14.12.2007

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 303/17

---

EXPLICAŢII  (1) CU PRIVIRE LA CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE A UNIUNII EUROPENE

(2007/C 303/02)

Explicaţiile redate în continuare au fost redactate iniţial sub autoritatea prezidiului Convenţiei care a elaborat Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Acestea au fost actualizate sub autoritatea prezidiului Convenţiei Europene, având în vedere adaptarea de către respectiva Convenţie a textului cartei (în special la articolele 51 şi 52), precum şi evoluţia dreptului Uniunii. Cu toate că aceste explicaţii nu au valoare juridică în sine, acestea constituie un preţios instrument de interpretare destinat clarificării dispoziţiilor cartei.

TITLUL I – DEMNITATEA

Explicaţie cu privire la articolul 1 – Demnitatea umană

Demnitatea persoanei nu constituie numai un drept fundamental în sine, ci reprezintă însuşi temeiul drepturilor fundamentale. Declaraţia universală a drepturilor omului din 1948 a inclus demnitatea umană în preambulul său: „… întrucât recunoaşterea demnităţii inerente tuturor membrilor familiei umane şi a drepturilor lor egale şi inalienabile constituie fundamentul libertăţii, al dreptăţii şi al păcii în lume”. În hotărârea sa din 9 octombrie 2001 în cauza C-377/98, Ţările de Jos/Parlamentul European şi Consiliu, Rec. 2001, p. I-7079, punctele 70-77, Curtea de Justiţie a confirmat faptul că dreptul fundamental la demnitatea umană face parte din dreptul Uniunii.

Din hotărâre reiese, în special, faptul că nu se poate face uz de niciunul dintre drepturile înscrise în această cartă pentru a aduce atingere demnităţii altei persoane şi că demnitatea persoanei face parte din substanţa drepturilor înscrise în această cartă. Carta trebuie, prin urmare, respectată, chiar în cazul restrângerii unui drept.

Explicaţie cu privire la articolul 2 – Dreptul la viaţă

1.	Alineatul (1) din acest articol se întemeiază pe articolul 2 alineatul (1) prima teză din CEDO, având următorul text: „(1)   Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege…”.

2.

A doua teză din dispoziţia menţionată anterior, privind pedeapsa cu moartea, a devenit caducă în urma intrării în vigoare a Protocolului nr. 6 anexat la CEDO, al cărui prim articol este formulat după cum urmează: „Pedeapsa cu moartea este abolită. Nimeni nu poate fi condamnat la o asemenea pedeapsă şi nici executat.” Articolul 2 alineatul (2) din cartă a fost redactat pe baza acestei dispoziţii.

3.

Dispoziţiile articolului 2 din cartă corespund dispoziţiilor articolelor din CEDO şi din protocolul adiţional menţionate anterior. Acestea au acelaşi înţeles şi acelaşi domeniu de aplicare, în conformitate cu articolul 52 alineatul (3) din cartă. Astfel, definiţiile „negative” prevăzute în CEDO trebuie considerate ca fiind prevăzute în egală măsură şi în cartă: a) articolul 2 alineatul (2) din CEDO: „Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la forţă: (a) pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale; (b) pentru a efectua o arestare legală sau pentru a împiedica evadarea unei persoane legal deţinute; (c) pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecţie.” (b) articolul 2 din Protocolul nr. 6 anexat la CEDO: „Un stat poate să prevadă în legislaţia sa pedeapsa cu moartea pentru acte săvârşite în timp de război sau de pericol iminent de război; o asemenea pedeapsă nu va fi aplicată decât în cazurile prevăzute de această legislaţie şi conform dispoziţiilor sale...”

Explicaţie cu privire la articolul 3 – Dreptul la integritate al persoanei

1.

În hotărârea sa din 9 octombrie 2001 în cauza C-377/98, Ţările de Jos/Parlamentul European şi Consiliu, Rec. 2001, p. I-7079, punctele 70, 78, 79 şi 80, Curtea de Justiţie a confirmat faptul că dreptul fundamental la integritate al persoanei face parte din dreptul Uniunii şi cuprinde, în domeniile medicinii şi biologiei, consimţământul liber şi în cunoştinţă de cauză al donatorului şi al primitorului.

2.

Principiile din articolul 3 din cartă sunt prevăzute deja de Convenţia privind drepturile omului şi biomedicina, adoptată în cadrul Consiliului Europei (STE 164 şi Protocolul adiţional STE 168). Prezenta cartă nu urmăreşte să deroge de la aceste dispoziţii şi, în consecinţă, nu interzice decât clonarea în scopul reproducerii. Aceasta nu autorizează şi nici nu interzice celelalte forme de clonare. Prin urmare, carta nu poate împiedica în niciun fel legiuitorul să interzică celelalte forme de clonare.

3.

Trimiterea la practicile de eugenie, în special la cele care au drept scop selecţia persoanelor, se referă la situaţii în care sunt organizate şi puse în aplicare programe de selecţie comportând, de exemplu, campanii de sterilizare, sarcini forţate, căsătorii etnice obligatorii …, toate acestea fiind acte considerate crime internaţionale în conformitate cu Statutul Curţii Penale Internaţionale adoptat la Roma la 17 iulie 1998 [a se vedea articolul 7 alineatul (1) litera (g)].

Explicaţie cu privire la articolul 4 – Interzicerea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante

Dreptul prevăzut la articolul 4 corespunde dreptului garantat la articolul 3 din CEDO, a cărui formulare este identică: „Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante”. În conformitate cu articolul 52 alineatul (3) din cartă, acest articol are acelaşi înţeles şi acelaşi domeniu de aplicare ca şi articolul din CEDO.

Explicaţie cu privire la articolul 5 – Interzicerea sclaviei şi a muncii forţate

1.

Dreptul prevăzut la articolul 5 alineatele (1) şi (2) corespunde articolului 4 alineatele (1) şi (2) din CEDO, a căror formulare este similară. Articolul are, prin urmare, acelaşi înţeles şi acelaşi domeniu de aplicare ca şi articolul din CEDO, în temeiul articolului 52 alineatul (3) din cartă. În consecinţă: — dreptului prevăzut la alineatul (1) nu i se poate aduce în mod legal nicio restrângere; — în alineatul (2), noţiunile de „muncă forţată sau obligatorie” trebuie înţelese având în vedere definiţiile „negative” din articolul 4 alineatul (3) din CEDO: „Nu se consideră «muncă forţată sau obligatorie» în sensul prezentului articol : a) orice muncă impusă în mod normal unei persoane supuse detenţiei în condiţiile prevăzute de articolul 5 din prezenta convenţie sau în timpul în care se afla în libertate condiţionată; b) orice serviciu cu caracter militar sau, în cazul celor care refuză să satisfacă serviciul militar din motive de conştiinţă, în ţările în care acest lucru este recunoscut ca legitim, un alt serviciu în locul serviciului militar obligatoriu; c) orice serviciu impus în situaţii de criză sau de calamităţi care ameninţă viaţa sau bunăstarea comunităţii; d) orice muncă sau serviciu care face parte din obligaţiile civice normale.”

2.

Alineatul (3) decurge direct din demnitatea persoanei umane şi ia în considerare datele recente din domeniul criminalităţii organizate, cum ar fi organizarea filierelor lucrative ale imigraţiei ilegale sau a celor de exploatare sexuală. Convenţia Europol conţine în anexă definiţia următoare, care vizează traficul în scopul exploatării sexuale: „«traficul cu fiinţe umane» înseamnă supunerea unei persoane puterii reale şi ilegale a unor alte persoane, prin recurgerea la violenţă sau ameninţări sau prin abuz de autoritate sau uneltire pentru exploatarea activităţilor de prostituţie, a formelor de exploatare sexuală şi abuz de persoane minore sau comerţ cu copii abandonaţi”. Capitolul VI din Convenţia privind aplicarea acquis-ului Schengen, care a fost integrat în acquis-ul Uniunii şi la care participă Regatul Unit şi Irlanda conţine, la articolul 27 alineatul (1) următoarea formulare care vizează filierele de imigraţie ilegală: „Părţile contractante se angajează să instituie sancţiuni adecvate împotriva oricărei persoane care ajută sau încearcă să ajute, în scopuri lucrative, un străin să intre sau să rămână pe teritoriul unei părţi contractante încălcând legislaţia părţii contractante respective privind intrarea şi şederea străinilor”. La 19 iulie 2002, Consiliul a adoptat o decizie-cadru privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane (JO L 203, 1.8.2002, p. 1) în al cărei prim articol sunt definite chiar infracţiunile legate de traficul de fiinţe umane în scopul exploatării muncii acestora sau al exploatării sexuale care trebuie să facă obiectul unor pedepse în statele membre, în conformitate cu directiva-cadru menţionată.

TITLUL II – LIBERTĂŢILE

Explicaţie cu privire la articolul 6 – Dreptul la libertate şi la siguranţă

Drepturile prevăzute la articolul 6 corespund drepturilor garantate la articolul 5 din CEDO şi au, în conformitate cu articolul 52 alineatul (3) din cartă, acelaşi înţeles şi acelaşi domeniu de aplicare. Prin urmare, restrângerile la care pot fi supuse în mod legal nu le pot depăşi pe cele permise de articolul 5 din CEDO, care este redactat după cum urmează:

Drepturile prevăzute la articolul 6 trebuie respectate în special la adoptarea de către Parlamentul European şi de către Consiliu a actelor legislative în domeniul cooperării judiciare în materie penală, în temeiul articolelor 82, 83 şi 85 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, mai ales pentru a defini dispoziţiile comune minime privind calificarea infracţiunilor şi pedepsele, precum şi anumite aspecte de drept procedural.

Explicaţie cu privire la articolul 7 – Respectarea vieţii private şi de familie

Drepturile garantate la articolul 7 corespund drepturilor garantate la articolul 8 din CEDO. Pentru a lua în considerare evoluţiile tehnicii, cuvântul „corespondenţă” a fost înlocuit cu cuvântul „comunicaţii”.

În conformitate cu articolul 52 alineatul (3), acest drept are acelaşi înţeles şi acelaşi domeniu de aplicare ca şi articolul corespondent din CEDO. Rezultă că restrângerile la care pot fi supuse în mod legal sunt identice cu cele admise în cadrul articolului 8 în cauză:

Explicaţie cu privire la articolul 8 – Protecţia datelor cu caracter personal

Acest articol se întemeiază pe articolul 286 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene şi pe Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date (JO L 281, 23.11.1995, p. 31), precum şi pe articolul 8 din CEDO şi pe Convenţia Consiliului Europei pentru protecţia persoanelor faţă de prelucrarea automată a datelor cu caracter personal din 28 ianuarie 1981, ratificată de toate statele membre. Articolul 286 din Tratatul CE este de acum înainte înlocuit cu articolul 16 din Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene şi articolul 39 din Tratatul privind Uniunea Europeană. De asemenea, este necesar să fie avut în vedere Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului privind protecţia persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituţiile şi organele comunitare şi privind libera circulaţie a acestor date (JO L 8, 12.1.2001, p. 1). Directiva şi regulamentul menţionate conţin condiţii şi restrângeri aplicabile exercitării dreptului la protecţia datelor cu caracter personal.

Explicaţie cu privire la articolul 9 – Dreptul la căsătorie şi dreptul de a întemeia o familie

Acest articol se întemeiază pe articolul 12 din CEDO, având următorul text: „Începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie conform legislaţiei naţionale ce reglementează exercitarea acestui drept”. Formularea acestui articol a fost modernizată pentru a acoperi cazurile în care legislaţiile interne recunosc alte modalităţi de a întemeia o familie decât căsătoria. Acest articol nu interzice şi nici nu poate impune acordarea statutului de căsătorie uniunilor între persoane de acelaşi sex. Acest drept este asemănător, prin urmare, celui prevăzut de CEDO, dar domeniul său de aplicare poate fi extins în cazul în care legislaţiile interne prevăd acest lucru.

Explicaţie cu privire la articolul 10 – Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie

Dreptul garantat la alineatul (1) corespunde dreptului garantat la articolul 9 din CEDO şi, în conformitate cu articolul 52 alineatul (3) din cartă, are acelaşi înţeles şi acelaşi domeniu de aplicare ca şi acesta. De aceea, restrângerile acestuia trebuie să respecte dispoziţiile articolului 9 alineatul (2) menţionat anterior, având următorul text: „Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora”.

Dreptul garantat la alineatul (2) corespunde tradiţiilor constituţionale naţionale şi evoluţiei legislaţiilor interne în acest domeniu.

Explicaţie cu privire la articolul 11 – Libertatea de exprimare şi de informare

1.

Articolul 11 corespunde articolului 10 din CEDO, având următorul text: „(1)   Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii sau idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. (2)   Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.” În conformitate cu articolul 52 alineatul (3) din cartă acest drept are acelaşi înţeles şi acelaşi domeniu de aplicare ca şi cel garantat prin CEDO. Restrângerile care pot fi aduse acestui drept nu le pot depăşi, prin urmare, pe cele stabilite la articolul 10 alineatul (2), fără a aduce atingere restrângerilor pe care dreptul concurenţei din Uniune le poate impune posibilităţii pe care o au statele membre de a introduce regimurile de autorizare menţionate la articolul 10 alineatul (1) a treia teză din CEDO.

2.

La alineatul (2) din acest articol sunt explicate consecinţele alineatului (1) în ceea ce priveşte libertatea mijloacelor de informare în masă. Acesta se întemeiază în special pe jurisprudenţa Curţii de Justiţie în domeniul televiziunii, în special în cauza C-288/89 (hotărârea din 25 iulie 1991, Stichting Collectieve Antennevoorziening Gouda şi alţii, Rec. p. I-4007) şi pe Protocolul privind sistemul de radiodifuziune publică din statele membre, anexat la Tratatul CE şi de acum înainte la tratate, precum şi pe Directiva 89/552/CEE a Consiliului (a se vedea în special considerentul 17).

Explicaţie cu privire la articolul 12 – Libertatea de întrunire şi de asociere

1.

Dispoziţiile alineatului (1) din acest articol corespund dispoziţiilor articolului 11 din CEDO, formulat după cum urmează: „(1)   Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale. (2)   Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora. Prezentul articol nu interzice ca restrângeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat”. Dispoziţiile prezentului articol 12 alineatul (1) au acelaşi înţeles ca şi cele din CEDO, dar domeniul lor de aplicare este mai extins având în vedere faptul că pot fi aplicate la toate nivelurile, inclusiv la nivel european. În conformitate cu articolul 52 alineatul (3) din cartă, restrângerile acestui drept nu le pot depăşi pe cele considerate legale în temeiul articolului 11 alineatul (2) din CEDO.

2.	Acest drept se întemeiază în egală măsură pe articolul 11 din Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor.

3.	Alineatul (2) din acest articol corespunde articolului 10 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Explicaţie cu privire la articolul 13 – Libertatea artelor şi ştiinţelor

Acest drept decurge în principal din libertatea de gândire şi de exprimare. Acesta se exercită cu respectarea articolului 1 şi poate fi supus restrângerilor permise de articolul 10 din CEDO.

Explicaţie cu privire la articolul 14 – Dreptul la educaţie

1.

Acest articol este inspirat atât din tradiţiile constituţionale comune statelor membre, cât şi din articolul 2 din Protocolul adiţional la CEDO, având următorul text: „Nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire. Statul, în exercitarea funcţiilor pe care şi le va asuma în domeniul educaţiei şi al învăţământului, va respecta dreptul părinţilor de a asigura această educaţie şi această învăţământ conform convingerilor lor religioase şi filozofice.” Extinderea acestui articol la accesul la formarea profesională şi continuă (a se vedea punctul 15 din Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor şi articolul 10 din Carta socială) şi adăugarea principiului gratuităţii învăţământului obligatoriu au fost considerate utile. Aşa cum este formulat, acest din urmă principiu implică numai faptul ca, în ceea ce priveşte învăţământul obligatoriu, fiecare copil să aibă acces la o instituţie gratuită. Principiul nu impune gratuitatea tuturor instituţiilor, în special a celor private, care oferă acest tip de învăţământ sau formare profesională şi continuă. De asemenea, principiul nu interzice ca anumite forme specifice de învăţământ să fie cu plată, în cazul în care statul ia măsurile necesare pentru acordarea de compensaţii financiare. În măsura în care carta se aplică Uniunii, acest lucru înseamnă că, în cadrul politicilor sale de formare, Uniunea trebuie să respecte gratuitatea învăţământului obligatoriu, înţelegându-se că astfel nu sunt create noi competenţe. În ceea ce priveşte dreptul părinţilor, acesta trebuie interpretat în coroborare cu dispoziţiile articolului 24.

2.	Libertatea de a înfiinţa instituţii de învăţământ, publice sau private, este garantată ca parte a libertăţii de a desfăşura o activitate comercială, dar este restrânsă de respectarea principiilor democratice şi se exercită în conformitate cu modalităţile stabilite în legislaţiile naţionale.

Explicaţie cu privire la articolul 15 – Libertatea de alegere a ocupaţiei şi dreptul de muncă

Libertatea de alegere a ocupaţiei, consacrată la articolul 15 alineatul (1), este recunoscută în jurisprudenţa Curţii de Justiţie (a se vedea, printre altele, hotărârea din 14 mai 1974, în cauza 4/73, Nold, Rec. 1974, p. 491, punctele 12-14; hotărârea din 13 decembrie 1979, în cauza 44/79, Hauer, Rec. 1979 p. 3727; hotărârea din 8 octombrie 1986, în cauza 234/85, Keller, Rec. 1986, p. 2897, punctul 8).

Acest alineat se inspiră, de asemenea, din articolul 1 alineatul (2) din Carta socială europeană semnată la 18 octombrie 1961 şi ratificată de toate statele membre, şi din punctul 4 din Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor din 9 decembrie 1989. Expresia „condiţii de muncă” trebuie înţeleasă în sensul articolului 156 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Alineatul (2) reia cele trei libertăţi garantate la articolele 26 şi 45, 49 şi 56 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, şi anume libera circulaţie a lucrătorilor, libertatea de stabilire şi libertatea de a presta servicii.

Alineatul (3) se întemeiază pe articolul 153 alineatul (1) litera (g) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, precum şi pe articolul 19 punctul 4 din Carta socială europeană, semnată la 18 octombrie 1961 şi ratificată de toate statele membre. Articolul 52 alineatul (2) din cartă este prin urmare aplicabil. Chestiunea recrutării personalului navigabil având cetăţenia unor state terţe în echipajele navelor care arborează pavilionul unui stat membru al Uniunii este reglementată de dreptul Uniunii şi de legislaţiile şi practicile naţionale.

Explicaţie cu privire la articolul 16 – Libertatea de a desfăşura o activitate comercială

Acest articol se întemeiază pe jurisprudenţa Curţii de Justiţie, care a recunoscut libertatea de a desfăşura o activitate economică sau comercială (a se vedea hotărârea din 14 mai 1974, în cauza 4/73, Nold, Rec. 1974, p. 491, punctul 14; şi hotărârea din 27 septembrie 1979, în cauza 230/78, SpA Eridania şi alţii, Rec. 1979, p. 2749, punctele 20 şi 31) şi libertatea contractuală (a se vedea, printre altele, hotărârea în cauza 151/78, Sukkerfabriken Nykøbing, Rec. 1979, p. 1, punctul 19; hotărârea din 5 octombrie 1999, în cauza C-240/97, Spania/Comisie, Rec. 1999, p. I-6571, punctul 99 din motive), precum şi pe articolul 119 alineatele (1) şi (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, care recunoaşte libera concurenţă. Acest drept se exercită, bineînţeles, cu respectarea dreptului Uniunii şi a legislaţiilor naţionale. Acest drept poate fi supus restrângerilor prevăzute la articolul 52 alineatul (1) din cartă.

Explicaţie cu privire la articolul 17 – Dreptul de proprietate

Acest articol corespunde primului articol din Protocolul adiţional la CEDO:

Este vorba despre un drept fundamental comun tuturor constituţiilor naţionale. Acesta a fost consacrat în repetate rânduri în jurisprudenţa Curţii de Justiţie şi, în primul rând, prin hotărârea în cauza Hauer (din 13 decembrie 1979, Rec.1979, p. 3727). Redactarea a fost modernizată, dar, în conformitate cu articolul 52 alineatul (3), acest drept are acelaşi înţeles şi acelaşi domeniu de aplicare ca şi cel garantat prin CEDO, iar restrângerile prevăzute de aceasta nu pot fi depăşite.

Protecţia proprietăţii intelectuale, care reprezintă unul dintre aspectele dreptului de proprietate, face obiectul unei menţiuni explicite la alineatul (2) datorită importanţei sale tot mai mari şi legislaţiei comunitare secundare. Proprietatea intelectuală cuprinde, pe lângă proprietatea literară şi artistică, drepturile de brevet şi de marcă, precum şi drepturile conexe. Garanţiile prevăzute la alineatul (1) se aplică în mod adecvat proprietăţii intelectuale.

Explicaţie cu privire la articolul 18 – Dreptul de azil

Textul acestui articol se întemeiază pe articolul 63 din Tratatul CE, înlocuit de acum înainte cu articolul 78 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, care impune Uniunii respectarea Convenţiei de la Geneva privind statutul refugiaţilor. Este necesară trimiterea la dispoziţiile Protocoalelor privind Regatul Unit şi Irlanda, anexate la tratate, precum şi la cele ale Protocolului privind Danemarca, pentru a stabili în ce măsură aceste state membre pun în aplicare dreptul Uniunii în acest domeniu şi în ce măsură li se aplică acest articol. Acest articol respectă Protocolul privind dreptul de azil anexat la tratate.

Explicaţie cu privire la articolul 19 – Protecţia în caz de strămutare, expulzare sau extrădare

Alineatul (1) din acest articol are acelaşi înţeles şi acelaşi domeniu de aplicare ca şi articolul 4 din Protocolul adiţional nr. 4 la CEDO în ceea ce priveşte expulzările colective. Scopul acestuia este de a garanta faptul că fiecare decizie face obiectul unei examinări specifice şi că nu se poate decide, printr-o măsură unică, expulzarea tuturor persoanelor având cetăţenia unui anumit stat (a se vedea şi articolul 13 din Pactul cu privire la drepturile civile şi politice).

Alineatul (2) încorporează jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului privind articolul 3 din CEDO (a se vedea hotărârea din 17 decembrie 1996, Ahmed/Austria, Rec. 1996-VI, p. 2206 şi hotărârea din 7 iulie 1989, Soering).

TITLUL III – EGALITATEA

Explicaţie cu privire la articolul 20 – Egalitatea în faţa legii

Acest articol corespunde principiului general de drept înscris în toate constituţiile europene şi pe care Curtea îl consideră a fi un principiu fundamental de drept comunitar (hotărârea din 13 noiembrie 1984, în cauza 283/83, Racke, Rec. 1984, p. 3791; hotărârea din 17 aprilie 1997, în cauza 15/95, EARL, Rec. 1997, p. I-1961 şi hotărârea din 13 aprilie 2000, în cauza 292/97, Karlsson, Rec. 2000, p. 2737).

Explicaţie cu privire la articolul 21 – Nediscriminarea

Alineatul (1) este inspirat de articolul 13 din Tratatul CE, înlocuit de acum înainte cu articolul 19 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, de articolul 14 din CEDO, precum şi de articolul 11 din Convenţia privind drepturile omului şi biomedicina în ceea ce priveşte moştenirea genetică. În măsura în care coincide cu articolul 14 din CEDO, alineatul menţionat se aplică în conformitate cu acesta din urmă.

Nu există nici contradicţii şi nici incompatibilităţi între alineatul (1) şi articolul 19 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, al cărui domeniu de aplicare şi obiect sunt diferite: articolul 19 conferă Uniunii competenţa de a adopta acte legislative, incluzând armonizarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre, în vederea combaterii anumitor forme de discriminare citate exhaustiv în acest articol. Această legislaţie se poate extinde la acţiunile autorităţilor unui stat membru (precum şi la relaţiile între persoane de drept privat) în orice domeniu care intră în competenţele Uniunii. În schimb, articolul 21 alineatul (1) de mai sus nu conferă nicio competenţă de adoptare a unor acte cu putere de lege împotriva discriminării în aceste domenii de acţiune a statelor membre sau a particularilor, şi nici nu conţine o interdicţie amplă a discriminării în domeniile menţionate anterior. De fapt, acesta se referă numai la discriminările făcute de instituţiile şi organele Uniunii în exercitarea competenţelor care le sunt conferite de tratate, şi de statele membre, numai în măsura în care pun în aplicare dreptul Uniunii. Alineatul (1) nu modifică prin urmare domeniul competenţelor conferite de articolul 19 şi nici interpretarea acestui articol.

Alineatul (2) corespunde articolului 18 alineatul (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi trebuie aplicat în conformitate cu acesta.

Explicaţie cu privire la articolul 22 – Diversitatea culturală, religioasă şi lingvistică

Acest articol se întemeiază pe articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi pe articolul 151 alineatele (1) şi (4) din Tratatul CE, înlocuite de acum înainte cu articolul 167 alineatele (1) şi (4) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, privind cultura. De altfel, respectarea diversităţii culturale şi lingvistice este de acum înainte enunţată şi la articolul 3 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană. Prezentul articol este inspirat, de asemenea, din Declaraţia nr. 11 din Actul final la Tratatul de la Amsterdam, referitoare la statutul bisericilor şi al organizaţiilor neconfesionale, reluat de acum înainte în articolul 17 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Explicaţie cu privire la articolul 23 – Egalitatea între femei şi bărbaţi

Primul paragraf din acest articol se întemeiază pe articolul 2 şi articolul 3 alineatul (2) din Tratatul CE, înlocuite de acum înainte cu articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi cu articolul 8 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, care impun ca obiectiv al Uniunii promovarea egalităţii între bărbaţi şi femei, şi pe articolul 157 alineatul (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Acesta se inspiră din articolul 20 din Carta socială europeană revizuită, din 3 mai 1996 şi din punctul 16 din Carta comunitară a drepturilor lucrătorilor.

Acesta se întemeiază, în egală măsură, pe articolul 157 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi pe articolul 2 alineatul (4) din Directiva 76/207/CEE a Consiliului privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte accesul la încadrarea în muncă, la formarea şi la promovarea profesională, precum şi condiţiile de muncă.

Al doilea paragraf reia, într-o formulare mai restrânsă, articolul 157 alineatul (4) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, potrivit căruia principiul egalităţii de tratament nu împiedică menţinerea sau adoptarea unor măsuri care să prevadă avantaje specifice destinate facilitării desfăşurării unei activităţi profesionale de către sexul subreprezentat sau care să prevină sau să compenseze dezavantajele din cariera profesională. În conformitate cu articolul 52 alineatul (2), al doilea paragraf nu modifică articolul 157 alineatul (4).

Explicaţie cu privire la articolul 24 – Drepturile copilului

Acest articol se întemeiază pe Convenţia de la New York privind drepturile copilului, semnată la 20 noiembrie 1989 şi ratificată de toate statele membre şi, în special, pe articolele 3, 9, 12 şi 13 din aceasta.

Alineatul (3) ia în considerare faptul că, în cadrul instituirii unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, legislaţia Uniunii în materie civilă cu incidenţă transfrontalieră, pentru care competenţele sunt conferite de articolul 81 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, poate cuprinde, în special, drepturile de vizitare care îi permit copilului să întreţină periodic relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi.

Explicaţie cu privire la articolul 25 – Drepturile persoanelor în vârstă

Acest articol se inspiră din articolul 23 din Carta socială europeană revizuită şi din articolele 24 şi 25 din Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor. Participarea la viaţa socială şi culturală include, bineînţeles, şi participarea la viaţa politică.

Explicaţie cu privire la articolul 26 – Integrarea persoanelor cu handicap

Principiul conţinut în acest articol se întemeiază pe articolul 15 din Carta socială europeană şi este inspirat în egală măsură din punctul 26 din Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor.

TITLUL IV – SOLIDARITATEA

Explicaţie cu privire la articolul 27 – Dreptul lucrătorilor la informare şi la consultare în cadrul întreprinderii

Acest articol este prevăzut în Carta socială europeană revizuită (articolul 21) şi în Carta comunitară a drepturilor lucrătorilor (punctele 17 şi 18). Acesta se aplică în condiţiile prevăzute de dreptul Uniunii şi de legislaţiile naţionale. Trimiterea la nivelurile adecvate se referă la nivelurile prevăzute de dreptul Uniunii sau de legislaţiile şi practicile naţionale, putând include nivelul european în cazul în care legislaţia Uniunii prevede acest lucru. Acquis-ul Uniunii în acest domeniu este important: articolele 154 şi 155 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Directiva 2002/14/CE (cadrul general pentru informarea şi consultarea lucrătorilor în Comunitatea Europeană), Directiva 98/59/CE (concedierile colective), Directiva 2001/23/CE (transferul de întreprinderi, unităţi sau părţi de întreprinderi sau unităţi) şi Directiva 94/45/CE (comitetul european de întreprindere).

Explicaţie cu privire la articolul 28 – Dreptul de negociere şi de acţiune colectivă

Acest articol se întemeiază pe articolul 6 din Carta socială europeană, precum şi pe Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor (punctele 12-14). Dreptul de acţiune colectivă a fost recunoscut de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca unul dintre elementele dreptului de asociere prevăzut la articolul 11 din CEDO. În ceea ce priveşte nivelurile adecvate la care poate avea loc negocierea colectivă, a se vedea explicaţiile oferite pentru articolul precedent. Modalităţile şi restrângerile exerciţiului acţiunilor colective, printre care şi greva, inclusiv posibilitatea desfăşurării acestora în paralel în mai multe state membre, intră sub incidenţa legislaţiilor şi a practicilor naţionale.

Explicaţie cu privire la articolul 29 – Dreptul de acces la serviciile de plasament

Acest articol se întemeiază pe articolul 1 alineatul (3) din Carta socială europeană, precum şi pe punctul 13 din Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor.

Explicaţie cu privire la articolul 30 – Protecţia în cazul concedierii nejustificate

Acest articol este inspirat din articolul 24 litera (a) din Carta socială revizuită. A se vedea şi Directiva 2001/23/CE privind protecţia drepturilor lucrătorilor în cazul transferului de întreprinderi, unităţi sau părţi de întreprinderi sau unităţi şi Directiva 80/987/CEE privind protecţia lucrătorilor salariaţi în cazul insolvabilităţii angajatorului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2002/74/CE.

Explicaţie cu privire la articolul 31 – Condiţii de muncă echitabile şi corecte

1.

Alineatul (1) din acest articol se întemeiază pe Directiva 89/391/CEE privind punerea în aplicare a măsurilor destinate să promoveze îmbunătăţirea securităţii şi a sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă. Acesta este inspirat în egală măsură din articolul 3 din Carta socială şi din punctul 19 din Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor, precum şi, în cea ce priveşte dreptul la demnitate în muncă, din articolul 26 din Carta socială revizuită. Expresia „condiţii de muncă” se interpretează în înţelesul articolului 156 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

2.	Alineatul (2) se întemeiază pe Directiva 93/104/CE privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, precum şi pe articolul 2 din Carta socială europeană şi pe punctul 8 din Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor.

Explicaţie cu privire la articolul 32 – Interzicerea muncii copiilor şi protecţia tinerilor la locul de muncă

Acest articol se întemeiază pe Directiva 94/33/CE privind protecţia tinerilor încadraţi în muncă, pe articolul 7 din Carta socială europeană, precum şi pe punctele 20-23 din Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor.

Explicaţie cu privire la articolul 33 – Viaţa de familie şi viaţa profesională

Articolul 33 alineatul (1) se întemeiază pe articolul 16 din Carta socială europeană.

Alineatul (2) este inspirat din Directiva 92/85/CEE privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează şi Directiva 96/34/CE privind acordul cadru referitor la concediul parental încheiat de UNICE, CTUS şi CES. Acesta se întemeiază, în egală măsură, pe articolul 8 (protejarea maternităţii) din Carta socială europeană şi se inspiră din articolul 27 (dreptul lucrătorilor care au responsabilităţi familiale la egalitatea de şanse şi tratament) din Carta socială revizuită. Expresia „maternitate” acoperă perioada de la concepţie până la alăptare.

Explicaţie cu privire la articolul 34 – Securitatea socială şi asistenţa socială

Principiul enunţat la articolul 34 alineatul (1) se întemeiază pe articolele 153 şi 156 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, precum şi pe articolul 12 din Carta socială europeană şi pe punctul 10 din Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor. Acesta trebuie respectat de Uniune în punerea în aplicare a competenţelor care îi sunt conferite de articolele 153 şi 156 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Trimiterea la servicii sociale se referă la cazurile în care au fost înfiinţate astfel de servicii pentru asigurarea anumitor prestaţii, dar nu implică în niciun fel obligativitatea creării de astfel de servicii în cazul în care nu există. Expresia „maternitate” se interpretează cu acelaşi înţeles ca şi în articolul precedent.

Alineatul (2) se întemeiază pe articolul 12 alineatul (4) şi articolul 13 alineatul (4) din Carta socială europeană, precum şi pe punctul 2 din Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor şi reflectă normele care decurg din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 şi din Regulamentul (CEE) nr. 1612/68.

Alineatul (3) este inspirat din articolul 13 din Carta socială europeană şi din articolele 30 şi 31 din Carta socială revizuită, precum şi din punctul 10 din Carta comunitară. Acesta trebuie respectat de Uniune în cadrul politicilor care se întemeiază pe articolul 153 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Explicaţie cu privire la articolul 35 – Protecţia sănătăţii

Principiile conţinute în acest articol se întemeiază pe articolul 152 din Tratatul CE, înlocuit de acum înainte cu articolul 168 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, precum şi pe articolele 11 şi 13 din Carta socială europeană. A doua teză a articolului reproduce articolul 168 alineatul (1).

Explicaţie cu privire la articolul 36 – Accesul la serviciile de interes economic general

Acest articol este în perfectă conformitate cu articolul 14 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi nu creează niciun drept nou. Acesta stabileşte numai principiul respectării de către Uniune a accesului la serviciile de interes economic general, aşa cum este prevăzut de dispoziţiile de drept intern, în cazul în care acestea sunt compatibile cu dreptul Uniunii.

Explicaţie cu privire la articolul 37 – Protecţia mediului

Principiul conţinut în acest articol se întemeiază pe articolele 2, 6 şi 174 din Tratatul CE, înlocuite de acum înainte cu articolul 3 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană şi de articolele 11 şi 191 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Acesta se inspiră în egală măsură din dispoziţiile anumitor constituţii naţionale.

Explicaţie cu privire la articolul 38 – Protecţia consumatorilor

Principiul conţinut în acest articol se întemeiază pe articolul 169 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

TITLUL V – DREPTURILE CETĂŢENILOR

Explicaţie cu privire la articolul 39 – Dreptul de a alege şi de a fi ales în Parlamentul European

Articolul 39 se aplică în condiţiile prevăzute în tratate, în conformitate cu articolul 52 alineatul (2) din cartă. Într-adevăr, articolul 39 alineatul (1) corespunde dreptului garantat la articolul 20 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (a se vedea şi temeiul legal din articolul 22 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene pentru adoptarea modalităţilor de exercitare a acestui drept), iar alineatul (2) din acest articol corespunde articolului 14 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană. Articolul 39 alineatul (2) reia principiile de bază ale regimului electoral într-un sistem democratic.

Explicaţie cu privire la articolul 40 – Dreptul de a alege şi de a fi ales în cadrul alegerilor locale

Acest articol corespunde dreptului garantat prin articolul 20 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (a se vedea şi temeiul legal de la articolul 22 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene pentru adoptarea modalităţilor de exercitare a acestui drept). În conformitate cu articolul 52 alineatul (2), acesta se aplică în condiţiile prevăzute de articolele din tratate.

Explicaţie cu privire la articolul 41 – Dreptul la bună administrare

Articolul 41 se întemeiază pe existenţa Uniunii ca o comunitate de drept ale cărei caracteristici au fost dezvoltate în jurisprudenţa pertinentă, care a consacrat, în special, buna administrare ca principiu general de drept (a se vedea, între altele, hotărârea Curţii din 31 martie 1992, în cauza C-255/90 P, Burban, Rec. 1992, p. I-2253, precum şi hotărârile Tribunalului de Primă Instanţă din 18 septembrie 1995, T-167/94, Nöelle, Rec. 1995, p. II-2589; din 9 iulie 1999, T-231/97, New Europe Consulting şi alţii, Rec. 1999, p. II-2403). Modul în care este enunţat acest drept în primele două alineate reiese din jurisprudenţă (hotărârile Curţii din 15 octombrie 1987, cauza 222/86, Heylens, Rec. 1987, p. 4097, punctul 15; din 18 octombrie 1989, cauza 374/87, Orkem, Rec. 1989, p. 3283; din 21 noiembrie 1991, cauza C-269/90, TU München, Rec. 1991, p. I-5469) precum şi hotărârile Tribunalului de Primă Instanţă din 6 decembrie 1994, T-450/93, Lisrestal, Rec. 1994, p. II-1177; din 18 septembrie 1995, T-167/94, Nöelle, Rec. 1995, p. II-2589) şi, în ceea ce priveşte obligaţia de a-şi motiva deciziile, din articolul 296 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (a se vedea şi temeiul legal de la articolul 298 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene pentru adoptarea actelor legislative în vederea asigurării unei administraţii europene deschise, eficiente şi independente).

Alineatul (3) reia dreptul garantat de acum înainte la articolul 340 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Alineatul (4) reia dreptul garantat de acum înainte la articolul 20 alineatul (2) litera (d) şi la articolul 25 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. În conformitate cu articolul 52 alineatul (2), aceste drepturi se aplică în condiţiile şi în limitele definite în tratate.

Dreptul efectiv la acţiune în justiţie, care constituie un aspect important al acestei probleme, este garantat la articolul 47 din prezenta cartă.

Explicaţie cu privire la articolul 42 – Dreptul de acces la documente

Dreptul garantat de acest articol este preluat din articolul 255 din Tratatul CE, pe baza căruia a fost apoi adoptat Regulamentul (CE) nr. 1049/2001. Convenţia Europeană a extins acest drept la documentele instituţiilor, ale organismelor, ale oficiilor şi ale agenţiilor în general, indiferent de forma acestora [a se vedea articolul 15 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene]. În conformitate cu articolul 52 alineatul (2) din cartă, dreptul de acces la documente este exercitat în condiţiile şi în limitele prevăzute la articolul 15 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Explicaţie cu privire la articolul 43 – Ombudsmanul European

Dreptul garantat de acest articol este dreptul garantat la articolele 20 şi 228 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. În conformitate cu articolul 52 alineatul (2), acesta se aplică în condiţiile prevăzute la cele două articole menţionate anterior.

Explicaţie cu privire la articolul 44 – Dreptul de petiţionare

Dreptul garantat de acest articol este dreptul garantat la articolele 20 şi 227 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. În conformitate cu articolul 52 alineatul (2), acesta se aplică în condiţiile prevăzute la cele două articole menţionate anterior.

Explicaţie cu privire la articolul 45 – Libertatea de circulaţie şi de şedere

Dreptul garantat la alineatul (1) este dreptul garantat la articolul 20 alineatul (2) litera (a) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (a se vedea şi temeiul legal din articolul 21 şi Hotărârea Curţii de Justiţie din 17 septembrie 2002, în cauza C-413/99, Baumbast, Rec. 2002, p. I-709). În conformitate cu articolul 52 alineatul (2), acesta se aplică în condiţiile şi limitele prevăzute în tratate.

Alineatul (2) reaminteşte competenţa conferită Uniunii la articolele 77, 78 şi 79 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Rezultă că acordarea acestui drept depinde de exercitarea acestei competenţe de către instituţii.

Explicaţie cu privire la articolul 46 – Protecţia diplomatică şi consulară

Dreptul garantat de acest articol este dreptul garantat la articolul 20 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene; a se vedea şi temeiul legal din articolul 23. În conformitate cu articolul 52 alineatul (2), acesta se aplică în condiţiile prevăzute la articolele menţionate anterior.

TITLUL VI – JUSTIŢIA

Explicaţie cu privire la articolul 47 – Dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil

Primul paragraf se întemeiază pe articolul 13 din CEDO:

Cu toate acestea, protecţia din dreptul Uniunii este mai extinsă, deoarece aceasta garantează dreptul de a apela efectiv la un judecător. Curtea de Justiţie a consacrat acest drept, ca principiu general de drept al Uniunii, prin hotărârea din 15 mai 1986 (cauza 222/84, Johnston, Rec. 1986, p. 1651; a se vedea şi hotărârea din 15 octombrie 1987, cauza 222/86, Heylens, Rec. 1987, p. 4097 şi hotărârea din 3 decembrie 1992, C-97/91, Borelli, Rec. 1992, p. I-6313). Potrivit Curţii, acest principiu general de drept al Uniunii se aplică şi statelor membre în cazul în care acestea aplică dreptul Uniunii. Menţionarea acestei jurisprudenţe în cartă nu avea ca obiect modificarea sistemului de control jurisdicţional prevăzut în tratate şi, în special, a normelor privind admisibilitatea acţiunilor formulate direct în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Convenţia Europeană a examinat sistemul de control jurisdicţional al Uniunii, inclusiv normele privind admisibilitatea, şi l-a confirmat, modificând însă anumite aspecte, după cum se arată la articolele 251-281 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi, în special, la articolul 263 alineatul (4). Articolul 47 se aplică instituţiilor Uniunii şi ale statelor membre în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii pentru toate drepturile garantate de dreptul Uniunii.

Al doilea paragraf corespunde articolului 6 alineatul (1) din CEDO, cu următorul text:

Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă, atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei”.

În dreptul Uniunii, dreptul de a se adresa unei instanţe nu se aplică numai pentru plângerile privind drepturile şi obligaţiile cu caracter civil. Aceasta este una dintre consecinţele faptului că Uniunea este o comunitate de drept, după cum a constatat Curtea de Justiţie în cauza 294/83, „Verzii”/Parlamentul European (hotărârea din 23 aprilie 1986, Rec. 1986, p. 1339). Cu toate acestea, cu excepţia domeniului lor de aplicare, garanţiile oferite de CEDO se aplică în mod similar în Uniune.

În ceea ce priveşte paragraful al treilea, trebuie observat faptul că, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, trebuie acordată asistenţă juridică în cazurile în care absenţa acesteia ar face ineficientă garantarea accesului efectiv la justiţie (hotărârea CEDO din 9 octombrie 1979, Airey, seria A, volumul 32, p. 11). Există, de asemenea, şi un sistem de asistenţă judiciară pentru cazurile de la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Explicaţie cu privire la articolul 48 – Prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare

Domeniul de aplicare a articolului 48 este identic cu cel al articolului 6 alineatele (2) şi (3) din CEDO, având următorul text:

În conformitate cu articolul 52 alineatul (3), acest drept are acelaşi înţeles şi acelaşi domeniu de aplicare ca şi dreptul garantat prin CEDO.

Explicaţie cu privire la articolul 49 – Principiile legalităţii şi proporţionalităţii infracţiunilor şi pedepselor

Acest articol reia norma clasică a neretroactivităţii legilor şi a pedepselor. A fost adăugată regula retroactivităţii legii penale mai favorabile, care există în numeroase state membre şi care este prevăzută la articolul 15 din Pactul cu privire la drepturile civile şi politice.

Articolul 7 din CEDO este redactat după cum urmează:

Termenul „civilizate” din alineatul (2) a fost eliminat, fapt care nu implică nicio modificare a înţelesului alineatului, care se referă în special la crimele împotriva umanităţii. În conformitate cu articolul 52 alineatul (3), acest drept are, prin urmare, acelaşi înţeles şi acelaşi domeniu de aplicare ca şi dreptul garantat prin CEDO.

Alineatul (3) reia principiul general al proporţionalităţii infracţiunilor şi a pedepselor, consacrat de tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre şi de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene.

Explicaţie cu privire la articolul 50 – Dreptul de a nu fi judecat sau condamnat de două ori pentru aceeaşi infracţiune

Articolul 4 din Protocolul nr. 7 la CEDO are următorul text:

Regula „non bis in idem” se aplică în dreptul Uniunii (a se vedea, în cadrul unei jurisprudenţe considerabile, hotărârea din 5 mai 1966, în cauzele 18/65 şi 35/65, Gutmann/Comisie, Rec. 1966, p. 150 şi într-o cauză recentă, hotărârea Tribunalului de Primă Instanţă din 20 aprilie 1999, în cauzele conexate T-305/94 şi altele, Limburgse Vinyl Maatschappij NV/Comisia, Rec. 1999, p. II-931). Se precizează faptul că regula ce interzice cumulul se referă la două sancţiuni de aceeaşi natură, în cazul de faţă penale.

În conformitate cu articolul 50, regula „non bis in idem” nu se aplică numai în cadrul jurisdicţiei aceluiaşi stat, ci şi în cel al jurisdicţiilor mai multor state membre. Acest lucru corespunde acquis-ului; a se vedea articolele 54-58 din Convenţia privind punerea în aplicare a Acordului Schengen şi hotărârea Curţii de Justiţie din 11 februarie 2003 în cauza C-187/01 Gözütok (Rec. 2003, p. I-1345), articolul 7 din Convenţia privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţii şi articolul 10 din Convenţia privind lupta împotriva corupţiei. Excepţiile limitate prin care aceste convenţii le permit statelor membre derogarea de la regula „non bis in idem” sunt acoperite de clauza orizontală din articolul 52 alineatul (1) privind restrângerile. În ceea ce priveşte situaţiile menţionate la articolul 4 din Protocolul nr. 7, şi anume aplicarea principiului în cadrul aceluiaşi stat membru, dreptul garantat are acelaşi înţeles şi domeniu de aplicare ca şi dreptul corespondent din CEDO.

TITLUL VII – DISPOZIŢII GENERALE CARE REGLEMENTEAZĂ INTERPRETAREA ŞI APLICAREA CARTEI

Explicaţie cu privire la articolul 51 – Domeniul de aplicare

Obiectul articolului 51 este stabilirea domeniului de aplicare a cartei. Obiectivul său este de a stabili în mod clar faptul că această cartă se aplică în primul rând instituţiilor şi organelor Uniunii, cu respectarea principiului subsidiarităţii. Această dispoziţie a fot redactată cu respectarea articolului 6 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, care impune Uniunii respectarea drepturilor fundamentale, precum şi a mandatului conferit de Consiliul European de la Köln. Termenul „instituţii” este consacrat în tratate. Expresia „organe, oficii şi agenţii” este folosită în prezent în tratate pentru a desemna toate instanţele instituite prin tratate sau prin acte din legislaţia secundară (a se vedea, de exemplu, articolul 15 sau 16 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene).

În ceea ce priveşte statele membre, din jurisprudenţa Curţii rezultă fără ambiguitate că statelor membre le este impusă obligaţia de a respecta drepturile fundamentale definite în cadrul Uniunii numai în cazul în care pun în aplicare dreptul Uniunii (hotărârea din 13 iulie 1989, cauza 5/88, Wachauf, Rec. 1989, p. 2609; hotărârea din 18 iunie 1991, ERT, Rec. 1991, p. I-2925; hotărârea din 18 decembrie 1997, cauza C-309/96, Annibaldi, Rec. 1997, p. I-7493). Recent, Curtea de Justiţie a confirmat această jurisprudenţă în termenii următori: „În plus, trebuie reamintit faptul că cerinţele care decurg din protejarea drepturilor fundamentale în cadrul ordinii juridice comunitare obligă, de asemenea, statele membre atunci când acestea pun în aplicare norme comunitare…” (hotărârea din 13 aprilie 2000, cauza C-292/97, Rec. 2000, p. I-2737, punctul 37). Bineînţeles, această normă, aşa cum este consacrată în prezenta cartă, se aplică în egală măsură autorităţilor centrale şi instanţelor regionale sau locale, precum şi organismelor publice în cazul în care pun în aplicare dreptul Uniunii.

Alineatul (2) coroborat cu alineatul (1) a doua teză confirmă că efectul cartei nu poate fi acela de a extinde competenţele şi sarcinile conferite Uniunii prin tratate. Sunt menţionate explicit consecinţele logice ale principiului subsidiarităţii şi ale faptului că Uniunea dispune numai de competenţele care i-au fost conferite. Drepturile fundamentale aşa cum sunt garantate în Uniune, produc efecte numai în cadrul acestor competenţe, stabilite în tratate. În consecinţă, obligaţia instituţiilor Uniunii de a promova principiile enunţate în cartă, în temeiul alineatului (1) a doua teză, există numai în limitele competenţelor menţionate anterior.

Alineatul (2) confirmă, printre altele, faptul că această cartă nu poate avea ca efect extinderea domeniului de aplicare a dreptului Uniunii dincolo de competenţele Uniunii stabilite în tratate. Curtea de Justiţie a instituit deja această normă în ceea ce priveşte drepturile fundamentale recunoscute ca făcând parte din dreptul Uniunii (hotărârea din 17 februarie 1998 în cauza C-249/96, Grant, Rec. 1998, p. I-621 punctul 45). Potrivit acestei norme, se subînţelege că integrarea cartei în articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană nu poate fi interpretată ca extinzând ca atare gama acţiunilor statelor membre considerate „ca punând în aplicare dreptul Uniunii” [în înţelesul alineatului (1) şi al jurisprudenţei menţionate anterior].

Explicaţie cu privire la articolul 52 – Întinderea şi interpretarea drepturilor şi principiilor

Obiectul articolului 52 este de a stabili domeniul de aplicare a drepturilor şi a principiilor din cartă şi adoptarea de norme pentru interpretarea acestora. Alineatul (1) se referă la regimul restrângerilor. Formula utilizată este inspirată din jurisprudenţa Curţii de Justiţie: „[…] în conformitate cu o jurisprudenţă consacrată, este posibil să se impună restrângeri ale exerciţiului drepturilor fundamentale, în special în cadrul unei organizări comune a pieţei, cu condiţia ca aceste restrângeri să răspundă efectiv unor obiective de interes general urmărite de Comunitate şi să nu constituie, în comparaţie cu scopul urmărit, o intervenţie disproporţionată şi intolerabilă care ar aduce atingere chiar substanţei acestor drepturi” (hotărârea din 13 aprilie 2000, cauza C-292/97, punctul 45). Menţionarea intereselor generale ale Uniunii acoperă atât obiectivele menţionate la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, cât şi alte interese protejate de dispoziţiile specifice din tratate, cum ar fi articolul 4 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, articolul 35 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi articolele 36 şi 346 din acelaşi tratat.

Alineatul (2) conţine o trimitere la drepturi care sunt deja garantate în mod expres prin Tratatul de instituire a Comunităţii Europene şi recunoscute prin cartă şi care se găsesc de acum înainte în tratate (în special cele care decurg din cetăţenia Uniunii). În alineatul menţionat anterior se precizează că aceste drepturi se supun în continuare condiţiilor şi limitelor aplicabile dreptului Uniunii pe care se întemeiază şi care sunt prevăzute în tratate. Carta nu modifică regimul drepturilor conferite de Tratatul CE şi reluate de tratate.

Alineatul (3) este destinat să asigure coerenţa necesară între cartă şi CEDO, impunând norma potrivit căreia, în măsura în care drepturile din prezenta cartă corespund şi drepturilor garantate prin CEDO, înţelesul şi domeniul de aplicare ale acestora, inclusiv restrângerile admise, sunt identice cu cele prevăzute de CEDO. Rezultă, în special, faptul că, la stabilirea restrângerilor acestor drepturi, legislatorul trebuie să respecte aceleaşi norme privind restrângerile instituite de CEDO, care devin astfel aplicabile drepturilor menţionate la acest alineat, fără a aduce atingere autonomiei dreptului Uniunii şi Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Trimiterea la CEDO se referă atât la Convenţie, cât şi la protocoalele la aceasta. Înţelesul şi domeniul de aplicare a drepturilor garantate sunt determinate nu doar de textul acestor instrumente, ci şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Ultima teză din alineat are scopul de a permite asigurarea unei protecţii mai extinse de către Uniune. În orice caz, nivelul protecţiei asigurate de cartă nu poate fi niciodată inferior celui garantat prin CEDO.

Carta nu împiedică statele membre să se prevaleze de articolul 15 din CEDO, care autorizează derogările de la drepturile prevăzute în aceasta din urmă în caz de război sau de alt pericol public care ameninţă viaţa naţiunii, în cazul în care adoptă măsuri în domeniile apărării naţionale în caz de război şi al menţinerii ordinii, în conformitate cu responsabilităţile lor recunoscute la articolul 4 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană şi la articolele 347 şi 72 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Lista drepturilor care, în stadiul actual şi fără a exclude evoluţia dreptului, a legislaţiei şi a tratatelor, pot fi considerate a corespunde drepturilor din CEDO în înţelesul alineatului (3) este redată în continuare. Aceasta nu include drepturile care se adaugă drepturilor din CEDO.

1.

Articolele cartei al căror înţeles şi domeniu de aplicare sunt aceleaşi cu cele ale articolelor corespondente din CEDO: — articolul 2 corespunde articolului 2 din CEDO; — articolul 4 corespunde articolului 3 din CEDO; — articolul 5 alineatele (1) şi (2) corespund articolului 4 din CEDO; — articolul 6 corespunde articolului 5 din CEDO; — articolul 7 corespunde articolului 8 din CEDO; — articolul 10 alineatul (1) corespunde articolului 9 din CEDO; — articolul 11 corespunde articolului 10 din CEDO, fără a aduce atingere restricţiilor care pot fi impuse de dreptul Uniunii capacităţii statelor membre de a institui regimurile de autorizare menţionate la articolul 10 alineatul (1) a treia teză din CEDO; — articolul 17 corespunde articolului 1 din Protocolul adiţional la CEDO; — articolul 19 alineatul (1) corespunde articolului 4 din Protocolul suplimentar nr. 4; — articolul 19 alineatul (2) corespunde articolului 3 din CEDO, în interpretarea Curţii Europene a Drepturilor Omului; — articolul 48 corespunde articolului 6 alineatele (2) şi (3) din CEDO; — articolul 49 alineatele (1) (cu excepţia ultimei teze) şi (2) corespund articolului 7 din CEDO.

2.

Articolele al căror înţeles este aceleaşi cu cel al articolelor corespondente din CEDO, dar al căror domeniu de aplicare este mai extins: — articolul 9 acoperă acelaşi domeniu ca şi articolul 12 din CEDO, dar domeniul său de aplicare poate fi extins la alte forme de căsătorie după instituirea acestora prin legislaţia naţională; — articolul 12 alineatul (1) corespunde articolului 11 din CEDO, dar domeniul său de aplicare este extins la nivelul Uniunii Europene; — articolul 14 alineatul (1) corespunde articolului 2 din Protocolul adiţional la CEDO, dar domeniul său de aplicare este extins la accesul la formarea profesională şi continuă; — articolul 14 alineatul (3) corespunde articolului 2 din Protocolul adiţional la CEDO în ceea ce priveşte drepturile părinţilor; — articolul 47 alineatele (2) şi (3) corespund articolului 6 alineatul (1) din CEDO, dar limitările plângerilor privind drepturile şi obligaţiile cu caracter civil sau acuzaţiile de natură penală nu se aplică în ceea ce priveşte dreptul Uniunii şi punerea în aplicare a acestuia; — articolul 50 corespunde articolului 4 din Protocolul nr. 7 la CEDO, dar domeniul de aplicare a acestuia este extins la nivelul Uniunii Europene între instanţele statelor membre; — în cele din urmă, în domeniul de aplicare a dreptului Uniunii, cetăţenii Uniunii Europene nu pot fi consideraţi străini datorită interzicerii oricărei discriminări bazate pe cetăţenie. Restrângerile prevăzute la articolul 16 din CEDO în ceea ce priveşte drepturile străinilor nu le sunt deci aplicabile în acest cadru.

Regula de interpretare de la alineatul (4) se întemeiază pe formularea articolului 6 alineatul (3), din Tratatul privind Uniunea Europeană şi ia în considerare în mod adecvat abordarea urmărită de Curtea de Justiţie cu privire la tradiţiile constituţionale comune (de exemplu hotărârea din 13 decembrie 1979 în cauza 44/79, Hauer, Rec. 1979, p. 3727; hotărârea din 18 mai 1982 în cauza 155/79, AM&S, Rec. 1982, p. 1575). Potrivit acestei norme, în locul abordării rigide de tipul „cel mai mic numitor comun”, drepturile în cauză conţinute în cartă trebuie interpretate într-un mod care să ofere un nivel ridicat de protecţie, adaptat dreptului Uniunii şi în armonie cu tradiţiile constituţionale comune.

Alineatul (5) clarifică deosebirea dintre „drepturi” şi „principii” existentă în cartă. În temeiul acestei deosebiri, drepturile subiective trebuie respectate, în timp ce principiile trebuie urmate [articolul 51 alineatul (1)]. Principiile pot fi puse în aplicare prin intermediul actelor legislative sau executive (adoptate de Uniune în cadrul competenţelor sale şi de către statele membre numai în cazul în care pun în aplicare dreptul Uniunii); acestea dobândesc, prin urmare, o importanţă deosebită pentru instanţe numai deoarece aceste acte sunt interpretate sau controlate. Cu toate acestea, principiile nu dau naştere unor drepturi imediate pentru acţiuni pozitive din partea instituţiilor Uniunii sau a autorităţilor statelor membre, fapt care corespunde atât jurisprudenţei Curţii de Justiţie [a se vedea în special jurisprudenţa privind „principiul precauţiunii” care este prevăzut la articolul 191 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene: hotărârea Tribunalului de Primă Instanţă din 11 septembrie 2002 în cauza T-13/99, Pfizer/Consiliu, Rec. 2002, p. II-3305, cu numeroase citate din jurisprudenţa anterioară şi o serie de hotărâri privind articolul 33 (ex-39) referitoare la principiile dreptului agricol: de exemplu, hotărârea Curţii de Justiţie din 11 martie 1987 în cauza C-265/85, Van den Berg, Rec. 1987, p. 1155: examinarea principiului asanării pieţei şi a încrederii legitime], cât şi abordării urmate de sistemele constituţionale ale statelor membre în privinţa „principiilor”, în special în domeniul dreptului social. Cu titlu de exemplu, cităm, dintre exemplele de principii recunoscute prin cartă, articolele 25, 26 şi 37. În anumite cazuri, un articol din cartă poate conţine elemente care aparţin atât unui drept, cât şi unui principiu: de exemplu articolele 23, 33 şi 34.

Alineatul (6) face trimitere la diversele articole din cartă care, în spiritul subsidiarităţii, fac trimitere la legislaţii şi practici interne.

Explicaţie cu privire la articolul 53 – Nivelul de protecţie

Această dispoziţie are ca scop menţinerea nivelului de protecţie oferit în prezent, în domeniile lor de aplicare respective, de dreptul Uniunii, dreptul statelor membre şi dreptul internaţional. În funcţie de importanţa sa, menţionarea este făcută de către CEDO.

Explicaţie cu privire la articolul 54 – Interzicerea abuzului de drept

Acest articol corespunde articolului 17 din CEDO:

---

(1)  Nota editorului: trimiterile la numerele articolelor din tratate au fost actualizate şi, totodată, au fost rectificate câteva erori materiale.

---