HOTĂRÂREA CURȚII (Marea Cameră)

29 iunie 2010(*)

„Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului – Poziția comună 2001/931/PESC – Regulamentul (CE) nr. 2580/2001– Articolele 2 și 3 – Înscrierea unei organizații pe lista persoanelor, a grupurilor sau a entităților implicate în acte de terorism – Transmiterea de către membrii organizației către aceasta de fonduri care provin din activități de colectare de donații și din vânzarea de publicații”

În cauza C‑550/09,

având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Oberlandesgericht Düsseldorf (Germania), prin decizia din 21 decembrie 2009, primită de Curte la 29 decembrie 2009, în procedura penală împotriva

E,

F,

CURTEA (Marea Cameră),

compusă din domnul V. Skouris, președinte, domnii A. Tizzano, J. N. Cunha Rodrigues, K. Lenaerts (raportor), J.‑C. Bonichot, doamnele P. Lindh și C. Toader, președinți de cameră, domnii E. Juhász, G. Arestis, A. Borg Barthet, M. Ilešič, T. von Danwitz și A. Arabadjiev, judecători,

avocat general: domnul P. Mengozzi,

grefier: doamna R. Șereș, administrator,

având în vedere Decizia președintelui Curții din 1 martie 2010 de judecare a cauzei potrivit procedurii accelerate, în conformitate cu articolul 23a din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și cu articolul 104a primul paragraf din Regulamentul de procedură al Curții,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 12 mai 2010,

luând în considerare observațiile prezentate:

–        pentru Generalbundesanwalt beim Bundesgerichtshof, de domnii V. Homann și K. Lohse, în calitate de agenți;

–        pentru E, de F. Hess și A. Nagler, Rechtsanwälte;

–        pentru F, de B. Eder și A. Pues, Rechtsanwältinnen;

–        pentru guvernul francez, de doamna E. Belliard și de domnii G. de Bergues și L. Butel, în calitate de agenți;

–        pentru Consiliul Uniunii Europene, de doamna Z. Kupcova și de domnii E. Finnegan și R. Szostak, în calitate de agenți;

–        pentru Comisia Europeană, de domnii T. Scharf și M. Konstantinidis, în calitate de agenți,

după ascultarea avocatului general,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește validitatea înscrierii organizației Devrimci Halk Kurtulus Partisi‑Cephesi (DHKP‑C) pe lista persoanelor, a grupurilor și a entităților cărora li se aplică Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 al Consiliului din 27 decembrie 2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului (JO L 334, p. 70, Ediție specială, 18/vol. 1, p. 169), pe de o parte, precum și interpretarea articolelor 2 și 3 din acest regulament, pe de altă parte.

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unei proceduri penale referitoare la E și la F (denumiți în continuare, împreună, „inculpații”), aflați în prezent în arest preventiv în Germania, care sunt urmăriți penal pentru săvârșirea unor fapte prezumate de apartenență la un grup terorist în străinătate și pentru încălcarea articolelor 2 și 3 din Regulamentul nr. 2580/2001.

 Cadrul juridic

 Dreptul internațional

3        În urma atacurilor teroriste săvârșite la 11 septembrie 2001 la New York, la Washington și în Pennsylvania, Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a adoptat, la 28 septembrie 2001, Rezoluția 1373 (2001).

4        Preambulul acestei rezoluții reafirmă „necesitatea de a combate, prin toate mijloacele, potrivit prevederilor Cartei Națiunilor Unite, amenințările la adresa păcii și a securității internaționale reprezentate de actele teroriste”. Acesta subliniază de asemenea obligația statelor „să completeze cooperarea internațională prin adoptarea de măsuri suplimentare în vederea prevenirii și combaterii finanțării și pregătirii oricăror acte de terorism pe teritoriile lor, prin toate mijloacele licite”.

5        Potrivit punctului 1 din respectiva rezoluție, Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite:

„hotărăște că toate statele:

(a)      vor preveni și suprima finanțarea actelor teroriste;

(b)      vor incrimina furnizarea deliberată sau strângerea de fonduri, prin orice mijloace, directe sau indirecte, de către cetățenii lor sau pe teritoriile lor, cu intenția ca fondurile să fie folosite sau știind că urmează să fie folosite pentru comiterea de acte teroriste;

[…]

(d)      vor interzice cetățenilor lor sau oricăror persoane și entități aflate pe teritoriile lor să ofere, direct ori indirect, fonduri, bunuri financiare, resurse economice sau financiare ori alte servicii auxiliare persoanelor care comit sau încearcă să comită ori să faciliteze sau să participe la comiterea de acte teroriste, entităților deținute ori controlate, direct sau indirect, de asemenea persoane și persoanelor și entităților care acționează în numele sau la îndrumarea unor asemenea persoane.”

 Pozițiile comune 2001/931/PESC și 2002/340/PESC

6        La 27 decembrie 2001, Consiliul Uniunii Europene a adoptat Poziția comună 2001/931/PESC privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului (JO L 344, p. 93, Ediție specială, 18/vol. 1, p. 179).

7        Potrivit considerentelor (1), (2) și (5) ale respectivei poziții comune:

„(1)      Consiliul European a declarat, la reuniunea extraordinară din 21 septembrie 2001, că terorismul este o veritabilă sfidare pentru întreaga lume și pentru Europa și că lupta împotriva terorismului va fi un obiectiv prioritar al Uniunii Europene.

(2)      La 28 septembrie 2001, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 1373 (2001) de stabilire a strategiilor de combatere prin toate mijloacele a terorismului și, în special, de combatere a finanțării acestuia.

[…]

(5)      Uniunea Europeană ar trebui să adopte măsuri suplimentare pentru a pune în aplicare Rezoluția 1373 (2001) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite.”

8        Articolul 1 din Poziția comună 2001/931 cuprinde, printre altele, următoarele dispoziții:

„(1)      Prezenta poziție comună se aplică, în conformitate cu dispozițiile articolelor care urmează, persoanelor, grupurilor și entităților implicate în acte de terorism, a căror listă este prevăzută în anexă.

