—

anularea Hotărârii Tribunalului în cauza T-36/16;

—

anularea Hotărârii Tribunalului în cauza T-245/12;

—

trimiterea cauzei la EUIPO cu instrucțiunea de a adopta Decizia Camerei întâi de recurs în cauza R 260/2011-1 și respingerea cererii Gamesa având ca obiect anularea înregistrării în litigiu;

—

obligarea pârâtului din primă instanță la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Tribunalul a statuat în mod eronat că înregistrarea mărcii în cauză era lipsită de caracterul distinctiv intrinsec impus pentru a permite înregistrarea sa, iar aceasta cu încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009. Acționând astfel, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept.

2.

Prima eroare de drept a constat în faptul că desemnarea mărcii drept marcă de culoare în formularul de cerere a fost tratată ca determinând natura mărcii în drept, ceea ce a adus, în consecință, atingere aprecierii caracterului său distinctiv intrinsec. Tribunalul ar fi trebuit să considere că desemnarea mărcii drept marcă de culoare în formularul de cerere a fost efectuată în principal pentru conveniența administrativă a EUIPO, iar nu ca element de drept. În consecință, acesta ar fi trebuit să țină seama nu numai de desemnarea mărcii în formular, ci de conținutul integral al formularului de cerere, în special de reprezentarea mărcii depuse cu formularul, pentru a stabili natura mărcii a cărei înregistrare era solicitată. Reprezentarea mărcii pe formular arată o marcă figurativă care are caracteristicile prezentate în aceasta.

3.

Tribunalul ar fi trebuit să țină seama și de forma mărcii astfel cum a fost înregistrată, în special cum a fost desemnată în certificatul de înregistrare eliberat de EUIPO la momentul înregistrării mărcii. Certificatul de înregistrare este documentul din registru care desemnează forma mărcii astfel cum a fost înregistrată și ar fi trebuit să fie considerat de Tribunal un element determinant pentru a stabili natura mărcii înregistrate. Conținutul certificatului de înregistrare, înțeles corect, arată în mod clar că marca este înregistrată ca marcă figurativă, sub forma care figurează în reprezentarea depusă cu formularul de cerere. Procedând astfel, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept.

4.

A doua eroare de drept și încălcare procedurală a constat în refuzul de a primi informația necesară pentru a înțelege conținutul certificatului de înregistrare a mărcii în cauză. Acest document este reprezentat de norma ST.60 a Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale care stabilește înțelesul codurilor INID utilizate la nivel mondial pentru certificatele de înregistrare eliberate de oficiile de proprietate intelectuală inclusiv EUIPO pentru a identifica natura și semnificația rubricilor pe care le conține. Înțelesul codurilor INID poate fi stabilit numai prin referire la norma ST.60 sau la o sursă de referință echivalentă, iar conținutul certificatelor de înregistrare poate fi stabilit numai prin referire la înțelesul codurilor INID pe care le conține. Tribunalul a tratat în mod eronat sursa unei asemenea informații drept probă și, în consecință, a refuzat să primească documentul sau informațiile pe care le conține, în condițiile în care este vorba de fapt despre un text juridic echivalent cu un dicționar. Dacă Tribunalul ar fi ținut seama de instrumentele de interpretare care i-au fost prezentate, acesta ar fi considerat că certificatul de înregistrare privea o marcă figurativă care cuprindea reprezentarea care figura în formularul de cerere a înregistrării. Această marcă ar fi fost considerată anterior în mod corect de către Camera întâi de recurs a EUIPO ca având caracterul distinctiv impus pentru a permite înregistrarea, ceea ce Tribunalul ar fi trebuit să constate.