Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62012CN0583

    Cauza C-583/12: Cerere de decizie preliminară introdusă de Riigikohus (Estonia) la 12 decembrie 2012 — Sintax Trading OÜ/Maksu- ja Tolliameti Põhja maksu- ja tollikeskus

    JO C 55, 23.2.2013, p. 5–5 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    23.2.2013   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 55/5


    Cerere de decizie preliminară introdusă de Riigikohus (Estonia) la 12 decembrie 2012 — Sintax Trading OÜ/Maksu- ja Tolliameti Põhja maksu- ja tollikeskus

    (Cauza C-583/12)

    2013/C 55/07

    Limba de procedură: estona

    Instanța de trimitere

    Riigikohus

    Părțile din procedura principală

    Reclamantă: Sintax Trading OÜ

    Pârât: Maksu- ja Tolliamet Põhja maksu- ja tollikeskus

    Intervenientă: OÜ Acerra

    Întrebările preliminare

    1.

    Procedura „prin care să se stabilească dacă a avut loc o încălcare a unui drept de proprietate intelectuală”, menționată la articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1383/2003 (1), se poate desfășura și de serviciul vamal sau „autoritatea competentă pentru a hotărî” care face obiectul capitolului III trebuie să fie distinctă de autoritățile vamale?

    2.

    Considerentul (2) al Regulamentului nr. 1383/2003 menționează drept obiectiv al regulamentului protecția consumatorilor, iar potrivit considerentului (3) este necesar să se instituie o procedură adecvată care să le permită autorităților vamale să impună respectarea cât mai strictă a interdicției privind introducerea pe teritoriul vamal al Comunității de mărfuri care aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală, fără a limita totuși libertatea comerțului licit menționată în considerentul (2) al acestui regulament și în considerentul (1) al Regulamentului de punere în aplicare nr. 1891/2004 (2). Este compatibil cu aceste obiective ca măsurile prevăzute la articolul 17 din Regulamentul nr. 1383/2003 să poată fi aplicate doar atunci când titularul inițiază procedura în vederea constatării unei atingeri aduse unui drept de proprietate intelectuală, menționată la articolul 13 alineatul (1) din regulament, sau trebuie să li recunoască și autorităților vamale posibilitatea de a iniția procedura respectivă, pentru a permite o mai bună realizare a acestor obiective?


    (1)  Regulamentul (CE) nr. 1383/2003 al Consiliului din 22 iulie 2003 privind intervenția autorităților vamale împotriva mărfurilor suspectate de a aduce atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală, precum și măsurile care trebuie aplicate mărfurilor care aduc atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală (JO L 196, p. 7, Ediție specială, 02/vol. 16, p. 18)

    (2)  Regulamentul (CE) nr. 1891/2004 al Comisiei din 21 octombrie 2004 de stabilire a dispozițiilor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1383/2003 al Consiliului privind intervenția autorităților vamale împotriva mărfurilor suspectate de a aduce atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală, precum și măsurile care trebuie aplicate mărfurilor care aduc atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală (JO L 328, p. 16, Ediție specială, 02/vol. 17, p. 58)


    Top