(2)      În sensul prezentei poziții comune, prin «persoane, grupuri și entități implicate în acte de terorism» se înțelege:

–        persoane care comit sau încearcă să comită acte de terorism, le facilitează sau participă la acestea;

–        grupuri și entități care aparțin acestor persoane sau care sunt controlate direct sau indirect de acestea și persoane, grupuri și entități care acționează în numele sau în conformitate cu instrucțiunile acestor persoane, grupuri și entități, inclusiv fondurile provenind din bunuri care fie aparțin acestor persoane și persoanelor, grupurilor și entităților care le sunt asociate, fie sunt controlate direct sau indirect de acestea.

(3)      În sensul prezentei poziții comune, prin «act de terorism» se înțelege unul dintre următoarele acte săvârșite cu intenție care, prin natura sau împrejurările sale, poate să dăuneze grav unei țări sau organizații internaționale, corespunzând definiției infracțiunii în dreptul național, atunci când este comis cu scopul:

[…]

(iii) de a destabiliza în mod grav sau de a distruge structurile fundamentale politice, constituționale, economice sau sociale ale unei țări sau ale unei organizații internaționale:

[…]

(k)      participarea la activitățile unui grup terorist, inclusiv prin furnizarea de informații sau de mijloace materiale, sau orice formă de finanțare a activităților acestuia, având cunoștință de faptul că această participare va contribui la activitățile criminale ale grupului.

[…]

(4)      Lista din anexă este întocmită pe baza unor informații precise sau a unor elemente de dosar care arată că s‑a luat o decizie de către o autoritate competentă față de persoanele, grupurile și entitățile vizate, fie că este vorba de inițierea unor cercetări sau a urmăririi penale pentru un act terorist ori de tentativa de a săvârși, de a participa la sau de a facilita un astfel de act, bazate pe probe sau indicii serioase și credibile, fie că este vorba de o condamnare pentru astfel de fapte […]

În sensul prezentului alineat, prin «autoritate competentă» se înțelege o autoritate judiciară sau, în cazul în care autoritățile judiciare nu au nicio competență în domeniul reglementat de prezentul alineat, o autoritate competentă echivalentă în acest domeniu.

[…]

(6)      Numele persoanelor și ale entităților incluse pe lista din anexă vor face obiectul unei revizuiri la intervale regulate, cel puțin o dată pe semestru, pentru a se asigura că menținerea lor pe listă rămâne justificată.”

9        Potrivit articolului 3 din respectiva poziție comună, „Comunitatea Europeană, acționând în limitele competențelor pe care i le conferă Tratatul de instituire a Comunității Europene, se asigură că aceste fonduri, active financiare sau resurse economice sau servicii financiare sau alte servicii conexe nu sunt, direct sau indirect, puse la dispoziția persoanelor, grupurilor și entităților a căror listă este prevăzută în anexă”.

10      Aceeași poziție comună cuprinde o anexă care conține „[p]rima listă a persoanelor, grupurilor sau entităților prevăzute la articolul 1 […]”. DHKP‑C nu figurează pe această listă.

11      Conținutul acestei anexe a fost modificat prin Poziția comună 2002/340/PESC a Consiliului din 2 mai 2002 privind actualizarea Poziției comune 2001/931 (JO L 116, p. 75).

12      În anexa la Poziția comună 2002/340, la punctul 19 din rubrica 2, intitulată „Grupuri și entități”, figurează „Armata/Frontul/Partidul Revoluționar Popular de Eliberare (DHKP/C) [Devrimci Sol (Stânga Revoluționară), Dev Sol]”. Această organizație a fost menținută pe lista prevăzută la articolul 1 alineatul (6) din Poziția comună 2001/931, prin pozițiile comune ulterioare ale Consiliului și, ultima dată, prin Decizia 2009/1004/PESC a Consiliului din 22 decembrie 2009 de actualizare a listei persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică articolele 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931 (JO L 346, p. 58).

 Regulamentul nr. 2580/2001

13      Potrivit considerentelor (2)-(5) ale Regulamentului nr. 2580/2001:

„(2)      Consiliul European a declarat că lupta împotriva finanțării terorismului reprezintă un aspect fundamental al luptei împotriva terorismului și a cerut Consiliului să ia măsurile necesare pentru a combate orice formă de finanțare a activităților teroriste.

(3)      Prin Rezoluția 1373 (2001), Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a decis, la 28 septembrie 2001, că toate statele ar trebui să pună în aplicare înghețarea fondurilor și a altor active financiare sau resurse economice ale persoanelor care comit sau încearcă să comită acte de terorism sau care participă la astfel de acte sau facilitează comiterea acestora.

(4)      De asemenea, Consiliul de Securitate a decis că ar trebui adoptate măsuri pentru a interzice punerea la dispoziție, în beneficiul acestor persoane, a fondurilor și altor active financiare sau resurse economice și pentru a interzice furnizarea de servicii financiare și alte servicii conexe în beneficiul acestor persoane.

(5)      Este necesară o acțiune din partea Comunității pentru a pune în aplicare măsurile legate de PESC menționate de Poziția comună 2001/931/PESC.”

14      Articolul 1 din Regulamentul nr. 2580/2001 prevede că „[î]n sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

1.      Prin «fonduri, alte active financiare și resurse economice» se înțelege activele de orice tip, corporale sau necorporale, mobile sau imobile, indiferent de modul în care au fost obținute […]

[…]

4.      În sensul prezentului regulament, definiția conceptului de «act terorist» este cea prevăzută la articolul 1 alineatul (3) din Poziția comună 2001/931/PESC;

[…]”

15      Articolul 2 din Regulamentul nr. 2580/2001 prevede:

„(1)      Cu excepția derogărilor autorizate în temeiul articolelor 5 și 6:

(a)      se îngheață toate fondurile, alte active financiare și resurse economice care aparțin, se află în posesia sau sunt deținute de o persoană fizică sau juridică, grup sau entitate inclusă pe lista menționată la alineatul (3);

(b)      fondurile, alte active financiare și resurse economice nu se pun, direct sau indirect, la dispoziția unei persoane fizice sau juridice, unui grup sau unei entități incluse pe lista menționată la alineatul (3) și nici nu pot fi utilizate în beneficiul acestora;

[…]

(3)      Consiliul, hotărând în unanimitate, stabilește, revizuiește și modifică lista persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică prezentul regulament, în conformitate cu dispozițiile articolului 1 alineatele (4), (5) și (6) din Poziția comună 2001/931/PESC. […]”

16      Potrivit articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2580/2001, „[s]e interzice participarea intenționată la activitățile care urmăresc sau care au ca efect, în mod direct sau indirect, eludarea articolului 2”.

17      Articolul 9 din Regulamentul nr. 2580/2001 prevede că „[f]iecare stat membru stabilește sancțiunile care trebuie să fie impuse în cazul încălcării prezentului regulament”.

 Dispozițiile referitoare la înscrierea DHKP‑C pe lista prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001

18      Prin Decizia 2001/927/CE a Consiliului din 27 decembrie 2001 privind instituirea listei prevăzute la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 (JO L 344, p. 83), a fost adoptată o primă listă de persoane, grupuri și entități cărora li se aplică regulamentul menționat. DHKP‑C nu figurează pe această primă listă.

19      Prin Decizia 2002/334/CE a Consiliului din 2 mai 2002 de punere în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Deciziei 2001/927 (JO L 116, p. 33), s‑a actualizat, la articolul 1, pentru prima dată, lista persoanelor, a grupurilor și a entităților cărora li se aplică regulamentul menționat. În această listă actualizată, la punctul 10 din rubrica 2, intitulată „Grupuri și entități”, figurează „Armata/Frontul/Partidul Revoluționar Popular de Eliberare (DHKP/C), [Devrimci Sol (Stânga Revoluționară), Dev Sol]”.

20      Înscrierea DHKP‑C pe lista prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 a fost menținută prin următoarele dispoziții ulterioare:

–        punctul 18 din rubrica 2 a articolului 1 din Decizia 2002/460/CE a Consiliului din 17 iunie 2002 de punere în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Deciziei 2002/334 (JO L 160, p. 26);

–        punctul 19 din rubrica 2 a articolului 1 din Decizia 2002/848/CE Consiliului din 28 octombrie 2002 de punere în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Deciziei 2002/460 (JO L 295, p. 12);

–        punctul 20 din rubrica 2 a articolului 1 din Decizia 2002/974/CE a Consiliului din 12 decembrie 2002 de punere în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Deciziei 2002/848 (JO L 337, p. 85);

–        punctul 20 din rubrica 2 a articolului 1 din Decizia 2003/480/CE a Consiliului din 27 iunie 2003 de punere în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Deciziei 2002/974 (JO L 160, p. 81);

–        punctul 20 din rubrica 2 a articolului 1 din Decizia 2003/646/CE a Consiliului din 12 septembrie 2003 de punere în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Deciziei 2003/480 (JO L 229, p. 22);

–        punctul 21 din rubrica 2 a articolului 1 din Decizia 2003/902/CE a Consiliului din 22 decembrie 2003 de punere în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Deciziei 2003/646 (JO L 340, p. 63);

–        punctul 22 din rubrica 2 a articolului 1 din Decizia 2004/306/CE a Consiliului din 2 aprilie 2004 de punere în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Deciziei 2003/902 (JO L 99, p. 28);

–        punctul 23 din rubrica 2 a articolului 1 din Decizia 2005/221/PESC a Consiliului din 14 martie 2005 de punere în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Deciziei 2004/306 (JO L 69, p. 64);

–        punctul 22 din rubrica 2 a articolului 1 din Decizia 2005/428/PESC a Consiliului din 6 iunie 2005 de punere în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Deciziei 2005/221 (JO L 144, p. 59);

–        punctul 22 din rubrica 2 a anexei la Decizia 2005/722/CE a Consiliului din 17 octombrie 2005 de punere în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Deciziei 2005/428 (JO L 272, p. 15);

–        punctul 23 din rubrica 2 a articolului 1 din Decizia 2005/848/CE a Consiliului din 29 noiembrie 2005 de punere în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Deciziei 2005/722 (JO L 314, p. 46);

–        punctul 24 din rubrica 2 a articolului 1 din Decizia 2005/930/CE a Consiliului din 21 decembrie 2005 de punere în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Deciziei 2005/848 (JO L 340, p. 64) și

–        punctul 25 din rubrica 2 a articolului 1 din Decizia 2006/379/CE a Consiliului din 29 mai 2006 de punere în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Deciziei 2005/930 (JO L 144, p. 21, Ediție specială, 18/05, p. 97).

21      Potrivit punctului 3 din expunerea de motive a Deciziei 2007/445/CE a Consiliului din 28 iunie 2007 de punere în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Deciziilor 2006/379 și 2006/1008/CE (JO L 169, p. 58), Consiliul a prezentat, pentru fiecare dintre persoanele, grupurile și entitățile pentru care acest lucru a fost posibil din punct de vedere practic, o expunere a motivelor pentru care au fost înscrise în special pe lista cuprinsă în Decizia 2006/379.

22      Astfel cum rezultă din considerentele (4)-(6) ale Deciziei 2007/445, prin intermediul unei note publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 25 aprilie 2007 (JO C 90, p. 1), Consiliul a informat aceste persoane, grupuri și entități în legătură cu intenția sa de a le păstra pe lista prevăzută la articolul (2) alineatul (3) din Regulamentul 2580/2001, precum și cu posibilitatea acestora de a‑i adresa, dacă este cazul, cereri de acces la expunerea de motive. În urma unei reexaminări integrale a acestei liste, ținând seama de observațiile și documentele care i‑au fost prezentate, instituția a concluzionat că persoanele, grupurile și entitățile enumerate în anexa la Decizia 2007/445 au fost implicate în acte de terorism în sensul articolului 1 alineatele (2) și (3) din Poziția comună 2001/931, că o decizie cu privire la acestea a fost adoptată de către o autoritate competentă în sensul alineatului (4) al aceluiași articol 1 și că acestea ar trebui să facă în continuare obiectul măsurilor restrictive specifice prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 2580/2001.

23      Potrivit articolului 3 din Decizia 2007/445, „[p]rezenta decizie produce efecte de la data publicării”. Această publicare a intervenit la 29 iunie 2007.

24      Pe lista cuprinsă în anexa la decizia respectivă, listă care, astfel cum rezultă din articolele 1 și 2 din aceasta, înlocuiește, printre altele, lista conținută în Decizia 2006/379, figurează, la punctul 26 din rubrica 2, intitulată „Grupuri și entități”, DHKP‑C.

25      Această organizație a fost menținută pe lista prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 prin deciziile ulterioare ale Consiliului, inclusiv prin Decizia 2007/868/CE a Consiliului din 20 decembrie 2007 de punere în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Deciziei 2007/445 (JO L 340, p. 100) și prin Decizia 2008/583/CE a Consiliului din 15 iulie 2008 de punere în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Deciziei 2007/868 (JO L 188, p. 21).

 Dreptul național

26      Încălcarea dispozițiilor actelor Uniunii, precum Regulamentul nr. 2580/2001, atrage sancțiuni penale în temeiul articolului 34 alineatul (4) din Legea privind comerțul exterior (Außenwirtschaftsgesetz, denumită în continuare „AWG”), atât în versiunea din 11 decembrie 1996 (BGBl. 1996 I, p. 1850) cât și în cea din 26 iunie 2006 (BGBl. 2006 I, p. 1386).

 Situația de fapt și întrebările preliminare

27      Procedura penală referitoare la inculpați se întemeiază pe un act de punere sub acuzare emis de Generalbundesanwalt beim Bundesgerichtshof (denumit în continuare „Generalbundesanwalt”) din 6 octombrie 2009, în care acestora li se reproșează că, de la 30 august 2002 până la 5 noiembrie 2008, data arestării lor, au fost membri ai DHKP‑C, organizație al cărei obiectiv este, potrivit acestui act, răsturnarea ordinii de stat din Turcia prin intermediul luptei armate. În temeiul unor astfel de fapte a fost luată măsura arestării preventive a inculpaților.

28      Potrivit actului de punere sub acuzare, pe întreaga durată a apartenenței lor la DHKP‑C, inculpații, însărcinați să conducă subunitățile geografice („Bölge”) ale acestei organizații în Germania, au organizat, în cadrul misiunii lor principale care consta în furnizarea de fonduri, campaniile anuale de colectare de donații în beneficiul acesteia și au transmis fondurile colectate către cele mai înalte foruri de conducere ale acesteia. În plus, aceștia ar fi jucat un rol decisiv în organizarea de evenimente și în vânzarea de publicații destinate să colecteze fonduri pentru DHKP‑C și ar fi transmis fondurile respective organizației menționate. Aceștia nu ar fi fost în necunoștință de cauză în legătură cu faptul că fondurile astfel colectate urmăreau, cel puțin în parte, finanțarea activităților teroriste ale DHKP‑C.

29      În perioada vizată de actul de punere sub acuzare, inculpații ar fi colectat și transmis DHKP‑C, primul, cel puțin 215 809 euro, iar celălalt, cel puțin 105 051 de euro.

30      Confruntată cu îndoieli în ceea ce privește validitatea înscrierii DHKP‑C pe lista prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001, precum și interpretarea regulamentului respectiv, Oberlandesgericht Düsseldorf a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)      Ținând seama, dacă este cazul, de procedura modificată în urma Deciziei […] 2007/445 […], includerea pe o listă în temeiul articolului 2 din Regulamentul […] nr. 2580/2001 […] a unei organizații care nu a introdus acțiune împotriva deciziilor care o privesc trebuie considerată valabilă («wirksam») de la bun început, chiar și atunci când includerea s‑a realizat cu încălcarea unor garanții procedurale elementare?

2)      Articolele 2 și 3 din Regulamentul […] nr. 2580/2001 […] trebuie interpretate în sensul că punerea de fonduri, de active financiare și de resurse economice la dispoziția unei persoane juridice, a unui grup sau a unei entități incluse în lista prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din regulament, colaborarea la astfel de donații ori participarea la activități al căror scop este eludarea articolului 2 din regulament poate exista chiar și atunci când însuși donatorul este membru al acestei persoane juridice, al acestui grup sau al acestei entități?

3)      Articolele 2 și 3 din Regulamentul […] nr. 2580/2001 […] trebuie interpretate în sensul că punerea de fonduri, de active financiare și de resurse economice la dispoziția unei persoane juridice, a unui grup sau a unei entități incluse în lista prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din regulament, colaborarea la astfel de donații ori participarea la activități al căror scop este eludarea articolului 2 din regulament poate exista chiar și atunci când activul care se donează este deja accesibil (chiar și numai în mod indirect) persoanei juridice, grupului sau entității?”

 Procedura în fața Curții

31      Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare a fost notificată la 1 februarie 2010 părților interesate, cărora, pentru depunerea de observații scrise, li s‑a acordat un termen care expira între 15 și 21 aprilie 2010. Cu ocazia acestei notificări, instanța de trimitere și aceste părți au fost informate de decizia Curții de trata cu prioritate prezenta cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare.

