–

pentru AB „Achema”, AB „Orlen Lietuva” și AB „Lifosa”, de G. Balčiūnas, de V. Radvila, advokatai, de E. Righini, de G. Catti De Gasperi, avvocati, și de C. Cluzel, avocată;

–

pentru UAB „Baltpool”, de A. Smaliukas și de E. Junčienė;

–

pentru guvernul lituanian, de R. Krasuckaitė, de D. Stepanienė, de R. Dzikovič și de D. Kriaučiūnas, în calitate de agenți;

–

pentru Comisia Europeană, de P. Němečková, de D. Recchia și de A. Steiblytė, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește, cu titlu principal, interpretarea articolului 107 alineatul (1) TFUE.

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între AB „Achema”, AB „Orlen Lietuva” și AB „Lifosa”, pe de o parte, și Valstybinė kainų ir energetikos kontrolės komisija (Comisia Națională de Control pentru Prețuri și Energie, denumită în continuare „CNCPE”), pe de altă parte, în legătură cu Decizia nr. O3‑442 a CNCPE din 11 octombrie 2013 referitoare la stabilirea, pentru anul 2014, a cuantumului fondurilor destinate serviciilor de interes public și la tarifele acestora (denumită în continuare „decizia în litigiu”).

3

Considerentele (46) și (50) ale Directivei 2009/72/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă de energie electrică și de abrogare a Directivei 2003/54/CE (JO 2009, L 211, p. 55) au următorul cuprins:

[…]

4

Articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2009/72 prevede:

„Ținând seama pe deplin de dispozițiile relevante din [Tratatul FUE], în special articolul [106], statele membre pot impune întreprinderilor din sectorul energiei electrice, în interesul economic general, obligații de serviciu public referitoare la siguranță, inclusiv siguranța alimentării, regularitatea, calitatea și prețul furnizărilor, precum și protecția mediului, inclusiv eficiența energetică, energia din surse regenerabile și protecția climei. Aceste obligații sunt clar definite, transparente, nediscriminatorii și ușor de verificat și garantează întreprinderilor de energie electrică comunitare accesul egal la consumatorii naționali. În ceea ce privește siguranța alimentării și gestionarea orientată către eficiență energetică și satisfacerea cererii, precum și în vederea realizării obiectivelor de protecție a mediului și a obiectivelor privind energia din surse regenerabile menționate la prezentul alineat, statele membre pot pune în aplicare o planificare pe termen lung, luând în considerare posibilitatea accesului la sistem al terților.”

5

Articolul 2 alineatul 51 din Lietuvos Respublikos Elektros energetikos įstatymas Nr. VIII‑1881 (Legea privind energia electrică nr. VIII‑1881) din 20 iulie 2000 (Žin., 2000, nr. 66‑1984, în versiunea rezultată din Legea nr. IX‑1919 din 17 ianuarie 2012, denumită în continuare „Legea privind energia electrică”) definește „interesul public în sectorul energiei electrice” drept o acțiune sau o omisiune în cadrul acestui sector, direct sau indirect legată de siguranța statului în domeniul energiei și/sau al siguranței publice, de siguranța funcționării rețelei electrice, de reducerea impactului negativ al respectivului sector asupra mediului, de diversificarea surselor de energie și de alte obiective de dezvoltare durabilă ale aceluiași sector prevăzute de această lege.

6

Articolul 2 alineatul 52 din Legea privind energia electrică prevede, pe de o parte, că serviciile de interes public din sectorul energiei electrice (denumite în continuare „SIPEE”) sunt servicii furnizate de întreprinderi și, pe de altă parte, că guvernul lituanian sau autoritatea împuternicită de acesta întocmește lista acestor servicii și definește prestatorii și modalitățile de prestare a respectivelor servicii, în conformitate cu cerințele generale prevăzute la articolul 74 din legea menționată și cu interesele publice din acest sector.

7

Articolul 74 din legea respectivă definește, la alineatul 1, activitățile sau inacțiunile care pot fi ratașate SIPEE și încredințează, la alineatul 2, întocmirea listei de SIPEE și definirea modalităților de prestare a acestor servicii guvernului lituanian.

8

Articolul 74 alineatul 4 din aceeași lege prevede că guvernul lituanian sau autoritatea împuternicită de acesta poate obliga operatorii de pe piață să furnizeze SIPEE, cu condiția de a nu face discriminări între aceștia din punctul de vedere al drepturilor sau al obligațiilor lor.

9

În temeiul articolului 74 din Legea privind energia electrică, a fost adoptat Lietuvos Respublikos Vyriausybės nutarimas Nr. 916 „Dėl viešuosius interesus atitinkančių paslaugų elektros energetikos sektoriuje teikimo tvarkos aprašo patvirtinimo” (Decretul guvernamental nr. 916 de aprobare a descrierii regimului de furnizare a serviciilor de interes public din sectorul energiei electrice), din 18 iulie 2012 (Žin., 2012, nr. 88-4609, în versiunea rezultată din Decretul nr. 1216 din 18 decembrie 2013, denumit în continuare „Decretul nr. 916”).

10

Punctele 7-7.6 din descrierea anexată la acest decret prevăd:

„7. Se numără printre serviciile de interes public:

7.1 producerea de energie electrică din surse de energie regenerabile și echilibrarea acesteia;

7.2 producerea de energie electrică prin cogenerare în centrale cu ciclu combinat de energie electrică și termică, atunci când aceste centrale furnizează energia termică sistemelor de încălzire, iar cantitatea de energie primară pe care cogenerarea de energie termică și de energie electrică o economisește este considerată eficientă;

7.3 producția din centralele electrice desemnate, destinată să asigure siguranța aprovizionării cu energie electrică;

7.4 menținerea rezervelor de capacitate din centralele electrice desemnate, a căror activitate este necesară pentru a asigura siguranța energetică națională;

7.5. dezvoltarea capacităților de producție de energie electrică de importanță strategică pentru a garanta siguranța și fiabilitatea rețelei energetice sau independența energetică a statului;

7.6. punerea în aplicare a unor proiecte strategice în sectorul energiei electrice având ca obiect îmbunătățirea siguranței energetice prin instalarea unor conducte de interconectare cu rețelele de energie electrică din alte state și (sau) prin conectarea rețelei electrice lituaniene la cele din alte state membre”.

11

Potrivit punctelor 8-8.3 din descrierea anexată la decretul menționat:

„8. Serviciile de interes general sunt furnizate de următoarele persoane:

8.1 producătorii de energie electrică […] care produc energie electrică din surse de energie regenerabile;

8.2. producătorii însărcinați de stat cu furnizarea serviciilor de interes public prevăzute la punctele 7.2-7.4 din [descrierea anexată];

8.3. persoanele desemnate în strategia națională de independență energetică, în planul sau în programele sale de punere în aplicare și (sau) în deciziile guvernamentale, pentru ca acestea să furnizeze serviciile de interes public prevăzute la punctele 7.5 și 7.6 din [descrierea anexată]”.

12

Punctele 11 și 111 din descrierea anexată la Decretul nr. 916 prevăd:

„11. Înainte de data de 1 septembrie a anului în curs, guvernul aprobă, la propunerea Ministerului Energiei și pentru anii calendaristici următori, persoanele care furnizează serviciile de interes public prevăzute la punctele 7.2-7.6 din [descrierea anexată], proiectele prevăzute la punctele 7.5 și 7.6 din [descrierea anexată], precum și volumul de producție de energie electrică subvenționat pentru furnizorii de servicii de interes public.

111. Serviciile de interes public prevăzute la punctul 7.2 din [descrierea anexată] sunt furnizate potrivit modalităților descrise mai jos.

111.1. Furnizorul public, ținând seama de nevoile în materie de energie electrică ale consumatorilor cărora li se aplică tarifele pentru energia electrică reglementate de stat, prevăzute pentru anul calendaristic următor, și de volumul de producție de energie electrică subvenționată stabilit de stat pentru anul calendaristic următor și pentru producătorul în cauză, propune cel mai târziu la data de 15 noiembrie a anului curent producătorilor de energie electrică care furnizează serviciul de interes public prevăzut la punctul 7.2 din [descrierea anexată] cantitățile lunare de energie electrică subvenționată achiziționată pentru fiecare lună a sezonului de încălzire din anul calendaristic următor, pe care acești producători de energie electrică le negociază cu furnizorul public, cel târziu în termen de 30 de zile de la data primirii lor, ținând seama de necesitățile în materie de încălzire prevăzute pentru anul următor și de cerința de a menține eficiența producerii de energie electrică prin cogenerare. Contractele de vânzare de energie electrică subvenționată între producătorii de energie electrică și furnizorul public, în care se stabilesc cantitățile de energie electrică subvenționată care se preconizează a fi achiziționate pentru fiecare lună a sezonului de încălzire, trebuie să fie încheiate înainte de data de 31 decembrie a anului în curs.

[…]”

13

Potrivit articolului 74 alineatul 3 din Legea privind energia electrică, guvernul lituanian desemnează persoana însărcinată cu administrarea și cu repartizarea fondurilor destinate SIPEE (denumită în continuare „administratorul fondurilor”).

14

Vyriausybės nutarimas Nr. 1157 „Dėl viešuosius interesus atitinkančių paslaugų elektros energetikos sektoriuje lėšų administravimo tvarkos aprašo patvirtinimo” (Decretul guvernamental nr. 1157 de aprobare a descrierii modalităților de administrare a fondurilor destinate serviciilor de interes public din sectorul energiei electrice) din 19 septembrie 2012 (Žin., 2012, nr. 113‑5704, în versiunea rezultată din Decretul nr. 1537 din 19 decembrie 2012, denumită în continuare „Decretul nr. 1157”) stabilește normele de colectare a fondurilor destinate SIPEE, de administrare și de repartizare a acestora între prestatorii de SIPEE.

15

Punctul 4.6 din Decretul nr. 1157 prevede că administratorul fondurilor trebuie să fie o entitate controlată direct sau indirect de stat.

16

Prin Vyriausybės nutarimas Nr. 1338 „Dėl viešuosius interesus atitinkančių paslaugų elektros energetikos sektoriuje lėšų administratoriaus paskyrimo” (Decretul guvernamental nr. 1338 referitor la desemnarea administratorului fondurilor destinate serviciilor de interes public din sectorul energiei electrice) din 7 noiembrie 2012 (Žin., 2012, nr. 130‑6560), UAB „Baltpool” a fost desemnată în calitate de administrator al fondurilor pentru o durată nedeterminată.

17

Ca regulă generală, fondurile destinate SIPEE sunt colectate de la consumatorii finali de energie electrică de operatorii de rețele de distribuție și de transport, care le transferă administratorului fondurilor, care le plătește prestatorilor de SIPEE, cu deducerea unei sume destinate să acopere costurile sale de funcționare.

18

În temeiul articolului 9 alineatul 1 punctul 7 din Legea privind energia electrică, CNCPE, care este un organism public, stabilește atât metoda de calcul al tarifelor SIPEE, cât și tarifele în sine, care sunt stabilite pentru fiecare an, ținând seama de necesitatea de fonduri destinate SIPEE și de consumul de energie electrică previzibil pentru acel an.

19

Prin Decizia nr. O3‑279 din 28 septembrie 2012, CNCPE a aprobat schemele tarifare ale SIPEE, pe baza cărora au fost aprobate tarifele SIPEE pentru anul 2014.

20

Prin decizia în litigiu, CNCPE a stabilit, pentru anul 2014, cuantumul precis al fondurilor alocate fiecărui grup de prestatori de SIPEE, precum și tarifele contribuțiilor la SIPEE pe care consumatorii finali trebuiau să le plătească.

21

Articolul 20, intitulat „Promovarea utilizării surselor de energie regenerabile pentru producerea de energie electrică”, din Lietuvos Respublikos atsinaujinančių išteklių energetikos įstatymo Nr. XI‑1375 (Legea lituaniană privind sursele de energie regenerabile nr. XI‑1375) din 12 mai 2011 (Žin., 2011, nr. 62‑2936, în versiunea rezultată din Legea nr. XII‑169 din 17 ianuarie 2013) prevede la alineatele 1-3 și 6:

„1.   Producerea de energie electrică din surse de energie regenerabile și echilibrarea acesteia constituie un serviciu de interes public. Statul definește principiile generale, procedura și condițiile aplicabile plății tarifelor fixe stabilite în temeiul prezentei legi și al procedurii stabilite de guvern, precum și vânzării de energie electrică produsă din surse regenerabile, prin aprobarea descrierii modalităților de prestare a serviciilor de interes public și a descrierii modalităților de promovare a producerii de energie electrică din surse regenerabile.

2.   Producerea de energie electrică din surse regenerabile este încurajată, conform procedurii în materie de servicii de interes public stabilite de guvern, prin plata diferenței dintre tariful fix stabilit pentru un producător și tariful pentru energia electrică vândută de acest producător potrivit modalităților prevăzute de guvern, care nu poate fi mai mic decât prețul mediu pe piața de energie electrică pentru luna precedentă, calculat potrivit procedurii stabilite de [CNCPE].

3.   Tarife fixe sunt stabilite și cote de promovare pentru centralele cu o putere instalată mai mare de 10 kW sunt atribuite prin intermediul licitațiilor, în vederea îndeplinirii obiectivelor prevăzute la articolul 13 alineatul 3 din prezenta lege. Cotele de promovare și regiunile licitațiilor, precum și modalitățile de repartizare a cotelor de promovare pentru centralele cu o putere instalată mai mică sau egală cu 10 kW sunt stabilite și aprobate de guvern. Licitații distincte sunt organizate pentru racordarea la rețelele de energie electrică la nivel regional pentru fiecare grup de producători, în termenele stabilite de [CNCPE], dar nu mai târziu de 180 de zile de la data cererii unui producător de a organiza licitații pentru un anumit grup de producători și pentru o anumită regiune. Toți producătorii care au semnat scrisoarea de intenție prevăzută la articolul 14 alineatul 11 și care au oferit garanția de îndeplinire a angajamentelor producătorului prevăzută la articolul 14 alineatul 13 din prezenta lege au dreptul de a participa la licitații. Tariful fix maxim este stabilit de [CNCPE] pe bază trimestrială. Licitațiile sunt câștigate de participantul care a indicat tariful fix dorit cel mai mic, având în vedere că puterea maximă instalată a unui parc de producție dintr‑o regiune de licitație nu poate reprezenta mai mult de 40 % din puterea maximă de generare de energie termică din această regiune care poate fi conectată. […]

[…]

6.   [CNCPE] evaluează, cel mult trimestrial, dezvoltarea capacităților de producție de energie electrică rezultată din diverse surse de energie regenerabile, ținând seama de volumul de energie electrică produs efectiv în cursul anului calendaristic anterior, de capacitatea instalată cumulată a centralelor în activitate și de capacitatea instalată cumulată a centralelor prevăzute. Cuantumul maxim al tarifelor fixe se revizuiește pe baza examinării dezvoltării capacităților de producție de energie electrică rezultată din diverse surse de energie regenerabile și a conformității acesteia cu obiectivele și cu misiunile definite în planul de acțiune național în favoarea energiilor regenerabile. Cuantumurile maxime ale tarifelor fixe revizuite nu se aplică decât producătorilor ale căror centrale au primit autorizația de a produce energie electrică după data intrării în vigoare a respectivelor tarife.”

22

În conformitate cu această reglementare, pe de o parte, producătorii de energie electrică produsă din surse de energie regenerabile care au câștigat licitațiile prevăzute la articolul 20 alineatul 3 din Legea privind sursele de energie regenerabile încheie contracte cu întreprinderi care cumpără energie electrică, și anume operatorii de rețele de distribuție și de transport. Pe de altă parte, acestor întreprinderi le sunt compensate pierderile suportate din cauza comercializării energiei electrice achiziționate în acest cadru de către administratorul fondurilor, prin intermediul fondurilor destinate SIPEE.

23

În temeiul reglementării respective, costurile suportate de operatorii de rețele de distribuție și de transport pentru echilibrarea producerii de energie electrică produse din surse de energie regenerabile sunt compensate prin intermediul acestor fonduri.

24

În conformitate cu Decretul nr. 916, energia electrică produsă în centrale de cogenerare, adică centrale cu ciclu combinat de energie electrică și termică, constituie un SIPEE, cu condiția ca aceste centrale să furnizeze energia termică sistemelor de încălzire, iar cogenerarea să fie considerată eficientă.

25

Potrivit Elektros energijos supirkimo iš bendrų šilumos ir elektros energijos gamintojų taisyklės, patvirtintos Lietuvos Respublikos energetikos ministro įsakymu Nr. 1‑219 (Ordinul ministrului lituanian al energiei de aprobare a normelor de achiziționare de energie electrică de la producătorii care cogenerează energie termică și energie electrică nr. 1‑219) din 24 noiembrie 2009 (Žin., 2009, nr. 140‑6160), producătorii care doresc să furnizeze astfel de SIPEE își adresează cererile ministrului energiei.

26

Guvernul lituanian, la propunerea ministrului energiei, aprobă lista întreprinderilor însărcinate cu furnizarea unor astfel de SIPEE pentru anul calendaristic următor și stabilește volumul maxim de energie electrică produsă în acest cadru.

27

Ulterior, furnizorul public de energie electrică propune, pentru anul calendaristic următor, producătorilor de energie electrică care furnizează aceste SIPEE și negociază cu aceștia cantitățile lunare de energie electrică achiziționată, contractele de achiziționare de energie electrică produsă în centrale de cogenerare ca SIPEE, care trebuie să fie semnate înainte de data de 31 decembrie a anului în curs. În temeiul acestor contracte, prestatorii de SIPEE primesc o compensație pentru energia electrică produsă și livrată în rețelele de energie electrică fără a se depăși volumul prevăzut, care le este plătită direct de administratorul fondurilor.

28

O sucursală a AB „Lietuvos energijos gamyba”, „Lietuvos Elektrinė”, a fost desemnată în calitate de prestator de SIPEE privind siguranța aprovizionării cu energie electrică pentru anul 2014.

29

Prin Decizia nr. O3‑703 din 22 noiembrie 2013 referitoare la producerea de energie electrică a Republicii Lituania și la stabilirea prețului de achiziționare a energiei electrice produse de Lietuvos Elektrinė, CNCPE a stabilit acest preț de achiziționare pentru anul 2014, defalcându‑l între o parte care reprezintă costurile variabile și o parte care reprezintă costurile fixe.

30

Articolul 3 din Lietuvos Respublikos elektros energetikos sistemos integracijos į Europos elektros energetikos sistemas įstatymas Nr. XI‑2052 (Legea privind integrarea rețelei electrice a Republicii Lituania în rețelele electrice europene nr. XI‑2052) din 12 iunie 2012 (Žin., 2012, nr. 68‑3465) prevede că, în vederea asigurării deplinei integrări a rețelei electrice lituaniene în rețelele electrice europene, exploatarea racordării rețelei de transport de energie electrică a Republicii Lituania la rețeaua de transport de energie electrică a Regatului Suediei (denumit în continuare „proiectul NordBalt”) începe în anul 2015.

31

Potrivit articolului 6 alineatul 3 din această lege:

„Punerea în aplicare a integrării rețelei electrice a Republicii Lituania în sistemele electrice europene este finanțată prin intermediul fondurilor destinate [SIPEE], în conformitate cu procedura instituită prin Legea privind energia electrică; subvenții din partea Uniunii Europene pot fi de asemenea utilizate, potrivit modalităților prevăzute de lege, pentru finanțarea parțială a realizării acestei integrări, inclusiv ajutorul alocat proiectelor energetice prin cadrul financiar multianual al Uniunii pentru perioada 2014-2020, și (sau) alte resurse obținute în mod legal.”

32

Prestarea de SIPEE aferente proiectului NordBalt a fost încredințată societății AB „Litgrid”, operator de rețea de transport.

33

În temeiul articolului 3 alineatul 3 din Lietuvos Respublikos atsinaujinančių išteklių energetikos įstatymo 2, 11, 13, 14, 16, 20, 21 straipsnių pakeitimo ir papildymo įstatymo įgyvendinimo įstatymas Nr. XII‑170 (Legea lituaniană de punere în aplicare a Legii de modificare și de completare a articolelor 2, 11, 13, 14, 16, 20 și 21 din Legea privind energia electrică din surse de energie regenerabile nr. XII‑170) din 17 ianuarie 2013 (Žin., 2013, nr. 12-561), cheltuielile de dezvoltare de proiecte de centrale electrice solare, pentru care autorizațiile pentru dezvoltarea de capacități de producere a energiei electrice rezultate din surse de energie regenerabile prin construirea unor astfel de centrale nu au fost puse în aplicare până la data prevăzută de legislația inițială sau nu au fost prelungite, sunt recunoscute drept costuri aferente SIPEE.

34

Conform acestei reglementări, persoanele care au dezvoltat proiecte de centrale electrice solare, repuse în discuție de schimbarea legislativă efectuată în cursul anului 2013, dispun de posibilitatea de a solicita unei comisii de compensare instituite de guvernul lituanian să stabilească cuantumul compensației care le este datorată ca urmare a cheltuielilor efectuate până la 1 februarie 2013. Această compensație este transmisă direct persoanelor respective de administratorul fondurilor.

35

Reclamantele din litigiul principal sunt societăți înregistrate în Lituania, a căror activitate constă, printre altele, în exploatarea centralelor de cogenerare, în care energia electrică produsă este consumată pentru satisfacerea propriilor nevoi economice sau este furnizată unor persoane juridice care își desfășoară activitatea în zona lor de exploatare. Acestea achiziționează energia electrică lipsă de la furnizori independenți.

36

În temeiul reglementării naționale în discuție în litigiul principal, reclamantele din litigiul principal sunt obligate să suporte costul SIPEE. Sumele datorate se calculează pornind de la cantitatea de energie electrică pe care o produc ele însele sau pe care o achiziționează de la furnizori independenți și pe care o consumă pentru a‑și satisface nevoile economice.

37

Prin decizia în litigiu, CNCPE a stabilit, pentru anul 2014, fondurile alocate diferitor SIPEE, precum și cuantumul contribuțiilor la acestea pe care trebuie să le achite consumatorii finali de energie electrică și anumiți producători de energie electrică, printre care și reclamantele din litigiul principal.

38

La 11 noiembrie 2013, reclamantele din litigiul principal au sesizat Vilniaus apygardos administracinis teismas (Tribunalul Administrativ Regional din Vilnius, Lituania) cu o acțiune în anularea punctelor 1.2-1.4, 1.7, 2 și 3 din decizia în litigiu.

39

Ele au contestat această decizie prin invocarea nelegalității sale parțiale, pentru motivul că aceasta ar intra în cadrul unei scheme de ajutor de stat create prin reglementarea privind SIPEE, care a fost pusă în aplicare fără notificarea prealabilă a Comisiei Europene, cu încălcarea obligației impuse la articolul 108 alineatul (3) TFUE. Pe de altă parte, ele apreciază că cuantumul contribuțiilor este excesiv de ridicat și ilegal.

40

Printr‑o hotărâre din 9 februarie 2016, Vilniaus apygardos administracinis teismas (Tribunalul Administrativ Regional din Vilnius) a respins acțiunile reclamantelor din litigiul principal.

41

La 23 februarie 2016, acestea au sesizat Lietuvos vyriausiasis administracinis teismas (Curtea Administrativă Supremă din Lituania) cu o cerere de anulare a hotărârii din 9 februarie 2016 și i‑au solicitat să se pronunțe cu privire la acțiunile formulate în primă instanță. În plus, acestea au formulat cereri în vederea sesizării Curții cu o cerere de decizie preliminară în conformitate cu articolul 267 TFUE.

42

Pârâta din litigiul principal, CNCPE, precum și terții interesați, Lietuvos Respublikos energetikos ministerija (Ministerul Energiei lituanian) și Baltpool, au solicitat respingerea cererii reclamantelor din litigiul principal.

43

În acest context, întrebările instanței de trimitere se referă la aspectul dacă anumite elemente ale SIPEE și ale finanțării acestora trebuie considerate ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE. În special, aceste întrebări privesc noțiunea de „resurse de stat”, prevăzută în această dispoziție și condițiile rezultate din Hotărârea din 24 iulie 2003, Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg (C‑280/00, EU:C:2003:415).

44

În aceste împrejurări, Lietuvos vyriausiasis administracinis teismas (Curtea Administrativă Supremă din Lituania) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„Schema privind furnizarea de [SIPEE] și finanțarea aferentă (compensațiile), («schema SIPEE») în vigoare în anul 2014 – prevăzută de Legea privind energia electrică, de Legea privind sursele de energie regenerabile, de Legea privind integrarea rețelei electrice lituaniene în rețelele electrice europene, de Legea lituaniană de punere în aplicare care modifică și completează articolele 2, 11, 13, 14, 16, 20 și 21 din Legea privind sursele de energie regenerabile, precum și de normele de punere în aplicare (a acestor legi), în special descrierea schemei de furnizare a [SIPEE], aprobată prin Decretul nr. 916 […], descrierea modalităților de administrare a fondurilor destinate [SIPEE], aprobată prin Decretul nr. 1157 […] –, sau o parte a acesteia, poate fi considerată ajutor de stat (schemă de ajutor de stat), în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, ținând seama în special de următoarele puncte:

45

Prin intermediul primei întrebări formulate, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă articolul 107 alineatul (1) TFUE trebuie interpretat în sensul că fondurile destinate finanțării unei scheme de servicii de interes public precum SIPEE constituie resurse de stat în sensul acestei dispoziții.

46

Trebuie amintit de la bun început că această calificare drept „ajutor de stat” în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE presupune întrunirea a patru condiții, și anume existența unei intervenții a statului sau prin intermediul resurselor de stat, această intervenție să fie de natură să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre, să acorde un avantaj selectiv beneficiarului său și să denatureze sau să amenințe să denatureze concurența (Hotărârea din 17 martie 1993, Sloman Neptun, C‑72/91 și C‑73/91, EU:C:1993:97, punctul 18, Hotărârea din 19 decembrie 2013, Association Vent De Colère! și alții, C‑262/12, EU:C:2013:851, punctul 15, și Hotărârea din 13 septembrie 2017, ENEA, C‑329/15, EU:C:2017:671, punctul 17).

47

De asemenea, trebuie amintit că, pentru ca avantajele să poată fi calificate drept „ajutoare” în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, acestea trebuie, pe de o parte, să fie acordate direct sau indirect prin intermediul resurselor de stat și, pe de altă parte, să fie imputabile statului (Hotărârea din 19 decembrie 2013, Association Vent De Colère! și alții, C‑262/12, EU:C:2013:851, punctul 16, și Hotărârea din 13 septembrie 2017, ENEA, C‑329/15, EU:C:2017:671, punctul 20 și jurisprudența citată).

48

În primul rând, pentru a aprecia imputabilitatea unei măsuri statului, este necesar să se analizeze dacă autoritățile publice au fost implicate în adoptarea acestei măsuri (Hotărârea din 19 decembrie 2013, Association Vent De Colère! și alții, C‑262/12, EU:C:2013:851, punctul 17, precum și Hotărârea din 13 septembrie 2017, ENEA, C‑329/15, EU:C:2017:671, punctul 21).

49

În cauza principală, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 5-34 din prezenta hotărâre, atât diferitele SIPEE, cât și modul lor de finanțare au fost adoptate de stat prin intermediul a diferite legi și decrete guvernamentale. Prin urmare, acestea trebuie să fie considerate imputabile statului, fapt care, de altfel, nu a fost contestat de nicio parte interesată.

50

În al doilea rând, pentru a stabili dacă avantajul a fost acordat direct sau indirect prin intermediul resurselor de stat, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței constante a Curții, interdicția prevăzută la articolul 107 alineatul (1) TFUE cuprinde atât ajutoarele acordate direct de stat sau prin intermediul resurselor de stat, cât și pe cele acordate de organisme publice sau private, instituite sau desemnate de stat în vederea gestionării lor (Hotărârea din 22 martie 1977, Steinike & Weinlig, 78/76, EU:C:1977:52, punctul 21, Hotărârea din 19 decembrie 2013, Association Vent De Colère! și alții, C‑262/12, EU:C:2013:851, punctul 20, precum și Hotărârea din 13 septembrie 2017, ENEA, C‑329/15, EU:C:2017:671, punctul 23).

51

Astfel, dreptul Uniunii nu poate admite ca simplul fapt de a crea instituții autonome responsabile de distribuirea ajutoarelor să permită încălcarea normelor privind ajutoarele de stat (Hotărârea din 16 mai 2002, Franța/Comisia, C‑482/99, EU:C:2002:294, punctul 23, și Hotărârea din 9 noiembrie 2017, Comisia/TV2/Danmark, C‑656/15 P, EU:C:2017:836, punctul 45).

52

De asemenea, din jurisprudența Curții reiese că o măsură care constă printre altele într‑o obligație de a achiziționa energie electrică poate intra sub incidența noțiunii de „ajutor” chiar dacă nu implică un transfer de resurse de stat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 decembrie 2013, Association Vent De Colère! și alții, C‑262/12, EU:C:2013:851, punctul 19, și Hotărârea din 13 septembrie 2017, ENEA, C‑329/15, EU:C:2017:671, punctul 24).

53

Articolul 107 alineatul (1) TFUE cuprinde, astfel, toate mijloacele pecuniare pe care autoritățile publice le pot utiliza în mod efectiv pentru a susține anumite întreprinderi, fără a fi relevant dacă aceste mijloace aparțin sau nu în mod permanent patrimoniului statului. Chiar dacă sume aferente măsurii de ajutor nu sunt permanent în posesia Trezoreriei, faptul că rămân în mod constant sub control public și, așadar, la dispoziția autorităților naționale competente este suficient pentru calificarea lor drept „resurse de stat” (Hotărârea din 19 decembrie 2013, Association Vent De Colère! și alții, C‑262/12, EU:C:2013:851, punctul 21, și Hotărârea din 13 septembrie 2017, ENEA, C‑329/15, EU:C:2017:671, punctul 25, precum și jurisprudența citată).

54

Mai precis, Curtea a statuat că fondurile alimentate prin contribuții obligatorii impuse prin legislația unui stat, administrate și repartizate în conformitate cu această legislație, pot fi considerate resurse de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, chiar dacă sunt administrate de entități distincte de autoritatea publică (Hotărârea din 2 iulie 1974, Italia/Comisia, 173/73, EU:C:1974:71, punctul 35, precum și Hotărârea din 19 decembrie 2013, Association Vent De Colère! și alții, C‑262/12, EU:C:2013:851, punctul 25).

55

Elementul decisiv, în această privință, constă în faptul că astfel de entități sunt mandatate de stat să gestioneze resurse de stat, iar nu pur și simplu ținute de o obligație de cumpărare utilizând resurse financiare proprii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 iulie 2008, Essent Netwerk Noord și alții, C‑206/06, EU:C:2008:413, punctul 74, Hotărârea din 19 decembrie 2013, Association Vent De Colère! și alții, C‑262/12, EU:C:2013:851, punctele 30 și 35, precum și Hotărârea din 13 septembrie 2017, ENEA, C‑329/15, EU:C:2017:671, punctele 26 și 30).

56

În speță, din dosarul aflat la dispoziția Curții reiese că schema SIPEE se caracterizează prin următoarele elemente.

57

În primul rând, consumatorilor finali li se impune, prin această schemă, obligația de plată către operatorii de rețele de distribuție și de transport a unei contribuții, care este integrată în tariful pentru energia electrică și care crește prețul acesteia, și căreia CNCPE îi stabilește, în temeiul articolului 9 alineatul 1 punctul 7 din Legea privind energia electrică, cuantumul specific pe kilowatt‑oră consumat. Producătorii de energie electrică care consumă, pentru propriile nevoi, energia electrică pe care o produc sunt de asemenea supuși schemei respective și li se impune un tarif, stabilit de CNCPE pentru fiecare kilowatt‑oră consumat, diferit de cel aplicabil consumatorilor finali.

58

Astfel cum reiese din decizia de trimitere, pentru stabilirea acestor tarife, CNCPE ține seama, pentru fiecare an în cauză, de necesitatea de fonduri destinate SIPEE pentru această perioadă și de cantitatea de energie care se prevede că va fi consumată pentru aceeași perioadă.

59

Apoi, sumele percepute în acest scop de operatorii de rețele de distribuție și de transport sunt plătite administratorului fondurilor, care, astfel cum s‑a precizat în cadrul ședinței de părțile din litigiul principal și de guvernul lituanian, trebuie, în temeiul punctului 4.6 din Decretul nr. 1157, controlat direct sau indirect de stat. Din aceste sume, administratorul fondurilor are obligația de a calcula fondurile destinate SIPEE și de a le repartiza între diferiții prestatori de SIPEE, cu deducerea unei sume maxime de 500000 de litas lituanieni (LTL) (aproximativ 145000 de euro) pe an, acoperind cheltuielile sale de funcționare.

60

În consecință, administratorul fondurilor acordă aceste fonduri diferitor prestatori de SIPEE, ale căror nume au fost, în conformitate cu punctul 11 din descrierea anexată la Decretul nr. 916, aprobate de guvernul lituanian, mai puțin în ceea ce privește producătorii de energie electrică care produc energie electrică din surse de energie regenerabile, care sunt selectați de CNCPE în urma procedurilor de licitație de cote de promovare.

61

În acest sens, operatorii de rețele de distribuție și de transport beneficiază de fondurile destinate SIPEE pentru a le fi compensate costurile suplimentare care sunt ocazionate de obligația ce le este impusă, de a achiziționa energie electrică produsă din surse de energie regenerabile și de echilibrare a acesteia.

62

În sfârșit, instanța de trimitere arată că fondurile acordate prestatorilor SIPEE au drept obiectiv compensarea obligațiilor impuse acestora de stat în cadrul SIPEE.

63

Prin urmare, schema SIPEE se bazează, pe de o parte, pe mai multe obligații puse în sarcina atât a operatorilor economici, cât și a consumatorilor finali și, pe de altă parte, pe intervenția unui organism controlat direct sau indirect de către stat, ca unic organ de administrare a fondurilor destinate SIPEE.

64

Astfel, fondurile destinate SIPEE sunt colectate de operatorii de rețele de distribuție și de transport de la toți consumatorii finali de energie electrică fără a fi posibil din punct de vedere legal să se deroge de la aceasta. O astfel de obligație de plată, impusă de schema SIPEE, are, așadar, caracterul unei contribuții obligatorii. În plus, operatorii de rețele menționați sunt obligați, în temeiul acestei scheme, să achiziționeze SIPEE de la diferiți furnizori, neavând posibilitatea de a nu se supune acestei obligații.

65

Or, având în vedere jurisprudența amintită la punctul 54 din prezenta hotărâre, astfel de fonduri pot fi considerate resurse de stat, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, chiar dacă sunt administrate de entități distincte de autoritatea publică.

66

Pe de altă parte, fondurile destinate SIPEE sunt repartizate între prestatorii acestora, în conformitate cu schema SIPEE, de un organism aflat sub control public, care nu dispune, potrivit informațiilor care reies din dosarul aflat la dispoziția Curții, de nicio putere de apreciere în ceea ce privește determinarea și destinația acestor fonduri. Astfel, atât Decretul nr. 1157, cât și deciziile CNCPE, care este un organism public, stabilesc în mod precis modalitățile de calcul al fondurilor destinate SIPEE, care trebuie acordate prestatorilor de SIPEE. O asemenea împrejurare evidențiază că aceste fonduri trebuie, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 32 din concluzii, să respecte cu strictețe calea stabilită de această schemă.

67

Prin urmare, în asemenea condiții, trebuie să se considere că fondurile destinate SIPEE rămân sub control public.

68

Or, astfel cum Curtea a statuat deja, un mecanism de compensare a costurilor suplimentare, a cărui finanțare este suportată de toți consumatorii finali de energie electrică de pe teritoriul național, în temeiul căruia sumele astfel colectate sunt repartizate și distribuite de o entitate publică întreprinderilor beneficiare, în conformitate cu legislația statului membru, trebuie considerat o intervenție a statului sau prin intermediul resurselor de stat, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 decembrie 2013, Association Vent De Colère! și alții, C‑262/12, EU:C:2013:851, punctul 37, precum și Ordonanța din 22 octombrie 2014, Elcogás, C‑275/13, nepublicată, EU:C:2014:2314, punctul 30).

69

În plus, o situație precum cea în discuție în litigiul principal se distinge de cele în cazul cărora Curtea a decis că obligația impusă întreprinderilor private de aprovizionare cu electricitate de a achiziționa la prețurile minime fixate electricitatea produsă din surse de energie regenerabile nu poate fi considerată intervenție prin intermediul resurselor de stat întrucât nu se realizează niciun transfer direct sau indirect de resurse de stat către întreprinderile care produc acest tip de electricitate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 martie 2001, PreussenElektra, C‑379/98, EU:C:2001:160, punctul 59, și Hotărârea din 19 decembrie 2013, Association Vent De Colère! și alții, C‑262/12, EU:C:2013:851, punctul 34).

70

Astfel, în asemenea situații, Curtea a arătat că întreprinderile private nu erau mandatate de statul membru în cauză să gestioneze resurse de stat, ci erau obligate să cumpere utilizând resurse financiare proprii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 iulie 2008, Essent Netwerk Noord și alții, C‑206/06, EU:C:2008:413, punctul 74, precum și Hotărârea din 19 decembrie 2013, Association Vent De Colère! și alții, C‑262/12, EU:C:2013:851, punctul 35).

71

În speță, reiese, pe de o parte, că administratorul fondurilor este mandatat să gestioneze o contribuție obligatorie impusă tuturor consumatorilor finali de energie electrică, care constituie o resursă de stat, și, pe de altă parte, că obligația de cumpărare de SIPEE impusă operatorilor de rețele de distribuție și de transport este compensată prin plata către acești operatori de fonduri destinate SIPEE.

72

În consecință, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 107 alineatul (1) TFUE trebuie interpretat în sensul că fondurile destinate finanțării unei scheme de servicii de interes public precum SIPEE constituie resurse de stat, în sensul acestei dispoziții.

73

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 107 alineatul (1) TFUE trebuie interpretat în sensul că, atunci când operatorii de rețele de distribuție și de transport beneficiază de fonduri destinate finanțării SIPEE pentru compensarea pierderilor suportate ca urmare a obligației de a achiziționa energie electrică de la anumiți producători de energie electrică la un tarif fix și de echilibrare a acesteia, compensarea menționată constituie un avantaj, în sensul acestei dispoziții, acordat producătorilor de energie electrică.

74

În această privință, trebuie amintit că sunt considerate ajutoare de stat intervențiile care, sub orice formă, pot favoriza direct sau indirect întreprinderi sau care trebuie să fie considerate un avantaj economic pe care întreprinderea beneficiară nu l‑ar fi putut obține în condiții de piață normale (Hotărârea din 17 iulie 2008, Essent Netwerk Noord și alții, C‑206/06, EU:C:2008:413, punctul 79, precum și Hotărârea din 27 iunie 2017, Congregación de Escuelas Pías Provincia Betania, C‑74/16, EU:C:2017:496, punctul 65).

75

Trebuie de asemenea amintit că jurisprudența a admis că un avantaj acordat în mod direct anumitor persoane fizice sau juridice poate constitui un avantaj indirect și, prin urmare, un ajutor de stat în favoarea altor persoane fizice sau juridice care sunt întreprinderi (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 iunie 2002, Țările de Jos/Comisia, C‑382/99, EU:C:2002:363, punctele 38 și 60-66).

76

În speță, rezultă din articolul 20 din Legea privind sursele de energie regenerabile că operatorii de rețele de distribuție și de transport, în calitate de întreprinderi care cumpără energie electrică, sunt ținuți să cumpere energia electrică produsă din surse de energie regenerabile la un tarif fix, care poate fi mai mare decât costul energiei electrice vândute de producătorii acestei energii electrice. Cu toate acestea, pierderile suportate de acești operatori sunt compensate prin intermediul fondurilor destinate SIPEE, plătite de administratorul fondurilor.

77

Deși sumele destinate să compenseze aceste pierderi sunt plătite operatorilor de rețele de distribuție și de transport, reiese că, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, producătorii de energie electrică produsă din surse de energie regenerabile sunt în mod indirect beneficiarii efectivi ai ajutorului pe care îl implică acest mecanism de compensare.

78

Astfel, pe de o parte, compensarea pierderilor suportate de acești operatori prin intermediul fondurilor destinate SIPEE este legată intrinsec de avantajul prevăzut în favoarea producătorilor de energie electrică produsă din surse de energie regenerabile, astfel cum prevede articolul 20 alineatul 2 din Legea privind sursele de energie regenerabile, atunci când subliniază că producerea unei astfel de energii electrice este încurajată, în conformitate cu procedura în materie de SIPEE, „prin plata diferenței dintre tariful fix stabilit pentru un producător și tariful energiei electrice vândute de acest producător”. Or, această diferență corespunde costurilor suplimentare sau pierderilor suportate de operatorii respectivi, compensate din fondurile destinate SIPEE.

79

Pe de altă parte, nicio dispoziție din Legea privind sursele de energie regenerabile nu obligă producătorii de energie electrică cu o asemenea origine să participe la licitații care le vor permite, dacă este cazul, să beneficieze de tariful menționat la punctul anterior. Într‑un astfel de context, participarea lor la acest mecanism de vânzare și plata unei compensații operatorilor de rețele de distribuție și de transport au efectul de a permite acestor producători să vândă volume de energie electrică la un preț mai mare decât prețul pieței și, în orice caz, să vândă volume mai mari.

80

În consecință, este necesar să se răspundă la a doua întrebare că articolul 107 alineatul (1) TFUE trebuie interpretat în sensul că, atunci când operatorii de rețele de distribuție și de transport beneficiază de fonduri destinate finanțării SIPEE pentru compensarea pierderilor suportate ca urmare a obligației de a achiziționa energia electrică de la anumiți producători de energie electrică la un tarif fix și de echilibrare a acesteia, compensarea menționată constituie un avantaj, în sensul acestei dispoziții, acordat producătorilor de energie electrică.

81

Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 107 alineatul (1) TFUE trebuie interpretat în sensul că trebuie să se considere că fonduri precum fondurile destinate anumitor prestatori de SIPEE le acordă acestora un avantaj selectiv, în sensul acestei dispoziții, și sunt de natură să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre.

82

Instanța de trimitere vizează patru categorii de beneficiari de fonduri destinate SIPEE. Este vorba despre întreprinderea care realizează proiectul de importanță strategică NordBalt, despre întreprinderile cărora le este încredințată siguranța aprovizionării cu energie electrică pentru o anumită perioadă, despre dezvoltatorii de centrale cu energie solară afectați de refuzul statului de a‑și îndeplini obligațiile asumate, care sunt despăgubiți pentru pierderile suportate efectiv și care corespund condițiilor de piață, și despre operatorii de rețele de distribuție și de transport, ca urmare a compensării pierderilor suportate efectiv cu ocazia îndeplinirii obligației de a achiziționa energie electrică de la producători de energie electrică care furnizează SIPEE la un tarif fix și de echilibrare a acesteia.

83

În primul rând, trebuie amintit că sunt considerate ajutoare de stat intervențiile care, sub orice formă, pot favoriza direct sau indirect întreprinderi sau care trebuie să fie considerate un avantaj economic pe care întreprinderea beneficiară nu l‑ar fi putut obține în condiții de piață normale (Hotărârea din 17 iulie 2008, Essent Netwerk Noord și alții, C‑206/06, EU:C:2008:413, punctul 79, precum și Hotărârea din 27 iunie 2017, Congregación de Escuelas Pías Provincia Betania, C‑74/16, EU:C:2017:496, punctul 65).

84

În această privință, Curtea a decis că aprecierea acestei condiții referitoare la selectivitatea avantajului impune să se determine dacă, în cadrul unui anumit regim juridic, măsura națională în discuție este de natură să favorizeze „anumite întreprinderi sau producerea anumitor bunuri” față de altele care, în raport cu obiectivul urmărit de regimul respectiv, se găsesc într‑o situație de fapt și de drept comparabilă și care sunt supuse astfel unui tratament diferențiat care poate în esență să fie calificat drept „discriminatoriu” (Hotărârea din 14 ianuarie 2015, Eventech, C‑518/13, EU:C:2015:9, punctele 53-55, și Hotărârea din 21 decembrie 2016, Comisia/World Duty Free Group și alții, C‑20/15 P și C‑21/15 P, EU:C:2016:981, punctul 54).

85

Toți operatorii economici menționați la punctul 82 din prezenta hotărâre beneficiază de fonduri destinate SIPEE, care, deși urmăresc compensarea costurilor suplimentare sau a pierderilor suportate de acești operatori, sunt susceptibile să fie calificate drept „avantaj selectiv acordat prin intermediul resurselor de stat”.

86

Astfel, articolul 107 alineatul (1) TFUE nu distinge în funcție de cauzele sau de obiectivele intervențiilor de stat, ci le definește în funcție de efectele lor și, așadar, independent de tehnicile utilizate (Hotărârea din 15 noiembrie 2011, Comisia și Spania/Government of Gibraltar și Regatul Unit, C‑106/09 P și C‑107/09 P, EU:C:2011:732, punctul 87, precum și Hotărârea din 21 decembrie 2016, Comisia/Hansestadt Lübeck, C‑524/14 P, EU:C:2016:971, punctul 48).

87

Or, din indicațiile oferite de instanța de trimitere și din precizările aduse de părțile interesate în observațiile lor prezentate în fața Curții reiese că fiecărei categorii de operatori menționate la punctul 82 din prezenta hotărâre i se acordă un avantaj pe o bază selectivă. Astfel, și după cum reiese și din Decretul nr. 916, dispozitivul SIPEE nu profită decât anumitor producători de energie electrică, printre care în special cei care produc energie electrică din surse de energie regenerabile sau prin cogenerare, precum și cei care contribuie la siguranța aprovizionării, la siguranța sau la independența energetică națională, la siguranța și la fiabilitatea rețelei energetice naționale sau la punerea în aplicare a unor proiecte strategice de aprovizionare. În plus, fiecare dintre acești operatori, cu excepția operatorilor de centrale cu energie solară afectați de refuzul statului de a‑și îndeplini obligațiile asumate, este desemnat nominal drept beneficiar potențial al fondurilor destinate SIPEE de guvernul lituanian în temeiul punctelor 11 și 111 din descrierea anexată la Decretul nr. 916.

88

Sub rezerva verificărilor care urmează a fi efectuate de instanța de trimitere, articolul 107 alineatul (1) TFUE trebuie interpretat în sensul că trebuie să se considere că fonduri precum fondurile destinate anumitor prestatori de SIPEE acordă un avantaj selectiv în sensul acestei dispoziții.

89

În al doilea rând, în vederea calificării unei măsuri naționale ca „ajutor de stat”, nu este necesar să se stabilească un efect real al ajutorului asupra schimburilor comerciale dintre statele membre, ci doar să se examineze dacă acest ajutor este susceptibil să afecteze aceste schimburi (Hotărârea din 26 octombrie 2016, Orange/Comisia, C‑211/15 P, EU:C:2016:798, punctul 64, și Hotărârea din 18 mai 2017, Fondul Proprietatea, C‑150/16, EU:C:2017:388, punctul 29).

90

Cu toate acestea, atingerea adusă schimburilor comerciale dintre statele membre nu poate fi pur ipotetică sau prezumată. Astfel, este necesar să se determine motivul pentru care măsura analizată este susceptibilă să afecteze, prin efectele sale previzibile, schimburile comerciale dintre statele membre (Hotărârea din 18 mai 2017, Fondul Proprietatea, C‑150/16, EU:C:2017:388, punctul 30 și jurisprudența citată).

91

În această privință, din indicațiile furnizate de instanța de trimitere și din observațiile prezentate de Baltpool în cursul ședinței rezultă că, în anul 2014, existau deja schimburi comerciale între Republica Lituania și alte state membre pe piața de energie electrică, datorită conexiunilor cu rețelele de energie electrică ale Republicii Estonia și ale Republicii Letonia, care erau utilizate pentru importul de energie electrică. Aceste indicații, necontestate de guvernul lituanian, relativizează argumentul acestuia cu privire la faptul că piața de energie electrică a acestei țări era relativ izolată.

92

În plus, atunci când un ajutor acordat de un stat membru consolidează poziția unei întreprinderi în raport cu alte întreprinderi concurente în cadrul schimburilor comerciale intracomunitare, acestea din urmă trebuie considerate ca fiind influențate de ajutor (Hotărârea din 10 ianuarie 2006, Cassa di Risparmio di Firenze și alții, C‑222/04, EU:C:2006:8, punctul 141, precum și Hotărârea din 18 mai 2017, Fondul Proprietatea, C‑150/16, EU:C:2017:388, punctul 31).

93

În această privință, nu este necesar ca întreprinderile beneficiare să participe ele însele la schimburile comerciale intracomunitare. Astfel, atunci când un stat membru acordă un ajutor unor întreprinderi, activitatea internă poate fi menținută sau intensificată, cu consecința că șansele întreprinderilor stabilite în alte state membre de a intra pe piața acestui stat membru sunt în acest fel diminuate (Hotărârea din 14 ianuarie 2015, Eventech, C‑518/13, EU:C:2015:9, punctul 67, și Hotărârea din 18 mai 2017, Fondul Proprietatea, C‑150/16, EU:C:2017:388, punctul 32).

94

Pe de altă parte, împrejurarea că un sector economic precum cel al energiei a făcut obiectul unei liberalizări la nivelul Uniunii este de natură să caracterizeze un efect real sau potențial al ajutoarelor asupra schimburilor comerciale dintre statele membre (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 martie 2015, Banco Privado Português și Massa Insolvente do Banco Privado Português, C‑667/13, EU:C:2015:151, punctul 51, precum și Hotărârea din 18 mai 2017, Fondul Proprietatea, C‑150/16, EU:C:2017:388, punctul 34).

95

În această privință, trebuie arătat că Directiva 2009/72 a liberalizat total piața de energie electrică în cadrul Uniunii și, la data faptelor din litigiul principal, dispozițiile legislative, normative și administrative necesare transpunerii acestei directive trebuiau să fi fost adoptate de statele membre.

96

Or, întrucât energia electrică face obiectul schimburilor comerciale transfrontaliere, acordarea fondurilor destinate SIPEE prestatorilor de SIPEE menționați la punctul 82 din prezenta hotărâre este de natură să aibă un efect asupra comerțului dintre statele respective (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 mai 2017, Fondul Proprietatea, C‑150/16, EU:C:2017:388, punctul 35).

97

Cu toate acestea, este de competența instanței de trimitere, în vederea aprecierii efectului asupra comerțului dintre statele membre, să ia în considerare, pentru fiecare dintre categoriile de prestatori de SIPEE menționată la punctul 82 din prezenta hotărâre, particularitățile exercitării activității care face obiectul unei compensări prin plata de fonduri destinate acestor prestatori, pentru a stabili dacă plata fondurilor menționate respectivilor prestatori este susceptibilă să consolideze poziția lor pe piața lituaniană de energie electrică în raport cu alte întreprinderi concurente în cadrul schimburilor comerciale dintre statele membre.

98

În consecință, este necesar să se răspundă la a treia întrebare că articolul 107 alineatul (1) TFUE trebuie interpretat în sensul că, într‑o situație precum cea din litigiul principal, trebuie să se considere că fonduri precum fondurile destinate anumitor prestatori de SIPEE le acordă acestora un avantaj selectiv, în sensul acestei dispoziții, și sunt de natură să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre.

99

Prin intermediul celei de a patra întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 107 alineatul (1) TFUE trebuie interpretat în sensul că o intervenție a statului precum schema SIPEE trebuie considerată a fi o compensație care reprezintă contraprestația serviciilor efectuate de întreprinderile beneficiare în vederea executării obligațiilor de serviciu public, în sensul Hotărârii din 24 iulie 2003, Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg (C‑280/00, EU:C:2003:415).

100

În această privință, Curtea a precizat că, întrucât o intervenție a statului trebuie considerată a fi o compensație care reprezintă contraprestația serviciilor prestate de întreprinderile beneficiare în executarea obligațiilor de serviciu public, astfel încât aceste întreprinderi nu profită în realitate de un avantaj financiar, iar intervenția respectivă nu are, așadar, ca efect punerea acestora într‑o poziție concurențială mai favorabilă în raport cu întreprinderile care concurează cu ele, o astfel de intervenție nu intră sub incidența articolului 107 alineatul (1) TFUE (Hotărârea din 24 iulie 2003, Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, C‑280/00, EU:C:2003:415, punctul 87, precum și Hotărârea din 8 martie 2017, Viasat Broadcasting UK/Comisia, C‑660/15 P, EU:C:2017:178, punctul 25).

101

Conform punctelor 88-93 din Hotărârea din 24 iulie 2003, Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg (C‑280/00, EU:C:2003:415), pentru ca o asemenea intervenție să nu fie calificată drept „ajutor de stat”, trebuie să fie îndeplinite un anumit număr de condiții. În primul rând, întreprinderea beneficiară trebuie să fie însărcinată în mod efectiv cu exercitarea de obligații de serviciu public, iar aceste obligații trebuie să fie definite clar. În al doilea rând, parametrii pe baza cărora se calculează compensația trebuie stabiliți în prealabil în mod obiectiv și transparent. În al treilea rând, compensația nu trebuie să depășească ceea ce este necesar pentru acoperirea în tot sau în parte a costurilor ocazionate de executarea obligațiilor de serviciu public. În al patrulea rând, nivelul compensației necesare trebuie stabilit pe baza unei analize a costurilor pe care o întreprindere medie, bine administrată și dotată corespunzător pentru a putea respecta cerințele de serviciu public impuse, le‑ar fi suportat pentru executarea acestor obligații.

102

Controlul respectării condițiilor prevăzute de jurisprudența care rezultă din hotărârea respectivă este efectuat în scopul de a stabili dacă măsurile în discuție trebuie să fie calificate drept „ajutoare de stat”, ceea ce este un aspect prealabil celui care constă în verificarea, după caz, a faptului dacă un ajutor incompatibil este totuși necesar pentru îndeplinirea misiunii încredințate beneficiarului măsurii în discuție, în temeiul articolului 106 alineatul (2) TFUE (Hotărârea din 8 martie 2017, Viasat Broadcasting UK/Comisia, C‑660/15 P, EU:C:2017:178, punctul 34).

103

În schimb, nu mai este necesară aplicarea condițiilor prevăzute de respectiva jurisprudență atunci când s‑a constatat că o măsură trebuia să fie calificată drept „ajutor”, printre altele, întrucât întreprinderea beneficiară nu poate trece testul comparației cu o întreprindere medie, bine administrată și dotată corespunzător pentru a putea respecta cerințele de serviciu public impuse, și că este necesar să se analizeze dacă acest ajutor poate fi justificat în temeiul articolului 106 alineatul (2) TFUE (Hotărârea din 8 martie 2017, Viasat Broadcasting UK/Comisia, C‑660/15 P, EU:C:2017:178, punctul 35).

104

În primul rând, trebuie amintit că statele membre au dreptul, cu respectarea dreptului Uniunii, să definească întinderea și organizarea propriilor servicii de interes economic general, ținând cont în special de obiective proprii politicii lor naționale, și că, în această privință, statele membre dispun de o putere largă de apreciere, care nu poate fi repusă în discuție decât în cazul unei erori vădite (Hotărârea din 20 decembrie 2017, Comunidad Autónoma del País Vasco și alții/Comisia, C‑66/16 P‑C‑69/16 P, EU:C:2017:999, punctele 69 și 70).

105

Cu privire la acest aspect, articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2009/72 prevede că statele membre pot impune întreprinderilor din sectorul energiei electrice, în interesul economic general, obligații de serviciu public referitoare la siguranță, inclusiv siguranța alimentării, regularitatea, calitatea și prețul furnizărilor, precum și protecția mediului, inclusiv eficiența energetică, energia din surse regenerabile și protecția climei.

106

În această privință, revine instanței de trimitere sarcina de a se asigura că, prin definirea SIPEE, Republica Lituania a făcut uz de puterea sa de apreciere, fără a săvârși o eroare vădită de apreciere, în special în ceea ce privește obiectivele urmărite de SIPEE, care ar trebui să fie corelate cu cele prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2009/72.

107

În al doilea rând, reiese din logica excepției instituite prin Hotărârea din 24 iulie 2003, Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg (C‑280/00, EU:C:2003:415), că prima condiție prevăzută de această hotărâre presupune ca, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 78 din concluzii, întreprinderea beneficiară să fie supusă unei veritabile obligații de a presta serviciul în cauză în anumite condiții, iar nu ca aceasta să fie doar autorizată să presteze un astfel de serviciu.

108

Or, având în vedere elementele transmise de instanța de trimitere în ceea ce privește atât cadrul juridic național, cât și situația de fapt, se poate pune la îndoială faptul dacă mai multe dintre SIPEE îndeplinesc a priori o asemenea condiție.

109

Aceasta este situația, în primul rând, în ceea ce îi privește pe producătorii de energie electrică produsă din surse de energie regenerabile. Astfel, aceștia nu sunt în niciun fel obligați de reglementarea națională să furnizeze energia electrică pe care o produc în condiții specifice, care ar ține în special de universalitatea sau de durata prestațiilor de furnizat. Dimpotrivă, în temeiul articolului 20 din Legea privind sursele de energie regenerabile, producătorii acestui tip de energie electrică nu fac decât să se angajeze să vândă energia electrică produsă, iar administratorii de rețele de distribuție și de transport să o cumpere, operațiuni care se concretizează în contracte încheiate pe bază voluntară.

110

În al doilea rând, o constatare similară se poate face cu privire la producerea de energie electrică în centralele de cogenerare. Din nou, se poate constata că producătorii în cauză participă la schema SIPEE pe bază voluntară, în condițiile în care din Ordinul nr. 1‑219 rezultă că acești producători depun o cerere la ministrul energiei lituanian pentru a participa la SIPEE. În plus, odată ce această cerere este admisă, furnizarea de energie electrică care are la origine cogenerarea este efectuată în cadrul unor contracte încheiate cu furnizorul public de energie electrică, în care doar volumul maxim de energie electrică ce urmează a fi furnizată în cursul anului este impus prin decizia guvernului lituanian.

111

În aceste împrejurări, revine instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă aceste două categorii de producători de energie electrică sunt, totuși, supuse unor obligații impuse în mod obligatoriu de guvernul lituanian.

112

Încă și mai important, trebuie să se arate, în al treilea rând, că fondurile destinate SIPEE care urmăresc să compenseze cheltuielile de dezvoltare de proiecte de centrale electrice pe bază de energie solară nu par să se refere la nicio prestație de servicii care ar fi efectuată de dezvoltatorii acestor centrale în beneficiul consumatorilor finali sau al operatorilor din sectorul energiei electrice din Lituania. Obiectivul acestui SIPEE este de a compensa pierderile suportate de acești dezvoltatori ca urmare a modificării introduse în cursul anului 2013 în legislația lituaniană, care a determinat ca autorizațiile de care beneficiau pentru exploatarea unor astfel de centrale să nu fie puse în aplicare. Pe de altă parte, nu este evident la o primă vedere că „activitatea” astfel compensată este corelată cu unul dintre obiectivele enumerate la articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2009/72 cărora le pot fi supuse obligațiile de serviciu public pe care statele membre le pot impune operatorilor din sectorul energiei electrice.

113

În al treilea rând, a doua și a treia dintre condițiile stabilite prin Hotărârea din 24 iulie 2003, Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg (C‑280/00, EU:C:2003:415), impun ca parametrii pe baza cărora se calculează compensația să fie stabiliți în prealabil în mod obiectiv și transparent, iar compensația să nu depășească ceea ce este necesar pentru a acoperi în tot sau în parte costurile ocazionate de executarea obligațiilor de serviciu public.

114

Or, indicațiile oferite de instanța de trimitere în cererea de decizie preliminară nu permit, chiar clarificate prin observațiile părților interesate, să se stabilească în ce măsură aceste două condiții, care contribuie la a garanta că nicio supracompensare să este plătită întreprinderilor însărcinate cu executarea obligațiilor de serviciu public, sunt întrunite în speță.

115

Acesta este cazul SIPEE referitoare, pe de o parte, la menținerea rezervelor de capacitate a centralelor electrice desemnate, a căror activitate este necesară pentru asigurarea siguranței energetice naționale, și, pe de altă parte, la dezvoltarea capacităților de producție a energiei electrice, de importanță strategică în garantarea siguranței și a fiabilității rețelei energetice sau a independenței energetice a statului, menționate la punctele 7.4 și 7.5 din descrierea anexată la Decretul nr. 916. În această privință, instanța de trimitere nu furnizează nicio informație cu privire la modul în care sunt calculate fondurile destinate acestor SIPEE.

116

Situația este aceeași în ceea ce privește SIPEE privind siguranța aprovizionării cu energie electrică, pentru care doar prețul de cumpărare a energiei electrice, defalcat între o parte care corespunde acoperirii costurilor variabile și o parte care corespunde acoperirii costurilor fixe, reiese din reglementarea care se raportează la acesta, astfel cum a fost prezentată de instanța de trimitere.

117

Așadar, va reveni acesteia sarcina de a verifica dacă, pentru categoriile de prestatori de SIPEE menționați la punctele 115 și 116 din prezenta hotărâre, reglementarea națională aplicabilă prevede că parametrii pe baza cărora se calculează compensația plătită acestor diferiți prestatori sunt stabiliți în prealabil în mod obiectiv și transparent și dacă această compensație nu depășește ceea ce este necesar pentru a acoperi în tot sau în parte costurile ocazionate de executarea obligațiilor de serviciu public.

118

În al patrulea rând, trebuie constatat că a patra condiție stabilită prin Hotărârea din 24 iulie 2003, Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg (C‑280/00, EU:C:2003:415), nu pare a fi întrunită pentru SIPEE menționate la punctele 115 și 116 din prezenta hotărâre. Astfel, lipsa de informații cu privire la modalitățile potrivit cărora fondurile destinate acestor SIPEE se calculează are în mod necesar drept corolar faptul că nu este posibil să se stabilească dacă nivelul compensațiilor necesare în acest scop a fost stabilit pe baza unei analize a costurilor pe care o întreprindere medie, bine administrată și dotată corespunzător pentru a putea respecta cerințele de serviciu public impuse, le‑ar fi suportat pentru executarea acestor obligații.

119

Pe de altă parte, nu este posibil ca Curtea să se pronunțe cu privire la aspectul dacă această a patra condiție este întrunită, în lipsa posibilității de a stabili dacă toate costurile suportate de prestatorul de SIPEE responsabil de proiectul NordBalt și de operatorii de rețele de distribuție și de transport, în ceea ce privește echilibrarea energiei electrice produse din surse de energie regenerabile, pot corespunde celor ale unei întreprinderi medii, astfel cum este menționată la punctul anterior, deși din informațiile comunicate de instanța de trimitere reiese că acești prestatori nu au fost selectați potrivit unei proceduri de cerere de ofertă.

120

Va reveni, așadar, instanței de trimitere sarcina de a se asigura că, în speță, prestatorii de SIPEE au fost selectați potrivit unor modalități care permit respectarea celei de a patra condiții stabilite prin Hotărârea din 24 iulie 2003, Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg (C‑280/00, EU:C:2003:415).

121

În consecință, este necesar să se răspundă la a patra întrebare că articolul 107 alineatul (1) TFUE trebuie interpretat în sensul că o intervenție a statului precum schema SIPEE nu trebuie considerată o compensație care reprezintă contraprestația serviciilor prestate de întreprinderile beneficiare în executarea obligațiilor de serviciu public, în sensul Hotărârii din 24 iulie 2003, Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg (C‑280/00, EU:C:2003:415), în afară de cazul în care instanța de trimitere constată că unul sau altul dintre SIPEE îndeplinește în mod efectiv cele patru condiții enunțate la punctele 88-93 din această hotărâre.

122

Prin intermediul celei de a cincea întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 107 alineatul (1) TFUE trebuie interpretat în sensul că trebuie să se considere că o intervenție a statului precum schema SIPEE denaturează sau este de natură să denatureze concurența.

123

Este necesar să se arate că, prin intermediul acestei întrebări, instanța menționată ridică problema efectului diferitor SIPEE asupra concurenței, iar nu doar pe cea a unora dintre ele.

124

În vederea calificării unei măsuri naționale ca „ajutor de stat”, nu este necesar să se stabilească o denaturare efectivă a concurenței, ci doar să se examineze dacă ajutorul este susceptibil să denatureze concurența (Hotărârea din 18 mai 2017, Fondul Proprietatea, C‑150/16, EU:C:2017:388, punctul 29 și jurisprudența citată).

125

Cu toate acestea, o denaturare efectivă a concurenței nu poate fi pur ipotetică sau prezumată. Astfel, este necesar să se determine motivul pentru care măsura analizată denaturează sau amenință să denatureze concurența (Hotărârea din 18 mai 2017, Fondul Proprietatea, C‑150/16, EU:C:2017:388, punctul 30 și jurisprudența citată).

126

În această privință, trebuie amintit că ajutoarele care au drept scop să degreveze o întreprindere de costurile pe care aceasta ar fi trebuit să le suporte în mod normal în cadrul administrării sale curente sau al activităților sale obișnuite denaturează, în principiu, condițiile privind concurența (Hotărârea din 18 mai 2017, Fondul Proprietatea, C‑150/16, EU:C:2017:388, punctul 33 și jurisprudența citată).

127

Pentru motivele deja prezentate la punctele 95 și 96 din prezenta hotărâre cu ocazia examinării condiției cu privire la atingerea adusă schimburilor comerciale dintre statele membre, trebuie să se considere că schema SIPEE, privită din perspectiva diverselor servicii care fac parte din aceasta, denaturează sau este de natură să denatureze concurența, sub rezerva efectuării de către instanța de trimitere a verificărilor necesare, astfel cum sunt precizate la punctul 97 din prezenta hotărâre, având în vedere efectul particularităților exercițiului activității diferitor prestatori de SIPEE asupra concurenței de pe piața lituaniană de energie electrică.

128

În consecință, este necesar să se răspundă la a cincea întrebare că articolul 107 alineatul (1) TFUE trebuie interpretat în sensul că trebuie să se considere că o intervenție a statului precum schema SIPEE denaturează sau este de natură să denatureze concurența.

129

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară: