EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document C2007/256/08

Avizul Comitetului Economic și Social European privind Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind interoperabilitatea sistemului feroviar comunitar (codificare) Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 881/2004 privind înființarea unei Agenții Europene a Căilor Ferate Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2004/49/CE privind siguranța căilor ferate comunitare COM(2006) 783 final 2006/0273 (COD) — COM(2006) 785 final 2006/0274 (COD) — COM(2006) 784 final 2006/0272 (COD)

JO C 256, 27.10.2007, p. 39–43 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

27.10.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 256/39


Avizul Comitetului Economic și Social European privind

„Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind interoperabilitatea sistemului feroviar comunitar” (codificare)

„Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 881/2004 privind înființarea unei Agenții Europene a Căilor Ferate”

„Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2004/49/CE privind siguranța căilor ferate comunitare”

COM(2006) 783 final 2006/0273 (COD)

COM(2006) 785 final 2006/0274 (COD)

COM(2006) 784 final 2006/0272 (COD)

(2007/C 256/08)

La 16 ianuarie 2007, Consiliul, în conformitate cu dispozițiile articolelor 71 și 156 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, a hotărât să consulte Comitetul Economic și Social European cu privire la propunerile sus-menționate.

Secțiunea pentru transporturi, energie, infrastructură și societatea informațională, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 19 iunie 2007. Raportor: dl Confalonieri.

În cea de-a 437-a sesiune plenară, care a avut loc la 11 și 12 iulie (ședința din 11 iulie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 137 voturi pentru și 2 abțineri.

1.   Concluzii și recomandări

1.1

Propunerile

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 881/2004 privind înființarea unei Agenții Europene a Căilor Ferate;

de modificare a Directivei 2004/49/CE privind siguranța căilor ferate comunitare;

de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind interoperabilitatea sistemului feroviar comunitar.

par a fi în conformitate cu intenția de a facilita accesul operatorilor la sistemul feroviar european.

Aceste propuneri

simplifică procedurile de certificare a materialului rulant din sistemul interoperabil;

armonizează cea mai mare parte a verificărilor care sunt realizate la nivel național cu privire la materialul rulant, procedurile de întreținere, operatorii de circulație și de întreținere;

creează un sistem complet de comparare a normelor naționale de certificare, inclusiv a parametrilor care nu sunt acoperiți de specificațiile tehnice de interoperabilitate (STI).

1.2

CESE își exprimă sprijinul pentru obiectivul privind simplificarea procedurii de punere a materialului rulant în serviciu.

1.3

CESE este de părere că aceste simplificări vor consolida utilizarea sistemului feroviar european, direcționând o parte din cerere către alte moduri de transport, contribuind la îmbunătățirea mediului și utilizând sursele de energie preconizate în planurile energetice ale UE.

1.4

CESE solicită ca procesul viitoarei aplicări a standardelor europene de interoperabilitate și repartiția controalelor de certificare între organismele naționale și cele comunitare să nu genereze riscuri pentru siguranță.

1.5

CESE recomandă în special să se realizeze cu atenție delimitarea competențelor între organismele create de noul sistem.

1.6

CESE consideră că pentru vagoanele de marfă și de pasageri introduse în serviciu după intrarea în vigoare a prezentei directive, trebuie să fie suficientă o singură autorizație de punere în serviciu, eliberată de un stat membru al Comunității. Noul regulament privind Agenția Europeană va permite operatorilor feroviari, gestionarilor infrastructurilor, deținătorilor de vagoane și mai ales organismelor naționale de certificare:

să reducă termenele de certificare;

să restrângă numărul verificărilor, eliminând dublurile naționale pentru standardele comune;

să poată acționa într-un cadrul de reglementare neechivoc și să aibă posibilitatea de a utiliza indicațiile tehnice ale Agenției.

1.7

CESE ia cunoștință de faptul că, în virtutea acțiunii prevăzute, Agenția va deveni organul director pentru crearea sistemului feroviar european (constituit din rețeaua de mare viteză (TGV), din coridoarele rețelelor transeuropene (TEN) și pe viitor din ansamblul celorlalte rețele naționale), pe baza coordonării și extinderii sistemului european de gestionare a traficului feroviar (ERTMS — European Rail Traffic Management System), fiind prevăzută publicarea unui sistem de comparare a normelor naționale și un sprijin tehnic acordat organismelor naționale de certificare.

1.8

Consolidarea progresivă a rolului Agenției Europene în calitate de organism de orientare și de control al procesului de interoperabilitate feroviară și a evoluției tehnologice va antrena totodată o modificare parțială a rolului organismelor naționale de certificare.

1.9

În scopul creării unei baze de cunoștințe pentru parametri comuni, se solicită Comisiei să studieze oportunitatea stabilirii unui registru european comun al riscurilor în materie de siguranță a circulației, la care statele membre să participe ca părți.

1.10

Rezultatul urmărit constă în crearea unei piețe europene a materialului rulant, a activităților de întreținere a sistemelor și a materialului rulant și a resurselor umane destinate gestionării serviciilor de transport.

1.11

Va fi oferită astfel o oportunitate unică constructorilor europeni de material rulant, în special dacă alegerile tehnice referitoare la STI mențin posibilitatea de a păstra un număr adaptat de constructori, pentru a garanta o piață europeană a materialului rulant (și a întreținerii), care să fie competitivă.

1.12

CESE recomandă ca pentru materialul rulant pus în serviciu înainte de intrarea în vigoare a directivei examinate și care nu posedă declarație CE de verificare, aplicarea directivei privind siguranța căilor ferate să nu penalizeze din punct de vedere administrativ operatorii feroviari.

1.13

CESE consideră că trebuie prevăzute organisme naționale de certificare în țările care aparțin sistemului statistic european (SSE).

1.14

Analiza derogărilor de la STI trebuie să includă evaluarea precisă, din punct de vedere al echilibrului economic al proiectului, a impactul cofinanțării comunitare asupra fezabilității economice a proiectului.

1.15

CESE consideră că analiza derogărilor nu poate fi realizată pentru fiecare STI individual, ci trebuie realizată pentru sistemul STI în ansamblul său.

1.16

CESE recomandă aplicarea regimului lingvistic actual la publicarea STI realizată de Agenție.

Comitetul este de părere că trebuie solicitate evaluările și avizele Agenției pentru orice măsură de construcție sau renovare, chiar dacă acestea nu sunt finanțate de Comunitatea Europeană, pentru a putea orienta acțiunile naționale și comunitate către sistemul european de siguranță.

1.17

CESE estimează că este necesar să se acorde tuturor părților afectate posibilitatea de a solicita avize ale Agenției Europene, chiar dacă acestea ar fi în dezacord cu evaluările organismelor naționale de certificare. Comitetul consideră că este necesar în special să se garanteze această posibilitate întreprinderilor feroviare comunitare și organizațiilor lucrătorilor din sectorul respectiv.

2.   Argumente și observații

2.1   Elementele principale și cadrul general al propunerii

2.1.1

Realizarea progresivă a unui spațiu feroviar european fără frontiere face necesară reglementarea tehnică a aspectelor legate de siguranță, gestionare și procedurile de acces la sistem.

2.1.2

Directivele 91/440/CEE a Consiliului din 29 iulie 1991, 95/18/CE a Consiliului din 19 iunie 1995, 2001/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2001 privind dezvoltarea căilor ferate comunitare prevăd deschiderea progresivă a dreptului de acces la infrastructura comunitară către toate întreprinderile feroviare comunitare titulare ale unei licențe eliberate de un stat membru și care doresc să ofere servicii de transport de marfă într-un nou cadru de referință.

2.1.3

Urmărirea în același timp a obiectivelor siguranței și interoperabilității cere o muncă tehnică care trebuie plasată sub direcția unui organism specializat. Acesta este motivul pentru care a fost creată o Agenție Europeană a Căilor Ferate pentru siguranță și interoperabilitate.

2.1.4

Obiectivele principale urmărite de activitatea Agenției Europene sunt următoarele:

promovarea realizării unui spațiu feroviar european, sprijinirea relansării sectorului și creșterea siguranței;

dezvoltarea de indicatori, de obiective și de metode comune de siguranță;

facilitarea procedurilor de eliberare a certificatelor de siguranță întreprinderilor feroviare;

asigurarea unei cât mai mari transparențe și a difuzării eficiente a informațiilor;

asigurarea continuității în timp pentru activitățile și dezvoltarea STI, într-un cadru tehnic permanent;

consolidarea interoperabilității rețelei transeuropene prin adoptarea unor noi proiecte de investiții, sprijinite de Comunitate, cu respectarea obiectivului interoperabilității;

sprijinirea creării unui sistem de certificare a atelierelor de întreținere;

acordarea sprijinului tehnic necesar pentru luarea în considerare adecvată la nivel european a competențele profesionale necesare conducerii trenurilor;

furnizarea sprijinului tehnic pentru crearea unui sistem de înmatriculare destinat recunoașterii capacității materialului rulant de a circula în condiții specifice;

asigurarea unei cât mai mari transparențe și a egalității de acces a tuturor părților afectate la informațiile relevante;

favorizarea promovării inovației în materie de siguranță feroviară și interoperabilitate.

2.1.5

Procedurile naționale de omologare a locomotivelor sunt considerate la ora actuală drept unul dintre cele mai importante obstacole pentru crearea unor noi întreprinderi feroviare în domeniul transportului de marfă, precum și o frână majoră pentru interoperabilitatea sistemului feroviar european.

2.1.6

Ținând seama de faptul că nici un stat membru nu poate decide singur că autorizația de punere în serviciu pe care o eliberează va fi valabilă pe teritoriul altor state membre, o inițiativă comunitară este necesară pentru armonizarea procedurilor naționale, simplificarea acestora și recurgerea într-un mod mai sistematic la principiul recunoașterii reciproce.

2.1.7

De altfel, în cadrul programului de simplificare a legislației, Comisia își propune să consolideze și să realizeze fuziunea directivelor privind interoperabilitatea feroviară, pentru a crea un sistem unic de reguli pentru sistemul feroviar european.

2.1.8

Aceste inițiative vor face transportul feroviar mai competitiv, reducând costurile în sectorul feroviar.

2.2   Agenția Europeană a Căilor Ferate

2.2.1

Agenția facilitează procedura de certificare a materialului rulant existent prin elaborarea unui document de referință privind corespondențele între regulile naționale aplicabile.

2.2.2

Agenția evaluează cererile de finanțare comunitară în domeniul proiectelor de infrastructură și materialului rulant, cu scopul de a verifica „caracterul interoperabil”.

2.2.3

Agenția evaluează relațiile între deținătorii de vagoane și întreprinderile feroviare (fostul acord RIV (acord asupra schimbului și utilizării vagoanelor între întreprinderile feroviare)), în special în domeniul întreținerii, și prezintă recomandări Comisiei cu privire la reglementarea acestora.

2.2.4

Agenția formulează recomandări privind criteriile comune pentru definirea competențelor profesionale și evaluarea personalului care participă la exploatarea și întreținerea sistemului feroviar.

2.2.5

Agenția are rolul unei autorități de gestionare în cadrul proiectului ERTMS.

2.3   Interoperabilitatea

2.3.1

Propunerea are scopul de a simplifica și moderniza cadrul de reglementare în Europa. În acest context, se propune din nou codificarea și fuzionarea directivelor existente privind interoperabilitatea feroviară.

2.3.2

Bazându-se pe o experiență de zece ani în materie de aplicare a directivelor privind interoperabilitatea, Comisia propune, de asemenea, o serie de îmbunătățiri ale aspectelor tehnice ale cadrului de reglementare.

2.4   Siguranța căilor ferate europene

2.4.1

Modificarea articolului 14 din Directiva privind siguranța feroviară permite să se precizeze care parte a unei autorizații trebuie recunoscută reciproc și care parte este strâns legată de compatibilitatea vagonului în chestiune cu infrastructura respectivă.

2.4.2

Ca urmare a modificărilor aduse legislației:

de fiecare dată când este pus în serviciu un vehicul, trebuie identificat clar un „responsabil” cu întreținerea;

întreprinderea feroviară trebuie să facă dovada că vagoanele pe care le utilizează sunt exploatate și întreținute în conformitatea cu regulile în vigoare;

întreprinderile feroviare clarifică sistemul și procedurile pe care le-au introdus, pentru a garanta că utilizarea vagoanelor care provin de la diferiți deținători nu pune în pericol siguranța feroviară;

Agenția evaluează procedurile introduse de întreprinderile feroviare pentru a-și gestiona relațiile cu deținătorii de vagoane.

3.   Observații generale

3.1   Agenția Europeană a Căilor Ferate

3.1.1

Caracteristicile sistemului feroviar sunt de așa natură că toate elementele contribuie la siguranța sistemului.

3.1.2

În cazul în care responsabilitatea Agenției se extinde de la sistemul interoperabil la cel de siguranță, competențele acesteia se vor întinde cu timpul la toate elementele sistemului.

3.1.3

Se poate estima că la sfârșitul procesului nu va exista decât un singur sistem comunitar și o singură Agenție a Căilor Ferate.

3.1.4

Faza de comparare a reglementărilor trebuie înțeleasă drept una din etapele necesare în această direcție.

3.1.5

Este necesară evaluarea impactului diferit pe care alegerile efectuate în materie de STI și noile proceduri de certificare îl vor avea asupra fiecărui stat membru, asupra gestionarilor infrastructurilor, asupra întreprinderilor feroviare, deținătorilor de vagoane și clienților finali.

3.1.6

Trebuie ținut seama de menținerea echilibrului economic al diferitelor rețele naționale și al diferiților actori de pe piață, în special în cursul fazelor de armonizare a standardelor tehnice și procedurilor de certificare.

3.1.7

Agenția trebuie însărcinată cu misiunea de a orienta alegerile tehnologice pentru o rețea deschisă interoperabilității, în prezent și în viitor, chiar fără a recurge la pârghia financiară.

3.1.8

Este necesar să se țină seama de faptul că competențele Agenției vor fi extinse la ansamblul rețelei feroviare comunitare, în conformitate cu ceea ce este prevăzut în propunerea de directivă privind interoperabilitatea.

3.2   Interoperabilitatea

3.2.1

Propunerea de directivă prevede o simplificare a specificațiilor tehnice de interoperabilitate cu privire la sistemul TGV și la sistemul convențional, atunci când sunt comparabile.

3.2.2

Propunerea de directivă prevede extinderea valabilității STI dincolo de rețeaua TGV și coridoarele rețelelor transeuropene (TEN) până la acoperirea ansamblului rețelelor naționale, cu anumite excepții.

3.2.3

Această extindere marchează o cotitură în politica de evoluție tehnologică a sistemului feroviar european în direcția unei rețele europene unice. Impactul economic și strategic care rezultă de aici depășește ceea ce este indicat în introducerea propunerii.

3.2.4

Deciziile privind tipologia STI care se aplică pentru noile proiecte și adaptări de anvergură ale infrastructurilor existente vor ține în mare parte de responsabilitatea UE.

3.2.5

Deciziile comunitare privind stabilirea STI și evoluția acestora în raport cu situația actuală din fiecare stat membru vor avea un impact economic puternic asupra programării investițiilor în tehnologie și infrastructuri în diferitelor state membre.

3.2.6

Pentru fiecare stat membru apare necesară o evaluare economică a impactului noilor STI, iar această evaluare va trebui să constituie baza evaluării oportunității adoptării acestora.

3.2.7

Această evaluare trebuie realizată într-un mod diferit pentru STI care au un impact asupra investițiilor publice din statele membre și pentru cele care au o influență asupra investițiilor întreprinderilor feroviare și ale operatorilor privați.

3.2.8

Extinderea domeniul de aplicare al STI la întreaga rețea feroviară europeană, cu anumite excepții, sugerează, de asemenea, un nou sistem de relații între Agenția Europeană a Căilor Ferate și organismele de certificare ale fiecărui stat membru.

3.2.9

În ceea ce le privește pe acestea din urmă, se poate prevedea că pe viitor își vor concentra acțiunea pe activitățile operaționale de certificare pentru întreprinderi și operatori mai degrabă decât pe gestionarea evoluției standardelor tehnice.

3.2.10

Modificarea directivei privind siguranța constituie una din corecturile tehnice care au scopul de a simplifica circulația materialului rulant interoperabil.

3.2.11

În paralel, se introduce un nou actor — „deținătorul” de vagoane.

3.2.12

Procedura de certificare a materialului rulant este organizată în așa fel încât acesta din urmă să fie supus evaluării de către organisme diferite, în funcție de diferiți parametri tehnici.

3.2.13

Parametrii incluși în STI vor fi certificați de unul din organismele naționale de certificare.

3.2.14

Parametrii naționali complementari vor fi controlați de către organismul național de certificare a rețelei respective. Organismul național de certificare ia cunoștință de certificările „comunitare”, verifică certificările specifice naționale și eliberează certificatul de siguranță. Are dreptul de a refuza cererea de certificare și rămâne astfel responsabil cu privire la coerența tuturor elementelor certificate.

3.2.15

Când este vorba de eliberarea unei cereri de certificare, Agenția Europeană a Căilor Ferate joacă rolul de instanță independentă de apel.

3.2.16

Cu excepția observațiilor generale formulate la punctele precedente (Interoperabilitate și Agenția Europeană), CESE nu intenționează să facă alte observații.

4.   Observații speciale

4.1   Agenția Europeană a Căilor Ferate

4.1.1

Art. 8a: pe de o parte, Agenția elaborează și actualizează un document de comparație și de echivalență a normelor naționale pentru fiecare parametru (punctul 2) și, pe de altă parte, emite avize exclusiv tehnice privind:

echivalența normelor;

o cerere de informație complementară;

motivarea refuzării unei autorizări.

Acțiunea Agenției ar fi mai eficientă dacă aceste avize ar avea o forță obligatorie și dacă ar putea fi solicitate și de către părțile interesate: gestionarii infrastructurii, întreprinderile feroviare, deținătorii de material rulant.

4.1.2

Art. 15: misiunea Agenției ar trebui extinsă la toate proiectele de renovare, reamenajare sau construcție care privesc elementele de infrastructură suspuse STI, în prezent și pe viitor.

4.1.3

Art. 16a: apare necesar să se furnizeze Agenției parametrii de evaluare pentru alegerea între sistemul „voluntar sau obligatoriu” de certificare, pe baza elementelor următoare:

nivelurile de siguranță;

transparența relațiilor între întreprinderi;

transparența pieței și a reglementării.

Este necesar să se sublinieze impactul eventual pe care îl va avea sistemul de certificare asupra întreprinderilor feroviare deținătoare de vagoane.

4.1.4

Art. 18: trebuie insistat ca la elaborarea formularelor pentru cererea de înmatriculare, Agenția să limiteze pe cât posibil specificațiile care nu au fost incluse în părțile comune.

4.1.5

Art. 21c: mandatul pare complet în raport cu obiectivele urmărite de Agenție. Principiul subsidiarității nu este menținut.

4.2   Interoperabilitatea

4.2.1

Art. 1: când se va prevedea extinderea STI la Spațiul Economic European, trebuie prevăzută simulat recunoașterea organismelor naționale de certificare.

4.2.2

Art. 6: libertatea de care dispune Agenția în materie de regim lingvistic pentru publicarea anexelor tehnice ale STI nu asigură un acces ușor și partajat la legislația comunitară privind interoperabilitatea.

4.2.3

Art. 7: conceptul de derogare pare deosebit de vast, în special în ceea ce privește motivele economice, în măsura în care nu prevede luarea în considerare a influenței finanțărilor comunitare asupra analizei de fezabilitate economică. Ar fi mai bine să se aplice sistemul derogărilor la ansamblul STI referitoare la proiectul examinat decât la fiecare STI în parte.

Bruxelles, 11 iulie 2007

Președintele

Comitetului Economic și Social European

Dimitris DIMITRIADIS


Top