EXPUNERE DE MOTIVE
Prezentul regulament se înscrie în contextul mai larg al inițiativei Comisiei privind dezvoltarea durabilă. Acesta pune bazele unui cadru al UE ce așază considerațiile de durabilitate în centrul sistemului financiar, pentru a sprijini procesul de transformare a economiei Europei într-un sistem circular, mai verde și mai rezilient, aliniat la obiectivele Pactului verde european.
În urma adoptării Acordului de la Paris din 2016 privind schimbările climatice și a Agendei 2030 a Organizației Națiunilor Unite și a obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD), Comisia a anunțat, în planul de acțiune: Finanțarea creșterii durabile intenționează să includă durabilitatea în furnizarea de consiliere financiară și să aducă clarificări cu privire la integrarea durabilității în așa-numitele obligații fiduciare din legislația sectorială. Comunicarea privind Pactul verde european confirmă necesitatea unor semnale pe termen lung pentru direcționarea fluxurilor financiare și de capital către investițiile verzi și pentru evitarea deprecierii activelor. Prezentul regulament delegat va contribui la realizarea acestui obiectiv specific.
Regulamentul delegat (UE) 2017/2358 al Comisiei completează Directiva 2016/97/UE a Parlamentului European și a Consiliului (Directiva privind distribuția de asigurări - IDD), detaliind cerințele de supraveghere și de guvernanță a produselor aplicabile întreprinderilor de asigurare și distribuitorilor de asigurări, iar Regulamentul delegat (UE) 2017/2359 al Comisiei completează Directiva (UE) 2016/97, precizând cerințele de informare și normele de conduită profesională aplicabile distribuției de produse de investiții bazate pe asigurări. Prezentul regulament modifică două aspecte ale Regulamentelor delegate (UE) 2017/2358 și (UE) 2017/2359, după cum se precizează în continuare.
În primul rând, acesta integrează preferințele consumatorilor în materie de durabilitate, venind în completarea evaluării caracterului adecvat. În conformitate cu actualul cadru al Directivei privind distribuția de asigurări, intermediarii de asigurări și întreprinderile de asigurare care distribuie produse de investiții bazate pe asigurări au obligația de a obține informațiile necesare cu privire la cunoștințele și experiența clienților în domeniul investițiilor, la situația lor financiară, inclusiv capacitatea de a suporta pierderi, și la obiective, inclusiv toleranța la risc a clienților, astfel încât intermediarii de asigurări și întreprinderilor de asigurare să poată recomanda produse de investiții bazate pe asigurări care sunt adecvate pentru client (evaluarea caracterului adecvat). Secțiunea referitoare la obiectivele de investiții include informații despre preferințele privind asumarea riscurilor, profilul de risc și scopurile investiției. Aceste informații privind obiectivele de investiții se referă în general la obiective financiare, însă celelalte obiective, nefinanciare, ale consumatorului, precum preferințele în materie de durabilitate, rămân, în general, neabordate. Actualele evaluări ale caracterului adecvat nu includ în general întrebări privind preferințele în materie de durabilitate ale clienților, iar majoritatea clienților nu ar ridica ei înșiși problema durabilității. Prin urmare, intermediarii de asigurări și întreprinderile de asigurare care distribuie în mod consecvent produse de investiții bazate pe asigurări ar putea să acorde o mai mare atenție factorilor de durabilitate în procesul de selecție.
Regulamentul (UE) 2019/2088 al Parlamentului European și al Consiliului (Regulamentul privind publicarea de informații privind finanțarea durabilă - SFDR) prevede că documentația aferentă unui produs financiar trebuie să descrie modul în care se urmărește sau în care are loc îndeplinirea nivelurilor sau a ambițiilor în materie de durabilitate prevăzute pentru produsul respectiv. Nefiind vorba de un regim de etichetare, s-ar putea indica diferite ambiții în materie de durabilitate. Chiar dacă produsele financiare menționate la articolul 9 din SFDR trebuie să urmărească, fără prejudicii semnificative, obiectivul realizării de investiții durabile, astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul 17 din SFDR, pentru produsele financiare menționate la articolul 8 din SFDR s-ar putea utiliza strategii diferite, inclusiv strategii care, deși afirmă că promovează investiții care îndeplinesc criterii de mediu, sociale și de guvernanță (ESG), investiții responsabile din punct de vedere social (SRI) sau orientări în favoarea durabilității, ar putea să nu aibă un nivel ridicat de semnificație în materie de durabilitate. În aceste condiții și dat fiind că domeniile de aplicare ale IDD, SFDR și Regulamentului (UE) 2020/852 al Parlamentului European și al Consiliului (Regulamentul privind taxonomia) vizează produse diferite, prezentul proiect de regulament oferă asigurarea că instrumentele financiare care ating un anumit nivel de semnificație în materie de durabilitate sunt eligibile pentru a fi recomandate consumatorilor sau consumatorilor potențiali care exprimă preferințe clare în materie de durabilitate. Astfel, preferințele în materie de durabilitate vizează instrumente financiare care fie sunt investite, cel puțin într-o anumită măsură, în activități conforme cu taxonomia prevăzute în Regulamentul privind taxonomia sau în investiții durabile, astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul (17) din SFDR, care includ și activități conforme cu taxonomia, fie iau în considerare externalitățile negative ale investițiilor asupra mediului sau a societății, sub forma principalelor efecte negative asupra durabilității. Normele privind preferințele în materie de durabilitate susțin și consolidează obiectivul politic al reducerii cazurilor de dezinformare ecologică și de vânzări inadecvate și încurajează tranziția sistemului financiar, astfel încât acesta să sprijine cu adevărat întreprinderile aflate în tranziția către durabilitate, ajutând totodată în continuare întreprinderile care sunt deja durabile.
Normele privind preferințele în materie de durabilitate asigură coerența cu SFDR și cu Regulamentul privind taxonomia și aduc îmbunătățiri considerabile eficacității informațiilor legate de durabilitate publicate în temeiul regulamentelor respective. Regulamentul privind taxonomia impune publicarea de informații cu privire la gradul de aliniere a investițiilor la taxonomia UE.
