This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 52009IP0030
Guinea European Parliament resolution of 15 January 2009 on the coup in Guinea
Guineea Rezoluția Parlamentului European din 15 ianuarie 2009 privind lovitura de stat din Guineea
Guineea Rezoluția Parlamentului European din 15 ianuarie 2009 privind lovitura de stat din Guineea
JO C 46E, 24.2.2010, pp. 116–118
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
|
24.2.2010 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
CE 46/116 |
Guineea
P6_TA(2009)0030
Rezoluția Parlamentului European din 15 ianuarie 2009 privind lovitura de stat din Guineea
(2010/C 46 E/19)
Parlamentul European,
|
— |
având în vedere articolul 115 alineatul (5) din Regulamentul său de procedură, |
|
A. |
întrucât la 23 decembrie 2008, a doua zi după decesul președintelui Lansana Conté, puterea a fost preluată de către un grup de ofițeri; |
|
B. |
întrucât Lansana Conté, la acel moment ofițer, preluase la rândul său puterea cu forța în 1984 în urma decesului predecesorului său, președintele Sékou Touré, putere pe care a păstrat-o timp de 24 de ani; |
|
C. |
întrucât armata nu ar trebui să aibă nici cel mai neînsemnat loc în guvernarea națiunilor; |
|
D. |
întrucât mandatul Adunării Naționale a expirat acum doi ani fără să se organizeze alegeri legislative; |
|
E. |
întrucât deciziile privind viitorul politic, economic și social al Guineei aparțin poporului acestei țări și reprezentanților acestuia, iar termenul de doi ani propus de junta militară pentru organizarea de alegeri este mult prea lung; |
|
F. |
întrucât Comunitatea Economică a Țărilor din Africa de Vest (CEDEAO) și Uniunea Africană (UA) au condamnat lovitura de stat și au decis să suspende participarea Guineei la activitățile lor; |
|
G. |
întrucât principalele partide din opoziție și sindicatele aflate la originea grevelor din iunie 2006 și ianuarie 2007 au luat act de preluarea puterii, dar președintele Adunării Naționale face apel la restabilirea legalității constituționale; |
|
H. |
întrucât, potrivit Băncii Mondiale, unul din doi cetățeni din Guineea trăiește cu echivalentul a 1 dolar pe zi, iar venitul pe cap de locuitor scade continuu de la dobândirea independenței, în pofida resurselor hidrologice și miniere importante ale acestei țări; |
|
I. |
întrucât Guineea este clasată de Transparency International drept una din cele mai corupte țări din Africa; |
|
J. |
întrucât lovitura de stat intervine într-un context economic și social degradat și întrucât dezvoltarea este singura garanție a reușitei democrației; |
|
K. |
întrucât, în repetate rânduri, au fost organizate manifestații în mai multe orașe din Guineea pentru a protesta împotriva creșterii costului vieții și a penuriei de produse alimentare de bază; |
|
L. |
întrucât bilanțul fostului președinte Lansana Conté în ceea ce privește drepturile omului este deosebit de îngrijorător, scoțând la iveală folosirea excesivă a forței de către armată și poliție împotriva civililor, detenția arbitrară și detenția fără punere sub acuzare și încălcări ale libertății de expresie; |
|
M. |
întrucât este important să se țină seama de toate propunerile partidelor politice, ale sindicatelor și ale organizațiilor societății civile pentru a se putea lansa un dialog național în vederea ajungerii la un acord cu privire la o tranziție pașnică și democratică, precum și cu privire la un calendar pentru organizarea de alegeri prezidențiale și legislative; |
|
N. |
întrucât deciziile și numirile, în special guvernamentale, adoptate de junta militară nu respectă normele fundamentale ale statului de drept; |
|
O. |
întrucât Kabiné Komara, care îndeplinea anterior funcția de responsabil în cadrul Băncii Africane de Import-Export, a fost numit în postul de prim-ministru și întrucât s-a constatat că acesta figura pe lista propusă de sindicate pentru postul de prim-ministru cu ocazia evenimentelor din februarie 2007; |
|
P. |
întrucât s-au înregistrat arestări arbitrare ale unor responsabili militari și civili, |
|
1. |
condamnă preluarea puterii de către un grup de ofițeri și solicită organizarea, în termen de câteva luni, de alegeri legislative și prezidențiale libere și transparente, care să respecte normele internaționale, cu concursul UA și al CEDEAO și cu sprijinul UE, sub autoritatea unui guvern civil de tranziție; |
|
2. |
solicită lansarea unui dialog intern în Guineea cu participarea tuturor partidelor politice, a sindicatelor și a organizațiilor societății civile pentru a deschide calea unei tranziții democratice; |
|
3. |
solicită juntei la putere să respecte drepturile la libertatea de opinie, de expresie și de asociere, în special dreptul de a se reuni pașnic, astfel cum sunt enunțate în Declarația universală a drepturilor omului; |
|
4. |
condamnă arestările și detenția fără punerea sub acuzare a unor militari și civili și solicită eliberarea lor imediată dacă nu li se aduce nici o acuzație serioasă; |
|
5. |
ia act de angajamentele politice asumate de noii responsabili din Guineea cu privire mai ales la lupta continuă împotriva corupției și la instaurarea unui sistem democratic transparent în Guineea; solicită respectarea acestor angajamente; |
|
6. |
felicită UA și CEDEAO pentru deciziile lor de a suspenda participarea Guineei la activitățile lor atât timp cât această țară nu va avea un parlament și un guvern alese în mod democratic; |
|
7. |
solicită inițierea unui dialog politic între UE și autoritățile de tranziție care au preluat puterea în Guineea, în temeiul articolelor 8 și 96 din Acordul de la Cotonou; |
|
8. |
solicită Comisiei Europene să fie pregătită să înghețe orice formă de ajutor de altă natură decât umanitară și alimentară și să analizeze posibilitatea aplicării de sancțiuni specifice împotriva membrilor autorităților care au preluat puterea cu forța, în absența unei tranziții democratice; |
|
9. |
încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei, precum și Consiliului de securitate al Organizației Națiunilor Unite, instituțiilor Uniunii Africane, CEDEAO, Adunării parlamentare paritare ACP-UE și autorităților din Guineea. |