1

Prin recursul formulat, PT Perindustrian dan Perdagangan Musim Semi Mas (PT Musim Mas) (denumită în continuare „PTMM”) solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 25 iunie 2015, PT Musim Mas/Consiliul (T‑26/12, nepublicată, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2015:437), prin care acesta a respins acțiunea sa având ca obiect anularea Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1138/2011 al Consiliului din 8 noiembrie 2011 de instituire a unei taxe antidumping definitive și de percepere cu titlu definitiv a taxei provizorii instituite asupra importurilor de anumiți alcooli grași și amestecurile lor, originari din India, Indonezia și Malaysia (JO 2011, L 293, p. 1) și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1241/2012 al Consiliului din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1138/2011 (JO 2012, L 352, p. 1) (denumite în continuare împreună „regulamentele în litigiu”).

2

La momentul situației de fapt aflate la originea litigiului, dispozițiile care reglementează adoptarea de măsuri antidumping de către Uniunea Europeană figurau în Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (JO 2009, L 343, p. 51, rectificare în JO 2010, L 7, p. 22), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 765/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iunie 2012 (JO 2012, L 237, p. 1) (denumit în continuare „regulamentul de bază”).

3

Articolul 2 alineatul (9) din regulamentul de bază prevedea:

„Atunci când nu există un preț de export stabilit sau când prețul de export nu pare a fi fiabil din cauza existenței unei asocieri sau a unui acord de compensare între exportator și importator sau un terț, prețul de export poate fi construit pe baza prețului cu care produsele importate sunt revândute pentru prima oară unui cumpărător independent sau, în cazul în care produsele nu sunt revândute unui cumpărător independent sau nu sunt revândute în starea în care erau când au fost importate, prin orice altă modalitate rezonabilă.

În astfel de cazuri, se operează ajustări pentru a se ține seama de toate cheltuielile, inclusiv de taxe și de impozite, care survin între import și revânzare, precum și de o marjă de profit, pentru a stabili un preț de export fiabil la nivelul frontierei comunitare.

[…]”

4

Articolul 2 alineatul (10) din acest regulament prevedea:

„Se efectuează o comparație echitabilă între prețul de export și valoarea normală. Această comparație se face în aceeași etapă a procesului comercial pentru vânzări efectuate la date cât mai apropiate posibil și ținând seama în mod corespunzător de alte diferențe care afectează comparabilitatea prețurilor. În cazul în care valoarea normală și prețul de export, stabilite, nu pot fi comparate astfel, se ține seama în fiecare caz, sub formă de ajustări, de diferențele constatate la factorii care se pretinde și se demonstrează că afectează prețurile și, prin urmare, comparabilitatea acestora. Se evită repetarea ajustărilor, mai ales în cazul în care este vorba de diferențe privind reducerile de prețuri, rabaturile, cantitățile sau etapele comercializării. În cazul în care sunt întrunite condițiile specificate, factorii care pot determina efectuarea de ajustări sunt următorii:

[…]

(i) comisioane

Se operează o ajustare pe baza diferențelor dintre comisioanele percepute pentru vânzările în cauză.

Termenul «comisioane» include și marja încasată de un operator comercial al produsului sau al produsului similar, în cazul în care funcțiile unui astfel de operator comercial pot fi asimilate celor ale unui agent care lucrează pe bază de comisioane.

[…]”

5

PTMM este o societate cu sediul în Indonezia, care produce printre altele alcooli grași (denumiți în continuare „produsul în cauză”). Ea își comercializează produsele în Uniune prin intermediul, pe de o parte, a două societăți afiliate cu sediul în Singapore, Inter‑Continental Oils & Fats Pte Ltd (denumită în continuare „ICOF S”), filială controlată în proporție de 100 % de acționari care controlează și PTMM, și Besdale Trading Pte Ltd și, pe de altă parte, al unei societăți cu sediul în Germania, ICOF Europe GmbH, deținută în proporție de 100 % de ICOF S.

6

Ca urmare a unei plângeri depuse la 30 iunie 2010 de doi producători ai Uniunii, Cognis GmbH, precum și Sasol Olefins & Surfactants GmbH, și a anchetei desfășurate de Comisia Europeană, Consiliul Uniunii Europene a adoptat Regulamentul de punere în aplicare nr. 1138/2011. Acest regulament impune o taxă antidumping definitivă de 45,63 euro pe tonă asupra importurilor de produs în cauză fabricat de PTMM.

7

Pentru calcularea acestei taxe antidumping definitive, Consiliul a efectuat, în cadrul comparației dintre valoarea normală și prețul de export, o ajustare în sensul reducerii prețului de export pe baza comisioanelor plătite de PTMM către ICOF S pentru vânzările spre Uniune efectuate de aceasta din urmă, conform articolului 2 alineatul (10) litera (i) din regulamentul de bază. În această privință, în considerentul (31) al Regulamentului de punere în aplicare nr. 1138/2011, Consiliul a respins printre altele argumentul PTMM potrivit căruia ea forma o entitate economică unică cu ICOF S în cadrul căreia aceasta din urmă acționa ca serviciu de export intern. În plus, în considerentul (35) al acestui regulament, Consiliul a respins cererea PTMM de a se opera o ajustare identică a valorii normale, în conformitate cu această dispoziție din regulamentul de bază, pentru motivul că contractul care prevedea plata unui comision către ICOF S nu privea decât vânzările la export, iar nu vânzările interne, și că aceste vânzări erau facturate direct de PTMM.

8

La 13 iunie 2012, Comisia a comunicat PTMM că, în urma Hotărârii din 16 februarie 2012, Consiliul și Comisia/Interpipe Niko Tube și Interpipe NTRP (C‑191/09 P și C‑200/09 P, EU:C:2012:78), intenționa să amendeze Regulamentul de punere în aplicare nr. 1138/2011 pentru a modifica taxa antidumping impusă unei alte societăți indoneziene, PT Ecogreen Oleochemicals, Ecogreen Oleochemicals (Singapore) Pte. Ltd (denumită în continuare „Ecogreen”) în măsura în care aceasta se afla într‑o situație analogă celei din cauza în care s‑a pronunțat această hotărâre, precum și Hotărârea Tribunalului din 10 martie 2009, Interpipe Niko Tube și Interpipe NTRP/Consiliul (T‑249/06, EU:T:2009:62), și forma o entitate economică unică împreună cu Ecogreen Oleochemicals GmbH.

