27.10.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 256/76

1.1

Comitetul salută faptul că „noua” strategie de dezvoltare durabilă decisă la summit-ul UE din iunie 2006 a dat un impuls vizibil dezbaterii. În special obligația de a prezenta rapoarte intermediare bienale va contribui la informarea mai concretă a factorilor politici și a societății asupra evoluțiilor pozitive și problemelor de punere în aplicare existente.

1.2

În avizele sale precedente privind dezvoltarea durabilă, deși a salutat de fiecare dată în principiu documentele prezentate de Comisie, de Consiliu și de Consiliul European, CESE a formulat și puncte critice și a elaborat propuneri uneori detaliate, care nu au fost adesea luate în considerare de instituții. Și de această dată, CESE critică faptul că în cele mai multe domenii recunoscute drept prioritare există obiective formulate mult prea vag și în special că nu că noua strategie rămâne prea vagă cu privire la instrumente.

1.3

CESE aprobă în mod special obiectivele principale și principiile politice directoare stabilite de noua strategie și solicită Comisiei, Consiliului și Parlamentului European să le abordeze cu seriozitate și să le respecte pe deplin.

1.4

Comitetul speră ca primul raport intermediar care urmează să fie publicat în septembrie 2007 va oferi informații mai exacte despre:

1.5

Este de înțeles că domeniului climei și energiei i se acordă o importanță deosebită, date fiind efectele dramatice ale schimbărilor climatice. CESE este însă de părere că:

2.1

În anul 2001, Consiliul European de la Göteborg a adoptat „Strategia de dezvoltare durabilă a UE”. În decembrie 2005, Comisia a prezentat o comunicare către Parlamentul European și Consiliu cu titlul „Revizuirea Strategiei de dezvoltare durabilă — un program de acțiune” (2), în care sunt stabilite „măsuri concrete pentru următorii ani”.

2.2

În ultimii ani, Comitetul Economic și Social European s-a ocupat în multe avize cu strategia de dezvoltare durabilă. În aceste avize, Comitetul a subliniat, în repetate rânduri, importanța majoră a dezvoltării durabile pentru societatea noastră. Comitetul a sprijinit, în principiu, de fiecare dată pozițiile Comisiei și s-a alăturat declarațiilor Consiliului European, conform cărora strategia de dezvoltare durabilă reprezintă strategia prioritară a Uniunii, în funcție de obiectivele căreia trebui să se orienteze și Strategia Lisabona.

2.3

CESE a formulat însă adesea în avizele sale privind tema „dezvoltării durabile” și observații critice și a ridicat întrebări la care Comisia și Consiliul nu au răspuns, în parte, nici până azi.

2.4

În ultimul său aviz pe această temă, CESE s-a ocupat de comunicarea menționată mai sus a Comisiei din decembrie 2005. În acest aviz, Comitetul a criticat faptul că, prin programul acesteia descris drept „ambițios”, Comisia nu a urmat nici recomandarea CESE din aprilie 2004 și nici propria promisiune din iunie 2005. În contradicție cu propria promisiune, Comisia nu a specificat, din nou, obiectivele clare pe care dorește să le realizeze în cadrul strategiei de dezvoltare durabilă.

2.4.1

CESE a amintit la momentul respectiv că o strategie descrie calea către atingerea obiectivelor. Lipsa unor obiective concrete duce în mod necesar la probleme de identificare a instrumentelor. Dacă nu se știe precis ce se urmărește, nu se poate stabili calea de urmat. Prin urmare, în viziunea CESE, comunicarea a deschis mai multe întrebări decât a propus răspunsuri și orientări.

2.4.2

Dacă însă nu se comunică nici obiectivele și nici instrumentele publicului larg, respectiv partenerilor sociali implicați și, în consecință, domnește incertitudinea asupra a „ceea ce dezvoltarea durabilă este concret și cum se deosebește dezvoltarea viitoare de condițiile de viață actuale, …(apar) temeri și rezistență din partea sectoarelor potențial afectate”, a menționat CESE deja în avizul său din 2004 (3). Din păcate, CESE este nevoit să constate că în ultimii trei ani lucrurile nu au devenit cu mult mai clare, ceea ce este cu siguranță dăunător pentru credibilitatea politicii de dezvoltare durabilă.

2.5

Președinția austriacă, aflată în funcție în primul semestru 2006, a văzut probabil lucrurile în mod asemănător. De aceea a lăsat mai mult sau mai puțin deoparte comunicarea Comisiei din 2005 și a elaborat un nou document propriu, cu care șefii de stat și de guvern s-au ocupat apoi la summit-ul din iunie 2006. Acest document a fost adoptat la acel summit ca o „nouă strategie” (4).

2.6

În această nouă strategie i se recunoaște CESE, pe baza angajamentului său anterior cu privire la această temă, un rol important. În conformitate cu articolul 39, Comitetul „trebuie pe viitor să joace un rol activ în crearea de responsabilități, și anume servind drept catalizator al dezbaterii la nivel european și (este invitat) să elaboreze contribuții la raportul intermediar pe care trebuie să îl prezinte Comisia la fiecare doi ani.”

2.7

Prin prezentul aviz, CESE dorește să se achite de această responsabilitate și să răspundă acestui deziderat. CESE va face mai întâi câteva observații generale de principiu privind „noua” strategie (punctul 3), va examina apoi pe scurt domeniile tematice abordate de noua strategie (punctul 4), iar la sfârșit își va expune propriile concepții privind anumite conținuturi ale raportului intermediar care trebuie elaborat (punctul 5).

3.1

Atunci când cea mai importantă instituție politică a UE revizuiește și redefinește una din politicile sale, așa cum a făcut Consiliul European cu „Strategia de dezvoltare durabilă a UE”, societatea civilă așteaptă ca documentul să explice și

3.2

Cu toate acestea, din păcate, în documentul în cauză nu se specifică nici un astfel de context și nici un rezultat. Este prezentată doar o „nouă” strategie.

3.3

În strategia Göteborg au fost incluse, pe baza unei comunicări a Comisiei, 4 teme principale:

3.4

Alte două teme care au fost propuse la momentul respectiv de către Comisie în comunicare, și anume „combaterea sărăciei” și „îmbătrânirea populației”, nu au fost incluse în Strategia Göteborg, fără ca Consiliul European să ofere vreo justificare în acest sens. CESE a criticat această situație în avizul său din aprilie 2004 (5) ca fiind un „semnal neadecvat”. Acesta a criticat, de asemenea, faptul că strategia nu fost inclusă într-un singur document care ar putea fi transmis și prezentat publicului într-un mod eficient și că dimensiunea externă a fost tratată separat și apoi a făcut obiectul unui document distinct.

3.5

În „noua strategie” sunt descrise 7 provocări centrale și sunt identificate în relație cu acestea acțiuni și obiective operaționale. Este vorba de domeniile:

3.6

Această comparație a strategiei inițiale cu noua strategie arată că „noua strategie” nu aduce nici o schimbare de priorități. Aceasta din urmă completează doar temele Strategiei Göteborg cu imperativele recunoscute deja în 2001 în comunicarea Comisiei („combaterea sărăciei” și „îmbătrânirea populației”), precum și cu „consumul durabil și producția durabilă”.

3.7

CESE înțelege această situație deoarece întrebările care au fost tratate în 2001, precum și cele care au fost eliminate atunci nu au fost rezolvate, iar o abordare politică consecventă este mai urgentă ca niciodată. Cu toate acestea, tocmai în contextul acțiunilor politice insuficiente de până acum, merită să se dea un răspuns la întrebarea ce deosebește de fapt noua strategie de cea veche și cum sunt evaluate succesele de până acum ale vechii strategii. Această întrebare este importantă în primul rând pentru a elimina obiecția că elaborarea continuă de noi documente creează mai degrabă confuzie decât contribuie la întărirea politică a unui proces necesar. CESE a indicat de mai multe ori că politica de dezvoltare durabilă nu poate fi măsurată în funcție de cantitatea de documente produse de administrație și de politică, ci doar în funcție de măsuri concrete și eficiente.

3.8

Această nouă strategie se bazează pe o serie remarcabilă de principii pentru dezvoltarea durabilă, care trebuie transpuse într-o listă de obiective și măsuri pentru fiecare din cele șapte domenii prioritare alese; în plus sunt prevăzute câteva măsuri privind temele transversale, precum și dezvoltarea unor proceduri de punere în aplicare și control al progreselor. În această privință, noua strategie reprezintă cu siguranță o îmbunătățire față de strategiile precedente.

3.9

Primele semne arată că acele părți ale strategiei care se ocupă cu schimbările climatice și cu energia sunt tratate în prezent în mod preponderent. Aceasta este o evoluție pozitivă, dar nu trebuie să ducă la neglijarea altor elemente centrale ale strategiei. Prezenta examinare a aplicării strategiei oferă o bună oportunitate de a aborda această întrebare și de a da mai multă importanță și mai mult elan strategiei în toate domeniile ei centrale. Comitetul dorește să sublinieze încă o dată că în cazul dezvoltării durabile este vorba de o abordare integrată cuprinzătoare și nu de o listă de opțiuni individuale din care fiecare își poate alcătui „meniul” său. Obiectivele stabilite cu privire la schimbările climatice sunt foarte clare, precise și destul de urgente, pentru a putea genera cu adevărat măsuri. Celelalte teme ale strategie de dezvoltare durabilă sunt în mare parte însă prea vagi și nedeterminate temporal pentru a genera impulsul unor schimbări mai mari.

