4.12.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/17

1.

anularea în totalitate a Ordonanței Tribunalului (Camera întâi) din 14 iulie 2010 pronunțate în cauza T-570/08;

2.

respingerea excepției de inadmisibilitate invocate de Comisie în fața Tribunalului;

3.

anularea Deciziei Comisiei Europene din 30 octombrie 2008 privind „Ordinul de furnizare a informațiilor” în temeiul articolului 10 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 în procedura „Ajutor de stat C 36/2007 — Germania, ajutor de stat în favoarea Deutsche Post AG” și

4.

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

1.

În ordonanța atacată, Tribunalul nu a luat în considerare faptul că în calitate de act juridic obligatoriu al Uniunii, decizia prin care se dispune furnizarea informațiilor este supusă controlului instanțelor europene. În conformitate cu articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul nr. 659/1999 coroborat cu articolul 288 alineatul (4) TFUE și în conformitate cu principiul cooperării loiale prevăzut la articolul 4 alineatul (3) TUE, statul membru este în mod ferm obligat să furnizeze informațiile solicitate. Întrucât statul membru are obligația de a pune în aplicare decizia, obligația de informare este transferată direct recurentei, care deține (în mod exclusiv) informațiile solicitate.

2.

În plus, Tribunalul nu ar fi ținut seama de faptul că ar fi incompatibil cu protecția jurisdicțională garantată de dreptul Uniunii ca un stat membru și o întreprindere direct vizată să trebuiască să furnizeze orice fel de informație solicitată de Comisie în temeiul articolului 10 alineatul (3) din Regulamentul nr. 659/1999, și fără a se lua în considerare dacă au fost respectate cerințele de procedură prevăzute la articolul 10 alineatul (3) și dacă informațiile solicitate au oarecum legătură cu finalitatea procedurii de control al ajutorului de stat în cauză.

3.

Prin faptul că nu a recunoscut că decizia prin care se dispune furnizarea informațiilor produce efecte directe cu privire la poziția juridică a statului membru și a întreprinderii vizate, și în temeiul faptului că articolul 13 alineatul (1) a treia teză din Regulamentul nr. 659/1999 permite Comisiei să adopte o decizie cu privire la eventualul ajutor de stat în temeiul informațiilor de care dispune, atunci când statul membru nu îndeplinește un ordin de furnizare a informațiilor, Tribunalul a interpretat în mod eronat articolul 10 alineatul (3) și articolul 13 alineatul (1) a treia teză din Regulamentul nr. 659/1999. Prin urmare, sarcina probei ce revine Comisiei este atenuată, fapt care ar determina o agravare considerabilă a poziției pe care întreprinderea în cauză o ocupă în cadrul procedurii, astfel încât, pentru a-și păstra drepturile, aceasta va fi de fapt obligată să furnizeze informațiile solicitate.

4.

În plus, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept prin negarea oricărui efect juridic al deciziei prin care se dispune furnizarea informațiilor, considerând că ar fi vorba despre o simplă măsură intermediară, doar pregătitoare în vederea deciziei definitive. Astfel, Tribunalul nu ar fi luat în considerare că acest fapt nu exclude posibilitatea de formula o cale de atac, atunci când așa-zisa măsură intermediară — cum este decizia adoptată în temeiul articolului 10 alineatul (3) din Regulamentul nr. 659/1999 — produce efecte juridice dezavantajoase.

5.

În sfârșit, Tribunalul nu a ținut seama de faptul că încălcările de drept săvârșite de Comisie atunci când a adoptat decizia prin care se dispune furnizarea informațiilor nu ar putea fi luate în considerare în mod corespunzător în cadrul unei acțiuni împotriva deciziei prin care se finalizează procedura, în special întrucât în această etapă nu se poate invoca un caracter incomplet al temeiului de fapt al cauzei. În același timp, îndeplinirea provizorie a unui ordin ilegal de furnizare a informațiilor poate implica totuși pentru întreprinderea în cauză, precum în speță, un timp considerabil și mijloace financiare importante.