EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62010TN0100

Cauza T-100/10: Acțiune introdusă la 3 martie 2010 — Nordzucker/Comisia

JO C 113, 1.5.2010, p. 67–68 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

1.5.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 113/67


Acțiune introdusă la 3 martie 2010 — Nordzucker/Comisia

(Cauza T-100/10)

2010/C 113/100

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamantă: Nordzucker AG (Braunschweig, Germania) (reprezentant: M. Niestedt, avocat)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantei

Anularea Regulamentului (CE) nr. 1193/2009 (1) al Comisiei;

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea cererii sale, reclamanta invocă următoarele motive:

necompetența Comisiei pentru adoptarea unui regulament privind cotizațiile la producție pentru anii de comercializare 2002/2003-2005/2006 întrucât regulamentul a avut un temei legal care nu ar mai fi în vigoare;

încălcarea unor cerințe procedurale esențiale în măsura în care ar fi trebuit aleasă o altă procedură pentru adoptarea regulamentului contestat și astfel dreptul de participare al Consiliului și al Parlamentului European nu ar fi fost respectat;

neluarea în considerare a Hotărârii Curții din 8 mai 2008, Zuckerfabrik Jülich și alții, (C-5/06 și C-23/06-C-36/06, Rep., p. I-3231), în măsura în care în regulamentul contestat, Comisia a modificat de asemenea în mod arbitrar parametrul „valoarea totală a restituirilor” la calcularea cotizațiilor la producție, chiar dacă acest parametru nu ar fi fost examinat de Curte;

încălcarea principiului neretroactivității prin modificarea ulterioară — introdusă numai prin Regulamentul nr. 1193/2009 — a valorii totale a restituirilor pentru anii de comercializare care s-au încheiat deja.


(1)  Regulamentul (CE) nr. 1193/2009 al Comisiei din 3 noiembrie 2009 de rectificare a Regulamentelor (CE) nr. 1762/2003, (CE) nr. 1775/2004, (CE) nr. 1686/2005, (CE) nr. 164/2007 și de stabilire, pentru anii de comercializare 2002/2003, 2003/2004, 2004/2005 și 2005/2006, a valorilor cotizațiilor la producție pentru sectorul zahărului (JO L 321, p. 1).


Top