1.

Dreptul Uniunii impune statelor membre să admită o cerere de despăgubire pentru pierderea unei șanse de către un ofertant exclus în mod nelegal de la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice atunci când procedura respectivă a fost finalizată, iar un contract a fost încheiat cu ofertantul câștigător? Pentru a răspunde la această întrebare, Curtea de Justiție trebuie să stabilească dacă legislația statelor membre reglementează acordarea de daune interese la care se referă articolul 2 alineatul (1) litera (c) din Directiva 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac față de atribuirea contractelor de achiziții publice de produse și a contractelor publice de lucrări ( 2 ). În cazul unui răspuns afirmativ, Curtea trebuie să examineze consecințele cerinței ca legislația respectivă să respecte principiul efectivității.

2.

Preambulul Directivei 89/665 cuprinde următorul text:

„întrucât, în anumite state membre, absența unor căi de atac eficiente sau insuficiența căilor de atac existente descurajează întreprinderile din cadrul Comunității de a depune oferte în statul membru în care își are sediul autoritatea contractantă; întrucât, așadar, statele membre respective trebuie să remedieze această situație;

[…]

întrucât este necesar a se asigura existența unor proceduri adecvate în toate statele membre care să permită anularea deciziilor luate în mod ilegal și compensarea persoanelor lezate de o încălcare.”

3.

Potrivit articolului 1 alineatul (1) al patrulea paragraf din Directiva 89/665:

„Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că, în ceea ce privește contractele care intră sub incidența Directivei 2014/24/UE sau a Directivei 2014/23/UE, deciziile autorităților contractante pot face obiectul unei proceduri de contestare eficace […]”

4.

Articolul 1 alineatul (3) din Directiva 89/665 prevede:

„Statele membre asigură accesul la căile de atac, în temeiul unor norme detaliate pe care statele membre pot să le stabilească în acest sens, cel puțin oricărei persoane care are sau care a avut vreun interes în obținerea unui anumit contract și care a fost prejudiciată sau riscă să fie prejudiciată printr‑o presupusă încălcare.”

5.

Potrivit articolului 2 alineatul (1) din Directiva 89/665:

„Statele membre garantează că măsurile luate în privința căilor de atac menționate la articolul 1 prevăd competențe care să permită:

[…]

6.

Articolul 3 alineatul 1 litera a) din Zákon č. 514/2003 Z. z. o zodpovednosti za škodu spôsobenú pri výkone verejnej moci (Legea nr. 514/2003 privind răspunderea pentru prejudiciile cauzate în exercitarea autorității publice, denumită în continuare „Legea nr. 514/2003”) prevede că statul răspunde pentru prejudiciile cauzate printr‑o decizie nelegală a autorităților publice.

7.

Potrivit articolului 5 alineatul 1 din Legea nr. 514/2003, partea din procedură care a suferit un prejudiciu ca urmare a unei decizii nelegale adoptate în cadrul procedurii respective are dreptul la despăgubire.

8.

Articolul 17 alineatul 1 din Legea nr. 514/2003 stabilește că despăgubirea se acordă pentru prejudiciul efectiv și pentru beneficiul nerealizat, cu excepția cazului în care se prevede altfel prin dispoziții speciale.

9.

Articolul 442 alineatul 1 din Zákon č. 40/1964 Zb. Občiansky zakonnik (Legea nr. 40/1964 privind Codul civil, denumită în continuare „Codul civil”) prevede că, în cadrul acțiunilor în despăgubire, se acordă despăgubiri pentru prejudiciul efectiv și pentru beneficiul nerealizat.

10.

Zákon č. 25/2006 Z. z. o verejnom obstarávaní (Legea nr. 25/2006 privind achizițiile publice) nu pare să conțină nicio dispoziție specifică care să reglementeze acțiunile în despăgubire care decurg din atribuirea contractelor de achiziții publice.

11.

În anul 2013, Federația Slovacă de Fotbal a publicat o cerere de ofertă în vederea atribuirii unui contract de achiziții publice privind lucrări de construcție, restructurare și modernizare a unor stadioane de fotbal. INGSTEEL spol s.r.o. (denumită în continuare „Ingsteel”), întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul construcțiilor, a participat la această procedură de atribuire. Federația Slovacă de Fotbal a exclus Ingsteel de la această procedură pentru motivul că nu îndeplinea cerințele economice și financiare prevăzute în cererea de ofertă. Ingsteel a formulat o acțiune prin care a contestat legalitatea acestei decizii, procedură în cursul căreia Najvyšší súd Slovenskej republiky (Curtea Supremă a Republicii Slovace) a sesizat Curtea de Justiție cu o cerere de decizie preliminară.

12.

În Hotărârea din 13 iulie 2017, INGSTEEL și Metrostav (C‑76/16, EU:C:2017:549), Curtea a statuat că Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii ( 3 ) trebuie interpretată în sensul că, atunci când o cerere de ofertă impune prezentarea unei declarații din partea unei instituții bancare potrivit căreia aceasta se angajează să acorde credit unui ofertant, iar instituțiile bancare cărora ofertantul le‑a adresat solicitări refuză să furnizeze o astfel de declarație, acestuia i se poate permite să facă dovada capacității sale economice și financiare prin alte mijloace corespunzătoare. Având în vedere hotărârea Curții, Najvyšší súd Slovenskej republiky (Curtea Supremă a Republicii Slovace) a concluzionat că decizia de excludere a Ingsteel era nelegală și a anulat‑o. Ulterior, aceasta a sesizat Úrad pre verejné obstarávanie (Autoritatea de Reglementare a Achizițiilor Publice, Slovacia) pentru a lua măsurile corespunzătoare.

13.

Întrucât procedura de atribuire a contractului de achiziții publice era finalizată, iar autoritatea contractantă încheiase un acord‑cadru cu ofertantul câștigător, Ingsteel a introdus o acțiune împotriva Úrad pre verejné obstarávanie (Autoritatea de Reglementare a Achizițiilor Publice), solicitând printre altele despăgubiri pentru pierderea șansei de a i se atribui contractul. Aceasta a susținut că pierderea unei șanse și beneficiul nerealizat constituie două capete diferite de cerere. Se pare că, în dreptul slovac, nivelul probatoriu necesar pentru a demonstra că prejudiciul este suficient de previzibil este mai redus în ceea ce privește cererile de despăgubire pentru pierderea unei șanse decât în ceea ce privește cererile privind beneficiul nerealizat.

14.

Úrad pre verejné obstarávanie (Autoritatea de Reglementare a Achizițiilor Publice) consideră că cererea de despăgubire formulată de Ingsteel este ipotetică. Nu exista nicio garanție că Ingsteel ar fi fost selectată ca ofertant câștigător sau că, dacă ar fi fost selectată, autoritatea contractantă ar fi încheiat un contract cu aceasta.

15.

Okresný súd Bratislava II (Tribunalul Districtual din Bratislava II, Slovacia) ridică problema dacă Directiva 89/665 îi impune să admită o cerere de despăgubire pentru pierderea unei șanse formulată de un ofertant în cazul în care o instanță a anulat o decizie de excludere de la o procedură care a condus la atribuirea unui contract de achiziții publice, iar autoritatea contractantă a încheiat un contract cu un alt ofertant. Această instanță a decis, așadar, să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

16.

Úrad pre verejné obstarávanie (Autoritatea de Reglementare a Achizițiilor Publice), guvernele ceh, francez și slovac, precum și Comisia Europeană au depus observații scrise. În ședința din 20 septembrie 2023, guvernele ceh și austriac, precum și Comisia au prezentat observații orale și au răspuns la întrebările adresate de Curte.

17.

Úrad pre verejné obstarávanie (Autoritatea de Reglementare a Achizițiilor Publice) prezintă două motive pentru care Curtea ar trebui să declare inadmisibilă cererea de decizie preliminară. În primul rând, întrucât Ingsteel a participat la procedura de atribuire împreună cu Metrostav a.s., care nu este parte în procedura în fața instanței de trimitere, aceasta nu are calitate procesuală activă pentru a introduce o acțiune în despăgubire. În al doilea rând, întrucât Ingsteel a solicitat inițial despăgubiri pentru beneficiul nerealizat, iar nu pentru pierderea unei șanse, nu poate formula această cerere în acest stadiu al procedurii în fața instanței de trimitere.

18.

Guvernul slovac are de asemenea îndoieli cu privire la admisibilitatea întrebărilor în măsura în care instanța de trimitere pare să solicite Curții de Justiție să stabilească dacă acțiunea în despăgubire introdusă de Ingsteel ar trebui admisă. Atât Úrad pre verejné obstarávanie (Autoritatea de Reglementare a Achizițiilor Publice), cât și guvernul slovac subliniază că revine exclusiv instanței de trimitere sarcina de a se pronunța asupra temeiniciei cererii formulate de Ingsteel.

19.

Potrivit unei jurisprudențe constante, în cadrul cooperării instituite prin articolul 267 TFUE, numai instanța națională care este sesizată cu soluționarea litigiului și care trebuie să își asume răspunderea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată are competența să aprecieze, luând în considerare particularitățile cauzei, atât necesitatea unei decizii preliminare pentru a fi în măsură să pronunțe propria hotărâre, cât și pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții de Justiție. În cazul în care întrebările adresate privesc interpretarea dreptului Uniunii, Curtea este în principiu obligată să se pronunțe ( 4 ). Curtea de Justiție poate refuza să se pronunțe asupra unei întrebări preliminare adresate de o instanță națională numai dacă este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal, atunci când problema este de natură ipotetică sau atunci când Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i‑au fost adresate ( 5 ).

20.

Prin intermediul întrebărilor adresate de instanța de trimitere, se solicită interpretarea articolului 2 alineatul (1) litera (c) din Directiva 89/665. Având în vedere situația de fapt din speță, aspectele invocate în decizia de trimitere în ceea ce privește posibilitatea de a exercita o acțiune în despăgubire pentru pierderea șansei de a încheia un contract de achiziții publice nu apar ca fiind ipotetice. Revine instanței de trimitere sarcina de a stabili dacă, în temeiul dreptului național, Ingsteel are calitate procesuală activă pentru a introduce o acțiune în despăgubire pentru pierderea unei șanse și ce consecințe pot decurge, dacă este cazul, din modul în care aceasta și‑a exercitat acțiunea. Pentru aceste motive, recomandăm Curții să respingă excepțiile formulate cu privire la admisibilitatea întrebărilor preliminare.

21.

Úrad pre verejné obstarávanie (Autoritatea de Reglementare a Achizițiilor Publice) și guvernele austriac, ceh, francez și slovac susțin că revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru sarcina de a stabili criteriile de evaluare a prejudiciului care rezultă dintr‑o încălcare a dreptului Uniunii în cadrul unei proceduri care conduce la atribuirea unui contract de achiziții publice. Aceste părți admit de asemenea că astfel de norme naționale trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității. Întrucât Directiva 89/665 prevede numai o armonizare minimă, aceasta nu conține indicații cu privire la criteriile pe care instanțele naționale trebuie să le ia în considerare în acest sens. Rezultă că Directiva 89/665 nu obligă statele membre să prevadă o cale de atac pentru repararea prejudiciului cauzat de pierderea unei șanse de a obține atribuirea unui contract de achiziții publice.

22.

Guvernul ceh sugerează că noțiunea de daune interese în sensul Directivei 89/665 nu este o noțiune autonomă de drept al Uniunii. Guvernul francez este de acord cu această sugestie. Acesta susține că abordarea sa este conformă cu jurisprudența referitoare la răspunderea extracontractuală a statelor membre pentru o încălcare a dreptului Uniunii, potrivit căreia dreptul fiecărui stat membru stabilește întinderea despăgubirii și normele referitoare la evaluarea oricăror pierderi sau prejudicii eventual cauzate de o astfel de încălcare.

23.

Úrad pre verejné obstarávanie (Autoritatea de Reglementare a Achizițiilor Publice) este de acord cu Ingsteel că beneficiul nerealizat și pierderea unei șanse sunt noțiuni distincte, aceasta din urmă constând în pierderea unei șanse de a obține un contract de achiziții publice ( 6 ). Aceasta susține că, potrivit dreptului slovac, unui ofertant exclus în mod nelegal care poate demonstra că avea o șansă reală și suficient de mare de a obține un contract de achiziții publice i se pot acorda daune interese pentru pierderea acestei șanse. În schimb, guvernul ceh și guvernul slovac consideră că pierderea unei șanse poate fi considerată un tip de beneficiu nerealizat. Principala diferență dintre cele două noțiuni constă în nivelul probatoriu necesar pentru a stabili existența unui prejudiciu și despăgubirea care poate fi acordată.

24.

Guvernele austriac, ceh și slovac susțin că, deși poate oferi anumite orientări, jurisprudența privind răspunderea extracontractuală a Uniunii în domeniul achizițiilor publice nu poate fi transpusă în privința aplicării Directivei 89/665. Deși, în unele cazuri, instanțele Uniunii au acordat daune interese pentru pierderea unei șanse ofertanților pe care instituțiile Uniunii i‑au exclus în mod nelegal de la procedurile de atribuire, instanțele Uniunii au respins astfel de cereri în majoritatea cazurilor, considerând că, pentru a fi admisă acordarea de daune interese, orice pierdere a unei șanse trebuie să fie reală, iar nu ipotetică.

25.

Comisia observă că, deși articolul 2 alineatul (1) litera (c) din Directiva 89/665 impune statelor membre să prevadă acordarea de daune interese persoanelor prejudiciate printr‑o încălcare a normelor Uniunii în materia achizițiilor publice, acesta nu conține nicio condiție detaliată cu privire la modul în care trebuie îndeplinită această cerință. Întrucât Directiva 89/665 prevede o armonizare minimă, statele membre rămân libere să acorde un grad mai ridicat de protecție persoanelor prejudiciate printr‑o încălcare a normelor privind achizițiile publice. Revine fiecărui stat membru, în conformitate cu principiul autonomiei procedurale, sarcina de a stabili modalitățile procedurale aplicabile acțiunilor în justiție destinate să asigure protecția drepturilor conferite justițiabililor de dreptul Uniunii, sub rezerva respectării principiilor echivalenței și efectivității. Întrucât Directiva 89/665 urmărește să asigure existența unor căi de atac efective pentru a garanta respectarea principiilor care stau la baza normelor privind achizițiile publice și, în cele din urmă, a pieței interne, principiul efectivității se află în centrul soluționării prezentei trimiteri preliminare.

26.

Potrivit Comisiei, întrucât autoritatea contractantă a încheiat un contract‑cadru cu un alt ofertant, în procedura în fața instanței de trimitere nu mai este posibil să se remedieze nelegalitatea care a afectat procedura de atribuire. În aceste condiții, acordarea de daune interese este singura reparație efectivă de care dispune un ofertant care a suferit o pierdere ca urmare a acestei nelegalități. Legislațiile naționale care nu prevăd posibilitatea de a solicita daune interese pentru pierderea unei șanse de a obține un contract ca urmare a acestei nelegalități ar priva Ingsteel de accesul la o cale de atac efectivă, ceea ce ar fi contrar Directivei 89/665.

27.

Părțile din procedura în fața Curții sunt de acord că întrebările adresate de instanța de trimitere ar trebui să primească un răspuns unic. Întrucât această sugestie este întemeiată, propunem Curții să reformuleze întrebările instanței de trimitere în sensul că se solicită stabilirea aspectului dacă este contrar articolului 2 alineatul (1) litera (c) din Directiva 89/665 ca o instanță națională să adopte o practică potrivit căreia un ofertant exclus în mod nelegal de la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice reglementat de această directivă nu poate solicita daune interese pentru pierderea unei șanse de a obține contractul respectiv. Deși instanța de trimitere solicită Curții să interpreteze articolul 2 alineatul (1) litera (c) din Directiva 89/665 coroborat cu articolul 2 alineatele (6) și (7) din aceasta, decizia de trimitere nu indică ce eventual impact au aceste din urmă dispoziții asupra soluționării întrebărilor adresate. Decizia de trimitere nu indică nici dacă Republica Slovacă și‑a exercitat posibilitatea prevăzută la articolul 2 alineatul (6) din Directiva 89/665 în sensul că o instanță trebuie să anuleze o decizie pretins nelegală înainte de a putea fi solicitată acordarea de daune interese ( 7 ). Articolul 2 alineatul (7) din Directiva 89/665, care prevede că dreptul intern stabilește efectele exercitării competențelor menționate la articolul 2 alineatul (1) asupra unui contract încheiat în urma atribuirii sale, apare ca având o relevanță tangențială ( 8 ). Niciuna dintre părțile care au prezentat observații scrise sau orale în fața Curții nu a făcut referire la articolul 2 alineatul (6) sau (7) din Directiva 89/665 și nici nu a prezentat vreun argument prin raportare la aceste dispoziții. În consecință, considerăm că întrebarea reformulată nu își pierde pertinența prin omiterea acestor dispoziții.

28.

În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții, din cerința aplicării uniforme a dreptului Uniunii rezultă că, în măsura în care o dispoziție a acestuia nu conține nicio trimitere la dreptul statelor membre în ceea ce privește o anumită noțiune, aceasta din urmă trebuie să primească o interpretare autonomă și uniformă. Această interpretare trebuie stabilită ținând seama de textul dispoziției în cauză, de contextul său și de obiectivul urmărit de reglementarea din care face parte ( 9 ).

29.

Este important de subliniat că această abordare nu se aplică în toate cazurile. În speță, mai multe state membre susțin că noțiunea de daune interese în sensul Directivei 89/665 nu este o noțiune autonomă de drept al Uniunii. Suntem de acord cu această afirmație pentru motivele enunțate în continuare.

30.

Articolul 2 alineatul (1) litera (c) din Directiva 89/665 precizează că statele membre sunt obligate să se asigure că căile de atac includ competența de a acorda daune interese persoanelor prejudiciate printr‑o încălcare. Această dispoziție nu descrie în ce ar consta aceste daune interese și nici nu furnizează indicații cu privire la modul în care ar putea fi evaluate ( 10 ). Aceasta nu prevede condițiile în care o autoritate contractantă poate fi obligată să plătească daune interese și nici nu indică modul de calcul al acestora ( 11 ).

31.

Contextul în care se înscrie articolul 2 alineatul (1) litera (c) din Directiva 89/665 include preambulul acesteia, potrivit căruia revine statelor membre sarcina de a rectifica orice absență sau insuficiență a căilor de atac disponibile în ordinile lor juridice. Articolul 1 alineatul (1) al patrulea paragraf prevede că statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că deciziile autorităților contractante fac obiectul unei proceduri de contestare eficace. Articolul 1 alineatul (3) din Directiva 89/665 prevede că statele membre asigură accesibilitatea căilor de atac în temeiul unor norme detaliate pe care statele membre pot să le stabilească în acest sens. Aceste dispoziții demonstrează că Directiva 89/665 instituie un sistem de armonizare minimă potrivit căruia statele membre sunt responsabile pentru forma și natura căilor de atac care trebuie să fie disponibile în contextul contestării deciziilor de atribuire a contractelor de achiziții publice ( 12 ). Părțile care au prezentat observații sunt de acord că jurisprudența susține această concluzie ( 13 ). Directiva 89/665 impune, așadar, statelor membre să prevadă anumite căi de atac, care trebuie să fie efective, dar nu urmărește să definească care sunt aceste căi de atac ( 14 ).

32.

În ceea ce privește obiectivele Directivei 89/665, articolul 1 alineatul (1) din Directiva 89/665 coroborat cu considerentele acesteia indică faptul că această directivă urmărește să asigure disponibilitatea unor căi de atac efective în ceea ce privește deciziile de atribuire a contractelor de achiziții publice. Persoanele afectate de încălcări ale normelor naționale de punere în aplicare a directivelor Uniunii privind achizițiile publice trebuie să dispună de căi de atac efective în temeiul legislației naționale, astfel încât să se confere un efect tangibil deschiderii către concurență la nivelul Uniunii a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice.

33.

Rezultă că acordarea de daune interese în sensul Directivei 89/665 nu este concepută ca o noțiune independentă și uniformă de drept al Uniunii, ci mai degrabă ca o noțiune definită de dreptul statelor membre. Directiva 89/665 pune accentul pe rezultatul pe care acest proces trebuie să îl atingă, iar nu pe conținutul normelor care trebuie adoptate în acest scop, care va fi în mod inevitabil diferit de la un stat membru la altul. În acest context, observăm că legiuitorul Uniunii s‑a abținut de la a modifica articolul 2 alineatul (1) din Directiva 89/665 ( 15 ). În plus, jurisprudența nu a încercat să stabilească criterii detaliate pentru a determina existența unui prejudiciu și evaluarea acestuia în contextul încălcării normelor de atribuire a contractelor de achiziții publice.

34.

În lipsa unor dispoziții de drept al Uniunii în acest scop, revine, așadar, ordinii juridice din fiecare stat membru sarcina de a stabili criteriile în temeiul cărora trebuie evaluat prejudiciul care rezultă dintr‑o încălcare a dreptului Uniunii în cadrul procedurilor care conduc la atribuirea contractelor de achiziții publice ( 16 ). Astfel cum au subliniat în mod întemeiat, în opinia noastră, mai multe dintre părțile din prezenta procedură de trimitere preliminară, aceste aspecte intră în sfera autonomiei procedurale a statelor membre ( 17 ). Este cert că modalitățile procedurale aplicabile acțiunilor destinate să asigure protecția drepturilor conferite de dreptul Uniunii nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile acțiunilor similare de drept intern (principiul echivalenței) și nu trebuie să facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (principiul efectivității) ( 18 ).

35.

Alte două considerații susțin concluzia potrivit căreia evaluarea daunelor interese acordate în temeiul articolului 2 alineatul (1) litera (c) din Directiva 89/665 trebuie abordată în cadrul autonomiei procedurale a statelor membre. În primul rând, această autonomie este o expresie practică a principiului subsidiarității prevăzut la articolul 5 TUE, potrivit căruia, în domeniile care nu sunt de competența sa exclusivă, Uniunea Europeană intervine numai dacă și în măsura în care obiectivele acțiunii preconizate nu pot fi realizate în mod satisfăcător de statele membre. Al doilea paragraf al articolului 19 alineatul (1) TUE, care prevede că statele membre trebuie să stabilească căile de atac necesare pentru a asigura o protecție jurisdicțională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii, recunoaște în mod implicit relevanța acestui principiu. În al doilea rând, tradițiile, procedurile și căile de atac juridice pot varia și variază considerabil de la un stat membru la altul. În stadiul actual de dezvoltare a dreptului Uniunii, este dificil să se aibă în vedere un regim omogen al căilor de atac care să funcționeze la fel de eficient în toate statele membre în domeniul dreptului achizițiilor publice ( 19 ). Prin urmare, nu ni se pare surprinzător că, astfel cum se arată la punctul 33 din prezentele concluzii, legiuitorul Uniunii nu a încercat până în prezent să conceapă un astfel de sistem.

36.

În observațiile sale scrise și orale, Comisia a făcut trimitere la Hotărârile Fosen‑Linjen I ( 20 ) și Fosen‑Linjen II ( 21 ) ale Curții AELS, în care a fost examinată natura acordării de daune interese în temeiul Directivei 89/665 în contextul unei cereri de acordare de daune interese pentru un beneficiu nerealizat. Curtea AELS a statuat că, deși căile de atac impuse de Directiva 89/665 ar trebui să fie cât mai uniforme posibil pentru toate întreprinderile de pe piața internă, acestea nu trebuie să fie nici omogene, nici identice, întrucât Directiva 89/665 prevede o armonizare minimă ( 22 ). Aceasta a arătat că acordarea de despăgubiri are un triplu obiectiv: (i) repararea prejudiciului suferit, (ii) restabilirea încrederii în eficacitatea cadrului juridic aplicabil și (iii) descurajarea autorităților contractante să acționeze în mod ilegal, îmbunătățind astfel gradul de conformare ( 23 ). Întrucât Directiva 89/665 nu stabilește condițiile de acordare a daunelor interese, revine în principiu ordinii juridice a fiecărui stat SEE sarcina de a stabili criteriile în raport cu care poate fi evaluat prejudiciul cauzat de o încălcare a legislației privind contractele de achiziții publice ( 24 ). În acest context, ordinea juridică a fiecărui stat SEE trebuie să stabilească norme, inclusiv norme care să reglementeze legătura de cauzalitate și sarcina probei ( 25 ). Astfel de norme naționale trebuie să respecte întotdeauna principiile echivalenței și efectivității ( 26 ). Deși este preferabil ca încălcările legislației privind achizițiile publice să fie corectate înainte de încheierea unui contract de achiziții publice, în unele cazuri acordarea de daune interese este singura măsură reparatorie pentru astfel de încălcări ( 27 ). Pentru aceste motive, deși Directiva 89/665 nu menționează tipuri specifice de prejudicii, Curtea AELS a interpretat‑o în sensul că impune statelor SEE să permită persoanelor prejudiciate printr‑o încălcare a legislației privind achizițiile publice în cursul unei proceduri de atribuire să obțină daune interese pentru beneficiul nerealizat ( 28 ). Aceste hotărâri indică faptul că principiul efectivității poate funcționa astfel încât să împiedice ca legislația unui stat membru să excludă cererile pentru anumite tipuri de prejudicii in limine.

37.

Întrucât Curtea a statuat că articolul 2 alineatul (1) litera (c) din Directiva 89/665 exprimă principiul răspunderii pentru prejudiciile cauzate particularilor prin încălcări ale dreptului Uniunii imputabile unui stat membru, care este inerent ordinii juridice a Uniunii Europene ( 29 ), trebuie de asemenea să se examineze, astfel cum sugerează guvernul francez în observațiile sale scrise, jurisprudența Curții referitoare la condițiile generale care reglementează răspunderea extracontractuală a statelor membre pentru încălcări ale dreptului Uniunii.

38.

De la pronunțarea Hotărârii Francovich, o hotărâre de referință, este consacrat faptul că particularii prejudiciați de o încălcare a dreptului Uniunii de către un stat membru sau de una dintre emanațiile sale au dreptul la repararea prejudiciului în cazul în care sunt îndeplinite trei condiții: (i) norma de drept al Uniunii încălcată are ca obiect conferirea de drepturi acestor persoane, (ii) încălcarea acestei norme este suficient de gravă și (iii) există o legătură directă de cauzalitate între încălcare și prejudiciul suferit ( 30 ). În această hotărâre, Curtea a statuat de asemenea că, deși dreptul particularilor de a obține repararea prejudiciului se întemeiază în mod direct pe dreptul Uniunii, statului membru îi revine obligația ca, în cadrul dreptului național al răspunderii, să repare consecințele prejudiciului cauzat ( 31 ). Stabilirea condițiilor materiale și procedurale pentru repararea prejudiciilor trebuie realizată la nivelul dreptului național, sub rezerva respectării principiului efectivității ( 32 ).

39.

În Hotărârea Brasserie du pêcheur, Curtea a examinat în continuare criteriile care reglementează repararea prejudiciului ( 33 ). Aceasta a concluzionat că dreptul Uniunii nu impune criterii specifice în ceea ce privește diferitele tipuri de prejudicii identificate de instanțele de trimitere ( 34 ), care intră sub incidența dreptului intern, sub rezerva respectării principiilor echivalenței și efectivității ( 35 ). Aceasta a adăugat că dreptul Uniunii nu admite excluderea totală a beneficiului nerealizat ca tip de prejudiciu, întrucât o astfel de excludere ar fi contrară principiului efectivității ( 36 ). Într‑o altă cauză care a vizat răspunderea extracontractuală a statelor membre pentru încălcări ale dreptului Uniunii, domnul avocat general Léger a sugerat că prejudiciul recuperabil poate consta nu numai într‑un beneficiu nerealizat, ci și într‑o pierdere a unei șanse, cu condiția ca aceasta din urmă să fie o consecință suficient de certă a pretinsei încălcări ( 37 ). În domeniul dreptului muncii, Curtea a statuat că dreptul de a solicita despăgubiri pentru pierderea unei șanse poate fi suficient pentru a înlătura consecințele unei încălcări a dreptului Uniunii și poate fi conform cu principiul efectivității ( 38 ). Aceste considerații demonstrează că sfera autonomiei procedurale a statelor membre nu este nelimitată în măsura în care Curtea poate stabili obligații specifice pentru a se asigura că particularii prejudiciați de o încălcare a dreptului Uniunii beneficiază de un standard minim de protecție.

40.

Guvernele austriac, ceh și slovac susțin că jurisprudența instanțelor Uniunii referitoare la pierderea unei șanse ca urmare a nelegalităților comise în atribuirea contractelor de achiziții publice de către instituțiile Uniunii nu este aplicabilă în mod automat împrejurărilor în care a intervenit prezenta trimitere preliminară. Suntem de acord cu această teză. Indiferent de motiv, normele care reglementează căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziții publice de către instituțiile Uniunii și cele care reglementează atribuirea contractelor de achiziții publice de către autoritățile contractante diferă ( 39 ). Deși Tribunalul a statuat că un ofertant exclus în mod nelegal de la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice de către o instituție a Uniunii poate solicita despăgubiri pentru pierderea unei șanse ( 40 ), această jurisprudență privește răspunderea extracontractuală a Uniunii, iar nu răspunderea statelor sale membre ( 41 ). Ar trebui să se țină seama de faptul că rolul pe care îl au instanțele Uniunii în aceste împrejurări este similar cu cel pe care instanțele statelor membre îl au atunci când aplică normele lor procedurale naționale. Acesta este contextul specific în care revine dreptului Uniunii sarcina de a reglementa toate aspectele normelor referitoare la atribuirea contractelor de achiziții publice de către instituțiile Uniunii, inclusiv aspectul legat de răspunderea extracontractuală care poate fi angajată. Jurisprudența privind daunele interese acordate pentru încălcarea de către instituțiile Uniunii a normelor care reglementează atribuirea contractelor de achiziții publice tinde să demonstreze că beneficiul nerealizat și pierderea unei șanse sunt noțiuni diferite. În timp ce beneficiul nerealizat este evaluat prin raportare la o despăgubire pentru pierderea unui contract, pierderea unei șanse constă în despăgubirea pentru pierderea unei șanse de a încheia un contract ( 42 ). Noțiunea de pierdere a unei șanse este de asemenea recunoscută în acțiunile în despăgubire în contextul Statutului funcționarilor Uniunii și al răspunderii extracontractuale a Uniunii ( 43 ).

41.

Atât din termenii în care este formulat articolul 2 alineatul (1) litera (c) din Directiva 89/665, cât și din obiectivele urmărite de această directivă, interpretate în contextul principiilor generale care guvernează răspunderea extracontractuală a statelor membre pentru încălcarea dreptului Uniunii, se poate concluziona că revine dreptului statelor membre sarcina de a defini tipurile de prejudicii în temeiul cărora un ofertant exclus în mod nelegal de la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice poate solicita daune interese, cu condiția ca aceste norme naționale să respecte principiile echivalenței și efectivității.

42.

Din elementele de care dispune Curtea nu reiese că prezenta cauză implică o încălcare a principiului echivalenței. Rămâne întrebarea dacă o interpretare jurisprudențială a legislației naționale care nu are în vedere acordarea de daune interese pentru pierderea unei șanse este conformă cu principiul efectivității, astfel cum este definit la punctul 34 din prezentele concluzii. În acest context, nu se poate aduce atingere nici eficacității Directivei 89/665, nici drepturilor pe care aceasta le conferă particularilor ( 44 ). Curtea a statuat că o reglementare națională care condiționează acordarea de daune interese de proba unei culpe sau a unui dol imputabil autorităților contractante încalcă Directiva 89/665, întrucât astfel de norme aduc atingere deplinei eficacități a politicii Uniunii Europene în materie de achiziții publice ( 45 ).

43.

În cazul în care un ofertant obține o hotărâre judecătorească potrivit căreia a fost exclus în mod nelegal de la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice, iar autoritatea contractantă a încheiat contractul respectiv cu un alt ofertant, excluderea oricărei posibilități de a solicita daune interese pentru pierderea unei șanse de a obține contractul în cauză încalcă principiul efectivității. Această situație este incompatibilă cu obiectivul Directivei 89/665, care constă în garantarea unor căi de atac efective împotriva deciziilor autorităților contractante adoptate cu încălcarea dreptului Uniunii, întrucât o persoană astfel prejudiciată ar fi privată de calea de atac suplimentară prevăzută la articolul 2 alineatul (1) din Directiva 89/665, și anume acordarea de daune interese. Dreptul statelor membre este cel care trebuie să stabilească condițiile în care poate fi prezentată această cerere, inclusiv sarcina probei și nivelul probatoriu, legătura de cauzalitate și calcularea cuantumului unor eventuale daune interese ( 46 ).

44.

Articolul 442 alineatul (1) din Codul civil prevede că, în cadrul acțiunilor în despăgubire, se acordă despăgubiri pentru prejudiciul efectiv și pentru beneficiul nerealizat. Decizia de trimitere pare să sugereze că jurisprudența instanțelor naționale nu are în vedere acordarea de daune interese pentru pierderea șansei de a obține un contract de achiziții publice. Guvernul slovac a susținut în ședință că, în temeiul dreptului acestui stat membru, pierderea unei șanse face parte din noțiunea de beneficiu nerealizat care poate justifica acordarea de daune interese, cu condiția ca persoana prejudiciată să poată demonstra că avea șanse foarte mari de a i se atribui contractul de achiziții publice.

45.

Întrucât instanța de trimitere este singura competentă să interpreteze și să aplice legislația sa națională, acesteia îi revine sarcina de a interpreta, în măsura posibilului, normele care reglementează acțiunile în despăgubire astfel încât să se asigure respectarea principiului efectivității. Atunci când aplică dreptul intern, instanța națională trebuie, în cea mai mare măsură posibilă, să îl interpreteze în conformitate cu dreptul Uniunii. O astfel de interpretare este condiționată de respectarea limitelor recunoscute, în special a interdicției unei interpretări contra legem a dreptului național. În cazul în care o instanță națională nu poate ajunge la o astfel de interpretare, aceasta trebuie să aplice pe deplin dreptul Uniunii astfel încât să protejeze drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicată, dacă este cazul, orice dispoziție în măsura în care ar conduce la un rezultat contrar dreptului Uniunii, cu condiția ca dispoziția relevantă de drept al Uniunii să aibă efect direct ( 47 ). În acest context, Curtea a statuat deja că obligația unei interpretări conforme poate impune instanțelor naționale să modifice o jurisprudență consacrată atunci când aceasta se întemeiază pe o interpretare incompatibilă cu dreptul Uniunii ( 48 ).

46.

Propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Okresný súd Bratislava II (Tribunalul Districtual din Bratislava II, Slovacia) după cum urmează:

Articolul 2 alineatul (1) litera (c) din Directiva 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac față de atribuirea contractelor de achiziții publice de produse și a contractelor publice de lucrări trebuie interpretat în sensul că

revine dreptului statelor membre sarcina de a stabili condițiile în care o instanță națională se poate pronunța cu privire la o cerere de acordare de daune interese formulată de un ofertant exclus în mod nelegal de la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice care intră sub incidența acestei directive. Printre aceste condiții se numără sarcina probei și nivelul probatoriu, legătura de cauzalitate și calculul cuantumului unor eventuale daune interese. Legislația statelor membre în acest sens trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității. Principiul efectivității impune ca o instanță națională să nu se poată prevala de o practică potrivit căreia un ofertant exclus în mod nelegal de la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice nu poate solicita daune interese pentru pierderea unei șanse de a obține contractul respectiv.