3.6.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 146/8

(1)

În ultimii ani, provocarea pe care o reprezintă frauda și evaziunea fiscală s-a agravat considerabil, devenind un subiect de îngrijorare major în Uniune și la nivel mondial. Schimbul automat de informații constituie un instrument important în această privință: în comunicarea sa din 6 decembrie 2012 de stabilire a unui plan de acțiune privind consolidarea luptei împotriva fraudei și a evaziunii fiscale, Comisia a evidențiat necesitatea de a promova cu fermitate schimbul automat de informații ca viitor standard european și internațional în materie de transparență și de schimb de informații în domeniul fiscal. În concluziile sale din 22 mai 2013, Consiliul European a solicitat extinderea schimbului automat de informații atât la nivelul Uniunii, cât și la nivel mondial, în vederea combaterii fraudei fiscale, a evaziunii fiscale și a planificării fiscale agresive.

(2)

Întrucât grupurile de întreprinderi multinaționale își desfășoară activitatea în țări diferite, acestea au posibilitatea de a adopta practici de planificare fiscală agresivă care nu sunt la îndemâna societăților naționale. Atunci când grupurile de întreprinderi multinaționale recurg la aceste practici, societățile pur naționale, în mod normal întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri), pot fi afectate în mod special, întrucât sarcina lor fiscală este mai ridicată decât cea a grupurilor de întreprinderi multinaționale. Pe de altă parte, toate statele membre pot suferi pierderi de venituri și există riscul unei competiții pentru atragerea grupurilor de întreprinderi multinaționale prin acordarea de avantaje fiscale suplimentare.

(3)

Autoritățile fiscale din statele membre au nevoie de informații exhaustive și pertinente referitoare la grupurile de întreprinderi multinaționale în ceea ce privește structura lor, politica lor de stabilire a prețurilor de transfer și tranzacțiile lor interne în interiorul și în afara Uniunii. Aceste informații vor permite autorităților fiscale să reacționeze la practicile fiscale dăunătoare prin modificarea legislației sau prin efectuarea de evaluări adecvate ale riscurilor și de audituri fiscale corespunzătoare, precum și să observe dacă societățile adoptă practici care au ca rezultat transferul artificial de cantități importante de venituri către medii avantajoase din punct de vedere fiscal.

(4)

O mai mare transparență față de autoritățile fiscale ar putea avea ca efect încurajarea grupurilor de întreprinderi multinaționale să renunțe la anumite practici și să își plătească impozitele în mod echitabil în țara în care realizează profituri. Creșterea gradului de transparență pentru grupurile de întreprinderi multinaționale este, prin urmare, o parte importantă a măsurilor de combatere a erodării bazei impozabile și a transferului profiturilor.

(5)

Rezoluția Consiliului și a reprezentanților guvernelor statelor membre privind un cod de conduită referitor la documentarea prețurilor de transfer pentru întreprinderile asociate din Uniunea Europeană („DPT UE”) (3) stabilește deja modalități prin care grupurile de întreprinderi multinaționale din Uniune să poată furniza autorităților fiscale informațiile privind activitățile economice globale ale întreprinderilor și politicile de stabilire a prețurilor de transfer („dosarul principal”) și a informațiilor privind tranzacțiile concrete ale entităților locale („dosarul local”). Cu toate acestea, DPT UE nu prevede în prezent niciun mecanism de furnizare a unui raport pentru fiecare țară în parte.

(6)

În raportul pentru fiecare țară în parte, grupurile de întreprinderi multinaționale ar trebui să prezinte, în fiecare an și pentru fiecare jurisdicție fiscală în care desfășoară activități economice, cuantumul veniturilor, al profiturilor anterioare impozitării veniturilor și al impozitelor pe venit plătite sau acumulate. Grupurile de întreprinderi multinaționale ar trebui, de asemenea, să raporteze numărul de salariați, capitalul declarat, profitul nedistribuit și imobilizările corporale din fiecare jurisdicție fiscală. În fine, grupurile de întreprinderi multinaționale ar trebui să identifice fiecare entitate din cadrul grupului care desfășoară activități economice într-o anumită jurisdicție fiscală și să furnizeze informații privind activitățile economice efectuate de fiecare entitate.

