1

Prin recursul formulat, domnul Salvatore Aniello Pappalardo, Pescatori La Tonnara Soc. coop., Fedemar Srl, Testa Giuseppe & C. Snc, Pescatori San Pietro Apostolo Srl, Camplone Arnaldo & C. Snc di Camplone Arnaldo & C. și Valentino Pesca Sas di Ciaccio Luciano e Camplone Arnaldo & C. solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 27 aprilie 2016, Pappalardo și alții/Comisia (T‑316/13, nepublicată, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2016:247), prin care a fost respinsă acțiunea acestora având ca obiect repararea prejudiciului pretins suferit ca urmare a adoptării Regulamentului (CE) nr. 530/2008 al Comisiei din 12 iunie 2008 de stabilire a unor măsuri de urgență în ceea ce privește navele de pescuit cu plase‑pungă care pescuiesc ton roșu în Oceanul Atlantic, la est de meridianul de 45° longitudine vestică, și în Marea Mediterană (JO 2008, L 155, p. 9).

2

Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 al Consiliului din 20 decembrie 2002 privind conservarea și exploatarea durabilă a resurselor piscicole în conformitate cu politica comună în domeniul pescuitului (JO 2002, L 358, p. 59, Ediție specială, 04/vol. 6, p. 237) urmărește să stabilească o abordare multianuală a gestionării piscicole pentru a asigura viabilitatea pe termen lung a acestui sector.

3

Articolul 7 din Regulamentul nr. 2371/2002, intitulat „Măsurile de urgență adoptate de către Comisie”, prevede:

„(1)   În cazul în care există dovezi ale unei amenințări grave pentru conservarea resurselor acvatice vii sau pentru ecosistemul marin, ce apar ca urmare a activităților de pescuit și necesită adoptarea unor măsuri imediate, Comisia, la solicitarea întemeiată a unui stat membru sau din oficiu, poate decide luarea unor măsuri de urgență cu o valabilitate de cel mult șase luni. Comisia poate adopta o nouă decizie, în sensul prelungirii aplicării măsurilor de urgență, pentru un termen de cel mult șase luni.

(2)   Statele membre notifică solicitarea simultan Comisiei, celorlalte state membre și consiliilor consultative regionale în cauză. Acestea pot prezenta Comisiei observațiile lor în scris în termen de cinci zile lucrătoare de la primirea solicitării.

Comisia decide în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea solicitării prevăzute în alineatul (1).

(3)   Măsurile de urgență produc efecte imediat. Acestea sunt notificate statelor membre în cauză și publicate în [Jurnalul Oficial al Uniunii Europene].

(4)   Statele membre în cauză pot să sesizeze Consiliul în legătură cu decizia Comisiei în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii notificării.

(5)   Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate să ia o decizie diferită în termen de o lună de la data notificării deciziei.”

4

Articolul 1 din Regulamentul nr. 530/2008 prevede:

„Pescuitul de ton roșu în Oceanul Atlantic, la est de meridianul de 45° longitudine vestică, și în Marea Mediterană de către navele de pescuit cu plase‑pungă care arborează pavilionul Greciei, al Franței, al Italiei, al Ciprului și al Maltei sau care sunt înregistrate în aceste țări se interzice începând cu 16 iunie 2008.

[…]”

5

Articolul 2 din regulamentul menționat are următorul cuprins:

„Pescuitul de ton roșu în Oceanul Atlantic, la est de meridianul de 45° longitudine vestică, și în Marea Mediterană de către navele de pescuit cu plase‑pungă care arborează pavilionul Spaniei sau care sunt înregistrate în această țară se interzice începând cu 23 iunie 2008.

[…]”

6

În cursul anului 2008, recurenților li s‑au alocat, în calitate de proprietari de nave de pescuit care arborează pavilionul italian, cote de pescuit de ton roșu cu plase‑pungă.

7

În temeiul articolului 1 din Regulamentul nr. 530/2008, acest pescuit a fost interzis navelor de pescuit cu plase‑pungă care arborează pavilionul elen, francez, italian, cipriot sau maltez începând cu 16 iunie 2008. În schimb, pentru navele de pescuit cu plase‑pungă care arborează pavilionul spaniol, această interdicție a intrat în vigoare abia începând cu 23 iunie 2008, conform articolului 2 din acest regulament.

8

În Hotărârea din 17 martie 2011, AJD Tuna (C‑221/09, EU:C:2011:153), Curtea a declarat nevaliditatea Regulamentului nr. 530/2008 în măsura în care interdicțiile pe care le stabilește în ceea ce privește navele de pescuit cu plase‑pungă care arborează pavilionul spaniol și operatorii comunitari care au încheiat contracte cu acestea produc efecte începând cu 23 iunie 2008, în condițiile în care aceste interdicții se aplică începând cu 16 iunie 2008 pentru navele de pescuit cu plase‑pungă care arborează pavilionul elen, francez, italian, cipriot sau maltez, precum și pentru operatorii comunitari care au încheiat contracte cu acestea fără ca respectiva diferență de tratament să fie justificată în mod obiectiv în raport cu obiectivul urmărit de articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2371/2002.

9

Pe de altă parte, Tribunalul a declarat, prin Ordonanța din 14 februarie 2012, Italia/Comisia (T‑305/08, nepublicată, EU:T:2012:70), că nu mai era necesar să se pronunțe asupra fondului acțiunii Republicii Italiene având ca obiect anularea articolului 1 din Regulamentul nr. 530/2008, pentru motivul că acțiunea acestui stat membru a rămas fără obiect întrucât Curtea a invalidat în întregime regulamentul menționat.

10

În aceeași zi, Tribunalul a respins, prin Ordonanța din 14 februarie 2012, Federcoopesca și alții/Comisia (T‑366/08, nepublicată, EU:T:2012:74), pentru motivul inadmisibilității, acțiunea intentată, printre alții, de recurenți având ca obiect anularea Regulamentului nr. 530/2008.

11

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 11 iunie 2013, reclamanții, considerând că au suferit un prejudiciu ca urmare a nelegalității comportamentului Comisiei din cauza adoptării Regulamentului nr. 530/2008, au introdus o acțiune în despăgubire având ca obiect repararea prejudiciului pe care apreciau că l‑au suferit, și anume o sumă corespunzătoare diferenței dintre veniturile teoretice pe care le‑ar fi obținut din pescuitul tonului roșu prin epuizarea cotelor care le‑au fost alocate pentru anul 2008 și veniturile pe care le‑au obținut în mod efectiv în urma interzicerii premature a pescuitului de ton roșu.

12

Prin Ordonanța din 30 septembrie 2013, președintele Camerei a treia a Tribunalului a dispus suspendarea examinării acestei acțiuni până la pronunțarea în special a deciziilor Curții în recursurile introduse între timp în cauzele Giordano/Comisia (C‑611/12 P) și Buono și alții/Comisia (C‑12/13 P și C‑13/13 P).

13

În Hotărârea din 14 octombrie 2014, Buono și alții/Comisia (C‑12/13 P și C‑13/13 P, EU:C:2014:2284, punctele 59 și 60), Curtea, sesizată cu un recurs împotriva Hotărârii din 7 noiembrie 2012, Syndicat des thoniers méditerranéens și alții/Comisia (T‑574/08, nepublicată, EU:T:2012:583), a statuat că, în această hotărâre, Tribunalul pornise de la o înțelegere eronată a Hotărârii din 17 martie 2011, AJD Tuna (C‑221/09, EU:C:2011:153), prin faptul că a considerat că, prin aceasta, Curtea declarase nevalid Regulamentul nr. 530/2008 în integralitate. În această privință, Curtea a subliniat că în această din urmă hotărâre se declarase nevaliditatea regulamentului menționat numai în măsura în care prin el se acordase un tratament mai favorabil navelor de pescuit cu plasă‑pungă spaniole, menținând totodată validitatea datei de interzicere a pescuitului tonului roșu prevăzută la articolul 1 din Regulamentul nr. 530/2008 în ceea ce privește navele de pescuit cu plase‑pungă care arborau pavilionul elen, francez, italian, cipriot sau maltez.