3.10

Amploarea strategiei. Cele șapte teme în noua strategie reprezintă în comparație cu cele patru teme insuficiente ale versiunii precedente o îmbunătățire. Deja în avizul exploratoriu din aprilie 2004 (6), CESE a solicitat, de altfel, să-i fie consacrat agriculturii un capitol propriu. Comitetul repetă acum această solicitare, reamintind că și-a exprimat de mai multe ori îndoieli serioase cu privire la faptul că o agricultură durabilă, așa cum este cerută de „modelul agricol european”, poate fi cu adevărat realizată în condițiile unei piețe mondiale. Scepticismul său față de direcția în care merge PAC este întărit de faptul că șefii de stat și de guvern au redus masiv, pentru perioada bugetară 2007-2013, fondurile disponibile ale pilonul II al PAC, care este extrem de important pentru dezvoltarea agriculturii durabile. CESE a criticat acest lucru de mai multe ori și se întreabă cum poate fi armonizată această decizie cu politica dezvoltării durabile. Tratarea temei „agricultură” în noua strategie la punctul „resursele naturale” nu permite rezolvarea problemei.

3.11

Întrebarea dacă o politică europeană agricolă orientată spre piețe globale deschise poate fi și durabilă trimite automat la întrebarea generală privind regulile care se aplică producției și comerțului la nivel mondial. OMC este o organizație bazată pe acorduri care urmăresc promovarea comerțului mondial liber. Comerțul liber și liberalizat nu este însă, în nici un caz, automat și durabil, ceea ce CESE a indicat de mai multe ori. Din păcate, noua strategie nu face nici un fel de afirmații cu privire la modul cum comerțul liber poate deveni compatibil cu principiile dezvoltării durabile. Aceasta este un serios neajuns. Și din acest punct de vedere, CESE trebuie din păcate să menționeze că responsabilii în UE au pierdut până acum ocazia, de a răspunde la această întrebare ridicată de Comitet de acum 3 ani (7), chiar dacă Comitetul constată cu satisfacție că UE s-a străduit în ultimii ani să negocieze la FMI și la Banca Mondială noi reguli pentru comerțul globalizat.

3.11.1

Dimensiunea globală este cu siguranță deosebit de importantă pentru o strategie europeană a dezvoltării durabile, deoarece economia europeană este afectată în mod natural și de evoluțiile din afara spațiului economic european. Orice strategie UE trebuie să fie așadar consistentă cu o abordare globală a dezvoltării durabile și să sprijine activ o astfel de abordare. Acest lucru este recunoscut în noua strategie prin trimiteri la ideea de a sprijini Obiectivele de dezvoltare ale mileniului (Millennium Development Goals), Protocolul de la Kyoto, UNEP și alte inițiative la scară mondială. Strategia recunoaște, de asemenea, necesitatea de „a pune globalizarea în slujba dezvoltării durabile”. CESE observă că Comisia produce un Plan de acțiune pentru consumul și producția durabile în 2007, dar consideră că este necesară o analiză mai amplă pentru a putea spera în abordarea problemelor cauzate de inegalitățile globale. „Impulsul de dezvoltare” al noilor națiuni care se industrializează și care în mod justificabil doresc standarde de viață mult mai înalte va avea aproape cu siguranță un efect catastrofic asupra resurselor și sistemelor globale. Strategia ar trebui să abordeze așadar limitele „capacității de suportare” a planetei, care deja suferă presiuni în urma a 200 de ani de industrializare distribuită inegal.

3.11.2

CESE sugerează că, în consecință, Comisia ar trebui să elaboreze o comunicare privind abordarea gestionării și alocării resurselor globale comune. Aceasta ar trebui să se concentreze pe un cadru pe termen lung pentru stabilizarea concentrației atmosferice de gaze cu efect de seră (GHG) la un nivel „sigur” prin repartizarea la nivel internațional a unui „buget global de emisii”. După o perioadă determinată în care emisiile pe cap de locuitor ar deveni egale, aceste drepturi ar deveni identice. O astfel de abordare, care este deja dezbătută pe larg și care este cunoscută sub numele Contraction and Convergence (Reducere și convergență) este în măsură să țină seama atât de implicațiile creșterii populației, capacității industriale, globalizare, cât și de cererile pentru a o realocare practică și echitabilă a atmosferei planetei noastre ca o resursă comună.

3.12

Claritatea obiectivelor. Dezvoltarea durabilă este acceptată în general ca obiectiv global al societății. Pentru ca o strategie de dezvoltare durabilă să poată genera însă un impuls autentic, aceasta trebuie pusă în practică cu ajutorul unor obiective măsurabile concrete pe baza unei analize riguroase. Noua strategie conține un mare număr de obiective și de măsuri, însă nu le pune pe acestea în relație cu o analiză cantitativă a datelor și evoluțiilor sau cu o analiză calitativă a întrebărilor și problemelor. De aceea, adesea nu este clar de ce au fost selectate anumite obiective și măsuri, cum trebuie evaluate progresele corespunzătoare și în ce măsură pot ele contribui la dezvoltarea durabilă în general. Prezenta examinare ar trebui să ofere oportunitatea de a îmbunătăți și clarifica toate aceste puncte, astfel încât pe viitor să fie cu adevărat posibilă evaluarea sistematică a progreselor.

