Acțiune introdusă la 8 iulie 2010 — Republica Ungară/Republica Slovacă

(Cauza C-364/10)

()

2010/C 301/07

Limba de procedură: slovaca

Părțile

Reclamantă: Republica Ungară (reprezentanți: M. Fehér și E. Orgován, agenți)

Pârâtă: Republica Slovacă

Concluziile reclamantei

Motivele și principalele argumente

Prin nota verbală din 21 august 2009 Ministrul de Externe al Republicii Slovace a comunicat omologului său maghiar, referitor la vizita pe care președintele Republicii Ungare, László Sólyom, o efectua în aceeași zi, că autoritățile competente ale Republicii Slovace au decis să interzică acestuia din urmă intrarea pe teritoriul slovac.

Guvernul maghiar afirmă că întrucât nu a permis intrarea președintelui László Sólyom, Republica Slovacă a încălcat articolul 18 TFUE precum și Directiva 2004/38. Potrivit Republicii Ungare conduita președintelui republicii, László Sólyom, atât în general cât și în contextul vizitei respective, nu constituia o amenințare reală, directă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății care să poată justifica adoptarea unei dispoziții restrictive. Guvernul maghiar arată că presupunând chiar că o dispoziție restrictivă era justificată, o măsură precum cea adoptată în speță, și anume interzicerea intrării președintelui republicii, nu întrunește condiția proporționalității și excede obiectivului urmărit, pe care Republica Slovacă l-ar putea realiza cu măsuri mai puțin restrictive.

Republica Slovacă nu ar fi respectat nici normele de procedură prevăzute de Directiva 2004/38, din moment ce interdicția de intrare a președintelui László Sólyom nu a fost adoptată în temeiul unei decizii conforme cu directiva și nu a fost notificată; nota verbală informa cu privire la decizia de interzicere a intrării, dar nu conținea o motivare suficientă și nici nu indica în fața cărui organ administrativ sau judiciar și în ce termen ar fi fost posibilă declararea unei căi de atac.

Guvernul maghiar se teme de o nouă încălcare din partea Republicii Slovace, care se declară încă de părere că interdicția intrării președintelui László Sólyom pe teritoriul său a fost justificată.

După părerea guvernului maghiar, nu numai aplicarea dreptului efectuată de autoritățile slovace constituie o încălcare a Directivei 2004/38, ci însăși referirea la directivă este nejustificată, din moment ce autoritățile slovace nu au înțeles să realizeze obiectivul acesteia din urmă, ci — cu un asemenea pretext — au urmărit numai obiective politice. Din declarațiile guvernului slovac este posibil să se deducă faptul că acesta nu a interzis intrarea președintelui László Sólyom pe teritoriul Republicii Slovace pentru motive de siguranță sau de ordine publică, cum prevede legislația Uniunii, în special Directiva 2004/38, ci pentru motive pur politice, predominant de politică externă.

Potrivit guvernului maghiar, Comisia Europeană ar fi afirmat în mod eronat, în cursul procedurii, că în cazul vizitelor oficiale ale șefilor de stat ai statelor membre, trebuie aplicate normele dreptului național iar nu dreptul Uniunii. În opinia sa, Directiva 2004/38 se aplică fără distincție oricărui grup de persoane și oricărui gen de vizită, atât oficială cât și particulară. Această directivă recunoaște în general tuturor cetățenilor Uniunii dreptul fundamental de intrare pe teritoriul oricărui stat membru, astfel cum este conferit fiecărui cetățean european de dreptul primar. Directiva 2004/38 stabilește de asemenea în general și limitativ cazurile în care e posibilă limitarea libertății de circulație a cetățenilor Uniunii. Aceasta nu introduce o derogare care să permită excluderea din domeniul de aplicare al normei generale a șefilor de stat sau a unei alte categorii de cetățeni ai statelor membre. În cazul în care Consiliul și Parlamentul European ar fi înțeles să subordoneze exercitarea libertății de circulație unei norme de drept internațional, inclusiv de drept internațional consuetudinar, în mod sigur ar fi prevăzut o dispoziție în acest sens la momentul adoptării directivei.

Guvernul maghiar arată că în cadrul dreptului internațional, codificat sau consuetudinar, nu există o normă juridică aplicabilă cazului în speță, și că, chiar dacă ar exista, statele membre, prin aderarea lor la Uniune, au recunoscut acesteia din urmă competența de a reglementa libera circulație a persoanelor și au consimțit să-și exercite competențele care le-ar rămâne în această materie în conformitate cu deciziile și cu dreptul Uniunii. Dacă, în ipoteza intrării unui cetățean al unui stat membru într-un alt stat membru, o dispoziție a dreptului internațional poate limita domeniul personal de aplicare al Directivei 2004/38, este necesar ca Curtea de Justiție să definească în mod exact întinderea unei asemenea limitări, ținând cont de faptul că Directiva 2004/38 nu prevede excepții sau derogări în acest sens.

(1)  JO L 158, p. 77, Ediție specială 05/vol. 7, p. 56.