32      Printr‑un act separat din 5 februarie 2010, primit la grefa Curții la 11 februarie 2010, instanța de trimitere a solicitat Curții judecarea prezentei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare potrivit procedurii accelerate. În susținerea cererii, aceasta a indicat că, prin ordonanța din 15 ianuarie 2010, a declanșat procedura penală împotriva inculpaților și a stabilit ședințele în perioada cuprinsă între 11 martie și 31 august 2010. Aceasta a arătat că, având în vedere durata previzibilă a acestei proceduri penale și importanța întrebărilor preliminare pentru acțiunea principală, există o urgență deosebită în pronunțarea asupra acestor întrebări.

33      Prin Ordonanța din 1 martie 2010, președintele Curții a decis judecarea prezentei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare potrivit procedurii accelerate.

 Cu privire la admisibilitatea cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare

34      E contestă admisibilitatea cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare, invocând compunerea pretins nelegală a instanței de trimitere care a adresat această cerere Curții.

35      În această privință, trebuie să se arate că, în măsura în care o decizie de trimitere provine de la o instanță în sensul articolului 267 TFUE, nu este, în principiu, de competența Curții să verifice dacă această decizie a fost luată în conformitate cu normele naționale privind organizarea judecătorească și procedura judiciară.

36      Rezultă că cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare este admisibilă.

 Cu privire la întrebările preliminare

 Cu privire la prima întrebare

37      Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere urmărește să afle, în esență, dacă înscrierea DHKP‑C pe lista prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001, înscriere pe care aceasta nu a contestat‑o pe cale jurisdicțională, trebuie considerată ca producând efecte de la bun început, în pofida faptului că înscrierea a fost efectuată inițial cu încălcarea unor garanții procedurale elementare.

38      Din informațiile care figurează în cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare rezultă că, printre aceste garanții, instanța de trimitere vizează în special obligația de motivare prevăzută la articolul 296 TFUE. Îndoielile cu care se confruntă, având în vedere obiecțiile emise de inculpați, cu privire la validitatea înscrierii respective în raport cu această obligație rezultă din hotărâri prin care Tribunalul a invalidat înscrierea mai multor persoane, grupuri sau entități pe lista respectivă, printre altele deoarece, în deciziile atacate, Consiliul nu motivase aceste diferite înscrieri și, prin urmare, un control jurisdicțional pe fond era imposibil (Hotărârea Tribunalului din 12 decembrie 2006, Organisation des Modjahedines du peuple d’Iran/Consiliul, T‑228/02, Rec., p. II‑4665, Hotărârea Tribunalului din 11 iulie 2007, Sison/Consiliul, T‑47/03, Hotărârea Tribunalului Al‑Aqsa/Consiliul, T‑327/03, Hotărârea Tribunalului din 3 aprilie 2008, PKK/Consiliul, T‑229/02, precum și Hotărârea Tribunalului Kongra‑Gel și alții/Consiliul, T‑253/04).

39      În acest context, instanța de trimitere se întreabă dacă, în pofida faptului că DHKP‑C nu a solicitat anularea înscrierii sale pe lista prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001, este necesar să se concluzioneze, în temeiul acelorași argumente, în sensul nevalidității deciziilor Consiliului în măsura în care acestea au înscris și, ulterior, au menținut organizația respectivă pe lista în cauză.

40      În continuare, instanța de trimitere ridică problema efectelor Deciziei 2007/445, având în vedere afirmația cuprinsă în actul de punere sub acuzare potrivit căreia înscrierea DHKP‑C pe lista respectivă ar fi fost validată, în orice caz, în mod retroactiv datorită procedurii urmate de Consiliu în vederea adoptării deciziei, în cursul căreia au fost expuse motivele respectivei înscrieri.

41      Astfel, prima întrebare urmărește efectuarea unei examinări, din perspectiva obligației de motivare prevăzute la articolul 296 TFUE, a validității înscrierii și a menținerii DHKP‑C pe lista prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001, care rezultă din dispozițiile identificate la punctul 20 din prezenta hotărâre, ce acoperă în mod succesiv perioada cuprinsă între 30 august 2002, data inculpării prevăzute în actul de punere sub acuzare, și 28 iunie 2007, dată ce corespunde zilei anterioare intrării în vigoare a Deciziei 2007/445 [denumită în continuare „înscrierea DHKP‑C pe lista prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 pentru perioada anterioară datei de 29 iunie 2007”].

42      În schimb, astfel cum sunt de acord toate părțile care au prezentat observații la Curte, cu excepția lui F, această primă întrebare nu privește validitatea înscrierii DHKP‑C pe lista prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001, care rezultă din Decizia 2007/445 și din deciziile ulterioare ale Consiliului, menționate la punctul 25 din prezenta hotărâre. Contrar opiniei susținute de F, aceasta nu privește nici validitatea Regulamentului nr. 2580/2001.

43      Cu titlu introductiv, trebuie să se insiste asupra faptului că, spre deosebire de cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 3 septembrie 2008, Kadi și Al Barakaat International Foundation/Consiliul și Comisia (C‑402/05 P și C‑415/05 P, Rep., p. I‑6351), care privea o măsură de înghețare a fondurilor reclamanților, dispozițiile a căror validitate este supusă examinării în prezenta cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare sunt invocate în susținerea acuzațiilor referitoare la o încălcare a Regulamentului nr. 2580/2001, care, potrivit dreptului național aplicabil, atrage sancțiuni penale privative de libertate.

44      În acest context, este necesar să se sublinieze că Uniunea este o uniune de drept în care actele instituțiilor sale sunt supuse controlului conformității în special cu Tratatul FUE și cu principiile generale de drept. Tratatul respectiv a stabilit un sistem complet de căi de atac și de proceduri, menit să încredințeze Curții controlul legalității actelor adoptate de instituțiile Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 iulie 2002, Unión de Pequeños Agricultores/Consiliul, C‑50/00 P, Rec., p. I‑6677, punctele 38 și 40, precum și Hotărârea Kadi și Al Barakaat International Foundation/Consiliul și Comisia, citată anterior, punctul 281).

45      Rezultă că, în contextul unei proceduri naționale, orice parte are dreptul să invoce în fața instanței sesizate nevaliditatea dispozițiilor cuprinse în acte ale Uniunii care constituie fundamentul unei decizii sau al unui act național adoptat împotriva sa și să determine instanța respectivă, care nu este competentă să constate ea însăși o astfel de nevaliditate, să adreseze Curții, în această privință, o întrebare preliminară (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 februarie 2001, Nachi Europe, C‑239/99, Rec., p. I‑1197, punctul 35, și Hotărârea Unión de Pequeños Agricultores/Consiliul, citată anterior, punctul 40).

46      Recunoașterea acestui drept presupune totuși că partea în cauză nu dispunea de dreptul de a introduce, în temeiul articolului 263 TFUE, o acțiune directă împotriva acestor dispoziții, ale căror consecințe le suportă fără să fi fost în măsură să solicite anularea acestora (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 martie 1994, TWD Textilwerke Deggendorf, C‑188/92, Rec., p. I‑833, punctul 23, și Hotărârea Nachi Europe, citată anterior, punctul 36).

47      În acțiunea principală, înscrierea DHKP‑C pe lista prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 pentru perioada anterioară datei de 29 iunie 2007, împreună cu acest regulament, contribuie, în temeiul articolului 34 alineatul 4 din AWG, la fundamentarea, pentru perioada respectivă, a actului de punere sub acuzare care îi vizează pe inculpați.

48      Prin urmare, trebuie să se verifice dacă o acțiune în anulare introdusă de aceștia din urmă împotriva unei astfel de înscrieri ar fi fost fără nicio îndoială admisibilă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 iulie 2009, Bavaria și Bavaria Italia, C‑343/07, Rep., p. I‑5491, punctul 40).

49      În această privință, trebuie observat că inculpații nu fac obiectul înscrierii, care nu vizează, de fapt, decât DHKP‑C. În plus, cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare nu conține nicio indicație din care să rezulte că poziția ocupată de inculpați în interiorul DHKP‑C le‑ar fi conferit competența de a reprezenta această organizație în cadrul unei acțiuni în anulare formulate în fața instanțelor Uniunii.

50      Pe de altă parte, nu se poate considera că inculpații erau indubitabil „vizați direct și individual” de înscrierea în discuție, în sensul articolului 230 al patrulea paragraf CE, aplicabil în perioada avută în vedere.

51      Astfel, această înscriere are, la fel ca și Regulamentul 2580/2001, aplicabilitate generală. Aceasta contribuie, împreună cu regulamentul, la impunerea respectării măsurilor restrictive specifice luate împotriva DHKP‑C de către un număr nedeterminat de persoane (a se vedea, prin analogie, Hotărârea Kadi și Al Barakaat International Foundation/Consiliul și Comisia, citată anterior, punctele 241-244).

52      Rezultă că, astfel cum a indicat instanța de trimitere, o acțiune în anulare introdusă de inculpați în temeiul articolului 230 CE împotriva înscrierii respective, spre deosebire de o astfel de acțiune introdusă de DHKP‑C, nu era în mod incontestabil admisibilă.

53      În ceea ce privește aprecierea, din perspectiva obligației de motivare prevăzute la articolul 296 TFUE, a validității dispozițiilor identificate la punctul 20 din prezenta hotărâre, este necesar să se arate că obligația respectivă este aplicabilă unei înscrieri precum cea în discuție în acțiunea principală, ceea ce, de altfel, nu a fost pus la îndoială de niciuna dintre părțile care au intervenit în procedura desfășurată în fața Curții.

54      Această obligație are drept scop să permită, pe de o parte, persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile dispoziției luate, iar pe de altă parte, instanței competente să își exercite controlul (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 februarie 2006, Atzeni și alții, C‑346/03 și C‑529/03, Rec., p. I‑1875, punctul 73, precum și Hotărârea din 1 octombrie 2009, Comisia/Consiliul, C‑370/07, Rep., p. I‑8917, punctul 37).

55      În speță, astfel cum a confirmat Consiliul cu ocazia ședinței, niciuna dintre dispozițiile menționate la punctul 20 din prezenta hotărâre nu a fost însoțită de o motivare cu privire la condițiile legale de aplicare a Regulamentului nr. 2580/2001 în cazul DHKP‑C, în special cu privire la existența unei decizii adoptate de către o autoritate competentă, în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931, și nici de o expunere a motivelor specifice și concrete pentru care Consiliul a considerat că înscrierea DHKP‑C pe lista prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 era sau rămânea justificată.

56      Prin urmare, inculpații sunt lipsiți de indicațiile necesare pentru a verifica temeinicia înscrierii DHKP‑C pe lista prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din acest regulament pentru perioada dinaintea datei de 29 iunie 2007, în special exactitatea și pertinența elementelor care au condus la această înscriere, chiar dacă aceasta contribuie la fundamentarea actului de punere sub acuzare care le este adresat. Cu ocazia ședinței, Consiliul a recunoscut că dreptul de a lua cunoștință de temeiurile unei astfel de înscrieri se extinde la inculpații respectivi.

57      Lipsa motivării, de care a fost afectată înscrierea respectivă, este de asemenea de natură să compromită un control jurisdicțional adecvat al legalității sale pe fond, control care urmărește în special verificarea faptelor, precum și a elementelor de probă și de informare invocate în susținerea sa. Or, astfel cum a subliniat F cu ocazia ședinței, posibilitatea efectuării unui astfel de control se dovedește indispensabilă pentru a permite să se asigure un just echilibru între cerințele de combatere a terorismului internațional și protecția drepturilor și a libertăților fundamentale.

58      Generalbundesanwalt consideră totuși că, în măsura în care înscrierea DHKP‑C pe lista prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 nu ar fi fost efectuată în mod valabil pentru perioada anterioară datei de 29 iunie 2007, înscrierea respectivă a fost validată, în orice caz, în mod retroactiv datorită procedurii urmate pentru adoptarea Deciziei 2007/445, în cursul căreia a fost furnizată o expunere a motivelor acestei înscrieri.