3.13

După aceste observații critice, CESE dorește însă să remarce și aspecte pozitive. CESE apreciază drept pozitiv faptul că „noua strategie”, spre deosebire de „programul de acțiune” prezentat în decembrie 2005 de Comisie, formulează clar mai multe obiective concrete, de exemplu privind limitarea emisiilor care afectează clima sau eficiența energetică. În primul rând însă concluziile la care ajuns Consiliul European, la reuniunea sa din martie 2007, în special cu privire la politica climei și în parte și cu privire la politica energetică, fac ca anumite obiective să pară acum mai clare.

3.14

Instrumente privind punerea în aplicare a strategiei. Cu toate acestea, chiar și în noua strategie (ca și în concluziile Consiliului European din martie 2007) nu se clarifică decât în mică măsură cu ce instrumente pot fi atinse aceste obiective, formulate de această dată mai concret și în consecință ce „strategie” este propusă. Interesant este însă că de această dată pot fi totuși găsite — mai mult printre rânduri — cel puțin unele trimiteri la posibile instrumente. Pentru CESE, acestea sunt mult prea vagi și de aceea raportul intermediar ar putea și ar trebui să fie folosit pentru a face afirmații concrete în această privință, oferind astfel în sfârșit sprijin și orientare (a se vedea punctul 5).

4.1

În strategia revizuită se accentuează faptul că dinamica procesului Strategiei Lisabona trebuie integrată neapărat în obiectivele mai ample ale dezvoltării durabile. În continuare însă nu se întreprinde nici o analiză mai serioasă a modului în care trebuie schimbate modele de creștere și de dezvoltare la scară mondială pentru a organiza lumea pe viitor într-un mod mai durabil. Consecințele unor evoluții nedurabile devin din ce în ce mai evidente. Acestea se manifestă în mod deosebit de clar în consecințele fatale ale schimbărilor climatice, dar și în reducerea globală persistentă a biodiversității, în decalajul în creștere permanentă dintre săraci și bogați, în epuizarea previzibilă a materiilor prime etc.

4.2

Consecințele vor avea și efecte economice dramatice. În anumite regiuni, baza economică actuală amenință să se prăbușească complet. În Elveția, de exemplu, băncile nu mai dau credite investitorilor care doresc să investească în infrastructura de sporturi de iarnă în cazul în care amplasamentul se găsește la mai puțin de 1 500 m deasupra nivelului mării. Planează o mare incertitudine asupra întrebării cum vor fi practicate în continuare agricultura, respectiv turismul în spațiul Mării Mediterane, dacă vremea va deveni mai caldă și mai uscată.

4.3

„Cheltuielile publice care se fac în UE pentru protecția zonei costiere împotriva eroziunii și a inundațiilor se ridică, conform estimărilor, la 3,2 miliarde EUR față de 2,5 miliarde EUR în anul 1986. Conform studiilor, eroziunea țărmului în perioada 1990-2020 va cauza costuri anuale în medie de 5,4 miliarde EUR”. Cu această sumă ridicată nu pot fi totuși eliminate, respectiv diminuate decât o parte a consecințelor negative care se prefigurează.

4.4

Ne confruntăm cu o situație gravă: trăim într-un sistem economic în care, din punct de vedere macroeconomic, costurile medicale sau pagubele asupra mediului, de exemplu acele distrugeri de miliare cauzate de furtuna Kyrill la începutul anului 2007, sunt apreciate pozitiv, deoarece contribuie la creșterea produsului intern brut. CESE salută faptul că, în noua sa strategie, Consiliul European începe, în sfârșit, să se ocupe mai serios de această contradicție, chiar dacă din păcate doar intr-un mod marginal. Consiliul European are întru totul dreptate atunci când, la punctul 20 al noii sale strategii, afirmă că „sistemul central al calculării venitului național ar putea fi extins în special prin integrarea conceptelor de stocuri și flux și de muncă neremunerată și ar putea fi perfecționat prin includerea unor conturi-satelit precum cheltuielile cu mediul și fluxurile de materiale”.

4.5

CESE reamintește în acest loc afirmația sa din anul 2004, conform căreia „consideră că este necesar ca, în cadrul strategiei de dezvoltare durabilă, să fie discutate neapărat chestiuni care până în prezent au fost considerate aproape tabu. Una din aceste chestiuni se referă la creșterea economică permanentă ca obiectiv primordial și aspect central al tuturor politicilor”  (8) . Prin aceasta, Comitetul a vrut să spună că nu poate fi vorba de creștere pur cantitativă, ci că trebuie să apară o „nouă concepție a creșterii”, în cadrul căreia să se afle în prim-plan obiective calitative orientate către dezvoltarea durabilă. Comisia și Consiliul ar trebui să utilizeze raportul intermediar, care trebuie elaborat:

4.6

Multe exemple pot ilustra faptul că progresele economice și în domeniul politicii mediului nu trebuie să ducă în mod necesar la creșterea PIB-ului, ci pot la fel de bine crea locuri de muncă și contribui la protecția mediului. Atunci când corpurile de iluminat cu consum redus de electricitate înlocuiesc becurile normale, se consumă mai puțină electricitate, iar PIB-ul va avea mai degrabă tendința de a scădea — chiar și după adăugarea investițiilor necesare. Cu toate acestea, CESE dorește în acest context mai multă „creștere”, ca și în domeniul izolării clădirilor, al motoarele cu consum redus de carburant, al aparatelor cu eficiență energetică ridicată etc.

4.7

În consecință, Comitetul salută faptul că Comisia cercetează alternative la produsul intern brut ca standard al bunăstării sociale și își exprimă un interes ridicat în acest demers.

4.8

Dezvoltarea durabilă nu poate fi obținută fără nici un cost — acest lucru a fost adesea subliniat de CESE. CESE a subliniat de mai multe ori că trebuie să se ajungă, și se va ajunge, la nivel macroeconomic, de bunăvoie sau nu, la schimbări structurale profunde. Sarcina sferei politice ar trebui să fie de a introduce schimbarea necesară cu prudență pentru a evita perturbări mai profunde și pentru a diminua cele mai serioase consecințe negative.

4.9

În ceea ce privește răspunderea privind rezolvarea acestor probleme, Comitetul reamintește, cu referire la nivelul microeconomic, faptul că nu este doar sarcina sferei politice să instituie condițiile-cadru adecvate. Această sarcină revine și economiei și cetățenilor individuali. Comisia reamintește, pe bună dreptate, de mai mulți ani, responsabilitatea socială a întreprinderilor iar această responsabilitate include, în cadrul dialogului social, domeniile economic, social și al mediului.

4.10

Consiliul European indică în noua sa strategie (9) că aceasta „(constituie) … un cadru cuprinzător în care obiectivele economice, sociale și ecologice se pot întări reciproc …”. În continuare, Consiliul este de părere că, în cazul tuturor deciziilor politice ale UE, trebuie să se întreprindă în prealabil o evaluare „echilibrată” a dimensiunii sociale, ecologice și economice a dezvoltării durabile, în cadrul căreia trebuie „luată în considerare dimensiunea externă a dezvoltării durabile, precum și costurile lipsei de acțiune”. Cu toate acestea, atunci când în strategia reînnoită sunt discutate mijloacele, nu se mai vorbește de dialogul social, ci de un dialog instituționalizat între Comisie și statele membre, pe de o parte, și „economie”, pe de altă parte, pentru a stabili obiectivele de performanță pentru produse și procese.

4.11

CESE subliniază că este foarte important să se discute pe larg măsurile politice care trebuie luate cu toate forțele sociale, să se țină seama întotdeauna și să se ia cu adevărat în serios „obiectivele principale” și „principiile directoare” stabilite în noua strategie. Doar în acest fel pot fi evitate posibilele evoluții negative, poate fi creată o acceptare socială largă, iar dezvoltarea durabilă poate deveni un adevărat principiu de acțiune.

4.11.1

Un exemplu pentru ceea ce nu ar trebui făcut din punct de vedere procedural îl reprezintă deciziile Consiliului European privind încorporarea unui procent de biocarburanți de 10 % în cadrul pachetului energetic, în loc de 5,75 % cum s-a stabilit anterior. CESE sprijină explicit obiectivul stabilit de Consiliul European privind reducerea emisiilor de CO2 până în 2020 cu 20, respectiv 30 % (în funcție de angajamentele partenerilor din afara Europei) și este, de asemenea, în favoarea obiectivului pe termen mai lung (reducere de 60 până la 80 % până în 2050). Încorporarea biocarburanților nu trebuie doar să sprijine acest obiectiv, ci trebuie să țină seama și de celelalte principii directoare.

4.11.2

În consecință, trebuie ținut seama atât de bilanțurile cu privire la energie, natură și mediu, cât și de efectele concurenței posibile în materie de ocupare a terenurilor la nivel național, cât și mondial. Multiplicarea actuală a discuțiilor despre cota extrem de ridicată a energiilor fosile în producția de biocarburanți, despre care se presupune că nu conțin CO2  (10), despre efectul real al acestora asupra climei (11) sau despre efectele asupra producție de alimente (12) arată că multe din întrebările privind dezvoltarea durabilă își așteaptă încă răspunsul. CESE va dedica un aviz special acestei teme extrem de importante.

4.12

Comitetul se bucură că discuția asupra consecințelor economico-politice și financiare ale dezbaterii privind dezvoltarea durabilă a câștigat în obiectivitate printre altele și datorită raportului Stern. Așa cum se știe, în raportul Stern se calculează că este nevoie de „doar” 1 % din PIB pentru a evita în mare parte efectele schimbărilor climatice; un studiu al Vattenfall, care a fost prezentat la Forumul Economic Mondial din Davos, concluzionează că ar fi chiar „mai ieftin”. Chiar dacă, exprimat într-o sumă concretă, 1 % din PIB pare să reprezinte o sumă imensă, aceasta trebuie totuși comparată cu alte domenii ale politicii, care costă la fel de mult. Realizarea așa-numitelor proiecte TINA (13) în domeniul transporturilor ar necesita de exemplu, până în 2015, investiții anuale de aproximativ 1,5 % din PIB doar în coridoarele de transport stabilite și ar fi așadar mai scumpă decât suma calculată de raportul Stern pentru diminuarea efectelor schimbărilor climatice.

4.13

Este însă vorba, așa cum s-a menționat, nu de bani, ci în multe cazuri de schimbări structurale. „Noua strategie” cere, de exemplu, „decuplarea creșterii economice de cererea de servicii de transport cu scopul de a diminua presiunea asupra mediului”. Aceasta înseamnă însă, de asemenea, că trebuie analizată spre exemplul critic așa-zisa producție „just in time” (exact la timp) care permite întreprinderilor să renunțe la depozitare și la costurile asociate cu aceasta și să-și transforme vehiculele și trenurile de mărfuri în depozite pe roți.

4.14

Din păcate, Comitetul trebuie însă să constate că apar extrem de rapid discrepanțe între intenții și realitatea probabilă. La exact 13 zile după ce Consiliul European a hotărât acest obiectiv operațional și această direcție, Comisia a prezentat „Bilanțul intermediar privind Cartea albă privind transporturile a Comisiei Europene din 2001” (14). Acolo se vorbește despre o creștere probabilă în perioada 2000-2020 a PIB-ului cu 52 %, a transportului rutier de mărfuri cu 55 % și a traficului aerian cu 108 %. Decuplarea dorită are loc în special la transportul feroviar de mărfuri (+ 13 %), precum și la cel feroviar de pasageri (19 %).

4.15

Comitetul nu poate decât să constate cu multă uimire că nu a existat în aparență nici o coordonare între elaborarea Bilanțului intermediar privind Cartea albă privind transporturile și noua strategie de dezvoltare durabilă, căci această vădită contradicție între intenții si realitatea politică nu este pusă în discuție. În sectorul transporturilor, Comisia pare să fi renunțat aproape la primul obiectiv specificat care constă în decuplarea creșterii economice de creșterea mobilității. Comisia trebuie sa facă pe viitor tot ce este posibil pentru a elimina complet astfel de contradicții. În sectorul transporturilor trebuie căutate noi moduri de organizare a orașelor și comunelor, precum și a diferitelor activități în așa fel încât căile de transport să aibă tendința de a deveni mai scurte în loc ca oamenii și bunurile să trebuiască să parcurgă distanțe din ce în ce mai mari până la destinație. Aceasta va necesita adaptarea politicii fiscale, a politicii de amenajare a teritoriului și o coordonare adecvată a tuturor nivelurilor de administrație de la UE până la autoritățile locale.

4.16

În ceea ce privește rezolvarea problemelor din ce în ce mai numeroase din domeniul transporturilor, noua strategie este mai degrabă dezamăgitoare. CESE este nevoit să constate că, în domeniul politicii energetice, UE a propus soluții mult mai concrete decât în domeniul transporturilor, a căror influență negativă asupra climei și mediului, precum și protecției naturii va crește în continuare.

4.17

Concluzia Consiliului European din martie 2007 (15), conform căreia sistemul de tranzacționare a emisiilor ar putea fi extins eventual și la transportul terestru și maritim, ar trebui abordată și evaluată în raportul intermediar al strategiei de dezvoltare durabilă cu privire la posibilele consecințe — și în comparație cu alte instrumente.

5.1

CESE salută faptul că în conformitate cu punctul 33 din noua strategie a Comisiei se va prezenta pe viitor la fiecare doi ani (pentru prima dată în septembrie 2007) un raport intermediar privind realizarea strategiei de dezvoltare durabilă în UE și statele membre, care va conține și priorități, direcții și măsuri pentru viitor. CESE speră ca întrebările care au rămas până acum deschise să își găsească astfel răspuns.

5.2

Acest lucru este foarte important tocmai pentru instrumentele economice și fiscale destul de vagi menționate anterior. Astfel, la punctul 22 de exemplu, se afirmă că „pentru încurajarea transparenței pieței și a prețurilor care reflectă costurile economice, sociale și ecologice reale ale mărfurilor și serviciilor (modelarea corectă a prețurilor)” ar trebui „folosite instrumentele economice cele mai adecvate”. Prin aceasta se ajunge, de asemenea, la solicitarea repetată a CESE de a internaliza costurile externe și la instrumentele necesare în acest scop. CESE reamintește că această dezbatere a avut loc timp de ani de zile mai mult sau mai puțin fără nici un succes. Cu o întârziere de trei ani, Comisia și-a prezentat la sfârșitul lunii martie 2007 Cartea verde „Instrumente ale economie de piață pentru obiectivele politicii de mediu și obiectivele politice asociate”, care dă un nou impuls discuției. Comitetul va veghea ca în cadrul rapoartelor de activitate să se producă în cele din urmă progrese în această problemă centrală pentru dezvoltarea durabilă.

5.3

La punctul 23, Consiliul European și șefii de stat și de guvern solicită statelor membre „să ia în considerare modalități suplimentare de a transfera sarcina fiscală de la factorul muncă în direcția resurselor, consumului de energie și/sau poluării, pentru a contribui la obiectivele UE de creștere a numărului de locuri de muncă și de reducere a impactului asupra mediului înconjurător într-un mod eficient din punct de vedere al costurilor”. CESE salută această poziție și solicită Comisiei să consacre spațiu acestui capitol în raportul intermediar și să prezinte propuneri concrete despre modul în care se poate face aceasta. În acest context, trebuie examinate atent atât efectele asupra politicii de mediu, cât și repartizarea costurilor, astfel încât să nu fie afectați în mod deosebit de noile măsuri fiscale tocmai cei care sunt vulnerabili din punct de vedere social.

5.4

CESE salută, de asemenea, anunțul că până „în 2008 trebuie prezentată o foaie de parcurs pentru reforma pe sectoare a acelor subvenții care au efecte negative considerabile asupra mediului înconjurător și sunt incompatibile cu dezvoltarea durabilă”. Comitetul sprijină, de asemenea, obiectivul formulat al „eliminării treptate a acestor subvenții” și consideră util să se elaboreze un calendar concret pentru eliminarea lor treptată, care să fie și verificat, și să se transfere eventual sumele astfel economisite într-un nou „fond UE pentru dezvoltarea durabilă”, la care statele membre să aibă acces atunci când masurile de conservare a mediului sunt asociate cu costuri exagerat de ridicate pentru bugetul lor (articolul 175 alineatul (5) și 174 alineatul (1), Tratatul de la Nisa).

5.5

CESE a argumentat în repetate rânduri în avizele sale anterioare că este important pentru cetățeni, întreprinderi și alte părți interesate să aibă o viziune de ansamblu asupra planurilor politice concrete și motivelor acestora. Doar dacă se va întâmpla acest lucru, vor fi oamenii pregătiți să urmărească și să sprijine activ acest proces necesar. De aceea este bine că a fost însărcinată Comisia de către Consiliul European „cu elaborarea unor orientări pe înțelesul tuturor privind această strategie incluzând, de asemenea, bunele practici și politici din statele membre” (a se vedea punctul 26). Din păcate și aici lipsește o foaie de parcurs iar raportul intermediar ar trebui să se ocupe de acest aspect.

5.6

Strategia conține obligația de a îmbunătăți elaborarea politicilor printr-o mai mare utilizare a analizelor de impact și participarea crescută a părților interesate. Comitetul salută această obligație și solicită Comisiei, precum și statelor membre să evalueze experiențele în materie de analize de impact în domeniul dezvoltării durabile și să se asigure că acestea sunt aplicate eficient în toate domeniile de politică și de acțiune.

5.7

CESE consideră foarte importantă inițiativa de a „elabora o viziune concretă și realistă a UE pe calea dezvoltării sale durabile în următorii 50 de ani” (punctul 27). Dar și aici se pune întrebarea ce se prezintă concret și până când. Comitetul solicită deja de acum ca o astfel de viziune să cuprindă și perioada de după 2060. Din perspectiva obligațiilor și obiectivelor principale (16) anunțate în documentul noii strategii, ar trebui stabilită direcția evoluției societății și pentru perioade foarte lungi, cât mai devreme posibil. La summit-ul său din martie 2007, Consiliul European a început în esență să facă aceste lucru, declarând că „emisiile trebuie reduse până în 2050 cu între 60 % și 80 % față de 1990” (17). Unii combustibili fosili, respectiv neregenerabili sunt cu siguranță disponibili pentru mai mult de 50 de ani, dar totuși în cantități limitate, astfel încât este bine să se conceapă deja de astăzi o politică care trece dincolo de perioada de 50 de ani, dacă se ia cu adevărat în serios aspectul dreptății între generații.

5.8

Comitetul ar aprecia dacă aceste aspecte transversale, care trebuie încorporate la toate nivelurile elaborării politicilor (UE și statele membre), ar fi luate în considerare și în cadrul elementelor strategiei, pentru ca acestea să devină operaționale. Totuși nu se face nici o mențiune despre cum ar putea fi garantat acest lucru, probabil deoarece în situația actuală definită de tratat, care este confirmată de proiectul de constituție europeană, competența Uniunii în acest domeniu este o competență partajată, statele membre fiind responsabile de finanțarea și realizarea politicii de mediu (articolul 175, alineatul (4) din Tratatul de la Nisa). Actorii nu sunt astfel precizați.

5.9

În noua strategie se anunță că fiecare stat va numi un reprezentant care va avea rolul de partener de discuție. CESE presupune că raportul intermediar va oferi informații dacă a avut loc această numire și despre cum s-a dezvoltat cooperarea.

5.10

Primul raport intermediar ar trebui să ofere, de asemenea, informații dacă toate statele membre și-au finalizat (prima) lor strategie națională, care, așa cum s-a anunțat, trebuie să fie gata pâna în iunie 2007. Pentru CESE se pune întrebarea cine și după ce criterii examinează aceste strategii naționale și care vor fi consecințele dacă unele state membre nu și-au finalizat strategiile sau acestea sunt „necorespunzătoare”.

5.11

La punctul 41, Consiliul European vorbește despre o „evaluare voluntară reciprocă” a strategiilor naționale, care ar trebui să înceapă din 2006 într-o primă grupă de state membre. Raportul intermediar ar trebui să ofere informații despre rezultatele pe care le-a produs această evaluare și despre concluziile care trebuie trase de aici pentru strategia europeană.

5.12

CESE recunoaște fără rezerve că statele membre și autoritățile locale și regionale dispun de competențe în multe chestiuni de dezvoltare durabilă și că acestea trebuie să elaboreze pentru multe probleme o poziție proprie și un profil propriu de sarcini. Cu toate acestea, Comitetul este de părere că pentru a menține progresele în domeniul dezvoltării durabile la nivelul necesar, trebuie extinse și capacitățile Comisiei astfel încât aceasta să poată urmări progresele în ansamblul lor și să ia noi măsuri în cazurile în care aplicarea dă semne de întârziere și este necesară o poziție comună. Comitetul are îndoieli cu privire la faptul că simpla coordinare și schimbul bune practici sunt suficiente. Comitetul ar aprecia daca în fiecare an ar putea să obțină o centralizare a rezultatelor, înaintate spre examinare, ale statelor membre.

5.13

În cadrul strategiei, se recomandă înființarea, respectiv consolidarea consiliilor naționale pentru dezvoltare durabilă. Consiliile naționale joacă un rol important în pregătirea strategiilor naționale de dezvoltare durabilă și contribuie, de asemenea, la stimularea acțiunilor din statele membre, la implicarea societății civile în măsurile de dezvoltare durabilă și la controlul progreselor. Sarcinile acestora includ, de asemenea, aplicarea principiului dezvoltării durabile și menținerea în același timp a unui echilibru dinamic între componenta sa economică, socială și de mediu. Comitetul consideră că nu au fost înregistrate progrese cu privire la această recomandare și intenționează să examineze această temă într-un moment ulterior în cursul acestui an. Între timp recomandă să se clarifice această problemă împreună cu statele membre și în cadrul examinării aplicării strategiei.

5.14

Este, de asemenea, important ca statele membre și Comisia să considere în continuare modul în care pot asigura coordonarea aspectelor de dezvoltare durabilă în cadrul propriilor structuri. Dezvoltarea durabilă este un concept integrator și trans-sectorial care ar trebui să se situeze deasupra preocupărilor mai sectoriale ale anumitor departamente și agenții și uneori să le modifice pe acestea. Experiența sugerează că acest lucru se poate întâmpla concret numai dacă există un departament central puternic pentru promovarea dezvoltării durabile într-un guvern, care posedă cunoștințele și autoritatea necesare pentru a interoga și a dezbate dogmele anumitor grupe sau departamente. Raportul intermediar ar trebui să ofere informații despre îmbunătățirile pe care Comisia le consideră necesare în cadrul propriilor servicii. CESE este convins că astfel de îmbunătățiri sunt necesare (a se vedea punctul 4.15 și 4.16).

5.15

Strategia subliniază pe bună dreptate că dezvoltarea durabilă trebuie integrată complet în misiunea și practica autorităților locale și regionale la toate nivelurile. Unele autorități locale și regionale au jucat un rol de lideri, integrând dezvoltarea durabilă în activitatea lor și elaborând răspunsuri inovatoare pentru schimbările climatice și alte provocări legate de dezvoltarea durabilă. Examinarea aplicării strategiei de dezvoltare durabilă oferă o bună oportunitate de a evalua progresele în materie de dezvoltare durabilă la nivelul regional și local și de a examina modul în care pot fi diseminate mai pe larg cele mai bune practici.

5.16

La punctul 45 se vorbește despre faptul că se va decide în 2011 când este necesară „revizuirea” strategiei de dezvoltare durabilă. CESE nu poate fi de acord cu această procedură. Dacă rapoartele de activitate arată că Europa are probleme pe calea dezvoltării durabile, atunci această strategie (calea către atingerea țelului) nu este bună. În acest caz, revizuirea este necesară imediat și nu de-abia în anul 2011.