1

Prin cererea introductivă, Comisia Europeană solicită Curții să constate că, prin neadoptarea, în termenele stabilite, a tuturor măsurilor necesare pentru recuperarea de la beneficiar a ajutoarelor de stat declarate ilegale și incompatibile cu piața internă prin articolul 2 alineatul (1) din Decizia 2013/435/UE a Comisiei din 2 mai 2013 privind ajutorul de stat SA.22843 (2012/C) (ex 2012/NN) pus în aplicare de Franța în favoarea Société Nationale Corse Méditerranée și a Compagnie Méridionale de Navigation (JO L 220, p. 20, denumită în continuare „decizia în litigiu”), prin neanularea, în termenele prevăzute, a tuturor plăților ajutoarelor prevăzute la acest articol 2 alineatul (1) și prin neinformarea Comisiei, în termenul acordat, cu privire la măsurile adoptate pentru a se conforma acestei decizii, Republica Franceză nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 288 al patrulea paragraf TFUE, precum și al articolelor 3-5 din decizia menționată.

2

Articolul 14 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului [108 TFUE] (JO L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41) prevede:

„(1)   Atunci când adoptă decizii negative în cazuri de ajutor ilegal, Comisia decide ca statul membru în cauză să ia toate măsurile necesare pentru recuperarea ajutorului de la beneficiar (denumită în continuare «decizie de recuperare»). Comisia nu solicită recuperarea ajutorului în cazul în care aceasta ar contraveni unui principiu general de drept [al Uniunii].

(2)   Ajutorul care urmează să fie recuperat în temeiul unei decizii de recuperare include dobânda calculată pe baza unei rate adecvate, fixate de Comisie. Dobânda se datorează de la data la care ajutorul ilegal a fost pus la dispoziția beneficiarului până la data recuperării sale.

(3)   Fără a aduce atingere unui ordin emis de Curtea de Justiție a [Uniunii Europene] în temeiul articolului [278 TFUE], recuperarea se efectuează fără întârziere și în conformitate cu procedurile legislației naționale a statului membru în cauză, cu condiția ca acestea să permită executarea imediată și efectivă a deciziei Comisiei. În acest scop și în eventualitatea unei proceduri derulate în fața instanțelor naționale, statele membre în cauză parcurg toate etapele necesare permise de legislațiile naționale respective, inclusiv măsuri provizorii, fără a aduce atingere dreptului [Uniunii].”

3

În urma deliberării din 7 iunie 2007, Assemblée de Corse (Adunarea din Corsica) a atribuit grupului constituit din Société nationale maritime Corse‑Méditerranée (SNCM) SA (denumită în continuare „SNCM”) și din Compagnie méridionale de navigation SA (denumită în continuare „CMN”) delegarea de serviciu public de transport maritim între portul Marsilia și porturile din Corsica. Prin decizia din aceeași zi, președintele Conseil exécutif de la collectivité territoriale de Corse (Consiliul Executiv al Colectivității Teritoriale din Corsica) a fost autorizat să semneze convenția privind delegarea de serviciu public.

4

Convenția privind delegarea de serviciu public a fost încheiată pentru perioada cuprinsă între 1 iulie 2007 și 31 decembrie 2013.

5

Articolul 1 din convenția menționată definește obiectul acesteia ca fiind furnizarea de servicii maritime regulate pe toate liniile prevăzute în delegarea de serviciu public între portul din Marsilia și porturile Bastia, Ajaccio, Porto Vecchio, Propriano și Balagne.

6

Caietul de sarcini cuprins în anexa 1 la convenția privind delegarea de serviciu public definește natura serviciilor menționate. În special, acesta prevede:

7

În temeiul convenției privind delegarea de serviciu public, cei doi operatori delegați primesc o contribuție anuală din partea Office des transports de la Corse [Oficiul Transporturilor din Corsica], în schimbul serviciului de bază și al serviciului complementar. Compensația financiară finală anuală a fiecărui operator delegat este limitată la cuantumul deficitului de exploatare care rezultă din obligațiile prevăzute în caietul de sarcini, luând în considerare un randament rezonabil al capitalului nautic angajat proporțional cu zilele în care a fost utilizat efectiv pentru traversările corespunzătoare obligațiilor în cauză. În ipoteza în care veniturile obținute sunt inferioare veniturilor previzionate stabilite de operatorii delegați în oferta lor, convenția menționată prevede o ajustare a compensației publice.

8

Ulterior semnării, convenția de delegare de serviciu public a fost modificată astfel încât au fost eliminate mai mult de 100 de traversări pe an între Corsica și Marsilia, au fost reduse sumele anuale ale compensației financiare de referință cu 6,5 milioane de euro pentru cei doi operatori delegați și a fost plafonat mecanismul de ajustare anuală a veniturilor pentru fiecare operator delegat.

9

În urma unei plângeri introduse de societatea Corsica Ferries France SAS (denumită în continuare „Corsica Ferries”) cu privire la ajutoarele ilegale și incompatibile cu piața internă de care SNCM și CMN ar fi beneficiat datorită convenției privind delegarea de serviciu public privind legăturile maritime între Corsica și Marsilia, Comisia a informat Republica Franceză, prin scrisoarea din 27 iunie 2012, despre decizia sa de deschidere a procedurii oficiale de investigare în temeiul articolului 108 alineatul (2) TFUE cu privire la ajutoarele potențiale în favoarea SNCM și a CMN conținute în convenția privind delegarea de serviciu public (JO 2012, C 301, p. 1).

10

În cadrul examinării sale, Comisia a procedat la o apreciere a celor două servicii în cauză, și anume serviciul de bază și serviciul complementar.

11

Comisia a arătat că compensațiile primite în ceea ce privește serviciul de bază de SNCM și de CMN constituiau ajutoare ilegale în măsura în care compensațiile respective fuseseră acordate fără respectarea procedurii prevăzute la articolul 108 alineatul (3) TFUE. Cu toate acestea, ea a constatat că aceste compensații erau compatibile cu piața internă.

12

Pentru a decide că compensațiile prevăzute de convenția privind delegarea de serviciu public legate de serviciul complementar, asigurat numai de SNCM, constituiau ajutoare de stat ilegale și incompatibile cu piața internă, Comisia a considerat că două dintre cele patru criterii stabilite de Curte în Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg (C‑280/00, EU:C:2003:415) nu erau îndeplinite.

13

Astfel, Comisia a constatat, în primul rând, că serviciul complementar nu era nici necesar, nici proporțional cu satisfacerea unei nevoi reale de serviciu public. Aceasta a apreciat, în al doilea rând, pe de o parte, că condițiile cererii de ofertă nu permiseseră să se asigure o concurență efectivă și, pe de altă parte, că compensațiile financiare nu fuseseră definite prin trimitere la o bază de costuri stabilită a priori sau prin comparare cu structura obligațiilor financiare ale altor întreprinderi maritime comparabile.

14

Având în vedere elementele menționate mai sus, prin decizia în litigiu, notificată Republicii Franceze la 3 mai 2013, Comisia a stabilit următoarele:

„Articolul 1

Compensațiile plătite întreprinderilor SNCM și CMN în temeiul [convenției privind delegarea de serviciu public] din 7 iunie 2007 constituie ajutoare de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) […] TFUE. Ajutoarele de stat în cauză au fost acordate prin încălcarea obligațiilor prevăzute la articolul 108 alineatul (3) […] TFUE.

Articolul 2

(1)   Compensațiile plătite întreprinderii SNCM în vederea instituirii capacităților suplimentare prevăzute la punctele I a) 2), I b) 2) și I d) 1.4) din caietul de sarcini al [convenției privind delegarea de serviciu public] menționate anterior sunt incompatibile cu piața internă.

(2)   Compensațiile plătite întreprinderilor SNCM și CMN pentru operarea celorlalte servicii prevăzute în [convenția privind delegarea de serviciu public] menționată anterior sunt compatibile cu piața internă.

Articolul 3

(1)   Franța are obligația de a recupera de la beneficiar ajutoarele menționate la articolul 2 alineatul (1).

(2)   Sumele care trebuie recuperate sunt purtătoare de dobânzi, cu începere de la data la care au fost puse la dispoziția beneficiarului până la recuperarea lor efectivă.