9

La 11 decembrie 2012, Consiliul a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1241/2012. Prin acest regulament, nivelul taxei antidumping definitive aplicabile Ecogreen a devenit 0 euro pe tonă. În pofida cererilor formulate de PTMM având ca obiect recunoașterea faptului că situația sa era identică cu cea a Ecogreen, Consiliul, prin regulamentul menționat, a menținut taxa antidumping definitivă aplicabilă PTMM.

10

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 20 ianuarie 2012, PTMM a formulat o acțiune având ca obiect anularea regulamentelor în litigiu.

11

În susținerea acțiunii formulate în fața Tribunalului, PTMM a invocat patru motive.

12

Primul motiv se întemeia pe o încălcare a articolului 2 alineatul (10) litera (i) din regulamentul de bază. Acest motiv era subîmpărțit în două aspecte. În primul rând, PTMM reproșa Consiliului că a săvârșit o eroare vădită de apreciere și un abuz de putere refuzând recunoașterea existenței unei entități economice unice între ea și ICOF S. În al doilea rând, PTMM considera că această instituție nu a adus niciun element de probă convingător care să dovedească faptul că ICOF S exercita funcții asemănătoare celor ale unui agent care lucrează pe bază de comisioane. Al doilea motiv se întemeia pe o încălcare a articolului 2 alineatul (10) primul paragraf din regulamentul de bază. Și acest motiv era subîmpărțit în două aspecte. Numai primul aspect al motivului menționat este relevant pentru scopurile prezentului recurs. În cadrul acestui aspect, PTMM susținea că, efectuând o ajustare a prețului de export, Consiliul a cauzat o asimetrie între valoarea normală și prețul de export și, prin urmare, ar fi trebuit să efectueze o ajustare similară pentru valoarea normală. Al treilea și al patrulea motiv se întemeiau pe încălcarea principiului bunei administrări și, respectiv, a principiului nediscriminării.

13

Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins cele patru motive și acțiunea în ansamblul său.

14

PTMM solicită Curții:

15

Consiliul solicită Curții:

16

Comisia solicită Curții:

17

În susținerea recursului, PTMM invocă patru motive.

18

Primul motiv este subîmpărțit în șapte aspecte.

19

PTMM susține, în primul rând, că Tribunalul a utilizat o metodologie eronată pentru a refuza să îi aplice noțiunea de entitate economică unică. Astfel, ar rezulta din cuprinsul punctului 47 din hotărârea atacată că Tribunalul consideră că este suficient să se prezinte indicii care sugerează inexistența unei entități economice unice pentru a înlătura aplicarea acestei noțiuni. Or, ar reieși din jurisprudență că Consiliul și Comisia (denumite în continuare împreună „instituțiile Uniunii”), precum și Tribunalul trebuie să examineze probele care dovedesc că producătorul încredințează distribuitorului său afiliat funcții care aparțin în mod normal unui departament de vânzare intern.

20

În al doilea rând, PTMM susține că Tribunalul a omis să examineze elemente de probă determinante, în special elementele care demonstrează că ea nu dispune de niciun departament de marketing și de vânzare a produsului în cauză și că se bazează în totalitate pe ICOF S pentru a‑l vinde, fie pe piața internă, fie pe piața internațională. În loc să examineze aceste elemente, Tribunalul ar fi concluzionat în mod eronat, la punctul 42 din hotărârea atacată, pornind de la o declarație a PTMM din ședință, că, susținând că Consiliul a ignorat elementele menționate, PTMM urmărea numai să susțină motivul întemeiat pe încălcarea principiului bunei administrări. Procedând astfel, ar fi denaturat argumentele PTMM.

21

Consiliul contestă temeinicia prezentului aspect. Comisia consideră că acest aspect este inadmisibil și, în orice caz, nefondat.

22

În primul rând, în ceea ce privește argumentul întemeiat pe aplicarea unei metodologii incorecte, trebuie arătat că, prin punctul 47 din hotărârea atacată, Tribunalul nu a dezvoltat deloc o metodologie nouă constând în prezentarea unor indicii care sugerează inexistența unei entități economice unice pentru a înlătura aplicarea acestei noțiuni. Dimpotrivă, în hotărârea atacată, Tribunalul a aplicat jurisprudența Curții referitoare la noțiunea „entitate economică unică” și la ajustări pe baza articolului 2 alineatul (10) din regulamentul de bază.

23

Astfel, la punctele 43-46 din hotărârea atacată, Tribunalul a amintit această jurisprudență. În special, la punctul 46 din această hotărâre, Tribunalul a făcut referire la Hotărârea din 16 februarie 2012, Consiliul și Comisia/Interpipe Niko Tube și Interpipe NTRP (C‑191/09 P și C‑200/09 P, EU:C:2012:78), potrivit căreia, atunci când instituțiile Uniunii consideră că trebuie să aplice o ajustare în sensul scăderii prețului de export în temeiul articolului 2 alineatul (10) litera (i) din regulamentul de bază, revine acestor instituții sarcina de a face dovada sau, cel puțin, de a oferi indicii care să demonstreze că sunt îndeplinite condițiile de aplicare a acestei dispoziții.

24

Punctul 47 din hotărârea atacată constituie un punct introductiv prin care Tribunalul a indicat în esență că, având în vedere jurisprudența citată la punctele 43-46 din această hotărâre, urma să analizeze elementele de probă pe care se întemeia concluzia Consiliului potrivit căreia PTMM și ICOF S nu formau o entitate economică unică. Această analiză figurează la punctele 50-71 din hotărârea menționată.

25

Contrar celor pretinse de PTMM, Tribunalul a urmărit să verifice tocmai faptul că instituțiile Uniunii au examinat probele care dovedeau, potrivit PTMM, că ea a încredințat ICOF S funcții care aparțin în mod normal unui departament de vânzare intern, înainte de a exclude existența unei entități economice unice și de a opera o ajustare pe baza articolului 2 alineatul (10) litera (i) din regulamentul de bază.

26

Prin urmare, se impune înlăturarea prezentului argument ca neîntemeiat.

27

În al doilea rând, în ceea ce privește argumentul potrivit căruia Tribunalul nu ar fi luat în considerare elemente de probă determinante, trebuie amintit că Curtea nu este competentă să se pronunțe asupra situației de fapt și nici, în principiu, să examineze probele pe care Tribunalul le‑a reținut în susținerea acesteia. Astfel, din moment ce aceste probe au fost obținute în mod legal și au fost respectate principiile generale ale dreptului, precum și normele de procedură aplicabile în materie de sarcină a probei și de administrare a probelor, numai Tribunalul are competența de a aprecia valoarea care trebuie să fie atribuită elementelor care i‑au fost prezentate. Prin urmare, această apreciere nu constituie, cu excepția cazului denaturării acestor elemente, o problemă de drept supusă ca atare controlului Curții [Hotărârea din 11 septembrie 2014, Gem‑Year și Jinn‑Well Auto‑Parts (Zhejiang)/Consiliul, C‑602/12 P, nepublicată, EU:C:2014:2203, punctul 37].

28

În consecință, Curtea nu este competentă să examineze elementele de probă pe care s‑a întemeiat Tribunalul pentru a concluziona că PTMM și ICOF S nu formau o entitate economică unică, sub rezerva unei denaturări a acestor elemente.

29

Desigur, PTMM susține că Tribunalul a denaturat, la punctul 42 din hotărârea atacată, argumentele pe care ea le‑a invocat în ceea ce privește neluarea în considerare a unor elemente de probă determinante. Totuși, pe de o parte, ea se limitează să indice că Tribunalul a concluzionat „în mod eronat” că prin argumentația ei urmărea să susțină motivul întemeiat pe o încălcare de către Consiliu a principiului bunei administrări, fără a preciza în ce consta această denaturare. Pe de altă parte, ea nu arată că această neluare în considerare constituie o denaturare a elementelor de probă pe care s‑a întemeiat Tribunalul pentru a ajunge la concluzia citată la punctul anterior sau că aceste elemente au făcut obiectul unei asemenea denaturări. În consecință, întrucât PTMM nu a invocat nicio denaturare a elementelor de probă, prezentul argument trebuie înlăturat ca inadmisibil.

30

În orice caz, trebuie arătat că punctul 42 din hotărârea atacată privește argumentul PTMM potrivit căruia instituțiile Uniunii ar fi săvârșit un abuz de putere negând existența unei entități economice unice și ignorând anumite elemente de fapt. Or, la acest punct 42, Tribunalul s‑a limitat să indice că invocarea unui abuz de putere urma să fie tratată în cadrul analizei motivului referitor la o pretinsă încălcare a principiului bunei administrări. Această invocare a fost, așadar, analizată de Tribunal la punctele 111-122 din hotărârea amintită. În special, la punctele 115-120 din hotărârea menționată, Tribunalul a stabilit că instituțiile Uniunii au examinat principalele argumente invocate de PTMM în cursul procedurii administrative, precum și elementele de probă aferente.

31

În consecință, este necesar să se respingă prezentul aspect al primului motiv în parte ca inadmisibil și în parte ca nefondat.

32

În cadrul celui de al doilea aspect al primului motiv, PTMM susține că, prin faptul că a considerat, la punctul 51 din hotărârea atacată, că funcțiile exercitate de ICOF S pentru vânzarea altor produse decât produsul în cauză erau relevante pentru a refuza aplicarea noțiunii „entitate economică unică”, Tribunalul a reținut un indiciu eronat în cadrul analizei noțiunii „entitate economică unică” și a extins în mod nejustificat domeniul de aplicare al articolului 2 alineatul (10) litera (i) din regulamentul de bază. În opinia PTMM, nu din cauză că ICOF S acționează ca departament intern de marketing și de vânzare pentru produsul în cauză ea nu poate stabili relații comerciale cu terți pentru produse analoge sau neanaloge cu produsul în cauză.

33

În cadrul celui de al treilea aspect al primului motiv, PTMM susține că, prin faptul că a luat în considerare, la punctul 53 din hotărârea atacată, vânzări realizate de ICOF S care priveau produse furnizate de terți, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept. Astfel, în primul rând, relațiile comerciale pe care distribuitorul le întreține cu alte întreprinderi nu ar putea afecta relația dintre acest distribuitor și societatea‑mamă. În al doilea rând, în speță, vânzările produselor unor terți nu ar prezenta nicio legătură cu produsul în cauză. Or, articolul 2 alineatul (10) litera (i) din regulamentul de bază ar avea ca obiect produsul în cauză, iar nu alte produse. În această privință, s‑ar fi stabilit în cursul anchetei și în fața Tribunalului că ICOF S și ICOF Europe au vândut numai produsul în cauză fabricat de PTMM, excluzând produsul în cauză, care provenea de la alți producători. În al treilea rând, la punctele 54-57 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi creat în mod eronat un nou criteriu imprecis de „dependență”. În plus, Tribunalul nu ar preciza procentul vânzărilor provenite de la terți sub care s‑ar putea vorbi de „dependență”.

34

În cadrul celui de al șaptelea aspect, PTMM reproșează Tribunalului că a considerat, la punctul 69 din hotărârea atacată, că nivelul vânzărilor sale directe la export erau o indicație că ea și ICOF S nu formau o entitate economică unică. În plus, Tribunalul nu ar fi indicat în ce mod poate fi utilizat un asemenea criteriu și care ar fi pragul vânzărilor directe la export dincolo de care nu ar mai putea fi stabilită existența unei entități economice.

35

Instituțiile Uniunii contestă admisibilitatea, precum și temeinicia acestor aspecte.

36

Prin intermediul celui de al doilea, al celui de al treilea și al celui de al șaptelea aspect ale primului motiv, care trebuie analizate împreună, PTMM reproșează în esență Tribunalului că a luat în considerare indicii sau factori nerelevanți în cadrul analizei noțiunii „entitate economică unică”, și anume vânzarea de către ICOF S a altor produse decât produsul în cauză și a unor produse furnizate de terți, precum și facturarea directă de către PTMM a unei părți dintre vânzările la export către Uniune.

37

În această privință, trebuie amintit că, în temeiul articolului 2 alineatul (10) din regulamentul de bază, se efectuează o comparație echitabilă între prețul de export și valoarea normală. În cazul în care valoarea normală și prețul de export nu pot fi comparate astfel, această dispoziție prevede că se ține seama în fiecare caz, sub formă de ajustări, de diferențele constatate la factorii despre care se pretinde și se demonstrează că afectează prețurile și, prin urmare, comparabilitatea acestora.