14

Înainte de a se pronunța asupra acțiunii în despăgubire a reclamanților, Tribunalul i‑a invitat să ia poziție cu privire la aceste hotărâri ale Curții. Comisia și reclamanții și‑au prezentat observațiile prin scrisorile depuse la grefa Tribunalului la 6 și, respectiv, la 10 noiembrie 2014.

15

În hotărârea atacată, după ce a amintit condițiile impuse pentru angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii Europene, Tribunalul a trecut la examinarea în special a cerinței privind nelegalitatea comportamentului imputat în speță Comisiei.

16

Astfel, la punctele 24-26 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat în esență că examinarea acestei cerințe era legată cu precădere de problema validității Regulamentului nr. 530/2008, astfel cum a fost apreciată de Curte în Hotărârea din 17 martie 2011, AJD Tuna (C‑221/09, EU:C:2011:153), și precizată în Hotărârea din 14 octombrie 2014, Buono și alții/Comisia (C‑12/13 P și C‑13/13 P, EU:C:2014:2284), care, potrivit Tribunalului, a repus în discuție raționamentul urmat de acesta din urmă în Ordonanța din 14 februarie 2012, Italia/Comisia (T‑305/08, nepublicată, EU:T:2012:70).

17

În acest context, Tribunalul a statuat, la punctul 27 din hotărârea atacată, că reclamanții nu se puteau întemeia pe ordonanța menționată pentru a invoca nevaliditatea Regulamentului nr. 530/2008 în ansamblul său și că articolul 1 din acesta era valid în privința lor.

18

Considerând însă că respingerea acestui argument nu putea constitui în sine o antepronunțare cu privire la temeinicia acțiunii reclamanților, Tribunalul a verificat, la punctele 34-40 din hotărârea atacată, dacă Comisia nu încălcase în mod vădit și grav limitele puterii sale de apreciere cu ocazia adoptării Regulamentului nr. 530/2008.

19

În această privință, Tribunalul a amintit că, în domeniul pescuitului, Comisia dispune de o largă putere de apreciere, că trebuiau luate în considerare obiectivele urmărite de această instituție cu ocazia adoptării Regulamentului nr. 530/2008 și că stabilirea a două date diferite pentru interzicerea pescuitului putea fi justificată dacă permitea o mai bună îndeplinire a acestor obiective.

20

Tribunalul a subliniat de asemenea, la punctele 38 și 39 din hotărârea atacată, că discriminarea sancționată în temeiul Hotărârii din 17 martie 2011, AJD Tuna (C‑221/09, EU:C:2011:153), viza numai navele de pescuit cu plasă‑pungă care arborau pavilionul spaniol.

21

Acesta a concluzionat că reclamanții nu au putut dovedi că Comisia își încălcase în mod vădit și grav puterea de apreciere și, fără a examina celelalte condiții pentru angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii, Tribunalul a respins în integralitate acțiunea.

22

Recurenții solicită Curții:

23

Comisia solicită Curții:

24

În susținerea acțiunii, recurenții invocă două motive, care se întemeiază pe erori de drept în aprecierea principiului autorității de lucru judecat, precum și, respectiv, în aplicarea cerinței privind comportamentul nelegal al Comisiei.

25

În ceea ce privește primul motiv, recurenții susțin că Tribunalul a încălcat autoritatea de lucru judecat a Ordonanței din 14 februarie 2012, Italia/Comisia (T‑305/08, nepublicată, EU:T:2012:70), prin faptul că a limitat nevaliditatea Regulamentului nr. 530/2008 la articolul 2 din acesta.

26

Astfel, în această ordonanță, Tribunalul ar fi declarat că nu este necesară pronunțarea asupra fondului în acțiunea Republicii Italiene având ca obiect anularea articolului 1 din Regulamentul nr. 530/2008, întrucât, în urma pronunțării Hotărârii din 17 martie 2011, AJD Tuna (C‑221/09, EU:C:2011:153), acest stat membru atinsese rezultatul pe care îl urmărea. Tribunalul ar fi soluționat astfel problema validității regulamentului menționat prin indicarea faptului că acesta fusese declarat nevalid în ansamblul său.

27

Or, deși în Hotărârea din 14 octombrie 2014, Buono și alții/Comisia (C‑12/13 P și C‑13/13 P, EU:C:2014:2284), Curtea a subliniat că această nevaliditate se întindea numai la articolul 2 din regulamentul menționat, efectele unei astfel de hotărâri, care privea o acțiune în despăgubire, ar fi limitate, întrucât o asemenea acțiune nu ar avea ca obiect constatarea nulității unui act.

28

Mai mult, sistemul de reformare a deciziilor Tribunalului prin mecanismul recursului nu poate justifica faptul că o hotărâre rămasă definitivă nu beneficiază de autoritate de lucru judecat pentru simplul motiv că provine de la o instanță inferioară.

29

În plus, Tribunalul ar fi încălcat principiul încrederii legitime prin faptul că a favorizat o interpretare a Hotărârii din 17 martie 2011, AJD Tuna (C‑221/09, EU:C:2011:153), pe baza Hotărârii din 14 octombrie 2014, Buono și alții/Comisia (C‑12/13 P și C‑13/13 P, EU:C:2014:2284), în loc să facă mai degrabă referire la constatările pe care le‑a făcut în contextul Ordonanței din 14 februarie 2012, Italia/Comisia (T‑305/08, nepublicată, EU:T:2012:70), cu atât mai mult cu cât, contrar acestei din urmă hotărâri, ordonanța menționată a fost pronunțată înainte de introducerea acțiunii de către reclamanți.

30

Comisia solicită respingerea primului motiv de recurs.

31

În susținerea primului motiv, recurenții arată că Tribunalul a favorizat în mod eronat lămuririle aduse de Curte în Hotărârea din 14 octombrie 2014, Buono și alții/Comisia (C‑12/13 P și C‑13/13 P, EU:C:2014:2284), în ceea ce privește întinderea declarației de nevaliditate a Regulamentului nr. 530/2008 stabilite în Hotărârea din 17 martie 2011, AJD Tuna (C‑221/09, EU:C:2011:153), în detrimentul interpretării acestei din urmă hotărâri reținute de Tribunal în Ordonanța din 14 februarie 2012, Italia/Comisia (T‑305/08, nepublicată, EU:T:2012:70), cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat.

32

Curtea a amintit în diverse rânduri importanța pe care o prezintă în ordinea juridică a Uniunii principiul autorității de lucru judecat (Hotărârea din 29 martie 2011, ThyssenKrupp Nirosta/Comisia, C‑352/09 P, EU:C:2011:191, punctul 123 și jurisprudența citată).

33

În speță, astfel cum a amintit în esență Tribunalul la punctul 25 din hotărârea atacată, Curtea a statuat, în Hotărârea din 17 martie 2011, AJD Tuna (C‑221/09, EU:C:2011:153), ca răspuns la o cerere de decizie preliminară având ca obiect validitatea Regulamentului nr. 530/2008, că acesta din urmă era nevalid, în măsura în care interdicțiile de pescuit pe care le prevede intrau în vigoare începând cu 23 iunie 2008 numai în ceea ce privește navele de pescuit care arborau pavilionul spaniol, în timp ce navelor de pescuit cu plase‑pungă care arborau pavilionul elen, francez, italian, cipriot, precum și maltez li s‑au impus aceste interdicții de la 16 iunie 2008 fără ca această diferență de tratament să fie justificată în mod obiectiv. Astfel cum s‑a arătat la punctul 13 din prezenta hotărâre, Curtea a subliniat în Hotărârea din 14 octombrie 2014, Buono și alții/Comisia (C‑12/13 P și C‑13/13 P, EU:C:2014:2284, punctele 59 și 60), pronunțată într‑un recurs introdus împotriva hotărârii Tribunalului prin care acesta a statuat într‑o cerere de despăgubiri formulată de pescari francezi, că nevaliditatea regulamentului menționat privea numai articolul 2 din acesta, care se referea la pescarii spanioli, și, prin urmare, că articolul 1 din regulamentul menționat era în continuare valid în privința navelor de pescuit cu plase‑pungă care arborau pavilionul elen, francez, italian, cipriot și maltez sau care erau înregistrate în aceste state membre.

34

Or, în primul rând, în temeiul autorității de lucru judecat de care beneficiază deciziile Curții având ca obiect validitatea unui act al Uniunii, aceste decizii au efecte integrale și depline în pofida eventualelor divergențe de interpretare pe care le pot determina.

35

Astfel, considerând chiar că eventualele incertitudini legate de întinderea exactă a Hotărârii din 17 martie 2011, AJD Tuna (C‑221/09, EU:C:2011:153), au fost înlăturate definitiv numai datorită lămuririlor aduse în Hotărârea din 14 octombrie 2014, Buono și alții/Comisia (C‑12/13 P și C‑13/13 P, EU:C:2014:2284), nu este mai puțin adevărat că trebuie să se considere că această primă hotărâre a avut de la pronunțarea sa întinderea precizată în această a doua hotărâre (a se vedea prin analogie Hotărârea din 12 februarie 2008, Kempter, C‑2/06, EU:C:2008:78, punctul 35).

36

În al doilea rând, nu se contestă că, în temeiul Ordonanței din 14 februarie 2012, Italia/Comisia (T‑305/08, nepublicată, EU:T:2012:70), Tribunalul a decis că nu era necesară pronunțarea asupra fondului acțiunii Republicii Italiene având ca obiect anularea Regulamentului nr. 530/2008.

37

Dintr‑o jurisprudență constantă a Curții rezultă că autoritatea de lucru judecat privește numai punctele de fapt și de drept care au fost în mod efectiv sau necesar soluționate printr‑o decizie judiciară (Hotărârea din 29 martie 2011, ThyssenKrupp Nirosta/Comisia, C‑352/09 P, EU:C:2011:191, punctul 123).

38

În consecință, întrucât Tribunalul nu s‑a pronunțat cu privire la acțiunea introdusă de Republica Italiană având ca obiect anularea Regulamentului nr. 530/2008, acestuia nu i se poate imputa că a săvârșit o eroare de drept prin faptul că în hotărârea atacată a apreciat cererea de despăgubiri a reclamanților în temeiul Hotărârii din 17 martie 2011, AJD Tuna (C‑221/09, EU:C:2011:153), și al Hotărârii din 14 octombrie 2014, Buono și alții/Comisia (C‑12/13 P și C‑13/13 P, EU:C:2014:2284).

39

În ceea ce privește afirmația recurenților cu privire la așteptările legitime pe care aceștia le‑ar avea în temeiul Ordonanței Tribunalului din 14 februarie 2012, Italia/Comisia (T‑305/08, nepublicată, EU:T:2012:70), trebuie amintit că, conform unei jurisprudențe constante a Curții, dreptul de a se prevala de principiul protecției încrederii legitime aparține oricărui justițiabil pe care o instituție a Uniunii, prin furnizarea unor asigurări precise, l‑a determinat să nutrească speranțe întemeiate. Constituie astfel de asigurări, indiferent de forma în care sunt comunicate, informațiile precise, necondiționate și concordante (Hotărârea din 16 decembrie 2010, Kahla Thüringen Porzellan/Comisia, C‑537/08 P, EU:C:2010:769, punctul 63 și jurisprudența citată). În schimb, nu se poate invoca încălcarea acestui principiu în lipsa unor astfel de asigurări [Hotărârea din 16 decembrie 2008, Masdar (UK)/Comisia, C‑47/07 P, EU:C:2008:726, punctul 81].

40

Or, presupunând chiar că o decizie jurisdicțională poate da, în sine, dreptul la speranțe întemeiate în sensul acestei jurisprudențe, este suficient să se sublinieze că recurenții nu pot, în niciun caz, să obțină o asigurare precisă în ceea ce privește întinderea jurisprudenței Curții dintr‑o ordonanță prin care Tribunalul a declarat că nu este necesară pronunțarea asupra fondului cauzei, cum este Ordonanța din 14 februarie 2012, Italia/Comisia (T‑305/08, nepublicată, EU:T:2012:70).

41

Din considerațiile care precedă rezultă că primul motiv de recurs trebuie să fie respins ca nefondat.

42

În susținerea celui de al doilea motiv, recurenții arată că Tribunalul a săvârșit, la punctul 40 din hotărârea atacată, o eroare de drept prin faptul că a considerat că diferența de tratament constatată de Curte în Hotărârea din 17 martie 2011, AJD Tuna (C‑221/09, EU:C:2011:153), nu constituia o încălcare gravă și vădită de către Comisie a principiului nediscriminării.

43

Potrivit recurenților, atât din Concluziile avocatului general Trstenjak prezentate în cauza AJD Tuna (C‑221/09, EU:C:2010:500), cât și din hotărârea Curții în aceeași cauză (Hotărârea din 17 martie 2011, AJD Tuna, C‑221/09, EU:C:2011:153) rezultă că diferența de tratament în discuție în această cauză nu era justificată în mod obiectiv și constituia, prin urmare, o încălcare gravă și vădită a principiului nediscriminării pe motiv de cetățenie sau naționalitate.

44

Acest argument nu ar fi repus în discuție de motivele reținute de Tribunal la punctele 36-39 din hotărârea atacată pentru a decide că Comisia nu încălcase suficient de grav principiul nediscriminării.

45

Comisia solicită respingerea celui de al doilea motiv. În acest sens, ea arată în esență că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a considerat, la punctul 34 din hotărârea atacată, că reclamanții puteau invoca în susținerea acțiunii lor existența unei nelegalități care afecta Regulamentul nr. 530/2008 în condițiile în care, astfel cum a statuat în mod întemeiat Tribunalul, această nelegalitate nu îi privește, acest regulament fiind în continuare valid în privința lor. Întrucât această eroare de drept nu afectează însă dispozitivul hotărârii menționate, Comisia solicită Curții să efectueze o substituire a motivelor.

46

Prin intermediul celui de al doilea motiv, recurenții impută în esență Tribunalului că a considerat în mod eronat că încălcarea principiului nediscriminării care rezultă din faptul că pescarii spanioli au beneficiat, în temeiul articolului 2 din Regulamentul nr. 530/2008, de o săptămână în plus de pescuit ton roșu față de navele de pescuit cu plase‑pungă care arborează pavilionul elen, francez, italian, cipriot și maltez sau care sunt înregistrate în aceste state membre nu era suficient de gravă și nici suficient de vădită pentru a constitui o încălcare gravă de către Comisie a acestui principiu. Ca răspuns, deși consideră că dispozitivul hotărârii atacate trebuie menținut, Comisia arată că hotărârea atacată este afectată de o eroare de drept în măsura în care Tribunalul a apreciat că reclamanții puteau invoca în susținerea acțiunii lor respectiva încălcare a principiului nediscriminării.

47

Este necesar să se examineze de la bun început acest argument al Comisiei.

48

La punctele 16, 17 și 23 din hotărârea atacată, Tribunalul a amintit că dintr‑o jurisprudență constantă a Curții rezultă, pe de o parte, că angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii depinde de îndeplinirea unui ansamblu de condiții printre care figurează nelegalitatea comportamentului imputat instituțiilor ca urmare a încălcării suficient de grave a unei norme de drept care are ca obiect acordarea de drepturi particularilor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 septembrie 2008, FIAMM și alții/Consiliul și Comisia, C‑120/06 P și C‑121/06 P, EU:C:2008:476, punctele 106, 172 și 173).

49

Pe de altă parte, Tribunalul a arătat că, în conformitate cu aceeași jurisprudență, odată ce una dintre aceste condiții nu este îndeplinită, acțiunea trebuie respinsă în ansamblul său fără a fi necesar să se examineze celelalte condiții ale respectivei răspunderi [Hotărârea din 19 aprilie 2007, Holcim (Deutschland)/Comisia, C‑282/05 P, EU:C:2007:226, punctul 57, și Hotărârea din 30 aprilie 2009, CAS Succhi di Frutta/Comisia, C‑497/06 P, nepublicată, EU:C:2009:273, punctul 40].

50

La punctul 34 din hotărârea atacată, Tribunalul a statuat că existența unei încălcări a unei astfel de norme de drept era în speță dovedită, întrucât Regulamentul nr. 530/2008 era afectat de o încălcare a principiului nediscriminării, care este un principiu general al dreptului Uniunii care vizează protecția particularilor. La punctele 35-40 din această hotărâre, Tribunalul a examinat, așadar, dacă acest principiu fusese încălcat suficient de grav în speță și a concluzionat că nu aceasta era situația.

51

Procedând astfel, Tribunalul a apreciat, în mod implicit, dar necesar, că reclamanții puteau invoca nelegalitatea care afecta Regulamentul nr. 530/2008 în susținerea acțiunii lor în răspundere.

52

Dintr‑o jurisprudență constantă a Curții reiese însă că principiul egalității de tratament trebuie conciliat cu principiul respectării legalității, potrivit căruia nimeni nu poate invoca în beneficiul său o nelegalitate săvârșită în favoarea altuia (Hotărârea din 10 noiembrie 2011, The Rank Group, C‑259/10 și C‑260/10, EU:C:2011:719, punctul 62).

53

Or, la punctele 31 și 32 din hotărârea atacată, Tribunalul a amintit, în mod întemeiat, că, în Hotărârea din 17 martie 2011, AJD Tuna (C‑221/09, EU:C:2011:153), Curtea a declarat nevalid Regulamentul nr. 530/2008 numai în măsura în care navele de pescuit cu plase‑pungă care arborau pavilionul spaniol au beneficiat de o săptămână suplimentară de pescuit, menținând totodată validitatea acestui regulament în măsura în care a prevăzut interzicerea pescuitului de ton roșu pentru navele de pescuit cu plase‑pungă care arborau pavilionul elen, francez, italian, cipriot și maltez începând cu 16 iunie 2008.

54

Astfel, după cum a statuat Curtea în Hotărârea din 14 octombrie 2014, Buono și alții/Comisia (C‑12/13 P și C‑13/13 P, EU:C:2014:2284), încălcarea principiului nediscriminării care rezulta din articolul 2 din Regulamentul nr. 530/2008 nu avea nicio consecință asupra validității articolului 1 din acest regulament în ceea ce privește în special situația recurenților.

55

În aceste împrejurări, astfel cum a arătat Comisia, Tribunalul nu putea considera fără a săvârși o eroare de drept, la punctul 34 din hotărârea atacată, că reclamanții puteau invoca în mod întemeiat încălcarea acestui principiu în susținerea acțiunii lor, sub rezerva ca această încălcare să fie suficient de gravă. Întrucât nevaliditatea care afectează Regulamentul nr. 530/2008, săvârșită în favoarea pescarilor spanioli, nu privea situația reclamanților, aceștia nu se puteau prevala în susținerea acestei acțiuni de respectiva nevaliditate.

56

În consecință, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a statuat contrariul.

57

În aceste condiții, conform unei jurisprudențe constante a Curții, dacă motivarea unei decizii a Tribunalului revelează o încălcare a dreptului Uniunii, însă dispozitivul acesteia apare ca fiind întemeiat pentru alte motive de drept, o astfel de încălcare nu este de natură să determine anularea acestei decizii și se impune efectuarea unei substituiri a motivelor (Hotărârea din 26 ianuarie 2017, Mamoli Robinetteria/Comisia, C‑619/13 P, EU:C:2017:50, punctul 107 și jurisprudența citată).

58

Or, din considerațiile prezentate la punctele 52-56 din prezenta hotărâre rezultă că recurenții nu puteau angaja răspunderea extracontractuală a Uniunii în împrejurările speței. În consecință, eroarea de drept care afectează hotărârea atacată nu poate determina anularea sa în măsura în care prin această hotărâre a fost respinsă acțiunea reclamanților având ca obiect repunerea în discuție a acestei răspunderi.

59

Având în vedere aceste considerații, al doilea motiv trebuie să fie înlăturat ca inoperant.

60

În consecință, se impune respingerea recursului în totalitate.

61

Potrivit articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când recursul nu este fondat sau atunci când recursul este fondat, iar Curtea soluționează ea însăși în mod definitiv litigiul, aceasta se pronunță asupra cheltuielilor de judecată. Conform articolului 138 alineatul (1) din acest regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din același regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a solicitat obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată, iar aceștia au căzut în pretenții, se impune obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară și hotărăște: