22.10.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 311/25

1.

Practica interzisă prevăzută la punctul 31 din anexa 1 la Directiva 2005/29/CE (1) interzice comercianților să informeze consumatorii că au câștigat un premiu sau un avantaj similar, în condițiile în care consumatorul este de fapt invitat să suporte un cost, inclusiv un cost de minimis, pentru a pretinde atribuirea premiului sau a avantajului similar?

2.

Atunci când comerciantul oferă consumatorului mai multe metode posibile pentru a pretinde premiul sau avantajul similar, punctul 31 din anexa 1 este încălcat dacă acțiunea pe care ar trebui să o întreprindă prin orice fel de metodă este condiționată de suportarea de către consumator a unui cost, inclusiv a unui cost de minimis?

3.

În ipoteza în care punctul 31 din anexa 1 nu este încălcat atunci când metoda utilizată pentru a pretinde premiul implică doar suportarea unui cost de minimis, care este modul în care judecătorul național stabilește dacă un astfel de cost este de minimis? În special, un astfel de cost trebuie să fie necesar în totalitate:

4.

Utilizarea termenilor „falsa impresie” din cuprinsul punctului 31 impune vreo cerință suplimentară față de cerința de a plăti o sumă de bani sau de a suporta un cost pentru a pretinde premiul pentru ca instanța națională să ajungă la concluzia că dispozițiile punctul 31 au fost încălcate?

5.

În ipoteza unui răspuns afirmativ, care este modul în care instanța națională stabilește dacă o astfel de „falsă impresie” a fost creată? În special, pentru a hotărî dacă o „falsă impresie” a fost creată, instanța națională trebuie să ia în considerare valoarea relativă a premiului prin comparație cu costul suportat pentru a pretinde atribuirea acestuia? În ipoteza unui răspus afirmativ, „valoarea relativă” trebuie să fie apreciată având în vedere: