—

pentru W. F. Gözze Frottierweberei GmbH și pentru domnul Gözze, de M. Hermans și de I. Heß, Rechtsanwältinnen;

—

pentru Verein Bremer Baumwollbörse, de C. Opatz, Rechtsanwalt;

—

pentru guvernul german, de M. Hellmann, de T. Henze și de J. Techert, în calitate de agenți;

—

pentru Comisia Europeană, de T. Scharf și de J. Samnadda, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea Regulamentului (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca Uniunii Europene (JO 2009, L 78, p. 1).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între W. F. Gözze Frottierweberei GmbH (denumită în continuare „Gözze”) și domnul Wolfgang Gözze, pe de o parte, și Verein Bremer Baumwollbörse (denumită în continuare „VBB”), pe de altă parte, în legătură cu utilizarea de către Gözze a unui semn similar unei mărci a Uniunii Europene a cărei titulară este VBB și cu existența unei utilizări serioase a acestei mărci.

3

Regulamentul nr. 207/2009 a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2015/2424 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2015 (JO 2015, L 341, p. 21), care a intrat în vigoare la 23 martie 2016. Cu toate acestea, ținând seama de data faptelor din acțiunea principală, prezenta trimitere preliminară trebuie să fie examinată în raport cu Regulamentul nr. 207/2009, astfel cum era în vigoare anterior acestei modificări.

4

Potrivit articolului 4 din acest regulament:

„Pot constitui mărci [ale Uniunii Europene] toate semnele care pot avea o reprezentare grafică, în special cuvintele, inclusiv numele de persoane, desenele, literele, cifrele, forma produsului sau a ambalajului său, cu condiția ca astfel de semne să fie în măsură să distingă produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altora.”

5

Articolul 7 alineatul (1) din regulamentul menționat prevede:

„Se respinge înregistrarea următoarelor:

[…]

[…]”

6

Potrivit articolului 9 alineatul (1) din același regulament:

„O marcă [a Uniunii Europene] conferă titularului său un drept exclusiv. Titularul este îndreptățit să interzică oricărui terț să folosească, fără acordul său, în comerț:

[…]”

7

Articolul 15 din Regulamentul nr. 207/2009 prevede:

„(1)   Dacă, în termen de cinci ani de la data înregistrării, marca [Uniunii Europene] nu a făcut obiectul unei utilizări importante [a se citi «serioase»] în [Uniune] pentru produsele sau serviciile pentru care este înregistrată sau dacă această utilizare a fost suspendată pentru un termen neîntrerupt de cinci ani, marca [Uniunii Europene] face obiectul sancțiunilor prevăzute de prezentul regulament, cu excepția cazului în care există un motiv întemeiat pentru a nu fi utilizată.

[…]

(2)   Utilizarea mărcii [Uniunii Europene] cu consimțământul titularului se consideră ca utilizare făcută de către titular.”

8

Articolul 22 alineatul (1) din acest regulament prevede:

„Marca [Uniunii Europene] poate face obiectul unor licențe pentru toate sau pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care este înregistrată și pentru [Uniune] în întregime sau doar pentru o parte a acesteia. […]”

9

Potrivit articolului 51 alineatul (1) din regulamentul menționat:

„Titularul mărcii [Uniunii Europene] este declarat decăzut din drepturi ca urmare a unei cereri prezentate la [Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)] sau a unei cereri reconvenționale în cadrul unei acțiuni în contrafacere:

10

Articolul 52 alineatul (1) din același regulament prevede:

„Se declară nulitatea mărcii [Uniunii Europene], ca urmare a unei cereri depuse la [EUIPO] sau a unei cereri reconvenționale în cadrul unei acțiuni în contrafacere:

[…]”

11

Articolul 66 din Regulamentul nr. 207/2009 prevede:

„(1)   Pot constitui mărci […] colective [ale Uniunii Europene] acele mărci [ale Uniunii Europene] astfel desemnate la data depunerii și destinate să facă distincție între produsele sau serviciile membrilor asociației titular ale acestora [și] cele ale altor întreprinderi. […]

(2)   Prin derogare de la articolul 7 alineatul (1) litera (c), pot constitui mărci […] colective [ale Uniunii Europene] în sensul alineatului (1) semne sau indicații care pot servi, în comerț, la desemnarea provenienței geografice a produselor sau serviciilor. O marcă colectivă nu autorizează titularul să interzică unui terț să utilizeze în comerț aceste semne sau indicații, atât timp cât această utilizare este făcută conform bunelor practici în domeniul industrial sau comercial; în special, o astfel de marcă nu poate fi opusă unui terț abilitat să folosească o denumire geografică.