38

Printre factorii care pot determina efectuarea de ajustări, articolul 2 alineatul (10) litera (i) din regulamentul de bază prevede că se operează o ajustare pe baza diferențelor dintre comisioanele percepute pentru vânzările în cauză. Această dispoziție precizează că termenul „comision” include marja încasată de un operator comercial al produsului sau al produsului similar, în cazul în care funcțiile unui astfel de operator comercial pot fi asimilate celor ale unui agent care lucrează pe bază de comisioane.

39

Totuși, o ajustare pe baza articolului 2 alineatul (10) litera (i) din regulamentul de bază nu poate fi operată atunci când producătorul stabilit într‑un stat terț și distribuitorul său afiliat însărcinat cu exporturile către Uniune formează o entitate economică unică.

40

Astfel, potrivit jurisprudenței Curții, împărțirea activităților de producție și de vânzare în interiorul unui grup format din societăți distincte din punct de vedere juridic nu afectează faptul că este vorba despre o entitate economică unică ce organizează în acest mod un ansamblu de activități exercitate, în alte cazuri, de o entitate care este unică și din punct de vedere juridic (a se vedea prin analogie Hotărârea din 13 octombrie 1993, Matsushita Electric Industrial/Consiliul, C‑104/90, EU:C:1993:837, punctul 9).

41

În aceste împrejurări, recunoașterea existenței unei entități economice unice permite evitarea situației în care costurile, care sunt în mod evident incluse în prețul de vânzare al unui produs atunci când această vânzare este efectuată de un departament de vânzări integrat în structura producătorului, nu mai sunt incluse atunci când aceeași activitate de vânzare este exercitată de o societate distinctă din punct de vedere juridic, deși este controlată din punct de vedere economic de producător (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 10 martie 1992, Canon/Consiliul, C‑171/87, EU:C:1992:106, punctul 13).

42

Rezultă că un distribuitor care formează o entitate economică unică cu un producător stabilit într‑un stat terț nu se poate considera că exercită funcții care pot fi asimilate celor ale unui agent care lucrează pe bază de comisioane, în sensul articolului 2 alineatul (10) litera (i) din regulamentul de bază.

43

În cadrul analizei existenței unei entități economice unice între un producător și distribuitorul său afiliat, este determinant, conform jurisprudenței Curții, să se ia în considerare realitatea economică a relațiilor existente între acest producător și acest distribuitor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 februarie 2012, Consiliul și Comisia/Interpipe Niko Tube și Interpipe NTRP, C‑191/09 P și C‑200/09 P, EU:C:2012:78, punctul 55). Ținând seama de cerința unei constatări care să reflecte realitatea economică a relațiilor dintre producătorul menționat și distribuitorul menționat, instituțiile Uniunii sunt obligate să ia în considerare ansamblul factorilor relevanți care permit să se determine dacă acest distribuitor exercită sau nu exercită funcțiile unui departament de vânzare integrat al acestui producător.

44

Acești factori nu se pot limita la funcțiile exercitate de distribuitorul afiliat în legătură doar cu vânzările produsului în cauză fabricat de producătorul care pretinde că formează o entitate economică unică cu acest distribuitor.

45

Astfel, instituțiile Uniunii au dreptul de a ține cont de factori precum vânzările de către distribuitorul afiliat de alte produse decât produsul în cauză prin ancheta antidumping, precum și vânzările de către acest distribuitor de produse furnizate de alți producători decât producătorul la care este afiliat.

46

Prin urmare, Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept constatând la punctele 51 și 53 din hotărârea atacată că, pentru a evalua existența unei entități economice unice, trebuia să se țină seama de activitățile distribuitorului afiliat privind alte produse decât produsul în cauză, precum și de partea din vânzările realizate de acest distribuitor referitoare la produse provenite de la producători neafiliați.

47

Trebuie precizat în ceea ce privește vânzările de produse provenite de la producători neafiliați că, contrar celor susținute de PTMM, Tribunalul nu creează deloc un nou criteriu de „dependență” la punctele 54-57 din hotărârea atacată. Astfel, deși Tribunalul a indicat efectiv, la punctul 54 din această hotărâre, că ICOF S nu putea fi considerată „ca fiind în situație de dependență în raport cu grupul la care este afiliată”, această instanță s‑a limitat, la punctele 53-57 din hotărârea menționată, să efectueze o analiză a părții dintre vânzările realizate de distribuitorul afiliat având ca obiect produse provenite de la producători neafiliați.

48

Astfel, la punctul 53 din această hotărâre, Tribunalul a indicat că partea dintre vânzările realizate de distribuitorul afiliat având ca obiect produse provenite de la producători neafiliați este un factor important pentru a determina dacă acest distribuitor formează o entitate economică unică cu producătorul afiliat. La punctele 54-57 din hotărârea menționată, Tribunalul a constatat în continuare că activitățile ICOF S, atât pentru anul 2009, cât și pentru anul 2010, se bazau în mare parte pe aprovizionări provenite de la întreprinderi neafiliate, ceea ce, în opinia acestei instanțe, părea să contrazică existența unei entități economice unice.

49

După cum instituțiile Uniunii au dreptul de a ține cont de vânzările de alte produse decât produsul în cauză fabricat de producătorul afiliat pentru a determina existența unei entități economice, facturarea directă de către producătorul stabilit într‑un stat terț a unei părți dintre vânzările la export către Uniune este un factor relevant pe care aceste instituții îl pot lua de asemenea în considerare. În această privință, Tribunalul a arătat în mod întemeiat la punctul 69 din hotărârea atacată că, pe măsură ce proporția unor asemenea vânzări directe este mai importantă, este din ce în ce mai dificil să se susțină că distribuitorul afiliat exercită funcțiile unui departament intern de vânzări. Contrar celor afirmate de PTMM, punctul 69 din această hotărâre nu este, prin urmare, afectat de nicio eroare de drept.

50

În consecință, al doilea, al treilea și al șaptelea aspect ale primului motiv trebuie să fie respinse ca nefondate.