(7)

Pentru a utiliza în mod mai eficient resursele publice și a reduce sarcina administrativă pentru grupurile de întreprinderi multinaționale, obligația de raportare ar trebui să se aplice numai grupurilor de întreprinderi multinaționale al căror venit total consolidat depășește o anumită sumă. Prezenta directivă ar trebui să garanteze că aceleași informații sunt colectate și puse la dispoziția administrațiilor fiscale în timp util în întreaga Uniune.

(8)

Pentru a asigura buna funcționare a pieței interne, Uniunea trebuie să asigure o concurență loială între grupurile de întreprinderi multinaționale din Uniune și cele din afara Uniunii care dețin una sau mai multe entități situate în Uniune. Prin urmare, ambele categorii de grupuri ar trebui să se supună obligației de raportare. Cu toate acestea, pentru a asigura o tranziție fără dificultăți, statele membre ar trebui să poată amâna cu un an obligația de raportare pentru entitățile constitutive care își au rezidența într-un stat membru și care nu sunt societățile-mamă finale ale grupurilor de întreprinderi multinaționale sau ale societăților lor mamă surogat.

(9)

Statele membre ar trebui să stabilească norme privind sancțiunile aplicabile pentru încălcarea dispozițiilor naționale adoptate în temeiul prezentei directive și să asigure aplicarea respectivelor sancțiuni. Deși alegerea sancțiunilor rămâne la latitudinea statelor membre, sancțiunile prevăzute ar trebui să fie eficiente, proporționale și disuasive.

(10)

Pentru a se asigura buna funcționare a pieței interne, este necesar să se garanteze că statele membre adoptă norme coordonate cu privire la obligațiile de transparență care le revin grupurilor de întreprinderi multinaționale.

(11)

În ceea ce privește schimbul de informații între statele membre, Directiva 2011/16/UE a Consiliului (4) prevede deja schimbul automat obligatoriu de informații în mai multe domenii.

(12)

Schimbul automat obligatoriu de rapoarte pentru fiecare țară în parte între statele membre ar trebui să includă, în fiecare caz, comunicarea unui set definit de informații de bază care ar urma să fie accesibile statelor membre în care, pe baza informațiilor din raportul pentru fiecare țară în parte, una sau mai multe entități ale grupului de întreprinderi multinaționale fie își au rezidența fiscală, fie sunt supuse impozitării pentru activitățile economice desfășurate prin intermediul unui sediu permanent al unui grup de întreprinderi multinaționale.

(13)

Pentru a reduce la minimum costurile și sarcinile administrative atât pentru administrațiile fiscale, cât și pentru grupurile de întreprinderi multinaționale, este necesar să se stabilească norme care să fie în concordanță cu evoluțiile de pe plan internațional și să contribuie pozitiv la punerea lor în aplicare. La 19 iulie 2013, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a publicat planul său de acțiune pentru combaterea erodării bazei impozabile și a transferului profiturilor („planul de acțiune privind BEPS”), care reprezintă o inițiativă majoră pentru modificarea normelor fiscale internaționale existente. La 5 octombrie 2015, OCDE și-a prezentat rapoartele finale, care au fost avizate de miniștrii de finanțe ai țărilor G20. În cursul reuniunii din perioada 15-16 noiembrie 2015, pachetul OCDE a fost avizat și de liderii G20.

(14)

Lucrările privind acțiunea 13 din planul de acțiune privind BEPS au avut ca rezultat un set de standarde pentru furnizarea de informații referitoare la grupurile de întreprinderi multinaționale, inclusiv registrul principal, registrul local și raportul pentru fiecare țară în parte. Prin urmare, la stabilirea normelor privind raportul pentru fiecare țară în parte, este oportun să se ia în considerare standardele OCDE.

(15)

În situația în care o entitate constitutivă nu poate obține sau nu poate dobândi toate informațiile necesare pentru a îndeplini cerința de raportare în temeiul prezentei directive, statele membre ar putea considera acest lucru ca un indiciu al necesității de a evalua riscurile de nivel înalt aferente prețurilor de transfer și alte riscuri aferente erodării bazei impozabile și transferului profiturilor legate de respectivul grup de întreprinderi multinaționale.

(16)

Când un stat membru constată că un alt stat membru nu și-a respectat în mod sistematic obligația de a furniza în mod automat rapoarte pentru fiecare țară în parte, acesta ar trebui să depună eforturi pentru a consulta statul membru respectiv.

(17)

Acțiunea Uniunii în domeniul raportării pentru fiecare țară în parte ar trebui să țină seama în continuare, în mod special, de evoluțiile viitoare de la nivelul OCDE. În momentul punerii în aplicare a prezentei directive, statele membre ar trebui să utilizeze raportul final din 2015 privind acțiunea 13 elaborat în cadrul proiectului OCDE/G20 privind combaterea erodării bazei impozabile și a transferului profiturilor, ca sursă de ilustrare sau de interpretare a prezentei directive și pentru a asigura coerența aplicării acesteia în toate statele membre.

(18)

Este necesar să se specifice cerințe lingvistice pentru schimbul de informații între statele membre cu privire la rapoartele pentru fiecare țară în parte. De asemenea, este necesar să se adopte modalitățile practice necesare pentru modernizarea rețelei comune de comunicații definite la articolul 3 punctul 13 din Directiva 2011/16/UE („rețeaua CCN”). Pentru a se asigura condiții uniforme de punere în aplicare a articolului 20 alineatul (6) și a articolului 21 alineatul (6) din Directiva 2011/16/UE, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Aceste competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (5).

(19)

În vederea unei utilizări mai eficiente a resurselor și a facilitării schimbului de informații, precum și pentru ca statele membre să nu fie nevoite să procedeze fiecare la ajustări similare în cadrul sistemelor lor respective, schimbul de informații ar trebui să se efectueze prin intermediul rețelei CCN. Modalitățile practice necesare pentru actualizarea sistemului ar trebui adoptate de Comisie în conformitate cu procedura menționată la articolul 26 alineatul (2) din Directiva 2011/16/UE.

(20)

Prin urmare, domeniul de aplicare al schimbului obligatoriu de informații ar trebui extins pentru a include schimbul automat de informații privind raportul pentru fiecare țară în parte.

(21)

Raportul anual al statelor membre către Comisie în temeiul articolului 23 din Directiva 2011/16/UE ar trebui să precizeze în detaliu în ce măsură a avut loc raportarea la nivel local în temeiul articolului 8aa din respectiva directivă și al secțiunii 2 punctul 1 din anexa III la respectiva directivă și să conțină o listă a tuturor jurisdicțiilor în care își au rezidența societăți-mamă finale ale unor entități constitutive din Uniune, dar în care nu au fost depuse sau nu s-a făcut schimb de rapoarte complete.

(22)

Schimbul de informații în temeiul prezentei directive nu conduce la divulgarea unui secret comercial, industrial sau profesional sau a unui procedeu comercial ori a unor informații a căror divulgare ar fi contrară politicii publice.

(23)

Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în special de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

(24)

Deoarece obiectivul prezentei directive, și anume instituirea unei cooperări administrative eficiente între statele membre în condiții compatibile cu buna funcționare a pieței interne, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre și, prin urmare, din motive de uniformitate și eficacitate, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității astfel cum este definit la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este definit la articolul menționat, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului menționat.

(25)

Prin urmare, Directiva 2011/16/UE ar trebui modificată în consecință,

1.

Punctul 9 din articolul 3 se înlocuiește cu următorul text:

2.

În capitolul II secțiunea II se introduce următorul articol:

„Articolul 8aa

Domeniul de aplicare și condițiile schimbului automat obligatoriu de informații cu privire la raportul pentru fiecare țară în parte

(1)   Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a impune societății-mamă finale a unui grup de întreprinderi multinaționale care își are rezidența fiscală pe teritoriul său, sau oricărei alte entități raportoare în conformitate cu secțiunea II din anexa III, să prezinte un raport pentru fiecare țară în parte pentru fiecare an fiscal de raportare, în termen de 12 luni de la ultima zi a anului fiscal de raportare a grupului de întreprinderi multinaționale în conformitate cu secțiunea II din anexa III.

(2)   Autoritatea competentă a unui stat membru în care a fost primit raportul pentru fiecare țară în parte în temeiul alineatului (1) comunică, prin intermediul schimbului automat și în termenul stabilit la alineatul (4), raportul pentru fiecare țară în parte oricărui alt stat membru în care, pe baza informațiilor din raportul pentru fiecare țară în parte, una sau mai multe entități constitutive din grupul de întreprinderi multinaționale al entității raportoare își au rezidența fiscală sau sunt supuse impozitării pentru activitatea economică desfășurată prin intermediul unui sediu permanent.

(3)   Raportul pentru fiecare țară în parte trebuie să conțină următoarele informații cu privire la grupul de întreprinderi multinaționale:

(4)   Comunicarea are loc în termen de 15 luni de la ultima zi a anului fiscal al grupului de întreprinderi multinaționale la care se referă raportul pentru fiecare țară în parte. Primul raport pentru fiecare țară în parte se comunică pentru anul fiscal al grupului de întreprinderi multinaționale începând cu data de 1 ianuarie 2016 sau ulterior acestei date, comunicare care are loc în termen de 18 luni de la ultima zi a anului fiscal respectiv.”.

3.

La articolul 16 se adaugă următorul alineat:

„(6)   În pofida alineatelor (1)-(4) de la prezentul articol, informațiile comunicate de statele membre între ele în temeiul articolului 8aa sunt utilizate în scopul evaluării riscurilor de nivel înalt aferente prețurilor de transfer și a riscurilor aferente erodării bazei impozabile și transferului profiturilor, inclusiv al evaluării riscului de neconformare de către membrii grupului de întreprinderi multinaționale la normele aplicabile în materie de prețuri de transfer și, după caz, în scopul analizelor economice și statistice. Ajustarea prețurilor de transfer de către autoritățile fiscale din statul membru destinatar nu se bazează pe informațiile care fac obiectul schimbului în temeiul articolului 8aa. În pofida celor de mai sus, nu există nicio interdicție privind utilizarea informațiilor comunicate de statele membre între ele în temeiul articolului 8aa ca bază pentru efectuarea de cercetări suplimentare ale acordurilor privind prețurile de transfer ale grupului de întreprinderi multinaționale sau ale altor aspecte de natură fiscală în cursul unui audit fiscal și, prin urmare, pot fi făcute ajustări corespunzătoare ale venitului impozabil al entității constitutive.”.

4.

La articolul 20 se adaugă următorul alineat:

„(6)   Schimbul automat de informații cu privire la raportul pentru fiecare țară în parte în conformitate cu articolul 8aa se face utilizând formularul-tip prevăzut în tabelele 1, 2 și 3 din secțiunea III a anexei III. Comisia adoptă, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, regimul lingvistic al acestui schimb până la 31 decembrie 2016. Acestea nu împiedică statele membre să comunice informațiile menționate la articolul 8aa în oricare dintre limbile oficiale și de lucru ale Uniunii. Cu toate acestea, este posibil ca regimul lingvistic să prevadă transmiterea elementelor esențiale ale informațiilor și într-o altă limbă oficială a Uniunii. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura menționată la articolul 26 alineatul (2).”.

5.

La articolul 21 se adaugă următorul alineat:

„(6)   Informațiile comunicate în temeiul articolului 8aa alineatul (2) se furnizează prin mijloace electronice utilizând rețeaua CCN. Comisia adoptă, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, mecanismele practice necesare pentru modernizarea rețelei CCN. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura menționată la articolul 26 alineatul (2).”.

6.

La articolul 23, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

„(3)   Statele membre transmit Comisiei o evaluare anuală a eficacității schimbului automat de informații prevăzut la articolele 8, 8a și 8aa, precum și rezultatele practice obținute. Comisia adoptă, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, formularul și condițiile de comunicare a evaluării anuale respective. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura menționată la articolul 26 alineatul (2).”.

7.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 25a

Sancțiuni

Statele membre stabilesc normele privind sancțiunile aplicabile pentru încălcarea dispozițiilor naționale adoptate în temeiul prezentei directive în ceea ce privește articolul 8aa și întreprind toate măsurile necesare pentru a garanta că acestea sunt aplicate. Sancțiunile prevăzute trebuie să fie eficiente, proporționale și cu efect de descurajare.”.

8.

Articolul 26 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 26

Procedura comitetului

(1)   Comisia este asistată de Comitetul privind cooperarea administrativă în domeniul impozitării. Comitetul respectiv este un comitet în sensul Regulamentului (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (*).

(2)   Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

(*)  Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).”."

9.

Se adaugă anexa III, al cărei text figurează în anexa la prezenta directivă.