59      Cu toate acestea, chiar presupunând că, prin adoptarea Deciziei 2007/445, Consiliul a înțeles să remedieze lipsa motivării înscrierii în discuție pentru perioada anterioară datei de 29 iunie 2007, această decizie nu poate contribui, în niciun caz, la fundamentarea, în coroborare cu articolul 34 alineatul (4) din AWG, a unei condamnări penale pentru fapte care se raportează la perioada respectivă, întrucât există riscul de a încălca principiul neretroactivității dispozițiilor susceptibile să întemeieze o condamnare de această natură (a se vedea, prin analogie, Hotărârea din 10 iulie 1984, Kirk, 63/83, Rec., p. 2689, punctele 21 și 22, Hotărârea din 13 noiembrie 1990, Fedesa și alții, C‑331/88, Rec., p. I‑4023, punctul 44, precum și Hotărârea din 3 mai 2005, Berlusconi și alții, C‑387/02, C‑391/02 și C‑403/02, Rec., p. I‑3565, punctele 74-78).

60      Astfel, dacă Decizia 2007/445 putea furniza în acțiunea principală o expunere a motivelor invocate în susținerea deciziilor identificate la punctul 20 din prezenta hotărâre, decizii lipsite de validitate în perioada anterioară datei de 29 iunie 2007, aceasta ar contribui, în realitate, la fundamentarea unei condamnări penale pentru fapte săvârșite în perioada respectivă, deși nu exista încă în această perioadă.

61      În aceste condiții, este de competența instanței naționale să înlăture aplicarea dispozițiilor menționate la punctul 20 din prezenta hotărâre în contextul procedurii principale, dispoziții care, în consecință, nu pot contribui la fundamentarea procedurilor penale declanșate împotriva inculpaților în ceea ce privește perioada anterioară datei de 29 iunie 2007.

62      Având în vedere considerațiile precedente, trebuie să se răspundă la prima întrebare că înscrierea DHKP‑C pe lista prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 este nulă și, prin urmare, nu poate contribui la fundamentarea unei condamnări penale legate de o pretinsă încălcare a acestui regulament în ceea ce privește perioada anterioară datei de 29 iunie 2007.

 Cu privire la a doua și la a treia întrebare

63      Prin intermediul celei de a doua și al celei de a treia întrebări, care este necesar să fie examinate împreună, instanța de trimitere urmărește să afle, în esență, dacă articolele 2 și 3 din Regulamentul nr. 2580/2001 trebuie interpretate în sensul că privesc transmiterea în favoarea unei persoane juridice, a unui grup sau a unei entități care figurează pe lista prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din acest regulament, de către un membru al acestei persoane juridice, al acestui grup sau al acestei entități, de fonduri, de alte active financiare sau de resurse economice colectate sau obținute de la persoane din afara acestora.

64      Având în vedere indicațiile din cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare, aceste două întrebări preliminare urmăresc să se stabilească dacă acte precum cele prin care inculpații, în calitate de membri ai DHKP‑C, au transmis acesteia, mai exact celor mai înalte foruri de conducere ale sale, fondurile obținute de persoane terțe în cadrul campaniilor anuale de colectare de donații, al manifestațiilor și al vânzărilor de publicații implică faptul că aceste fonduri au fost puse la dispoziția organizației respective, în sensul Regulamentului nr. 2580/2001.

65      În această privință, trebuie să se arate de la început, astfel cum a procedat și guvernul francez, că niciun element din formularea articolelor 2 și 3 din acest regulament nu permite să se presupună că aceste dispoziții nu se aplică actelor de această natură.

66      Dimpotrivă, interdicția instituită la articolul 2 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 2580/2001 este formulată într‑un mod foarte larg (a se vedea, prin analogie, Hotărârea din 11 octombrie 2007, Möllendorf și Möllendorf‑Niehuus, C‑117/06, Rep., p. I‑8361, punctul 50).

67      Expresia „pune […] la dispoziția” are o accepțiune amplă, înglobând orice act a cărui îndeplinire este necesară pentru a permite unei persoane, unui grup sau unei entități incluse pe lista prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 să obțină efectiv puterea de a dispune pe deplin de fondurile, de alte active financiare sau de resursele economice respective (a se vedea, prin analogie, Hotărârea Möllendorf și Möllendorf‑Niehuus, citată anterior, punctul 51).

68      O asemenea accepțiune este independentă de existența sau de inexistența vreunui raport între autorul și destinatarul actului de punere la dispoziție în discuție. Astfel cum a arătat Generalbundesanwalt și contrar opiniei exprimate de F, Regulamentul nr. 2580/2001 nu conține, în diferitele sale versiuni lingvistice, niciun element care ar exclude din această accepțiune transmiterea de fonduri de către un membru al unei organizații incluse pe lista respectivă către această organizație ca atare.

69      Noțiunea „fonduri, alte active financiare și resurse economice”, în sensul Regulamentului nr. 2580/2001, prezintă de asemenea, în temeiul definiției prevăzute la articolul 1 punctul 1 din regulamentul respectiv, un sens larg care acoperă activele de orice natură, indiferent de modul în care au fost obținute. În această privință, este lipsit de importanță dacă sunt avute în vedere active proprii sau active colectate sau obținute de la terțe persoane.

70      Este important să se adauge că, pentru interpretarea Regulamentului nr. 2580/2001, trebuie de asemenea să se țină cont de textul și de obiectul Poziției comune 2001/931, pe care acest regulament, potrivit considerentului (5), urmărește să o pună în aplicare.

71      Or, interdicția prevăzută la articolul 3 din această poziție comună este formulată în termeni la fel de generali ca și cei utilizați la articolul 2 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 2580/2001. Pe de altă parte, articolul 1 alineatul (3) din această poziție comună, la care face trimitere articolul 1 punctul 4 din acest regulament, conferă o semnificație largă noțiunii „act terorist”, care, potrivit articolului 1 alineatul (3) punctul (iii) litera (k) din poziția comună menționată, include „orice formă de finanțare” a activităților unui grup terorist.