(3)   Dispozițiile prezentului regulament se aplică mărcilor […] colective [ale Uniunii Europene], cu excepția cazului în care se prevede altfel la articolele 67-74.”

12

Articolul 67 din acest regulament prevede:

„(1)   Solicitantul înregistrării unei mărci […] colective [a Uniunii Europene] trebuie să prezinte un regulament de utilizare în termenul alocat.

(2)   Regulamentul de utilizare indică persoanele autorizate să utilizeze marca, condițiile de afiliere la asociație, precum și, în măsura în care există, condițiile de utilizare a mărcii, inclusiv sancțiunile. Regulamentul de utilizare a unei mărci menționate la articolul 66 alineatul (2) trebuie să autorizeze orice persoană ale cărei produse sau servicii provin din zona geografică respectivă să devină membră a asociației care este titular al mărcii.

[…]”

13

Articolul 71 din regulamentul menționat prevede:

„(1)   Titularul mărcii […] colective [a Uniunii Europene] trebuie să transmită [EUIPO] orice regulament de utilizare modificat.

(2)   Modificarea nu se menționează în registru în cazul în care regulamentul de utilizare modificat nu respectă dispozițiile articolului 67 sau în cazul în care conține un motiv de respingere […]

[…]”

14

Potrivit articolului 73 din același regulament:

„În afara cauzelor de decădere prevăzute la articolul 51, titularul mărcii […] colective [a Uniunii Europene] este declarat decăzut din drepturi ca urmare a unei cereri depuse la [EUIPO] sau a unei cereri reconvenționale în cadrul unei acțiuni în contrafacere atunci când:

[…]

15

Versiunea Regulamentului nr. 207/2009 rezultată în urma Regulamentului 2015/2424 cuprinde o nouă secțiune intitulată „Mărci UE de certificare”, compusă din articolele 74a-74k din Regulamentul nr. 207/2009.

16

Potrivit articolului 74a:

„(1)   O marcă UE de certificare este o marcă UE desemnată astfel la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii și care este în măsură să facă distincția între, pe de o parte, produsele sau serviciile pentru care materialul, modul de fabricare al produselor sau de prestare a serviciilor, calitatea, exactitatea sau alte caracteristici, cu excepția originii geografice, sunt certificate de către titularul mărcii și, pe de altă parte, produsele și serviciile care nu beneficiază de o astfel de certificare.

(2)   Orice persoană fizică sau juridică, inclusiv instituțiile, autoritățile și organismele de drept public, poate solicita înregistrarea unor mărci UE de certificare, cu condiția ca respectiva persoană să nu desfășoare o activitate economică ce implică furnizarea de produse sau servicii de tipul celor certificate.

[…]”

17

În conformitate cu articolul 4 din Regulamentul 2015/2424, dispozițiile menționate la punctele 15 și 16 din prezenta hotărâre se vor aplica, în principal, începând de la 1 octombrie 2017.

18

VBB este o asociație care desfășoară diverse activități legate de bumbac. Aceasta este titulara următoarei mărci figurative a Uniunii Europene, înregistrată la 22 mai 2008 pentru produse, în principal textile (denumită în continuare „marca reprezentând o floare de bumbac”):

19

Din dosarul înaintat Curții și din explicațiile furnizate în ședința în fața acesteia reiese că semnul figurativ menționat (denumit în continuare „semnul reprezentând o floare de bumbac”) a fost utilizat de producători de textile din fibre de bumbac pe parcursul mai multor decenii anterior acestei înregistrări în vederea certificării compoziției și a calității produselor lor.

20

Începând de la înregistrarea menționată, VBB a încheiat cu întreprinderi afiliate acestei asociații contracte de licență cu privire la marca sa reprezentând o floare de bumbac. Aceste întreprinderi se angajează să utilizeze marca numai pentru produse din fibre de bumbac de bună calitate. Respectarea acestui angajament poate fi controlată de VBB.

