This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 62011CJ0292
Judgment of the Court (Grand Chamber), 15 January 2014.#European Commission v Portuguese Republic.#Appeal — Compliance with a judgment of the Court of Justice establishing a failure to fulfil obligations — Periodic penalty payment — Claim for payment — Repeal of the national legislation which gave rise to the failure to fulfil obligations — Assessment by the Commission of the measures adopted by the Member State to comply with the judgment of the Court of Justice — Limits — Division of jurisdiction between the Court of Justice and the General Court.#Case C‑292/11 P.
Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 15 ianuarie 2014.
Comisia Europeană împotriva Republicii Portugheze.
Recurs – Executarea unei hotărâri a Curții prin care s‑a constatat o neîndeplinire a obligațiilor – Penalitate cu titlu cominatoriu – Cerere de plată – Abrogarea legislației naționale aflate la originea neîndeplinirii obligațiilor – Aprecierea de către Comisie a măsurilor adoptate de statul membru pentru a se conforma hotărârii Curții – Limite – Repartizarea competențelor între Curte și Tribunal.
Cauza C‑292/11 P.
Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 15 ianuarie 2014.
Comisia Europeană împotriva Republicii Portugheze.
Recurs – Executarea unei hotărâri a Curții prin care s‑a constatat o neîndeplinire a obligațiilor – Penalitate cu titlu cominatoriu – Cerere de plată – Abrogarea legislației naționale aflate la originea neîndeplinirii obligațiilor – Aprecierea de către Comisie a măsurilor adoptate de statul membru pentru a se conforma hotărârii Curții – Limite – Repartizarea competențelor între Curte și Tribunal.
Cauza C‑292/11 P.
Court reports – general
ECLI identifier: ECLI:EU:C:2014:3
HOTĂRÂREA CURȚII (Marea Cameră)
15 ianuarie 2014 ( *1 )
„Recurs — Executarea unei hotărâri a Curții prin care s‑a constatat o neîndeplinire a obligațiilor — Penalitate cu titlu cominatoriu — Cerere de plată — Abrogarea legislației naționale aflate la originea neîndeplinirii obligațiilor — Aprecierea de către Comisie a măsurilor adoptate de statul membru pentru a se conforma hotărârii Curții — Limite — Repartizarea competențelor între Curte și Tribunal”
În cauza C‑292/11 P,
având ca obiect un recurs formulat în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție, introdus la 8 iunie 2011,
Comisia Europeană, reprezentată de P. Hetsch, de P. Costa de Oliveira și de M. Heller, în calitate de agenți, cu domiciliul ales în Luxemburg,
recurentă,
celelalte părți în proces fiind:
Republica Portugheză, reprezentată de L. Inez Fernandes și de J. Arsénio de Oliveira, în calitate de agenți,
pârâtă în primă instanță,
susținută de:
Republica Cehă, reprezentată de M. Smolek și de D. Hadroušek, în calitate de agenți,
Republica Federală Germania, reprezentată de T. Henze și de J. Möller, în calitate de agenți,
Republica Elenă, reprezentată de A. Samoni‑Bantou și de I. Pouli, în calitate de agenți, cu domiciliul ales în Luxemburg,
Regatul Spaniei, reprezentat de N. Díaz Abad, în calitate de agent,
Republica Franceză, reprezentată de G. de Bergues, de A. Adam, de J. Rossi și de N. Rouam, în calitate de agenți,
Regatul Țărilor de Jos, reprezentat de C. Wissels și de M. Noort, în calitate de agenți,
Republica Polonă, reprezentată de M. Szpunar și de B. Majczyna, în calitate de agenți,
Regatul Suediei, reprezentat de A. Falk, în calitate de agent,
părți interveniente în recurs,
CURTEA (Marea Cameră),
compusă din domnul V. Skouris, președinte, domnul K. Lenaerts, vicepreședinte, domnul A. Tizzano (raportor), doamna R. Silva de Lapuerta, domnii M. Ilešič, E. Juhász, A. Borg Barthet, C. G. Fernlund și J. L. da Cruz Vilaça, președinți de cameră, domnii A. Rosas, G. Arestis și A. Arabadjiev, doamna C. Toader, domnii E. Jarašiūnas și C. Vajda, judecători,
avocat general: domnul N. Jääskinen,
grefier: doamna M. Ferreira, administrator principal,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 5 martie 2013,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 16 mai 2013,
pronunță prezenta
Hotărâre
|
1 |
Prin recursul formulat, Comisia Europeană solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 29 martie 2011, Portugalia/Comisia (T-33/09, Rep., p. II-1429, denumită în continuare „hotărârea atacată”), prin care s‑a anulat Decizia C(2008) 7419 final a Comisiei din 25 noiembrie 2008 (denumită în continuare „decizia în litigiu”) privind cererea de plată a penalităților cu titlu cominatoriu datorate în executarea Hotărârii Curții din 10 ianuarie 2008, Comisia/Portugalia (C-70/06, Rep., p. I-1, denumită în continuare „Hotărârea din 2008”). |
Istoricul cauzei
|
2 |