72      Astfel cum a arătat Comisia Europeană, interpretarea Regulamentului nr. 2580/2001 implică, în plus, luarea în considerare a textului și a obiectului Rezoluției 1373 (2001), la care face trimitere considerentul (3) al acestui regulament (a se vedea, prin analogie, Hotărârea Möllendorf și Möllendorf‑Niehuus, citată anterior, punctul 54, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2010, M și alții, C‑340/08, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 45).

73      Or, punctul 1 din rezoluția respectivă prevede la litera (d) o interdicție generală de a pune, printre altele, fonduri la dispoziția persoanelor sau a entităților implicate în comiterea sau în tentativele de comitere a unor acte teroriste. Punctul 1 litera (b) din aceeași rezoluție prevede, pe de altă parte, că statele „vor incrimina furnizarea deliberată sau strângerea de fonduri, prin orice mijloace, directe sau indirecte, de către cetățenii lor sau pe teritoriile lor, cu intenția ca fondurile să fie folosite sau știind că urmează să fie folosite pentru comiterea de acte teroriste”.

74      Formularea largă și neechivocă a dispozițiilor prevăzute la punctele 71 și 73 din prezenta hotărâre confirmă faptul că articolul 2 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 2580/2001 include acte precum cele vizate de a doua și de a treia întrebare.

75      Astfel cum a arătat Comisia, analiza expusă mai sus nu este repusă în discuție de afirmația inculpaților potrivit căreia, odată ce au intrat în posesia lor, fondurile în discuție ar fi fost deja accesibile în mod indirect DHKP‑C, cu toate că transmiterea lor ulterioară către organele de conducere ale acestei organizații nu ar fi constat în punerea lor la dispoziția acesteia din urmă, în sensul Regulamentului nr. 2580/2001.

76      Astfel, având în vedere în special structura DHKP‑C, care, astfel cum a expus Generalbundesanwalt în ședință, este alcătuită din organe centrale de conducere și din patru unități principale, compuse la rândul lor din subunități naționale, regionale și locale, deținerea de către membrii organizației de fonduri primite de la persoane din afara acesteia nu este suficientă pentru a considera că forurile de conducere care reprezintă organizația respectivă, menționată ca atare pe lista prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din Regulament nr. 2580/2001, dispun ele însele de fondurile respective. În speță, transmiterea acestor fonduri forurilor respective a fost necesară pentru ca DHKP‑C să dobândească efectiv puterea, pe care nu o avea până la acel moment, de a dispune pe deplin de acestea în vederea realizării obiectivelor sale.

77      În ceea ce privește împrejurarea, invocată de inculpați, că nu a fost dovedit că fondurile pe care le‑au transmis au fost utilizate de DHKP‑C efectiv pentru finanțarea unor activități teroriste, este necesar să se sublinieze că atât definiția cuprinsă la articolul 1 punctul 1 din Regulamentul nr. 2580/2001, cât și textul articolului 2 alineatul (1) litera (b) din acesta o lipsesc de relevanță. Fondurile puse la dispoziția unei organizații care figurează pe lista prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din acest regulament determină, în sine, un risc de deturnare pentru a susține astfel de activități (a se vedea, prin analogie, Hotărârea M și alții, citată anterior, punctul 57). Prin urmare, o astfel de punere la dispoziție este vizată de interdicția prevăzută la respectivul articol 2 alineatul (1) litera (b) și atrage sancțiuni penale prevăzute de dreptul național aplicabil, independent de dovedirea faptului că fondurile respective au fost efectiv utilizate de organizația în cauză pentru activități de această natură.

78      În observațiile depuse la Curte, F susține de asemenea că faptul că, spre deosebire de Rezoluția 1373 (2001), nici Poziția comună 2001/931 și nici Regulamentul nr. 2580/2001 nu vizează colectarea de fonduri în favoarea unei persoane, a unui grup sau a unei entități care figurează pe lista prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din acest regulament reflectă intenția legiuitorului Uniunii de a exclude acest tip de activitate din domeniul de aplicare al regulamentului respectiv.

79      Totuși, astfel cum reiese din cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare și cum a confirmat Generalbundesanwalt în cadrul ședinței, actul de punere sub acuzare nu vizează activitatea de colectare de fonduri ca atare, ci transmiterea de venituri obținute din această activitate organizației ai cărei membri sunt inculpații.

80      Având în vedere considerațiile de mai sus, trebuie să se răspundă la a doua și la a treia întrebare că articolul 2 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 2580/2001 trebuie interpretat în sensul că privește transmiterea în favoarea unei persoane juridice, a unui grup sau a unei entități care figurează pe lista prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din acest regulament, de către un membru al acestei persoane juridice, al acestui grup sau al acestei entități, de fonduri, de alte active financiare sau de resurse economice colectate sau obținute de la persoane din afara acestora.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

81      Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Marea Cameră) declară:

1)      Înscrierea Devrimci Halk Kurtulus Partisi‑Cephesi (DHKP‑C) pe lista prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 al Consiliului din 27 decembrie 2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului este nulă și, prin urmare, nu poate contribui la fundamentarea unei condamnări penale legate de o pretinsă încălcare a acestui regulament în ceea ce privește perioada anterioară datei de 29 iunie 2007.

2)      Articolul 2 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 2580/2001 trebuie interpretat în sensul că privește transmiterea în favoarea unei persoane juridice, a unui grup sau a unei entități care figurează pe lista prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din acest regulament, de către un membru al acestei persoane juridice, al acestui grup sau al acestei entități, de fonduri, de alte active financiare sau de resurse economice colectate sau obținute de la persoane din afara acestora.

Semnături

---

* Limba de procedură: germana.