1)

Este compatibilă cu dreptul fundamental la o cale de atac efectivă consacrat la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), cu principiul general al securității juridice, cu principiul egalității și cu principiul interzicerii discriminării pe motive de naționalitate prevăzut la articolul 21 alineatul (2) din cartă o interpretare a articolului 3 alineatul (2) din Directiva 2001/24 (1) care presupune recunoașterea, într-un stat membru gazdă, a efectelor unei decizii a autorității administrative competente din statul membru de origine care nu a fost publicată în condițiile prevăzute la articolul 6 alineatele (1)-(4) din Directiva 2001/24?

2)

Este compatibilă cu dreptul fundamental la o cale de atac efectivă consacrat la articolul 47 din cartă și cu principiul general al securității juridice o interpretare a articolului 3 alineatul (2) din Directiva 2001/24 care presupune recunoașterea, într-un stat membru gazdă, a efectelor unei decizii a autorității administrative competente din statul membru de origine prin care anumite obligații și răspunderi au fost excluse din transferul către o „bancă-punte” a activității obișnuite și a anumitor elemente patrimoniale ale băncii în privința cărora se aplică măsurile de reorganizare, în cazul în care comportamentul ulterior al „băncii-punte”, care este controlată de o autoritate publică ce aplică dreptul Uniunii, a creat clienților din statul membru gazdă încrederea legitimă că aceasta și-a asumat pasivul corespunzător răspunderilor și obligațiilor pe care banca supusă măsurii de reorganizare le avea față de clienții respectivi?

3)

Este compatibilă cu dreptul fundamental de proprietate prevăzut la articolul 17 din cartă, cu principiul protecției ridicate a consumatorilor prevăzut la articolul 38 din cartă și cu principiul general al securității juridice o interpretare a articolului 3 alineatul (2) din Directiva 2001/24 care să presupună recunoașterea, într-un stat membru gazdă, a efectelor unei decizii a autorității administrative competente din statul membru de origine, care transferă unei „bănci-punte” poziția de creditor în cadrul relațiilor contractuale încheiate de banca ce face obiectul măsurilor de reorganizare, dar care nu impune băncii obligația de a rambursa clientului sumele plătite de acesta pentru contractele care au fost reziliate în urma unei erori de consimțământ rezultate din informațiile deficitare furnizate de bancă?