Ediție provizorie

CONCLUZIILE AVOCATEI GENERALE

DOAMNA TAMARA ĆAPETA

prezentate la 30 aprilie 2026(1)

Cauza C‑906/24 [Sirto](i)

A,

B,

C,

D,

E,

F,

G

intervenient:

Maahanmuuttovirasto

[cerere de decizie preliminară formulată de Korkein hallinto‑oikeus (Curtea Administrativă Supremă, Finlanda)]

„ Cerere de decizie preliminară – Cetățenia Uniunii – Dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre – Respectarea vieții private și de familie – Îndepărtarea unui cetățean al Uniunii din motive de ordine publică sau siguranță publică – Consecințe pentru dreptul de ședere derivat al copiilor care frecventează școala și grădinița în statul membru gazdă și al soției care exercită autoritatea părintească în privința lor ”

I.      Introducere

1.        În temeiul Directivei privind cetățenia(2), membrii familiei unui lucrător mobil din Uniune beneficiază de un drept de ședere derivat în statul membru gazdă, pe baza dreptului de ședere al acestui lucrător.

2.        Dar ce se întâmplă dacă lucrătorul respectiv este expulzat din statul membru gazdă din motive de ordine publică sau siguranță publică? Membrii familiei sale pot rămâne în statul menționat, în special dacă unii dintre ei sunt copii care frecventează școala acolo? Mai mult, în ipoteza în care acești copii beneficiază de un drept de ședere autonom, cum afectează decizia lor de a rămâne în statul membru gazdă pentru a‑și finaliza școlarizarea o decizie de expulzare a părintelui lor?

3.        Acestea sunt, pe scurt, problemele ridicate în fața Korkein hallinto‑oikeus (Curtea Administrativă Supremă, Finlanda), instanța de trimitere în prezenta cauză, care solicită orientări din partea Curții de Justiție referitor la interpretarea corectă atât a Directivei privind cetățenia, cât și a Regulamentului privind lucrătorii(3).

II.    Situația de fapt în litigiul principal, întrebările preliminare și procedura în fața Curții

4.        A, resortisant român, s‑a mutat în Finlanda, unde a fost angajat și a obținut venituri cel puțin între anii 2017 și 2019. Întrucât a început să desfășoare o activitate profesională, acesta a fost înregistrat cu drept de ședere în acest stat membru la 1 martie 2018. Între 2020 și 2021 nu a mai obținut venituri din activități salariate și, potrivit registrului de venituri, ultimul său salariu datează din septembrie 2023.

5.        A este căsătorit cu B, resortisant moldovean, cu care are cinci copii (C, D, E, F și G).

6.        B a venit în Finlanda la 15 iulie 2018. La 24 mai 2019, B și copiii C, D și E au primit permis de ședere în calitate de membri de familie ai unui cetățean al Uniunii pentru perioada 24 mai 2019-24 mai 2024.

7.        C, D și E – născuți în 2011, 2013 și, respectiv, 2015 – sunt resortisanți moldoveni și frecventează școala în Finlanda.

8.        F s‑a născut în anul 2019 și este resortisant român. La 10 mai 2021, pentru F s‑a solicitat înregistrarea dreptului de ședere în calitatea sa de cetățean al Uniunii. G s‑a născut în anul 2022 și este resortisant moldovean. Atât F, cât și G frecventează grădinița.

9.        În perioada 2019-2022, A a fost condamnat în Finlanda pentru furt calificat la pedeapsa închisorii de șapte luni cu suspendare și pentru furt la pedeapsa închisorii de trei luni cu suspendare și a primit mai multe amenzi pentru furt și tentativă de furt în două cazuri, tăinuire din culpă, punerea în pericol a siguranței circulației pe drumurile publice și posesia unui bun sau a unei substanțe de natură a dăuna terților. În plus, el este suspectat de săvârșirea unei fapte de furt în anul 2020, de tentativă de furt în anul 2022 și de amenințare nelegală în anul 2022.

10.      La 22 noiembrie 2022, Maahanmuuttovirasto (Oficiul Finlandez pentru Imigrație) a dispus expulzarea lui A în România și a stabilit împotriva sa interdicția de intrare în Finlanda pe o perioadă de trei ani. Potrivit acestei decizii, expulzarea sa a fost dispusă din motive de ordine publică și siguranță publică, având în vedere natura activităților sale infracționale și starea de recidivă în ceea ce privește activitățile respective, enumerate la punctul anterior.

11.      Prin decizia din 24 noiembrie 2022, Oficiul Finlandez pentru Imigrație a hotărât să o expulzeze pe B împreună cu copiii C, D, E și G în țara sa de origine, Moldova, pentru motivul că susținătorul reîntregirii, A, nu mai îndeplinea condițiile pentru dreptul de ședere. În aceeași zi și pentru motive similare, Oficiul Finlandez pentru Imigrație a comunicat că nu înregistrează dreptul de ședere al lui F și a dispus să fie expulzat în țara sa de origine, România.

12.      Prin hotărârile din 29 septembrie 2023, Helsingin hallinto‑oikeus (Tribunalul Administrativ din Helsinki, Finlanda) a respins calea de atac formulată de A, B și de copiii lor împotriva deciziilor Oficiului Finlandez pentru Imigrație.

13.      Recurenții din procedura principală au solicitat instanței de trimitere să admită în principiu recursurile formulate împotriva hotărârilor acestei instanțe, solicitând anularea deciziei Oficiului Finlandez pentru Imigrație și a Helsingin hallinto‑oikeus (Tribunalului Administrativ din Helsinki) și retrimiterea cauzei la cel dintâi organ în vederea reexaminării. De asemenea, recurenții au solicitat Korkein hallinto‑oikeus (Curtea Administrativă Supremă) să interzică executarea deciziilor de expulzare.

14.      Prin ordonanțele interlocutorii din 21 februarie 2024, instanța respectivă a interzis executarea deciziilor de expulzare până la soluționarea cererii de admitere în principiu a recursurilor sau până la decizia asupra recursurilor.

15.      Korkein hallinto‑oikeus (Curtea Administrativă Supremă) consideră, în primul rând, că aprecierile Oficiului Finlandez pentru Imigrație, precum și ale Helsingin hallinto‑oikeus (Tribunalul Administrativ din Helsinki) sunt conforme cu dreptul național în măsura în care au concluzionat că A a perturbat ordinea și siguranța publică din cauza gravității infracțiunilor comise și a stării sale de recidivă. De asemenea, potrivit instanței de trimitere, era rezonabil să se considere că, la efectuarea aprecierii generale, nu au fost identificate împrejurări care să prevaleze în raport cu motivele de expulzare în prezenta cauză. Totuși, aceeași instanță consideră că ar putea fi necesar să se reexamineze motivele expulzării lui A, în special în raport cu situația sa familială, în cazul în care Curtea va statua că soția și copiii lui A au un drept de ședere autonom în Finlanda și în cazul în care A este expulzat.

16.      Instanța de trimitere ridică mai întâi problema dacă articolul 12 alineatul (3) din Directiva privind cetățenia și/sau articolul 10 din Regulamentul privind lucrătorii trebuie interpretate în sensul că permit copiilor, care frecventează fie o instituție de învățământ obligatoriu, fie o grădiniță în Finlanda, și mamei lor, care exercită autoritatea părintească în privința lor, să își păstreze dreptul de ședere în Finlanda. În plus, instanța respectivă urmărește să afle dacă și în ce măsură faptul că tatăl lor, din al cărui statut de lucrător mobil a derivat inițial dreptul de ședere al acestora, a fost obligat să părăsească statul membru gazdă pentru motivul că reprezintă o amenințare pentru ordinea și siguranța publică influențează eventualul drept de ședere autonom al copiilor săi.

17.      În ipoteza în care membrii familiei lui A își păstrează dreptul de ședere, se ridică și problema dacă acest lucru ar putea determina necesitatea unei reexaminări a deciziei de expulzare. Potrivit instanței de trimitere, această din urmă problemă impune interpretarea articolului 28 alineatul (1) din Directiva privind cetățenia coroborat cu articolul 7 și cu articolul 24 alineatele (2) și (3) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), care protejează viața privată și de familie și drepturile copilului.

18.      Având în vedere aceste considerații, Korkein hallinto‑oikeus (Curtea Administrativă Supremă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții de Justiție următoarele întrebări preliminare:

„1)      Articolul 12 alineatul (3) din [Directiva privind cetățenia] trebuie interpretat în sensul că copiii unui cetățean al Uniunii care sunt înscriși într‑o instituție de învățământ obligatoriu în statul membru gazdă și părintele care exercită în fapt autoritatea părintească în privința copiilor nu își pierd dreptul de ședere înainte de finalizarea studiilor menționate ale copiilor, în cazul în care împotriva respectivului cetățean al Uniunii s‑a luat o decizie de expulzare pentru motivul că reprezintă o amenințare pentru ordinea sau siguranța publică, în condițiile în care această decizie de expulzare nu este definitivă și măsura nu a fost executată, iar cetățeanul Uniunii în cauză se află în continuare în statul membru gazdă?

În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare:

2)      Articolul 10 din [Regulamentul privind lucrătorii] trebuie interpretat în sensul că copiii unui cetățean al Uniunii – care a avut statutul de lucrător salariat – care sunt înscriși într‑o instituție de învățământ obligatoriu în statul membru gazdă și părintele care exercită în fapt autoritatea părintească în privința copiilor nu își pierd dreptul de ședere înainte de finalizarea studiilor copiilor, în cazul în care împotriva părintelui care este cetățean al Uniunii și care a avut statutul de lucrător salariat autoritatea competentă pentru imigrație din statul membru gazdă a luat o decizie de expulzare pentru motivul că reprezintă o amenințare pentru ordinea și siguranța publică?

În cazul unui răspuns afirmativ la prima sau la cea de a doua întrebare:

3)      Articolul 28 alineatul (1) din [Directiva privind cetățenia], care stabilește împrejurările de care statul membru gazdă trebuie să țină seama înainte de a lua o decizie de expulzare pentru motive de ordine sau siguranță publică, trebuie interpretat în sensul că condițiile pentru expulzarea unui cetățean al Uniunii împotriva căruia s‑a luat o decizie de expulzare trebuie reexaminate în cazul în care, după ce decizia de expulzare a fost adoptată, se constată că copiii acestuia și soția sa au un drept de ședere autonom în statul membru gazdă și acești membri de familie doresc să rămână în acest stat membru? În caz afirmativ, care sunt împrejurările ce trebuie examinate într‑o situație precum cea în discuție în prezenta procedură în special având în vedere situația familială și economică menționată la articolul 28 alineatul (1) din [Directiva privind cetățenia] coroborat cu articolul 7 din [cartă] privind respectarea vieții private și de familie și cu articolul 24 alineatele (2) și (3) din cartă referitor la drepturile copilului?”

19.      Guvernul finlandez și Comisia Europeană au prezentat Curții observații scrise.

20.      La 4 februarie 2026 a avut loc o ședință în cursul căreia reclamantul din litigiul principal, guvernul finlandez și Comisia au prezentat observații orale.

III. Analiză

21.      Pentru a aplica în mod corect legislația Uniunii în materie de cetățenie, instanțele trebuie să aibă un anumit nivel de competență în analiza combinatorică. Prezenta cauză este o ilustrare elocventă în acest sens.

22.      Instanța de trimitere se confruntă în esență cu două probleme diferite, dar legate între ele. Prima este aceea dacă și pe ce temei diferite categorii de membri de familie [precum soții care sunt resortisanți ai unor țări terțe (RTT) și copiii, dintre care unii sunt cetățeni ai Uniunii, iar alții sunt RTT] își pot păstra dreptul de ședere într‑un stat membru gazdă atunci când acest drept derivă din dreptul de ședere în statul respectiv al unui lucrător care este cetățean al Uniunii, chiar dacă autoritățile competente au luat între timp o decizie de expulzare împotriva persoanei respective pentru motivul că reprezintă o amenințare pentru ordinea sau siguranța publică (chiar dacă decizia de expulzare nu a fost încă executată). A doua este modul în care acest lucru, dacă membrii de familie în cauză își păstrează în mod efectiv dreptul de ședere, afectează decizia (încă neexecutată) de expulzare a persoanei respective.

23.      Primele două întrebări ale instanței de trimitere se referă la prima chestiune prezentată mai sus; le vom analiza în secțiunea A. Vom aborda apoi a treia întrebare preliminară, care privește a doua chestiune prezentată mai sus, în secțiunea B.

A.      Prima și a doua întrebare

24.      În principiu, soții RTT și copiii aflați în întreținerea lor beneficiază, în temeiul articolului 2 alineatul (2) coroborat cu articolul 7 alineatul (1) litera (d) și articolul 7 alineatul (2) din Directiva privind cetățenia, de un drept de ședere derivat într‑un stat membru în care un cetățean al Uniunii are un drept de ședere autonom în temeiul aceleiași directive.

25.      După cinci ani în care au avut reședința legală pe teritoriul statului membru gazdă, indiferent de cetățenia lor, aceste persoane dobândesc un drept de ședere permanentă autonom [articolul 16 alineatele (1) și (2) din Directiva privind cetățenia]. Totuși, se pare că, în prezenta cauză, cetățeanul Uniunii, de la care derivă dreptul de ședere al membrilor de familie, a avut reședința în Finlanda pentru o perioadă mai scurtă de cinci ani înainte de adoptarea unei decizii de expulzare în privința sa(4). Prin urmare, ei nu beneficiază de un drept de ședere permanentă – însă acesta este un aspect care trebuie să fie verificat de instanța de trimitere.

26.      Prin urmare, este necesar să se aprecieze dacă acești membri de familie pot pretinde dreptul de ședere pe un alt temei juridic.

27.      În această privință, instanța de trimitere consideră că există două temeiuri juridice posibile pe care se poate stabili dreptul de ședere al cel puțin unora dintre copiii în cauză, care poate apoi genera un drept derivat pentru mama lor și ceilalți frați: articolul 12 alineatul (3) din Directiva privind cetățenia și articolul 10 din Regulamentul privind lucrătorii.

28.      Întrucât există deja o jurisprudență care confirmă că articolul 10 din Regulamentul privind lucrătorii acordă dreptul de ședere unui copil care intenționează să își continue școlarizarea în statul membru gazdă, vom începe analiza noastră cu această dispoziție, astfel cum se aplică în situația de față (1).

29.      În schimb, articolul 12 alineatul (3) din Directiva privind cetățenia nu a fost încă interpretat de Curte. În subsecțiunea 2 din prezentele concluzii, vom propune Curții să interpreteze dispoziția respectivă ca fiind de asemenea potențial relevantă în speță.

1.      Dreptul de ședere întemeiat pe articolul 10 din Regulamentul privind lucrătorii

30.      Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 10 din Regulamentul privind lucrătorii trebuie interpretat în sensul că copiii unui cetățean al Uniunii care sunt înscriși într‑o instituție de învățământ obligatoriu în statul membru gazdă, părintele lor care exercită în fapt autoritatea părintească în privința copiilor, precum și frații și surorile lor care frecventează grădinița beneficiază în continuare de dreptul de ședere până la finalizarea studiilor copiilor, chiar dacă cetățeanul Uniunii de la care a derivat inițial dreptul lor de ședere face obiectul unei decizii de expulzare din statul membru gazdă.

31.      În ceea ce privește minorii, Curtea a constatat că articolul 10 din Regulamentul privind lucrătorii ar putea conferi un drept de ședere autonom copiilor unui fost lucrător mobil al Uniunii(5).

32.      În Hotărârea Jobcenter Krefeld, Curtea a statuat că copiii unui fost lucrător migrant cetățean al Uniunii care și‑au început școlarizarea în statul membru gazdă beneficiază, în temeiul dreptului la egalitatea de tratament în ceea ce privește accesul la învățământ, de un drept de ședere propriu, în cazul în care doresc să urmeze cursuri în cadrul sistemului de învățământ general în statul membru gazdă(6).

33.      Ce înseamnă acest lucru în prezenta cauză?

34.      Din decizia de trimitere reiese că C, D și E frecventează o instituție de învățământ obligatoriu în Finlanda.

35.      Întrucât tatăl lor s‑a mutat inițial în Finlanda în calitate de lucrător, ei au dreptul, în temeiul articolului 10 din Regulamentul privind lucrătorii, astfel cum a fost interpretat de Curte, să rămână în Finlanda atât timp cât sunt înscriși în sistemul de învățământ general. Dreptul lor de ședere este autonom în raport cu statutul de lucrător al tatălui lor sau cu șederea sa în continuare în Finlanda(7).

36.      Mama lor, B, în calitate de persoană care exercită efectiv autoritatea părintească în privința lui C, D și E, și în a cărei îngrijire se află în fapt aceștia, beneficiază de un drept de ședere derivat din dreptul lor de ședere autonom în Finlanda(8).

37.      Mai rămân F și pe G, care sunt de vârstă preșcolară.

38.      Versiunea în limba engleză a Hotărârii Jobcenter Krefeld precizează că un copil beneficiază de dreptul de ședere în temeiul articolului 10 din Regulamentul privind lucrătorii „where that child wishes to attend general education courses in that Member State” („în cazul în care dorește să urmeze cursuri în cadrul sistemului de învățământ general în acest stat membru”)(9). În schimb, versiunea în limba franceză, precum și alte versiuni lingvistice, utilizează termenul „să își continue cursurile”(10). Într‑adevăr, în cauza respectivă copiii în discuție urmau deja cursuri în cadrul sistemului de învățământ general în statul membru gazdă și au dorit să le continue.

39.      Totuși, în prezenta cauză, Comisia consideră că F și G au un drept de ședere autonom întrucât frecventează grădinița. Potrivit acestei instituții, copiii care sunt încă la grădiniță sau sunt chiar mai mici pot să frecventeze școala în viitor, astfel încât dreptul lor de acces la învățământ în viitor implică în mod necesar dreptul de a rămâne în membru statul gazdă, care constă, așadar, într‑un drept de ședere actual.

40.      Dimpotrivă, guvernul finlandez consideră că articolul 10 din Regulamentul privind lucrătorii nu implică un drept de acces la învățământ în viitor, din care ar putea deriva un drept de ședere pentru fiecare copil care își are reședința pe teritoriul unui stat membru.

41.      Pentru a stabili dacă articolul 10 din Regulamentul privind lucrătorii trebuie interpretat în sensul că acordă drepturi de ședere autonome lui F și G, chiar dacă ei nu au început încă să frecventeze o școală în Finlanda, trebuie să se țină seama de faptul că existența unui drept autonom al minorilor de a‑și păstra reședința în statul membru gazdă pare să decurgă din considerația că copiii lucrătorilor mobili trebuie să își poată finaliza cu succes studiile pe care le‑au început(11).

42.      Prin urmare, suntem de acord cu opinia guvernului finlandez potrivit căreia articolul 10 din Regulamentul privind lucrătorii nu poate fi interpretat în sensul că acordă un drept de acces la învățământ; acesta se limitează să acorde copiilor care și‑au început școlarizarea în statul membru gazdă dreptul de a‑și continua studiile chiar dacă părintele lor își pierde dreptul de ședere autonom de care beneficia anterior ca lucrător cetățean al Uniunii.

43.      Astfel, întrucât F și G sunt preșcolari, ei nu par să beneficieze de un drept de ședere autonom în Finlanda în temeiul articolului 10 din Regulamentul privind lucrătorii. De altfel, trebuie amintit că este de competența fiecărui stat membru să decidă când începe învățământul general obligatoriu(12). În această privință, revine instanței de trimitere sarcina să verifice, în temeiul dreptului finlandez, dacă frecventarea unei grădinițe este considerată ca fiind începutul studiilor în cadrul sistemului de învățământ oficial și dacă, prin urmare, F și G beneficiază de un drept de ședere pe acest temei.

44.      Chiar dacă F și G nu beneficiază de un drept de ședere în temeiul articolului 10 din Regulamentul privind lucrătorii, aceasta nu înseamnă că ei nu pot obține un drept de ședere derivat pe un alt temei, independent de susținătorul inițial al reîntregirii.

45.      În această privință, suntem de acord cu Comisia că, în cazul în care F și G ar fi obligați să părăsească Finlanda, B ar trebui de asemenea să plece, ceea ce ar avea drept rezultat, ca urmare a efectului de domino, faptul că ar trebui să plece și C, D și E. Prin urmare, dreptul lui F și al lui G de a rămâne în Finlanda ar putea deriva din dreptul lui C, D și E, consacrat în dreptul Uniunii, de a rămâne în acest stat membru.

46.      Orice evaluare a drepturilor copiilor care decurg din dreptul Uniunii trebuie să se bazeze pe o apreciere cuprinzătoare, de la caz la caz a gradului de dependență a copiilor de părintele lor care beneficiază de dreptul de ședere într‑un stat membru în temeiul dreptului Uniunii(13). Această evaluare trebuie să acorde prioritate interesului superior al copilului și dreptului său la viața de familie (articolul 24 și, respectiv, articolul 7 din cartă), luând în considerare în special vârsta copilului, dezvoltarea sa și gradul relației sale afective cu acest părinte, precum și riscul psihologic al separării(14).

47.      În această privință, se poate face o paralelă cu Hotărârea Subdelegación del Gobierno en Toledo (Dreptul de ședere al unui membru de familie – Resurse insuficiente)(15).

48.      Această cauză a vizat de asemenea un părinte RTT care avea un copil minor cetățean al Uniunii și un alt copil RTT. În hotărârea respectivă, Curtea a recunoscut că refuzul de a acorda permisul de ședere unui minor RTT ar obliga‑o probabil pe mama copilului să plece și, în consecință, l‑ar obliga și pe celălalt copil al său, care este cetățean al Uniunii, să se mute.

49.      În procedura principală, asemenea considerații sunt valabile în mod similar și pentru G (care este RTT), F (care este cetățean al Uniunii) și mama lor B (care este de asemenea RTT).

50.      În plus, trebuie amintit că Curtea a afirmat în mod constant că drepturile care decurg direct din articolul 10 din Regulamentul privind lucrătorii există în mod autonom față de condițiile și limitările prevăzute în Directiva privind cetățenia(16). Acest lucru este valabil, în opinia noastră, și pentru drepturile derivate care decurg direct sau indirect din aceeași dispoziție coroborată cu carta.

51.      Astfel, în concluzie, C, D și E beneficiază de un drept de ședere autonom întemeiat pe articolul 10 din Regulamentul privind lucrătorii, care se bazează pe înscrierea lor într‑o instituție de învățământ în membru statul gazdă. În calitate de părinte în îngrijirea căruia se află în fapt aceștia, B beneficiază de un drept de ședere derivat pe durata școlarizării lor. F și G trebuie să beneficieze de asemenea de un drept de ședere derivat pentru ca C, D și E să poată beneficia de dreptul lor de ședere.

2.      Dreptul de ședere întemeiat pe articolul 12 alineatul (3) din Directiva privind cetățenia

52.      Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă dreptul de ședere al copiilor și al mamei acestora se poate întemeia pe articolul 12 alineatul (3) din Directiva privind cetățenia. Întrucât am demonstrat deja că astfel de drepturi s‑ar putea întemeia în mod direct sau indirect pe articolul 10 din Regulamentul privind lucrătorii, nu este necesar să se răspundă la această întrebare pentru a permite instanței de trimitere să soluționeze cauza pendinte în fața sa. Totuși, având în vedere că întrebarea a fost adresată, vom prezenta Curții punctul nostru de vedere.

53.      Amintim că articolul 12 alineatul (3) din Directiva privind cetățenia prevede:

„Plecarea cetățeanului Uniunii din statul membru gazdă sau decesul acestuia nu atrage pierderea dreptului de ședere pentru copiii săi sau pentru părintele care are custodia acestor copii, indiferent de cetățenie, atât timp cât aceștia își au reședința în statul membru gazdă și sunt înscriși într‑o instituție de învățământ pentru a studia acolo, până la terminarea studiilor.”

54.      A și alții susțin că articolul 12 alineatul (3) din Directiva privind cetățenia se aplică într‑o situație precum cea vizată în procedura principală. Comisia consideră că, întrucât A nu a plecat din Finlanda, această dispoziție nu este aplicabilă. Guvernul finlandez consideră însă că o asemenea împrejurare nu împiedică aplicarea în prezenta cauză a articolului 12 alineatul (3) din Directiva privind cetățenia.

55.      Articolul 12 din Directiva privind cetățenia se referă la păstrarea dreptului de ședere de către membrii de familie în eventualitatea decesului sau plecării cetățeanului Uniunii de la care derivă dreptul de ședere al acestora. La fel ca articolul 10 din Regulamentul privind lucrătorii, articolul 12 alineatul (3) din Directiva privind cetățenia prevede menținerea dreptului de ședere al copiilor care au început deja să urmeze cursuri în cadrul sistemului de învățământ din statul membru gazdă, pentru a le permite să termine aceste studii. Această dispoziție se aplică copiilor indiferent de cetățenia lor.

56.      Totuși, spre deosebire de articolul 10 din Regulamentul privind lucrătorii, care se aplică indiferent dacă fostul lucrător a părăsit sau nu statul membru gazdă, articolul 12 alineatul (3) din Directiva privind cetățenia devine aplicabil numai atunci când persoana care a fost sursa inițială a dreptului de ședere al copiilor pleacă din statul membru gazdă sau decedează.

57.      Amintim că decizia de expulzare a lui A nu este nici definitivă, nici executată. Dimpotrivă, aceasta face obiectul unui recurs pendinte, în cursul căruia instanța de trimitere a suspendat executarea deciziei respective în așteptarea deciziei preliminare a Curții.

58.      În opinia noastră, modul de redactare a articolului 12 alineatul (3) din Directiva privind cetățenia nu impune în mod necesar ca decizia de expulzare să fie executată pentru a lua naștere dreptul autonom al copiilor de a urma cursuri în cadrul sistemului de învățământ. Totuși, plecarea părintelui – indiferent dacă a avut deja loc sau urmează să aibă loc – trebuie să fie certă. Astfel, în opinia noastră, dispoziția menționată se aplică atunci când o decizie de expulzare a rămas definitivă, chiar dacă nu a fost încă executată, întrucât în caz contrar s‑ar pierde efectul util al acesteia.

59.      Această condiție nu este însă îndeplinită în procedura principală, întrucât decizia de expulzare a făcut obiectul unei căi de atac și nu există certitudine în ceea ce privește plecarea.

60.      În acest sens, la prima întrebare preliminară trebuie să se răspundă că articolul 12 alineatul (3) din Directiva privind cetățenia este necesar să fie interpretat în sensul că se aplică doar atunci când decizia de expulzare a susținătorului reîntregirii fie a fost executată, fie este cel puțin definitivă.

61.      Cu toate acestea, în împrejurările prezentei cauze și pentru a oferi un răspuns satisfăcător la a treia întrebare a instanței de trimitere, trebuie să se examineze situația în care susținătorul reîntregirii este în mod efectiv obligat să părăsească statul membru gazdă, dar copiii săi, care sunt înscriși într‑un program de învățământ, și‑ar păstra totuși dreptul de ședere în statul respectiv.

62.      Chiar dacă istoricul legislativ al articolului 12 alineatul (3) din Directiva privind cetățenia nu este foarte util, modul de redactare a acestuia sugerează că scopul său este protejarea dreptului copiilor de a beneficia de sistemul de învățământ în mediul în care și‑au început deja studiile(17). Astfel, obiectivul dispoziției menționate trebuie să fie înțeles în același mod ca și cel al articolului 10 din Regulamentul privind lucrătorii, astfel cum a fost interpretat de către Curte.

63.      Pe scurt, copiii unui fost lucrător migrant pot dobândi un drept de ședere autonom în statul membru gazdă dacă sunt înscriși într‑un program de învățământ și atât timp cât își continuă studiile. Dacă susținătorul inițial al reîntregirii de la care a derivat dreptul lor de ședere era un lucrător migrant cetățean al Uniunii, copiii pot beneficia de un drept de ședere autonom în statul membru gazdă în temeiul articolului 10 din Regulamentul privind lucrătorii sau al articolului 12 alineatul (3) din Directiva privind cetățenia.

64.      Întrebarea rămasă, adresată de instanța de trimitere, este aceea dacă obligarea susținătorului inițial al reîntregirii de la care derivă dreptul de ședere să părăsească statul membru gazdă, întrucât se consideră că reprezintă o amenințare pentru ordinea publică sau siguranța publică, afectează dreptul membrilor de familie de a rămâne în acest stat.

3.      Efectul asupra membrilor de familie al restrângerii dreptului de ședere al susținătorului reîntregirii din motive de ordine publică sau siguranță publică

65.      Normele de drept al Uniunii referitoare la limitarea drepturilor cetățenilor Uniunii și ale membrilor familiilor acestora de a intra și de a rămâne pe teritoriul unui stat membru din motive de ordine publică sau siguranță publică se bazează pe individualizarea unor astfel de măsuri restrictive.

66.      Principiul menționat își are originea în Directiva 64/221/CEE(18) și în special în articolul 3 alineatul (1) din aceasta, care prevedea că „[m]ăsurile de ordine publică sau de siguranță publică trebuie să se întemeieze exclusiv pe comportamentul personal al individului care face obiectul acestora“(19). O asemenea poziție de principiu a fost confirmată anterior de către Curte(20).

67.      Directiva 64/221 a fost înlocuită de Directiva privind cetățenia și o dispoziție similară este prevăzută la articolul 27 alineatul (2) din aceasta. Interpretarea dispoziției în cauză de către Curte nu s‑a schimbat(21).

68.      Cerința ca o măsură de restricționare a dreptului de ședere al unei persoane să se bazeze pe comportamentul individual al persoanei respective sugerează că, în principiu, dreptul de ședere al membrilor de familie nu poate fi afectat de comportamentul personal al tatălui și/sau al soțului.

69.      Rezultă din cele de mai sus că copiii care frecventează o instituție de învățământ obligatoriu, mama lor în a cărei îngrijire se află în fapt aceștia, precum și frații și surorile lor care frecventează o grădiniță beneficiază în continuare de dreptul de ședere în Finlanda (autonom sau derivat) în temeiul articolului 10 din Regulamentul privind lucrătorii coroborat cu articolele 7 și 24 din cartă, chiar dacă susținătorul reîntregirii a făcut obiectul unei decizii de expulzare din motive de ordine publică sau siguranță publică, întrucât comportamentul personal al acestor membri de familie nu a generat preocupări similare cu cele legate de comportamentul susținătorului inițial al reîntregirii.

B.      A treia întrebare

70.      Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă expulzarea tatălui trebuie să fie reexaminată, în conformitate cu articolul 28 alineatul (1) din Directiva privind cetățenia coroborat cu articolele 7 și 24 din cartă, pentru a se ține seama de faptul că soția și copiii săi doresc să rămână în statul membru gazdă pe baza drepturilor lor de ședere autonome sau derivate, care au devenit autonome față de calitatea de susținător inițial al reîntregirii a tatălui de la care a derivat dreptul lor de a rămâne în acest stat.

71.      Potrivit articolului 28 alineatul (1) și (2) din Directiva privind cetățenia, înainte de a lua o decizie de expulzare din motive de ordine publică sau siguranță publică, autoritățile competente din statul membru gazdă trebuie să evalueze situația personală a persoanei în cauză (precum starea ei de sănătate, situația sa familială și financiară) și legăturile sale cu societatea statului membru gazdă și nivelul de integrare în aceasta, precum și legăturile sale cu țara de origine.

72.      Orice decizie de expulzare a unei persoane trebuie să fie proporțională(22); acest lucru implică punerea în balanță, pe de o parte, a amenințării pe care o reprezintă comportamentul personal al cetățeanului în cauză pentru interesele fundamentale ale societății gazdă și, pe de altă parte, a protecției drepturilor cetățenilor Uniunii și ale membrilor familiilor acestora în temeiul Regulamentului privind lucrătorii, al Directivei privind cetățenia și al cartei.

73.      După cum a recunoscut guvernul finlandez în ședință, orice măsură care restrânge libertatea de circulație trebuie să respecte dreptul fundamental la viața privată și de familie consacrat la articolul 7 din cartă, precum și interesul superior al copilului, astfel cum este protejat de articolul 24 alineatul (2) din aceasta(23). Excluderea unei persoane dintr‑un stat membru în care locuiește familia sa constituie o ingerință directă în aceste drepturi. În plus, Curtea a recunoscut deja că interesul superior al copilului trebuie să fie considerat primordial(24).

74.      În opinia noastră, aceasta înseamnă că autoritatea competentă pentru imigrație avea obligația să ia în considerare atât drepturile de ședere ale copiilor, cât și al soției, precum și articolele 7 și 24 din cartă atunci când a luat decizia inițială de expulzare a lui A.

75.      Totuși, dacă autoritatea respectivă nu a efectuat o astfel de apreciere, decizia sa trebuie să fie reexaminată după ce a devenit clar că membrii familiei persoanei împotriva căreia a fost luată o decizie de expulzare au dreptul de a rămâne în Finlanda și doresc să își exercite dreptul menționat.

76.      Acest lucru constituie răspunsul la prima parte a celei de a treia întrebări a instanței de trimitere: articolul 28 alineatul (1) din Directiva privind cetățenia trebuie interpretat în sensul că condițiile pentru luarea unei decizii de expulzare împotriva unui cetățean al Uniunii trebuie reexaminate în cazul în care, după ce această decizie a fost adoptată, se constată că copiii acestuia și soția sa au un drept de ședere autonom în statul membru gazdă și atunci când acești membri de familie doresc să rămână în acest stat membru.

77.      Instanța de trimitere mai solicită să se stabilească împrejurările concrete ce trebuie examinate într‑o situație precum cea în discuție în procedura principală.

78.      În primul rând, potrivit unei jurisprudențe constante, atunci când se apreciază gradul de dependență, autoritățile decizionale naționale trebuie să evalueze în mod exhaustiv toate împrejurările concrete ale fiecărui caz în parte(25). Atunci când examinează interesul superior al copilului ca element al unei decizii de expulzare a unuia dintre părinții săi, autoritățile trebuie să ia în considerare vârsta copilului, dezvoltarea sa fizică și emoțională, gradul relației sale afective cu un părinte, precum și riscul pe care separarea copilului de acest părinte l‑ar genera pentru echilibrul său(26).

79.      Pentru a efectua această apreciere, autoritățile trebuie să analizeze impactul desființării unității familiei și capacitatea copiilor de a menține contacte cu ambii părinți. În această privință, se poate avea în vedere posibilitatea ca toată familia să se mute într‑un alt stat (membru), caz în care autoritățile decizionale trebuie să țină seama de nivelul de integrare a copiilor în Finlanda.

80.      În fața instanței naționale, A și alții susțin că, pentru a menține unitatea familială, ar putea fi nevoiți să se mute în Moldova, întrucât nu toți dețin cetățenia română(27).

81.      În această privință, ar putea fi pertinentă jurisprudența Ruiz Zambrano(28). Chiar dacă hotărârea pronunțată în cauza respectivă a vizat un minor static, care este cetățean al Uniunii, această jurisprudență se opune în general îndepărtării cetățenilor Uniunii de pe teritoriul statelor membre. Dat fiind că F este cetățean al Uniunii, constrângerea familiei să se mute în Moldova ar avea consecințe contrare jurisprudenței Ruiz Zambrano.

82.      Prin urmare, autoritățile naționale din procedura principală trebuie să aprecieze dacă este posibil ca membrii familiei să continue să locuiască împreună în România. Această apreciere nu trebuie să se întemeieze pe o simplă ipoteză teoretică, ci trebuie să rezulte dintr‑o examinare concretă a situației tuturor membrilor familiei(29).

83.      Un factor pe care autoritățile trebuie să îl ia în considerare, pe celălalt taler al balanței, este gravitatea infracțiunilor săvârșite de persoana vizată de decizia de expulzare. După cum a afirmat guvernul finlandez în ședință, atunci când se apreciază proporționalitatea măsurii de îndepărtare a tatălui, gravitatea infracțiunii (sau a infracțiunilor) care stau la baza deciziei de expulzare contestate este un factor important. Dacă infracțiunea sau comportamentul are o gravitate redusă, se poate acorda o pondere mai mare menținerii unității familiei, care poate chiar să prevaleze, în anumite cazuri, în raport cu necesitatea expulzării.

84.      În această privință, Directiva privind cetățenia prevede două criterii diferite pe care statele membre trebuie să le respecte atunci când decid dacă adoptă sau nu măsuri de limitare a dreptului persoanelor de a intra sau a rămâne pe teritoriul lor. Dacă o persoană a locuit în statul membru gazdă timp de mai puțin de cinci ani, o asemenea măsură poate fi adoptată ca urmare a unui comportament contrar ordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice [articolul 27 alineatul (1) din Directiva privind cetățenia]. Însă expulzarea rezidenților pe termen lung poate fi decisă numai din motive imperative de ordine publică sau siguranță publică [articolul 28 alineatul (2) din Directiva privind cetățenia]. Revine instanței de trimitere să verifice dacă primul reclamant din procedura principală se încadrează în prima sau a doua categorie.

85.      Din motive de exhaustivitate, după cum s‑a discutat în ședință, trebuie subliniat că articolul 33 alineatul (2) din Directiva privind cetățenia prevede că, în cazul în care decizia de expulzare este pusă în executare după mai mult de doi ani de la emiterea sa, statul membru trebuie să verifice dacă persoana respectivă continuă să constituie un pericol real și actual la adresa ordinii publice sau a siguranței publice și să stabilească dacă de la data emiterii deciziei de expulzare s‑a produs vreo schimbare efectivă a împrejurărilor.

86.      Prin urmare, chiar dacă decizia inițială a Oficiului Finlandez pentru Imigrație ar fi confirmată, în procedura de recurs, de către instanța de trimitere, articolul 33 alineatul (2) din Directiva privind cetățenia ar putea impune o nouă apreciere pe baza împrejurărilor actuale.

87.      Rezultă că, înainte de a lua o decizie de expulzare a unei persoane dintr‑un stat membru, autoritățile decizionale trebuie să aprecieze, în mod proporțional și echilibrat, interesele familiei în cauză în ansamblul său și interesul superior al copiilor, pe de o parte, și interesul societății gazdă, pe de altă parte. Referitor la cele dintâi interese, autoritățile trebuie să aprecieze situația familială a persoanei respective, motivele pentru menținerea unității familiei, posibilitatea menținerii unității familiei într‑o altă țară, interesul superior al copiilor, inclusiv, dacă este cazul, dorința soției și a copiilor de a rămâne în statul membru gazdă în care beneficiază de un drept de ședere autonom care nu depinde de persoana în cauză. Referitor la cel din urmă interes, autoritățile trebuie să țină seama de gravitatea infracțiunilor, de durata șederii persoanei vizate în statul gazdă și de legăturile sale culturale și sociale cu acest stat în comparație cu legăturile pe care le are cu țara sa de origine.

IV.    Concluzie

88.      Având în vedere considerațiile de mai sus, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Korkein hallinto‑oikeus (Curtea Administrativă Supremă, Finlanda) după cum urmează:

1)      Articolul 12 alineatul (3) din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE

trebuie interpretat în sensul că se aplică numai atunci când decizia de expulzare a susținătorului reîntregirii a fost executată sau este definitivă. Totuși, atunci când decid dacă vor expulza sau nu o persoană, autoritățile decizionale trebuie să țină seama de faptul că copiii, care sunt înscriși într‑un program de învățământ în statul membru gazdă, vor dobândi un drept de ședere autonom în acest stat în temeiul dispoziției respective după ce decizia de expulzare devine definitivă.

(2)      Articolul 10 din Regulamentul (UE) nr. 492/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 aprilie 2011 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii coroborat cu articolele 7 și 24 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

trebuie interpretat în sensul că copiii unui cetățean al Uniunii care a avut statutul de lucrător salariat, înscriși într‑o instituție de învățământ obligatoriu în statul membru gazdă, părintele care exercită în fapt autoritatea părintească în privința copiilor, precum și frații și surorile lor care frecventează o grădiniță beneficiază în continuare de dreptul de ședere până la finalizarea studiilor copiilor, chiar dacă împotriva părintelui care este cetățean al Uniunii și care a avut statutul de lucrător salariat autoritatea competentă pentru imigrație din statul membru gazdă a luat o decizie de expulzare pentru motivul că reprezintă o amenințare pentru ordinea publică sau siguranța publică.

3)      Articolul 28 alineatul (1) din Directiva 2004/38 coroborat cu articolele 7 și 24 din Carta drepturilor fundamentale

trebuie interpretat în sensul că condițiile pentru expulzarea unui cetățean al Uniunii trebuie reexaminate în cazul în care, după ce decizia de expulzare a fost adoptată, se constată că copiii și soția sa au un drept de ședere autonom în statul membru gazdă și acești membri de familie doresc să rămână în acest stat membru. Atunci când reexaminează o decizie, autoritățile decizionale sau instanța națională trebuie să ia în considerare, în mod proporțional și echilibrat, interesele familiei în cauză în ansamblul său, precum și interesul superior al copiilor, pe de o parte, și interesul societății gazdă, pe de altă parte. Referitor la cele dintâi interese, autoritățile trebuie să aprecieze situația familială a persoanei respective, motivele pentru menținerea unității familiei, posibilitatea menținerii unității familiei într‑o altă țară, interesul superior al copiilor, inclusiv, dacă este cazul, dorința soției și a copiilor de a rămâne în statul membru gazdă în care beneficiază de un drept de ședere autonom care nu depinde de persoana în cauză. Referitor la cel din urmă interes, autoritățile trebuie să țină seama de gravitatea infracțiunilor, de durata șederii persoanei vizate în statul membru gazdă și de legăturile sale culturale și sociale cu acest stat în comparație cu legăturile pe care le are cu țara sa de origine.

1      Limba originală: engleza.

i      Numele prezentei cauze este un nume fictiv. El nu corespunde numelui real al niciuneia dintre părțile la procedură.

2      Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE (JO 2004, L 158, p. 77, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 56 și rectificări în JO 2004, L 229, p. 35, JO 2005, L 197, p. 34 și JO 2007, L 204, p. 28; denumită în continuare „Directiva privind cetățenia”).

3      Regulamentul (UE) nr. 492/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 aprilie 2011 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii (JO 2011, L 141, p. 1, denumit în continuare „Regulamentul privind lucrătorii”).

4      În această privință, se pare că, la momentul adoptării deciziei din 22 noiembrie 2022, A avea reședința în Finlanda de patru ani și jumătate, astfel încât nici el și nici membrii familiei sale care i s‑au alăturat ulterior nu îndeplineau condițiile pentru a beneficia de statutul de rezident permanent.

5      A se vedea în acest sens Hotărârea din 17 septembrie 2002, Baumbast și R (C‑413/99, EU:C:2002:493, punctul 63), și Hotărârea din 6 octombrie 2020, Jobcenter Krefeld (C‑181/19, EU:C:2020:794, punctul 35, denumită în continuare „Hotărârea Jobcenter Krefeld”).

6      A se vedea în acest sens Hotărârea Jobcenter Krefeld, punctul 35 și jurisprudența citată.

7      A se vedea în acest sens Hotărârea Jobcenter Krefeld, punctul 37 și jurisprudența citată.

8      A se vedea în acest sens Hotărârea Jobcenter Krefeld, punctul 35 și jurisprudența citată.

9      Hotărârea Jobcenter Krefeld,  punctul 35 și jurisprudența citată; sublinierea noastră.

10      În limba franceză: „lorsqu’il souhaite poursuivre des cours d’enseignement général dans cet État membre”, în limba germană: „wenn es weiter am allgemeinen Unterricht in diesem Mitgliedstaat teilnehmen möchte”, în limba croată: „kada ono želi nastaviti s općim obrazovanjem u toj državi članici” și în limba italiană: „qualora intenda proseguire corsi di insegnamento generale in tale Stato membro”.

11      A se vedea în acest sens Hotărârea din 17 septembrie 2002, Baumbast și R (C‑413/99, EU:C:2002:493, punctul 53). Pentru un raționament similar, a se vedea Concluziile avocatului general Geelhoed prezentate în cauza Baumbast și R (C‑413/99, EU:C:2001:385, punctul 62). De altfel, acest lucru reflectă modul de redactare a articolului 12 alineatul (3) din Directiva privind cetățenia și ipoteza în care această dispoziție urmărește să acorde protecție.

12      Cu privire la repartizarea competențelor între statele membre și Uniunea Europeană în domeniul învățământului, a se vedea Concluziile noastre prezentate în cauza Comisia/Ungaria (Valorile Uniunii Europene) (C‑769/22, EU:C:2025:408, punctul 56) și în cauza Comisia/Slovacia (Discriminare etnică în domeniul învățământului) (C‑799/23, EU:C:2025:621, punctul 67), care subliniază că Uniunea Europeană dispune doar de competențe de sprijinire în acest domeniu. Pentru o confirmare a unei asemenea poziții, a se vedea Hotărârea din 21 aprilie 2026, Comisia/Ungaria (Valorile Uniunii Europene) (C‑769/22, EU:C:2026:326, punctul 272 și jurisprudența citată).

13      Ristuccia, F., „Ties that bind and ties that compel: Dependency and the Ruiz Zambrano doctrine”, Common Market Law Review, 2023, 5, p. 1227-1268, în special p. 1252.

14      A se vedea în această privință Concluziile noastre prezentate în cauza Safi (C‑147/24, EU:C:2025:650, punctele 97-99 și jurisprudența citată).

15      Hotărârea din 5 mai 2022 (C‑451/19 și C‑532/19, EU:C:2022:354).

16      A se vedea în acest sens Hotărârea Jobcenter Krefeld, punctul 38. Aceasta înseamnă că B, C, D, E, F și G nu trebuie să îndeplinească toți condițiile prevăzute de Regulamentul privind lucrătorii și de Directiva privind cetățenia.

17      Totuși, din Expunerea de motive a Comisiei care însoțește propunerea de directivă privind cetățenia reiese că această dispoziție a fost motivată de grija față de copiii care s‑au adaptat deja la sistemul de învățământ din statul membru gazdă și ar putea avea probleme legate de adaptarea la un nou sistem; prin urmare, dispoziția în cauză urmărește ca acești copii să nu fie afectați în mod negativ de faptul că părintele lor, cetățean al Uniunii, părăsește teritoriul statului membru gazdă pentru motive profesionale sau de altă natură. A se vedea în acest sens Comisia Europeană, expunerea de motive a Propunerii de directivă a Parlamentului European și a Consiliului cu privire la dreptul cetățenilor Uniunii Europene și al membrilor familiilor lor de a se muta și de a locui liber pe teritoriul statelor membre [COM(2001) 257 final] (JO 2001, C 270, p. 150); disponibilă la adresa https://eur‑lex.europa.eu/legal‑content/EN/TXT/HTML/?uri=CELEX:52001PC0257.

18      Directiva Consiliului din 25 februarie 1964 privind coordonarea măsurilor speciale referitoare la circulația și șederea străinilor, justificate de motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică (JO 1964, 56, p. 850).

19      Sublinierea noastră.

20      A se vedea de exemplu Hotărârea din 28 octombrie 1975, Rutili (36/75, EU:C:1975:137, punctul 19), și Hotărârea din 27 octombrie 1977, Bouchereau (30/77, EU:C:1977:172, punctul 28).

21      A se vedea recent de exemplu Hotărârea din 13 iunie 2024, Pedro Francisco (C‑62/23, EU:C:2024:502, punctul 32).

22      Obligația de a respecta principiul proporționalității este prevăzută în mod clar la articolul 27 alineatul (2) din Directiva privind cetățenia, chiar dacă o asemenea obligație decurge deja din articolul 52 alineatul (1) din cartă, care impune ca orice restrângere a dreptului la liberă circulație să respecte principiul proporționalității.

23      A se vedea în acest sens Hotărârea din 23 noiembrie 2010, Tsakouridis (C‑145/09, EU:C:2010:708, punctul 52), și Hotărârea din 25 noiembrie 2025, Wojewoda Mazowiecki (C‑713/23, EU:C:2025:917, punctul 63 și jurisprudența citată).

24      A se vedea de exemplu Hotărârea din 21 decembrie 2023, GN (Motiv de refuz întemeiat pe interesul superior al copilului) (C‑261/22, EU:C:2023:1017, punctul 41).

25      A se vedea în acest sens Hotărârea din 13 septembrie 2016, Rendón Marín (C‑165/14, EU:C:2016:675, punctul 85), Hotărârea din 5 mai 2022, Subdelegación del Gobierno en Toledo (Dreptul de ședere al unui membru de familie – Resurse insuficiente) (C‑451/19 și C‑532/19, EU:C:2022:354, punctul 53 și jurisprudența citată), și Hotărârea din 25 aprilie 2024, NW și PQ (Informații clasificate) (C‑420/22 și C‑528/22, EU:C:2024:344,  punctul 77).

26      A se vedea în acest sens Hotărârea din 10 mai 2017, Chavez‑Vilchez ș.a. (C‑133/15, EU:C:2017:354, punctul 71). A se vedea printre altele și Hotărârea din 8 mai 2018, K.A. ș.a. (Reîntregirea familiei în Belgia) (C‑82/16, EU:C:2018:308, punctul 72), Hotărârea din 7 septembrie 2022, Staatssecretaris van Justitie en Veiligheid (Natura dreptului de ședere în temeiul articolului 20 TFUE) (C‑624/20, EU:C:2022:639, punctele 38 și 39), precum și Hotărârea din 22 iunie 2023, Staatssecretaris van Justitie en Veiligheid (Mamă thailandeză a unui copil minor neerlandez) (C‑459/20, EU:C:2023:499, punctul 48).

27      În acest sens, după cunoștințele noastre, deși resortisanții moldoveni beneficiază, din motive istorice, de un tratament special în ceea ce privește naturalizarea în România, ei nu au niciun privilegiu în ceea ce privește permisele de ședere. A se vedea articolul 11 alineatul (1) din Legea nr. 21/1991 a cetățeniei române, modificată cel mai recent prin Legea nr. 14/2025 din 12 martie 2025.

28      Hotărârea din 8 martie 2011, Ruiz Zambrano (C‑34/09, EU:C:2011:124).

29      A se vedea în acest sens Concluziile noastre prezentate în cauza Safi (C‑147/24, EU:C:2025:650, punctele 81-84).