–

pentru M.B., U.B. și M.B., de J. Tomaszewska, radca prawny;

–

pentru X S.A., de Ł. Hejmej, M. Przygodzka și A. Szczęśniak, adwokaci;

–

pentru guvernul polonez, de B. Majczyna și S. Żyrek, în calitate de agenți;

–

pentru Comisia Europeană, de M. Brauhoff și N. Ruiz García, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 6 alineatul (1) și a articolului 7 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (JO 1993, L 95, p. 29, Ediție specială, 16/vol. 2, p. 273).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între M.B., U.B. și M.B., pe de o parte, și X S.A., pe de altă parte, în legătură cu consecințele invalidării unui contract de împrumut ipotecar încheiat între aceste părți.

3

Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 prevede:

„Statele membre stabilesc că clauzele abuzive utilizate într‑un contract încheiat cu un consumator de către un vânzător sau un furnizor [a se citi «de către un profesionist»], în conformitate cu legislația internă, nu creează obligații pentru consumator, iar contractul continuă să angajeze părțile prin aceste clauze, în cazul în care poate continua să existe fără clauzele abuzive.”

4

Articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13 prevede:

„Statele membre se asigură că, în interesul consumatorilor și al concurenților, există mijloace adecvate și eficace pentru a preveni utilizarea în continuare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii de către vânzători sau furnizori [a se citi «de către profesioniști»].”

5

La 4 iunie 2007, M.B., U.B. și M.B. au încheiat, în calitate de consumatori, cu predecesorul în drepturi al X, o bancă, un contract de împrumut ipotecar cu o durată de 360 de luni și în cuantum de 339881,92 zloți polonezi (PLN), indexat într‑o monedă străină, și anume francul elvețian (CHF).

6

În temeiul clauzelor acestui contract, ratele lunare, precum și suma restantă datorată pentru acest împrumut erau calculate în franci elvețieni și plătite în zloți polonezi, potrivit cursului de vânzare CHF‑PLN aplicabil fiecăreia dintre aceste rate lunare.

7

În fața instanței de trimitere, împrumutații susțin că clauzele contractului menționat referitoare la acest mecanism de indexare sunt abuzive, întrucât, în lipsa unor norme specifice stipulate în același contract, cursul de schimb utilizat pentru calculul ratelor împrumutului era stabilit în mod discreționar de bancă.

8

M.B., U.B. și M.B. au solicitat eliminarea acestor clauze din contract și au susținut că ratele trebuiau să fie calculate în zloți polonezi și să fie însoțite de o rată a dobânzii întemeiată pe LIBOR. În această privință, ele au precizat că acceptă invalidarea contractului de către instanța de trimitere.

9

Aceasta consideră, pe de o parte, că clauzele referitoare la mecanismul de indexare în cauză ar trebui anulate din cauza caracterului lor abuziv. Pe de altă parte, întrucât contractul de împrumut în cauză nu poate continua să existe fără aceste clauze, i‑ar reveni sarcina de a admite cererea consumatorilor de invalidare a contractului de împrumut.

10

Astfel, în primul rând, invalidarea acestui contract, în pofida efectelor prejudiciabile ce rezultă pentru consumatori, ar fi inevitabilă.

11

Instanța de trimitere arată că, potrivit Hotărârii din 7 noiembrie 2019, Kanyeba și alții (C‑349/18-C‑351/18, EU:C:2019:936), efectele nulității unui contract sunt stabilite numai de dreptul național. În speță ar fi aplicabile dispozițiile generale ale dreptului contractelor. Aceasta subliniază însă că considerațiile referitoare la protecția consumatorilor și la descurajarea profesioniștilor în ceea ce privește utilizarea clauzelor abuzive, proprii Directivei 93/13, nu au legătură cu dispozițiile naționale aplicabile care prevăd că părțile la contract suportă în mod egal pierderile rezultate din invalidarea sa. Reclamanții din litigiul principal ar pierde în acest caz protecția de care beneficiază în temeiul acestei directive.

12

În al doilea rând, amintind că, în Hotărârea din 29 aprilie 2021, Bank BPH (C‑19/20, EU:C:2021:341), Curtea a statuat că invalidarea unui contract ca urmare a prezenței unor clauze abuzive nu depinde de o cerere expresă a consumatorului în acest sens, ci ține de o aplicare obiectivă de către instanța națională a criteriilor stabilite în temeiul dreptului național, instanța de trimitere ridică problema dacă îi revine sarcina de a stabili ea însăși consecințele nevalidității contractului asupra situației consumatorului sau dacă ea trebuie să se limiteze, în această privință, la elementele pe care reclamanții din litigiul principal i le‑au prezentat, după cum prevede dreptul procedural polonez.

13

În al treilea rând, instanța de trimitere consideră că litigiul cu care este sesizată se caracterizează prin faptul că nu există dispoziții supletive relevante în dreptul național, ceea ce ar conduce în mod necesar la invalidarea contractului și ar crea efecte defavorabile pentru consumator. Astfel, oricare ar fi decizia sa, această instanță consideră că unul dintre obiectivele Directivei 93/13 nu ar fi atins. Într‑adevăr, fie aceasta remediază lacunele contractului ce rezultă din nulitatea clauzelor abuzive, în detrimentul obiectivului de a asigura un efect descurajator în privința profesionistului, fie declară nevalid întregul contract și expune consumatorul unor consecințe prejudiciabile în privința acestuia.

14

În aceste condiții, Sąd Rejonowy dla Warszawy‑Woli w Warszawie I Wydział Cywilny (Tribunalul Districtual din Varșovia – Wola, Secția I civilă, cu sediul în Varșovia, Polonia) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

15

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că, în cazul invalidării contractului încheiat între un consumator și un profesionist ca urmare a caracterului abuziv al uneia dintre clauzele sale, revine statelor membre, prin intermediul dreptului lor național, sarcina de a reglementa efectele acestei invalidări, fără a ține seama de protecția acordată de această directivă consumatorilor.

16

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, în conformitate cu o jurisprudență constantă a Curții, în vederea interpretării unei dispoziții de drept al Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de termenii acesteia, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție (Hotărârea din 2 decembrie 2021, Vodafone Kabel Deutschland, C‑484/20, EU:C:2021:975, punctul 19 și jurisprudența citată).

17

În primul rând, potrivit articolului 6 alineatul (1) din Directiva 93/13, „[s]tatele membre stabilesc că clauzele abuzive utilizate într‑un contract încheiat cu un consumator de către un profesionist, în conformitate cu legislația internă, nu creează obligații pentru consumator”.

18

Această dispoziție nu enunță ea însăși criteriile care reglementează posibilitatea ca un contract să continue să existe fără clauzele abuzive, ci lasă ordinii juridice naționale sarcina de a le prevedea, cu respectarea dreptului Uniunii. Astfel, revine statelor membre, prin intermediul dreptului lor național, sarcina de a defini modalitățile în care are loc constatarea caracterului abuziv al unei clauze conținute într‑un contract și în care se materializează efectele juridice concrete ale acestei constatări. În orice caz, o asemenea constatare trebuie să permită restabilirea în drept și în fapt a situației în care s‑ar găsi consumatorul în lipsa acestei clauze abuzive (Hotărârea din 29 aprilie 2021, Bank BPH, C‑19/20, EU:C:2021:341, punctul 84).

19

În plus, problema de a ști momentul începând de la care își produce efectele invalidarea contractului în discuție în litigiul principal, așa cum se precizează la articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13, depinde exclusiv de dreptul național, cu condiția să se asigure protecția garantată consumatorilor prin dispozițiile Directivei 93/13 (Hotărârea din 29 aprilie 2021, Bank BPH, C‑19/20, EU:C:2021:341, punctul 88).

20

Mai precis, reglementarea de către dreptul național a protecției garantate consumatorilor prin Directiva 93/13 nu poate modifica întinderea și, așadar, substanța acestei protecții și, în acest fel, să repună în discuție sporirea eficienței protecției menționate prin adoptarea unor norme uniforme în ceea ce privește clauzele abuzive (Hotărârea din 21 decembrie 2016, Gutiérrez Naranjo și alții, C‑154/15, C‑307/15 și C‑308/15, EU:C:2016:980, punctul 65).

21

În al doilea rând, având în vedere contextul specific în care se înscrie articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13, ale cărui dispoziții vizează protecția consumatorilor împotriva utilizării clauzelor abuzive, Curtea a avut ocazia să statueze că protecția acordată de această directivă nu poate fi limitată numai la durata executării unui contract încheiat cu un consumator de către un profesionist, ci este valabilă și după executarea acestui contract (a se vedea în acest sens, Hotărârea din 9 iulie 2020, Raiffeisen Bank și BRD Groupe Société Générale, C‑698/18 și C‑699/18, EU:C:2020:537, punctul 73).

22

Astfel, în cazul invalidării unui contract încheiat între un consumator și un profesionist ca urmare a caracterului abuziv al uneia dintre clauzele sale, revine statelor membre, prin intermediul dreptului lor național, sarcina de a reglementa efectele acestei invalidări cu respectarea protecției acordate prin Directiva 93/13 consumatorului, în special garantând restabilirea în drept și în fapt a situației în care s‑ar fi găsit consumatorul în lipsa acestei clauze abuzive.

23

O atare concluzie este, în al treilea rând, susținută de obiectivele urmărite de Directiva 93/13.

24

În acest sens, pe de o parte, obiectivul prim și imediat al acestei directive constă în protejarea consumatorului și în restabilirea echilibrului dintre părți (a se vedea în acest sens, Hotărârea din 29 aprilie 2021, Bank BPH, C‑19/20, EU:C:2021:341, punctul 72).

25

În special, trebuie să se considere că o clauză contractuală declarată abuzivă nu a existat niciodată, astfel încât aceasta nu poate avea efect în ceea ce privește consumatorul, cu consecința restabilirii în drept și în fapt a situației în care consumatorul s‑ar fi găsit în lipsa clauzei respective (Hotărârea din 14 martie 2019, Dunai, C‑118/17, EU:C:2019:207, punctul 41).

26

Pe de altă parte, Directiva 93/13 are și un al doilea obiectiv, prevăzut la articolul 7 al acesteia, care urmărește, pe termen lung, să prevină utilizarea în continuare a clauzelor abuzive de către profesioniști. Astfel, faptul că asemenea clauze abuzive nu sunt pur și simplu aplicate în ceea ce privește consumatorul exercită un efect descurajator asupra profesioniștilor referitor la utilizarea unor asemenea cauze (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 aprilie 2021, Bank BPH, C‑19/20, EU:C:2021:341, punctul 68).

27

În speță, instanța de trimitere precizează că dispozițiile dreptului național pe care ar trebui să le aplice pentru a stabili efectele invalidării contractului ar conduce la repartizarea în părți egale a pierderilor rezultate din această invalidare între reclamanții din litigiul principal și X.

28

Cu toate acestea, o atare consecință, în măsura în care ar repune în discuție protecția acordată de Directiva 93/13 consumatorilor în urma invalidării contractului, ar fi contrară obiectivelor amintite la punctele 23-26 din prezenta hotărâre.

29

Astfel, mai întâi, aplicarea dispozițiilor dreptului național nu ar permite, potrivit explicațiilor furnizate de instanța de trimitere, să se garanteze restabilirea situației de drept și de fapt în care consumatorii s‑ar fi aflat în lipsa clauzei abuzive, aducând în acest mod atingere obiectivului de protecție a acestora urmărit de Directiva 93/13.

30

Apoi, în lipsa protecției garantate de Directiva 93/13, aplicarea dispozițiilor dreptului național care prevăd o repartizare egală a pierderilor între părți ar contribui la eliminarea efectului descurajator pe care îl are asupra profesioniștilor faptul că asemenea clauze abuzive nu sunt pur și simplu aplicate în ceea ce privește consumatorul, întrucât aceste dispoziții ar putea, în cele din urmă, să profite profesioniștilor prin limitarea obligației lor de a restitui sume percepute în mod nejustificat în temeiul acestor clauze.

31

În sfârșit, o asemenea interpretare nu este repusă în discuție de Hotărârea din 7 noiembrie 2019, Kanyeba și alții (C‑349/18-C‑351/18, EU:C:2019:936), menționată de instanța de trimitere.

32

Într‑adevăr, este suficient să se amintească faptul că, la punctul 73 din această hotărâre, Curtea a arătat că problema calificării faptelor în sensul dreptului răspunderii extracontractuale nu intră sub incidența Directivei 93/13, ci a dreptului național. Or, în prezenta cauză nu reiese din decizia de trimitere că litigiul principal intră în domeniul răspunderii extracontractuale, instanța de trimitere dorind să afle dacă protecția garantată de această directivă rămâne aplicabilă în stadiul efectelor invalidării unui contract care cuprinde clauze abuzive.

33

Având în vedere împrejurările care precedă, articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că, în cazul invalidării contractului încheiat între un consumator și un profesionist ca urmare a caracterului abuziv al uneia dintre clauzele sale, revine statelor membre, prin intermediul dreptului lor național, sarcina de a reglementa efectele acestei invalidări, cu respectarea protecției acordate prin această directivă consumatorului, în special prin garantarea restabilirii situației în drept și în fapt în care consumatorul s‑ar fi aflat în lipsa acestei clauze abuzive.

34

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 6 alineatul (1) și articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretate în sensul că instanța națională poate examina din oficiu situația patrimonială a consumatorului care a solicitat invalidarea contractului încheiat cu un profesionist ca urmare a prezenței unei clauze abuzive în lipsa căreia contractul nu poate continua să existe din punct de vedere juridic și se poate opune cererii acestui consumator atunci când invalidarea acestui contract îl poate expune unor consecințe deosebit de prejudiciabile.

35

În primul rând, Curtea a statuat în esență că atât modul de redactare a articolului 6 alineatul (1) din Directiva 93/13, cât și cerințele privind securitatea juridică a activităților economice susțin o abordare obiectivă la interpretarea acestei dispoziții (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 aprilie 2021, Bank BPH, C‑19/20, EU:C:2021:341, punctul 56).

36

Potrivit articolului 7 alineatul (1) din această directivă, statele membre se asigură că, în interesul consumatorilor și al concurenților, există mijloace adecvate și eficace pentru a preveni utilizarea în continuare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii de către profesioniști.

37

În al doilea rând, trebuie amintit că sistemul de protecție a consumatorului pus în aplicare prin Directiva 93/13 se bazează pe ideea că un consumator se găsește într‑o situație de inferioritate față de un profesionist în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la aderarea la condițiile redactate în prealabil de profesionist, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora (Hotărârea din 7 decembrie 2017, Banco Santander, C‑598/15, EU:C:2017:945, punctul 36 și jurisprudența citată).

38

Cu toate acestea, sistemul de protecție menționat nu își găsește aplicarea în cazul în care consumatorul se opune. Acesta din urmă, după ce a fost informat de instanța națională, poate să nu invoce caracterul abuziv și neobligatoriu al unei clauze, dând astfel un consimțământ liber și în cunoștință de cauză cu privire la clauza în discuție și evitând totodată invalidarea contractului (Hotărârea din 29 aprilie 2021, Bank BPH, C‑19/20, EU:C:2021:341, punctul 95).

39

În această privință, pentru ca consumatorul să își poată da consimțământul liber și în cunoștință de cauză, revine instanței naționale sarcina de a indica părților, în cadrul normelor naționale de procedură și având în vedere principiul echității în procedurile civile, în mod obiectiv și exhaustiv, consecințele juridice pe care le poate determina eliminarea clauzei abuzive, indiferent dacă sunt reprezentate sau nu de un mandatar profesionist (Hotărârea din 29 aprilie 2021, Bank BPH, C‑19/20, EU:C:2021:341, punctul 97).

40

O astfel de informare este în special cu atât mai importantă atunci când neaplicarea clauzei abuzive poate conduce la invalidarea întregului contract, expunând eventual consumatorul la cereri de restituire (Hotărârea din 29 aprilie 2021, Bank BPH, C‑19/20, EU:C:2021:341, punctul 98).

41

Nu este mai puțin adevărat că Curtea a statuat că, pentru aprecierea consecințelor asupra situației consumatorului provocate de invalidarea unui contract în ansamblul său, este determinantă voința exprimată în această privință de consumator (Hotărârea din 3 octombrie 2019, Dziubak, C‑260/18, EU:C:2019:819, punctul 56).

42

În speță, din decizia de trimitere reiese că reclamanții din litigiul principal au solicitat invalidarea contractului de împrumut încheiat cu X.

43

În consecință, în măsura în care instanța de trimitere a informat consumatorii în mod obiectiv și exhaustiv cu privire la consecințele juridice, precum și la consecințele economice deosebit de prejudiciabile pe care le poate avea invalidarea contractului în privința lor, această instanță nu poate, după ce a luat act de voința lor de a obține invalidarea contractului, să se opună renunțării lor la protecția pe care le‑o acordă această directivă.

44

În plus, având în vedere jurisprudența amintită la punctele 38-41 din prezenta hotărâre, obiectivul privind protecția consumatorului urmărit de Directiva 93/13 nu poate permite instanței naționale, în afara oricărei prerogative pe care i‑o recunoaște dreptul național în această privință, să examineze din oficiu situația patrimonială a consumatorului care a solicitat invalidarea contractului încheiat cu profesionistul ca urmare a prezenței unei clauze abuzive pentru a stabili dacă o astfel de invalidare îl poate expune unor consecințe deosebit de prejudiciabile.

45

Având în vedere considerațiile care precedă, articolul 6 alineatul (1) și articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretate în sensul că se opun ca instanța națională, pe de o parte, să examineze din oficiu, în afara oricărei prerogative pe care i‑ar recunoaște‑o dreptul național în această privință, situația patrimonială a consumatorului care a solicitat invalidarea contractului încheiat cu un profesionist ca urmare a prezenței unei clauze abuzive în lipsa căreia contractul nu poate continua să existe din punct de vedere juridic, chiar dacă această invalidare este susceptibilă să expună consumatorul unor consecințe deosebit de prejudiciabile, și, pe de altă parte, să refuze să constate respectiva invalidare atunci când consumatorul a solicitat în mod expres acest lucru, după ce a fost informat în mod obiectiv și exhaustiv cu privire la consecințele juridice, precum și la consecințele economice deosebit de prejudiciabile pe care aceasta le poate avea în privința sa.

46

Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că se opune ca instanța națională, după ce a constatat caracterul abuziv al unei clauze utilizate într‑un contract încheiat între un profesionist și un consumator, să poată remedia lacunele ce rezultă din eliminarea clauzei abuzive cuprinse în acesta prin aplicarea unei dispoziții de drept național care nu are caracterul unei dispoziții supletive.

47

Comisia Europeană exprimă îndoieli cu privire la admisibilitatea acestei întrebări, care ar avea un caracter ipotetic. Astfel, aceasta susține că, în cazul în care Curtea s‑ar pronunța în sensul că, atunci când eliminarea unei clauze abuzive determină invalidarea contractului dintre un profesionist și un consumator, instanța națională este obligată să informeze acest consumator în mod obiectiv și exhaustiv cu privire la consecințele de drept și de fapt care decurg din această invalidare, fără a putea examina din oficiu situația patrimonială a consumatorului care a solicitat‑o și fără a se opune voinței acestuia de a solicita anularea contractului, nu ar fi necesar să se răspundă la a treia întrebare. În plus, din decizia de trimitere reiese că consumatorul și‑a dat consimțământul, dacă este cazul, pentru invalidarea contractului în întregime.

48

În această privință, dintr‑o jurisprudență constantă a Curții reiese că o cerere de decizie preliminară nu are drept obiectiv formularea de opinii consultative cu privire la chestiuni generale sau ipotetice, ci urmărește să satisfacă necesitatea inerentă soluționării efective a unui litigiu privind dreptul Uniunii (Hotărârea din 31 mai 2018, Confetra și alții, C‑259/16 și C‑260/16, EU:C:2018:370, punctul 63, precum și jurisprudența citată).

49

Este necesar să se constate că, deși din decizia de trimitere reiese că, în litigiul principal, consumatorii și‑au dat acordul pentru invalidarea contractului, această decizie nu menționează dacă acordul respectiv a fost dat după ce consumatorii vizați au fost informați în mod obiectiv și exhaustiv cu privire la consecințele juridice, precum și la consecințele economice deosebit de prejudiciabile pe care le poate avea această invalidare în privința lor.

50

În acest sens, întrucât instanța de trimitere încă nu s‑a pronunțat cu privire la cererea de invalidare a contractului, printre altele ca urmare a îndoielilor referitoare la întinderea informațiilor pe care ea trebuie să le furnizeze consumatorilor, nu poate fi considerată ca având caracter ipotetic chestiunea dacă, în cazul în care această invalidare nu ar trebui pronunțată, ea poate remedia lacunele ce rezultă din eliminarea clauzei abuzive prin aplicarea unei dispoziții de drept național care nu are caracterul unei dispoziții supletive.

51

În consecință, a treia întrebare este admisibilă.

52

În temeiul articolului 6 alineatul (1) din Directiva 93/13, revine instanței naționale obligația de a înlătura aplicarea clauzelor abuzive pentru ca ele să nu producă efecte obligatorii pentru consumator, cu excepția cazului în care consumatorul se opune. Cu toate acestea, contractul trebuie să continue să existe, în principiu, fără nicio altă modificare decât cea rezultată din eliminarea clauzelor abuzive, în măsura în care, în conformitate cu normele de drept intern, o asemenea menținere a contractului este posibilă din punct de vedere juridic (Hotărârea din 25 noiembrie 2020, Banca B., C‑269/19, EU:C:2020:954, punctul 29 și jurisprudența citată).

53

Prin urmare, atunci când instanța națională constată nulitatea unei clauze abuzive cuprinse într‑un contract încheiat între un profesionist și un consumator, instanța menționată nu poate să completeze acest contract modificând conținutul acestei clauze (Hotărârea din 25 noiembrie 2020, Banca B., C‑269/19, EU:C:2020:954, punctul 30 și jurisprudența citată).

54

Astfel, Curtea a considerat că, în cazul în care instanța națională ar avea posibilitatea să modifice conținutul clauzelor abuzive utilizate într‑un atare contract, o asemenea posibilitate ar putea aduce atingere realizării obiectivului pe termen lung vizat la articolul 7 din Directiva 93/13. Această posibilitate ar contribui la eliminarea efectului descurajator pe care îl are asupra profesioniștilor faptul că astfel de clauze abuzive nu sunt pur și simplu aplicate în ceea ce privește consumatorul, în măsura în care aceștia ar fi în continuare tentați să utilizeze clauzele menționate, știind că, chiar dacă acestea ar fi invalidate, contractul va putea fi totuși completat de instanța națională în măsura în care este necesar, garantând astfel interesul respectivilor profesioniști (Hotărârea din 25 noiembrie 2020, Banca B., C‑269/19, EU:C:2020:954, punctul 31 și jurisprudența citată).

55

În schimb, atunci când un contract încheiat între un profesionist și un consumator nu poate continua să existe după eliminarea unei clauze abuzive, Curtea a admis că articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 nu se opune ca instanța națională, în temeiul principiilor din dreptul contractelor, să elimine clauza abuzivă prin înlocuirea acesteia cu o dispoziție de drept național cu caracter supletiv, în situații în care invalidarea clauzei abuzive ar obliga instanța să anuleze contractul în ansamblul său, expunându‑l prin aceasta pe consumator unor consecințe deosebit de prejudiciabile, astfel încât acesta din urmă ar fi în acest fel penalizat (Hotărârea din 25 noiembrie 2020, Banca B., C‑269/19, EU:C:2020:954, punctul 32 și jurisprudența citată).

56

Curtea a declarat însă de asemenea că articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 se opune remedierii lacunelor unui contract, care rezultă din eliminarea clauzelor abuzive utilizate în acesta, numai pe baza unor dispoziții naționale cu caracter general care nu au făcut obiectul unei evaluări specifice din partea legiuitorului în scopul stabilirii unui echilibru între ansamblul drepturilor și obligațiilor cocontractanților și care, din acest motiv, nu beneficiază de prezumția lipsei caracterului abuziv, prevăzând că efectele exprimate într‑un act juridic se completează printre altele cu efectele care decurg din principiul echității sau din obiceiuri, care nu sunt dispoziții supletive și nici dispoziții aplicabile în cazul unui acord între părțile la contract (Hotărârea din 25 noiembrie 2020, Banca B., C‑269/19, EU:C:2020:954, punctul 35 și jurisprudența citată).

57

În speță, instanța de trimitere arată că dispozițiile de drept național pe care ar intenționa să le aplice nu sunt dispoziții supletive în sensul jurisprudenței citate anterior a Curții. Având în vedere împrejurarea că, în litigiul principal, contractul de împrumut în cauză nu poate continua să existe fără clauzele eliminate, că nu există dispoziții de drept național supletive și că invalidarea contractului ar fi deosebit de prejudiciabilă pentru consumatori, această instanță se întreabă pe care dintre obiectivele Directivei 93/13 trebuie să îl privilegieze, între, pe de o parte, cel referitor la protecția consumatorilor în ceea ce privește consecințele deosebit de prejudiciabile ale invalidării contractului și, pe de altă parte, cel care urmărește descurajarea profesioniștilor de a recurge la clauze abuzive.

58

În această privință, Curtea, confruntată cu aceeași îndoială, a statuat deja că Directiva 93/13 nu urmărește să prevadă soluții uniforme în ceea ce privește consecințele care trebuie deduse din constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale. Astfel, în măsura în care, în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Directiva 93/13, clauzele abuzive nu pot fi obligatorii pentru consumatori, aceste obiective au putut fi realizate, după caz și în funcție de cadrul juridic național, prin simpla neaplicare în privința consumatorului a clauzei abuzive în cauză sau, în cazul în care contractul nu ar fi putut continua să existe fără această clauză, prin înlocuirea acesteia cu dispoziții de drept național cu caracter supletiv (Hotărârea din 25 noiembrie 2020, Banca B., C‑269/19, EU:C:2020:954, punctul 39).

59

Curtea a amintit însă, la punctul 40 din aceeași hotărâre, că consecințele constatării caracterului abuziv al unei clauze contractuale nu au un caracter exhaustiv.

60

Astfel, atunci când instanța națională consideră că contractul de împrumut în discuție nu poate, în conformitate cu dreptul contractelor, să continue să existe din punct de vedere juridic după eliminarea clauzelor abuzive în cauză și nu există nicio dispoziție de drept național cu caracter supletiv sau o dispoziție aplicabilă în cazul unui acord al părților la contract susceptibilă să înlocuiască clauzele respective, trebuie să se considere că, în măsura în care consumatorul nu și‑a exprimat dorința de a menține clauzele abuzive, iar anularea contractului l‑ar expune pe acest consumator unor consecințe deosebit de prejudiciabile, nivelul ridicat de protecție a consumatorului, care trebuie să fie asigurat în conformitate cu Directiva 93/13, impune ca, pentru restabilirea echilibrului real între drepturile și obligațiile reciproce ale cocontractanților, instanța națională să adopte, ținând seama de ansamblul dreptului său intern, toate măsurile necesare în vederea protejării consumatorului de consecințele deosebit de prejudiciabile pe care anularea contractului de împrumut în cauză le‑ar putea provoca, printre altele, ca urmare a exigibilității imediate a creanței profesionistului față de acesta (Hotărârea din 25 noiembrie 2020, Banca B., C‑269/19, EU:C:2020:954, punctul 41).

61

În aceste condiții, nimic nu se opune printre altele ca instanța națională să invite părțile să negocieze în vederea stabilirii modalităților de calcul al ratei dobânzii, cu condiția ca aceasta să prevadă cadrul negocierilor respective și ca ele să urmărească stabilirea unui echilibru real între drepturile și obligațiile cocontractanților, ținând seama printre altele de obiectivul protecției consumatorului care stă la baza Directivei 93/13 (Hotărârea din 25 noiembrie 2020, Banca B., C‑269/19, EU:C:2020:954, punctul 42).

62

Astfel, după cum Curtea a amintit deja, această instanță este obligată să aplice, în măsura posibilului, dreptul său intern așa încât să fie deduse toate consecințele care decurg, potrivit dreptului național, din constatarea caracterului abuziv al clauzei în cauză pentru a atinge rezultatul stabilit la articolul 6 alineatul (1) din această directivă, și anume ca o clauză abuzivă să nu creeze obligații pentru consumator. Situația este aceeași atunci când trebuie să se stabilească, în urma constatării caracterului abuziv al unei clauze, consecințele care trebuie deduse din această constatare pentru a asigura, în conformitate cu finalitatea acestei directive, un nivel ridicat de protecție a consumatorului (Hotărârea din 25 noiembrie 2020, Banca B., C‑269/19, EU:C:2020:954, punctul 43).

63

Cu toate acestea, competențele instanței nu se pot extinde dincolo de ceea ce este strict necesar pentru a restabili echilibrul contractual dintre părțile la contract și pentru a proteja astfel consumatorul de consecințele deosebit de prejudiciabile pe care le‑ar putea provoca anularea contractului de împrumut în cauză. Prin urmare, dacă instanței i s‑ar permite să modifice sau să atenueze în mod liber conținutul clauzelor abuzive, o asemenea putere ar fi de natură să compromită realizarea ansamblului obiectivelor vizate la punctele 24-26 din prezenta hotărâre (Hotărârea din 25 noiembrie 2020, Banca B., C‑269/19, EU:C:2020:954, punctul 44).

64

Având în vedere considerațiile care precedă, articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că se opune ca instanța națională, după ce a constatat caracterul abuziv al unei clauze dintr‑un contract încheiat între un profesionist și un consumator, să poată remedia lacunele ce rezultă din eliminarea clauzei abuzive utilizate în acesta prin aplicarea unei norme de drept național care nu are caracterul unei dispoziții supletive. Cu toate acestea, instanța națională are obligația de a lua, ținând seama de totalitatea dreptului său intern, toate măsurile necesare pentru a proteja consumatorul de consecințele deosebit de prejudiciabile pe care anularea contractului le‑ar putea provoca în privința sa.

65

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șasea) declară: