1

Prin cererea introductivă, Comisia Comunităților Europene solicită anularea dispozițiilor punctului 2 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 647/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 aprilie 2005 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii nesalariați și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în interiorul Comunității, precum și a Regulamentului (CEE) nr. 574/72 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 (JO L 117, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 211), care figurează la rubricile intitulate „FINLANDA”, litera (b), „SUEDIA”, litera (c), și „REGATUL UNIT”, literele (d)-(f).

2

Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 de aplicare a regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității, în versiunea modificată și actualizată de Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996 (JO 1997, L 28, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 4, p. 35, denumit în continuare „Regulamentul nr. 1408/71”), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 647/2005 (denumit în continuare „Regulamentul nr. 1408/71, cu modificările ulterioare”), are în vedere, potrivit considerentelor Regulamentului nr. 647/2005, interpretarea dată de Curte anumitor dispoziții din acesta, referitoare mai ales la prestațiile speciale cu caracter necontributiv, pentru a-i facilita aplicarea. Regulamentul nr. 647/2005 a fost adoptat la propunerea Comisiei, în special pentru modificarea anexei IIa la Regulamentul nr. 1408/71 (denumită în continuare „anexa IIa”).

3

În conformitate cu articolul 1 litera (u) punctul (i) din Regulamentul nr. 1408/71 cu modificările ulterioare, sintagma „prestații familiale” înseamnă toate prestațiile în natură sau în numerar menite să acopere cheltuielile familiale.

4

În temeiul articolului 4 alineatul (1) litera (h), acest regulament se aplică prestațiilor familiale.

5

În conformitate cu articolul 4 alineatul (2a) din respectivul regulament:

„Prezentul articol se aplică prestațiilor speciale în numerar cu caracter necontributiv, acordate conform unei legislații care, prin domeniul de aplicare personal, obiectivele și/sau condițiile de eligibilitate, posedă atât caracteristicile legislației în domeniul securității sociale la care se face referire la alineatul (1), cât și pe cele de asistență socială.

Se înțelege prin «prestații speciale în numerar cu caracter necontributiv» prestațiile:

6

Aceste dispoziții au înlocuit următoarele prevederi:

„Prezentul regulament se aplică și prestațiilor speciale necontributive care sunt acordate în baza unei legislații sau a unor regimuri diferite de cele prevăzute la alineatul (1) sau care sunt excluse în temeiul alineatului (4), dacă aceste prestații sunt destinate:

7

Articolul 10a din Regulamentul nr. 1408/71, cu modificările ulterioare, prevede:

„(1)   Dispozițiile articolului 10 și ale titlului III nu se aplică prestațiilor speciale în numerar cu caracter necontributiv menționate la articolul 4 alineatul (2a). Persoanele cărora li se aplică prezentul regulament beneficiază de aceste prestații exclusiv pe teritoriul statului membru în care ele își au reședința și în conformitate cu legislația acestui stat, cu condiția ca aceste prestații să fie menționate la anexa IIa. Prestațiile sunt plătite și suportate de instituția locului de reședință.

[…]”

8

Anexa IIa la Regulamentul nr. 1408/71 cuprinde lista prestațiilor speciale cu caracter necontributiv de care persoanele cărora le este aplicabil acest regulament nu pot beneficia decât pe teritoriul statului membru unde își au reședința, în conformitate cu articolul 10a din același regulament.

9

Statele membre nu au formulat nicio obiecție la propunerea Comisiei de modificare a articolului 4 alineatul (2a) din Regulamentul nr. 1408/71 în scopul de a fi definite prestațiile speciale în numerar cu caracter necontributiv în acord cu principiile formulate de Curte în Hotărârea din 8 martie 2001, Jauch (C-215/99, Rec., p. I-1901), și în Hotărârea din 31 mai 2001, Leclere și Deaconescu (C-43/99, Rec., p. I-4265).

10

În conformitate cu această jurisprudență, pot fi înscrise în lista cuprinsă în anexa IIa numai prestațiile care prezintă cumulativ dubla caracteristică de a fi speciale și necontributive.

11

După analizarea tuturor prestațiilor susceptibile de a fi încadrate în categoria prestațiilor „speciale cu caracter necontributiv” în lumina criteriilor prevăzute la articolul 4 alineatul (2a) din Regulamentul nr. 1408/71 și a interpretării date de Curte, Comisia a întocmit și a propus o nouă listă de prestații susceptibile de a figura în anexa IIa.

12

Aplicarea criteriilor formulate în jurisprudența Curții a determinat Comisia să nu mai înscrie în această nouă listă:

13

La cererea Republicii Finlanda, a Regatului Suediei și a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Consiliul Uniunii Europene a acceptat totuși să reintroducă în lista cuprinsă în anexa IIa, propusă de Comisie, următoarele prestații (denumite în continuare „prestațiile în litigiu”):

14

Parlamentul European, cu ocazia celei de a doua lecturi a proiectului de regulament de modificare, a aprobat poziția Consiliului și a luat act de o declarație prin care Comisia și-a rezervat dreptul de a sesiza Curtea și de a prezenta, dacă este cazul, pe baza hotărârii pe care ar pronunța-o Curtea, o nouă propunere de revizuire a listei cuprinse în anexa IIa.

15

La 13 aprilie 2005, a fost adoptat de către Parlamentul European și de către Consiliu Regulamentul nr. 647/2005, luându-se în considerare cererile celor trei state membre menționate la punctul 13 din prezenta hotărâre. Comisia solicită anularea acestui regulament, în măsura în care prestațiile în litigiu sunt menționate în lista cuprinsă în anexa IIa la Regulamentul nr. 1408/71 cu modificările ulterioare (denumită în continuare „anexa IIa modificată”).

16

Comisia apreciază, într-adevăr, că aceste diferite prestații nu îndeplinesc condițiile care ar permite limitarea acordării lor numai persoanelor care își au reședința pe teritoriul fiecăruia dintre aceste state membre.

17

Prin scrisoarea din 19 iunie 2007, Regatul Unit a prezentat observații privind concluziile avocatului general. Regatul Unit apreciază că nu a putut răspunde tezei care ar fi fost reținută în aceste concluzii, conform căreia menționarea DLA în lista cuprinsă în anexa IIa modificată ar trebui anulată în totalitate, deși, în privința componentei „mobilitate” a acestei indemnizații, nu se contestă faptul că aceasta respectă condițiile cerute pentru a fi considerată o prestație specială.

18

Ca urmare, Regatul Unit solicită Curții să dea curs solicitării de redeschidere a procedurii orale pentru a putea invoca jurisprudența Curții referitoare la posibilitatea anulării parțiale a unei norme juridice. Acesta invocă în susținerea argumentelor sale normele referitoare la anularea parțială a unei dispoziții dintr-un act, amintite în Hotărârea din 24 mai 2005, Franța/Parlamentul European și Consiliul (C-244/03, Rec., p. I-4021, punctele 13-15).

19

Curtea poate, din oficiu sau la propunerea avocatului general, precum și la cererea părților, să dispună redeschiderea procedurii orale, în conformitate cu articolul 61 din Regulamentul de procedură, dacă apreciază că nu este lămurită îndeajuns sau dacă este necesară soluționarea cauzei pe baza unui argument care nu a fost pus în discuția părților (a se vedea Hotărârea din 19 februarie 2002, Wouters și alții, C-309/99, Rec., p. I-1577, punctul 42, precum și Hotărârile din 14 decembrie 2004, Arnold André, C-434/02, Rec., p. I-11825, punctul 27, și Swedish Match, C-210/03, Rec., p. I-11893, punctul 25).

20

Or, pe de o parte, problema divizibilității DLA fusese evocată în susținerile Comisiei, astfel încât Regatul Unit putea să răspundă în memoriul său în intervenție. Pe de altă parte, Curtea consideră că dispune de toate elementele necesare pentru a răspunde întrebărilor adresate.

21

Prin urmare, nu este necesar să se dispună redeschiderea procedurii orale.

22

Parlamentul European consideră că termenul prevăzut la articolul 230 CE expirase deja în momentul în care a fost introdusă acțiunea. Acesta apreciază că respectivul termen trebuie calculat de la publicarea actului care a modificat Regulamentul nr. 1408/71 și care a inclus, pentru prima oară, prestațiile în litigiu pe lista cuprinsă în anexa IIa. Or, DLA, AA și CA sunt menționate pe această listă de la intrarea în vigoare a Regulamentului (CEE) nr. 1247/92 al Consiliului din 30 aprilie 1992 de modificare a Regulamentului nr. 1408/71 (JO L 136, p. 1), indemnizația finlandeză și prestațiile suedeze fiind adăugate acestora prin Actul privind condițiile de aderare a Republicii Austria, a Republicii Finlanda și a Regatului Suediei și adaptările tratatelor care stau la baza Uniunii Europene (JO 1994, C 241, p. 21, și JO 1995, L 1, p. 1).

23

Parlamentul European arată că, înlocuind anexa IIa, în ansamblul său, la adoptarea Regulamentului nr. 647/2005, în loc de a se limita numai la efectuarea modificărilor avute în vedere, legiuitorul nu a înțeles să permită contestarea înscrierii prestațiilor care figurau deja în această anexă.

24

Parlamentul European admite că, prin articolul 1 punctul 2 din Regulamentul nr. 647/2005, legiuitorul comunitar a modificat redactarea articolului 4 alineatul (2a) din Regulamentul nr. 1408/71. Acesta apreciază totuși că nu s-a procedat decât la o simplă reformulare a definiției prestațiilor speciale cu caracter necontributiv. În schimb, esența definiției preexistente nu ar fi fost modificată. În susținerea poziției sale, acesta subliniază că tocmai examinând și interpretând dispozițiile acestui ultim articol în versiunea anterioară intervenției Regulamentului nr. 647/2005, Curtea a pronunțat Hotărârile Jauch, precum și Leclere și Deaconescu, citate anterior.

25

Parlamentul European apreciază, așadar, că acele criterii utilizate, reformulate de Regulamentul nr. 647/2005, făceau deja parte dintre elementele care reglementau aceste prestații și că legiuitorul s-a limitat la a le include chiar în textul articolului 4 alineatul (2a) din Regulamentul nr. 1408/71 cu modificările ulterioare.

26

Comisia consideră că legiuitorul comunitar, din moment ce a adoptat un nou text de drept secundar, chiar dacă a lăsat intact cuprinsul unei anexe, a luat o nouă „decizie” cu privire la această anexă. Și aceasta cu atât mai mult cu cât Comisia a atras atenția legiuitorului asupra faptului că fosta anexă devenise parțial incompatibilă cu dreptul comunitar, ținând cont de jurisprudența Curții.

27

Această nouă decizie ar trebui să poată fi supusă controlului Curții fără să se poată susține, în cadrul unei acțiuni în anulare, că partea criticată a textului a rămas neschimbată.

28

În temeiul ultimului paragraf al articolului 230 CE, acțiunea în anulare trebuie formulată în termen de două luni, după caz, de la publicarea sau de la notificarea actului atacat reclamantului sau, în lipsă, de la data la care acesta a luat cunoștință de actul respectiv.

29

Rezultă chiar din cuprinsul acestei dispoziții, precum și din obiectul său, acela de asigurare a securității juridice, că actul care nu a fost atacat în acest termen devine definitiv. Acest caracter definitiv nu se referă numai la actul propriu-zis, ci și la orice act ulterior care ar avea un caracter pur confirmativ. Această soluție, care se justifică prin necesara stabilitate juridică, este valabilă atât pentru actele individuale, cât și pentru actele cu caracter normativ, cum ar fi un regulament.

30

În schimb, atunci când o dispoziție dintr-un regulament este modificată, calea acțiunii este din nou deschisă nu numai împotriva acestei dispoziții, ci și împotriva tuturor acelor dispoziții care, chiar nemodificate, formează un tot împreună cu aceasta.

