi economice pentru dezvoltarea UE în ansamblul său.

9.   Observaţii specifice

9.1   Utilizarea unei pieţe „la termen” în sectorul laptelui trebuie analizată cu mare atenţie. Cu toate acestea, trebuie să ţinem seama în mod serios de turbulenţele financiare globale, care provin din utilizarea inadecvată a produselor financiare. Comitetul a afirmat anterior că „din acest motiv, produsele alimentare trebuie privite în cu totul alt mod decât produsele industriale, de exemplu, al căror loc de producţie se stabileşte în primul rând în funcţie de consideraţii legate de costuri.”

9.2   Majoritatea producătorilor de lapte s-au organizat în cooperative. Astfel, aceştia pot influenţa într-o anumită măsură comercializarea produselor lor. Acei producători de lapte care sunt membri ai unei cooperative şi îşi vând laptele acestei cooperative beneficiază de garanţii mai bune decât un producător de lapte care vinde unei fabrici private de lapte. Cu toate că există deja contracte voluntare între producători individuali şi cumpărători, în cazul unei fabrici de lapte private, agricultorul are posibilităţi reduse de a negocia un astfel de contract. Aceste contracte permit stabilirea condiţiilor de livrare, însă nu pot avea nicio influenţă asupra evoluţiei generale a pieţei la nivelul UE. Experienţa arată că poziţia agricultorilor pe piaţă şi a cooperativelor care îi reprezintă trebuie îmbunătăţită în cadrul lanţului alimentar. De aceea, trebuie analizate posibilităţile de cooperare din perspectiva dreptului concurenţei.

9.3   Cu toate acestea, în noile state membre, mulţi agricultori vând laptele direct fabricilor private. Având în vedere că sectorul laptelui este din ce în ce mai restrâns, nu există aproape nicio posibilitate de alegere, iar preţurile la poarta fermei scad. Pentru a menţine concurenţa în domeniul laptelui brut, agricultorilor trebuie să li se ofere posibilitatea de a se organiza în cooperative care să vândă apoi laptele mai departe, în cadrul sectorului.

9.4   Majoritatea producătorilor de lapte din statele membre mai noi (Bulgaria şi România) primesc foarte puţin sprijin prin intermediul plăţilor directe, care sunt decuplate în totalitate, folosind principiul plăţii la hectar. Confruntaţi cu acest sprijin atât de redus, în corelaţie cu productivitatea scăzută, cu lipsa veniturilor din partea pieţei şi cu accesul dificil la credite, agricultorii nu pot face investiţii pentru a respecta standardele de igienă ale UE.

9.5   Toate importurile de produse lactate în UE trebuie să respecte standardele UE în special în domeniile trasabilităţii, bunăstării animale, igienei, medicinei veterinare, siguranţei alimentare şi metodelor de producţie durabile. Conţinutul de carbon este o chestiune din ce în ce mai importantă.

9.6   Trebuie să avem certitudinea că organismele existente, cum ar fi comitele consultative şi de gestionare, au suficiente resurse pentru a analiza situaţia cererii şi ofertei pe piaţa de lapte. Trebuie puse la dispoziţie instrumentele necesare pentru a se garanta că agricultorii obţin un preţ adecvat la lapte, care să le acopere costurile şi să le aducă un profit. UE trebuie să îşi menţină capacitatea de a produce cantităţi adecvate de lapte. Nu ne puteam permite să devenim dependenţi de aprovizionarea cu lapte din afara UE. Dacă se urmează politici greşite, acest lucru s-ar putea întâmpla în viitorul îndepărtat.

9.7   Menţinerea şi crearea în continuare a unor locuri de muncă cu normă întreagă şi parţială în sectorul laptelui trebuie să constituie o prioritate, în special în zonele rurale.

9.8   Nu putem ignora problemele reprezentate de foamete şi de absenţa unor resurse alimentare adecvate în lumea a treia. Schimbările climatice, preţurile globale la alimente şi oferta globală de alimente sunt chestiuni strâns legate între ele. Avem responsabilitatea de a ajuta ţările subdezvoltate.

---

(1)  JO C 128, 18.5.2010, p. 111 şi JO C 255, 14.10.2005, p. 44.

---

---