ANEXĂ
Regulamentul (UE) 2019/631 se modifică după cum urmează:
(1)Anexa I se modifică după cum urmează:
(a)Partea A se modifică după cum urmează:
(i)după punctul 3, se introduc următoarele puncte 3a, 3b, și 3c:
„3a.
Pentru un producător al cărui WLTPCO2 sau NEDCCO2 este zero, obiectivul de referință din 2021 privind emisiile specifice este NEDCobiectiv2020, astfel cum este definit la punctul 3.
3b.
Pentru un producător care introduce pentru prima dată autoturisme pe piața Uniunii în oricare dintre anii calendaristici din perioada 2021-2024, obiectivul de referință din 2021 privind emisiile specifice este media obiectivelor de referință privind emisiile specifice determinate pentru toți producătorii în conformitate cu punctul 3, ponderată în funcție de numărul de autoturisme noi înmatriculate pentru respectivii producători în Uniune în 2020.
3c. În pofida punctului 3b, în cazul în care în oricare dintre anii calendaristici din perioada 2021-2024, un producător introduce pentru prima dată autoturisme pe piața Uniunii, dar acest producător este rezultatul fuziunii a doi sau mai mulți producători, dintre care cel puțin unul era responsabil pentru autoturismele noi înmatriculate în Uniune în 2020, obiectivul de referință din 2021 privind emisiile specifice pentru noul producător este unul dintre următoarele:
(a)în cazul în care doi sau mai mulți dintre producătorii care au fuzionat au fost responsabili pentru autoturismele noi înmatriculate în Uniune în 2020, obiectivul de referință din 2021 privind emisiile specifice este media obiectivelor de referință privind emisiile specifice determinate pentru producătorii respectivi în conformitate cu punctul 3, ponderată în funcție de numărul de autoturisme noi înmatriculate pentru respectivii producători în Uniune în 2020;
(b)în cazul în care numai unul dintre producătorii care a fuzionat a fost responsabil pentru autoturismele noi înmatriculate în Uniune în 2020, obiectivul de referință din 2021 privind emisiile specifice, determinat în conformitate cu punctul 3 pentru producătorul respectiv.”
(ii)punctul 5 se înlocuiește cu următorul text:
„5.
Obiective de derogare în conformitate cu articolul 10 alineatul (3) sau (4)
(a)Pentru un producător căruia i s-a acordat, în conformitate cu articolul 10 alineatul (3), o derogare de la obiectivul său privind emisiile specifice bazat pe NEDC în anul calendaristic 2021 sau, în conformitate cu articolul 10 alineatul (4), o derogare de la obiectivele sale privind emisiile specifice în oricare dintre anii calendaristici din perioada 20212024, obiectivul de derogare bazat pe WLTP pentru anii respectivi se calculează după cum urmează:
Obiectivul de derogare = WLTPCO2
unde:
WLTPCO2
este WLTPCO2 astfel cum este definit la punctul 3;
NEDCCO2
este NEDCCO2 astfel cum este definit la punctul 3;
NEDCobiectiv de derogare
este obiectivul de derogare acordat de Comisie în temeiul articolului 10 alineatul (3) sau (4), după caz.
(b)În pofida dispozițiilor de la litera (a), în cazul în care unui producător i se acordă, în conformitate cu articolul 10 alineatul (4), o derogare de la obiectivele privind emisiile specifice în oricare dintre anii calendaristici din perioada 2021-2024, dar acesta nu a fost responsabil pentru înmatricularea de autoturisme noi în Uniune înainte de 2021, obiectivul de derogare pentru oricare dintre anii calendaristici respectivi se calculează în conformitate cu formula de la litera (a), aplicându-se următoarele definiții:
WLTPCO2
este valoarea medie a WLTPCO2, astfel cum este definit la punctul 3, pentru toți producătorii individuali, ponderată cu numărul de autoturisme noi înmatriculate în 2020;
NEDCCO2
este valoarea medie a NEDCCO2, astfel cum este definit la punctul 3, pentru toți producătorii individuali, ponderată cu numărul de autoturisme noi înmatriculate în 2020;
NEDCobiectiv de derogare
este obiectivul de derogare calculat în conformitate cu articolul 10 alineatul (4) coroborat cu articolul 6 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 63/2011.”
