COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 16.9.2022
COM(2022) 465 final
2022/0282(COD)
Propunere de
DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI
de abrogare a Directivei 89/629/CEE a Consiliului
This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 52022PC0465
Proposal for a DECISION OF THE EUROPEAN PARLIAMENT AND OF THE COUNCIL repealing Council Directive 89/629/EEC
Propunere de DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI de abrogare a Directivei 89/629/CEE a Consiliului
Propunere de DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI de abrogare a Directivei 89/629/CEE a Consiliului
COM/2022/465 final
COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 16.9.2022
COM(2022) 465 final
2022/0282(COD)
Propunere de
DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI
de abrogare a Directivei 89/629/CEE a Consiliului
EXPUNERE DE MOTIVE
1.CONTEXTUL PROPUNERII
•Motivele și obiectivele propunerii
Prezenta propunere de abrogare a Directivei 89/629/CEE a Consiliului este prezentată în contextul programului REFIT al Comisiei și al angajamentului acesteia privind o mai bună legiferare. Obiectivul propunerii este de a asigura un cadru legislativ adecvat scopului și de înaltă calitate, după cum se menționează în Acordul interinstituțional dintre Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană privind o mai bună legiferare. În acest scop, Comisia a identificat acest act caduc, pe care îl propune spre abrogare. Comisia și-a anunțat intenția de a abroga Directiva 86/629/CEE a Consiliului în programul său de lucru pentru 2017 1 .
2.TEMEI JURIDIC, SUBSIDIARITATE ȘI PROPORȚIONALITATE
•Temeiul juridic
În temeiul articolului 100 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene [ex-articolul 80 alineatul (2) din TCE și ex-articolul 84 alineatul (2) din TCEE], Directiva 89/629/CEE a Consiliului a permis exploatarea în continuare a anumitor avioane care depășeau standardele relevante de emisii sonore, dacă acestea fuseseră deja înmatriculate în registrul național al unui stat membru. După intrarea în vigoare a directivei, nu se mai permitea nicio nouă înmatriculare a unor astfel de avioane.
Directiva 2006/93/CE 2 a introdus o eliminare treptată completă a tuturor avioanelor zgomotoase, inclusiv a celor reglementate de Directiva 89/629/CEE a Consiliului, indiferent dacă acestea erau deja înmatriculate sau nu. Astfel, avioanele care nu respectă standardele relevante privind emisiile sonore nu mai sunt autorizate să zboare în spațiul aerian al Uniunii Europene și au trebuit să fie radiate din registrele naționale ale statelor membre.
Date fiind modificarea abordării, de la regula din 1989 de interzicere a noilor înmatriculări la eliminarea treptată din 2006, și faptul că avioanele care nu respectau standardele relevante privind emisiile sonore au fost radiate din registrele naționale și nu mai sunt autorizate să zboare în spațiul aerian al Uniunii Europene, Directiva 89/629/CEE a Consiliului a devenit caducă și trebuie să fie abrogată.
2022/0282 (COD)
Propunere de
DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI
de abrogare a Directivei 89/629/CEE a Consiliului
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 100 alineatul (2),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European,
având în vedere avizul Comitetului Regiunilor,
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,
întrucât:
(1)Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană și-au confirmat, în Acordul interinstituțional privind o mai bună legiferare din 13 aprilie 2016 3 , angajamentul comun de a actualiza și de a simplifica legislația.
(2)Directiva 89/629/CEE a Consiliului 4 permitea exploatarea în continuare a anumitor avioane care depășeau standardele relevante de emisii sonore, dacă acestea fuseseră deja înmatriculate în registrul național al unui stat membru. Cu toate acestea, directiva aplica o regulă de interzicere a noilor înmatriculări: după intrarea în vigoare a Directivei 89/629/CEE, nu se mai permitea nicio nouă înmatriculare a unor astfel de avioane. Acest lucru permitea înmatricularea și exploatarea în continuare a avioanelor care nu îndeplineau standardele în temeiul Directivei 89/629/CEE, dar care erau deja utilizate.
(3)Directiva 2006/93/CE a Parlamentului European și a Consiliului 5 a introdus o eliminare treptată completă a tuturor avioanelor care nu îndeplineau standardele relevante privind emisiile sonore, inclusiv a celor reglementate anterior de Directiva 89/629/CEE, indiferent dacă fuseseră deja înmatriculate sau nu. Acest fapt a dus la situația în care avioanele respective nu mai sunt autorizate să zboare în spațiul aerian al Uniunii și au trebuit să fie radiate din registrele naționale ale statelor membre.
(4)În consecință, Directiva 89/629/CEE trebuie abrogată,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Directiva 89/629/CEE se abrogă.
Articolul 2
Prezenta decizie intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Adoptată la Bruxelles,
Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu
Președinta Președintele