Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62013TN0584

Cauza T-584/13: Acțiune introdusă la 4 noiembrie 2013 — BASF Agro și alții/Comisia

JO C 9, 11.1.2014, p. 27–27 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

11.1.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 9/27


Acțiune introdusă la 4 noiembrie 2013 — BASF Agro și alții/Comisia

(Cauza T-584/13)

2014/C 9/43

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamante: BASF Agro BV (Arnhem, Țările de Jos), BASF SE (Ludwigshafen am Rhein, Germania), BASF Belgium Coordination Center (Antwerpen, Belgia), BASF Española, SL (Barcelona, Spania), BASF Italia SpA (Cesano Maderno, Italia), BASF Nederland BV (Arnhem) și BASF Slovensko spol. s r. o. (Bratislava, Slovacia) (reprezentanți: J. Montfort și M. Peristeraki, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile

Reclamantele solicită Tribunalului:

anularea Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 781/2013 al Comisiei din 14 august 2013 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 în ceea ce privește condițiile de autorizare a substanței active fipronil și de interzicere a utilizării și a vânzării semințelor tratate cu produse de protecție a plantelor care conțin această substanță activă (JO L 219, p. 22);

cu titlu subsidiar și numai în cazul în care Tribunalul nu admite cererea principală, anularea regulamentului atacat, în măsura în care retrage autorizația pentru utilizarea și vânzarea semințelor de floarea soarelui tratate cu fipronil;

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamante în aceste proceduri.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamantele invocă șapte motive.

1.

Primul motiv întemeiat pe încălcarea de către Comisie a articolului 21 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 (1) întrucât, prin adoptarea regulamentului atacat, Comisia nu s-a bazat pe noi cunoștințe științifice și tehnice, ci, mai degrabă, pe elemente „foarte controversate”. Comisia a ignorat de asemenea datele de monitorizare pertinente. Datele de monitorizare care erau disponibile nu indicau niciun efect dăunător în privința coloniilor de albine. Reclamantele susțin de asemenea că Comisia a apreciat în mod eronat că criteriile articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 nu mai erau îndeplinite de substanța activă fipronil.

2.

Al doilea motiv întemeiat pe încălcarea de către Comisie a articolului 49 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 întrucât, prin regulamentul adoptat, Comisia a adoptat măsuri restrictive privind semințele tratate cu fipronil fără să demonstreze faptul că aceste semințe puteau constitui un „risc serios” pentru albine care nu putea fi limitat în mod satisfăcător prin alte mijloace. În plus, Comisia nu a luat în considerare măsuri de combatere a riscurilor care ar putea să limiteze riscurile invocate în mod satisfăcător.

3.

Al treilea motiv întemeiat pe faptul că regulamentul atacat a fost adoptat pe baza unei metodologii prevăzute în proiecte de orientări, iar nu în orientări existente și aprobate. În acest mod, Comisia a săvârșit erori de drept și a încălcat principiile fundamentale ale securității juridice și încrederii legitime, întrucât orientările trebuie să fie disponibile și convenite ex ante, înainte de controlul aprobării unei substanțe active, iar nu ex post.

4.

Al patrulea motiv întemeiat pe faptul că regulamentul atacat nu poate fi justificat pe baza principiului precauției, întrucât condițiile acestui principiu nu sunt întrunite în speță. Mai precis, reclamantele susțin că riscurile pe care Comisia le-a considerat pertinente erau bazate pe simple ipoteze care nu au fost confirmate științific; elementele relevante nu au fost examinate; evaluarea riscului de către Comisie s-a bazat pe o metodologie eronată, iar Comisia nu a implicat reclamantele în faza de gestiune a riscului, așa cum ar fi trebuit să procedeze. Aceste aspecte au condus la adoptarea de măsuri disproporționate și incompatibile cu regulamentul atacat.

5.

Al cincilea motiv întemeiat pe ideea că regulamentul atacat impune restricții excesive privind tratamentul semințelor de fipronil fără ca acestea să fie adecvate sau necesare pentru a proteja sănătatea albinelor în UE. Reclamantele subliniază de asemenea că, în ceea ce privește floarea soarelui în particular, Comisia a ignorat faptul că tratamentul cu fipronil nu a avut niciodată efecte negative asupra sănătății albinelor.

6.

Al șaselea motiv întemeiat pe teza că din cauza intervalului scurt de timp în care regulamentul atacat a fost adoptat și din cauza complexității cauzei, Comisia nu a fost în măsură să țină seama în mod eficace de observațiile detaliate de fond ale reclamantelor privind aspectele tehnice, de reglementare și științifice ale documentului Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară intitulat „Concluzia evaluării inter pares a riscului pentru albine al utilizării substanței active fipronil ca pesticid”.

7.

Al șaptelea motiv întemeiat pe argumentul că Comisia nu a explicat în mod adecvat preocupările care au determinat-o să solicite Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară să controleze aprobarea fipronil. Comisia a omis de asemenea să explice de ce a înlăturat argumentele și probele prezentate de reclamante. De asemenea, regulamentul atacat nu dezvăluie în mod clar obiectivul primordial urmărit de Comisie prin adoptarea sa.


(1)  Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului (JO L 309, p. 1).


Top