Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Colegiul comisarilor

Colegiul comisarilor

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Decizia 2013/272/UE a Consiliului European privind numărul de membri ai Comisiei Europene

CARE ESTE ROLUL ACESTEI DECIZII?

Aceasta stabilește numărul de membri ai Comisiei Europene și se asigură că din Comisie face parte câte un cetățean al fiecărui stat membru al Uniunii Europene (UE).

Articolul 17 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) stabilește competențele Comisiei.

ASPECTE-CHEIE

La începutul procesului, Consiliul European propune Parlamentului European un candidat pentru funcția de președinte al Comisiei. Președintele este apoi ales de către majoritatea membrilor Parlamentului European.

Pentru prima dată, în 2014, liderii UE au trebuit să țină cont de rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European din luna mai a aceluiași an, atunci când au ales președintele Comisiei. În termeni practici, acest lucru a însemnat că, în luna iulie a aceluiași an, candidatul a trebuit să obțină sprijinul unei majorități în Parlament, atunci când membrii Parlamentului European au votat președintele desemnat. Președintele desemnat al Comisiei prezintă Parlamentului orientările politice pentru mandatul său, pentru a permite un schimb de opinii în cunoștință de cauză înainte de votul electoral.

Componența Colegiului comisarilor

Odată ales, președintele Comisiei contactează liderii de guvern ai statelor membre pentru a contribui la alcătuirea Colegiului comisarilor. Membrii colegiului (comisarii) sunt aleși pentru competența lor generală și pentru angajamentul față de UE. În urma consultărilor dintre președinte și liderii de guvern, Consiliul Uniunii Europene, cu acordul președintelui ales, adoptă o listă de persoane propuse în vederea numirii ca membri ai Comisiei. Nu trebuie să existe nicio îndoială cu privire la independența acestora. Președintele decide cu privire la organizarea internă a Comisiei și distribuie diferitele portofolii politice, cum ar fi energia, mediul și comerțul, în cadrul noii echipe – un proces care necesită abilități politice excelente în ceea ce privește reconcilierea cererilor și așteptărilor concurente.

Rolul Parlamentului European

Odată ce sunt cunoscute identitatea și responsabilitățile candidaților comisari, fiecare dintre aceștia se prezintă în fața unei comisii parlamentare corespunzătoare portofoliului său, în vederea unei audieri publice. Acolo li se pun numeroase întrebări pentru a li se determina compatibilitatea cu postul și cunoștințele referitoare la subiectul respectiv. Acest proces nu este o simplă formalitate. Au existat cazuri în care comisarii desemnați au fost nevoiți să se retragă dacă nu au primit aprobarea comitetului. Parlamentul în ansamblul său votează apoi noua echipă a Comisiei, care, odată aprobată, este numită de Consiliul European. De obicei, noul colegiu își începe mandatul la 1 noiembrie.

Comisia, ca organism, este responsabilă în fața Parlamentului European. Parlamentul este singura instituție a UE care poate demite Comisia în timpul mandatului său de cinci ani, printr-o moțiune de cenzură.

Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate

În conformitate cu articolul 18 din TUE, un vicepreședinte al Comisiei este numit în calitate de Înalt Reprezentant. Titularul postului este ales de către liderii UE cu acordul președintelui Comisiei. Titularul acestei funcții nu numai că face parte din Comisie, dar prezidează și reuniunile miniștrilor afacerilor externe și este responsabil pentru Serviciul European de Acțiune Externă. Înaltul Reprezentant conduce, de asemenea, politica externă și de securitate comună și politica de securitate și apărare comună a UE.

Numărul comisarilor

În conformitate cu articolul 17 alineatul (5) din TUE, începând din noiembrie 2014, numărul comisarilor trebuia să reprezinte două treimi din numărul de state membre, cu excepția cazului în care liderii UE decideau să modifice acest număr. Cu toate acestea, în mai 2013, Consiliul European a decis că numărul acestora va continua să fie egal cu numărul de state membre.

DE CÂND SE APLICĂ DECIZIA?

Decizia se aplică de la 1 noiembrie 2014.

CONTEXT

Actualul Colegiu al comisarilor, prezidat de Ursula von der Leyen, și-a preluat mandatul în decembrie 2019 pentru perioada 2019-2024.

Pentru informații suplimentare, consultați:

DOCUMENTUL PRINCIPAL

Decizia 2013/272/UE a Consiliului European din 22 mai 2013 privind numărul de membri ai Comisiei Europene (JO L 165, 18.6.2013, p. 98)

DOCUMENTE CONEXE

Versiune consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană – Titlul III – Dispoziții privind instituțiile – Articolul 17 (JO C 202, 7.6.2016, p. 25-26)

Versiune consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană – Titlul III – Dispoziții privind instituțiile – Articolul 18 (JO C 202, 7.6.2016, p. 26-27)

Data ultimei actualizări: 20.03.2024

Top