(b)În anexa I partea B, după punctul 3 se introduc următoarele puncte 3a, 3b, și 3c:
„3a. Pentru un producător al cărui WLTPCO2 sau NEDCCO2 este zero, obiectivul de referință din 2021 privind emisiile specifice este NEDCobiectiv2020, astfel cum este definit la punctul 3.
3b.
Pentru un producător care introduce pentru prima dată vehicule utilitare ușoare pe piața Uniunii în oricare dintre anii calendaristici din perioada 2021-2024, obiectivul de referință din 2021 privind emisiile specifice este media obiectivelor de referință privind emisiile specifice determinate pentru toți producătorii în conformitate cu punctul 3, ponderată în funcție de numărul de vehicule utilitare ușoare noi înmatriculate pentru respectivii producători în Uniune în 2020.
3c. În pofida punctului 3b, în cazul în care în oricare dintre anii calendaristici din perioada 2021-2024, un producător introduce pentru prima dată vehicule utilitare ușoare pe piața Uniunii, dar acest producător este rezultatul fuziunii a doi sau mai mulți producători dintre care cel puțin unul era responsabil pentru vehiculele utilitare ușoare noi înmatriculate în Uniune în 2020, obiectivul de referință din 2021 privind emisiile specifice pentru noul producător este unul dintre următoarele:
(a)în cazul în care doi sau mai mulți dintre producătorii care au fuzionat au fost responsabili pentru vehiculele utilitare ușoare noi înmatriculate în Uniune în 2020, obiectivul de referință din 2021 privind emisiile specifice este media obiectivelor de referință privind emisiile specifice determinate pentru producătorii respectivi în conformitate cu punctul 3, ponderată în funcție de numărul de vehicule utilitare ușoare noi înmatriculate pentru respectivii producători în Uniune în 2020;
(b)în cazul în care numai unul dintre producătorii care a fuzionat a fost responsabil pentru vehiculele utilitare ușoare noi înmatriculate în Uniune în 2020, obiectivul de referință din 2021 privind emisiile specifice, determinat în conformitate cu punctul 3 pentru producătorul respectiv.”
(2)Anexa II se modifică după cum urmează:
(a)Partea A se modifică după cum urmează:
(i)punctul 1 se elimină la 1 martie 2021;
(ii)se introduce următorul punct 1a:
„1a.„Statele membre înregistrează, pentru fiecare an calendaristic, următoarele date detaliate pentru fiecare autoturism nou înmatriculat ca vehicul M1 pe teritoriul lor, cu excepția datelor indicate la punctele 22, 23 și 24, care sunt furnizate la cererea Comisiei:
(1)producătorul;
(2)numărul de omologare de tip și extensiile aferente;
(3)tipul, varianta și versiunea;
(4)marca și denumirea comercială;
(5)identificatorul familiei de interpolare a vehiculului;
(6)numărul de identificare al vehiculului;
(7)categoria de vehicul omologat de tip;
(8)categoria de vehicul înmatriculat;
(9)data primei înmatriculări;
(10)emisiile specifice de CO2;
(11)consumul de combustibil;
(12)masa vehiculului în stare de funcționare;
(13)masa de încercare;
(14)tipul de combustibil și modul de combinare a combustibililor;
(15)consumul de energie electrică;
(16)autonomia electrică;
(17)codul (codurile) ecoinovației;
(18)reducerile de emisii de CO2 rezultate din ecoinovație;
(19)amprenta: ampatamentul, ecartamentul axei directoare și ecartamentul celeilalte axe;
(20)cilindreea motorului;
(21)puterea netă maximă;
(22)coeficienții de rezistență la înaintare pe drum: f0, f1 și f2;
(23)aria suprafeței frontale;
(24)clasa de rezistență la rulare a pneurilor.
În conformitate cu articolul 7, statele membre pun la dispoziția Comisiei toate datele enumerate la acest punct în formatul specificat în secțiunea 2 din partea B. Datele indicate la punctele 9 și 11 se înregistrează începând cu anul calendaristic 2022 și se pun la dispoziția Comisiei pentru prima dată la 28 februarie 2023.”;
(iii)punctul 2 se înlocuiește cu următorul text:
„2. Datele detaliate menționate la punctul 1 se preiau din certificatul de conformitate al autoturismului respectiv.”
(iv)după punctul 2 se inserează următorul punct 2a:
„2a. În cazul vehiculelor bicarburant alimentate cu benzină și gaz petrolier lichefiat (GPL) sau cu benzină și gaz natural comprimat (GNC), ale căror certificate de conformitate menționează valori ale emisiilor specifice de CO2 pentru ambele tipuri de combustibili, statele membre raportează valoarea pentru GPL sau pentru GNC, după caz.
În cazul vehiculelor multicarburant care utilizează benzină și combustibil pe bază de etanol (E85), statele membre raportează emisiile specifice de CO2 pentru benzină.”
(b)Partea B se modifică după cum urmează:
(i)secțiunea 2 se elimină la 1 martie 2021;
(ii)se introduce următoarea secțiune 2a:
„Secțiunea 2a
Date de monitorizare detaliate – o înregistrare pentru fiecare vehicul
|
Trimitere la punctele 1 și 1a din partea A
|
Date detaliate per vehicul înmatriculat
|
Sursele datelor
Certificatul de conformitate [anexa VIII la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/683 al Comisiei*], cu excepția cazului în care se indică altfel
|
|
(1)
|
Numele producătorului (denumirea UE standard(1))
|
Denumirea atribuită de Comisie
|
|
|
Numele producătorului(2)
|
0.5 sau, în cazul în care există mai multe denumiri pentru un producător, denumirea înregistrată la rubrica 0.5.1
|
|
(2)
|
Numărul de omologare de tip și extensiile aferente
|
0.11
|
|
(3)
|
Tip
|
0.2
|
|
|
Variantă
|
|
|
|
Versiune
|
|
|
(4)
|
Marca și denumirea comercială
|
0.1 și 0.2.1
|
|
(5)
|
Identificatorul familiei de interpolare a vehiculului
|
0.2.3.1
|
|
(6)
|
Numărul de identificare al vehiculului
|
0.10
|
|
(7)
|
Categoria de vehicul omologat de tip
|
0.4
|
|
(8)
|
Categoria de vehicul înmatriculat
|
Certificat de înmatriculare
|
|
(9)
|
Data primei înmatriculări
|
Certificat de înmatriculare
|
|
(10)
|
Emisiile specifice de CO2 (g/km)
|
49.4 combinate sau, dacă este cazul, ponderate combinate
|
|
(11)
|
Consumul de combustibil (l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km)
|
49.4 combinate sau, dacă este cazul, ponderate combinate
|
|
(12)
|
Masa în stare de funcționare (kg)
|
13
|
|
(13)
|
Masa de încercare (kg)
|
47.1.1
|
|
(14)
|
Tipul de combustibil
|
26
|
|
|
Modul de combinare a combustibililor
|
26.1
|
|
(15)
|
Consumul de energie electrică (Wh/km)
|
PEV: 49.5.1
OVC-HEV: 49.5.2
|
|
(16)
|
Autonomia electrică (km)
|
PEV: 49.5.1
OVC-HEV: 49.5.2
|
|
(17)
|
Codul (codurile) ecoinovației
|
49.3.1
|
|
(18)
|
reducerile rezultate din ecoinovație (g CO2/km)
|
49.3.2.2
|
|
(19)((19)
|
Ampatamentul (mm)
|
|
|
|
Ecartamentul axei directoare (axa 1) (mm)(3)
|
30
|
|
|
Ecartamentul celeilalte axe (axa 2) (mm)(3)
|
30
|
|
(20)
|
Cilindreea motorului (cm3)
|
25
|
|
(21)
|
Puterea netă maximă (kW)
|
27.1 și 27.3
|
|
(22)
|
Coeficienții de rezistență la înaintare pe drum(4)
|
f0, N
|
47.1.3.0
|
|
|
|
f1,
N/(km/h)
|
47.1.3.1
|
|
|
|
f2, N/(km/h)
|
47.1.3.2
|
|
(23)
|
Aria suprafeței frontale (m2)(4)
|
47.1.2
|
|
(24)
|
Clasa de rezistență la rulare a pneurilor(4)
|
35
|
Note:
(1)Lista publicată de Comisie pe site-ul CIRCABC.
(2)În cazul omologărilor de tip naționale de serii mici (NSS) sau al omologărilor individuale (IVA), numele producătorului se înscrie în coloana „Numele producătorului”, în timp ce în coloana „Numele producătorului – Denumirea UE standard” se indică una dintre următoarele mențiuni: „AA-NSS” sau „AA-IVA”, după caz.
(3)În cazul în care un vehicul este echipat cu ecartamente de lățimi diferite, se raportează lățimea maximă a axei.
(4)La cererea Comisiei.
* Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/683 al Comisiei din 15 aprilie 2020 pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește cerințele administrative pentru omologarea și supravegherea pieței autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și ale sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective (JO L 163, 26.5.2020)”.
(3)Anexa III se modifică după cum urmează:
(a)Partea A se modifică după cum urmează:
(i)punctul 1.1 se elimină la 1 martie 2021;
(ii)se introduce următorul punct 1.1a:
„1.1a.
Vehicule complete înmatriculate ca N1
Statele membre înregistrează, pentru fiecare an calendaristic, următoarele date detaliate pentru fiecare vehicul utilitar nou înmatriculat ca vehicul N1 pe teritoriul lor, cu excepția datelor indicate la punctele 23, 24 și 25, care sunt furnizate la cererea Comisiei:
(1)producătorul;
(2)numărul de omologare de tip și extensiile aferente;
(3)tipul, varianta și versiunea;
(4)marca și, dacă este disponibilă, denumirea comercială;
(5)identificatorul familiei de interpolare a vehiculului;
(6)numărul de identificare al vehiculului;
(7)categoria de vehicul omologat de tip;
(8)categoria de vehicul înmatriculat;
(9)data primei înmatriculări;
(10)emisiile specifice de CO2;
(11)consumul de combustibil;
(12)masa vehiculului în stare de funcționare;
(13)masa de încercare;
(14)tipul de combustibil și modul de combinare a combustibililor;
(15)consumul de energie electrică;
(16)autonomia electrică;
(17)codul (codurile) ecoinovației;
(18)reducerile de emisii de CO2 rezultate din ecoinovație;
(19)amprenta: ampatamentul, ecartamentul axei directoare și ecartamentul celeilalte axe;
(20)cilindreea motorului;
(21)puterea netă maximă;
(22)masa maximă tehnic admisibilă cu încărcătură;
(23)coeficienții de rezistență la înaintare pe drum: f0, f1 și f2;
(24)aria suprafeței frontale;
(25)clasa de rezistență la rulare a pneurilor.
În conformitate cu articolul 7, statele membre pun la dispoziția Comisiei toate datele enumerate la acest punct în formatul specificat în secțiunea 2 din partea C. Datele indicate la punctele 9 și 11 se înregistrează începând cu anul calendaristic 2022 și se pun la dispoziția Comisiei pentru prima dată la 28 februarie 2023.”
(iii)la punctul 1.2.1.2 se adaugă litera „, (q)”;
(iv)punctele 1.2.1.1 și 1.2.1.2 se elimină de la 1 martie 2021;
(v)se introduce următorul punct 1.2.1.2a:
„1.2.1.2a. Vehicule completate din categoria N1 omologate de tip în conformitate cu anexa XXI la Regulamentul (UE) 2017/1151
Pentru fiecare vehicul nou completat înmatriculat în 2021 și în anii calendaristici ulteriori, statele membre prezintă cel puțin datele specificate la punctul 1.1a subpunctele 1, 5, 6, 8, 10, 11, 12, 17, 18 și 22, iar pentru fiecare vehicul nou înmatriculat în 2022 și în anii calendaristici următori, datele specificate la punctul 1.1a subpunctele 9, 23, 24 și 25.”
(vi)la punctul 1.2.2, teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:
„Pentru fiecare vehicul nou completat din categoria N1, omologat de tip în conformitate cu anexa XXI la Regulamentul (UE) 2017/1151, înmatriculat în 2020 și în anii calendaristici următori, producătorul vehiculului de bază corespunzător raportează Comisiei, începând cu anul 2021, următoarele date referitoare la vehiculul de bază:
(vii)punctul 2 se înlocuiește cu următorul text:
„2. Datele detaliate menționate la punctul 1 se preiau din certificatul de conformitate al vehiculului utilitar ușor în cauză. Pentru detaliile care nu sunt disponibile în certificatul de conformitate, se preiau detalii din documentația de omologare de tip sau din informațiile raportate de producătorul vehiculului de bază, în conformitate cu punctul 1.2.3.”
(viii)după punctul 2 se inserează următorul punct 2a:
„2a. În cazul vehiculelor bicarburant alimentate cu benzină și gaz petrolier lichefiat (GPL) sau cu benzină și gaz natural comprimat (GNC), ale căror certificate de conformitate menționează valori ale emisiilor specifice de CO2 pentru ambele tipuri de combustibili, statele membre raportează valoarea pentru GPL sau pentru GNC, după caz.
În cazul vehiculelor multicarburant care utilizează benzină și combustibil pe bază de etanol (E85), statele membre raportează emisiile specifice de CO2 pentru benzină.”
(b)partea C se modifică după cum urmează:
(i)secțiunea 2 se elimină la 1 martie 2021;
(ii)se introduce următoarea secțiune 2a:
„Secțiunea 2a
Date de monitorizare detaliate – o înregistrare pentru fiecare vehicul
|
Trimitere la punctele 1.1 și 1.1a din partea A
|
Date detaliate per vehicul înmatriculat
|
Sursele datelor
Certificatul de conformitate [anexa VIII la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/683*], cu excepția cazului în care se indică altfel
|
|
(1)
|
Numele producătorului (denumirea UE standard(1))
|
Denumirea atribuită de Comisie
|
|
|
Numele producătorului(2)
|
0.5 sau, în cazul în care există mai multe denumiri pentru un producător, denumirea înregistrată la rubrica 0.5.1
|
|
(2)
|
Numărul de omologare de tip și extensiile aferente
|
0.11
|
|
(3)
|
Tip
|
0.2
|
|
|
Variantă
|
|
|
|
Versiune
|
|
|
(4)
|
Marca și denumirea comercială
|
0.1 și 0.2.1
|
|
(5)
|
Identificatorul familiei de interpolare a vehiculului
|
0.2.3.1
|
|
(6)
|
Numărul de identificare al vehiculului
|
0.10
|
|
(7)
|
Categoria de vehicul omologat de tip
|
0.4
|
|
(8)
|
Categoria de vehicul înmatriculat
|
Certificat de înmatriculare
|
|
(9)
|
Data primei înmatriculări
|
Certificat de înmatriculare
|
|
(10)
|
Emisiile specifice de CO2 (g/km)
|
49.4 combinate sau, dacă este cazul, ponderate combinate
|
|
(11)
|
Consumul de combustibil (l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km)
|
49.4 combinate sau, dacă este cazul, ponderate combinate
|
|
(12)
|
Masa în stare de funcționare (vehicule complete și completate) (kg)
|
13
|
|
(13)
|
Masa de încercare (vehicule complete și completate) (kg)
|
47.1.1
|
|
(14)
|
Tipul de combustibil
|
26
|
|
|
Modul de combinare a combustibililor
|
26.1
|
|
(15)
|
Consumul de energie electrică (Wh/km)
|
PEV: 49.5.1
OVC-HEV: 49.5.2
|
|
(16)
|
Autonomia electrică (km)
|
PEV: 49.5.1
OVC-HEV: 49.5.2
|
|
(17)
|
Codul (codurile) ecoinovației
|
49.3.1
|
|
(18)
|
Reducerile rezultate din ecoinovație (g CO2/km)
|
49.3.2.2
|
|
19 (19)
|
Ampatamentul (mm)
|
4
|
|
|
Ecartamentul axei directoare (axa 1)(3)
|
30
|
|
|
Ecartamentul celeilalte axe (axa 2)(3)
|
30
|
|
(20)
|
Cilindreea motorului (cm3)
|
25
|
|
(21)
|
Puterea netă maximă (kW)
|
27.1 și 27.3
|
|
(22)
|
Masa maximă tehnic admisibilă cu încărcătură (vehicul complet și completat) (kg)
|
16.1
|
|
(23)
|
Coeficienții de rezistență la înaintare pe drum(4)
|
f0, N
|
47.1.3.0
|
|
|
|
f1,
N/(km/h)
|
47.1.3.1
|
|
|
|
f2, N/(km/h)
|
47.1.3.2
|
|
(24)
|
Aria suprafeței frontale (m2)(4)
|
47.1.2
|
|
(25)
|
Clasa de rezistență la rulare a pneurilor(4)
|
35
|
Note:
(1)Lista publicată de Comisie pe site-ul CIRCABC.
(2)În cazul omologărilor de tip naționale de serii mici (NSS) sau al omologărilor individuale (IVA), numele producătorului se înscrie în coloana „Numele producătorului”, în timp ce în coloana „Numele producătorului – Denumirea UE standard” se indică una dintre următoarele mențiuni: „AA-NSS” sau „AAIVA”, după caz.
(3)În cazul în care un vehicul este echipat cu ecartamente de lățimi diferite, se raportează lățimea maximă a axei.
(4)La cererea Comisiei.”