31

Aplicarea acestor principii determină ca acțiunea Comisiei să fie declarată admisibilă.

32

Într-adevăr, redactarea articolului 4 alineatul (2a) din Regulamentul nr. 1408/71 cu modificările ulterioare este substanțial diferită de redactarea anterioară și modifică în mod evident întinderea acestui articol, iar împrejurarea invocată de Parlamentul European că textul anterior ar fi fost interpretat de Curte într-un sens care corespunde noii redactări nu are ca efect să îi confere acesteia din urmă un caracter de confirmare a vechii redactări. Or, această modificare a fost adoptată tocmai pentru redefinirea cuprinsului listei de prestații care nu pot fi exportate, incluse în anexa IIa.

33

Rezultă de aici că articolul 4 alineatul (2a) din Regulamentul nr. 1408/71 cu modificările ulterioare formează un tot împreună cu lista cuprinsă în anexa IIa modificată, ceea ce rezultă, de altfel, și din însuși cuprinsul articolului 10a din respectivul regulament, care prevede că „persoanele cărora li se aplică prezentul regulament beneficiază [de prestațiile speciale în numerar cu caracter necontributiv menționate la articolul 4 alineatul (2a)] exclusiv pe teritoriul statului membru în care își au reședința și în conformitate cu legislația acestui stat, cu condiția ca aceste prestații să fie menționate în anexa IIa [modificată]”.

34

Prin urmare, cererea Comisiei este admisibilă.

35

Comisia formulează un singur motiv în susținerea acțiunii sale. Aceasta susține că Regulamentul nr. 647/2005 este afectat de o eroare de drept în măsura în care recunoaște pentru prestațiile în litigiu caracterul de prestații speciale, incluzându-le în lista cuprinsă în anexa IIa modificată.

36

În ceea ce privește indemnizația finlandeză pentru îngrijirea copiilor, Comisia admite că această prestație poate favoriza integrarea copilului cu handicap în mediul său social, dar apreciază că aceasta are și rolul de a compensa cheltuielile cauzate, pentru familia acestui copil, de handicapul sau de boala lui. Or, Curtea ar fi apreciat că o prestație destinată să reducă cheltuielile care decurg din întreținerea copiilor face parte din categoria prestațiilor familiale definite la articolul 1 litera (u) punctul (i) din Regulamentul nr. 1408/71 și se raportează la riscul menționat la articolul 4 alineatul (1) litera (h) din acest regulament (Hotărârea din 15 martie 2001, Offermanns, C-85/99, Rec., p. I-2261, și Hotărârea din 7 noiembrie 2002, Maaheimo, C-333/00, Rec., p. I-10087).

37

Comisia consideră că faptul că această prestație este acordată pe baza unei evaluări individuale a nevoilor copilului cu handicap sau bolnav nu este susceptibil de a modifica natura acestei prestații.

38

În ceea ce privește indemnizația suedeză pentru îngrijirea copiilor cu handicap, Comisia aplică un raționament identic cu cel pe care l-a expus cu privire la indemnizația finlandeză pentru îngrijirea copiilor, cu care aceasta din urmă prezintă numeroase similitudini. Comisia apreciază că, pentru aceleași motive, prestația suedeză trebuie considerată tot „prestație familială”, în sensul articolului 1 litera (u) punctul (i) din Regulamentul nr. 1408/71 cu modificările ulterioare.

39

În ceea ce privește indemnizația suedeză de invaliditate, Comisia susține că aceasta are ca obiect, în esență, compensarea cheltuielilor suplimentare pe care poate fi nevoită să le suporte o persoană din cauza handicapului său pentru a-și ameliora starea de sănătate și calitatea vieții ca persoană dependentă.

40

Așadar, aceasta ar trebui considerată, în lumina Hotărârii Jauch, citată anterior, „prestație de boală”, în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1408/71 cu modificările ulterioare.

41

În ceea ce privește DLA, AA și CA, Comisia consideră că astfel de prestații au ca obiect, în esență, compensarea cheltuielilor suplimentare pe care poate fi nevoită să le suporte o persoană din cauza handicapului său pentru a-și ameliora starea de sănătate și calitatea vieții ca persoană dependentă. Acestea ar veni, după cum a arătat Curtea în Hotărârea Jauch, citată anterior, în completarea prestațiilor de asigurare de sănătate.

42

În aceste împrejurări, chiar dacă prezintă caracteristici proprii, astfel de prestații trebuie privite ca „prestații de boală” în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1408/71 cu modificările ulterioare.

43

Consiliul, Parlamentul European, Republica Finlanda, Regatul Suediei și Regatul Unit susțin că, având în vedere caracteristicile lor particulare, în special elementele constitutive, scopul și condițiile de acordare, aceste prestații constituie, dimpotrivă, „prestații speciale necontributive”, din moment ce îndeplinesc criteriile definite la articolul 4 alineatul (2a) din Regulamentul nr. 1408/71 cu modificările ulterioare, astfel cum au fost interpretate de Curte.

44

Aceste instituții și state membre arată că, pentru a fi considerată „specială”, o prestație trebuie să aibă caracteristici care o fac să aparțină în același timp securității sociale și asistenței sociale, datorită domeniului specific de aplicare, obiectivelor și modalităților de aplicare ale acesteia. Or, prestațiile în litigiu ar face parte dintre prestațiile de asistență socială, din moment ce noțiunea de nevoie constituie un criteriu esențial, iar acordarea prestației nu este subordonată unei condiții de cumul de perioade de activitate profesională sau de cotizare, în timp ce, prin alte caracteristici, s-ar apropia de prestațiile de securitate socială, în măsura în care organismele competente nu au nicio marjă de apreciere în privința acordării lor și datorită faptului că acordarea acestora i-ar pune pe beneficiari într-o situație definită legal.

45

Așadar, prestațiile în litigiu ar fi prestații „mixte”, pe care Consiliul le consideră strâns legate de situația economică și socială a celor trei state membre respective.

46

Poziția adoptată de Curte în Hotărârea din 5 martie 1998, Molenaar (C-160/96, Rec., p. I-843), precum și în Hotărârile Jauch și Leclere și Deaconescu, citate anterior, nu ar modifica această analiză, deoarece caracteristicile și condițiile de acordare a prestațiilor care au făcut obiectul acestor cauze ar fi diferite, în esență, de cele ale prestațiilor în litigiu.

47

Parlamentul European apreciază, în plus, că împrejurarea că prestațiile în litigiu, datorită anumitor caracteristici ale acestora, pot fi considerate prestații de securitate socială nu este incompatibilă cu caracterul lor de prestații speciale.

48

O astfel de abordare ar fi confirmată de Hotărârea din 29 aprilie 2004, Skalka (C-160/02, Rec., p. I-5613, punctul 25), conform căreia o prestație specială în sensul articolului 4 alineatul (2a) din Regulamentul nr. 1408/71 se definește prin scopul său. Ea trebuie să înlocuiască sau să completeze o prestație de securitate socială, să prezinte un caracter de ajutor social justificat prin rațiuni economice și sociale și să fie decisă printr-o reglementare care fixează criterii obiective.

49

Cu alte cuvinte, o prestație ar putea intra în același timp în domeniul de aplicare al alineatelor (1) și (2a) ale articolului 4 din Regulamentul nr. 1408/71 cu modificările ulterioare.

50

Regatul Unit amintește că s-a stabilit deja de către Curte în Hotărârea din 4 noiembrie 1997, Snares (C-20/96, Rec., p. I-6057), și în Hotărârea din 11 iunie 1998, Partridge (C-297/96, Rec., p. I-3467), că DLA și AA sunt indemnizații cărora le este aplicabil articolul 4 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 1408/71.

51

Rezultă din textul și din economia articolului 4 din Regulamentul nr. 1408/71 cu modificările ulterioare că o prestație nu poate fi considerată în același timp prestație familială și prestație specială. Într-adevăr, prestațiile familiale sunt menționate la alineatul (1) al acestui articol, în timp ce prestațiile speciale sunt menționate la alineatul (2a) al acestuia, distincția fiind destinată să permită identificarea regimurilor corespunzătoare acestor două categorii de prestații (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 februarie 2006, Hosse, C-286/03, Rec., p. I-1771, punctele 36 și 37, precum și jurisprudența citată).

52

Așadar, trebuie să se examineze dacă prestațiile în litigiu, menționate în lista cuprinsă în anexa IIa modificată, au un caracter special, reținându-se că nu este contestat caracterul lor necontributiv.

53

În primul rând, în temeiul articolului 4 alineatul (2a) litera (a) punctul (ii) din Regulamentul nr. 1408/71 cu modificările ulterioare, o prestație nu poate fi considerată specială decât dacă urmărește numai să asigure protecția specifică a persoanelor cu handicap, fiind strâns legată de mediul social al acestor persoane în statul membru respectiv.

54

În speță, prestațiile în litigiu nu au numai această funcție. Într-adevăr, chiar dacă favorizează incontestabil autonomia persoanelor care beneficiază de ele și asigură protecția persoanelor cu handicap în contextul lor social național, aceste prestații au ca obiect, de asemenea, asigurarea îngrijirilor necesare și a supravegherii acestor persoane, atunci când aceasta este indispensabilă, în familia lor sau într-o instituție specializată. Astfel, ele nu pot fi considerate prestații speciale în sensul articolului 4 alineatul (2a) litera (a) punctul (ii) din Regulamentul nr. 1408/71, cu modificările ulterioare.

55

În al doilea rând, în afara cazului specific evocat la punctele precedente, în temeiul articolului 4 alineatul (2a) litera (a) punctul (i) din Regulamentul nr. 1408/71 cu modificările ulterioare, o prestație specială în sensul acestei dispoziții se definește și prin scopul său. Aceasta trebuie să înlocuiască sau să completeze o prestație de securitate socială, fiind în același timp diferită de aceasta din urmă, și să aibă caracterul unui ajutor social justificat prin rațiuni economice și sociale și stabilit printr-o reglementare care fixează criterii obiective (a se vedea Hotărârea din 6 iulie 2006, Kersbergen-Lap și Dams-Schipper, C-154/05, Rec., p. I-6249, punctul 30 și jurisprudența citată).

56

În schimb, o prestație este considerată prestație de securitate socială atunci când este acordată, în afara oricărei aprecieri individuale și discreționare a nevoilor personale, pe baza unei situații definite legal și când se raportează la unul dintre riscurile enumerate expres la articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71 (Hotărârea din 27 martie 1985, Hoeckx, 249/83, Rec., p. 973, punctele 12-14, Hotărârea din 20 iunie 1991, Newton, C-356/89, Rec., p. I-3017, Hotărârea din 16 iulie 1992, Hughes, C-78/91, Rec., p. I-4839, punctul 15, Hotărârea Molenaar, citată anterior, punctul 20, și Hotărârea Jauch, citată anterior, punctul 25). În aplicarea acestei jurisprudențe, care ține cont de elementele constitutive ale prestațiilor de asigurare pentru dependență din Germania, Curtea a apreciat, la punctul 25 din Hotărârea Molenaar, citată anterior, că respectivele prestații trebuie privite ca fiind „prestații de boală” în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1408/71 și, la punctul 36 din aceeași hotărâre, ca „prestații în numerar” ale asigurării de sănătate, menționate în special la articolul 19 alineatul (1) litera (b) din respectivul regulament (a se vedea de asemenea Hotărârea Jauch, citată anterior, punctul 25).

57

În ceea ce privește, în primul rând, indemnizațiile finlandeză și suedeză pentru îngrijirea copiilor, acestea, conform celor afirmate de respectivele guverne, au ca obiect să permită părinților copiilor cu handicap să asigure îngrijirea, supravegherea și, eventual, reeducarea acestora din urmă. În Finlanda, acestea sunt prevăzute de Legea privind indemnizația pentru îngrijirea copiilor (laki lapsen hoitotuesta), iar în Suedia, de Legea privind securitatea socială (lag om allmän försäkring).

58

Împrejurarea că acordarea acestor indemnizații nu ar fi subordonată unei perioade de muncă sau de cotizare, că ele ar fi acordate de la caz la caz în funcție de nevoile copilului și după criterii stabilite de lege și că, în plus, s-ar înscrie într-un ansamblu de prestații și de servicii destinate persoanelor cu handicap și ar fi astfel strâns legate de contextul economic și social al respectivelor state membre nu este de natură să influențeze scopul lor principal, care este de natură medicală.

59

Întrucât aceste indemnizații trebuie să fie considerate, prin urmare, prestații de boală, Comisia susține în mod întemeiat că Regulamentul nr. 647/2005 este afectat de o eroare de drept, în măsura în care acestea sunt menționate în lista cuprinsă în anexa IIa modificată, rezervată prestațiilor speciale cu caracter necontributiv.

60

În ceea ce privește, în al doilea rând, indemnizația suedeză de invaliditate, rezultă în special din explicațiile guvernului suedez că această prestație, prevăzută de Legea privind indemnizația de invaliditate și de îngrijire (lag om handickappersättning och vårdbigrad), este acordată invalizilor pentru care reducerea mobilității a intervenit între 19 și 65 de ani. Ea este destinată să finanțeze ajutorul acordat de o terță persoană sau să permită persoanei invalide să suporte cheltuielile cauzate de afecțiunea sa și să amelioreze starea de sănătate, precum și calitatea vieții acestei persoane, în măsura în care aceasta este dependentă.

61

Or, prestațiile acordate în mod obiectiv pe baza unei situații definite legal și care urmăresc ameliorarea stării de sănătate, precum și a vieții persoanelor dependente au ca obiect, în esență, completarea prestațiilor de asigurare de sănătate și trebuie privite ca fiind „prestații de boală” în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1408/71 (Hotărârile citate anterior Molenaar, punctele 24 și 25, Jauch, punctul 28, și Hosse, punctul 38).

62

Indemnizația suedeză de invaliditate care răspunde acestor caracteristici și acestui scop trebuie, în consecință, să fie considerată prestație de boală, astfel cum a stabilit Curtea în Hotărârile Molenaar, Jauch sau Hosse, citate anterior, chiar dacă regimul prevăzut de legislația suedeză este diferit de cel care reglementează indemnizațiile respective în aceste cauze.

63

Contrar celor susținute de Regatul Suediei, împrejurarea că reducerea mobilității trebuie să aibă o durată apreciabilă și că trebuie să fi intervenit înaintea vârstei de 65 de ani nu este de natură să modifice scopul indemnizației suedeze de invaliditate, care constă în a răspunde nevoilor care rezultă din invaliditate și în a acoperi riscul cauzat de boala care se află la originea acesteia.

64

Prin urmare, Comisia susține în mod întemeiat că Regulamentul nr. 647/2005 este afectat de o eroare de drept în măsura în care această indemnizație este menționată în lista cuprinsă în anexa IIa modificată, rezervată prestațiilor speciale cu caracter necontributiv.

65

În ceea ce privește, în al treilea rând, DLA, AA și CA, aceste prestații au toate caracterul de indemnizații de dependență, totuși parțial cu referire la DLA.

66

În opinia Regatului Unit, aceste prestații sunt specifice și au ca obiect să contribuie la promovarea autonomiei, precum și a integrării sociale a persoanelor cu handicap și, de asemenea, în măsura posibilului, să le ajute pe acestea să ducă o viață asemănătoare persoanelor fără handicap. Necesitatea unui ajutor constituie criteriul care determină dreptul la aceste prestații. Dreptul la DLA sau la AA nu depinde de o incapacitate de muncă, iar cele trei prestații în cauză sunt acordate independent de nivelul veniturilor beneficiarului lor, putând varia numai cuantumul lor.

67

Contrar celor afirmate de Regatul Unit, numai DLA poate fi considerată ca având o componentă de ajutor social. Celelalte două prestații în cauză nu au decât un scop apropiat de cel al indemnizației suedeze de invaliditate, mai exact ajutarea persoanei cu handicap să își depășească handicapul, în măsura posibilului, în activitățile din viața cotidiană.

68

Prin urmare, aceste trei indemnizații, precum și cele precedente trebuie considerate prestații de boală, chiar dacă DLA cuprinde o componentă diferită care privește mobilitatea.

69

Într-adevăr, astfel cum arată, de altfel, Comisia, componenta „mobilitate” a DLA, care ar putea fi considerată prestație specială necontributivă, poate fi individualizată, astfel că numai această componentă ar fi susceptibilă de a fi menționată pe lista cuprinsă în anexa IIa modificată dacă Regatul Unit ar hotărî crearea unei indemnizații care să nu privească decât această componentă.

70

Faptul că DLA, AA și CA, contrar prestației în cauză în Hotărârile Jauch și Hosse, citate anterior, nu au ca obiect, în esență, completarea prestațiilor de asigurare de sănătate nu are nicio incidență în ceea ce privește calificarea acestor indemnizații.

71

În plus, împrejurarea că s-a stabilit de către Curte, în Hotărârile Snares și Partridge, citate anterior, că DLA și AA erau, în contextul juridic din momentul respectiv, indemnizații reglementate de articolul 4 alineatul (2a) litera (b) din Regulamentul nr. 1408/71 nu are nicio incidență asupra analizei pe care Curtea o poate face asupra acestor indemnizații în contextul juridic ulterior intervenirii Hotărârii Jauch, citată anterior.

72

Prin urmare, Comisia susține în mod întemeiat că Regulamentul nr. 647/2005 este afectat de o eroare de drept în măsura în care DLA, AA și CA sunt menționate în lista cuprinsă în anexa IIa modificată, rezervată prestațiilor speciale cu caracter necontributiv.

73

Rezultă din toate cele ce precedă că dispozițiile punctului 2 din anexa I la Regulamentul nr. 647/2005, care figurează la rubricile intitulate „FINLANDA”, litera (b), „SUEDIA”, litera (c), și „REGATUL UNIT”, literele (d)-(f), sunt afectate de o eroare de drept și, prin urmare, trebuie să fie anulate.

74

Este necesar totuși să se constate că anularea pură și simplă a înscrierii DLA în lista cuprinsă în anexa IIa modificată ar avea ca efect să constrângă Regatul Unit la acordarea elementului „mobilitate” al acestei prestații unui număr nedeterminat de beneficiari în toată Uniunea Europeană, deși caracterul de prestație necontributivă al acestei părți a DLA nu poate fi contestat și aceasta ar putea figura în mod legal în respectiva listă ca prestație care nu poate fi exportată.

75

Această împrejurare îndreptățește Curtea să exercite competența care îi este conferită expres la articolul 231 al doilea paragraf CE, în cazul anulării unui regulament, de a menține provizoriu efectele înscrierii DLA în ceea ce privește numai partea sa „mobilitate”, în scopul de a se lua, într-un termen rezonabil, măsurile potrivite pentru a i se asigura înscrierea în anexa IIa modificată.

76

În temeiul articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În conformitate cu articolul 69 alineatul (3) primul paragraf din același regulament, Curtea poate să repartizeze cheltuielile de judecată sau poate decide ca fiecare parte să suporte propriile cheltuieli de judecată în cazul în care părțile cad în pretenții cu privire la unul sau la mai multe capete de cerere sau pentru motive excepționale. Întrucât Parlamentul European și Consiliul au căzut în pretenții, se impune obligarea acestora la suportarea propriilor cheltuieli de judecată și, în părți egale, a celor ale Comisiei. În conformitate cu articolul 69 alineatul (4) din Regulamentul de procedură, statele membre care intervin în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară și hotărăște: