Acțiune introdusă la 8 septembrie 2010 — Villeroy & Boch/Comisia

(Cauza T-374/10)

()

2010/C 301/62

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamantă: Villeroy & Boch AG (Mettlach, Germania) (reprezentanți: M. Klusmann, avocat, și S. Thomas, profesor)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantei

Motivele și principalele argumente

Reclamanta contestă Decizia C(2010) 4185 final a Comisiei Europene din 23 iunie 2010, adoptată în cazul COMP/39092 — Instalații sanitare. Prin decizia atacată au fost aplicate amenzi reclamantei și altor întreprinderi pentru încălcarea articolului 101 TFUE, precum și a articolului 53 din Acordul privind SEE. În opinia Comisiei, reclamanta a participat la un acord continuu sau la practici concertate în sectorul instalațiilor sanitare în Belgia, în Germania, în Franța, în Italia, în Țările de Jos și în Austria.

În motivarea acțiunii, reclamanta invocă șapte motive.

Prin intermediul primului motiv, reclamanta critică încălcarea articolului 101 TFUE și a articolului 53 din Acordul privind SEE, rezultată dintr-o unică încălcare complexă și continuă. Prin această apreciere globală nelegală, pârâta și-a încălcat obligația de apreciere juridică a comportamentelor individuale ale fiecărui destinatar al deciziei și a realizat o imputare nelegală din punct de vedere juridic a unor acte neimputabile ale terților, încălcând principiul nulla poena sine lege.

Prin intermediul celui de al doilea motiv, reclamanta invocă în subsidiar, în lipsa unei motivări individualizate a deciziei, o încălcare a obligației de motivare prevăzute la articolul 296 alineatul (2) TFUE.

În plus, reclamanta arată, prin intermediul celui de al treilea motiv, că decizia atacată trebuie să fie anulată deoarece reclamanta nu a participat la încălcările imputate de pe piețele relevante din punct de vedere material și geografic, prevăzute de decizie, iar, în privința sa, nu a fost dovedită existența unei încălcări a normelor privind înțelegerile.

Prin intermediul celui de al patrulea motiv, reclamanta afirmă că, în mod nelegal, acesteia și filialelor sale din Franța, Belgia și Austria li s-a aplicat în solidar o amendă. O astfel de aplicare în solidar a amenzii încalcă principiul nulla poena sine lege prevăzut la articolul 49 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și principiul proporționalității pedepselor în raport cu vinovăția, prevăzut la articolul 49 alineatul (3) coroborat cu articolul 48 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și articolul 23 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 (1).

În cadrul celui de al cincilea motiv, reclamanta contestă calcularea greșită a amenzii. În această privință, reclamanta arată că pârâta a inclus în calculul său operațiuni ale reclamantei care nu pot avea legătură de la bun început cu criticile invocate.

Prin intermediul celui de al șaselea motiv, reclamanta critică durata excesiv de lungă a procedurii și neluarea acesteia în considerare la calcularea amenzii drept încălcare a articolului 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Prin intermediul celui de al șaptelea motiv, se invocă erori de apreciere în cadrul calculării amenzii cu ocazia evaluării pretinsei participări a reclamantei la încălcare. În acest context, reclamanta precizează că, chiar dacă s-ar admite o încălcare a articolului 101 TFUE conform presupunerilor pârâtei, amenda ar fi extrem de ridicată și disproporțională. În opinia reclamantei, pârâta a încălcat principiul proporționalității pedepselor în raport cu vinovăția, codificat la articolul 49 alineatul (3) coroborat cu articolul 48 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În plus, pârâta nu ar fi putut aplica în speță amenda maximă de 10 % din cifra de afaceri a grupului.

(1)  Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat (JO L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167).