18.4.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 90/9

1)

Articolul 11 alineatul (4) din A doua directivă (1) și articolul 17 alineatul (6) din A șasea directivă (2) trebuie interpretate în sensul că un stat membru care a intenționat să recurgă la posibilitatea prevăzută de aceste dispoziții de a aplica (sau de a continua să aplice) excluderea dreptului de deducere în privința categoriilor de cheltuieli care sunt descrise drept cheltuieli pentru

a îndeplinit condiția de a desemna o categorie de bunuri și servicii suficient definite?

2)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare în privința uneia dintre categoriile de cheltuieli menționate, articolul 6 alineatul (2) și articolul 17 alineatele (2) și (6) permit unei dispoziții naționale precum cea în discuție, care a fost adoptată înainte de intrarea în vigoare a directivei, să prevadă că o persoană impozabilă nu poate deduce integral taxa plătită la achiziționarea anumitor bunuri și servicii întrucât a fost facturată contravaloarea acestora, inclusiv taxa, ci o poate deduce numai până la concurența taxei datorate în baza acelei prestații?

3)

În cazul în care, în privința „furnizării de hrană și băutură destinate personalului întreprinderii”, este îndeplinită condiția desemnării unei categorii de bunuri și servicii suficient definite, articolul 17 alineatul (6) din A șasea directivă se opune unei modificări a regimului în vigoare privind excluderea dreptului de deducere atunci când, prin această modificare, se poate prezuma că aplicabilitatea acestei excluderi este în principiu restrânsă, fiind însă posibil ca, într-un caz individual și într-un anumit exercițiu fiscal, domeniul de aplicare al limitării dreptului de deducere să fie extins, în special ca urmare a caracterului forfetar prevăzut de reglementarea modificată?