Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62011CN0368

    Cauza C-368/11: Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Tribunale di Santa Maria Capua Vetere (Italia) la 11 iulie 2011 — Procedură penală împotriva lui Raffaele Arrichiello

    JO C 282, 24.9.2011, p. 11–11 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    24.9.2011   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 282/11


    Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Tribunale di Santa Maria Capua Vetere (Italia) la 11 iulie 2011 — Procedură penală împotriva lui Raffaele Arrichiello

    (Cauza C-368/11)

    2011/C 282/20

    Limba de procedură: italiana

    Instanța de trimitere

    Tribunale di Santa Maria Capua Vetere

    Partea din acțiunea principală

    Raffaele Arrichiello

    Întrebarea preliminară

    Cum trebuie interpretate articolele 43 C E și 49 CE privind libertatea de stabilire și libera prestare a serviciilor în sectorul pariurilor pe evenimente sportive pentru a stabili dacă dispozițiile menționate mai sus ale tratatului permit sau nu permit o reglementare națională prin care se instituie un regim de monopol în favoarea statului și un sistem de concesiuni și de autorizații care, în cadrul unui număr determinat de concesiuni, prevede: a) existența unei tendințe generale de protejare a titularilor concesiunilor acordate anterior, în urma unei proceduri de la care o parte dintre operatori fuseseră excluși în mod nelegal; b) existența unor dispoziții care garantează în fapt menținerea pozițiilor comerciale dobândite în urma unei proceduri de la care o parte dintre operatori fuseseră excluși în mod nelegal (de exemplu interdicția, în ceea ce îi privește pe noii concesionari, de a-și instala ghișeele la mai puțin de o distanță determinată de ghișeele existente); c) cazuri de decădere din beneficiul concesiunii și de pierdere a unor garanții într-un cuantum foarte ridicat, printre care ipoteza în care concesionarul gestionează în mod direct sau indirect activități transfrontaliere de joc care pot fi asimilate celor care fac obiectul concesiunii?


    Top