Prin Hotărârea din 14 octombrie 2004, Comisia/Portugalia (C‑275/03, denumită în continuare „Hotărârea din 2004”), Curtea a statuat că, „[p]rin neabrogarea Decretului‑lege nr. 48 051 din 21 noiembrie 1967 [denumit în continuare «Decretul‑lege nr. 48 051»], care condiționează acordarea de daune interese persoanelor lezate în urma unei încălcări a legislației comunitare în domeniul achizițiilor publice sau a reglementărilor de drept intern pentru punerea în aplicare a acesteia de proba unei culpe sau a unui dol, Republica Portugheză nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul [...] Directiv[ei] 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac față de atribuirea contractelor de achiziții publice de produse și a contractelor publice de lucrări [JO L 395, p. 33]”. |
|
3 |
Întrucât a considerat că Republica Portugheză nu s‑a conformat acestei hotărâri, Comisia a decis să formuleze o acțiune în temeiul articolului 228 alineatul (2) CE pentru nerespectarea obligațiilor impuse prin Hotărârea din 2004. |
|
4 |
În Hotărârea din 2008, Curtea a considerat, la punctele 16 și 17 din această hotărâre, că, având în vedere modul de redactare a dispozitivului Hotărârii din 2004, pentru a verifica dacă Republica Portugheză adoptase măsurile necesare pentru executarea acestei din urmă hotărâri, trebuia să se stabilească dacă Decretul‑lege nr. 48 051 fusese abrogat. În această privință, Curtea a constatat, la punctul 19 din Hotărârea din 2008, că, la data la care expirase termenul stabilit în avizul motivat din13 iulie 2005, Republica Portugheză nu abrogase încă acest decret‑lege. În plus, la punctul 36 din aceeași hotărâre, Curtea a arătat că, astfel cum confirmase agentul acestui stat membru în cadrul ședinței de audiere a pledoariilor din 5 iulie 2007, decretul‑lege menționat era încă în vigoare la această din urmă dată. |
|
5 |
Prin urmare, în Hotărârea din 2008, Curtea a statuat, la punctul 1 din dispozitivul acesteia, că, „[p]rin neabrogarea [Decretului‑lege nr. 48 051], Republica Portugheză nu a luat măsurile necesare pe care le impune executarea [Hotărârii din 2004] și, astfel, nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 228 alineatul (1) CE”. |
|
6 |
La punctul 2 din dispozitivul Hotărârii din 2008, Curtea a statuat de asemenea că „[o]bligă Republica Portugheză la plata către Comisia Comunităților Europene, în contul «Resurse proprii ale Comunității Europene», a unor penalități cu titlu cominatoriu de 19392 de euro pe zi de întârziere în cadrul punerii în aplicare a măsurilor necesare pentru a se conforma [Hotărârii din 2004], începând cu data pronunțării prezentei hotărâri și până la executarea respectivei [Hotărâri din 2004]”. |
|
7 |
La 31 decembrie 2007, respectiv cu câteva zile înainte de pronunțarea Hotărârii din 2008, Republica Portugheză a adoptat Legea nr. 67/2007 de stabilire a regimului răspunderii civile extracontractuale a statului și a celorlalte entități publice (Diário da República, seria 1, nr. 251 din 31 decembrie 2007, p. 9117, denumită în continuare „Legea nr. 67/2007”), care privește printre altele daunele cauzate prin exercitarea funcției legislative, judiciare și administrative. Această lege, al cărei articol 5 abrogă Decretul‑lege nr. 48 051, a intrat în vigoare la 30 ianuarie 2008. |
|
8 |
La 28 ianuarie 2008, cu ocazia unei reuniuni a agenților Comisiei cu reprezentanții Republicii Portugheze, aceștia din urmă au arătat că, ținând seama de adoptarea Legii nr. 67/2007, care a abrogat Decretul‑lege nr. 48 051, acest stat membru luase toate măsurile necesare pe care le impunea executarea Hotărârii din 2004 și că, în consecință, singurele sume aflate în sarcina Republicii Portugheze erau cele datorate pentru perioada cuprinsă între data pronunțării Hotărârii din 2008, și anume 10 ianuarie 2008, și data intrării în vigoare a Legii nr. 67/2007, și anume 30 ianuarie 2008. În schimb, Comisia a considerat, în esență, că această lege nu constituia o măsură de executare adecvată și completă a Hotărârii din 2004. |
|
9 |
La 15 iulie 2008, Comisia a adresat Republicii Portugheze o scrisoare prin care, apreciind că aceasta din urmă nu luase încă toate măsurile necesare pentru executarea Hotărârii din 2004, solicita plata unei sume de 2753664 de euro, reprezentând penalități cu titlu cominatoriu datorate în executarea Hotărârii din 2008, pentru perioada 10 ianuarie-31 mai 2008. |
|
10 |
La 4 august 2008, Republica Portugheză a răspuns la respectiva scrisoare a Comisiei. Aceasta și‑a reiterat punctul de vedere potrivit căruia Legea nr. 67/2007 era conformă cu Hotărârea din 2004 și a declarat că a decis totuși să adopte Legea nr. 31/2008 din 17 iulie 2008 de modificare a Legii nr. 67/2007 (denumită în continuare „Legea nr. 31/2008”), pentru a evita prelungirea litigiului privind interpretarea care trebuia dată Legii nr. 67/2007. |
|
11 |
Prin decizia în litigiu, Comisia a considerat, în esență, pe de o parte, că Legea nr. 67/2007 nu reprezenta o executare adecvată a Hotărârii din 2004 și că, pe de altă parte, începând cu 18 iulie 2008, data intrării în vigoare a Legii nr. 31/2008, Republica Portugheză procedase în sfârșit la executarea acestei hotărâri. Prin urmare, Comisia a confirmat cererea de plată a penalităților cu titlu cominatoriu formulată în scrisoarea sa din 15 iulie 2008 și a solicitat, în plus, o sumă suplimentară de 911424 de euro, corespunzătoare perioadei cuprinse între 1 iunie și 17 iulie 2008. |
Hotărârea atacată
|
12 |
Republica Portugheză a introdus o acțiune la Tribunal având ca obiect anularea deciziei în litigiu. |
|
13 |
În hotărârea atacată, cu titlu introductiv, Tribunalul și‑a verificat competența de a judeca o astfel de acțiune. |
|
14 |
În acest scop, Tribunalul a amintit mai întâi, la punctul 62 din hotărârea atacată, că este de competența Comisiei să recupereze sumele datorate la bugetul Uniunii în executarea unei hotărâri a Curții, pronunțată în temeiul articolului 228 alineatul (2) CE, prin care se instituie o obligație în sarcina unui stat membru. |
|
15 |
Tribunalul a arătat în continuare, la punctele 63-65 din hotărârea atacată, că, în măsura în care Tratatul CE nu prevede nicio dispoziție specială cu privire la soluționarea litigiilor dintre un stat membru și Comisie cu ocazia unei astfel de hotărâri prin care se instituie o obligație, sunt aplicabile căile de atac stabilite de Tratatul CE. În consecință, potrivit Tribunalului, decizia prin care Comisia stabilește cuantumul datorat de statul membru în temeiul penalităților cu titlu cominatoriu la care a fost obligat de Curte poate face obiectul unei acțiuni în anulare în sensul articolului 230 CE. Prin urmare, Tribunalul s‑a declarat competent pentru a judeca o astfel de acțiune, în temeiul articolului 225 alineatul (1) primul paragraf CE. |
|
16 |
În sfârșit, Tribunalul a precizat, la punctele 66 și 67 din hotărârea atacată, că exercitarea acestei competențe nu poate totuși să îi permită să aducă atingere competenței exclusive rezervate Curții de articolele 226 CE și 228 CE și astfel să se pronunțe cu privire la o problemă legată de încălcarea de către statul membru a obligațiilor care îi revin în temeiul Tratatului CE și care nu ar fi fost soluționată de Curte în prealabil. |
|
17 |
Pe baza acestor considerații introductive, Tribunalul a apreciat, în primul rând, la punctele 68 și 69 din hotărârea atacată, întemeindu‑se pe textul dispozitivului Hotărârii din 2004 coroborat cu motivele reținute de Curte la punctele 16-19 din Hotărârea din 2008, că era suficient ca Republica Portugheză să abroge Decretul‑lege nr. 48 051 pentru a se conforma Hotărârii din 2004 și că penalitățile cu titlu cominatoriu erau datorate până la această abrogare. |
|
18 |
Tribunalul a dedus de aici, la punctele 71 și 72 din hotărârea atacată, că Comisia nu a respectat dispozitivul Hotărârii din 2008 prin faptul că a considerat, pe de o parte, că adoptarea Legii nr. 67/2007, prin care s‑a abrogat decretul‑lege menționat, nu reprezenta o executare adecvată a Hotărârii din 2004 și, pe de altă parte, că Republica Portugheză se conformase acestei hotărâri doar începând cu 18 iulie 2008, data intrării în vigoare a Legii nr. 31/2008. Pentru acest motiv, Tribunalul a apreciat că decizia în litigiu trebuia să fie anulată. |
|
19 |
În al doilea rând, Tribunalul a examinat, la punctul 80 și următoarele din hotărârea atacată, argumentul Comisiei potrivit căruia, prin Hotărârile din 2004 și din 2008, Curtea impusese Republicii Portugheze, pentru a pune capăt neîndeplinirii obligațiilor constatate în prima dintre aceste două hotărâri, nu doar abrogarea Decretului‑lege nr. 48 051, ci, mai larg, asigurarea conformității legislației naționale cu cerințele Directivei 89/665. În consecință, potrivit Comisiei, neîndeplinirea obligațiilor imputată a persistat atât timp cât a existat în dreptul intern portughez o condiționare a acordării de daune interese persoanelor lezate în urma unei încălcări a dreptului Uniunii de proba unei culpe sau a unui dol. |
|
20 |
În această privință, Tribunalul a apreciat, la punctele 81 și 82 din hotărârea atacată, că exercitarea de către Comisie a competenței sale de apreciere a măsurilor luate de un stat membru pentru a executa o hotărâre a Curții prin care se aplică penalități cu titlu cominatoriu nu poate aduce atingere nici drepturilor procedurale ale statelor membre care rezultă din procedura prevăzută la articolul 226 CE, nici competenței exclusive a Curții de a se pronunța asupra compatibilității unei legislații naționale cu dreptul Uniunii. |
|
21 |
În special, Tribunalul a considerat, la punctul 88 din hotărârea atacată, că determinarea drepturilor și obligațiilor statelor membre și aprecierea comportamentului acestora nu pot rezulta decât dintr‑o hotărâre a Curții pronunțată în temeiul articolelor 226 CE-228 CE. |
|
22 |
În consecință, Tribunalul a apreciat, la punctul 89 din hotărârea atacată, că, în cadrul verificării executării Hotărârii din 2008, Comisia nu putea să decidă că Legea nr. 67/2007 nu era conformă cu dreptul Uniunii, iar ulterior să tragă concluziile care se impuneau pentru a calcula penalitățile cu titlu cominatoriu dispuse de Curte. La același punct, Tribunalul a adăugat că, în măsura în care considera că regimul juridic introdus prin noua lege nu constituia o transpunere corectă a Directivei 89/665, Comisia ar fi trebuit să inițieze procedura prevăzută la articolul 226 CE. |
|
23 |
În al treilea rând, organul judiciar de primă instanță a considerat, la punctul 90 din hotărârea atacată, că faptul de a acorda Comisiei o marjă mai largă de apreciere în ceea ce privește evaluarea măsurilor de executare a unei hotărâri pronunțate în temeiul articolului 228 alineatul (2) CE ar avea drept consecință faptul că, în urma contestării de către un stat membru a unei aprecieri a Comisiei care depășește cadrul dispozitivului hotărârii Curții, Tribunalul ar fi pus în mod inevitabil în situația de a se pronunța cu privire la conformitatea unei legislații naționale cu dreptul Uniunii. Or, o asemenea apreciere ar ține de competența exclusivă a Curții, iar nu de cea a Tribunalului. |
|
24 |
Având în vedere aceste considerații, Tribunalul a admis acțiunea formulată de Republica Portugheză și a anulat decizia în litigiu. |
Procedura în fața Curții și concluziile părților
|
25 |
Comisia solicită Curții:
|
|
26 |
Republica Portugheză solicită respingerea recursului și obligarea Comisiei la plata cheltuielilor legate de procedura atât din primă instanță, cât și din recurs. |
|
27 |
Prin Ordonanța președintelui Curții din 27 octombrie 2011, au fost admise cererile de intervenție în susținerea Republicii Portugheze formulate de Republica Cehă, de Republica Federală Germania, de Republica Elenă, de Regatul Spaniei, de Republica Franceză, de Regatul Țărilor de Jos, de Republica Polonă și de Regatul Suediei. |
Cu privire la recurs
Cu privire la primul aspect al primului motiv, referitor la competențele Comisiei și, respectiv, ale Tribunalului
Argumentele părților
|
28 |
Comisia contestă, în esență, interpretarea reținută de Tribunal la punctele 82-89 din hotărârea atacată, potrivit căreia aprecierea conținutului unei noi legislații adoptate de un stat membru pentru a executa o hotărâre pronunțată de Curte în temeiul articolului 260 alineatul (2) TFUE ar ține în toate cazurile de competența exclusivă a Curții și ar trebui, în cazul unui dezacord între Comisie și statul membru menționat, să facă obiectul unei noi proceduri în temeiul articolului 258 TFUE. |
|
29 |
Reținând o asemenea interpretare, Tribunalul ar fi limitat astfel în mod eronat atât competențele Comisiei în cadrul recuperării penalităților cu titlu cominatoriu aplicate în temeiul articolului 260 alineatul (2) TFUE, cât și propriile competențe referitoare la controlul jurisdicțional al actelor Comisiei. |
|
30 |
În primul rând, prin excluderea, la punctele 87-89 din hotărârea atacată, a posibilității Comisiei de a aprecia conținutul Legii nr. 67/2007 pentru a verifica dacă Republica Portugheză executase corect Hotărârea din 2004 și dacă pusese astfel capăt neîndeplinirii obligațiilor, Tribunalul ar fi redus nejustificat competențele Comisiei care privesc executarea bugetului Uniunii și garantarea efectului util al procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor la un simplu „control de formă” prin care se urmărește să se determine dacă Decretul‑lege nr. 48 051 fusese sau nu fusese abrogat. Astfel, potrivit acestei abordări, atunci când examinează dacă măsurile adoptate de statul membru în cauză permit acestuia din urmă să se conformeze unei hotărâri a Curții, Comisia ar trebui să se limiteze să constate adoptarea unor noi măsuri de către acest stat membru, abținându‑se să procedeze la un control prin care să se urmărească verificarea in concreto a aptitudinii acestor măsuri de a executa hotărârea menționată. |
|
31 |
În plus, în cazul unui dezacord între Comisie și un stat membru cu privire la problema dacă o legislație adoptată de acesta din urmă îi permite să se conformeze unei hotărâri pronunțate în temeiul articolului 260 alineatul (2) TFUE, dacă Comisia ar fi împiedicată să examineze această legislație pentru a se asigura că răspunde cerințelor Curții și, în consecință, ar fi constrânsă, astfel cum reține Tribunalul, să sesizeze Curtea cu o nouă acțiune în temeiul articolului 258 TFUE pentru a supune noile dispoziții controlului acesteia, eficacitatea procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, în special a procedurii penalității cu titlu cominatoriu, ar fi compromisă. |
|
32 |
În al doilea rând, Comisia susține că competența Tribunalului în materia controlului Comisiei în cadrul verificării legalității deciziei în litigiu a fost limitată în mod eronat. |
|
33 |
Mai precis, Tribunalul ar fi trebuit să examineze aprecierea de către Comisie a noii legislații adoptate de Republica Portugheză pentru a verifica în mod concret dacă, prin decizia în litigiu, această instituție a rămas efectiv în cadrul obiectului neîndeplinirii obligațiilor și nu a comis erori în evaluarea sa cu privire la persistența neîndeplinirii obligațiilor. |
|
34 |
Tribunalul s‑ar fi mulțumit în schimb să efectueze un control „pur formal”, limitându‑se să constate, la punctul 84 din hotărârea atacată, că situația juridică a statului membru în cauză, declarată neconformă cu Directiva 89/665 de către Curte, se schimbase în urma simplei adoptări a unei noi legi, și anume Legea nr. 67/2007, care aduce „modificări substanțiale” în raport cu regimul anterior care rezultă din Decretul‑lege nr. 48 051, independent de chestiunea dacă această măsură era de natură să pună capăt în mod efectiv neîndeplinirii obligațiilor constatate de Curte. |
|
35 |
Or, a permite Tribunalului să își limiteze astfel puterea de control ar implica să se admită că orice nouă măsură adoptată de un stat membru ca urmare a unei hotărâri a Curții pronunțate în temeiul articolului 260 alineatul (2) TFUE implică necesitatea de a iniția sistematic o nouă procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în temeiul articolului 258 TFUE. O astfel de soluție, pe lângă faptul că ar fi de natură să compromită eficacitatea dispozițiilor menționate, ar fi în orice caz contrară logicii înseși a procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. |
|
36 |
Republica Portugheză contestă această argumentație a Comisiei. |
Aprecierea Curții
|
37 |
Potrivit articolului 260 alineatul (1) TFUE, în cazul în care Curtea constată că un stat membru a încălcat oricare dintre obligațiile care îi revin în temeiul tratatelor, acest stat este obligat să ia măsurile pe care le impune executarea hotărârii Curții. |
|
38 |
În conformitate cu alineatul (2) al articolului menționat, în cazul în care consideră că statul membru în cauză nu a luat măsurile pe care le impune executarea unei astfel de hotărâri, Comisia poate sesiza Curtea pentru ca aceasta să oblige statul menționat la plata unei sume forfetare și/sau a unor penalități cu titlu cominatoriu. |
|
39 |
Contrar procedurii instituite de articolul 258 TFUE, prin care se urmărește să se constate și să se determine încetarea comportamentului unui stat membru care constituie o încălcare a dreptului Uniunii (a se vedea Hotărârea din 7 februarie 1979, Franța/Comisia, 15/76 și 16/76, Rec., p. 321, punctul 27, precum și Hotărârea din 6 decembrie 2007, Comisia/Germania, C-456/05, Rep., p. I-10517, punctul 25), obiectul procedurii prevăzute la articolul 260 TFUE este mult mai restrâns, în măsura în care constă doar în impulsionarea unui stat membru aflat în culpă să execute o hotărâre prin care se constată neîndeplinirea obligațiilor (Hotărârea din 12 iulie 2005, Comisia/Franța, C-304/02, Rec., p. I-6263, punctul 80, precum și Hotărârea din 21 septembrie 2010, Suedia și alții/API și Comisia, C-514/07 P, C-528/07 P și C-532/07 P, Rep., p. I-8533, punctul 119). |
|
40 |
În consecință, această din urmă procedură trebuie să fie considerată o procedură jurisdicțională specială de executare a hotărârilor Curții și, cu alte cuvinte, o cale de executare (Hotărârea Comisia/Franța, citată anterior, punctul 92). Prin urmare, în cadrul unei astfel de proceduri nu pot fi analizate decât neîndepliniri ale obligațiilor care îi revin statului membru în temeiul Tratatului FUE pe care Curtea, în virtutea articolului 258 TFUE, le‑a considerat fondate (Hotărârea din 10 septembrie 2009, Comisia/Portugalia, C-457/07, Rep., p. I-8091, punctul 47). |
|
41 |
A fortiori, în cazul în care Curtea obligă statul membru în cauză la plata unor penalități cu titlu cominatoriu, verificarea de către Comisie a măsurilor adoptate de acest stat pentru a se conforma unei astfel de hotărâri și recuperarea sumelor datorate în aplicarea sancțiunilor impuse trebuie să fie efectuate ținându‑se seama de delimitarea neîndeplinirii obligațiilor, astfel cum a fost realizată de Curte în hotărârile sale pronunțate în temeiul articolelor 258 TFUE și 260 TFUE. |
|
42 |
În speță, reiese atât din dispozitivul Hotărârii din 2004, cât și din cel al Hotărârii din 2008 că neîndeplinirea obligațiilor constatată de Curte privește neabrogarea Decretului‑lege nr. 48 051, care condiționa acordarea unei despăgubiri financiare persoanelor lezate în urma unei încălcări a dreptului Uniunii în materia achizițiilor publice de proba unei culpe sau a unui dol. |
|
43 |
Pentru a executa Hotărârea din 2004, Republica Portugheză a adoptat Legea nr. 67/2007. Această lege, care a intrat în vigoare la câteva zile după pronunțarea Hotărârii din 2008, a abrogat Decretul‑lege nr. 48 051. |
|
44 |
După ce a examinat legea menționată, Comisia a considerat totuși că aceasta nu era conformă cu dreptul Uniunii și nu asigura, prin urmare, executarea adecvată a Hotărârii din 2004. |
|
45 |
Din aceasta a rezultat un diferend între instituția menționată și Republica Portugheză, referitor la valoarea juridică și la interpretarea Legii nr. 67/2007, care a condus la adoptarea deciziei în litigiu, în care, întemeindu‑se tocmai pe propria interpretare a efectelor acestei legi, Comisia a calculat cuantumul penalităților cu titlu cominatoriu pronunțate de Curte. |
|
46 |
Procedând astfel, Comisia s‑a pronunțat asupra chestiunii conformității Legii nr. 67/2007 cu Directiva 89/665, deși, după cum Tribunalul a arătat în mod întemeiat la punctele 83-85 din hotărârea atacată, această lege a introdus un regim al responsabilității care era distinct de cel instituit prin Decretul‑lege nr. 48 051 și care nu putea să fi fost examinat anterior de Curte. |
|
47 |
Or, este, desigur, adevărat că, după cum a arătat în esență Tribunalul la punctul 81 din hotărârea atacată, în cadrul executării unei hotărâri a Curții prin care se aplică penalități cu titlu cominatoriu unui stat membru, Comisia trebuie să poată aprecia măsurile adoptate de acesta din urmă pentru a se conforma hotărârii în care s‑a constatat neîndeplinirea obligațiilor. |
|
48 |
Cu toate acestea, astfel cum a apreciat în mod întemeiat Tribunalul la punctul 82 din hotărârea atacată, respectiva competență de apreciere nu poate fi exercitată într‑un mod în care să aducă atingere competenței exclusive a Curții de a se pronunța asupra conformității unei legislații naționale cu dreptul Uniunii. |
|
49 |
Astfel, potrivit sistemului instituit la articolele 258 TFUE-260 TFUE, stabilirea drepturilor și a obligațiilor statelor membre, precum și calificarea comportamentului lor pot rezulta numai dintr‑o hotărâre a Curții (Hotărârea din 29 septembrie 1998, Comisia/Germania, C-191/95, Rec., p. I-5449, punctul 45 și jurisprudența citată). |
|
50 |
Curtea dispune, așadar, de o competență exclusivă în această privință care îi este încredințată direct și expres de tratat și căreia Comisia nu poate să îi aducă atingere în cadrul verificării executării unei hotărâri pronunțate de Curte în temeiul articolului 260 alineatul (2) TFUE. |
|
51 |
De asemenea, după cum a arătat în mod întemeiat la punctul 90 din hotărârea atacată, nici Tribunalul nu poate să se pronunțe asupra aprecierii efectuate de Comisie cu privire la aptitudinea unei practici sau a unei reglementări naționale care nu a fost examinată anterior de Curte de a asigura executarea unei astfel de hotărâri pronunțate în materia neîndeplinirii obligațiilor. Astfel, procedând în acest mod, Tribunalul ar fi pus în mod inevitabil în situația de a se pronunța cu privire la conformitatea unei asemenea practici sau reglementări cu dreptul Uniunii și ar aduce, așadar, atingere competenței exclusive a Curții în această privință. |
|
52 |
În consecință, în cazul în care, în cadrul verificării executării unei hotărâri pronunțate de Curte în temeiul articolului 260 TFUE, există un diferend între Comisie și statul membru în cauză cu privire la aptitudinea unei practici sau a unei reglementări naționale neexaminate anterior de Curte de a executa o asemenea hotărâre, Comisia nu poate, prin adoptarea unei decizii, să tranșeze ea însăși un astfel de diferend și să deducă din aceasta consecințele care se impun pentru calcularea penalităților cu titlu cominatoriu. |
|
53 |
Desigur, Tribunalul poate, precum în speță, să fie sesizat cu o acțiune în anulare împotriva unei astfel de decizii, iar hotărârea pronunțată de acesta din urmă este susceptibilă să facă obiectul unui recurs în fața Curții. |
|
54 |
Cu toate acestea, analiza care ar fi efectuată de Tribunal, în cadrul unei astfel de proceduri, cu privire la aprecierea Comisiei asupra aptitudinii unei reglementări sau a unei practici naționale neexaminate încă de Curte de a asigura corecta executare a unei hotărâri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor ar determina nu numai încălcarea, pentru motivele evocate la punctele 50 și 51 din prezenta hotărâre, a competenței exclusive pe care tratatul o conferă Curții în cadrul procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, ci și limitarea în mod nejustificat a posibilității acesteia din urmă de a reveni asupra unor constatări de fapt pe care Tribunalul și‑a întemeiat analiza, din moment ce nu revine Curții competența de a controla respectivele constatări în cadrul unui recurs. |
|
55 |
În plus, a recunoaște Comisiei o mai mare marjă de apreciere în ceea ce privește evaluarea măsurilor de executare a unei hotărâri pronunțate în temeiul articolului 260 alineatul (2) TFUE ar determina încălcarea drepturilor procedurale ale apărării de care dispun statele membre în cadrul procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. |
|
56 |
Astfel, conform articolelor 258 TFUE-260 TFUE, statele membre în privința cărora Comisia pretinde că nu și‑au respectat obligațiile care decurg din dreptul Uniunii pot, printre altele, să își precizeze poziția în cadrul unei faze precontencioase. Această fază a procedurii are ca obiectiv tocmai să dea statului membru în cauză ocazia de a se conforma obligațiilor sale sau de a face uz în mod eficient de mijloacele de apărare împotriva motivelor formulate de Comisie (a se vedea în acest sens în special Hotărârea din 10 septembrie 2009, Comisia/Portugalia, citată anterior, punctul 67 și jurisprudența citată). |
|
57 |
Rezultă din ceea ce precedă că, în hotărârea atacată, Tribunalul nu a limitat în mod nejustificat competențele Comisiei în cadrul verificării executării de către Republica Portugheză a Hotărârii din 2008 și nici, în consecință, propriile competențe referitoare la controlul aprecierii efectuate de Comisie în această privință. |
|
58 |
În aceste condiții, primul aspect al primului motiv trebuie respins ca nefondat. |
Cu privire la al doilea aspect al primului motiv, referitor la definiția neîndeplinirii obligațiilor constatate de Curte în Hotărârile din 2004 și din 2008
Argumentele părților
|
59 |
Prin intermediul celui de al doilea aspect al primului motiv, Comisia reproșează Tribunalului că a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a efectuat o lectură parțială și formalistă a dispozitivului Hotărârii din 2008 și că, în acest mod, a limitat nejustificat obiectul neîndeplinirii obligațiilor constatate de Curte atât în Hotărârea din 2004, cât și în cea din 2008. Astfel, Tribunalul a apreciat greșit, la punctul 69 din hotărârea atacată, că, în conformitate cu acest dispozitiv, era suficient ca Republica Portugheză să abroge Decretul‑lege nr. 48 051 pentru a se conforma Hotărârii din 2004 și că, prin urmare, penalitățile cu titlu cominatoriu nu erau datorate decât până la această abrogare. |
|
60 |
Dimpotrivă, potrivit Comisiei, dispozitivul Hotărârii din 2004 impune cu claritate punerea în aplicare de către Republica Portugheză a măsurilor necesare pentru a se conforma acestei hotărâri, ceea ce Tribunalul ar fi trebuit să verifice în mod concret fără a se limita la a constata simpla abrogare a respectivului decret‑lege, care de altfel ar fi avut ca rezultat să creeze un vid juridic în dreptul intern portughez. |
|
61 |
Prin urmare, pentru a verifica dacă Republica Portugheză se conformase Hotărârii din 2004, confirmată prin Hotărârea din 2008, Comisia ar fi analizat în mod întemeiat compatibilitatea Legii nr. 67/2007 cu Directiva 89/665 și, constatând că, în legislația portugheză, acordarea de daune interese continua să fie condiționată de proba unei culpe sau a unui dol, ar fi concluzionat în mod întemeiat că neîndeplinirea obligațiilor persistă. |
|
62 |
Republica Portugheză contestă această argumentație a Comisiei. |
Aprecierea Curții
|
63 |
Cel de al doilea aspect al primului motiv se întemeiază pe premisa eronată potrivit căreia, pentru a verifica dacă Republica Portugheză se conformase Hotărârii din 2004, confirmată prin Hotărârea din 2008, Comisia s‑ar fi pronunțat în mod întemeiat asupra chestiunii compatibilității Legii nr. 67/2007 cu Directiva 89/665. |
|
64 |
În consecință, în cadrul controlului aprecierii efectuate de Comisie în decizia în litigiu, Tribunalul ar fi trebuit la rândul său să verifice concret dacă legea menționată era conformă cu dreptul Uniunii. |
|
65 |
Cu toate acestea, rezultă din examinarea primului aspect al primului motiv că Comisia și Tribunalul nu pot, în împrejurări precum cele din speță, să aducă atingere competenței exclusive a Curții, prevăzută la articolele 258 TFUE-260 TFUE, în ceea ce privește constatarea neîndeplinirii de către un stat membru a obligațiilor care decurg din dreptul Uniunii. |
|
66 |
Prin urmare, nu se poate reproșa Tribunalului că a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a omis să examineze valoarea juridică concretă a Legii nr. 67/2007. |
|
67 |
În aceste condiții, cel de al doilea aspect al primului motiv invocat de Comisie în susținerea recursului trebuie să fie respins și, în consecință, este necesar să se respingă acest motiv în integralitate ca nefondat. |
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe motivarea insuficientă și contradictorie a hotărârii atacate
Argumentele părților
|
68 |
Comisia arată că Tribunalul a anulat decizia în litigiu pe baza unei motivări insuficiente și contradictorii a hotărârii atacate. |
|
69 |
În ceea ce privește caracterul insuficient al motivării, Comisia reproșează Tribunalului că s‑a întemeiat, pentru a anula decizia în litigiu, pe unica împrejurare, evidențiată la punctul 85 din hotărârea atacată, că Comisia a recunoscut ea însăși în această decizie că Legea nr. 67/2007 face ca obținerea daunelor interese de către contractanții prejudiciați printr‑un act ilicit al autorității contractante să fie potențial mai puțin dificilă, iar în înscrisurile sale, că legiuitorul portughez nu s‑a limitat la a abroga Decretul‑lege nr. 48 051, ci l‑a înlocuit, prin legea menționată, cu un nou regim juridic. |
|
70 |
În ceea ce privește caracterul contradictoriu al motivării, Comisia arată că, afirmând, la punctul 81 din hotărârea atacată, că Comisia trebuie să poată aprecia măsurile adoptate de statul membru pentru a se conforma unei hotărâri a Curții, în scopul de a evita posibilitatea ca statul membru să se limiteze la a lua măsuri care au același conținut cu cele care au făcut obiectul acestei hotărâri, Tribunalul a restrâns în același timp, la punctul 87 din hotărârea menționată, competența Comisiei la un control de formă al cărui obiect este doar să se determine dacă Decretul‑lege nr. 48 051 fusese sau nu fusese abrogat. |
|
71 |
Republica Portugheză contestă această argumentație a Comisiei. |
Aprecierea Curții
|
72 |
În conformitate cu o jurisprudență constantă a Curții, motivarea unei hotărâri trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul Tribunalului, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile deciziei luate, iar Curții, să își exercite controlul jurisdicțional (a se vedea în special Hotărârea din 2 aprilie 2009, France Télécom/Comisia, C-202/07 P, Rep., p. I-2369, punctul 29 și jurisprudența citată). |
|
73 |
În speță, Tribunalul, în cuprinsul raționamentului care figurează la punctele 68-91 din hotărârea atacată, enunță în mod circumstanțiat motivele anulării deciziei în litigiu, iar acesta din urmă îndeplinește, în consecință, condițiile amintite la punctul anterior. |
|
74 |
Astfel, o asemenea motivare se întemeiază pe o examinare logică, coerentă și completă a împrejurărilor speței, care începe, la punctul 68 din hotărârea atacată, prin analiza domeniului de aplicare al Hotărârii din 2008, interpretată în lumina motivării sale și a dispozitivului său, care continuă, la punctele 73-90 din aceeași hotărâre, prin expunerea motivelor care au determinat Tribunalul să respingă interpretarea Comisiei potrivit căreia aceasta putea să verifice conformitatea Legii nr. 67/2007 cu Directiva 89/665 și care se încheie, la punctul 91 din hotărârea menționată, prin anularea deciziei în litigiu. |
|
75 |
Prin urmare, se impune să se constate că Comisia susține în mod eronat că singurul motiv reținut de Tribunal pentru a justifica anularea respectivei decizii în litigiu este cel expus la punctul 85 din hotărârea atacată. |
|
76 |
De asemenea, nici argumentul Comisiei care constă în a susține că hotărârea atacată se întemeiază pe o motivare contradictorie nu este susceptibil să fie primit. |
|
77 |
În această privință, trebuie arătat că, la punctul 81 din hotărârea atacată, Tribunalul a recunoscut în mod general competența Comisiei de a aprecia măsurile luate de un stat membru pentru a se conforma unei hotărâri a Curții pronunțate în temeiul articolului 260 TFUE. |
|
78 |
Cu toate acestea, trebuie să se constate că Tribunalul a considerat, la punctul 82 din hotărârea menționată, că această competență nu se poate exercita decât în limite precise, ținând seama în special de competența exclusivă a Curții de a se pronunța asupra conformității unei legislații naționale cu dreptul Uniunii. |
|
79 |
Or, la punctele 83-88 din hotărârea atacată, Tribunalul a apreciat, tocmai plecând de la această premisă, că, în speță, având în vedere faptul că, în Hotărârile din 2004 și din 2008, Curtea nu se pronunțase asupra conformității Legii nr. 67/2007 cu dreptul Uniunii, Comisia nu era abilitată să procedeze ea însăși la o astfel de interpretare și nici să deducă din aceasta consecințe în vederea calculării penalităților cu titlu cominatoriu. |
|
80 |
Având în vedere ceea ce precedă, trebuie să se conchidă că raționamentul Tribunalului nu este afectat de nicio insuficiență și de nicio contradicție în motivare și că este necesar, prin urmare, să se respingă cel de al doilea motiv invocat de Comisie în susținerea recursului său. |
|
81 |
Rezultă din cele ce precedă că niciunul dintre cele două motive invocate de Comisie în susținerea recursului nu poate fi primit și, așadar, acesta trebuie respins în întregime. |
Cu privire la cheltuielile de judecată
|
82 |
Potrivit articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, atunci când recursul nu este fondat, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată. Potrivit articolului 138 alineatul (1) din același regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul alineatului (1) al articolului 184 menționat, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Republica Portugheză a solicitat obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată, iar aceasta din urmă a căzut în pretenții, se impune obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată din prezenta procedură. În conformitate cu articolul 140 alineatul (1) din regulamentul menționat, aplicabil de asemenea procedurii de recurs, trebuie să se decidă că statele membre care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. |
|
Pentru aceste motive, Curtea (Marea Cameră) declară și hotărăște: |
|
|
|
|
Semnături |
( *1 ) Limba de procedură: portugheza.