1

Articolul 71 alineatele (1)-(3) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (JO L 248, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 198) (denumit în continuare „Regulamentul financiar”) prevede:

„(1)   Constatarea unei creanțe este actul prin care ordonatorul de credite delegat sau subdelegat:

(2)   Resursele proprii puse la dispoziția Comisiei și orice creanță identificată ca fiind certă, în sumă fixă și exigibilă, trebuie constatate printr‑un ordin de recuperare înaintat contabilului, urmat de o notă de debit transmisă debitorului, ambele documente fiind întocmite de ordonatorul de credite competent.

(3)   Sumele plătite în mod necuvenit se recuperează.”

2

Potrivit articolului 73 alineatul (1) din Regulamentul financiar:

„Contabilul se ocupă de ordinele de recuperare a creanțelor constatate în mod corespunzător de ordonatorul de credite competent. Contabilul depune toate eforturile pentru a asigura încasarea veniturilor de către Comunități și asigură salvgardarea drepturilor acestora.

Contabilul recuperează sumele prin compensarea lor cu creanțele echivalente ale Comunităților asupra oricărui debitor care are, la rândul lui, asupra Comunităților o creanță certă, în sumă fixă și exigibilă.”

3

Potrivit articolului 79 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2342/2002 al Comisiei din 23 decembrie 2002 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului financiar (JO L 357, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 4, p. 3):

„Pentru constatarea unei creanțe, ordonatorul de credite [competent] se asigură că:

[…]”

4

Potrivit articolului 83 din Regulamentul nr. 2342/2002, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1248/2006 al Comisiei din 7 august 2006 (JO L 227, p. 3, Ediție specială, 01/vol. 6, p. 172):

„(1)   În cazul în care debitorul are o creanță asupra Comunităților, în sumă fixă și exigibilă pentru o sumă stabilită printr‑un ordin de plată, contabilul recuperează creanța stabilită prin compensare de îndată ce scadența prevăzută la articolul 78 alineatul (3) litera (b) a fost depășită.

[…]

(3)   Compensarea prevăzută la alineatul (1) are același efect ca și o plată și prin aceasta se achită Comunității creanța și, în cazul în care este necesar, dobânda datorată.”

5

Reclamantele, Technion – Israel Institute of Technology și Technion Research & Development Foundation Ltd (denumită în continuare „TRDF”), sunt două entități care își desfășoară activitatea în domeniul învățământului și al cercetării. Mai precis, Technion este un institut de învățământ superior în domeniul tehnologic, înființat în anul 1912, iar TRDF, înființată în anul 1952, este o fundație, deținută în totalitate de Technion și finanțată integral de acesta, care gestionează aspectele financiare și administrative ale proiectelor în care este implicată Technion.

6

În luna decembrie 2003 și în luna iulie 2006, Technion, în calitate de membru al diferitor consorții de contractanți, a încheiat cu Comisia Comunităților Europene patru contracte în cadrul celui de Al șaselea program‑cadru al Comunității Europene pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și de demonstrație care contribuie la crearea Spațiului European de Cercetare și de Inovare (2002-2006), și anume contractul Terregov, semnat la 3 decembrie 2003, cu numărul 507749, contractul Cocoon, semnat la 11 decembrie 2003, cu numărul 507126, contractul Qualeg, semnat la 17 decembrie 2003, cu numărul 507767, precum și contractul Mosaica, semnat la 24 iulie 2006, cu numărul 034984.

7

Contractul Mosaica avea ca obiect realizarea unui proiect intitulat „Acces în colaborare, consolidat semantic, cu fațete multiple, la patrimoniul cultural (Mosaica)” [Semantically Enhanced, Multifaceted, Collaborative Access to Cultural Heritage (Mosaica)], care consta într‑un ansamblu de lucrări descrise în anexa I la contract (denumit în continuare „proiectul”). Potrivit articolului 4 alineatul (2) din contractul Mosaica, durata de executare a proiectului era de 30 de luni începând de la 1 iunie 2006.

8

Potrivit articolului 5 din contractul Mosaica, Comunitatea se angaja să contribuie financiar la proiect sub forma unei subvenții la buget.

9

Articolul 12 din contractul Mosaica desemna dreptul luxemburghez ca fiind dreptul aplicabil. În plus, articolul 13 stipula că instanțele Uniunii Europene, Curtea sau Tribunalul, aveau competența exclusivă pentru soluționarea oricărui litigiu între părți privind validitatea, executarea sau interpretarea contractului Mosaica.

10

Potrivit articolului 14 din contractul Mosaica, condițiile generale care figurau în anexa II (denumite în continuare „condițiile generale FP6”) erau parte integrantă din acesta.

11

Articolul II.19 alineatul (1) din condițiile generale FP6 stipula următoarele:

„Cheltuielile eligibile efectuate pentru punerea în aplicare a proiectului trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

12

Articolul II.19 alineatul (2) din condițiile generale FP6 definea costurile ineligibile care nu puteau fi atribuite proiectului. Printre acestea figurau litera (e), costurile declarate, efectuate sau rambursate în legătură cu alt proiect comunitar, și litera (i), orice alt cost care nu îndeplinea condițiile prevăzute la articolul II.19 alineatul (1).

13

Articolul II.20 alineatul (1) din condițiile generale FP6 definea costurile directe ca fiind toate costurile care îndeplineau condițiile articolului II.19 sus‑menționat, care puteau fi identificate de contractant în conformitate cu sistemul său contabil și care puteau fi atribuite în mod direct proiectului.

14

Articolul II.24 alineatul (1) litera (a) din condițiile generale FP6 stipula în mod special că, atunci când Comunitatea contribuia la proiect prin intermediul unei subvenții la buget, contribuția sa trebuia întemeiată pe rambursarea costurilor eligibile pretinse de contractanți.

15

Articolul II.29 alineatul (1) din condițiile generale FP6 preciza în mod special că, în orice moment pe durata executării contractului și până la cinci ani după finalizarea proiectului, Comisia putea efectua audituri cu privire la aspecte științifice, financiare, tehnologice referitoare la buna executare a proiectului și a contractului. Potrivit acestei clauze, sumele datorate Comisiei potrivit rezultatelor acestor audituri puteau face obiectul unei recuperări, conform articolului II.31 din condițiile generale FP6.

16

Articolul II.31 alineatul (3) din condițiile generale FP6 prevedea că recuperarea se putea realiza prin compensație cu sumele datorate contractantului, după informarea acestuia, sau prin executarea unei garanții financiare. Nu se impunea acordul prealabil al contractantului.

17

Prin scrisoarea din 29 aprilie 2009, Comisia a informat Technion cu privire la decizia sa de a efectua un audit financiar în ceea ce privește costurile pretinse în cadrul contractelor Mosaica, Cocoon și Qualeg, în temeiul articolului II.29 din condițiile generale FP6. Auditul trebuia să fie realizat de o societate de audit externă Comisiei (denumită în continuare „auditorul”), care urma să acționeze în calitate de reprezentant al acesteia din urmă.

18

La 10 mai 2010, auditorul a comunicat Technion un proiect de raport de audit. Pentru fiecare dintre contractele Terregov, Cocoon, Qualeg și Mosaica, care au fost în final auditate, auditorul a propus o ajustare a costurilor pretinse Comisiei de Technion.

19

În ceea ce privește în mod special contractele Cocoon, Terregov și Mosaica, ajustările propuse priveau, între altele, cheltuielile cu personalul pretinse de Technion pentru serviciile prestate de domnul K., care ar fi fost angajat temporar de Technion pentru executarea contractelor menționate. Auditorul a remarcat că domnul K. lucra în același timp pentru mai multe entități în perioada care a făcut obiectul auditului, în pofida faptului că fusese angajat în scopul de a lucra cu normă întreagă în cadrul Technion. Această circumstanță coroborată cu alte fapte avea drept consecință, în opinia auditorului, că nu se putea stabili caracterul real al timpului și al costurilor pretinse Comisiei de Technion pentru serviciile prestate de domnul K. Proiectul de raport de audit a concluzionat, astfel, în sensul respingerii, între altele, a tuturor cheltuielilor cu personalul pretinse de Technion pentru serviciile prestate de domnul K. în cadrul celor trei contracte sus‑menționate. În ceea ce privește contractul Mosaica, aceste costuri directe se ridicau la un cuantum de 81487,38 euro.

20

La 10 iunie 2010, Technion a adresat o scrisoare auditorului solicitând acordarea unui termen suplimentar de 15 zile pentru a depune comentarii referitoare la proiectul de raport de audit. Technion a solicitat de asemenea auditorului să îi furnizeze toate informațiile privind serviciile prestate de domnul K. pentru alte entități în afară de Technion, în condițiile în care era angajat cu normă întreagă de acesta din urmă.

21

Prin scrisoarea din 19 iulie 2010, Comisia a acordat prelungirea solicitată a termenului. Aceasta a precizat de asemenea că este în imposibilitate de a furniza copiile documentelor financiare sau administrative privind serviciile prestate de domnul K. pentru alte entități în afară de Technion, în considerarea caracterului lor confidențial.

22

Prin scrisoarea din 13 august 2010, Technion a contestat caracterul confidențial al documentelor sus‑menționate și a solicitat, cel puțin, un acces parțial la acestea. Technion a precizat, în plus, cu titlu suplimentar, că elementele menționate în proiectul de raport de audit și în scrisoarea Comisiei din 19 iulie 2010 nu dovedeau corespunzător cerințelor legale faptele imputate domnului K.

23

Comisia a răspuns prin scrisoarea din 4 octombrie 2010. În aceasta din urmă, ea a arătat că, în ceea ce privește proiectele finanțate de Uniune la care participa Technion și pentru care sume corespunzătoare unor servicii prestate de domnul K. fuseseră pretinse de alte entități în afară de aceasta, putea să transmită Technion copia rapoartelor de gestiune de proiect (project management reports, denumite în continuare „PMR”) pentru motivul că rapoartele respective fuseseră întocmite de consorții în care Technion era membru, iar conținutul lor îi era, în consecință, cunoscut. Comisia a anexat astfel la scrisoare al treilea PMR al proiectului Qualeg și primul PRM al proiectului Mosaica.

24

În schimb, Comisia a precizat că documentele obținute în cadrul procedurilor de audit efectuate în privința membrilor altor consorții, referitoare la proiecte la care Technion nu participa, precum și cele obținute în cadrul unei anchete intrau sub incidența excepției prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO L 145, p. 43, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 76) privind protecția obiectivelor activităților de inspecție, de anchetă și de audit.

25

În sfârșit, Comisia a acordat Technion un termen suplimentar de 15 zile calculat de la data primirii scrisorii din 4 octombrie 2010, pentru ca Technion să poată examina cele două documente anexate la aceasta.

26

Prin scrisoarea din 18 octombrie 2010, Technion a introdus o cerere de confirmare a accesului la documentele în litigiu.

27

Prin scrisoarea din 19 octombrie 2010 adresată Comisiei, Technion a subliniat că poziția acesteia nu îi permitea să formuleze observații cu privire la cuprinsul documentelor pe baza cărora proiectul de raport de audit concluzionase în sensul respingerii tuturor cheltuielilor aferente remunerării domnului K. și încălca principiile dreptului la apărare și contradictorialității. Technion a adăugat că informațiile transmise de Comisie prin scrisorile din 19 iulie și 4 octombrie 2010, precum și proiectul de raport de audit nu dovedeau corespunzător cerințelor legale faptele imputate domnului K. În sfârșit, Technion a menționat că aștepta propunerea unei date pentru stabilirea ședinței de încheiere a procedurii de audit.

28

Prin scrisoarea din 26 octombrie 2010, Secretariatul General al Comisiei a confirmat primirea cererii de confirmare a accesului la documente din partea Technion și a informat‑o că în 15 zile lucrătoare îi va fi adresat un răspuns la cererea sa.

29

Prin scrisorile din 18 noiembrie și 9 decembrie 2010, Secretariatul General al Comisiei a anunțat că trebuie să prelungească termenul prevăzut la articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1049/2001 pentru a răspunde la respectiva cerere de acces la documente.

30

Prin decizia din 30 iunie 2011, secretarul general al Comisiei a confirmat respingerea cererii de acces la documente în privința Technion.

31

Prin scrisoarea din 2 august 2011, Comisia a precizat Technion că confirma concluziile auditului referitoare la ajustările care trebuiau operate, anexând la acestea copia raportului respectiv, și că în opinia sa auditul era încheiat. În această scrisoare, Comisia a precizat că Technion avusese ocazia să prezinte observații, chiar dacă în mod oficial nu formulase observații, și că înțelegea cu toate acestea că Technion nu era întru totul de acord cu concluziile raportului de audit. De asemenea, Comisia a precizat că ajustările urmau să fie operate ulterior în raport cu plățile viitoare sau prin intermediul recuperării creanțelor.

32

Prin scrisoarea din 26 august 2011, contestând totodată concluziile raportului de audit, reclamantele au informat Comisia cu privire la intenția lor de a introduce o acțiune împotriva deciziei din 30 iunie 2011 și au solicitat suspendarea procedurii de audit în așteptarea unei decizii judecătorești.

33

La 9 septembrie 2011, reclamantele au introdus o acțiune în anulare împotriva deciziei din 30 iunie 2011, înregistrată sub numărul T‑480/07. Această acțiune a fost respinsă prin Hotărârea din 12 mai 2015, Technion și Technion Research & Development Foundation/Comisia (T‑480/11, Rep., EU:T:2015:272).

34

Prin scrisoarea din 22 septembrie 2011, Comisia le‑a răspuns reclamantelor că nu putea admite cererea lor de suspendare a procedurii de audit, în măsura în care considera că documentele care le fuseseră transmise dovedeau într‑o măsură suficientă caracterul nefiabil al timpului și al costurilor declarate de Technion.

35

La 11 octombrie 2011, reclamantele au introdus o acțiune în anulare împotriva pretinsei decizii cuprinse în scrisoarea Comisiei din 2 august 2011, înregistrată sub numărul T‑546/11. Această acțiune a fost respinsă ca inadmisibilă prin Ordonanța din 14 iunie 2012, Technion și Technion Research & Development Foundation/Comisia (T‑546/11, EU:T:2012:303).

36

Prin scrisoarea din 19 octombrie 2011, Comisia a informat Technion cu privire la intenția sa de a recupera cuantumul de 97106,72 euro, care corespundea cuantumului total ajustat pentru contractul Mosaica în urma raportului de audit. În această scrisoare, se preciza că, în lipsa altor observații din partea Technion în termen de două săptămâni, Comisia îi va trimite o notă de debit. În plus, se preciza că sumele datorate Comisiei, precum și dobânzile de întârziere puteau face obiectul unei compensări sau al unei proceduri de executare silită.

37

Prin scrisoarea din 2 noiembrie 2011, reclamantele au solicitat Comisiei suspendarea procedurii de recuperare în așteptarea pronunțării hotărârii judecătorești în cauza T‑546/11.

38

La 21 decembrie 2011, reclamantele au introdus o acțiune în anulare împotriva pretinsei decizii conținute în scrisoarea Comisiei din 19 octombrie 2011, înregistrată sub numărul T‑657/11. Această acțiune a fost respinsă ca inadmisibilă prin Ordonanța din 6 septembrie 2012, Technion și Technion Research & Development Foundation/Comisia (T‑657/11, EU:T:2012:411).

39

Drept răspuns, în special, la scrisoarea din 2 noiembrie 2011, Comisia a indicat prin scrisoarea din 22 decembrie 2011 că, în lipsa elementelor de natură să modifice concluziile raportului de audit, nu era în măsură să suspende măsurile de executare, nici să amâne emiterea ordinului de recuperare anunțată în scrisoarea sa din 19 octombrie 2011.

40

La 19 ianuarie 2012, Comisia a emis în privința Technion nota de debit nr. 3241200225 pentru cuantumul de 97106,72 euro, stabilind data limită de plată la 5 martie 2012.

41

Prin scrisoarea din 13 martie 2012, Comisia a anunțat Technion cu privire la decizia sa de a efectua în termen de două săptămâni, în aplicarea articolului 73 alineatul (1) din Regulamentul financiar, o compensație între cuantumul de 130000 de euro pe care îl datora Technion în temeiul al trei contracte cu numerele de referință PCIG10-GA-2011-303921-NLO, PIRG05-GA-2009-249084 AC Removal Mechanism și PCIG10-GA-2011-304020-CHAMP RNA HEL și cuantumul de 97118,69 euro pe care Technion i‑l datora în temeiul contractului Mosaica plus dobânzile de întârziere (denumită în continuare „decizia atacată”). Nota de debit din 19 ianuarie 2012 era anexată la scrisoarea menționată.

42

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 18 mai 2012, reclamantele au introdus prezenta acțiune, întemeiată pe articolul 263 TFUE, având ca obiect o cerere de anulare a deciziei atacate.

43

După depunerea duplicii de către Comisie, reclamantele, prin actul depus la grefa Tribunalului la 25 decembrie 2012, au solicitat acestuia autorizația de a răspunde la duplică, pentru a rectifica o eroare materială conținută în replică și pentru a explica motivul pentru care această eroare nu afecta argumentația lor.

44

Prin decizia din 11 ianuarie 2013, președintele Camerei întâi a Tribunalului a autorizat reclamantele să răspundă la duplică, limitând răspunsul acestora la elementele evocate în scrisoarea din 25 decembrie 2012.

45

Reclamantele au depus răspunsul la duplică la 6 februarie 2013, iar Comisia și‑a prezentat observațiile cu privire la memoriul suplimentar al reclamantelor la 8 martie 2013.

46

Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera întâi) a decis deschiderea procedurii orale și, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 64 din Regulamentul de procedură al Tribunalului din 2 mai 1991, a adresat în scris întrebări părților, la care acestea au răspuns în termenul acordat.

47

Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 29 aprilie 2015.

48

În cererea introductivă, reclamantele solicită Tribunalului:

49

În replică, reclamantele au solicitat, în plus, ca Tribunalul să oblige Comisia la plata către Technion a sumelor reținute în mod necuvenit în temeiul deciziei atacate.

50

În memoriul în apărare, Comisia solicită Tribunalului:

51

În duplică, Comisia solicită Tribunalului respingerea ca inadmisibil a capătului de cerere formulat de reclamante în replică.

52

Prezenta acțiune este întemeiată pe articolul 263 TFUE și, astfel cum se precizează în mod expres în partea introductivă și în dispozitivul cererii introductive, are ca obiect în mod formal o cerere de anulare a deciziei atacate. În susținerea acțiunii, reclamantele au invocat, în esență, trei motive, un „motiv întemeiat pe eroarea vădită de apreciere a Comisiei”, un motiv întemeiat pe vicierea motivării deciziei atacate și un motiv întemeiat pe încălcarea principiului interzicerii îmbogățirii fără justă cauză.

53

Întemeierea acțiunii în mod expres pe articolul 263 TFUE și titlurile motivelor invocate în susținerea acesteia invită Tribunalul să își exercite competențele în materie de control al legalității deciziei atacate. În ceea ce privește natura acestei decizii, trebuie amintit că un act precum decizia atacată, prin care Comisia efectuează o compensare extrajudiciară între datoriile și creanțele care rezultă din diferite raporturi juridice cu aceeași persoană, constituie un act atacabil în sensul articolului 263 TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 iulie 2003, Comisia/CCRE, C‑87/01 P, Rec., EU:C:2003:400, punctul 45, Hotărârea din 8 octombrie 2008, Helkon Media/Comisia, T‑122/06, EU:T:2008:418, punctul 46, și Hotărârea din 8 noiembrie 2011, Walton/Comisia, T‑37/08, Rep., EU:T:2011:640, punctul 25). În cadrul unei astfel de acțiuni în anulare, revine Tribunalului sarcina de a examina legalitatea unei decizii de compensare în raport cu efectele legate de lipsa plății efective a sumelor în litigiu către reclamant (a se vedea în acest sens Hotărârea Helkon Media/Comisia, citată anterior, EU:T:2008:418, punctul 46, și Hotărârea Walton/Comisia, citată anterior, EU:T:2011:640, punctul 25).

54

Cu toate acestea, trebuie să se observe că, prin invocarea „motivului întemeiat pe eroarea vădită de apreciere a Comisiei”, trebuie să se considere că reclamantele solicită Tribunalului constatarea, în temeiul articolului 272 TFUE, a inexistenței creanței pe care Comisia pretinde că o deține față de Technion în temeiul contractului Mosaica și care a făcut obiectul compensării în litigiu (denumită în continuare „creanța contractuală în litigiu”). Reclamantele contestă în mod special concluzia raportului de audit în privința caracterului „ireal”, în sensul articolului II.19 alineatul (1) litera (a) din condițiile generale FP6, al serviciilor domnului K. și, pentru a‑și susține argumentele, au anexat la cererea introductivă copiile contractelor încheiate între Technion și Comisie, în special copia contractului Mosaica.

55

Prezenta acțiune vizează, așadar, în realitate, să obțină nu numai anularea deciziei atacate, ci și constatarea de către Tribunal a faptului că Comisia nu deține față de Technion creanța contractuală în litigiu.

56

În răspunsul lor la o întrebare scrisă adresată de Tribunal (a se vedea punctul 46 de mai sus), reclamantele au confirmat această abordare bazată pe un obiect dublu al acțiunii introduse, care constă, mai precis, într‑o cerere în anulare a deciziei atacate și într‑o acțiune declaratorie prin care se vizează constatarea de către Tribunal a inexistenței creanței contractuale în litigiu.

57

În măsura în care, pe de o parte, în cadrul unei acțiuni în anulare întemeiate pe articolul 263 TFUE, instanța Uniunii nu este competentă pentru soluționarea acțiunilor în constatare (a se vedea în acest sens Ordonanța din 9 decembrie 2003, Italia/Comisia, C‑224/03, EU:C:2003:658, punctele 20 și 21), iar pe de altă parte, contractul Mosaica include în articolul 13 o clauză compromisorie în sensul articolului 272 TFUE, care atribuie competență exclusivă instanței Uniunii pentru soluționarea oricărui litigiu între părți referitor la validitatea, la executarea sau la interpretarea contractului respectiv, trebuie să se verifice dacă în speță este posibilă recalificarea parțială a prezentei acțiuni ca acțiune introdusă atât în temeiul articolului 263 TFUE, prin care se urmărește anularea deciziei atacate, cât și în temeiul articolului 272 TFUE, prin care se urmărește constatarea faptului că Comisia nu deține creanța contractuală în litigiu. Astfel, în măsura în care articolul 272 TFUE consacră instanța Uniunii drept instanță de drept comun, ceea ce îi permite, spre deosebire de instanța învestită cu controlul legalității, sesizată în temeiul articolului 263 TFUE, să soluționeze orice tip de acțiune în temeiul unei clauze compromisorii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 februarie 2015, Planet/Comisia, C‑564/13 P, Rep., EU:C:2015:124, punctele 21-27, și Concluziile avocatului general Kokott prezentate în cauza Planet/Comisia, C‑564/13 P, Rep., EU:C:2014:2352, punctele 19-22), acest articol 272 TFUE constituie temeiul juridic adecvat pentru pronunțarea cu privire la cererea reclamantelor prin care urmăresc constatarea inexistenței creanței contractuale în litigiu.

58

În ceea ce privește posibilitatea de a recalifica în parte prezenta acțiune în acțiune introdusă în temeiul articolului 272 TFUE, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe consacrate, în situația în care este sesizat cu o acțiune în anulare sau cu o acțiune în despăgubire, deși litigiul este, în realitate, de natură contractuală, Tribunalul recalifică acțiunea, în cazul în care sunt întrunite condițiile acestei recalificări (Hotărârea din 19 septembrie 2001, Lecureur/Comisia, T‑26/00, Rec., EU:T:2001:222, punctul 38, Ordonanța din 10 mai 2004, Musée Grévin/Comisia, T‑314/03 și T‑378/03, Rec., EU:T:2004:139, punctul 88, și Hotărârea din 17 iunie 2010, CEVA/Comisia, T‑428/07 și T‑455/07, Rep., EU:T:2010:240, punctul 57).

59

În schimb, în prezența unui litigiu de natură contractuală, Tribunalul se consideră în imposibilitatea de a recalifica o acțiune în anulare fie atunci când voința expresă a reclamantului de a nu își întemeia cererea pe articolul 272 TFUE se opune unei astfel de recalificări, fie atunci când acțiunea nu se întemeiază pe niciun motiv referitor la încălcarea normelor care reglementează raportul contractual în cauză, indiferent dacă este vorba despre clauze contractuale sau despre dispoziții ale reglementării naționale desemnate în contract (a se vedea Hotărârea CEVA/Comisia, punctul 58 de mai sus, EU:T:2010:240, punctul 59 și jurisprudența citată).

60

Din acestea rezultă că recalificarea acțiunii este posibilă fără ca dreptul la apărare al instituției pârâte să fie afectat, în cazul în care, pe de o parte, voința expresă a reclamantului nu se opune acestei recalificări, iar pe de altă parte, cel puțin un motiv întemeiat pe încălcarea normelor care reglementează relația contractuală în cauză este invocat în cererea introductivă în conformitate cu dispozițiile articolului 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991. Aceste două condiții sunt cumulative (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 octombrie 2014, Technische Universität Dresden/Comisia, T‑29/11, Rep., EU:T:2014:912, punctul 44).

61

În speță, pe de o parte, în răspunsul lor la o întrebare scrisă adresată de Tribunal (a se vedea punctul 46 de mai sus), reclamantele și‑au dat acordul cu privire la recalificarea parțială a acțiunii.

62

Pe de altă parte, astfel cum s‑a subliniat deja la punctul 54 de mai sus, reclamantele au contestat existența creanței contractuale în litigiu, menționând în mod expres articolul II.19 alineatul (1) din condițiile generale FP6.

63

În plus, trebuie să se observe că, în memoriul în apărare, Comisia a prezentat în mod detaliat contractul Mosaica, subliniind stipulațiile care ar fi pertinente pentru soluționarea litigiului. Ea a dezvoltat, pe de altă parte, argumentația sa potrivit căreia Technion nu își îndeplinise obligațiile pe care i le impunea articolul II.19 din condițiile generale FP6, care, potrivit Comisiei, limitează participația financiară a Uniunii la costurile eligibile, mai precis, la costurile reale și justificate. Această argumentație demonstrează că Comisia înțelesese că reclamantele contestau, în esență, existența creanței contractuale în litigiu și avusese posibilitatea, în consecință, să își asigure apărarea în mod efectiv în memoriul în apărare. În plus, în ședință, Comisia a afirmat că, în ipoteza unei recalificări parțiale a acțiunii, dreptul său la apărare nu ar fi afectat.

64

În schimb, în ședință, Comisia și‑a exprimat dezacordul în ceea ce privește recalificarea parțială a acțiunii.

65

În special, în primul rând, Comisia a susținut că, astfel cum reiese din Hotărârile Comisia/CCRE, punctul 53 de mai sus (EU:C:2003:400), și Helkon Media/Comisia, punctul 53 de mai sus (EU:T:2008:418), validitatea unei decizii de compensare nu este contestată decât în cadrul articolului 263 TFUE.

66

Această argumentație nu repune în discuție recalificarea parțială în speță, în măsura în care obiectivul acestei recalificări nu este să permită examinarea de către Tribunal a validității deciziei atacate. Această examinare poate fi efectuată, fără o recalificare, în temeiul articolului 263 TFUE, care constituie temeiul juridic expres al acțiunii introduse. În schimb, recalificarea parțială efectuată în speță vizează să permită Tribunalului să se pronunțe cu privire la acțiunea în constatare formulată de reclamante prin care urmăresc să se constate inexistența creanței contractuale în litigiu. Această posibilitate de recalificare parțială nu este nicidecum pusă în discuție prin Hotărârile Comisia/CCRE, punctul 53 de mai sus (EU:C:2003:400), și Helkon Media/Comisia, punctul 53 de mai sus (EU:T:2008:418), invocate de Comisie.

67

În al doilea rând, Comisia a invocat împrejurarea că, în Ordonanțele Technion și Technion Research & Development Foundation/Comisia, punctul 35 de mai sus (EU:T:2012:303), și Technion și Technion Research & Development Foundation/Comisia, punctul 38 de mai sus (EU:T:2012:411), Tribunalul refuzase să recalifice acțiunile în anulare respective în acțiuni întemeiate pe articolul 272 TFUE, în pofida faptului că motivele invocate în susținerea acestor acțiuni în anulare erau aceleași cu cele invocate în speță.

68

În această privință, trebuie să se observe că nu se poate face o paralelă între cauzele în care s‑au dat ordonanțele sus‑menționate și prezenta cauză. În ordonanțele sus‑menționate, Tribunalul a constatat că reclamantele nu expuseseră, nici măcar sumar, niciun motiv, niciun argument sau nicio critică întemeiată pe încălcarea dispozițiilor contractelor în cauză sau a celor din dreptul național aplicabil (Ordonanțele Technion și Technion Research & Development Foundation/Comisia, punctul 35 de mai sus, EU:T:2012:303, punctele 62-65, și Technion și Technion Research & Development Foundation/Comisia, punctul 38 de mai sus, EU:T:2012:411, punctele 58-60). Or, în prezenta cauză, astfel cum s‑a subliniat la punctele 54 și 62 de mai sus, reclamantele au invocat o astfel de încălcare a dispozițiilor contractuale. În consecință, circumstanțele juridice și factuale care au determinat Tribunalul să nu recalifice acțiunile în cauzele în care s‑au dat ordonanțele sus‑menționate sunt diferite de circumstanțele care se află la originea prezentei cauze.

69

În sfârșit, în al treilea rând, Comisia a susținut că, în speță, recalificarea nu era necesară în măsura în care controlul legalității efectuat de Tribunal ar putea fi extins până la interpretarea și la aplicarea contractului Mosaica. Pentru a consolida această teză, pe de o parte, Comisia a făcut paralela între controlul de legalitate a deciziei atacate și controlul legalității unei decizii de atribuire a contractelor de achiziții publice și a susținut că, în măsura în care, în cadrul acestui din urmă control, instanța putea să verifice caietul de sarcini, prin analogie, în cadrul controlului de legalitate a deciziei atacate, instanța putea să verifice contractul Mosaica. Pe de altă parte, Comisia a invocat Hotărârea din 21 septembrie 2011, Berliner Institut für Vergleichende Sozialforschung/Comisia (T‑34/08, EU:T:2011:504), Hotărârea din 28 martie 2012, Berliner Institut für Vergleichende Sozialforschung/Comisia (T‑296/08, EU:T:2012:162), Hotărârea din 13 septembrie 2013, Berliner Institut für Vergleichende Sozialforschung/Comisia (T‑73/08, EU:T:2013:433), și Hotărârea din 12 decembrie 2013, Berliner Institut für Vergleichende Sozialforschung/Comisia (T‑171/08, EU:T:2013:639), pentru a susține că, în aceste hotărâri, Tribunalul examinase contractele în cauză în cadrul controlului de legalitate a actelor atacate.

70

În această privință, mai întâi, paralela efectuată de Comisie între prezenta cauză și cauzele privind contractele publice trebuie înlăturată în măsura în care caietul de sarcini nu este un contract în cadrul unei proceduri de cerere de ofertă. În continuare, în ceea ce privește trimiterea efectuată de Comisie, în termeni generali și abstracți, la jurisprudența menționată la punctul 69 de mai sus, aceasta nu demonstrează că, în speță, recalificarea parțială a acțiunii ar fi imposibilă sau inoportună, deși această recalificare îndeplinește condițiile cumulative prevăzute în privința sa de jurisprudența consacrată menționată la punctele 58-60 de mai sus.

71

Având în vedere considerațiile care precedă, prezenta acțiune trebuie recalificată în parte în acțiune introdusă atât în temeiul articolului 263 TFUE, care vizează anularea deciziei atacate, cât și în temeiul articolului 272 TFUE, care vizează constatarea faptului că Comisia nu deține creanța contractuală în litigiu.

72

Trebuie analizată mai întâi partea acțiunii întemeiată pe articolul 272 TFUE.

73

Cu titlu introductiv, este necesar să se precizeze că, în ceea ce privește cererea de constatare a inexistenței creanței contractuale în litigiu, acțiunea este admisibilă numai în ceea ce privește Technion. Întrucât TRDF nu este parte în contractul Mosaica ce conține clauza compromisorie, acțiunea nu este admisibilă în ceea ce privește cererea sus‑menționată, întrucât acțiunea a fost introdusă de această entitate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 decembrie 2010, Comisia/Arci Nuova associazione comitato di Cagliari și Gessa, T‑259/09, EU:T:2010:536, punctul 40 și jurisprudența citată). Reclamantele au recunoscut de altfel în cursul ședinței inadmisibilitatea acțiunii în partea întemeiată pe articolul 272 TFUE, în ceea ce privește TRDF.

74

Cu privire la fond, Technion contestă în fața Tribunalului concluzia auditorului, aprobată de Comisie, cu privire la caracterul „ireal”, în sensul articolului II.19 alineatul (1) litera (a) din condițiile generale FP6, al costurilor pretinse Comisiei pentru serviciile prestate de domnul K. În această privință, Technion arată că documentele aflate la dispoziția sa și în special primul PMR al proiectului Mosaica, care i‑a fost comunicat prin scrisoarea din 4 octombrie 2010, nu demonstrează că domnul K. ar fi lucrat simultan pentru mai multe entități în cadrul proiectului Mosaica. În acest context, Technion susține de asemenea că dreptul său la apărare a fost încălcat în cadrul procedurii de audit, în măsura în care Comisia a refuzat să îi acorde acces la documentele pe care auditorul își întemeiase, aparent, concluziile. În consecință, Technion s‑ar fi aflat în imposibilitatea de a‑și susține în mod util punctul de vedere.

75

Comisia contestă această argumentație.

76

Trebuie amintit că auditorul a reținut ineligibilitatea tuturor costurilor directe pretinse Comisiei de către Technion pentru serviciile prestate de domnul K., pentru motivul că se afla în imposibilitatea de a stabili caracterul real, în sensul articolului II.19 alineatul (1) litera (a) din condițiile generale FP6, al costurilor respective și că avea îndoieli cu privire la caracterul lor real.

77

În primul rând, auditorul a identificat o serie de deficiențe cu privire la extrasele cu timpul de lucru (timesheets) efectuat de domnul K. care dădeau naștere la îndoieli cu privire la veridicitatea conținutului lor. În primul rând, aceste extrase erau semnate toate deodată, la aceeași dată, și retroactiv pentru anul precedent. În al doilea rând, unele extrase nu erau semnate de gestionarul proiectului (project manager). În al treilea rând, orele de lucru înregistrate de domnul K. păreau că sunt ore prevăzute în buget (budgeted hours), iar nu ore reale (actual hours), în măsura în care erau aceleași în fiecare zi pentru întreaga perioadă care a făcut obiectul auditului.

78

În al doilea rând, auditorul a constatat, pe baza informațiilor furnizate de Comisie și pe baza auditului său, că domnul K. lucra simultan și pentru alte entități decât Technion. Or, potrivit constatării auditorului, contractele încheiate între domnul K. și Technion demonstrau că domnul K. era angajat cu normă întreagă de această entitate. Pe de altă parte, auditorul a fost informat în cursul auditului că, potrivit contractelor încheiate între Technion și domnul K., acesta din urmă nu putea să lucreze simultan și pentru alte entități, fără să notifice Technion în acest sens. Or, potrivit informațiilor aflate la dispoziția auditorului, domnul K. nu făcuse o astfel de notificare către Technion.

79

Pe baza acestor elemente, auditorul a exprimat îndoieli cu privire la caracterul real al timpului și al costurilor declarate Comisiei de Technion pentru serviciile domnului K. și a concluzionat că se afla în imposibilitatea de a stabili caracterul real menționat. De asemenea, a constatat că nici Technion nu era în măsură să facă dovada caracterului real menționat. În consecință, auditorul a propus ca toate costurile directe pretinse pentru munca depusă de domnul K. să fie eliminate.

80

Trebuie observat că Technion nu a contestat în niciun moment constatările auditorului referitoare la lipsa de fiabilitate a extraselor cu timpul de lucru efectuat de domnul K. și în mod mai general referitoare la imposibilitatea în care se afla, de a stabili caracterul real al serviciilor sale în cadrul diferitor proiecte la care participa Technion și în special în cadrul proiectului Mosaica. În schimb, Technion s‑a limitat să conteste constatarea potrivit căreia domnul K. lucrase simultan și pentru alte entități.

81

În această privință, trebuie observat că, astfel cum reiese în special din articolul 19 alineatul (1) literele (a) și (d) și din articolul 20 alineatul (1) din condițiile generale FP6, metodele de înregistrare și de atestare ale timpului de lucru utilizate de contractant trebuie să permită Comisiei să verifice faptul că costurile declarate reprezintă cheltuieli reale, corespund raționalității economice, sunt necesare pentru realizarea proiectului și pot fi atribuite în mod direct acestuia din urmă.

82

Nu se contestă că extrasele cu timpul de lucru efectuat de personalul angajat în cadrul unui proiect constituie un mijloc care permite Comisiei să efectueze verificările sus‑menționate și, astfel, trebuie să fie fiabile. Din jurisprudență rezultă de asemenea că nerespectarea obligației de a prezenta, în cadrul auditului financiar, extrase fiabile cu orele de lucru pentru a justifica costurile privind personalul declarate constituie un motiv suficient pentru respingerea tuturor acestor costuri (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 mai 2007, Comisia/IIC, T‑500/04, Rep., EU:T:2007:146, punctele 114-117, și Hotărârea CEVA/Comisia, punctul 58 de mai sus, EU:T:2010:240, punctul 139 și jurisprudența citată).

83

În speță, în lipsa unei contestări din partea Technion în această privință, este necesar să se aprobe concluzia auditorului potrivit căreia cele trei elemente identificate la punctul 77 de mai sus atrăgeau caracterul nefiabil al extraselor cu timpul de lucru efectuat de domnul K. și, prin urmare, lipseau Comisia de un instrument de verificare a caracterului eligibil al costurilor declarate.

84

Pe de altă parte, trebuie observat că Technion nu a prezentat în niciun moment elemente de probă care să demonstreze caracterul real al serviciilor prestate de domnul K. și care să pună în discuție, într‑un mod mai general, constatarea auditorului potrivit căreia Technion nu era în măsură să garanteze că costurile declarate pentru serviciile domnului K. erau reale. Or, astfel cum a amintit deja instanța Uniunii în cadrul unei cauze privind Al șaselea program‑cadru, cocontractanții Comisiei sunt supuși obligației de a fi în măsură să justifice caracterul real al cheltuielilor pe care le declară ca fiind eligibile pentru finanțarea din bugetul Uniunii și că această obligație decurge din necesitatea, care le revine, de a dovedi că este îndeplinită condiția eligibilității cheltuielilor, vizată la articolul II.19 alineatul (1) din condițiile generale FP6 (Hotărârea din 2 octombrie 2012, ELE.SI.A/Comisia, T‑312/10, EU:T:2012:512, punctul 115).

85

Technion s‑a limitat să susțină că informațiile care îi fuseseră comunicate, printre care raportul de audit și primul PMR al proiectului Mosaica, nu demonstrau că domnul K. ar fi lucrat simultan pentru mai multe entități în cadrul proiectului menționat.

86

Mai întâi, trebuie observat că această argumentație nu este de natură să demonstreze fiabilitatea extraselor cu timpul de lucru efectuat de domnul K. și, într‑un mod mai general, existența în cadrul Technion a unui sistem de control care să permită Comisiei să verifice conformitatea costurilor declarate cu cerințele prevăzute la articolul II.19 alineatul (1) litera (a) din condițiile generale FP6 (a se vedea punctul 84 de mai sus). Această argumentație est, în consecință, inoperantă.

87

În orice caz, trebuie observat că PMR comunicate Technion coroborate cu informațiile conținute în raportul final de audit demonstrează că alte entități decât Technion declarau ore și costuri pentru serviciile furnizate de domnul K. pentru perioade în care se presupunea că această persoană lucra cu normă întreagă la Technion (a se vedea punctul 78 de mai sus). Această împrejurare era de natură să pună la îndoială caracterul real al tuturor orelor și costurilor declarate pentru domnul K., având în vedere totodată lipsa de fiabilitate a extraselor sale cu timpul de lucru. Argumentația Technion s‑a limitat la un ansamblu de deducții abstracte și arbitrare, fără să fie confirmată de niciun element probatoriu care să demonstreze caracterul real al orelor declarate de domnul K.

88

De asemenea, argumentul Technion potrivit căruia această entitate a îndeplinit în mod satisfăcător cerințele contractului Mosaica, realizând serviciile „în mod optim”, trebuie înlăturat. Astfel, trebuie amintit că, potrivit unui principiu fundamental care guvernează ajutoarele financiare ale Uniunii, aceasta nu poate subvenționa decât cheltuielile care au fost într‑adevăr efectuate. Din acest principiu, rezultă că, pentru a justifica atribuirea unei subvenții specifice, nu este suficient ca beneficiarul ajutorului să demonstreze că un proiect a fost realizat. Acesta trebuie, în plus, să dovedească faptul că a efectuat cheltuielile declarate conform condițiilor stabilite pentru acordarea ajutorului respectiv, întrucât numai cheltuielile corespunzător justificate pot fi considerate eligibile. Obligația acestuia de respectare a condițiilor financiare stabilite constituie chiar una dintre obligațiile sale esențiale și, prin aceasta, condiționează atribuirea asistenței financiare (a se vedea Hotărârea Technische Universität Dresden/Comisia, punctul 60 de mai sus, EU:T:2014:912, punctul 71 și jurisprudența citată).

89

În sfârșit, nici critica formulată de Technion referitoare la încălcarea dreptului la apărare nu poate fi reținută, în măsura în care informațiile care se aflau la dispoziția sa erau suficiente pentru a fundamenta concluziile raportului de audit. În orice caz, Tribunalul, prin Hotărârea Technion și Technion Research & Development Foundation/Comisia, punctul 33 de mai sus (EU:T:2015:272), a validat refuzul Comisiei privind accesul Technion la anumite documente în temeiul Regulamentului nr. 1049/2001.

90

Având în vedere considerațiile care precedă, este necesar să se concluzioneze că în mod întemeiat Comisia a apreciat că ansamblul costurilor pentru serviciile domnului K. erau ineligibile și că astfel ea deținea creanța contractuală în litigiu. Pe cale de consecință, cererea introdusă de Technion în temeiul articolului 272 TFUE trebuie respinsă.

91

Rezultă de asemenea că trebuie respins și capătul de cerere formulat în replică. În orice caz, acest capăt de cerere este inadmisibil în temeiul articolului 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991, întrucât este tardiv, fiind invocat pentru prima dată în replică [a se vedea în acest sens Hotărârea din 31 ianuarie 2001, Sunrider/OAPI (VITALITE), T‑24/00, Rec., EU:T:2001:34, punctul 12].

92

Fără a ridica oficial excepția de inadmisibilitate în temeiul articolului 114 din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991, Comisia susține că acțiunea este inadmisibilă în privința TRDF, întrucât nu este vizată direct de decizia atacată în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.

93

În această privință, trebuie amintit că revine Tribunalului sarcina să aprecieze ce impune o bună administrare a justiției în circumstanțele speței (Hotărârea din 26 februarie 2002, Consiliul/Boehringer, C‑23/00 P, Rec., EU:C:2002:118, punctele 50-52). În speță, Tribunalul consideră că este necesar să se pronunțe mai întâi cu privire la fondul cererii.

94

În susținerea cererii în anularea deciziei atacate, reclamantele invocă un motiv întemeiat pe vicierea motivării deciziei atacate și un motiv întemeiat pe încălcarea principiului interzicerii îmbogățirii fără justă cauză.

95

Astfel cum subliniază Comisia în mod întemeiat, reclamantele nu invocă niciun argument în susținerea motivului potrivit căruia decizia atacată ar fi motivată insuficient. În orice caz, trebuie arătat că Comisia a respectat obligația de motivare prevăzută la articolul 296 TFUE.

96

În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, conținutul obligației de motivare depinde de natura actului în cauză și de contextul în care acesta a fost adoptat. Motivarea trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea, pe de o parte, instanței Uniunii să își exercite controlul legalității, iar pe de altă parte, persoanelor interesate să ia cunoștință de justificările măsurii luate pentru a‑și putea apăra drepturile și pentru a verifica dacă decizia este întemeiată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 martie 2012, Ryanair/Comisia, T‑123/09, Rep., EU:T:2012:164, punctul 177 și jurisprudența citată).

97

Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, în măsura în care problema dacă motivarea unui act respectă condițiile impuse de articolul 296 TFUE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în funcție de contextul său, precum și de ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă. În special, un act cauzator de prejudiciu este suficient motivat atunci când a intervenit într‑un context cunoscut de persoana interesată, care îi permite acesteia să înțeleagă cuprinsul măsurii adoptate în privința sa (a se vedea Hotărârea din 15 aprilie 2011, Republica Cehă/Comisia, T‑465/08, Rep., EU:T:2011:186, punctul 163 și jurisprudența citată).

98

În cazul unei decizii de compensare, motivarea trebuie să permită să se identifice cu precizie creanțele care sunt compensate, fără să se poată solicita ca motivarea reținută inițial în susținerea constatării fiecărei creanțe să fie repetată în actul de compensare (Hotărârea Republica Cehă/Comisia, punctul 97 de mai sus, EU:T:2011:186, punctul 164).

99

În speță, trebuie observat că decizia atacată identifică în mod clar creanțele care fac obiectul compensării în litigiu, precum și raporturile juridice din care rezultă aceste creanțe, mai precis contractul Mosaica, pe de o parte, și cele trei contracte menționate la punctul 41 de mai sus, pe de altă parte. Decizia atacată conține de asemenea, în anexă, o copie a notei de debit care, făcând trimitere la rezultatele auditului, explică în termeni succinți, dar suficienți geneza creanței Comisiei față de Technion. Nota de debit face de asemenea referire la scrisoarea Comisiei de informare prealabilă din 19 octombrie 2011 (a se vedea punctul 36 de mai sus), clarificând astfel, dacă era necesar, contextul în care a fost emisă această notă. În sfârșit, trebuie observat că decizia atacată precizează în mod clar temeiul său juridic, făcând referire la articolul 73 din Regulamentul financiar.

100

În consecință, este necesar să se considere că decizia atacată a intervenit într‑un context cunoscut de reclamante, care le permitea să înțeleagă conținutul acesteia. Prin urmare, trebuie să se concluzioneze că această decizie este motivată corespunzător cerințelor legale. În consecință, prezentul motiv trebuie respins.

101

Reclamantele susțin că, prin efectuarea compensației în litigiu, Comisia a încălcat principiul interzicerii îmbogățirii fără justă cauză în măsura în care, în urma compensației în litigiu, patrimoniul său este îmbogățit în detrimentul patrimoniului Technion, fără cauză și fără nicio justificare.

102

Comisia contestă această argumentație.

103

Astfel cum a constatat deja instanța Uniunii, din majoritatea sistemelor juridice naționale reiese că acțiunile întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză sunt concepute pentru a constitui, în circumstanțe speciale în dreptul civil, un izvor al unei obligații extracontractuale pentru persoana care se află în poziția de persoană îmbogățită, care constă în general în restituirea a ceea ce a primit în mod necuvenit [Hotărârea din 16 noiembrie 2006, Masdar (UK)/Comisia, T‑333/03, Rec., EU:T:2006:348, punctul 91].

104

Pentru ca acțiunea întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză să fie admisă, este esențial ca îmbogățirea să fie lipsită de orice temei legal valabil. Această condiție nu este îndeplinită în special atunci când justificarea îmbogățirii derivă din obligații contractuale [Hotărârea din 16 decembrie 2008, Masdar (UK)/Comisia, C‑47/07 P, Rep., EU:C:2008:726, punctul 46].

105

În speță, trebuie observat că pretinsa îmbogățire a Comisiei își are temeiul în contractul Mosaica, ce o leagă de Technion. În aceste împrejurări, îmbogățirea respectivă nu poate fi calificată ca fiind „fără justă cauză”. Prezentul motiv trebuie, în consecință, să fie respins.

106

Pe cale de consecință, trebuie să se respingă cererea în anularea deciziei atacate, fără să fie necesar să se examineze cauza de inadmisibilitate invocată în apărare de Comisie.

107

Din considerațiile de mai sus rezultă că acțiunea trebuie respinsă în totalitate.

108

Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamantele au căzut în pretenții, se impune obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera întâi)

declară și hotărăște: