Orientări privind evaluarea concentrărilor orizontale

ASPECTE-CHEIE

• În orientări, Comisia își poate exprima preocupările cu privire la concurență, dar aceasta indică, de asemenea, atunci când este puțin probabil să intervină.
• Comisia își poate exprima preocupările cu privire la concurență atunci când concentrările și achizițiile sporesc puterea de piață a companiilor implicate într-o măsură care poate avea efecte adverse semnificative pentru consumatori, în special prin crearea sau consolidarea unei poziții dominante¹. Așa s-ar putea întâmpla în cazul în care concentrarea ar elimina un concurent de pe piață sau ar spori probabilitatea unei coordonări între firmele prezente pe piață.

Cotele de piață și nivelurile de concentrare

• Evaluarea concentrărilor de către Comisie implică în mod normal următoarele:
  • definirea piețelor relevante ale produsului și a celor geografice;
  • evaluarea din punct de vedere concurențial a concentrării.
• Comisia definește piața relevantă pe baza comunicării sale din 1997. Scopul principal al definiției pieței este de a identifica într-un mod sistematic constrângerile concurențiale imediate cu care se confruntă entitatea rezultată în urma concentrări.
• În mod normal, Comisia nu intervine în cazul în care concentrarea nu are ca rezultat niveluri de concentrații de piață care depășesc anumite niveluri specificate, care se calculează pe baza cotelor de piață ale întreprinderilor sau prin indicele Herfindahl-Hirschmann (HHI)².

Posibilele efecte anticoncurențiale ale unei concentrări orizontale

• Există 2 moduri principale în care concentrările orizontale pot crea obstacole semnificative în calea concurenței efective, în special prin crearea sau consolidarea unei poziții dominante:
  • prin eliminarea constrângerilor concurențiale importante asupra uneia sau mai multor întreprinderi, care, astfel, ar deține o putere de piață mai mare, fără a recurge la un comportament coordonat (cunoscut sub denumirea de efecte necoordonate);
  • prin modificarea naturii concurenței, astfel încât întreprinderile care anterior nu își coordonau conduita în prezent sunt mai susceptibile să se coordoneze și să crească prețurile sau aduc în orice alt fel prejudicii concurenței efective. O concentrare poate, de asemenea, să faciliteze coordonarea, făcând-o mai stabilă sau mai eficientă pentru acele întreprinderi care se coordonau, anterior concentrării (cunoscute sub denumirea de efecte coordonate).
• Comisia stabilește dacă modificările generate de concentrare ar produce oricare dintre respectivele efecte. Ambele cazuri menționate anterior pot fi relevante la evaluarea unei anumite operațiuni.

Alte aspecte de care ține cont Comisia includ:

• Puterea de cumpărare compensatorie³ – presiunea concurențială asupra unui furnizor nu este exercitată doar de concurenți, ci poate proveni și de la clienții acestuia. Este posibil ca, chiar și întreprinderile cu cote de piață ridicate să nu fie capabile, după concentrare, să creeze obstacole semnificative în calea concurenței efective, în special prin funcționarea, într-o mare măsură, în mod independent față de clienții lor, în cazul în care aceștia din urmă dețin o putere de cumpărare compensatorie.
• Intrarea pe piață – atunci când intrarea pe o piață este suficient de accesibilă, este puțin probabil ca o concentrare să reprezinte un pericol anticoncurențial considerabil. În consecință, analiza intrării pe piață constituie un element important al evaluării concurențiale globale. Pentru ca intrarea să fie considerată o constrângere concurențială suficientă asupra părților la concentrare, trebuie să se dovedească faptul că aceasta este probabilă, că s-ar produce în timp util și ar fi suficientă pentru descurajarea sau combaterea oricărui posibil efect anticoncurențial al concentrării.
• Eficiențe – companiile pot pretinde că eficiența este un factor atenuant pentru prejudiciul concurențial posibil. În acest caz, părțile la concentrare trebuie să poată demonstra că eficiențele sunt specifice concentrării, sunt în beneficiul consumatorilor și că sunt verificabile.
• Apărarea întreprinderii în criză – o anumită concentrare economică, de altfel problematică, poate fi considerată totuși compatibilă cu piața comună dacă una dintre părțile la concentrare este o întreprindere în criză. Cerința principală este ca deteriorarea structurii concurențiale ulterior concentrării să nu poată avea drept cauză respectiva concentrare.