(3)   Dobânzile sunt calculate pe o bază compusă, în conformitate cu capitolul V din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 [al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului nr. 659/1999 (JO L 140, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 2 p. 42)] și cu Regulamentul (CE) nr. 271/2008 [al Comisiei din 30 ianuarie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 794/2004 (JO L 82, p. 1)].

(4)   Franța anulează toate plățile ajutoarelor menționate la articolul 2 alineatul (1) care s‑ar putea efectua începând cu data notificării prezentei decizii.

Articolul 4

(1)   Recuperarea ajutorului menționat la articolul 2 alineatul (1) este imediată și efectivă.

(2)   Franța asigură punerea în aplicare a prezentei decizii în termen de patru luni de la data notificării acesteia.

Articolul 5

(1)   În termen de două luni de la notificarea prezentei decizii, Franța comunică Comisiei următoarele informații:

(2)   Franța informează Comisia cu privire la evoluția măsurilor naționale luate pentru punerea în aplicare a prezentei decizii până la recuperarea completă a ajutorului menționat la articolul 2 alineatul (1). Franța transmite imediat, la solicitarea Comisiei, informațiile privind măsurile care au fost deja adoptate și cele planificate în vederea conformării cu prezenta decizie. De asemenea, Franța furnizează informații detaliate privind suma reprezentând ajutorul și dobânzile recuperate deja de la beneficiar.

Articolul 6

Prezenta decizie se adresează Republicii Franceze.”

15

Potrivit Comisiei, cuantumul ajutorului care trebuie recuperat era evaluat, la data adoptării deciziei în litigiu, la aproximativ 220,224 milioane de euro.

16

Prin cererile introductive depuse la grefa Tribunalului Uniunii Europene la 12 iulie și, respectiv, la 26 august 2013, Republica Franceză și SNCM au introdus, fiecare, o acțiune în anulare împotriva deciziei în litigiu [cauzele Franța/Comisia (T‑366/13) și SNCM/Comisia (T‑454/13), aflate pe rolul Tribunalului].

17

În aceeași zi, Republica Franceză, prin act depus la grefa Tribunalului, a solicitat printr‑o cerere de măsuri provizorii suspendarea executării deciziei în litigiu până la pronunțarea de către Tribunal cu privire la fondul cererii de anulare citate anterior. Această cerere a fost respinsă prin Ordonanța președintelui Tribunalului Franța/Comisia (T‑366/13 R, EU:T:2013:396). Recursul introdus de Republica Franceză împotriva acestei ordonanțe a fost respins prin Ordonanța vicepreședintelui Curții Franța/Comisia [C‑574/13 P(R), EU:C:2014:36].

18

Prin scrisoarea din 20 iunie 2013, președintele colectivității teritoriale din Corsica a solicitat vicepreședintelui Comisiei să fie informat cu privire la modalitățile de punere în aplicare a deciziei în litigiu.

19

La 10 iulie 2013, préfet de Corse (prefectul din Corsica) a adresat președintelui colectivității teritoriale din Corsica o scrisoare la care era anexată decizia în litigiu. Potrivit acestei scrisori, préfet de Corse solicita președintelui colectivității teritoriale din Corsica să îi comunice concluziile sale. Préfet de Corse se referea, în plus, la faptul că Republica Franceză se pregătea să conteste decizia în litigiu printr‑o acțiune în anulare însoțită de o cerere de măsuri provizorii.

20

La aceeași dată, préfet de Corse a transmis președintelui SNCM o copie a scrisorii adresate președintelui colectivității teritoriale din Corsica, precum și a deciziei în litigiu.

21

Prin scrisoarea din 17 iulie 2013, vicepreședintele Comisiei a indicat președintelui colectivității teritoriale din Corsica că, în temeiul deciziei în litigiu, plata compensațiilor acordate SNCM pentru serviciul complementar trebuia să fie suspendată imediat, că termenul stabilit prin decizia în litigiu pentru a trimite informațiile prevăzute la articolul 5 alineatul (1) din aceasta era deja depășit și că, pe de altă parte, era necesar ca termenul de executare, stabilit la articolul 4 alineatul (2) din decizia menționată, să fie respectat. În această scrisoare, vicepreședintele Comisiei amintea că, în principiu, ajutoarele „trebuie să fie recuperate de entitatea care le‑a acordat, pe baza unui titlu pe deplin executoriu emis de această entitate (sub rezerva ca aceasta din urmă să fie competentă în mod legal să procedeze astfel), sau, în caz contrar, de către o altă autoritate publică învestită cu o astfel de competență. În cazul de față, obligația de recuperare pare să revină, așadar, Conseil exécutif [al colectivității teritoriale din Corsica] […] în măsura în care acesta din urmă a acordat ajutoarele incompatibile, astfel cum se arată la punctul 28 din decizia [în litigiu]”.

22

Prin scrisoarea din 29 iulie 2013, președintele colectivității teritoriale din Corsica l‑a informat pe vicepreședintele Comisiei că adoptase dispozițiile necesare pentru a anula plata compensației corespunzătoare serviciului complementar. Acesta adăuga că întâmpina dificultăți cu autoritățile statului francez, în special cu serviciile préfet de Corse și ale chambre régionale des comptes [Camera Regională de Conturi], care respingeau validitatea deciziei în litigiu, negând orice caracter executoriu al acesteia”.

23

Prin scrisoarea din 2 septembrie 2013, Comisia a solicitat Republicii Franceze să o informeze, în termen de 10 zile de la data acestei scrisori, cu privire la dispozițiile pe care le adoptase pentru a pune în aplicare decizia în litigiu. În scrisoarea respectivă, Comisia amintea acestui stat membru că, atât timp cât o decizie de recuperare a ajutoarelor de stat nu este suspendată în mod valabil, aceasta rămâne pe deplin și în mod direct executorie. În plus, aceasta îi solicita să îi precizeze consecințele punerii în aplicare a deciziei în litigiu asupra situației financiare a SNCM din moment ce, potrivit statului menționat, executarea acestei decizii ar conduce în mod inevitabil la insolvența și la lichidarea judiciară a SNCM. În acest sens, Comisia își exprima preocuparea cu privire la faptul că, potrivit informațiilor de care dispunea, Conseil exécutif de Corse urmărea, pe baza unui raport al Office des transports de Corse, să propună Assemblée de Corse să atribuie grupului compus din SNCM și din CMN convenția privind delegarea de serviciu public pentru transportul de pasageri și de mărfuri între Marsilia și porturile din Corsica pentru perioada cuprinsă între anul 2014 și anul 2023.

24

Prin scrisoarea din 20 septembrie 2013, Comisia „[a invitat] încă o dată [Republica Franceză] să procedeze imediat la recuperarea ajutorului, inclusiv a dobânzilor, să anuleze și, dacă este cazul, să recupereze toate ajutoarele care trebuie plătite în ceea ce privește serviciul complementar de la data notificării [deciziei în litigiu] și să furnizeze un raport cu privire la stadiul recuperării, inclusiv o explicație a metodei de calculare a dobânzilor”. Comisia indica acestui stat membru că ar trebui să îi comunice aceste informații în 20 de zile lucrătoare. În sfârșit, Comisia sublinia că acest termen suplimentar nu modifica în niciun fel obligația de executare imediată a deciziei și că, în lipsa unei asemenea executări, serviciile Comisiei ar avea obligația să propună Comisiei să introducă o acțiune împotriva Republicii Franceze în temeiul articolului 108 alineatul (2) TFUE.

25

La 29 noiembrie 2013, Republica Franceză, printre altele, a comunicat Comisiei că colectivitatea teritorială din Corsica suspendase plata compensațiilor referitoare la serviciul numit „complementar” de la sfârșitul lunii iulie 2013, pe baza unei estimări provizorii calculate în funcție de sumele menționate în decizia în litigiu. În ceea ce privește cuantumul total al compensației care trebuie recuperată de la beneficiar (suma de bază și dobânzile), acest stat membru a comunicat dificultățile sale de a evalua un asemenea cuantum, din moment ce considera că disocierea efectuată de Comisie între „serviciul de bază” și „serviciul complementar” era, în opinia acestuia, artificială. Astfel, potrivit Republicii Franceze, aceste două servicii erau indisociabile și participau la realizarea obiectivului de continuitate teritorială.

26

În aceste condiții, considerând că Republica Franceză nu a luat măsurile necesare pentru a se conforma deciziei în litigiu, Comisia a decis să introducă prezenta acțiune.

27

Mai multe evenimente au intervenit între introducerea acestei acțiuni și ședința din 5 februarie 2015, în cursul căreia Comisia și Republica Franceză și‑au prezentat observațiile.

28

La ședința respectivă, Republica Franceză a precizat că societatea Veolia‑Transdev, care acordase un împrumut SNCM, ceruse, la 29 octombrie 2014, rambursarea anticipată a acestuia, determinând președintele Tribunal de commerce de Marseille (Tribunalul Comercial din Marsilia) să constate, la 28 noiembrie 2014, starea de încetare a plăților a SNCM și să dispună intrarea acesteia în reorganizare judiciară pentru o perioadă de șase luni.

29

Aceasta a adăugat de asemenea că, la 7 și la 19 noiembrie 2014, office des transports de Corse emisese două titluri de încasare pentru a recupera ajutorul declarat incompatibil, însă pentru un cuantum de aproximativ 198 de milioane de euro, care, potrivit Comisiei, rămânea inferior celui care rezulta prin decizia în litigiu, și anume 220,224 milioane de euro.

30

Hotărârea prin care se dispune deschiderea procedurii de reorganizare judiciară a fost publicată la 14 decembrie 2014, moment de la care a început să curgă termenul de două luni acordat creditorilor pentru a‑și declara creanțele.

31

La 9 ianuarie 2015, autoritățile franceze au înscris ajutorul declarat incompatibil în pasivul SNCM pentru o sumă de aproximativ 198 de milioane de euro.

32

În plus, în ședință, Republica Franceză a informat Curtea cu privire la faptul că mai multe oferte de preluare a SNCM au fost depuse la tribunal de commerce de Marseille la 2 februarie 2015, în cadrul procedurii de reorganizare judiciară.

33

În susținerea acțiunii formulate, Comisia invocă trei motive, întemeiate pe încălcarea articolelor 3-5 din decizia în litigiu.

34

Comisia susține, în primul rând, că Republica Franceză nu a luat măsurile necesare pentru recuperarea ajutoarelor ilegale în termenele prevăzute, în al doilea rând, că, deși plata ajutoarelor a încetat efectiv începând din luna iulie 2013, această încetare de plată a intervenit totuși ulterior datei stabilite prin decizia în litigiu, și anume 3 mai 2013, și, în sfârșit, în al treilea rând, că informațiile solicitate în decizia în litigiu nu au fost comunicate decât începând de la 29 noiembrie 2013, deși ar fi trebuit să fie comunicate la două luni după notificarea acestei decizii, intervenită la 3 mai 2013.

35

Comisia arată că Republica Franceză nu a luat măsurile necesare pentru recuperarea ajutoarelor ilegale în termenele prevăzute.

36

Aceasta respinge argumentul invocat de pârâtă, în temeiul căruia aceasta din urmă ar fi în imposibilitate absolută de a executa decizia în litigiu.

37

Comisia arată în special că o astfel de imposibilitate nu există atunci când, precum în speță, nicio tentativă de punere în executare a deciziei în litigiu nu a fost efectiv inițiată de destinatarul acestei decizii.

38

Aceasta adaugă că tulburările sociale de care se prevalează pârâta pentru a justifica o astfel de imposibilitate trebuie să fie relativizate.

39

În această privință, Comisia afirmă că, în primul rând, atunci când există într‑adevăr o urgență față de o măsură a cărei legalitate este în mod serios contestată, există întotdeauna un mijloc de drept care permite statelor membre sau operatorilor economici vizați de această măsură să solicite suspendarea punerii sale în executare. În al doilea rând, revine Republicii Franceze sarcina să asigure respectarea dreptului și să mențină ordinea publică pe solul său, fără a ceda la simple amenințări de tulburări ale ordinii publice. În sfârșit, în al treilea rând, argumentul întemeiat pe o ruptură a continuității teritoriale a Corsicăi, din cauza încetării legăturilor maritime ale Corsicăi prin intermediul SNCM, trebuie relativizat, din moment ce în special acest serviciu ar putea fi asigurat de alte companii concurente și, în orice caz, pe calea aeriană.

40

În memoriul în apărare, Republica Franceză arată că este în imposibilitate absolută de a recupera suma de 220,224 milioane de euro, care face obiectul deciziei în litigiu.

41

În această privință, ea afirmă că recuperarea unei astfel de sume ar avea în mod inevitabil ca efect să conducă la lichidarea judiciară a SNCM, proces care ar determina el însuși tulburări grave ale ordinii publice, cum au fost cele care au intervenit în cursul grevei din anul 2005 și, într‑o măsură mai mică, în cursul anului 2014. Astfel de greve ar putea astfel, la fel ca în trecut, să blocheze din nou portul din Marsilia pentru o lungă perioadă, să repună în discuție continuitatea teritorială cu Corsica și, în final, să afecteze în mod grav echilibrul economic al unei întregi regiuni.

42

Republica Franceză subliniază că întreruperea, temporară sau definitivă, a activității SNCM ar afecta în mod substanțial, cel puțin pe termen scurt, legăturile maritime ale continentului cu Corsica și, prin urmare, continuitatea teritorială a Corsicăi cu continentul, în special în legăturile maritime care intervin între Marsilia și diferitele porturi din Corsica, din moment ce inițiativa privată nu ar putea să substituie lipsa SNCM.

43

Republica Franceză precizează că SNCM realizează o parte substanțială a legăturilor maritime între Corsica și continent, din moment ce această societate reprezintă 34,2 % din traficul de pasageri și 39 % din transportul de marfă pe aceste legături. Ea adaugă că CMN nu asigură decât 40 % din legăturile menționate care fac parte din serviciul de bază. Aceasta arată că societatea Corsica Ferries a fost singura care a concurat cu SNCM și cu CMN în procedura de cerere de ofertă pentru atribuirea delegării de serviciu public 2007-2013, ceea ce exclude ideea ca o altă societate privată să asigure serviciul efectuat de SNCM și că, în orice caz, intervenția Corsica Ferries din portul din Marsilia ar presupune ca această societate să transfere o parte din activitatea sa din porturile în care operează, și anume Nisa și Toulon, ceea ce ar afecta, așadar, continuitatea teritorială între Corsica și aceste două porturi.

44

Trebuie amintită jurisprudența constantă potrivit căreia eliminarea prin recuperare a unui ajutor nelegal este consecința logică a nelegalității sale. Decizia care obligă un stat membru să recupereze ajutoare ilegale, adoptată în temeiul articolului 108 alineatul (2) TFUE, se bucură de o prezumție de legalitate și rămâne, în pofida existenței unei acțiuni în anulare în temeiul articolului 263 TFUE, obligatorie în toate elementele sale pentru destinatarul său (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Franța, C‑261/99, EU:C:2001:179, punctele 22 și 26, precum și jurisprudența citată). În consecință, statul membru destinatar al unei astfel de decizii trebuie, în temeiul articolului 288 al patrulea paragraf TFUE, să ia toate măsurile necesare pentru a asigura punerea în aplicare a deciziei amintite.

45

Conform articolului 14 alineatul (3) din Regulamentul nr. 659/1999, recuperarea ajutorului trebuie să se efectueze fără întârziere sau, dacă este cazul, în termenul prevăzut în decizia prin care se dispune această recuperare. O recuperare tardivă, ulterioară termenelor stabilite, nu poate îndeplini cerințele Tratatului FUE (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Italia, C‑353/12, EU:C:2013:651, punctele 31 și 32, precum și jurisprudența citată).

46

În speță, nu se contestă că la expirarea termenului stabilit prin decizia în litigiu, și anume la 3 septembrie 2013, Republica Franceză nu luase măsurile necesare pentru recuperarea ajutoarelor ilegale. Numai la 7 și la 19 noiembrie 2014 acest stat membru a emis două titluri de încasare împotriva SNCM pentru un cuantum de aproximativ 198 de milioane de euro, care era inferior celui indicat de Comisie, și anume 220,224 milioane de euro, fără să aibă loc totuși o recuperare efectivă a ajutoarelor ilegale. Numai emiterea acestor titluri executorii nu poate fi considerată o recuperare a ajutorului ilegal (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Slovacia, C‑507/08, EU:C:2010:802, punctul 48).

47

Acțiunea în anulare introdusă de Republica Franceză și de SNCM împotriva deciziei în litigiu nu influențează prezentul litigiu. Astfel, după cum reiese din articolul 278 TFUE, în lipsa unei decizii a Tribunalului în sens contrar, o acțiune în anulare nu are efect suspensiv (a se vedea Hotărârea Comisia/Franța, C‑232/05, EU:C:2006:651, punctul 60). Întrucât acțiunea în suspendarea executării deciziei în litigiu formulată de Republica Franceză a fost respinsă în recurs de Curte, introducerea unei acțiuni în anulare de către acest stat membru nu modifică caracterul executoriu al deciziei în litigiu.

48

Rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că, cu excepția cazurilor în care o decizie de recuperare a făcut obiectul unei anulări în temeiul articolului 263 TFUE, singura modalitate de apărare care poate fi invocată de un stat membru împotriva unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor formulate de Comisie în temeiul articolului 108 alineatul (2) TFUE este cea întemeiată pe o imposibilitate absolută de executare a deciziei al cărei destinatar este (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Germania, C‑527/12, EU:C:2014:2193, punctul 48 și jurisprudența citată).

49

Condiția unei imposibilități absolute de executare nu este îndeplinită atunci când statul membru pârât se limitează să comunice Comisiei dificultăți juridice, politice sau practice pe care le prezintă punerea în aplicare a deciziei, fără a realiza demersuri efective pe lângă întreprinderile în cauză în vederea recuperării ajutorului și fără a propune Comisiei modalități alternative de punere în aplicare a deciziei, care ar fi permis depășirea dificultăților (a se vedea Hotărârea Comisia/Grecia, C‑415/03, EU:C:2005:287, punctul 43, Hotărârea Comisia/Polonia, C‑331/09, EU:C:2011:250, punctul 70, Hotărârea Comisia/Italia, C‑305/09, EU:C:2011:274, punctul 33, și Hotărârea Comisia/Italia, C‑243/10, EU:C:2012:182, punctul 41).

50

În speță, Republica Franceză invocă două tipuri de argumente care urmăresc constatarea de către Curte a unei imposibilități absolute de executare a deciziei în litigiu.

51

Primul argument privește tulburările sociale care ar putea interveni în urma anunțului lichidării judiciare a SNCM, tulburări care ar putea aduce atingere ordinii publice și, prin aceasta, să provoace o ruptură a continuității teritoriale a Corsicăi cu continentul. Al doilea argument privește dificultățile materiale pe care le‑ar determina, în cazul dispariției SNCM, necesitatea de a derula o procedură care trebuie să conducă la încheierea unei noi convenții privind delegarea de serviciu public cu un alt operator economic decât SNCM, operator care nu ar dispune în mod necesar și imediat de mijloacele materiale și umane pentru a răspunde necesităților delegării de serviciu public. Necesitatea de a recurge la o astfel de procedură ar putea astfel, cel puțin pentru o anumită durată, să pună de asemenea în discuție continuitatea teritorială sus‑menționată.

52

În ceea ce privește survenirea unor eventuale tulburări sociale, de natură să aducă atingere ordinii publice, potrivit unei jurisprudențe constante, astfel cum a subliniat avocatul general la punctul 86 din concluziile sale, în prezența unor amenințări privind asemenea tulburări, revine statului membru în cauză sarcina să ia toate măsurile adecvate pentru garantarea aplicării și a eficacității dreptului Uniunii, pentru a asigura punerea în aplicare corectă a acestui drept în interesul tuturor operatorilor economici, cu excepția cazului în care se dovedește că o acțiune din partea acestui stat ar avea, asupra ordinii publice, consecințe cărora nu ar putea să le facă față cu mijloacele de care dispune (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Franța, C‑265/95, EU:C:1997:595, punctele 56 și 57).

53

În speță, Republica Franceză nu demonstrează că o acțiune din partea sa pentru a pune capăt eventualelor tulburări publice invocate ar avea consecințe cărora nu ar putea să le facă față cu mijloacele de care dispune. Chiar presupunând că un blocaj durabil al legăturilor maritime cu Corsica intervine din cauza unor acțiuni ilegale, niciun element prezentat de Republica Franceză nu permite să se considere că legătura Corsicăi cu continentul pe alte căi maritime sau pe calea aeriană ar fi imposibilă, ceea ce este de natură să permită aprovizionarea acestei insule cu produse de primă necesitate.

54

Pe de altă parte, trebuie arătat că emiterea unui titlu executoriu în cuantum de aproximativ 198 de milioane de euro, ulterior declararea creanței prezentate de guvernul francez în procedura colectivă aplicată SNCM, nu au provocat o tulburare deosebită.

55

Având în vedere ceea ce precedă, eventualele tulburări sociale sau ale ordinii publice, evocate în speță de Republica Franceză, nu pot fi considerate că ar constitui o imposibilitate absolută de executare a deciziei în litigiu.

56

În ceea ce privește riscul pretins de ruptură a continuității teritoriale care ar putea interveni între eventuala dispariție a SNCM și încheierea unei noi convenții de delegare de serviciu public, din ansamblul elementelor prezentate de Republica Franceză reiese că eventuala încetare de activitate a SNCM ar putea, desigur, pe termen scurt, să fie de natură să suscite o anumită scădere a traficului în legăturile maritime care intervin între Marsilia și porturile Corsicăi. Totuși, acest stat membru nu demonstrează împrejurări care să permită să se concluzioneze că o astfel de scădere ar avea consecințe de o amploare care poate fi considerată o imposibilitate absolută de executare a deciziei în litigiu.

57

În consecință, este necesar să se constate că Republica Franceză nu face dovada că aceasta s‑a aflat în imposibilitate absolută de a recupera ajutoarele ilegale și de a concluziona că acest stat membru nu și‑a îndeplinit obligația care îi revine de a recupera ajutoarele ilegal plătite, astfel cum este prevăzută la articolul 3 alineatele (1)-(3) și la articolul 4 din decizia în litigiu.

58

Articolul 3 alineatul (4) din decizia în litigiu prevede obligația Republicii Franceze de a anula toate plățile ajutoarelor ilegale începând cu data notificării acestei decizii intervenite la 3 mai 2013.

59

Or, din elementele cuprinse în memoriul în replică al Comisiei, necontestate de Republica Franceză, reiese că ea nu s‑a achitat de această obligație decât începând de la 23 iulie 2013 și, în consecință, nu și‑a îndeplinit obligațiile între 3 mai 2013 și 23 iulie 2013.

60

În consecință, trebuie să se constate că există neîndeplinirea acestei obligații.

61

Articolul 5 din decizia în litigiu prevede obligația Republicii Franceze de a comunica în termen de două luni de la notificarea deciziei un anumit număr de informații.

62

Întrucât Republica Franceză nu a luat în termenele stabilite măsurile necesare în vederea anulării pentru viitor a plății ajutoarelor și a recuperării cuantumului ajutoarelor plătite deja, aceasta nu și‑a îndeplinit nici obligația prevăzută la articolul 5 din decizia în litigiu de a informa Comisia cu privire la măsurile luate în termenul de două luni care urmează notificării deciziei în litigiu.

63

În consecință, trebuie să se constate că există neîndeplinirea acestei obligații.

64

Având în vedere toate considerațiile precedente, trebuie să se constate că, prin neadoptarea, în termenele stabilite, a tuturor măsurilor necesare pentru recuperarea de la SNCM a ajutoarelor de stat declarate ilegale și incompatibile cu piața internă prin articolul 2 alineatul (1) din decizia în litigiu, prin neanularea, în termenele stabilite, a tuturor plăților ajutoarelor prevăzute la acest articol 2 alineatul (1) și prin neinformarea Comisiei, în termenul acordat, cu privire la măsurile adoptate pentru a se conforma acestei decizii, Republica Franceză nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 288 al patrulea paragraf TFUE și al articolelor 3-5 din decizia menționată.

65

Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a solicitat obligarea Republicii Franceze la plata cheltuielilor de judecată, iar Republica Franceză a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară și hotărăște: