Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62018TA0576

    Cauza T-576/18: Hotărârea Tribunalului din 8 iulie 2020 – Crédit agricole/BCE [„Politica economică și monetară – Supravegherea prudențială a instituțiilor de credit – Articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 – Sancțiune administrativă pecuniară aplicată de BCE unei instituții de credit – Articolul 26 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 – Încălcare continuă a cerințelor de fonduri proprii – Încălcare din neglijență – Aplicare retroactivă a unei legislații represive mai puțin severe – Inexistență – Dreptul la apărare – Cuantumul sancțiunii – Obligația de motivare”]

    JO C 313, 21.9.2020, p. 23–24 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    21.9.2020   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 313/23


    Hotărârea Tribunalului din 8 iulie 2020 – Crédit agricole/BCE

    (Cauza T-576/18) (1)

    („Politica economică și monetară - Supravegherea prudențială a instituțiilor de credit - Articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 - Sancțiune administrativă pecuniară aplicată de BCE unei instituții de credit - Articolul 26 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 - Încălcare continuă a cerințelor de fonduri proprii - Încălcare din neglijență - Aplicare retroactivă a unei legislații represive mai puțin severe - Inexistență - Dreptul la apărare - Cuantumul sancțiunii - Obligația de motivare”)

    (2020/C 313/34)

    Limba de procedură: franceza

    Părțile

    Reclamantă: Crédit agricole SA (Montrouge, Franța) (reprezentanți: A. Champsaur și A. Delors, avocate)

    Pârâtă: Banca Centrală Europeană (reprezentanți: C. Hernández Saseta, A. Pizzolla și D. Segoin, agenți)

    Obiectul

    Cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE prin care se urmărește anularea Deciziei ECB/SSM/2018-FRCAG-75 a BCE din 16 iulie 2018, adoptată în temeiul articolului 18 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului din 15 octombrie 2013 de conferire a unor atribuții specifice Băncii Centrale Europene în ceea ce privește politicile legate de supravegherea prudențială a instituțiilor de credit (JO 2013, L 287, p. 63), prin care se impune reclamantei o sancțiune administrativă pecuniară în cuantum de 4 300 000 de euro pentru încălcarea continuă a cerințelor de fonduri proprii prevăzute la articolul 26 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO 2013, L 176, p. 1, rectificări în JO 2013, L 208, p. 68, și în JO 2013, L 321, p. 6)

    Dispozitivul

    1)

    Anulează Decizia ECB/SSM/2018-FRCAG-75 a Băncii Centrale Europene (BCE) din 16 iulie 2018, în măsura în care prin aceasta se aplică Crédit agricole SA o sancțiune administrativă pecuniară în cuantum de 4 300 000 de euro.

    2)

    Respinge în rest acțiunea.

    3)

    Obligă Crédit agricole să suporte propriile cheltuieli de judecată.

    4)

    Obligă BCE să suporte propriile cheltuieli de judecată.


    (1)  JO C 436, 3.12. 2018.


    Top