Ediție provizorie

ORDONANȚA TRIBUNALULUI (Camera a opta extinsă)

31 iulie 2020(*)

„Acțiune în anulare și în despăgubire – Funcție publică – Agenți contractuali – Refuzul angajării ca urmare a inaptitudinii pentru exercitarea atribuțiilor – Termene de introducere a acțiunii – Caracter de ordine publică – Tardivitate – Calculul termenului – Stabilirea datei de la care persoana interesată putea lua cunoștință de conținutul deciziei – Inadmisibilitate vădită”

În cauza T‑272/19,

TO, cu domiciliul în Bruxelles (Belgia), reprezentată de É. Boigelot, avocat,

reclamantă,

împotriva

Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE), reprezentat de S. Marquardt și R. Spac, în calitate de agenți,

pârât,

având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 270 TFUE prin care se solicită, pe de o parte, anularea, în primul rând, a deciziei SEAE din 15 iunie 2018 prin care reclamanta era informată că nu îndeplinea toate condițiile de angajare prevăzute la articolul 82 din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene și că nu putea fi recrutată ca agent contractual la SEAE și, în al doilea rând, a deciziei aceleiași autorități din 14 ianuarie 2019 de respingere a reclamației sale din 14 septembrie 2018 și, pe de altă parte, obținerea reparării prejudiciului pe care reclamanta pretinde că l‑ar fi suferit,

TRIBUNALUL (Camera a opta extinsă),

compus din domnii J. Svenningsen, președinte, R. Barents și C. Mac Eochaidh, doamna T. Pynnä (raportoare) și domnul J. Laitenberger, judecători,

grefier: domnul E. Coulon,

dă prezenta

Ordonanță

 Istoricul litigiului

1        Prin decizia din 15 iunie 2018, autoritatea abilitată să încheie contractele de muncă (denumită în continuare „AAIC”) a Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE) a informat‑o pe reclamantă, candidată la un post de agent contractual în cadrul SEAE, că nu îndeplinea toate condițiile de angajare prevăzute la articolul 82 din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene (denumit în continuare „RAA”) și că nu putea fi recrutată ca agent contractual. SEAE a trimis această decizie reclamantei la adresa sa electronică personală la 15 iunie 2018.

2        La 14 septembrie 2018, reclamanta a introdus o reclamație în temeiul articolului 90 alineatul (2) din Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”) împotriva acestei decizii. Reclamația menționată a fost introdusă pe cale electronică, de la adresa electronică profesională a avocatului reclamantei, o copie fiind adresată la adresa electronică personală a reclamantei.

3        Prin decizia din 14 ianuarie 2019, AAIC a SEAE a respins reclamația reclamantei. SEAE a trimis această decizie reclamantei și avocatului său, mai întâi prin intermediul programului Ares, un sistem de gestionare a documentelor care permite să se genereze trimiterea unui e‑mail unor destinatari care nu sunt membri ai personalului SEAE la 14 ianuarie 2019 la ora 17.46, apoi prin e‑mail, în aceeași zi, la ora 17.52 și la ora 18.05.

4        Reclamanta a trimis un e‑mail avocatului său cu privire la această decizie, de la aceeași adresă electronică utilizată de SEAE pentru trimiterea deciziei menționate și a deciziei din 15 iunie 2018, la 15 ianuarie 2019 la ora 8.40.

5        În mai multe rânduri, SEAE a solicitat reclamantei, prin e‑mail, să confirme primirea acestei decizii, la 14 ianuarie 2019 la ora 17.52 și la ora 18.05, iar ulterior la 22 ianuarie 2019. Aceste cereri au rămas fără răspuns.

 Procedura și concluziile părților

6        Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 25 aprilie 2019, reclamanta a introdus prezenta acțiune.

7        La 16 septembrie 2019, SEAE a depus memoriul în apărare.

8        Prin Decizia președintelui Tribunalului din 17 octombrie 2019, prezenta cauză a fost atribuită unei noi judecătoare raportoare, care face parte din Camera a opta.

9        La 5 noiembrie 2019, reclamanta a transmis grefei Tribunalului replica.

10      La 24 ianuarie 2020, SEAE a depus duplica.

11      La 14 februarie 2020, Tribunalul (Camera a opta), la propunerea judecătoarei raportoare și în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 89 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, a adresat părților întrebări scrise, invitându‑le să răspundă în scris.

12      La 2 martie 2020, părțile și‑au prezentat răspunsurile la întrebările Tribunalului.

13      La 21 aprilie 2020, la propunerea președintelui Tribunalului, Tribunalul a decis, în temeiul articolului 28 din Regulamentul de procedură, să trimită cauza unui complet de judecată extins.

14      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 28 aprilie 2020, reclamanta a formulat o cerere privind organizarea unei ședințe de audiere a pledoariilor. SEAE nu și‑a exprimat, în termenul acordat, poziția cu privire la organizarea unei ședințe.

15      Reclamanta solicită Tribunalului:

–        anularea deciziei din 15 iunie 2018 prin care AAIC a SEAE a informat‑o că nu îndeplinea toate condițiile de angajare prevăzute la articolul 82 din RAA și că nu putea fi recrutată ca agent contractual la SEAE;

–        anularea deciziei din 14 ianuarie 2019 prin care aceeași autoritate i‑a respins reclamația depusă la 14 septembrie 2018 (denumită în continuare „decizia atacată”);

–        obligarea SEAE la plata a diverse despăgubiri;

–        obligarea SEAE la plata cheltuielilor de judecată.

16      SEAE solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii ca fiind în parte inadmisibilă și în parte nefondată;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

17      În duplică, SEAE susține în plus că acțiunea ar fi inadmisibilă din cauza formulării tardive a cererii introductive.

 În drept

18      Potrivit articolului 126 din Regulamentul de procedură, atunci când o acțiune este în mod vădit inadmisibilă, Tribunalul poate oricând să decidă, la propunerea judecătorului raportor, fără continuarea procedurii, să se pronunțe prin ordonanță motivată. În speță, Tribunalul, întrucât se consideră suficient de lămurit de înscrisurile din dosar, decide să se pronunțe fără continuarea procedurii, și aceasta chiar dacă reclamanta a solicitat Tribunalului organizarea unei ședințe (a se vedea în acest sens Ordonanța din 24 septembrie 2008, Van Neyghem/Comisia, T‑105/08 P, EU:T:2008:402, punctul 21, și Ordonanța din 2 decembrie 2010, Apostolov/Comisia, T‑73/10 P, EU:T:2010:495, punctul 11).

19      În duplică, fără a ridica în mod formal o excepție de inadmisibilitate în temeiul articolului 130 din Regulamentul de procedură, SEAE susține pentru prima dată că decizia atacată ar fi fost notificată reclamantei la 14 ianuarie 2019 și că termenul de trei luni pentru a formula acțiunea în conformitate cu articolul 91 alineatul (3) din statut, prelungit cu termenul pentru considerente de distanță de zece zile, începuse prin urmare să curgă la 14 ianuarie 2019 și se încheia la 24 aprilie 2019. Cererea introductivă, formulată la 25 aprilie 2019, ar fi, în consecință, inadmisibilă întrucât este tardivă.

20      Trebuie amintit că, în temeiul articolului 91 alineatul (3) din statut, acțiunea în fața Tribunalului trebuie introdusă în termen de trei luni de la data notificării deciziei adoptate ca răspuns la reclamație. Potrivit articolului 60 din Regulamentul de procedură, „[t]ermenele procedurale se prelungesc pentru considerente de distanță, în mod invariabil, cu zece zile”.

21      În primul rând, trebuie înlăturat argumentul reclamantei potrivit căruia motivul de inadmisibilitate invocat de SEAE în duplică ar fi un motiv nou, inadmisibil în temeiul articolului 84 din Regulamentul de procedură.

22      Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, termenele de introducere a reclamației și a acțiunii, prevăzute la articolele 90 și 91 din statut, sunt de ordine publică și nu pot fi lăsate la dispoziția părților și a instanței, căreia îi revine sarcina de a verifica, chiar din oficiu, dacă sunt respectate. Aceste termene răspund cerinței de securitate juridică și necesității de a se evita orice discriminare sau orice tratament arbitrar în administrarea justiției (Hotărârea din 7 iulie 1971, Müllers/CES, 79/70, EU:C:1971:79, punctul 18, și Hotărârea din 30 ianuarie 2013, Wahlström/Frontex, F‑87/11, EU:F:2013:10, punctul 32; a se vedea de asemenea Ordonanța din 14 ianuarie 2014, Lebedef/Comisia, F‑60/13, EU:F:2014:6, punctul 36 și jurisprudența citată).

23      În al doilea rând, trebuie să se observe că reclamanta, în cererea introductivă, nu contestă că decizia atacată a fost primită în contul său de mesagerie și în cel al avocatului său la 14 ianuarie 2019. Astfel, în cererea introductivă, aceasta arată că, „[l]a 14 ianuarie 2019, AIPN a SEAE [a] notifica[t] reclamantei și avocatului său decizia sa cu privire la reclamația introdusă la 14 septembrie 2018”. În observațiile sale în răspuns la întrebările Tribunalului, reclamanta susține că „[n]u este vorba în acest caz decât despre o informație cu privire la data care este indicată în decizia însăși […], în niciun caz cu privire la primirea și [la] luarea la cunoștință a acesteia”. Cu toate acestea, în răspuns la întrebarea Tribunalului care o invită să „precizeze la ce dată și pe ce cale/căi a primit [decizia atacată]”, reclamanta arată că această decizie „i‑a fost adresată prin e‑mail […] la 14 ianuarie 2019, la ora 18.04.43”.

24      De asemenea, SEAE consideră că decizia atacată a fost notificată în mod valabil reclamantei la 14 ianuarie 2019, astfel încât termenul de introducere a acțiunii expira la 24 aprilie 2019, în timp ce reclamanta arată, în observațiile sale în răspuns la întrebările Tribunalului, că termenul ar fi expirat la 25 aprilie 2019, ziua depunerii cererii introductive. Astfel, potrivit reclamantei, „[d]acă se dorește ca [articolul 58 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul de procedură] să își producă efectele și să își capete întregul sens, trebuie să se deducă din acesta că actul este considerat efectuat în ziua următoare celei în care este adresat funcționarului pentru calculul termenului de introducere a acțiunii” și, „[î]n speță, prima zi utilă este, prin urmare, 15 ianuarie 2019, iar nu 14 ianuarie 2019”.

25      Observațiile reclamantei în răspuns la întrebările Tribunalului evidențiază faptul că calculul său al termenului de introducere a acțiunii se întemeiază pe o eroare de interpretare a articolului 58 alineatul (1) din Regulamentul de procedură.

26      Articolul 58 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul de procedură, pe de o parte, prevede că, „în cazul unui termen pe zile, pe săptămâni, pe luni […] care începe să curgă de la momentul producerii unui eveniment sau al efectuării unui act, ziua producerii evenimentului sau a efectuării actului nu intră în calculul acelui termen”. Articolul 58 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul de procedură, pe de altă parte, prevede că „un termen pe săptămâni, pe luni […] expiră la sfârșitul zilei care, în ultima săptămână, în ultima lună […], are aceeași denumire sau aceeași cifră cu ziua producerii evenimentului sau a efectuării actului de la care începe să curgă termenul”.

27      Reiese din jurisprudență, stabilită de Curte în Hotărârea din 15 ianuarie 1987, Misset/Consiliul (152/85, EU:C:1987:10, punctele 7 și 8), că, contrar celor susținute de reclamantă, nu există o contradicție între articolul 58 alineatul (1) litera (a) și articolul 58 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul de procedură. Desigur, termenul nu începe să curgă decât la sfârșitul zilei notificării. Nu este mai puțin adevărat că, atunci când termenul de introducere a acțiunii este exprimat în luni, acest termen expiră la sfârșitul zilei care, în luna indicată de termen, are aceeași cifră ca ziua notificării (Ordonanța din 12 mai 2009, CHEMK și KF/Consiliul și Comisia, T‑190/08, nepublicată, EU:T:2009:154, punctul 21).

28      În speță, deși decizia atacată a fost notificată în mod valabil reclamantei la 14 ianuarie 2019, termenul de introducere a acțiunii de trei luni ar fi început să curgă la 15 ianuarie la ora 00.00 pentru a înceta la 14 aprilie la miezul nopții. Prelungit cu termenul pentru considerente de distanță de zece zile, termenul de introducere a acțiunii ar fi expirat, așadar, la 24 aprilie la miezul nopții. Din aceasta ar rezulta că cererea introductivă, introdusă la 25 aprilie 2019, ar fi tardivă.

29      În al treilea rând, trebuie, așadar, să se examineze dacă s‑a stabilit că decizia atacată a fost notificată în mod valabil reclamantei la 14 ianuarie 2019.

30      În această privință, trebuie să se observe că, în ipoteza în care ar fi săvârșit o eroare de calcul al termenului de introducere a acțiunii, reclamanta contestă că notificarea a intervenit în mod valabil la 14 ianuarie 2019. Potrivit reclamantei, momentul în care a luat cunoștință de decizia atacată trimisă prin e‑mail este cel care ar trebui să fie decisiv pentru data notificării. Or, „după toate probabilitățile”, ea nu ar fi luat cunoștință de e‑mailul în cauză decât la 15 ianuarie 2019 dimineața.

31      Trebuie amintit, pe lângă jurisprudența citată la punctul 22 de mai sus, că revine părții care se prevalează de depășirea termenului, și anume, în speță, SEAE, sarcina de a face dovada datei la care termenul respectiv a început să curgă (Hotărârea din 5 iunie 1980, Belfiore/Comisia, 108/79, EU:C:1980:146, punctul 7; a se vedea de asemenea Hotărârea din 30 ianuarie 2013, Wahlström/Frontex, F‑87/11, EU:F:2013:10, punctul 33 și jurisprudența citată). Dacă aceasta s‑a plasat în imposibilitatea de a furniza în această privință o probă completă, îndoiala care subzistă în ceea ce privește momentul în care a început să curgă termenul de introducere a acțiunii trebuie să profite reclamantului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 iunie 1980, Belfiore/Comisia, 108/79, EU:C:1980:146, punctul 7, și Hotărârea din 9 iulie 2020, Comisia/HM, C‑70/19 P, nepublicată, EU:C:2020:544, punctul 123).

32      Dovada că destinatarul unei decizii a putut lua cunoștință de aceasta în mod util poate rezulta însă din diferite împrejurări, în special atunci când instituția vizată nu se întemeiază pe simple indicii, ci pe elemente, inclusiv cele furnizate de persoana interesată, care indică faptul că, în calitate de destinatar, ea a primit un e‑mail la adresa sa electronică și că, după toate probabilitățile, a putut să îl deschidă și să ia astfel cunoștință în mod corespunzător de această decizie (a se vedea în acest sens Ordonanța din 14 ianuarie 2014, Lebedef/Comisia, F‑60/13, EU:F:2014:6, punctul 44). Astfel, potrivit jurisprudenței, elementele de fapt pe care o parte le invocă pot fi de natură să oblige cealaltă parte să furnizeze o explicație sau o justificare, în lipsa căreia se poate concluziona că sarcina probei a fost îndeplinită (a se vedea Hotărârea din 17 noiembrie 2016, Fedtke/CESE, T‑157/16 P, nepublicată, EU:T:2016:666, punctul 39 și jurisprudența citată).

33      Având în vedere ceea ce precedă, revine, așadar, Tribunalului sarcina de a verifica dacă s‑a stabilit că termenul de introducere a acțiunii nu expirase la momentul introducerii acțiunii în prezenta cauză, și anume la 25 aprilie 2019, ceea ce ar fi totuși cazul dacă decizia atacată ar fi fost notificată în mod valabil reclamantei la 14 ianuarie 2019.

34      În această privință, notificarea prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire poștală, astfel cum este prevăzută la articolul 26 al treilea paragraf din statut, constituie o modalitate de notificare valabilă. În speță, SEAE a ales să nu utilizeze această modalitate. Totuși, această modalitate nu este singura posibilă în materia notificării deciziilor administrative (a se vedea în acest sens Ordonanța din 16 decembrie 2010, AG/Parlamentul, F‑25/10, EU:F:2010:171, punctul 38, și Ordonanța din 14 ianuarie 2014, Lebedef/Comisia, F‑60/13, EU:F:2014:6, punctul 42).

35      În special, atunci când administrația acceptă introducerea unei reclamații în temeiul articolului 90 alineatul (2) din statut, pe cale electronică, în speță de la adresa electronică profesională a avocatului reclamantei, o copie fiind trimisă la adresa electronică personală a acesteia din urmă, este legitim, ținând seama de alegerea acestui mod de comunicare efectuată de însăși persoana interesată, ca această administrație să poată, în temeiul principiului paralelismului formelor, să notifice răspunsul său persoanei interesate tot printr‑un e‑mail trimis de la adresa electronică a AAIC sau de la programul său de gestionare a poștei electronice, în speță prin intermediul programului Ares, la adresele electronice ale reclamantei menționate și avocatului său (a se vedea în acest sens Ordonanța din 14 ianuarie 2014, Lebedef/Comisia, F‑60/13, EU:F:2014:6, punctul 43).

36      Pe de altă parte, din principiul reprezentării rezultă că, atunci când o reclamație este formulată de un avocat în numele unei persoane pe care o reprezintă, notificarea răspunsului către acest avocat echivalează cu notificarea către această persoană (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 6 mai 2009, Sergio și alții/Comisia, F‑137/07, EU:F:2009:46, punctul 125).

37      Cu toate acestea, pentru ca o decizie să fie notificată în mod valabil în sensul dispozițiilor statutului, trebuie nu numai ca ea să fi fost comunicată destinatarului său, ci și ca acesta să fi fost în măsură să ia cunoștință în mod util de conținutul său (Hotărârea din 15 iunie 1976, Jänsch/Comisia, 5/76, EU:C:1976:92, punctul 10; a se vedea de asemenea Hotărârea din 30 ianuarie 2013, Wahlström/Frontex, F‑87/11, EU:F:2013:10, punctul 34 și jurisprudența citată).

38      Trebuie constatat că trimiterea unui e‑mail nu garantează în sine primirea sa efectivă de către destinatarul său. Astfel, un e‑mail poate să nu îi parvină din motive tehnice. În plus, chiar în cazul în care un e‑mail parvine efectiv destinatarului său, este posibil ca primirea să nu aibă loc la data trimiterii [Hotărârea din 8 octombrie 2008, Sogelma/AER, T‑411/06, EU:T:2008:419, punctul 77; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 28 noiembrie 2013, Gaumina/EIGE, T‑424/12, nepublicată, EU:T:2013:617, punctul 40, și Hotărârea din 7 decembrie 2018, GE.CO. P./Comisia, T‑280/17, EU:T:2018:889, punctul 51 (nepublicată)].

39      În speță, SEAE a dovedit că a procedat la trimiterea deciziei atacate reclamantei și avocatului acesteia la 14 ianuarie 2019, atât prin e‑mail, cât și prin intermediul programului Ares.

40      Reiese de asemenea din elementele de probă furnizate de SEAE că serviciile sale au utilizat, pentru trimiterea deciziei atacate, aceeași adresă electronică pentru reclamantă ca cea care fusese utilizată anterior pentru trimiterea deciziei din 15 iunie 2018, care făcea obiectul reclamației formulate de reclamantă, și că nu au săvârșit nicio eroare la introducerea adresei respective. Pe de altă parte, SEAE a utilizat aceeași adresă electronică pentru avocatul reclamantei ca cea de la care acest avocat introdusese, în numele reclamantei, reclamația din 14 septembrie 2018. Rezultă din aceasta că adresele electronice utilizate de SEAE pentru trimiterea deciziei atacate erau adrese valabile.

41      Astfel cum s‑a menționat deja la punctul 23 de mai sus, reclamanta nu contestă că primirea deciziei atacate a avut loc, în speță, în mod instantaneu și a coincis, așadar, cu trimiterea sa, la 14 ianuarie 2019, în contul său de mesagerie și în cel al avocatului său. Astfel, în răspuns la întrebarea Tribunalului care o invită să „precizeze la ce dată și pe ce cale/căi a primit [decizia atacată]”, reclamanta arată că această decizie „i‑a fost adresată prin e‑mail […] la 14 ianuarie 2019, la ora 18.04.43”.

42      Reiese din jurisprudența amintită la punctul 37 de mai sus că, pentru ca o decizie să fie notificată în mod valabil în sensul statutului, nu este necesar ca destinatarul său să fi luat efectiv cunoștință de conținutul său, ci ca acesta să fi fost în măsură să ia cunoștință de ea în mod util. În această privință, dovada că destinatarul unei decizii nu numai că a primit‑o, ci a putut de asemenea să ia cunoștință de ea în mod util poate rezulta din diferite împrejurări (Ordonanța din 14 ianuarie 2014, Lebedef/Comisia, F‑60/13, EU:F:2014:6, punctul 44).

43      Astfel, în Ordonanța din 14 ianuarie 2014, Lebedef/Comisia (F‑60/13, EU:F:2014:6, punctele 45-48), Tribunalul Funcției Publice a observat că s‑a dovedit că reclamantul era în măsură să își consulte contul de mesagerie profesională, că primise e‑mailul în cauză și că era în măsură să îl deschidă și să ia cunoștință de acesta în mod util, chiar dacă a ales să nu îl deschidă la acel moment.

44      În speță, trebuie să se observe că decizia AAIC a SEAE din 15 iunie 2018, care făcea obiectul reclamației formulate de reclamantă, fusese de asemenea trimisă acesteia din urmă prin e‑mail, la aceeași adresă electronică. Tot această adresă electronică a fost utilizată de reclamantă pentru a trimite un e‑mail avocatului său, la 15 ianuarie 2019, la ora 8.40, în care arată că a luat cunoștință de decizia atacată.

45      Înscrisurile prezentate de părți în fața Tribunalului demonstrează, așadar, că reclamanta nu numai că nu invocă un obstacol tehnic în calea primirii sau a consultării e‑mailurilor SEAE în cauză, ci era de asemenea în măsură să își consulte contul de mesagerie electronică personală și că, înainte și după comunicarea deciziei atacate, ea a utilizat acest cont de mesagerie în cadrul schimburilor sale cu SEAE și cu avocatul său.

46      Rezultă că SEAE a furnizat suficiente elemente de fapt care demonstrează că decizia atacată a fost comunicată reclamantei și avocatului său la 14 ianuarie 2019 și că reclamanta a fost în măsură să ia cunoștință de conținutul deciziei menționate încă de la această dată.

47      Mai precis, reclamanta nu contestă că ea sau avocatul său a avut posibilitatea să ia cunoștință de decizia atacată la 14 ianuarie 2019. Dimpotrivă, ea susține că nu i se poate reproșa că nu și‑a consultat contul de mesagerie în seara zilei de 14 ianuarie 2019 sau avocatului său că nu a dat niciun răspuns la acest e‑mail în chiar seara respectivă, admițând astfel că exista o asemenea posibilitate.

48      În schimb, ea arată că „dimineața zilei de 15 ianuarie la ora 8.40” este cea în care, „după toate probabilitățile, [a luat] cunoștință (de o parte, și anume ultima pagină a documentului) de e‑mailul care [îi fusese] adresat la adresa sa de e‑mail privată la sfârșitul zilei precedente”.

49      Împrejurarea că reclamanta susține că, după toate probabilitățile, nu ar fi luat cunoștință în mod efectiv de e‑mailul în cauză decât în dimineața zilei de 15 ianuarie 2019 nu este totuși decisivă, astfel cum s‑a amintit la punctul 42 de mai sus, pentru stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul. Din răspunsul reclamantei reiese că aceasta s‑a întemeiat pe o interpretare eronată a jurisprudenței, potrivit căreia data luării efective la cunoștință a deciziei ar fi decisivă pentru stabilirea datei notificării. Or, astfel cum s‑a amintit la punctul 42 de mai sus, pentru ca o decizie să fie notificată în mod corespunzător în sensul statutului, nu este necesar ca destinatarul său să fi luat efectiv cunoștință de conținutul său, ci ca acesta să fi fost în măsură să ia cunoștință de ea în mod util.

50      Astfel, dacă s‑ar accepta argumentația reclamantei, aceasta ar conduce la recunoașterea faptului că, în cazul comunicării unei decizii fără cerere de confirmare de primire, destinatarul dispune de dreptul de a alege data la care a fost în măsură să ia cunoștință în mod util de conținutul său (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 noiembrie 2018, WL/ERCEA, T‑493/17, nepublicată, EU:T:2018:852, punctul 63). Or, principiul securității juridice se opune ca declanșarea termenelor de introducere a acțiunii să poată fi lăsată la dispoziția uneia dintre părți (Ordonanța din 16 decembrie 2010, AG/Parlamentul, F‑25/10, EU:F:2010:171, punctul 51).

51      În măsura în care reclamanta susține că, la momentul pretinsei notificări, și anume la 14 ianuarie 2019 ora 18.05, ea sau avocatul său nu avea nicio obligație de a‑și consulta contul de mesagerie, trebuie să se constate că nu există un interval orar general aplicabil în care o decizie poate fi notificată în mod valabil și în afara căruia o notificare nu este valabilă.

52      Primo, potrivit jurisprudenței citate la punctul 37 de mai sus, numai împrejurarea că destinatarul este în măsură să ia cunoștință în mod util de conținutul unei decizii care i‑a fost comunicată este cea care caracterizează notificarea sa. Potrivit acestei definiții, faptul că o asemenea notificare are loc dimineața, la prânz, seara sau chiar noaptea nu este, așadar, relevant. Dacă destinatarul este în măsură să ia cunoștință în mod util de conținutul unei decizii care îi este comunicată seara târziu, decizia îi este notificată la acel moment. Dacă destinatarul nu este în măsură să ia cunoștință în mod util de conținutul deciziei decât în ziua următoare sau mai târziu, numai la acel moment îi este notificată decizia.

53      Secundo, Tribunalul observă că ar fi imposibil să se stabilească, cu securitatea juridică necesară, intervale orare în care o notificare ar fi considerată ca fiind valabilă și să se excludă alte intervale orare. Astfel, disponibilitățile destinatarilor potențiali și capacitatea lor de a se conecta pot varia în mod considerabil. În această privință, trebuie subliniat că legiuitorul a ales să exprime termenele de introducere a acțiunii în zile, săptămâni și luni, iar nu în ore, ceea ce atestă că legiuitorul nu atribuie importanță aspectului ca notificarea să fie efectuată într‑un interval orar determinat.

54      Tertio, nu ar fi, de altfel, coerent să se stabilească un asemenea interval orar pentru o notificare prin e‑mail, în timp ce o notificare prin scrisoare recomandată poate fi efectuată în principiu în orice moment al zilei. Astfel, orarul de predare a unei scrisori recomandate depinde, înainte de toate, de aranjamentele poștale. Pentru a maximiza șansele de a putea preda efectiv o scrisoare recomandată, cursele de distribuție dimineața devreme sau la sfârșitul zilei nu sunt, cel puțin în prezent, neobișnuite. Aspectul dacă orarul este sau nu convenabil nu este determinant pentru a stabili dacă notificarea este valabilă, din moment ce destinatarul primește documentul care trebuie notificat.

55      În această privință, din articolul 58 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul de procedură rezultă că, în ceea ce privește actele care trebuie notificate, termenul de introducere a acțiunii începe să curgă la sfârșitul zilei notificării, indiferent de ora la care a avut loc notificarea actului atacat (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 15 ianuarie 1987, Misset/Consiliul, 152/85, EU:C:1987:10, punctul 7, și Ordonanța din 11 iunie 2020, GMPO/Comisia, C‑575/19 P, nepublicată, EU:C:2020:448, punctul 30).

56      În sfârșit și având în vedere că primirea deciziei atacate este stabilită în speță (a se vedea punctele 23, 40 și următoarele de mai sus), numai obstacolele legate de situația reclamantei și a avocatului său care i‑ar fi împiedicat să ia cunoștință de decizia atacată la 14 ianuarie 2019 după ce au primit‑o ar putea repune în discuție concluzia potrivit căreia ei au fost de asemenea în măsură să ia cunoștință de aceasta în mod util la acea dată. Luând în considerare elementele de fapt furnizate de SEAE în ceea ce privește notificarea deciziei atacate reclamantei și avocatului său prin e‑mailuri și prin intermediul programului Ares, precum și faptul că primirea deciziei atacate este stabilită în speță, reclamanta ar fi trebuit, așadar, să indice eventualele motive pentru care nici ea, nici avocatul său nu au fost în măsură să ia cunoștință în mod util de decizia atacată primită la 14 ianuarie 2019 (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 17 noiembrie 2016, Fedtke/CESE, T‑157/16 P, nepublicată, EU:T:2016:666, punctul 41).

57      Cu toate acestea, reclamanta nu a furnizat nicio precizare în această privință, în pofida întrebărilor adresate de Tribunal. Dimpotrivă, ea s‑a limitat să precizeze că, „după toate probabilitățile”, nu a luat cunoștință de e‑mailurile SEAE decât la 15 ianuarie 2019 și că ea consideră că nu era obligată să își consulte contul de mesagerie înainte de acel moment. În plus, ea nu a contestat faptul că era, la acel moment, reprezentată de un avocat care primise e‑mailul SEAE la aceeași dată de 14 ianuarie 2019.

58      În consecință și având în vedere cele amintite la punctele 31 și 32 de mai sus, Tribunalul concluzionează că, ținând seama de elementele furnizate de SEAE și de lipsa vreunui element prezentat de reclamantă care să indice că ea și avocatul său au fost împiedicați să ia cunoștință în mod util de e‑mailurile primite la 14 ianuarie 2019, este necesar să se constate că sarcina probei a fost îndeplinită de SEAE. Prin urmare, s‑a stabilit că reclamanta nu numai că a primit decizia atacată la 14 ianuarie 2019, ci a avut și posibilitatea să ia cunoștință de aceasta în mod util la acea dată.

59      Trebuie să se concluzioneze că decizia atacată a fost notificată în mod valabil reclamantei, în sensul jurisprudenței amintite la punctul 37 de mai sus, la 14 ianuarie 2019.

60      În aceste condiții, în temeiul modului de calcul al termenului explicat la punctele 28-26 de mai sus, cererea introductivă, introdusă la 25 aprilie 2019, este tardivă.

61      În consecință, prezenta acțiune trebuie să fie respinsă ca vădit inadmisibilă.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

62      Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu concluziile SEAE.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a opta extinsă)

dispune:

1)      Respinge acțiunea ca vădit inadmisibilă.

2)      O obligă pe TO la plata cheltuielilor de judecată.

Luxemburg, 31 iulie 2020.

*      Limba de procedură: franceza.