21

Gözze, al cărei administrator este domnul Gözze, care nu este afiliată VBB și nu a încheiat niciun contract de licență cu această asociație, fabrică textile din fibre de bumbac și le aplică semnul reprezentând o floare de bumbac de mai multe decenii.

22

La 11 februarie 2014, VBB a introdus o acțiune în contrafacere împotriva Gözze și a domnului Gözze la instanța competentă în domeniul mărcilor Uniunii Europene, Landgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional din Düsseldorf, Germania), pentru motivul comercializării de către Gözze de prosoape prevăzute cu etichete volante al căror verso este reprodus mai jos:

23

În cadrul acestei proceduri, Gözze a introdus la data de 14 aprilie 2014 o cerere reconvențională având ca obiect declararea nulității mărcii reprezentând o floare de bumbac începând cu 22 mai 2008 sau, în subsidiar, decăderea din drepturile asupra acestei mărci începând cu 23 mai 2013.

24

Potrivit acesteia, semnul reprezentând o floare de bumbac este pur descriptiv și, prin urmare, lipsit de caracter distinctiv. Acest semn nu ar putea servi drept indicație de origine, nu ar fi făcut obiectul unei utilizări serioase, în termenul prevăzut la articolul 15 din Regulamentul nr. 207/2009, de către VBB sau de către cei cărora le‑a acordat licență și, în orice caz, nu ar fi trebuit să fie înregistrat ca marcă.

25

Prin hotărârea din 19 noiembrie 2014, Landgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional din Düsseldorf) a admis acțiunea VBB și a respins cererea reconvențională formulată de Gözze.

26

Această instanță a apreciat că semnul în discuție poate servi drept indicație de origine. Pe de altă parte, având în vedere gradul ridicat de similitudine dintre semnul reprezentând o floare de bumbac utilizat pe etichetele Gözze și marca reprezentând o floare de bumbac a VBB, ar exista un risc de confuzie în sensul articolului 9 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009.

27

Gözze a declarat apel împotriva hotărârii menționate la Oberlandesgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional Superior din Düsseldorf, Germania).

28

Această din urmă instanță împărtășește, desigur, constatarea primei instanțe potrivit căreia semnul reprezentând o floare de bumbac aplicat de Gözze pe produsele sale prezintă un grad ridicat de similitudine cu marca reprezentând o floare de bumbac a VBB, întrucât nu diferă de aceasta decât prin culoarea în care Gözze îl imprimă în mod obișnuit.

29

Cu toate acestea, ea apreciază că utilizarea semnului reprezentând o floare de bumbac de către Gözze pentru produse identice nu determină în mod necesar temeinicia acțiunii în contrafacere introduse de VBB. Astfel, publicul ar vedea în acest semn, precum și în marca reprezentând o floare de bumbac înainte de toate un „certificat de calitate”. În aceste condiții, s‑ar putea considera că utilizarea semnului și a mărcii menționate nu transmite niciun mesaj cu privire la originea produselor vizate. Aceasta ar putea duce la concluzia, pe de o parte, că VBB trebuie să fie decăzută din drepturile sale asupra mărcii reprezentând o floare de bumbac din cauza lipsei unei „utilizări serioase” în sensul articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009 și, pe de altă parte, că Gözze nu săvârșește un act de contrafacere.

30

Oberlandesgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional Superior din Düsseldorf) ridică și problema dacă, în împrejurări precum cele din litigiul principal, marca trebuie considerată ca fiind de natură să înșele publicul, în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (g) din acest regulament. Astfel, în speță, VBB nu ar controla decât în mod excepțional calitatea produselor comercializate de cei cărora le‑a acordat licență.

31

Această instanță consideră în ultimul rând că ar fi posibilă, dacă este cazul, asimilarea utilizării unei mărci individuale a Uniunii Europene, cum este marca reprezentând o floare de bumbac, unei utilizări a unei mărci colective a Uniunii Europene. Acest lucru ar permite să se considere, în temeiul principiilor aplicabile mărcilor colective, că aplicarea unei astfel de mărci pe produse servește drept indicație de origine atunci când publicul asociază acestei aplicări așteptarea ca un control de calitate să fie efectuat de titularul mărcii. Dacă Curtea ar urma acest raționament, s‑ar putea, în consecință, aplica prin analogie articolul 73 litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009, potrivit căruia titularul unei astfel de mărci este declarat decăzut din drepturi dacă nu ia măsurile corespunzătoare pentru a preveni o utilizare a mărcii care nu este conformă condițiilor de utilizare prevăzute de regulamentul de utilizare.

32

În aceste condiții, Oberlandesgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional Superior din Düsseldorf) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

33

Prin intermediul primei întrebări formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009 trebuie să fie interpretat în sensul că aplicarea pe produse, ca certificat de calitate, a unei mărci individuale a Uniunii Europene, de titularul său sau cu consimțământul acestuia, constituie o utilizare ca marcă ce intră sub incidența noțiunii „utilizare serioasă” în sensul acestei dispoziții, astfel încât titularul acestei mărci ar rămâne îndreptățit să interzică, în temeiul articolului 9 alineatul (1) litera (b) din regulamentul amintit, aplicarea de către un terț a unui semn similar pe produse identice dacă există riscul de confuzie la care face referire această din urmă dispoziție.

34

În ceea ce privește articolul 9 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, din această dispoziție rezultă fără echivoc că, într‑un caz precum cel din litigiul principal, în care nu se contestă că terțul, mai precis Gözze, utilizează în comerț pentru produse identice, fără consimțământul titularului mărcii, un semn care prezintă o similitudine cu această marcă, titularul menționat este îndreptățit să interzică utilizarea respectivă dacă aceasta generează un risc de confuzie în percepția publicului.

35

Această situație se regăsește atunci când publicul riscă să creadă că produsele sau serviciile desemnate prin semnul utilizat de terț și cele desemnate prin marcă provin de la aceeași întreprindere sau, eventual, de la întreprinderi legate din punct de vedere economic (a se vedea printre altele Hotărârea din 6 octombrie 2005, Medion, C‑120/04, EU:C:2005:594, punctul 26, Hotărârea din 10 aprilie 2008, adidas și adidas Benelux, C‑102/07, EU:C:2008:217, punctul 28, precum și Hotărârea din 25 martie 2010, BergSpechte, C‑278/08, EU:C:2010:163, punctul 38).

36

Având în vedere gradul ridicat de similitudine dintre semnul reprezentând o floare de bumbac aplicat pe textilele din bumbac comercializate de Gözze și marca reprezentând o floare de bumbac aplicată pe cele comercializate de licențiații VBB, instanța de trimitere a constatat deja, în cererea de decizie preliminară formulată, că există un risc de confuzie între acest semn și marca amintită. Această instanță ridică însă problema dacă, din cauza lipsei unei „utilizări serioase” în sensul articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009, VBB nu mai poate să se prevaleze de marca menționată. Astfel, în această ipoteză, instanța menționată intenționează să admită cererea reconvențională formulată de Gözze având ca obiect decăderea din drepturile asupra mărcii reprezentând o floare de bumbac.

37

În ceea ce privește articolul 15 alineatul (1) menționat, potrivit unei jurisprudențe constante, o marcă face obiectul unei „utilizări serioase”, în sensul acestei dispoziții, atunci când este utilizată în conformitate cu funcția sa esențială, care este aceea de a garanta identitatea originii produselor sau a serviciilor pentru care a fost înregistrată, în scopul de a crea sau de a păstra un debușeu pentru acestea din urmă, cu excluderea utilizărilor cu caracter simbolic având ca unic obiect menținerea drepturilor conferite de marcă (a se vedea printre altele Hotărârea din 11 martie 2003, Ansul, C‑40/01, EU:C:2003:145, punctul 43, Hotărârea din 13 septembrie 2007, Il Ponte Finanziaria/OAPI, C‑234/06 P, EU:C:2007:514, punctul 72, și Hotărârea din 19 decembrie 2012, Leno Merken, C‑149/11, EU:C:2012:816, punctul 29).

38

În speță, este cert că aplicarea de către licențiații VBB a mărcii reprezentând o floare de bumbac pe produsele lor se înscrie în obiectivul de a crea sau de a păstra un debușeu pentru aceste produse.

39

Cu toate acestea, împrejurarea că o marcă este utilizată cu scopul de a crea sau de a păstra un debușeu pentru produsele sau pentru serviciile pentru care aceasta a fost înregistrată, iar nu cu singurul scop de a menține drepturile conferite de marcă, nu este suficient pentru a concluziona că există o „utilizare serioasă” în sensul articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009.

40

Astfel, după cum a precizat Curtea în jurisprudența amintită la punctul 37 din prezenta hotărâre, este deopotrivă indispensabil ca această utilizare a mărcii să fie făcută în conformitate cu funcția esențială a mărcii.

41

În ceea ce privește mărcile individuale, această funcție esențială constă în a garanta consumatorului sau utilizatorului final identitatea originii produsului sau a serviciului desemnat de marcă, permițându‑i să distingă, fără vreo posibilitate de confuzie, acest produs sau acest serviciu de cele care au o altă proveniență. Astfel, pentru ca o marcă să își poată îndeplini rolul său de element esențial în sistemul de concurență nedenaturată pe care tratatul urmărește să îl stabilească și să îl mențină, aceasta trebuie să constituie garanția că toate produsele sau serviciile pe care le desemnează au fost fabricate sau furnizate sub controlul unei singure întreprinderi căreia îi poate fi atribuită răspunderea pentru calitatea acestora (a se vedea printre altele Hotărârea din 29 septembrie 1998, Canon, C‑39/97, EU:C:1998:442, punctul 28, Hotărârea din 12 noiembrie 2002, Arsenal Football Club, C‑206/01, EU:C:2002:651, punctul 48, și Hotărârea din 6 martie 2014, Backaldrin Österreich The Kornspitz Company, C‑409/12, EU:C:2014:130, punctul 20).

42

Necesitatea, în cadrul aplicării articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009, a unei utilizări conforme funcției esențiale de indicație de origine reflectă faptul că, deși o marcă poate, desigur, să facă obiectul unor utilizări conforme altor funcții, precum cea care constă în garantarea calității sau cele de comunicare, de investiție sau de publicitate (a se vedea printre altele, pe această temă, Hotărârea din 18 iunie 2009, L’Oréal și alții, C‑487/07, EU:C:2009:378, punctul 58, precum și Hotărârea din 22 septembrie 2011, Interflora și Interflora British Unit, C‑323/09, EU:C:2011:604, punctul 38), ea se supune totuși sancțiunilor prevăzute în acest regulament atunci când nu a fost utilizată o perioadă neîntreruptă de cinci ani în conformitate cu funcția sa esențială. În acest caz, titularul mărcii este declarat decăzut din drepturile sale, potrivit modalităților enunțate la articolul 51 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009, dacă nu poate invoca motive întemeiate pentru a nu fi efectuat o utilizare care să permită mărcii să își îndeplinească funcția esențială.

43

Tocmai în raport cu principiile enunțate mai sus trebuie să se examineze în prezent dacă utilizarea unei mărci individuale precum cea din litigiul principal ca certificat de calitate poate fi considerată ca fiind făcută în conformitate cu funcția esențială a mărcii.

44

În această privință, este necesar să nu se confunde funcția esențială a mărcii cu celelalte funcții amintite la punctul 42 din prezenta hotărâre pe care le poate îndeplini eventual marca, precum cea care constă în garantarea calității.

45

Atunci când utilizarea unei mărci individuale, deși certifică compoziția sau calitatea produselor sau a serviciilor, nu garantează consumatorilor că aceste produse sau aceste servicii provin de la o singură întreprindere sub controlul căreia sunt fabricate sau furnizate și căreia îi poate fi atribuită, în consecință, răspunderea pentru calitatea produselor sau a serviciilor menționate, o asemenea utilizare nu este făcută în conformitate cu funcția de indicație de origine.

46

Prin urmare, după cum a arătat avocatul general la punctele 47 și 56 din concluzii, nu există o utilizare conformă cu funcția esențială a mărcii individuale atunci când aplicarea acesteia pe produse are ca unică funcție să constituie un certificat de calitate pentru aceste produse, iar nu să garanteze și că produsele provin de la o singură întreprindere sub controlul căreia sunt fabricate și căreia îi poate fi atribuită răspunderea pentru calitatea lor.

47

În cauza principală, VBB a arătat în ședința de la Curte că este o asociație autorizată de stat („kraft staatlicher Verleihung”), că investește resursele financiare obținute din acordarea de licențe asupra mărcii sale în activități de promovare a bumbacului, că publică materiale educative referitoare la bumbac și organizează seminarii pe această temă, că acționează de asemenea în calitate de tribunal arbitral și că exercită, pe de altă parte, o funcție publică prin participarea la stabilirea „prețului CIF Bremen”, care reprezintă o valoare de referință a bumbacului pe piață.

48

Obiectul de activitate al acestei asociații, astfel formulat de VBB în fața Curții, lasă să se înțeleagă că această asociație este străină de fabricarea produselor licențiaților săi și că nu este nici răspunzătoare pentru aceste produse.

49

Cu toate acestea, revine instanței de trimitere obligația de a verifica, pe baza tuturor datelor care îi sunt prezentate de părțile din litigiul principal, dacă elemente pertinente și concordante permit să se considere că aplicarea mărcii reprezentând o floare de bumbac a VBB de către licențiații acestei asociații pe produsele lor garantează consumatorilor că aceste produse provin de la o singură întreprindere, și anume VBB constituită din afiliații săi, sub controlul căreia sunt fabricate produsele menționate și căreia îi poate fi atribuită răspunderea pentru calitatea lor.

50

În orice caz, un asemenea element nu îl poate constitui abilitarea VBB prin contractele de licență să verifice că licențiații utilizează exclusiv fibre de bumbac de bună calitate. Acest fapt înseamnă cel mult că VBB certifică calitatea materiei prime utilizate. După cum reiese din articolul 66 din Regulamentul nr. 207/2009 și din articolul 74a introdus în acest regulament prin Regulamentul 2015/2424, o asemenea certificare poate fi suficientă, dacă este cazul, pentru a aprecia că o altă marcă decât o marcă individuală își îndeplinește funcția de indicație de origine. Astfel, articolul 66 menționat precizează că o marcă colectivă își îndeplinește funcția de indicație de origine atunci când distinge „produsele sau serviciile membrilor asociației titular ale acestora de cele ale altor întreprinderi”, iar articolul 74a amintit prevede că o marcă de certificare îndeplinește funcția menționată atunci când face distincția între „pe de o parte, produsele sau serviciile pentru care materialul, modul de fabricare al produselor sau de prestare a serviciilor, calitatea, exactitatea sau alte caracteristici […] sunt certificate de către titularul mărcii și, pe de altă parte, produsele și serviciile care nu beneficiază de o astfel de certificare”. Cu toate acestea, litigiul principal are ca obiect o marcă individuală înregistrată pentru produse. După cum s‑a arătat la punctul 41 din prezenta hotărâre, o astfel de marcă își îndeplinește funcția de indicație de origine atunci când utilizarea sa garantează consumatorilor că produsele pe care le desemnează provin de la o singură întreprindere sub controlul căreia sunt fabricate aceste produse și căreia îi poate fi atribuită răspunderea pentru calitatea acestor produse, în starea lor finită în urma procesului de fabricare.

51

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se răspundă la prima întrebare adresată că articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009 trebuie să fie interpretat în sensul că aplicarea pe produse, ca certificat de calitate, a unei mărci individuale a Uniunii Europene, de titularul său sau cu consimțământul acestuia, nu constituie o utilizare ca marcă ce intră sub incidența noțiunii „utilizare serioasă” în sensul acestei dispoziții. Aplicarea mărcii menționate constituie însă o asemenea utilizare serioasă dacă le garantează de asemenea și în același timp consumatorilor că aceste produse provin de la o singură întreprindere sub controlul căreia sunt fabricate produsele respective și căreia îi poate fi atribuită răspunderea pentru calitatea lor. În această din urmă ipoteză, titularul acestei mărci este îndreptățit să interzică, în temeiul articolului 9 alineatul (1) litera (b) din acest regulament, aplicarea de către un terț a unui semn similar pe produse identice dacă această aplicare generează un risc de confuzie în percepția publicului.

52

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 52 alineatul (1) litera (a) și articolul 7 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 207/2009 trebuie să fie interpretate în sensul că o marcă individuală poate fi declarată nulă atunci când titularul mărcii nu garantează, prin controale de calitate periodice efectuate la licențiații săi, corectitudinea așteptărilor privind calitatea pe care publicul o asociază cu această marcă.