Din punct de vedere operațional, pentru a facilita procesele interne și, în special, elaborarea de recomandări pentru consumatori sau consumatori potențiali bazate pe o analiză anterioară a instrumentelor financiare, intermediarii de asigurări și întreprinderile de asigurare care distribuie produse de investiții bazate pe asigurări ar putea, de exemplu, să clasifice în prealabil și să grupeze aceste produse în funcție de proporția investită în activități economice care pot fi calificate drept durabile din punctul de vedere al mediului, de proporția investițiilor durabile sau de luarea în considerare a principalelor efecte negative, cum ar fi categoriile de principale efecte negative, tipurile de angajamente și indicatorii calitativi sau cantitativi. Dat fiind că investițiile efectuate prin intermediul produselor de investiții bazate pe asigurări ar putea avea efecte negative principale diferite asupra factorilor de durabilitate, intermediarii de asigurări și întreprinderile de asigurare ar trebui să le explice consumatorilor sau consumatorilor potențiali că elementele care demonstrează luarea în considerare a principalelor efecte negative asupra factorilor de durabilitate ar putea fi relevante pentru diverse aspecte de mediu, sociale, de personal sau de guvernanță, că ar trebui să facă posibilă demonstrarea acestei luări în considerare și a angajamentului aferent de a aborda principalele efecte negative în timp și că ar putea fi reprezentate de indicatori calitativi sau cantitativi, inclusiv indicatori conformi cu SFDR, dar fără a se limita la aceștia.
În plus, prezentul regulament integrează riscurile legate de durabilitate în cerințele de supraveghere și de guvernanță a produselor și în normele privind conflictele de interese. În conformitate cu actualul cadru al Directivei privind distribuția de asigurări, întreprinderile de asigurare și intermediarii de asigurări care creează un produs de asigurare în vederea comercializării în rândul consumatorilor mențin, aplică și revizuiesc un proces pentru aprobarea fiecărui produs de asigurare și a adaptărilor importante ale produselor de asigurare existente înainte ca acestea să fie comercializate sau distribuite consumatorilor. Procesul de aprobare a produselor specifică, pentru fiecare produs de asigurare, o piață-țintă identificată și garantează că toate riscurile relevante pentru respectiva piață-țintă identificată sunt evaluate și că strategia de distribuție avută în vedere este în concordanță cu piață-țintă identificată. Regulamentul delegat (UE) 2017/2358 stabilește detalii suplimentare privind procesul de supraveghere și de guvernanță a produselor.
Condițiile de identificare a unei piețe-țintă prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2017/2358, adoptat în temeiul articolului 25 alineatul (2) din IDD, nu au stabilit încă în mod explicit detaliile integrării factorilor de durabilitate și a obiectivelor legate de durabilitate de către întreprinderile de asigurare și intermediarii de asigurări care creează produse de asigurare și de către distribuitorii de asigurări. Prezentul regulament clarifică faptul că în procesul de supraveghere și guvernanță a produselor de asigurare ar trebui să se ia în considerare factorii de durabilitate și obiectivele legate de durabilitate.
Partea referitoare la riscul de durabilitate se bazează pe avizul tehnic privind integrarea riscurilor legate de durabilitate și a factorilor de durabilitate în actele delegate bazate pe Directiva Solvabilitate II și pe Directiva privind distribuția de asigurări, aviz emis de Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA). Avizul tehnic concluzionează că sunt necesare clarificări suplimentare în ceea ce privește integrarea riscurilor legate de durabilitate și a factorilor de durabilitate în Regulamentele delegate (UE) 2017/2358 și (UE) 2017/2359 și stabilește dispoziții specifice în acest sens.
Prezentul regulament și alte acte delegate sectoriale care adaptează normele referitoare la obligațiile fiduciare și care au fost adoptate în paralel consolidează și SFDR, Regulamentul (UE) 2019/2089 al Parlamentului European și al Consiliului și Regulamentul privind taxonomia. Aceste norme integrează considerațiile legate de durabilitate în procesele de investiții, de consultare și de publicare în mod consecvent în toate sectoarele. Acestea ancorează considerațiile legate de mediu, sociale și de guvernanță (durabilitate) în centrul sistemului financiar, urmărind să contribuie la transformarea economiei Europei într-un sistem mai verde, cu emisii scăzute de dioxid de carbon, mai rezilient, eficient din punctul de vedere al utilizării resurselor și circular.
Prezentul regulament se bazează pe împuternicirile prevăzute la articolul 25 alineatul (2), la articolul 28 alineatul (4) și la articolul 30 alineatul (6) din Directiva privind distribuția de asigurări.
2.CONSULTĂRI PREALABILE ADOPTĂRII ACTULUI
În decembrie 2016, Comisia a instituit Grupul de experți la nivel înalt privind finanțarea durabilă (HLEG) pentru a contribui prin recomandări la elaborarea unei strategii a UE privind finanțarea durabilă. HLEG a publicat un raport intermediar privind „Finanțarea unei economii europene durabile” la jumătatea lunii iulie 2017 și a prezentat raportul său final cu ocazia unui eveniment dedicat părților interesate la 18 iulie 2017, după care a urmat un chestionar de consultare.
O sinteză a reacțiilor a fost publicată împreună cu raportul final al HLEG privind Finanțarea unei economii europene durabile la 31 ianuarie 2018. Sinteza reacțiilor rezumă răspunsurile respondenților. În raportul său final, HLEG recomandă introducerea obligației consilierilor de investiții de a solicita, ca o componentă de rutină a activității lor de consiliere financiară, informații referitoare la preferințele investitorilor de retail cu privire la efectul investițiilor lor din punctul de vedere al durabilității și de a da curs apoi acestor preferințe. HLEG a recomandat, de asemenea, să se poarte discuții cu privire la guvernanța abordării riscurilor pe termen lung și în materie de durabilitate.
În martie 2018, Comisia a trimis un chestionar specific privind modul în care considerațiile de mediu, sociale și de guvernanță sunt integrate în evaluarea caracterului adecvat. Consultarea a arătat că numai o mică parte din consumatori aduc în discuție în mod proactiv aspectele legate de durabilitate în cursul procesului de consiliere. Printre motivele care explică această situație se numără următoarele: i) informațiile disponibile privind produsele financiare legate de durabilitate nu sunt transparente; (ii) riscul de dezinformare ecologică din documentația existentă este ridicat; și (iii) există o lipsă de educație în ceea ce privește impactul acestora asupra riscului și a performanței. Numai în cazuri rare, consumatorii par să aducă în discuție în mod sistematic aspectele legate de durabilitate în cursul procesului de consiliere.
În plus, în conformitate cu Orientările privind o mai bună reglementare, un proiect de regulament delegat privind integrarea aspectelor legate de durabilitate în consilierea în domeniul investițiilor pentru produsele investiționale bazate pe asigurări a fost publicat în perioada cuprinsă între 24 mai și 21 iunie 2018, pentru obținerea de feedback. Comisia a primit 20 de răspunsuri referitoare la Regulamentul delegat de modificare a Regulamentului (UE) 2017/2359. Părțile interesate din diferite medii (de exemplu, ONG-uri, asociații din sectorul financiar, organisme publice) au formulat observații cu privire la diverse aspecte ale regulamentului delegat. Deși a existat, în general, un sprijin puternic pentru propunerea de a pune în mai mare măsură accentul pe obiectivele nefinanciare în cadrul procesului de investiții, unele părți interesate s-au arătat reticente în ceea ce privește modificarea proceselor bazate pe Directiva privind distribuția de asigurări și puse în aplicare recent. Astfel cum s-a descris mai sus, Comisia nu numai că este convinsă de necesitatea imperioasă de a avansa în ceea ce privește agenda sa privind finanțarea durabilă, dar este, de asemenea, de părere că trimiterea nou introdusă la SFDR și calendarul propus pentru punerea în aplicare a prezentului act delegat (12 luni de la intrarea în vigoare) asigură suficientă flexibilitate.
În ceea ce privește anumite obiective din cadrul procesului de evaluare a caracterului adecvat, Comisia a inclus unele modificări pentru a permite diferențierea necesară între obiectivele de investiții, pe de o parte, și preferințele în materie de durabilitate, pe de altă parte. Această diferențiere este importantă pentru a se evita vânzarea inadecvată. Factorii de durabilitate nu ar trebui să prevaleze față de obiectivul de investiții personal al unui consumator. De aceea, preferințele în materie de durabilitate ar trebui să fie abordate în cadrul procesului de adecvare numai după ce obiectivul de investiții al consumatorului a fost identificat în mod clar. Scopul normelor privind preferințele în materie de durabilitate este de a spori gradul de sensibilizare a consumatorilor potențiali sau a consumatorilor cu privire la disponibilitatea produselor de investiții bazate pe asigurări cu ambiții legate de durabilitate. În conformitate cu normele privind preferințele în materie de durabilitate, nu va fi necesar să se adapteze produsele de investiții bazate pe asigurări care au niveluri diferite de ambiție în materie de durabilitate. Aceste produse de investiții bazate pe asigurări fie se vor înscrie în regimul preferințelor în materie de durabilitate, fie vor continua să fie poată fi recomandate, dar nu ca produse de investiții bazate pe asigurări care răspund preferințelor în materie de durabilitate ale consumatorului sau ale consumatorului potențial, astfel cum sunt definite în prezentul regulament. Din punct de vedere operațional, caracteristicile de durabilitate ale produselor de investiții bazate pe asigurări ar trebui să fie prezentate într-un mod transparent, care să le permită intermediarilor de asigurări și întreprinderilor de asigurare care distribuie produse de investiții bazate pe asigurări să intre în dialog cu consumatorii sau cu consumatorii potențiali pentru a ajunge la o înțelegere suficient de detaliată a preferințelor individuale în materie de durabilitate ale consumatorilor. Pentru a se evita situația în care se aduc schimbări excesiv de frecvente, cu scopul de a genera comisioane, portofoliului consumatorilor existenți pentru care s-a efectuat deja o evaluare a caracterului adecvat, intermediarii de asigurări și întreprinderile de asigurare care distribuie produse de investiții bazate pe asigurări ar trebui să aibă posibilitatea de a identifica preferințele individuale în materie de durabilitate ale consumatorului la următoarea actualizare periodică a evaluării existente a caracterului adecvat.
Normele privind preferințele în materie de durabilitate consolidează utilizarea taxonomiei UE pentru activitățile durabile, și anume activitățile economice care pot fi calificate drept durabile din punctul de vedere al mediului în temeiul articolului 3 din Regulamentul privind taxonomia, și urmărirea investițiilor durabile, astfel cum sunt definite la articolul 2 alineatul (17) din SFDR, și includ, de asemenea, investiții în activitățile economice menționate anterior care pot fi calificate drept durabile din punctul de vedere al mediului. De asemenea, aceste norme acționează ca un stimulent pentru a se recomanda instrumente financiare care iau în considerare și reduc externalitățile negative semnificative cauzate de investițiile respective, și anume principalele efecte negative.
Comisia a solicitat EIOPA să emită un aviz tehnic referitor la eventualele modificări ale actelor delegate care urmează să fie adoptate în temeiul IDD în ceea ce privește integrarea riscurilor legate de durabilitate și a factorilor de durabilitate în domeniul cerințelor organizatorice și în sistemele de guvernanță și supraveghere a produselor.
La 30 aprilie 2019, EIOPA a emis Avizul tehnic privind integrarea riscurilor și a factorilor de durabilitate în actele delegate prevăzute în Directiva Solvabilitate II și în Directiva privind distribuția de asigurări (Technical Advice on the integration of sustainability risks and factors in the delegated acts under Solvency II and IDD). Avizul a luat în considerare punctele de vedere exprimate de părțile interesate în cadrul consultării publice care a avut loc în perioada 28 noiembrie 2018 și 28 februarie 2019. Acesta include o analiză cost-beneficiu. Avizul abordează includerea riscurilor legate de durabilitate și a factorilor de durabilitate în cerințele de supraveghere și de guvernanță a produselor și în normele privind conflictele de interese. Recomandările elaborate de ESMA și supuse unei consultări publice au fost integrate în prezentul regulament delegat.
În conformitate cu principiile unei mai bune legiferări, prezentul proiect de propunere a fost publicat pentru o a doua consultare în perioada 8 iunie 2020-6 iulie 2020. După ce s-au examinat în mod corespunzător răspunsurile primite, s-au adus modificări suplimentare textului.
3.ELEMENTELE JURIDICE ALE ACTULUI DELEGAT
Temeiul juridic al prezentului regulament este prevăzut la articolul 25 alineatul (2), articolul 28 alineatul (4) și articolul 30 alineatul (6) din Directiva (UE) 2016/97.
Prezentul regulament aduce următoarele modificări Regulamentului (UE) 2017/2358 și Regulamentului (UE) 2017/2359:
Articolul 1 are scopul de a clarifica faptul că întreprinderile de asigurare și intermediarii de asigurări care creează produse de asigurare destinate vânzării către consumatori ar trebui să țină seama în mod corespunzător de obiectivele legate de durabilitate atunci când identifică grupurile de consumatori cu ale căror nevoi, caracteristici și obiective este compatibil produsul de asigurare. Evaluarea pieței-țintă în funcție de profilul de risc/randament și de caracteristicile produsului respectiv ar trebui să ia în calcul și obiectivul de investiții durabile sau caracteristicile de mediu sau sociale ale produsului. În contextul acestei reexaminări, întreprinderile de asigurare și intermediarii de asigurări care creează produse de asigurare ar trebui, de asemenea, să ia în considerare în mod explicit obiectivele legate de durabilitate ale consumatorilor care aparțin pieței-țintă.
În plus, întreprinderile de asigurare și intermediarii de asigurări care creează produse de asigurare ar trebui să publice factorii de durabilitate ai produselor lor într-un mod transparent, care să le permită distribuitorilor de asigurări să se inițieze dialoguri cu consumatorii sau cu consumatorii potențiali pentru a ajunge la o înțelegere suficient de detaliată a preferințelor individuale în materie de durabilitate ale consumatorilor, în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2017/2358 al Comisiei. Pentru investițiile durabile, nu va fi necesar să se identifice o piață-țintă negativă.
Articolul 2 urmărește să clarifice faptul că intermediarii de asigurări și întreprinderile de asigurare care distribuie produse investiționale bazate pe asigurări trebuie să țină seama de posibilele conflicte de interese care pot apărea în legătură cu factorii de durabilitate. În plus, atunci când furnizează consiliere cu privire la produsele investiționale bazate pe asigurări, intermediarii de asigurări și întreprinderile de asigurare ar trebui să efectueze o evaluare obligatorie a preferințelor în materie de durabilitate ale consumatorilor sau ale consumatorilor potențiali. De asemenea, acești intermediari și aceste întreprinderi ar trebui să țină seama de aceste preferințe în materie de durabilitate în procesul de selecție a produselor investiționale bazate pe asigurări pe care le vor recomanda acestor consumatori. Trei categorii de produse de investiții bazate pe asigurări ar trebui să fie admisibile în cazul preferințelor în materie de durabilitate, primele două astfel de categorii fiind produsele care urmăresc o proporție minimă de investiții durabile în activități economice ce pot fi calificate drept durabile din punctul de vedere al mediului în conformitate cu articolul 3 din Regulamentul privind taxonomia sau produsele care urmăresc o proporție minimă de investiții durabile, astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul (17) din SFDR, proporția minimă fiind stabilită de consumator sau de consumatorul potențial. Cea de a treia categorie de produse de investiții bazate pe asigurări care sunt eligibile pentru satisfacerea preferințelor individuale în materie de durabilitate se referă la produsele care iau în considerare principalele efecte negative asupra factorilor de durabilitate, în cazul cărora elementele care demonstrează luarea în considerare sunt stabilite de consumator sau de consumatorul potențial.
De exemplu, „produsele de investiții bazate pe asigurări care vizează o proporție minimă de investiții durabile” vor include în toate cazurile produsele financiare menționate la articolul 9 din SFDR și produsele financiare menționate la articolul 8 din SFDR, cu condiția ca aceste produse financiare să urmărească, cel puțin într-o anumită măsură, investiții durabile. Această proporție minimă este stabilită de consumatori sau de consumatorii potențiali, astfel încât normele privind preferințele în materie de durabilitate să țină seama pe deplin de ambițiile lor legate de durabilitate. Printre alte exemple se pot menționa produsele de investiții bazate pe asigurări care prezintă caracteristici de mediu sau sociale bazate, printre altele, pe o strategie de excludere, care ar putea răspunde preferințelor în materie de durabilitate cu condiția ca acestea să vizeze investiții durabile măcar într-o anumită măsură sau să dovedească faptul că principalele efecte negative sunt luate în considerare și abordate sau atenuate, în conformitate cu proporțiile minime de investiții sau cu elementele care demonstrează luarea în considerare a principalelor efecte negative asupra factorilor de durabilitate, stabilite de consumator sau de consumatorul potențial. Aceasta înseamnă, de asemenea, că produsele de investiții bazate pe asigurări care promovează caracteristici de mediu sau sociale fără a stabili o anumită proporție de investiții durabile sau o proporție a investițiilor în activități conforme cu taxonomia sau care nu iau în considerare principalele efecte negative nu vor fi eligibile spre a fi recomandate consumatorilor sau consumatorilor potențiali în funcție de preferințele lor individuale în materie de durabilitate. Cu toate acestea, aceste produse de investiții bazate pe asigurări pot fi în continuare recomandate în urma efectuării testului de adecvare, dar nu ca produse care îndeplinesc preferințele individuale în materie de durabilitate.
Articolul 3 din prezentul regulament stabilește data de aplicare a regulamentului propus, inclusiv perioada de tranziție de 12 luni.
REGULAMENTUL DELEGAT (UE) …/… AL COMISIEI
din 21.4.2021
de modificare a Regulamentelor delegate (UE) 2017/2358 și (UE) 2017/2359 în ceea ce privește integrarea factorilor de durabilitate și a riscurilor și a preferințelor în materie de durabilitate în cerințele de supraveghere și de guvernanță a produselor aplicabile întreprinderilor de asigurare și distribuitorilor de asigurări, precum și în normele de conduită profesională și în normele privind consilierea în domeniul investițiilor aplicabile produselor investiționale bazate pe asigurări
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Directiva (UE) 2016/97 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 ianuarie 2016 privind distribuția de asigurări, în special articolul 25 alineatul (2), articolul 28 alineatul (4) și articolul 30 alineatul (6),
întrucât:
(1)Tranziția către o economie circulară, cu emisii scăzute de carbon, mai durabilă și eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor și conformă cu obiectivele de dezvoltare durabilă este esențială pentru asigurarea competitivității pe termen lung a economiei Uniunii. În 2016, Uniunea a încheiat Acordul de la Paris. Articolul 2 alineatul (1) litera (c) din Acordul de la Paris stabilește obiectivul de a consolida răspunsul la schimbările climatice, printre altele prin corelarea fluxurilor financiare cu evoluția către o dezvoltare cu un nivel scăzut de emisii de gaze cu efect de seră și rezistentă la schimbările climatice.
(2)Recunoscând această provocare, în decembrie 2019 Comisia a prezentat Pactul verde european. Pactul verde este o nouă strategie de creștere care are drept scop transformarea Uniunii într-o societate echitabilă și prosperă, cu o economie modernă, eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor și competitivă, în care începând din 2050 emisiile nete de gaze cu efect de seră să fie 0, iar creșterea economică să fie decuplată de utilizarea resurselor. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, trebuie să li se transmită investitorilor semnale clare în ceea ce privește investițiile acestora, astfel încât să se evite activele depreciate și să se mobilizeze finanțare durabilă.
(3)În martie 2018, Comisia și-a publicat planul de acțiune „Finanțarea creșterii durabile”, care stabilește o strategie ambițioasă și cuprinzătoare privind finanțarea durabilă. Unul dintre obiectivele stabilite în acest plan de acțiune este reorientarea fluxurilor de capital către investiții durabile pentru a realiza o creștere durabilă și favorabilă incluziunii.
(4)Punerea în aplicare corespunzătoare a Planului de acțiune încurajează cererea de investiții durabile în rândul investitorilor. De aceea, este necesar să se clarifice faptul că examinarea factorilor și a obiectivelor în materie de durabilitate ar trebui să aibă loc în cadrul cerințelor de guvernanță a produsului stabilite în Regulamentul delegat (UE) 2017/2358 al Comisiei.
(5)Întreprinderile de asigurare și intermediarii de asigurări care creează produse de asigurare ar trebui să ia în considerare factorii de durabilitate în procesul de aprobare a produselor pentru fiecare produs de asigurare, precum și în alte mecanisme de guvernanță și supraveghere a produselor, pentru fiecare produs de asigurare care urmează să fie distribuit consumatorilor aflați în căutare de produse de asigurare cu profil legat de durabilitate.
(6)Dat fiind că piața-țintă ar trebui să fie stabilită cu un nivel suficient de detaliere, o simplă declarație generală conform căreia un produs de asigurare are un profil legat de durabilitate nu ar trebui să fie suficientă în acest sens. În schimb, întreprinderea de asigurare sau intermediarul de asigurări care creează produsul de asigurare ar trebui să precizeze care este grupul de consumatori cu obiective legate de durabilitate cărora urmează să li se distribuie produsul de asigurare.
(7)Pentru ca produsele de asigurare cu factori de durabilitate să fie în continuare ușor accesibile și pentru consumatorii care nu au preferințe în materie de durabilitate, întreprinderile de asigurare și intermediarii de asigurări care creează produse de asigurare nu ar trebui să aibă obligația de a identifica grupurile de consumatori cu ale căror nevoi, caracteristici și obiective nu este compatibil produsul cu factori de durabilitate.
(8)Factorii de durabilitate ai unui produs de asigurare ar trebui să fie prezentați într-un mod transparent, pentru a le permite distribuitorilor de asigurări să le furnizeze consumatorilor lor sau consumatorilor potențiali informațiile relevante.
(9)Evaluarea impactului care stă la baza inițiativelor legislative ulterioare, publicată în mai 2018, a demonstrat necesitatea de a clarifica faptul că factorii de durabilitate ar trebui să fie luați în considerare de către intermediarii de asigurări și întreprinderile de asigurare care distribuie produse investiționale bazate pe asigurări în cadrul procesului de îndeplinire a obligațiilor lor față de consumatorii lor și față de consumatorii potențiali.
(10)Pentru a menține un standard ridicat de protecție a investitorilor, atunci când identifică tipurile de conflicte de interese a căror existență poate aduce atingere intereselor unui consumator sau consumator potențial, intermediarii de asigurări și întreprinderile de asigurare care distribuie produse investiționale bazate pe asigurări ar trebui să includă tipurile de conflicte de interese care apar ca urmare integrării preferințelor în materie de durabilitate ale consumatorului. În cazul consumatorilor existenți pentru care s-a efectuat deja o evaluare a caracterului adecvat, intermediarii de asigurări și întreprinderile de asigurare ar trebui să aibă posibilitatea de a identifica preferințele individuale în materie de durabilitate ale consumatorului cu ocazia următoarei actualizări periodice a evaluării existente a caracterului adecvat.
(11)Intermediarii de asigurări și întreprinderile de asigurare care furnizează consiliere cu privire la produsele de investiții bazate pe asigurări ar trebui să aibă posibilitatea de a le recomanda consumatorilor lor sau consumatorilor potențiali produse de investiții bazate pe asigurări și, prin urmare, ar trebui să aibă posibilitatea de a adresa întrebări pentru a identifica preferințele individuale în materie de durabilitate ale consumatorului. În conformitate cu obligația de a desfășura activități de distribuție în acord deplin cu interesele consumatorilor, recomandările adresate consumatorilor sau consumatorilor potențiali ar trebui să reflecte atât obiectivele financiare, cât și eventualele preferințe în materie de durabilitate exprimate de acești consumatori. Prin urmare, este necesar să se clarifice faptul că includerea factorilor de durabilitate în procesul de consiliere nu trebuie să conducă la practici de vânzare inadecvată sau la prezentarea eronată a produselor de investiții bazate pe asigurări ca îndeplinind preferințele în materie de durabilitate dacă acest lucru nu este adevărat. Pentru a evita astfel de practici sau prezentări de date eronate, intermediarii de asigurări și întreprinderile de asigurare care furnizează consiliere cu privire la produse de investiții bazate pe asigurări ar trebui să evalueze mai întâi celelalte obiective de investiții și circumstanțe individuale ale consumatorului sau consumatorului potențial, înainte de a-i adresa întrebări despre eventualele sale preferințe în materie de durabilitate.
(12)Până în prezent au fost dezvoltate produse de investiții bazate pe asigurări cu diferite grade de ambiție legată de durabilitate. Pentru a le permite consumatorilor sau consumatorilor potențiali să înțeleagă diferitele grade de durabilitate și să ia decizii investiționale în cunoștință de cauză în ceea ce privește durabilitatea, intermediarii de asigurări și întreprinderile de asigurare care distribuie produse de investiții bazate pe asigurări ar trebui să explice distincția dintre, pe de o parte, produsele de investiții bazate pe asigurări care urmăresc, integral sau parțial, investiții durabile în activități economice care pot fi calificate drept durabile din punctul de vedere al mediului în sensul Regulamentului (UE) 2020/852 al Parlamentului European și al Consiliului, investițiile durabile, astfel cum sunt definite la articolul 2 alineatul (17) din Regulamentul (UE) 2019/2088 al Parlamentului European și al Consiliului, și produsele de investiții bazate pe asigurări care iau în considerare principalele efecte negative asupra factorilor de durabilitate care ar putea fi eligibile spre a fi recomandate ca răspunzând preferințelor individuale în materie de durabilitate ale consumatorilor și, pe de altă parte, alte produse de investiții bazate pe asigurări fără aceste caracteristici specifice care nu ar trebui să fie eligibile spre a fi recomandate consumatorilor sau consumatorilor potențiali care au preferințe individuale în materie de durabilitate.
(13)Este necesar să se abordeze preocupările legate de „dezinformarea ecologică”, în special practica ce constă în a obține un avantaj concurențial neloial recomandând un produs de investiții bazat pe asigurări ca fiind ecologic sau durabil, deși, de fapt, acest produs de investiții bazat pe asigurări nu îndeplinește standardele de bază în materie de mediu sau de durabilitate. Pentru a preîntâmpina vânzarea inadecvată și dezinformarea ecologică, intermediarii de asigurări și întreprinderile de asigurare care distribuie produse de investiții bazate pe asigurări nu ar trebui să recomande produse de investiții bazate pe asigurări ca răspunzând preferințelor individuale în materie de durabilitate în cazul în care produsele respective nu răspund acestor preferințe. Intermediarii de asigurări și întreprinderile de asigurare care distribuie produse de investiții bazate pe asigurări ar trebui să le explice consumatorilor lor sau consumatorilor potențiali motivele pentru care procedează astfel și să țină evidența acestor motive.
(14)Este necesar să se clarifice faptul că produsele de investiții bazate pe asigurări care nu sunt eligibile pentru satisfacerea preferințelor individuale în materie de durabilitate pot fi recomandate în continuare de intermediarii de asigurări și de întreprinderile de asigurare care distribuie produse de investiții bazate pe asigurări, dar nu ca răspunzând preferințelor individuale în materie de durabilitate. Pentru ca consumatorii sau consumatorii potențiali să poată primi recomandări suplimentare, în cazul în care produsele de investiții bazate pe asigurări nu corespund preferințelor în materie de durabilitate ale consumatorului, acesta ar trebui să aibă posibilitatea de a-și adapta informațiile privind preferințele sale în materie de durabilitate. Pentru a preveni vânzarea inadecvată și dezinformarea ecologică, intermediarii de asigurări și întreprinderile de asigurare care distribuie produse de investiții bazate pe asigurări ar trebui să păstreze evidențe privind deciziile consumatorului, împreună cu explicația oferită de acesta pentru adaptare.
(15)Dispozițiile prezentului regulament sunt strâns legate între ele și cu dispozițiile Regulamentului (UE) 2019/2088, întrucât stabilesc un sistem cuprinzător de prezentare a aspectelor legate de durabilitate. Pentru a permite o interpretare și o aplicare coerentă a acestor dispoziții și pentru a se oferi asigurarea că atât participanților la piață și autorităților competente, cât și investitorilor li se oferă o înțelegere cuprinzătoare a acestor dispoziții și o modalitate ușoară de a le consulta, este de dorit ca respectivele dispoziții să fie incluse într-un singur act juridic.
(16)Prin urmare, ar trebui să se modifice în consecință Regulamentele delegate (UE) 2017/2358 și (UE) 2017/2359.
(17)Ar trebui ca autoritățile competente, intermediarii de asigurări și întreprinderile de asigurare să dispună de suficient timp pentru a se adapta la noile cerințe cuprinse în prezentul regulament. Prin urmare, aplicarea acestuia ar trebui să fie amânată,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Modificări aduse Regulamentului delegat (UE) 2017/2358
Regulamentul delegat (UE) 2017/2358 se modifică după cum urmează:
(1)
La articolul 4 alineatul (3) litera (a), punctul (i) se înlocuiește cu următorul text:
„(i)
să țină seama de obiectivele, interesele și caracteristicile consumatorilor, inclusiv de eventualele obiective legate de durabilitate;”
(2)
Articolele 5 și 6 se înlocuiesc cu următorul text:
„Articolul 5
Piața-țintă
(1)
Procesul de aprobare a produselor identifică, pentru fiecare produs de asigurare, piața-țintă și grupul compatibil de clienți. Piața-țintă se identifică cu un nivel suficient de detaliere, ținând seama de caracteristicile, profilul de risc, complexitatea și natura produsului de asigurare, precum și de factorii de durabilitate aplicabili, astfel cum sunt definiți la articolul 2 alineatul (24) din Regulamentul (UE) 2019/2088 al Parlamentului European și al Consiliului*.
(2)
În special în cazul produselor de investiții bazate pe asigurări, creatorii de produse de asigurare pot identifica grupurile de consumatori cu ale căror nevoi, caracteristici și obiective produsul de asigurare nu este, în general, compatibil, cu excepția cazului în care produsul de asigurare ia în considerare factorii de durabilitate menționați la alineatul (1).
(3)
Creatorii de produse de asigurare concep și comercializează numai produse de asigurare compatibile cu nevoile, caracteristicile și obiectivele consumatorilor care aparțin pieței-țintă, inclusiv cu eventualele lor obiective legate de durabilitate. Atunci când evaluează dacă un produs de asigurare este compatibil cu o piață-țintă, creatorii de produse de asigurare țin seama de nivelul de informații disponibile pentru clienții aparținând pieței-țintă respective și de cunoștințele acestora în domeniul financiar.
(4)
Creatorii de produse de asigurare se asigură că personalul implicat în conceperea și crearea produselor de asigurare are aptitudinile, cunoștințele și experiența necesare pentru a înțelege corect produsele de asigurare comercializate și interesele, obiectivele și caracteristicile consumatorilor aparținând pieței-țintă, inclusiv eventualele obiective legate de durabilitate ale acestora.
Articolul 6
Testarea produselor
(1)
Creatorii de produse de asigurare își testează produsele în mod corespunzător, efectuând, după caz, și o analiză a scenariilor, înainte de a introduce produsul respectiv pe piață sau de a-l adapta în mod semnificativ sau dacă piața-țintă s-a modificat în mod semnificativ. Testarea produselor verifică dacă, pe parcursul duratei sale de viață, produsul de asigurare corespunde nevoilor, obiectivelor și caracteristicilor identificate ale consumatorilor aparținând pieței-țintă, inclusiv eventualelor obiective legate de durabilitate ale acestora. Creatorii de produse de asigurare își testează produsele din punct de vedere calitativ și, în funcție de tipul și natura produsului de asigurare și de riscul de prejudiciere a clienților, cantitativ.
(2)
Creatorii de produse de asigurare nu introduc pe piață produsele care, conform rezultatelor testării, nu corespund nevoilor, obiectivelor și caracteristicilor identificate ale pieței-țintă, inclusiv eventualelor obiective legate de durabilitate ale acesteia.
_____________________
*
Regulamentul (UE) 2019/2088 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind informațiile privind durabilitatea în sectorul serviciilor financiare (JO L 317, 9.12.2019, p. 1).”;
(3)
la articolul 7, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
„(1)
Creatorii de produse de asigurare monitorizează permanent și revizuiesc periodic produsele pe care le-au introdus pe piață, cu scopul de a identifica evenimentele care ar putea afecta în mod semnificativ caracteristicile principale, acoperirea riscurilor sau garanțiile produselor respective. Aceștia verifică dacă produsele de asigurare corespund în continuare nevoilor, caracteristicilor și obiectivelor pieței-țintă identificate, inclusiv eventualelor obiective legate de durabilitate ale acesteia, și dacă aceste produse sunt distribuite pe piața-țintă sau, dimpotrivă, ajung la consumatori din afara pieței-țintă.”;
(4)
la articolul 8, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:
„(3)
Informațiile menționate la alineatul (2) permit distribuitorilor de asigurări:
(a)
să înțeleagă produsele de asigurare;
(b)
să înțeleagă piața-țintă identificată pentru produsele de asigurare;
(c)
să identifice consumatorii cu ale căror nevoi, caracteristici și obiective, inclusiv eventuale obiective legate de durabilitate, produsul de asigurare nu este compatibil;
(d)
să desfășoare activitățile de distribuție a produselor de asigurare relevante, în deplin acord cu interesele clienților lor, după cum prevede articolul 17 alineatul (1) din Directiva (UE) 2016/97.”;
(5)
la articolul 10, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:
„(2)
Acordurile de distribuție a produselor:
(a)
urmăresc prevenirea și reducerea prejudiciilor la adresa clienților;
(b)
susțin gestionarea corespunzătoare a conflictelor de interese;
(c)
asigură luarea în considerare în mod corespunzător a obiectivelor, intereselor și caracteristicilor consumatorilor, inclusiv a eventualelor obiective legate de durabilitate ale acestora.”;
(6)
Articolul 11 se înlocuiește cu următorul text:
„Articolul 11
Informarea creatorului de produse de asigurare
Distribuitorii de asigurări care constată că un produs de asigurare nu este conform cu interesele, obiectivele și caracteristicile consumatorilor aparținând pieței-țintă identificate, inclusiv cu eventualele obiective legate de durabilitate ale acestora, sau care iau cunoștință de existența altor circumstanțe legate de produs care îl pot afecta în mod negativ pe consumator informează prompt creatorul de produse de asigurare și, dacă este cazul, își modifică strategia de distribuție pentru produsul de asigurare respectiv.”.
Articolul 2
Modificări aduse Regulamentului delegat (UE) 2017/2359
Regulamentul delegat (UE) 2017/2359 se modifică după cum urmează:
(1)
La articolul 2, se adaugă următoarele puncte 4 și 5:
„(4)
«preferințe în materie de durabilitate» înseamnă posibilitatea consumatorului sau a consumatorului potențial de a integra sau nu unul dintre următoarele produse financiare în investiția sa, precum și, în cazul unei opțiuni afirmative, măsura acestei integrări:
(a)
un produs de investiții bazat pe asigurări pentru care consumatorul sau consumatorul potențial stabilește că o proporție minimă din acesta trebuie să fie investită în investiții durabile din punctul de vedere al mediului, astfel cum sunt definite la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2020/852 al Parlamentului European și al Consiliului**;
(b)
un produs de investiții bazat pe asigurări pentru care consumatorul sau consumatorul potențial stabilește că o proporție minimă din acesta trebuie să fie investită în investiții durabile, astfel cum sunt definite la articolul 2 alineatul (17) din Regulamentul (UE) 2019/2088 al Parlamentului European și al Consiliului***;
(c)
un produs de investiții bazat pe asigurări care ia în considerare principalele efecte negative asupra factorilor de durabilitate, elementele care demonstrează luarea în considerare a acestor efecte negative fiind stabilite de consumator sau de consumatorul potențial;
(5)
«factori de durabilitate» înseamnă factori de durabilitate, astfel cum sunt definiți la articolul 2 punctul 24 din Regulamentul (UE) 2019/2088.
_______________________________________________________________
**
Regulamentul (UE) 2020/852 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iunie 2020 privind instituirea unui cadru care să faciliteze investițiile durabile și de modificare a Regulamentului (UE) 2019/2088 (JO L 198, 22.6.2020, p. 13).
***
Regulamentul (UE) 2019/2088 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind informațiile privind durabilitatea în sectorul serviciilor financiare (JO L 317, 9.12.2019, p. 1).”;
(2)
la articolul 3, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
„(1)
În vederea identificării, în conformitate cu articolul 28 din Directiva (UE) 2016/97, a tipurilor de conflicte de interese care apar în cursul desfășurării oricărei activități de distribuție de asigurări legate de produsele de investiții bazate pe asigurări și care implică riscul de a aduce atingere intereselor unui consumator, inclusiv preferințelor sale în materie de durabilitate, intermediarii de asigurări și întreprinderile de asigurare evaluează dacă ei înșiși, o persoană relevantă sau orice persoană direct sau indirect legată de ei printr-o relație de control are un interes față de un rezultat al activităților de distribuție de asigurări care îndeplinește următoarele criterii:
(a)
este distinct de interesul avut de consumator sau de posibilul consumator față de rezultatul activităților de distribuție de asigurări;
(b)
are potențialul de a influența rezultatul activităților de distribuție în detrimentul consumatorului.
Intermediarii de asigurări și întreprinderile de asigurare procedează în același mod pentru identificarea conflictelor de interese dintre consumatori.”;
(3)
Articolul 9 se modifică după cum urmează:
(a)
la alineatul (2), litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
„(a)
corespunde obiectivelor de investiții ale consumatorului sau ale potențialului consumator, inclusiv toleranței la risc și eventualelor preferințe în materie de durabilitate ale persoanei respective;”;
(b)
alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:
„(4)
Informațiile privind obiectivele de investiții ale consumatorului sau ale consumatorului potențial cuprind, după caz, informații privind perioada de timp în care consumatorul sau consumatorul potențial dorește să dețină investiția, preferințele persoanei respective privind asumarea de riscuri, profilul de risc, scopurile investiției și, în plus, preferințele sale în materie de durabilitate. Nivelul informațiilor colectate trebuie să fie adecvat tipului specific de produs sau serviciu avut în vedere.”.
(c)
alineatul (6) se înlocuiește cu următorul text:
„(6)
Atunci când oferă consultanță privind un produs de investiții bazat pe asigurări în conformitate cu articolul 30 alineatul (1) din Directiva (UE) 2016/97, în cazul în care niciunul dintre produse nu este adecvat pentru consumator sau pentru potențialul consumator, intermediarul de asigurări sau întreprinderea de asigurare nu formulează nicio recomandare.
Un intermediar de asigurări sau o întreprindere de asigurare nu recomandă produse de investiții bazate pe asigurări ca răspunzând preferințelor în materie de durabilitate ale unui consumator sau consumator potențial în cazul în care respectivele produse de investiții bazate pe asigurări nu răspund acestor preferințe. Intermediarii de asigurări și întreprinderile de asigurare le explică consumatorilor lor sau consumatorilor potențiali motivele pentru care procedează astfel și țin evidența acestor motive.
În cazul în care niciun produs de investiții bazat pe asigurări nu răspunde preferințelor în materie de durabilitate ale consumatorului sau consumatorului potențial, iar consumatorul decide să își adapteze preferințele în materie de durabilitate, intermediarul de asigurări sau întreprinderea de asigurare păstreze evidențe privind deciziile consumatorului, inclusiv a motivelor invocate de acesta în legătură cu deciziile respective.”;
(4)
Articolul 14 se modifică după cum urmează:
(a)
la alineatul (1) litera (b), punctul (i) se înlocuiește cu următorul text:
„(i)obiectivelor de investiții ale consumatorului, inclusiv toleranței la risc a persoanei respective, precizând dacă îndeplinirea obiectivelor de investiții ale consumatorului se realizează ținând seama de preferințele în materie de durabilitate ale acestuia;”.
(b)la alineatul (4) se adaugă următorul paragraf:
„Cerințele de respectare a preferințelor în materie de durabilitate ale consumatorilor sau ale consumatorilor potențiali, după caz, nu aduc nicio modificare condițiilor prevăzute la primul paragraf.”
Articolul 3
Intrare în vigoare și aplicare
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament se aplică de la [OP: a se introduce data - 12 luni de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.].
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 21.4.2021
Pentru Comisie,
Președinta
Ursula VON DER LEYEN