51

În cadrul celui de al patrulea aspect al primului motiv, PTMM susține că Tribunalul a enunțat prezumții eronate în drept și în fapt cu privire la existența unui contract încheiat între ea și ICOF S, care prevedea plata de comisioane acesteia din urmă. Ea reproșează astfel Tribunalului că a considerat, la punctul 60 din hotărârea atacată, că acest contract constituia un element relevant în cadrul evaluării existenței unei entități economice unice.

52

Astfel, în primul rând, Tribunalul ar fi considerat în mod eronat că exista o diferență între un contract scris și o „serie de acorduri verbale”, precum cele încheiate între Ecogreen și comerciantul său afiliat. În al doilea rând, Tribunalul ar fi ignorat probe care demonstrau că ar fi existat diverse aranjamente de compensare între PTMM și ICOF S. În al treilea rând, un acord de stabilire a prețurilor de transfer între două întreprinderi afiliate ar constitui o probă suplimentară a faptului că formează o entitate economică unică. Un asemenea acord ar repartiza marjele de risc și de beneficii în cadrul unui grup de întreprinderi situate în țări diferite. O astfel de repartizare a marjelor ar demonstra existența unei legături strânse între cele două întreprinderi care ar fi împreună responsabile de rentabilitatea de ansamblu a grupului căruia îi aparțin. În plus, toate întreprinderile active internațional se presupune că încheie cu distribuitorii lor afiliați stabiliți în străinătate acorduri de stabilire a prețurilor de transfer de tipul celui existent între PTMM și ICOF S. Tribunalul ar fi ignorat astfel realități esențiale ale comerțului internațional și ale transferurilor în interiorul grupurilor.

53

În cadrul celui de al șaselea aspect al primului motiv, PTMM susține că, la punctele 62 și 64 din hotărârea atacată, Tribunalul a realizat o interpretare eronată a dispozițiilor contractului, în special a articolului 7.3, care ar fi o clauză standard care are ca scop evitarea răspunderii solidare a celor două întreprinderi față de terți. Aceasta nu ar privi repartizarea funcțiilor între aceste două întreprinderi.

54

Instituțiile Uniunii consideră că prezentele aspecte ale primului motiv trebuie să fie respinse ca inadmisibile și că acestea sunt, în orice caz, nefondate.

55

Prin intermediul celui de al patrulea și al celui de al șaselea aspect ale primului motiv, care trebuie analizate împreună, PTMM pune în discuție în esență faptul că Tribunalul s‑a întemeiat pe contractul încheiat între PTMM și ICOF S pentru a concluziona în sensul inexistenței unei entități economice unice, precum și analiza respectivului contract realizată de această instanță.

56

În primul rând, în ceea ce privește argumentul potrivit căruia contractul încheiat între PTMM și ICOF S nu ar fi un element relevant în cadrul evaluării existenței unei entități economice unice, s‑a arătat deja, la punctul 43 din prezenta hotărâre, că, având în vedere cerința unei constatări care să reflecte realitatea economică a relațiilor dintre producător și distribuitorul afiliat, trebuie să fie luați în considerare toți factorii relevanți pentru a determina dacă acest distribuitor exercită funcțiile unui departament intern de vânzări. Or, existența unui contract încheiat între producător și distribuitorul afiliat care prevede plata de comisioane acestuia din urmă constituie un element important în relațiile dintre aceste două societăți. A‑l ignora ar însemna a ascunde o parte din realitatea economică a acestor relații.

57

Așadar, Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept când a considerat, la punctul 60 din hotărârea atacată, că existența unui contract încheiat între PTMM și ICOF S, care prevede plata de comisioane acesteia din urmă, constituie un element relevant pentru a determina dacă aceste două societăți formează sau nu formează o entitate economică unică.

58

În consecință, argumentul potrivit căruia contractul încheiat între PTMM și ICOF S nu ar fi un element relevant în cadrul evaluării existenței unei entități economice unice trebuie respins ca nefondat.

59

În al doilea rând, în ceea ce privește argumentele referitoare la pretinsa lipsă de diferență între un contract scris și o „serie de acorduri verbale”, precum cele încheiate între Ecogreen și distribuitorul său afiliat, la neluarea în considerare a anumitor elemente de probă, la neluarea în considerare a realităților comerțului internațional și a transferurilor în interiorul grupurilor, precum și la interpretarea eronată a dispozițiilor contractului, la punctele 62 și 64 din hotărârea atacată, trebuie amintit că, conform jurisprudenței citate la punctul 27 din prezenta hotărâre, cu excepția cazului denaturării elementelor de probă, Curtea nu este competentă să se pronunțe asupra situației de fapt și nici, în principiu, să examineze probele pe care Tribunalul le‑a reținut în susținerea acesteia.

60

Or, prin argumentele menționate, PTMM pune în discuție aprecierile factuale realizate de Tribunal la punctele 62-64 din hotărârea atacată, în ceea ce privește contractul încheiat între PTMM și ICOF S, fără a invoca însă nicio denaturare a situației de fapt sau a elementelor de probă. Prin urmare, aceste argumente trebuie respinse ca inadmisibile.

61

Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se respingă al patrulea și al șaselea aspect ale primului motiv ca fiind în parte inadmisibile și în parte nefondate.

62

PTMM reproșează Tribunalului că a procedat la o substituire de motive întemeindu‑se, la punctul 62 din hotărârea atacată, pe dispoziții specifice ale contractului pe care ea l‑a încheiat cu ICOF S pentru a stabili că Consiliul a putut în mod rezonabil să considere că aceste dispoziții constituiau un indiciu că PTMM și ICOF S nu formau o entitate economică unică. Astfel, ar fi necontestat că instituțiile Uniunii nu au luat în considerare clauzele contractului nici în cursul anchetei antidumping, nici ulterior.

63

Consiliul consideră că prezentul aspect nu este fondat. Comisia consideră, cu titlu principal, că este inadmisibil și, cu titlu subsidiar, că este nefondat.

64

În măsura în care PTMM reproșează Tribunalului că a procedat la o substituire de motive, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, în cadrul unei acțiuni în anulare, Tribunalul nu poate să substituie motivarea autorului actului atacat cu propria motivare (Hotărârea din 14 aprilie 2016, Netherlands Maritime Technology Association/Comisia, C‑100/15 P, nepublicată, EU:C:2016:254, punctul 57 și jurisprudența citată).

65

În speță, Tribunalul a indicat, la punctul 61 din hotărârea atacată, că contractul încheiat între PTMM și ICOF S cuprinde diferite dispoziții care sunt greu conciliabile cu existența unei entități economice unice între aceste două societăți. Astfel cum arată PTMM, la punctul 62 din această hotărâre, Tribunalul a făcut referire la dispoziții specifice ale acestui contract, și anume articolele 7.3 și 12, care demonstrează, potrivit acestei instanțe, inexistența unei solidarități între PTMM și ICOF S și constituie, așadar, un indiciu că aceste două societăți nu formează o entitate economică unică.

66

Contrar celor pretinse de PTMM, Tribunalul nu a procedat deloc la o substituire de motive. Astfel, rezultă din considerentul (31) al Regulamentului de punere în aplicare nr. 1138/2011 și din considerentele (29)-(31) ale Regulamentului de punere în aplicare nr. 1241/2012 că contractul încheiat între PTMM și ICOF S a fost luat în considerare de instituțiile Uniunii în cadrul anchetei antidumping. Astfel, potrivit acestor considerente, existența acestui contract, care prevedea că ICOF S trebuia să beneficieze de un comision – sub forma unei marje fixe – pe vânzările la export, constituie un indiciu că PTMM și ICOF S nu formează o entitate economică unică, funcțiile acesteia din urmă putând fi asimilate celor ale unui agent care lucrează pe bază de comisioane.

67

Prin urmare, este necesar să se respingă prezentul aspect al primului motiv ca nefondat, precum și primul motiv în ansamblul său ca fiind în parte inadmisibil și în parte nefondat.

68

Al doilea motiv este subîmpărțit în două aspecte.

69

PTMM arată că motivarea punctelor 80 și 82 din hotărârea atacată este insuficientă și discriminatorie. În plus, elementele factuale menționate la aceste puncte nu ar susține concluzia Tribunalului, ci ar putea fi utilizate pentru a dovedi că ICOF S îi servește drept departament intern de marketing și de vânzare.

70

Consiliul consideră, cu titlu principal, că prezentul aspect al celui de al doilea motiv este inadmisibil și, în subsidiar, că este nefondat. Comisia apreciază că acest aspect este inadmisibil.

71

În primul rând, în ceea ce privește argumentul potrivit căruia motivarea hotărârii atacate ar fi insuficientă și discriminatorie, trebuie arătat că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, obligația de motivare, care revine Tribunalului conform articolului 36 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, aplicabil Tribunalului în temeiul articolului 53 primul paragraf din același statut, și articolului 81 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, nu impune acestuia să realizeze o expunere care să urmeze în mod exhaustiv și unul câte unul toate raționamentele prezentate de părțile în litigiu și, prin urmare, motivarea Tribunalului poate fi implicită, cu condiția să permită persoanelor interesate să cunoască motivele pentru care Tribunalul nu le‑a admis argumentele, iar Curții să dispună de elemente suficiente pentru a‑și exercita controlul (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 februarie 2012, Consiliul și Comisia/Interpipe Niko Tube și Interpipe NTRP, C‑191/09 P și C‑200/09 P, EU:C:2012:78, punctul 105, precum și Hotărârea din 19 martie 2015, MEGA Brands International/OAPI, C‑182/14 P, EU:C:2015:187, punctul 54).

72

În speță, reiese cu claritate din cuprinsul punctelor 80 și 82 din hotărârea atacată, precum și din cel al punctelor 79, 81 și 83-85 din această hotărâre că respingerea aspectului întemeiat pe o eroare de apreciere săvârșită de Consiliu atunci când a concluzionat că erau îndeplinite condițiile de aplicare a articolului 2 alineatul (10) litera (i) din regulamentul de bază a fost motivată suficient pentru a permite, pe de o parte, Curții să efectueze un control de legalitate a acestuia și, pe de altă parte, PTMM să cunoască motivele care au condus Tribunalul la această respingere.

73

În consecință, argumentul potrivit căruia motivarea hotărârii atacate ar fi insuficientă și discriminatorie trebuie înlăturat ca fiind nefondat.

74

În al doilea rând, în ceea ce privește argumentul întemeiat pe o utilizare greșită a elementelor de probă de către Tribunal, trebuie amintit că, conform jurisprudenței citate la punctul 27 din prezenta hotărâre, cu excepția cazului denaturării elementelor de probă, Curtea nu este competentă să se pronunțe asupra situației de fapt și nici, în principiu, să examineze probele pe care Tribunalul le‑a reținut în susținerea acesteia.

75

Or, deși PTMM contestă elementele de fapt care figurează la punctele 80 și 82 din hotărârea atacată, precum și concluziile trase de Tribunal în temeiul acestor elemente de fapt, ea nu invocă nicio denaturare a faptelor sau a elementelor de probă. În consecință, acest argument trebuie respins ca fiind inadmisibil.

76

Având în vedere considerațiile care precedă, este necesar să se respingă primul aspect al celui de al doilea motiv ca fiind în parte inadmisibil și în parte nefondat.

77

PTMM consideră că, întemeindu‑se pe elementele de probă menționate la punctele 80-82 din hotărârea atacată, Tribunalul a încălcat normele privind sarcina probei în cadrul aplicării articolului 2 alineatul (10) litera (i) din regulamentul de bază.

78

Astfel, ar exista în regulamentul de bază o prezumție că două întreprinderi afiliate nu operează și nu sunt gestionate în mod independent și că sunt afiliate prin acorduri de compensare. Astfel, articolul 2 alineatul (9) din acest regulament ar confirma existența unei asemenea prezumții.

79

În consecință, operarea unei ajustări pe baza articolului 2 alineatul (10) litera (i) din regulamentul menționat ar impune să se demonstreze că sumele plătite de producător distribuitorului sunt un „comision” sau o „marjă” precum cea pe care un comitent ar plăti‑o unui agent terț pentru funcțiile comerciale pe care și le asumă acesta din urmă. În plus, ar trebui să se demonstreze că cele două entități operează și sunt gestionate în mod independent. Or, în speță, Consiliul nu ar fi fost în măsură să dovedească existența unui dispozitiv de guvernanță în temeiul căruia gestionarea ICOF S și cea a PTMM ar fi separate, iar aceste două întreprinderi ar fi împiedicate din punct de vedere juridic să interfereze una în afacerile celeilalte. Consiliul nu ar fi demonstrat nici că compensarea existentă între ICOF S și PTMM era un comision pe care l‑ar fi încasat un agent independent și nu decurgea din acorduri de compensare între cele două întreprinderi afiliate.

80

Instituțiile Uniunii consideră că prezentul aspect trebuie respins ca inadmisibil.

81

Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, PTMM susține în esență că există o prezumție, în cadrul aplicării articolului 2 alineatul (10) litera (i) din regulamentul de bază, că două întreprinderi afiliate nu operează și nu sunt gestionate în mod independent. În consecință, întemeindu‑se pe elementele de probă vizate la punctele 80-82 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi încălcat normele privind sarcina probei.

82

În această privință, în ceea ce privește această sarcină a probei, trebuie amintit că, în conformitate cu jurisprudența Curții, dacă o parte solicită, în temeiul articolului 2 alineatul (10) din regulamentul de bază, ajustări pentru ca valoarea normală și prețul de export să devină comparabile în vederea stabilirii marjei de dumping, această parte trebuie să facă dovada faptului că cererea sa este justificată (Hotărârea din 16 februarie 2012, Consiliul și Comisia/Interpipe Niko Tube și Interpipe NTRP, C‑191/09 P și C‑200/09 P, EU:C:2012:78, punctul 58).

83

În plus, sarcina de a dovedi că trebuie operate ajustările specifice enumerate la articolul 2 alineatul (10) literele (a)-(k) din regulamentul de bază revine celor care doresc să se prevaleze de acestea (Hotărârea din 16 februarie 2012, Consiliul și Comisia/Interpipe Niko Tube și Interpipe NTRP, C‑191/09 P și C‑200/09 P, EU:C:2012:78, punctul 60).

84

Astfel, atunci când un producător solicită aplicarea unei ajustări, în principiu în sensul reducerii valorii normale sau în mod logic în sensul creșterii prețului de export, acestui operator îi revine sarcina de a indica și de a dovedi că sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea unei astfel de ajustări. În schimb, atunci când instituțiile Uniunii consideră că trebuie să se aplice o ajustare în sensul reducerii prețului de export, pentru motivul că o societate de vânzare afiliată unui producător exercită funcții care pot fi asimilate celor ale unui agent care lucrează pe bază de comisioane, revine acestor instituții sarcina să aducă cel puțin indicii convergente care să demonstreze că această condiție este îndeplinită (Hotărârea din 16 februarie 2012, Consiliul și Comisia/Interpipe Niko Tube și Interpipe NTRP, C‑191/09 P și C‑200/09 P, EU:C:2012:78, punctul 61).

85

În consecință, în ipoteza în care instituțiile Uniunii au adus indicii convergente că un distribuitor afiliat unui producător exercită funcții care pot fi asimilate cu cele ale unui agent care lucrează pe bază de comisioane, revine acestui distribuitor sau acestui producător sarcina de a face dovada că nu se justifică o ajustare pe baza articolului 2 alineatul (10) litera (i) din regulamentul de bază, cu titlu de exemplu demonstrând că formează o entitate economică unică. În acest scop, acești operatori economici ar putea dovedi printre altele că nu operează în mod independent și că sunt legați prin acorduri de compensare.

86

Contrar celor susținute de PTMM, nu există, în cadrul aplicării articolului 2 alineatul (10) litera (i) din regulamentul de bază, nicio prezumție că două întreprinderi afiliate nu operează în mod independent și că sunt legate prin acorduri de compensare, astfel încât ar reveni instituțiilor Uniunii sarcina de a demonstra că cele două entități sunt gestionate în mod independent, pentru a putea opera o ajustare pe baza acestei dispoziții.

87

Astfel, interpretarea susținută de PTMM nu își găsește niciun temei în regulamentul de bază, articolul 2 alineatul (10) litera (i) din respectivul regulament neconținând nici cea mai mică referire la o asemenea prezumție. Această dispoziție se limitează să prevadă că se operează o ajustare pe baza diferențelor dintre comisioanele percepute pentru vânzările în cauză și precizează că termenul „comisioane” include și marja încasată de un operator comercial în cazul în care funcțiile acestui operator pot fi asimilate celor ale unui agent care lucrează pe bază de comisioane.

88

Desigur, după cum subliniază PTMM, articolul 2 alineatul (9) din regulamentul de bază se întemeiază pe prezumția că două întreprinderi afiliate nu operează în mod independent. Astfel, această dispoziție prevede în esență că prețul de export nu poate fi considerat fiabil atunci când există o asociere sau un acord de compensare între exportator și importator sau un terț. Cu toate acestea, în temeiul articolului 2 alineatul (9) din regulamentul de bază, nu poate fi trasă nicio concluzie aplicabilă analizei care trebuie efectuată de instituțiile Uniunii în cadrul articolului 2 alineatul (10) litera (i) din acest regulament. Deși articolul 2 alineatul (9) amintit privește calculul prețului de export și stabilește că relația dintre exportator și distribuitor poate denatura acest preț, articolul 2 alineatul (10) litera (i) din regulamentul menționat, care privește comparația dintre valoarea normală și prețul de export, nu este centrat asupra relației dintre exportator și distribuitor, ci asupra funcțiilor exercitate de acesta din urmă.

89

În speță, este necesar să se constate că Tribunalul a verificat, la punctele 80-82 din hotărârea atacată, că Consiliul dispunea de indicii convergente că funcțiile exercitate de ICOF S puteau fi asimilate celor ale unui agent care lucrează pe bază de comisioane. Tribunalul s‑a conformat astfel normelor privind sarcina probei care revine instituțiilor Uniunii și nu a săvârșit o eroare de drept în această privință.

90

Prin urmare, este necesar să se respingă al doilea aspect al celui de al doilea motiv ca nefondat, precum și al doilea motiv în ansamblu, ca fiind în parte inadmisibil și în parte nefondat.

91

PTMM consideră că, prin faptul că a statuat, la punctul 97 din hotărârea atacată, că nu a demonstrat că sarcinile aferente totalității vânzărilor erau suportate de ICOF S și că vânzările interne erau finanțate prin veniturile din comisioanele la vânzările la export, Tribunalul a ignorat elemente de probă necontestate depuse în cadrul anchetei antidumping. Dacă Tribunalul ar fi ținut cont de elementele de probă disponibile și prezentate de PTMM, ar fi concluzionat că Consiliul a adus atingere în mod necesar simetriei dintre valoarea normală și prețul de export, cu încălcarea articolului 2 alineatul (10) primul paragraf din regulamentul de bază.

92

Consiliul consideră, cu titlu principal, că prezentul motiv este inadmisibil și, cu titlu subsidiar, că este nefondat. Comisia apreciază de asemenea, cu titlu principal, că prezentul motiv este inadmisibil. În subsidiar, ea consideră că este inoperant.

93

Trebuie arătat că, la punctul 96 din hotărârea atacată, Tribunalul a amintit că, pentru a justifica o ajustare în sensul reducerii valorii normale pe baza articolului 2 alineatul (10) litera (i) din regulamentul de bază, revenea PTMM obligația de a dovedi că ICOF S exercita funcții care puteau fi asimilate celor ale unui agent care lucrează pe bază de comisioane pe piața internă a țării exportatoare. La punctul 97 din această hotărâre, Tribunalul a constatat în esență că PTMM s‑a limitat să susțină că sarcinile aferente totalității vânzărilor erau suportate de ICOF S, fără a aduce nicio dovadă în această privință. În plus, a arătat că contractul existent între PTMM și ICOF S nu conținea nicio dispoziție și niciun indiciu care să poată susține această afirmație.

94

În consecință, constatările care figurează la acest punct 97, pe care PTMM le contestă în cadrul prezentului motiv de recurs, intră în sfera aprecierii factuale a Tribunalului. Or, conform jurisprudenței citate la punctul 27 din prezenta hotărâre, această apreciere nu este supusă controlului Curții.

95

Din moment ce PTMM nu invocă nicio denaturare a situației de fapt sau a elementelor de probă, al treilea motiv trebuie respins ca inadmisibil.

96

PTMM consideră, în primul rând, că raționamentul Tribunalului, la punctul 117 din hotărârea atacată, este speculativ și nu este suficient motivat. Astfel, Tribunalul nu ar fi precizat documentele la care făcea referire atunci când a indicat că rezulta „din elementele dosarului pe care Consiliul le‑a luat în considerare, în cursul procedurii administrative, că explicațiile avansate de [PTMM] nu erau susținute și erau, în orice caz, lipsite de relevanță”. Asemenea elemente nu ar exista, iar Tribunalul nu ar fi făcut decât să speculeze în această privință. În schimb, ar rezulta din elementele dosarului că PTMM a furnizat toate explicațiile solicitate în cursul anchetei. Aceste explicații ar fi fost verificate și ar trebui să fie considerate necontestate. Tribunalul ar fi ajuns, așadar, la concluzii care nu sunt coerente având în vedere elementele de probă disponibile.

97

În al doilea rând, la același punct 117 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi acceptat în mod eronat ca Consiliul să ignore elemente de probă și argumente avansate de PTMM în cadrul anchetei, pentru motivul că erau, „în orice caz, lipsite de relevanță”. Ar fi vorba totuși despre argumente esențiale care au fost dezvoltate în cursul anchetei și asupra cărora Consiliul nu s‑ar fi aplecat, cu încălcarea principiului bunei administrări și fără să fi motivat de ce ar fi lipsite de relevanță.

98

Consiliul consideră că prezentul motiv este în parte nefondat și în parte inoperant. Comisia consideră, cu titlu principal, că acest motiv este inadmisibil și, cu titlu subsidiar, că este nefondat.

99

În primul rând, PTMM reproșează în esență Tribunalului că nu a motivat suficient punctul 117 din hotărârea atacată. Astfel, nu ar fi precizat documentele la care se referea atunci când a indicat că reieșea „din elementele dosarului pe care Consiliul le‑a luat în considerare, în cursul procedurii administrative, că explicațiile avansate de [PTMM] nu erau susținute și erau, în orice caz, lipsite de relevanță”.

100

Trebuie precizat, în această privință, că detalierile care figurează la punctul 117 din această hotărâre privesc în mod specific argumentele PTMM conform cărora ea facturează vânzările pe piața indoneziană din rațiuni de natură fiscală, iar comisioanele plătite ICOF S sunt destinate să acopere toate costurile acestei societăți, inclusiv cele suportate pentru comercializarea produselor pe piața internă.

101

Or, deși este adevărat că Tribunalul nu a precizat, la punctul 117 din hotărârea menționată, documentele la care făcea referire, decurge totuși din cuprinsul punctelor 64 și 97 din aceeași hotărâre că Tribunalul a explicat rațiunile pentru care și a precizat documentele pe baza cărora a considerat că argumentele PTMM nu erau susținute.

102

Rezultă că trebuie respins prezentul argument, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare, ca nefondat.

103

În al doilea rând, PTMM reproșează Tribunalului că a acceptat în mod eronat, la punctul 117 din hotărârea atacată, ca Consiliul să ignore elemente de probă și argumente avansate de PTMM în cursul anchetei, pentru motivul că erau, „în orice caz, lipsite de relevanță”.

104

PTMM pune astfel în discuție aprecierile factuale realizate de Tribunal la punctul 117 menționat. Or, conform jurisprudenței citate la punctul 27 din prezenta hotărâre, aceste aprecieri nu sunt supuse controlului Curții.

105

Din moment ce PTMM nu invocă nicio denaturare a situației de fapt sau a elementelor de probă, prezenta obiecție trebuie înlăturată ca inadmisibilă.

106

În consecință, trebuie să se respingă al patrulea motiv ca fiind în parte inadmisibil și în parte nefondat.

107

Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că, întrucât niciunul dintre motivele invocate de PTMM în susținerea recursului nu poate fi admis, prin urmare, acesta trebuie respins în totalitate.

108

Potrivit articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când recursul nu este fondat, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată. Potrivit articolului 138 alineatul (1) din acest regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât PTMM a căzut în pretenții, iar Consiliul a solicitat obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, se impune obligarea PTMM la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate de această instituție.

109

Conform articolului 140 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, statele membre și instituțiile care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată.

110

În consecință, Comisia suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a noua) declară și hotărăște: