Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Reducerea interferențelor dintre dispozitivele electrice și electronice

Reducerea interferențelor dintre dispozitivele electrice și electronice

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Directiva 2014/30/UE privind armonizarea legislațiilor statelor membre cu privire la compatibilitatea electromagnetică

CARE ESTE ROLUL DIRECTIVEI?

  • Directiva urmărește să asigure conformitatea echipamentelor electrice și electronice cu un nivel adecvat de compatibilitate electromagnetică în Uniunea Europeană (UE).
  • Aceasta stabilește norme uniforme pentru a se asigura că echipamentele nu produc perturbații electromagnetice intolerabile și că aceste echipamente sunt, de asemenea, capabile să funcționeze conform destinației, fără degradarea performanțelor în prezența perturbațiilor electromagnetice.
  • De asemenea, directiva garantează, în ceea ce privește compatibilitatea electromagnetică, libera circulație a echipamentelor electrice și electronice pe piața internă a UE.
  • Directiva 2014/30/UE revizuiește și abrogă Directiva 2004/108/CE.

ASPECTE-CHEIE

Domeniul de aplicare

  • Echipamentele reglementate de această directivă cuprind atât instalațiile, cât și alte aparate.
  • Directiva nu se aplică:
    • echipamentelor radio sub incidența Directivei 2014/53/UE (a se vedea sinteza);
    • ansamblurilor de evaluare personalizate pentru folosul profesioniștilor în cadrul centrelor de cercetare și dezvoltare;
    • echipamentelor radio folosite de radioamatori, în cazul în care echipamentele nu sunt puse la dispoziție pe piață;
    • echipamentelor intrinsec inofensive;
    • anumitor tipuri de echipamente aeriene, ca urmare a modificărilor aduse de Regulamentul (UE) 2018/1139 (a se vedea articolul 137 din regulamentul respectiv).
  • Directiva nu se aplică sau încetează să se aplice, în ceea ce privește cerințele esențiale privind compatibilitatea electromagnetică, echipamentelor care intră în domeniul de aplicare al directivei, în cazul în care astfel de cerințe sunt stabilite, integral sau parțial, mai specific de alte dispoziții ale legislației UE.

Aparate

Directiva definește responsabilitățile producătorilor, ale importatorilor și ale distribuitorilor în ceea ce privește vânzarea de aparate electromagnetice.

  • Toate aparatele (care intră sub incidența directivei) comercializate în UE trebuie să poarte marcajul de conformitate CE pentru a demonstra că îndeplinesc toate cerințele esențiale cuprinse în legislația UE.
  • Producătorul trebuie să efectueze mai întâi o evaluare a conformității și să întocmească documentația tehnică a aparatului. Acestea sunt obligatorii pentru aparatele introduse pe piață, dar nu și pentru aparatele care urmează să fie încorporate într-o anumită instalație fixă.
  • În cazul în care s-a demonstrat conformitatea aparatelor cu cerințele aplicabile, producătorii întocmesc o declarație UE de conformitate și aplică marcajul CE.
  • Importatorii trebuie să verifice dacă producătorii au efectuat corect procedurile de evaluare a conformității și să informeze organismul național responsabil cu supravegherea pieței în cazul în care consideră că aparatele nu întrunesc cerințele esențiale. De asemenea, trebuie să se asigure că producătorul a întocmit documentația tehnică, că aparatul poartă marcajul CE și că este însoțit de documentele și informațiile necesare.
  • Distribuitorii trebuie să se asigure că produsul poartă marcajul CE și este însoțit de documentele și informațiile necesare.
  • Întreaga documentație necesară trebuie păstrată timp de 10 ani.
  • Producătorii, importatorii și distribuitorii trebuie să ofere informații și documentație pentru a demonstra conformitatea într-o limbă ușor de înțeles de către autoritatea națională competentă.
  • Producătorii și importatorii trebuie să indice adresa lor poștală pe aparat sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, pe ambalajul acestuia sau într-un document care însoțește aparatul.

În plus, directiva precizează cum trebuie să identifice și să prevină autoritățile naționale punerea la dispoziție pe piață a unor aparate care nu sunt conforme cu cerințele sale.

Instalații fixe

Statele membre ale UE stabilesc normele necesare pentru identificarea persoanei sau a persoanelor responsabile pentru stabilirea conformității unei instalații fixe.

Ghid pentru directiva privind compatibilitatea electromagnetică

Obiectivul ghidului pentru directiva privind compatibilitatea electromagnetică este de a ajuta la aplicarea comună a Directivei 2014/30/UE. Ghidul nu are valoare juridică, dar abordează o serie de aspecte practice care prezintă interes pentru producători și alte părți interesate.

DE CÂND SE APLICĂ NORMELE?

Directiva a trebuit să fie transpusă în legislația națională până la 19 aprilie 2016. Aceste măsuri se aplică de la 20 aprilie 2016.

CONTEXT

Directiva actualizează normele UE cu privire la introducerea pe piață a echipamentelor electromagnetice. Aceasta face parte din efortul de modernizare a legislației UE într-o mare varietate de sectoare industriale, cu scopul de a simplifica normele, a reduce sarcinile administrative și a stabili norme mai simple, mai clare și mai coerente.

Pentru informații suplimentare, consultați:

DOCUMENTUL PRINCIPAL

Directiva 2014/30/UE a Parlamentului European și al Consiliului din 26 februarie 2014 privind armonizarea legislațiilor statelor membre cu privire la compatibilitatea electromagnetică (reformare) (JO L 96, 29.3.2014, pp. 79-106).

Modificările succesive aduse Directivei 2014/30/UE au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

DOCUMENTE CONEXE

Regulamentul (UE) 2019/1020 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind supravegherea pieței și conformitatea produselor și de modificare a Directivei 2004/42/CE și a Regulamentelor (CE) nr. 765/2008 și (UE) nr. 305/2011 (JO L 169, 25.6.2019, pp. 1-44).

Decizia nr. 768/2008/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 iulie 2008 privind un cadru comun pentru comercializarea produselor și de abrogare a Deciziei 93/465/CEE a Consiliului (JO L 218, 13.8.2008, pp. 82-128).

Data ultimei actualizări: 26.07.2022

Top