4.8.2009

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 182/19

---

Avizul Comitetului Economic și Social European privind propunerea de directivă a Consiliului cu privire la punerea în aplicare a principiului tratamentului egal al persoanelor, indiferent de religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală

COM(2008) 426 final (aviz suplimentar)

(2009/C 182/04)

Raportor: dl CROOK

La 23 octombrie 2008, în conformitate cu articolul 29 litera a) din Normele de aplicare a Regulamentului de procedură, Comitetul Economic și Social European a hotărât să elaboreze un aviz suplimentar cu privire la

Propunerea de directivă a Consiliului cu privire la punerea în aplicare a principiului tratamentului egal al persoanelor, indiferent de religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală

COM(2008) 426 final (aviz suplimentar la un aviz din proprie inițiativă).

Secțiunea pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și cetățenie, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 10 decembrie 2008. Raportor: dl CROOK.

În cea de-a 450-a sesiune plenară, care a avut loc la 14 și 15 ianuarie (ședința din 14 ianuarie 2009), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 183 de voturi pentru, 7 voturi împotrivă și 18 abțineri.

1.   Concluzii și recomandări

1.1   CESE salută proiectul de directivă care urmează în linii generale recomandările făcute în recentul Aviz din proprie inițiativă privind măsurile împotriva discriminării în alte domenii decât ocuparea forței de muncă (1) și care ar trebui să permită introducerea de standarde uniforme în materie de protecție împotriva tuturor tipurilor de discriminare cuprinse în articolul 13 TCE, în întreaga Uniune Europeană.

1.2   Cu toate acestea, CESE consideră că, în anumite domenii, directiva oferă o protecție mai redusă decât cea deja existentă în cazul directivelor cu privire la egalitatea de rasă și de gen.

1.3   Astfel se întâmplă în cazul articolului 2, care permite excepții de la interzicerea discriminării, în special în ceea ce privește serviciile financiare. CESE recomandă ca în cazul vârstei și al handicapului să se aplice, sub aspectul transparenței, revizuirii și supravegherii, aceleași cerințe ca în cazul genului.

1.4   CESE consideră că articolul 3, care definește domeniul de aplicare al directivei, stabilește limite și permite ample excepții care vor submina eficacitatea de ansamblu a directivei.

1.5   CESE consideră că, în articolul 4, obligațiile de anticipare, de către furnizorii de bunuri și servicii, a nevoilor persoanelor cu handicap, cât și de asigurare a amenajărilor corespunzătoare, sunt prea restrânse.

1.6   CESE remarcă faptul că, spre deosebire de organismele prevăzute de directivele privind egalitatea rasială și de gen, organismele pentru promovarea tratamentului egal, care trebuie desemnate în conformitate cu articolul 12, nu au în sfera de competență domeniul ocupării forței de muncă și recomandă ca această problemă să fie rezolvată prin introducerea unui nou considerent.

1.7   CESE regretă faptul că directiva nu tratează în mod adecvat problema discriminării multiple și invită Comisia să prezinte o recomandare pe această temă.

2.   Prezentare generală

2.1   În recentul său aviz din proprie inițiativă, CESE a examinat actuala legislație antidiscriminare comunitară și din statele membre, concluzionând că „în prezent este necesară o nouă legislație UE care să interzică discriminarea în domenii altele decât ocuparea forței de muncă, pe motive de religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală”.

2.2   Având ocazia de a examina propunerea Comisiei de directivă a Consiliului privind punerea în aplicare a principiului tratamentului egal al persoanelor, indiferent de religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală, și remarcând că unora dintre motivele de îngrijorare menționate nu li s-a răspuns pe măsură, CESE a hotărât să elaboreze un aviz suplimentar privind directiva propusă.

2.3   CESE salută faptul că multe din dispozițiile directivei propuse reiau dispozițiile altor directive adoptate în conformitate cu articolul 13: definițiile discriminării directe și indirecte și hărțuirii, prevederile privind aplicarea dispozițiilor legale și căile de atac în justiție, inclusiv inversarea sarcinii probei, protecția împotriva victimizării și sancțiunile care trebuie să fie eficace, proporționale și descurajatoare. Asemenea Directivei privind egalitatea rasială (2), domeniul de aplicare al directivei propuse acoperă protecția socială, inclusiv asistența medicală, avantajele sociale, educația, accesul la bunuri și servicii, inclusiv la locuință (deși, așa cum se va vedea mai jos, cu restricții și excluderi care ar putea restrânge domeniul de aplicare).

2.4   În observațiile următoare, CESE se concentrează pe dispoziții particulare, care pot asigura explicit sau implicit, în viziunea sa, o protecție mai redusă sub aspectul religiei sau convingerilor, handicapului, vârstei sau orientării sexuale, decât oferă alte directive adoptate în conformitate cu articolul 13, în privința originii rasiale sau etnice, sau a genului.

3.   Observații privind articole specifice

3.1   Articolul 2

Articolul 2 descrie conceptul de discriminare; în alineatele (1)-(4), se regăsesc aceleași definiții ale conceptelor-cheie ca și în celelalte directive adoptate în conformitate cu articolul 13. Articolul 2 alineatul (5) echivalează refuzul „amenajării corespunzătoare”, prevăzute de articolul 4 alineatul (1) litera (b), cu o formă de discriminare interzisă.

3.1.1.1   Având în vedere hotărârea Curții Europene de Justiție în cauza Coleman împotriva Attridge Law, care a confirmat faptul că interzicerea discriminării pe bază de handicap din Directiva 2000/78/CE se aplică unei persoane asociate cu o persoană cu handicap (3), pentru a asigura transpunerea corectă a directivei în legislația națională, CESE recomandă ca directiva să clarifice faptul că discriminarea pe criteriile cuprinse în aceasta include discriminarea bazată pe asocierea cu persoane având o anumită religie sau credință, handicap, vârstă sau orientare sexuală.

Articolul 2 alineatul (6) permite statelor membre să prevadă că „un tratament diferențiat pe motive de vârstă nu constituie o discriminare atunci când este justificat în cadrul dreptului național, de un obiectiv legitim, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv sunt corespunzătoare și necesare”.

3.1.2.1   CESE a recomandat (4) ca posibilitatea de a acorda tratament preferențial să se aplice și persoanelor cu handicap care îndeplinesc aceleași criterii de legitimitate; aceasta ar trebui să vină în completarea măsurilor care asigură accesul deplin, în conformitate cu articolul 4.

3.1.2.2   Ar trebui precizat că, pentru ca un scop să fie „legitim”, acesta trebuie să respecte principiului tratamentului egal, de exemplu să ajute grupul în cauză să participe la viața publică în condiții de egalitate.

Conform articolului 2 alineatul (7), statele membre ar putea permite furnizorilor de servicii financiare să aplice „diferențe proporționale de tratament” în cazurile în care „folosirea vârstei sau a handicapului este un factor-cheie în evaluarea riscului pe baza datelor statistice sau actuariale relevante și exacte”.

3.1.3.1   CESE este îngrijorat de faptul că această excepție cuprinzătoare ar putea perpetua dezavantajarea demonstrată a tinerilor, vârstnicilor și a persoanelor cu handicap în ceea ce privește produsele bancare și o gamă întreagă de produse de asigurări.

3.1.3.2   Această situație este în netă contradicție cu Directiva de aplicare a principiului egalității de tratament între femei și bărbați privind accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii (5), potrivit căreia statele membre pot decide să admită stabilirea de prime și beneficii de asigurare diferențiate pentru femei și bărbați, dar numai în baza unor date actuariale corecte, care sunt compilate, publicate și actualizate periodic, urmând ca, după cinci ani, statele membre să-și reanalizeze decizia.

3.1.3.3   CESE acceptă că, în cazul anumitor activități, pot exista riscuri mai mari pentru anumite grupuri de vârstă sau pentru persoane cu un anumit tip de handicap. Cu toate acestea, articolul 2 alineatul (7) permite un set prea larg de prime diferențiate, fără a cere asiguratorilor să facă publice datele actuariale. Clienții potențiali nu pot ști dacă primele diferențiate sunt justificate, iar concurența nu are niciun stimulent pentru a oferi prețuri mai echitabile.

3.1.3.4   Chiar dacă primele diferențiate sunt justificate, publicarea datelor actuariale sau statistice este necesară pentru a asigura proporționalitatea prevăzută la articolul 2 alineatul (7).

3.1.3.5   CESE recomandă ca aceleași cerințe de transparență, reexaminare și supraveghere ca cele aplicabile în statele membre în cazul genului, să se aplice și pentru vârstă și handicap. Directiva propusă ar trebui să permită statelor membre să accepte diferențe de tratament numai cu condiția ca furnizorilor de servicii financiare să li se solicite să publice date actuariale sau statistice relevante pentru activitatea „de risc” respectivă – de exemplu, conducerea unui autovehicul, călătoriile, rambursarea ipotecii – și pentru grupul de vârstă sau handicapul în cauză. Aceste date ar trebui reexaminate periodic pentru a determina eventualele variații ale nivelului de risc. De asemenea, după o anumită perioadă, statelor membre ar trebui să li se ceară să reexamineze justificările tratamentului diferențiat și să ia în considerare împărțirea graduală a riscurilor și egalizarea primelor.

3.2   Articolul 3

Articolul 3 definește domeniul de aplicare al directivei propuse, adică domeniile de activitate la care se va aplica interzicerea discriminării pe criterii de religie sau convingeri, handicap, vârstă și orientare sexuală.

3.2.1.1   CESE salută faptul că articolul 3 alineatul(1) literele (a)-(d) definește un domeniu de aplicare similar celui stabilit de Directiva privind egalitatea rasială (6), în conformitate cu recomandarea sa (7).

3.2.1.2   După ce articolul 3 alineatul (1) litera (d) face din „accesul la bunuri și servicii disponibile publicului și furnizarea acestora, inclusiv în ceea ce privește locuința” un domeniu în care discriminarea este interzisă, în propunerea de directivă se afirmă: „Litera (d) se aplică persoanelor numai în măsura în care acestea desfășoară o activitate profesională sau comercială”.

3.2.1.3   Această excepție, care apare și în considerentul 16, nu se regăsește în Directiva privind egalitatea rasială. CESE este îngrijorat că, în absența unei definiții a caracterului „profesional sau comercial”, va exista o lipsă de claritate care va slăbi impactul directivei. Dacă, așa cum sugerează Comisia (8), scopul este de a excepta tranzacțiile private, atunci CESE atrage atenția că aceasta se poate deduce din faptul că numai bunurile și serviciile disponibile publicului sunt acoperite. Mai mult, în considerentul 17 se afirmă: „În același timp cu interzicerea discriminării, este important să se respecte […], inclusiv să se protejeze viața privată și de familie și tranzacțiile care se desfășoară în acest cadru …”.

Articolul 3 alineatul (2) face inaplicabilă protecția față de discriminare pe vreunul din cele patru criterii, atunci când este vorba de practicile ce cad sub incidența legislației naționale referitoare la starea civilă sau familială și la drepturile de reproducere.

3.2.2.1   CESE recunoaște faptul că starea civilă, familială și drepturile de reproducere sunt chestiuni asupra cărora statele membre au competența de a legifera, dar CESE nu acceptă ca o astfel de competență să interzică în întregime protecția juridică împotriva discriminării pe tot cuprinsul UE.

3.2.2.2   Starea civilă. În ceea ce privește prerogativele naționale privind reglementarea stării civile, Curtea de Justiție a hotărât recent că „starea civilă și prestațiile care derivă din aceasta reprezintă materii ce intră în competența statelor membre, iar dreptul comunitar nu aduce atingere acestei competențe. Cu toate acestea, este important să se amintească faptul că, în exercitarea competenței menționate, statele membre trebuie să respecte dreptul comunitar și în special dispozițiile referitoare la principiul nediscriminării” (9).

3.2.2.3   Starea familială. Conceptul de „stare familială” nu este definit și, în consecință, este prea vag pentru a servi drept bază pentru eliminarea protecției.

3.2.2.4   Drepturile de reproducere. CESE consideră accesul la serviciile de reproducere ca parte integrantă a serviciilor de sănătate, și că, referitor la acesta, nu ar trebui să existe discriminare pe niciun criteriu, nici în legislația comunitară, nici în cea națională. Există dovezi de discriminare în ceea ce privește serviciile de reproducere pe criteriul orientării sexuale, handicapului și vârstei. Mai mult, dat fiind că femeile sunt cele care caută și recurg la servicii de reproducere, excluderea protecției împotriva discriminării în acest domeniu ar putea constitui o discriminare pe criterii de gen, precum și pe criterii de handicap, vârstă sau orientare sexuală.

3.2.2.5   În consecință, CESE consideră că articolul 3 alineatul (2) ar trebui revizuit în ansamblu și că orice formulare finală ar trebui să precizeze că legile naționale referitoare la starea civilă, familială și la drepturile de reproducere trebuie puse în aplicare fără discriminare față de orice persoană și pe orice criterii din cadrul directivei.

3.2.2.6   Articolul 3 alineatul (3) afirmă că interzicerea discriminării în materie de educație cade sub incidența „responsabilităților statelor membre în ceea ce privește conținutul educațional, activitățile și organizarea sistemelor educaționale, inclusiv dispozițiile referitoare la nevoi speciale de educație”.

3.2.2.7   CESE este îngrijorat de faptul că această excepție, care nu este cuprinsă în Directiva privind egalitatea rasială și care merge mai departe decât dispozițiile specifice privind educația din tratat, care figurează la articolul 149 (10), ar putea să limiteze nejustificat impactul acestei directive asupra eradicării discriminării și hărțuirii în școli și în alte instituții educaționale.

3.2.2.8   CESE remarcă faptul că articolul 150 din Tratatul CE prevede, în termeni aproape identici cu articolul 149, că statele membre sunt responsabile pentru conținutul și organizarea instruirii profesionale, deși instruirea profesională a fost inclusă în domeniul de aplicare al legislației UE împotriva discriminării fără nicio restricție (11).

3.2.2.9   Dovezile de pe teritoriul UE privind discriminarea în educație pe motive de religie sau de convingeri, handicap sau orientare sexuală au reprezentat motorul principal al propunerii de directivă. CESE consideră că interzicerea discriminării și promovarea tratamentului egal în educație este de o importanță fundamentală pentru dezvoltarea societăților democratice și tolerante, pentru dezvoltarea socială și economică și pentru realizarea coeziunii sociale și că, în consecință, pentru atingerea acestui obiectiv, este necesară o legislație la nivel comunitar, în conformitate cu principiile subsidiarității și proporționalității prevăzute la articolul 5 din Tratatul CE.

3.2.2.10   Este deosebit de important să se instituie un nivel înalt de protecție împotriva discriminării în ceea ce privește serviciile de educație pentru persoanele cu nevoi speciale, să se asigure tratamentul corect și onest al tuturor copiilor, indiferent de religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală. Aceasta nu ar reprezenta o intervenție în politicile statelor membre privind educația separată sau integrată, ci ar garanta punerea în aplicare fără discriminare a politicilor în cauză. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea sa în cauza D.H. și alții împotriva Republica Cehă, a ilustrat modul în care deciziile referitoare la beneficiarii educației pentru nevoi speciale pot contribui la menținerea unor forme adânc înrădăcinate de discriminare educațională (12).

3.2.2.11   CESE consideră coerența în ceea ce privește protecția împotriva discriminării în educație de o importanță deosebită, datorită frecventei suprapuneri în acest domeniu a discriminării pe criterii rasiale și legate de originea etnică cu discriminarea pe criterii de religie sau convingeri. Dacă o restricție ca cea de la articolul 3 alineatul (3) nu a fost necesară în Directiva privind egalitatea rasială, nu este limpede de ce ar fi necesară în directiva propusă.

3.2.2.12   Oricare ar fi limitele responsabilităților statelor membre privind educația, directiva ar trebui să afirme în mod explicit că toate aceste funcții trebuie exercitate fără discriminare.

3.2.2.13   Cea de-a doua teză din articolul 3 alineatul (3) permite diferențe de tratament privind accesul la instituții de educație pe bază de religie sau convingeri; CESE consideră că directiva ar trebui să se asigure că astfel de instituții nu pot discrimina pe niciun alt criteriu.

3.3   Articolul 4

Articolul 4 se referă la egalitatea de tratament pentru persoanele cu handicap.

3.3.1.1   Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu handicap (13) include o descriere neexhaustivă a indivizilor incluși în categoria „persoane cu handicap”. Statele membre UE ar trebui să se raporteze la această descriere atunci când elaborează legi naționale care protejează și promovează drepturile în materie de egalitate ale persoanelor cu handicap. În acest scop, ar trebui incluse instrucțiuni privind înțelesul noțiunii de „discriminare pe bază de handicap” în directiva propusă.

3.3.1.2   CESE salută dubla abordare din articolul 4, în ce privește îndepărtarea barierelor din calea accesului la protecție socială, avantaje sociale, asistență medicală, educație, precum și din calea accesului la și furnizării de bunuri și servicii disponibile publicului, inclusiv locuințe și transport, în conformitate cu recomandarea CESE (14). Aceasta include obligația de a lua măsuri anticipative în ce privește cerințele referitoare la accesul persoanelor cu handicap [articolul 4 alineatul (1) litera (a)] și cerința privind amenajările corespunzătoare, pentru a asigura accesul nediscriminatoriu într-un caz particular [articolul 4 alineatul (1) litera (b)]. Articolul 2 alineatul (5) face ca neconformarea cu articolul 4 alineatul (1) litera (b) să fie o formă de discriminare interzisă. CESE recomandă ca directiva să clarifice conceptul de acces „efectiv, nediscriminat”.

3.3.1.3   CESE își exprimă preocuparea cu privire la introducerea a trei limitări în cazul obligației de anticipare, prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (a), și anume ca măsurile luate pentru a îndeplini nevoile de acces:

a)	să nu impună o sarcină disproporționată;

b)	să nu necesite o modificare de fond în privința protecției sociale, a beneficiilor sociale, a asistenței medicale, a educației sau a bunurilor și serviciilor în cauză, și

c)	să nu necesite furnizarea de alternative la acestea.

3.3.1.4   Limitările prevăzute la literele (b) și (c) sunt imprecise și s-ar putea să mențină practici discriminatorii nejustificate. De exemplu, un furnizor de servicii de sănătate care oferă asistență medicală doar persoanelor fără handicap ar putea refuza, în temeiul literei (b), solicitările de modificare a serviciilor oferite. În mod similar, o autoritate locală care oferă un serviciu de transport la spitalul local cu un autobuz care nu permite accesul utilizatorilor de scaune cu rotile ar putea refuza, în temeiul literei (c), să ofere un mijloc alternativ de transport. CESE consideră că este suficient să se solicite ca măsurile anticipative să fie „rezonabile”, ceea ce nu constituie actualmente o cerință, în cadrul articolului 4 alineatul (1) litera (a), și să se prevadă doar că această obligație nu trebuie să presupună o sarcină disproporționată.

3.3.1.5   Articolul 4 alineatul (2) ar oferi forță juridică obligatorie factorilor specifici care trebuie luați în considerare pentru a determina dacă măsurile prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (a) sau articolul 4 alineatul (1) litera (b) ar „impune o sarcină disproporționată”. Considerentul 19 identifică mărimea, resursele și natura organizației printre factorii care ar trebui luați în considerare în aprecierea faptului că sarcina este disproporționată. În Directiva 2000/78/CE, au fost enumerați factori similari în considerentul 21. Doi factori suplimentari, „ciclul de viață al bunurilor și serviciilor” și „beneficiile posibile ale asigurării unui grad sporit de acces pentru persoanele cu handicap”, sunt incluse în articolul 4 alineatul (2). CESE consideră că, deoarece acești factori suplimentari ar trebui să facă parte din orice evaluare a proporționalității, aceștia nu sunt necesari și i-ar putea chiar determina pe furnizorii de protecție socială, avantaje sociale, asistență medicală, educație, bunuri și servicii, locuințe și transport să nu accepte necesitatea de a lua măsuri pentru a asigura accesul efectiv al persoanelor cu handicap.

3.3.1.6   Articolul 15 alineatul (2) permite statelor membre să amâne cu până la patru ani punerea în aplicare completă a obligației de a oferi acces efectiv. CESE speră că toate statele membre vor acționa pentru a asigura cât mai curând accesul adecvat al persoanelor cu handicap; cu toate acestea, CESE nu se pronunță împotriva posibilității ca statelor membre să li se permită să întârzie implementarea obligației de anticipare prevăzută la articolul 4 alineatul (1) litera (a), dar numai pentru această perioadă limitată. Este esențial totuși ca directiva să clarifice că nu este permisă nicio întârziere dincolo de termenul de transpunere, în ce privește obligația de a asigura amenajări corespunzătoare pentru un anumit caz, în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) litera (b).

3.4   Articolul 12

3.4.1   CESE salută cerința ca statele membre să desemneze unul sau mai multe organisme care să promoveze egalitatea de tratament pe criterii de religie sau convingeri, handicap, vârstă și orientare sexuală, înzestrate cu competențe paralele cu cele acordate unor astfel de organisme prin Directiva privind egalitatea rasială și cea privind aplicarea principiului egalității de tratament între femei și bărbați privind accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii. CESE salută, de asemenea, precizarea clară din preambul (15), referitoare la faptul că aceste organisme ar trebui să funcționeze în concordanță cu Principiile de la Paris ale Organizației Națiunilor Unite, care caută, în special, să garanteze independența instituțiilor naționale care se ocupă cu drepturile omului. Așa cum CESE a afirmat deja, aceste organisme ar trebui să fie responsabile pentru evaluarea periodică a rezultatelor politicilor naționale împotriva discriminării (16). Aceste organisme ar trebui să se angajeze în mod regulat într-un dialog concret cu organizații reprezentând persoane aflate în pericol de discriminare pe toate criteriile incluse în propunerea de directivă.

3.4.2   Propunerea de la articolul 12 este totuși incompletă, deoarece nu va exista o cerință de desemnare a unui organism sau a mai multor organisme care să promoveze egalitatea de tratament în ce privește ocuparea forței de muncă și condițiile de muncă, pe aceste criterii, deoarece Directiva-cadru privind ocuparea forței de muncă (2000/78/EC) nu impune un organism specializat, în vederea asigurării egalității de tratament. Organismele înființate în conformitate cu Directiva privind egalitatea rasială trebuie să se ocupe de tratamentul egal atât în domeniul ocupării forței de muncă, cât și în afara acestuia, pe criterii de rasă sau origine etnică, iar organismele înființate în conformitate cu Directiva privind aplicarea principiului egalității de tratament între femei și bărbați privind accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii și Directiva privind egalitatea de tratament (reformare) (2006/54/CE) ar trebui să reglementeze egalitatea dintre femei și bărbați, atât în domeniul ocupării forței de muncă, cât și în afara acestuia.

3.4.3   CESE recomandă, așadar, includerea unui considerent suplimentar în preambulul la propunerea de directivă, care să încurajeze statele membre să ofere organismelor enumerate la articolul 12 competențe echivalente în ceea ce privește tratamentul egal pe criterii de religie sau convingeri, handicap, vârstă și orientare sexuală, în cadrul domeniului de aplicare al Directivei-cadru privind ocuparea forței de muncă.

4.   Discriminarea multiplă

4.1   În recentul său aviz din proprie inițiativă, CESE a făcut trimitere la dovezile privind incidența crescută a discriminării multiple, adică a discriminării pe mai mult de un criteriu, în contextul domeniului de aplicare al articolului 13. CESE a recomandat elaborarea unei noi directive, care să confirme că principiul tratamentului egal include protecția față de discriminarea multiplă, astfel încât aceasta să producă efecte în legislația comunitară și în cea națională.

4.2   Propunerea de directivă recunoaște (17) că femeile sunt adesea victimele discriminării multiple, dar nu examinează discriminarea multiplă pe alte criterii. CESE recomandă efectuarea de progrese în vederea recunoașterii depline a discriminării multiple, și aceasta, în două moduri:

a)

prin adăugarea unui considerent în propunerea de directivă, care să încurajeze statele membre să garanteze existența unor proceduri legale de rezolvare a situațiilor de discriminare multiplă și să specifice, în special, că procedurile juridice naționale vor permite unui petiționar să trateze toate aspectele unei plângeri privind discriminarea multiplă printr-o singură acțiune în justiție;

b)

prin elaborarea de către Comisie a unei recomandări care să afirme necesitatea de a lua în considerare, la elaborarea și punerea în aplicare a legislației naționale, a aspectului discriminării multiple. Acestei recomandări, care nu ar fi obligatorie pentru statele membre, ar trebui să i se acorde atenția cuvenită de către instanțele naționale.

---

(1)  Avizul CESE intitulat „Extinderea măsurilor împotriva discriminării în alte domenii decât ocuparea forței de muncă – argumente în favoarea unei directive unice și cuprinzătoare împotriva discriminării”. Raportor: dl CROOK. (JO C 77, 31.3.2009, p. 102)

(2)  Directiva 2000/43/CE a Consiliului, articolul 3.

(3)  [2008] CJCE, C-303/06 din 17 iulie 2008; în această cauză este vorba de discriminarea împotriva unui părinte fără handicap care asigură îngrijirea primară a unui copil cu handicap.

(4)  Nota de subsol 1, punctul 8.10.5.

(5)  Directiva 2004/113/CE a Consiliului, articolul 5.

(6)  Directiva 2000/43/CE a Consiliului, articolul 3.

(7)  Nota de subsol 1, punctul 8.6.

(8)  Capitolul 5 „Explicații detaliate cu privire la dispoziții specifice” în COM(2008) 426 final.

(9)  Maruko împotriva Versorgungsanstalt der deutschen Bühnen, C-267/06, 1 aprilie 2008, punctul 59.

(10)  Articolul 149, alineatul (1) din Tratatul CE: „Uniunea contribuie la dezvoltarea unei educații de calitate, prin încurajarea cooperării dintre statele membre și, în cazul în care este necesar, prin sprijinirea și completarea acțiunii acestora, respectând pe deplin responsabilitatea statelor membre față de conținutul învățământului și de organizarea sistemului educațional, precum și diversitatea lor culturală și lingvistică”.

(11)  De exemplu, Directiva 2000/43/CE a Consiliului, articolul 3 alineatul (1) litera (b) sau Directiva 2000/78/CE a Consiliului, articolul 3 alineatul (1) litera (b).

(12)  Hotărârea Marii Camere din 13.11.2007 (nr. 57325/00).

(13)  Articolul 1.

(14)  Nota de subsol 1, punctul 8.10.2.

(15)  Considerentul 28.

(16)  Nota de subsol 1, punctul 8.10.8.

(17)  Considerentul 13.

---