53

În această privință, trebuie arătat de la bun început că articolul 52 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009 prevede nulitatea mărcii nu numai în ipoteza în care aceasta este de natură să înșele publicul, în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (g) din acest regulament, ci și, în general, atunci când marca a fost înregistrată cu încălcarea articolului 7 din regulamentul menționat. În consecință, în cazul în care nu există riscul de inducere în eroare în sensul dispoziției menționate litera (g), totuși nulitatea mărcii trebuie, în principiu, să fie declarată dacă se dovedește că înregistrarea acestei mărci a avut loc cu încălcarea unuia dintre celelalte motive de refuz enunțate la articolul 7 amintit.

54

În ceea ce privește ipoteza specifică a riscului de inducere în eroare, este necesar să se amintească faptul că această situație presupune că se poate reține existența unei induceri efective în eroare sau a unui risc suficient de grav de inducere în eroare a consumatorului (Hotărârea din 4 martie 1999, Consorzio per la tutela del formaggio Gorgonzola, C‑87/97, EU:C:1999:115, punctul 41, și Hotărârea din 30 martie 2006, Emanuel, C‑259/04, EU:C:2006:215, punctul 47).

55

Pe de altă parte, pentru a se putea constata că o marcă a fost înregistrată cu încălcarea motivului de refuz legat de riscul de inducere în eroare, trebuie să se demonstreze că semnul depus în vederea înregistrării ca marcă genera el însuși un asemenea risc (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 martie 1999, Consorzio per la tutela del formaggio Gorgonzola, C‑87/97, EU:C:1999:115, punctele 42 și 43).

56

În speță, pentru a stabili dacă marca reprezentând o floare de bumbac a fost înregistrată la data de 22 mai 2008 cu încălcarea motivului de refuz prevăzut la articolul 7 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 207/2009, instanța de trimitere va trebui să examineze dacă semnul reprezentând o floare de bumbac depus de VBB era în sine de natură să înșele consumatorul. Gestionarea ulterioară de către VBB a mărcii sale și a licențelor de utilizare a acesteia nu are, în această privință, nicio relevanță.

57

Prin urmare, este necesar să se răspundă la prima parte a celei de a doua întrebări preliminare că articolul 52 alineatul (1) litera (a) și articolul 7 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 207/2009 trebuie să fie interpretate în sensul că o marcă individuală nu poate fi declarată nulă, în temeiul acestor dispoziții coroborate, din cauza faptului că titularul mărcii nu garantează, prin controale de calitate periodice efectuate la licențiații săi, corectitudinea așteptărilor privind calitatea pe care publicul o asociază cu această marcă.

58

A doua întrebare preliminare urmărește, în al doilea rând, să se stabilească în esență dacă Regulamentul nr. 207/2009 trebuie să fie interpretat în sensul că dispozițiile sale referitoare la mărcile colective ale Uniunii Europene pot fi aplicate mutatis mutandis mărcilor individuale ale Uniunii Europene.

59

În această privință, trebuie arătat că domeniul de aplicare al articolelor 66-74 din Regulamentul nr. 207/2009, referitoare la mărcile colective ale Uniunii Europene, este expres limitat, potrivit articolului 66 alineatul (1) din acest regulament, la mărcile astfel desemnate la data depunerii.

60

Această delimitare a aplicabilității articolelor menționate trebuie să fie strict respectată, cu atât mai mult cu cât normele instituite prin acestea, cum sunt cele enunțate la articolul 67 din regulamentul menționat cu privire la regulamentul de utilizare a mărcii, merg mână în mână cu desemnarea expresă amintită, de la data cererii de înregistrare, a mărcii solicitate ca marcă colectivă. O aplicare prin analogie a acestor norme în cazul mărcilor individuale ale Uniunii Europene nu poate fi, așadar, avută în vedere.

61

Prin urmare, este necesar să se răspundă la a doua parte a celei de a doua întrebări adresate că Regulamentul nr. 207/2009 trebuie să fie interpretat în sensul că dispozițiile sale referitoare la mărcile colective ale Uniunii Europene nu pot fi aplicate mutatis mutandis mărcilor individuale ale Uniunii Europene.

62

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară: