COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 17.3.2021
COM(2021) 123 final
2018/0331(COD)
COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN
în conformitate cu articolul 294 alineatul (6) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene
privind
poziția Consiliului cu privire la adoptarea unui regulament al Parlamentului European și al Consiliului de abordare a diseminării conținutului online cu caracter terorist
COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN
în conformitate cu articolul 294 alineatul (6) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
privind
poziția Consiliului cu privire la adoptarea unui regulament al Parlamentului European și al Consiliului de abordare a diseminării conținutului online cu caracter terorist
1.Context
|
Data transmiterii propunerii către Parlamentul European și Consiliu [documentul COM/2018/640 final – 2018/0331(COD)]
|
12 septembrie 2018
|
|
Data la care Consiliul și-a dat acordul asupra unui mandat de negociere
|
6 decembrie 2018
|
|
Data poziției Parlamentului European în primă lectură:
|
17 aprilie 2019
|
|
Data primului trilog
|
17 octombrie 2019
|
|
Data celui de al doilea trilog
|
20 noiembrie 2019
|
|
Data celui de al treilea trilog
|
12 decembrie 2019
|
|
Data celui de al patrulea trilog
|
24 septembrie 2020
|
|
Data celui de al cincilea trilog
|
29 octombrie 2020
|
|
Data celui de al șaselea trilog (final)
|
10 decembrie 2020
|
|
Data acordului politic în cadrul Comitetului Reprezentanților Permanenți
|
16 decembrie 2020
|
|
Data la care Comisia LIBE a Parlamentului European a votat aprobarea acordului de compromis
|
11 ianuarie 2021
|
|
Data adoptării poziției Consiliului în primă lectură
|
16 martie 2021
|
2.Obiectul propunerii Comisiei
Atacurile teroriste comise pe teritoriul UE au arătat modul în care teroriștii utilizează în mod abuziv internetul pentru a ademeni și a recruta susținători, a pregăti și a facilita activități teroriste, a glorifica atrocitățile pe care le comit, a instiga alte persoane să le urmeze exemplul și a inspira teamă publicului larg.
Materialele cu conținut terorist publicate online în aceste scopuri sunt diseminate prin intermediul unor furnizori de servicii de găzduire care permit încărcarea de conținut aparținând unor părți terțe. Teroriștii și susținătorii acestora utilizează în mod abuziv nu numai platformele de comunicare socială de mari dimensiuni, ci și, într-o măsură tot mai mare, furnizori mai mici care oferă diferite tipuri de servicii de găzduire care pot fi accesate din Uniunea Europeană. Această utilizare abuzivă a anumitor servicii online evidențiază responsabilitatea societală deosebită pe care o au furnizorii de servicii de găzduire de a-și proteja utilizatorii împotriva expunerii la conținutul cu caracter terorist, precum și riscurile grave în materie de securitate pe care acest conținut le are pentru societate în general.
Propunerea Comisiei a fost de a institui un cadru juridic armonizat prin care să se prevină utilizarea abuzivă a serviciilor de găzduire pentru diseminarea conținutului online cu caracter terorist și să se garanteze buna funcționare a pieței unice digitale, protejând în același timp siguranța publică și drepturile fundamentale.
Propunerea de regulament urmărește să ofere claritate referitor la responsabilitatea furnizorilor de servicii de găzduire de a lua toate măsurile adecvate, rezonabile și proporționale necesare pentru a asigura siguranța serviciilor lor și pentru a detecta și elimina rapid și eficace conținutul online cu caracter terorist. Astfel de acțiuni includ eliminarea conținutului în termen de o oră de la primirea unui ordin de eliminare și măsuri specifice care trebuie luate de furnizorii de servicii de găzduire în mod proactiv pentru a-și proteja serviciile.
În același timp, regulamentul propus conține o serie de măsuri de salvgardare menite să asigure respectarea deplină a drepturilor considerate fundamentale într-o societate democratică, precum libertatea de exprimare și de informare. Aceste măsuri de salvgardare includ obligații de transparență și mecanisme de depunere a plângerilor care să asigure faptul că furnizorii de conținut pot contesta eliminarea conținutului lor sau blocarea accesului la acesta, care se adaugă căilor de atac pe care le au la dispoziție aceștia în conformitate cu articolul 19 din TUE și cu articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a UE.
Obligațiile statelor membre prevăzute în propunerea de regulament vor contribui la realizarea acestor obiective, prin abilitarea autorităților competente, creșterea predictibilității și a transparenței, asigurarea existenței unor măsuri de salvgardare adecvate, precum și a faptului că nerespectarea de către furnizorii de servicii de găzduire a obligațiilor care le revin poate fi sancționată prin sancțiuni eficace, proporționale și disuasive.
3.Comentarii asupra poziției Consiliului
Poziția Consiliului reflectă acordul politic la care au ajuns Parlamentul European, Consiliul și Comisia la 10 decembrie 2020. Cele mai importante diferențe dintre propunerea Comisiei și textul convenit la nivel politic sunt următoarele:
–Domeniul de aplicare: Se clarifică faptul că materialele diseminate în scopuri educaționale, jurnalistice, artistice sau de cercetare ori în scopul prevenirii sau combaterii terorismului nu trebuie considerate conținut cu caracter terorist și că trebuie efectuată o evaluare pentru a stabili adevăratul scop al diseminării.
–Se clarifică faptul că regulamentul nu aduce atingere Directivei privind comerțul electronic și nici Directivei serviciilor mass-media audiovizuale, precum și faptul că, în cazul serviciilor mass-media audiovizuale, această din urmă directivă prevalează în caz de conflict. Se clarifică, printr-un considerent, faptul că acest lucru nu aduce atingere obligațiilor care le revin în temeiul regulamentului furnizorilor de platforme de partajare a materialelor video.
–Se precizează faptul că regulamentul se aplică numai furnizorilor de servicii de găzduire care diseminează informații către public, cu alte cuvinte unui număr potențial nelimitat de persoane.
–Definiții: Definiția „conținutului cu caracter terorist” exclude materialele care „promovează” activitățile grupurilor teroriste și este aliniată mai îndeaproape la infracțiunile relevante prevăzute în Directiva privind combaterea terorismului.
–Ordinele de eliminare: Se menține termenul de maximum o oră pentru eliminarea/dezactivarea de către furnizorii de servicii de găzduire a accesului la conținutul cu caracter terorist, însă se prevede faptul că autoritatea competentă trebuie să informeze furnizorul de servicii de găzduire cu 12 ore înainte de emiterea primului ordin de eliminare, cu excepția cazurilor de urgență. În plus, în cazul în care există motive tehnice sau operaționale care pot fi justificate în mod obiectiv ce fac imposibilă respectarea ordinului de eliminare, termenul va fi suspendat.
–Dreptul de control/procedura aplicabilă în cazul ordinelor de eliminare transfrontaliere: Chiar dacă toate statele membre au dreptul de a emite ordine de eliminare adresate oricărui furnizor de servicii de găzduire, indiferent de locul său de stabilire, se introduce un nou articol privind procedurile aplicabile în cazul ordinelor de eliminare transfrontaliere (articolul 4), care îi permite autorității competente din statul membru „gazdă” (cu alte cuvinte statul membru în care furnizorul de servicii de găzduire este stabilit sau își are reprezentantul legal) să examineze un ordin de eliminare pentru a stabili dacă acesta conține sau nu încălcări evidente sau grave ale drepturilor fundamentale sau ale regulamentului. Furnizorii de servicii de găzduire și furnizorii de conținut au dreptul de a solicita o reexaminare a ordinului de eliminare de către autoritatea competentă respectivă, caz în care autoritatea respectivă este obligată să efectueze reexaminarea și să își prezinte constatările printr-o decizie. În cazul în care în urma reexaminării se constată încălcări evidente sau grave, ordinul de eliminare încetează să mai aibă efect juridic, iar furnizorul de servicii de găzduire nu mai are obligația de a elimina materialul și ar trebui, în principiu, să îl republice.
–Măsuri specifice: Conținutul articolelor 3, 6 și 9 din propunere a fost ajustat și comasat într-un singur articol, care stabilește obligațiile furnizorilor de servicii de găzduire de a institui măsuri specifice de combatere a diseminării conținutului cu caracter terorist. Aceste obligații se aplică numai furnizorilor de servicii de găzduire cu privire la care autoritatea competentă a constatat că sunt expuși la conținut cu caracter terorist. Deși autoritățile competente le pot solicita furnizorilor de servicii de găzduire să ia măsuri suplimentare, alegerea măsurilor specifice de abordare a conținutului cu caracter terorist este la latitudinea furnizorilor de servicii de găzduire, care nu pot fi obligați să utilizeze instrumente automatizate.
–Semnalări: Articolul privind semnalările (și anume privind un mecanism de transmitere de notificări prin care furnizorii de servicii de găzduire sunt alertați cu privire la prezența unui conținut cu caracter terorist, pe care aceștia pot opta să îl evalueze din punctul de vedere al respectării propriilor clauze și condiții) a fost eliminat din propunerea Comisiei. Cu toate acestea, se clarifică într-un considerent faptul că instrumentul de efectuare de semnalări rămâne la dispoziția statelor membre și a Europol.
–Autoritățile competente: Statele membre trebuie să desemneze autoritățile competente în conformitate cu cerințele regulamentului, precum și să se asigure că autoritățile respective nu solicită și nu primesc instrucțiuni și că acționează în mod obiectiv și nediscriminatoriu, asigurând respectarea deplină a drepturilor fundamentale.
–Sancțiuni: Articolul privind sancțiunile include posibilitatea explicită ca statele membre să decidă dacă impun sau nu sancțiuni în cazuri individuale, ținând seama de circumstanțe precum natura și dimensiunea furnizorului de servicii de găzduire în cauză, gradul de vinovăție a acestuia pentru încălcare și măsurile tehnice și organizatorice pe care le-ar fi putut lua pentru a asigura respectarea cerințelor regulamentului.
–Dispoziții finale: Termenul pentru începerea aplicării regulamentului a fost prelungit, fiind acum de 12 luni de la intrarea sa în vigoare, în timp ce termenul de evaluare a regulamentului a fost redus la doi ani de la data începerii aplicării acestuia.
Comisia consideră că, în general, acordul politic la care s-a ajuns, astfel cum este reflectat în poziția Consiliului, menține principalele obiective ale propunerii Comisiei menționate mai sus. În particular, textul convenit constituie o abordare echilibrată care asigură abordarea eficace a conținutului online cu caracter terorist, prevederea unui set cuprinzător de măsuri de salvgardare pentru protejarea drepturilor fundamentale și aplicarea unor norme uniforme și proporționale furnizorilor de servicii de găzduire care își desfășoară activitatea pe piața internă.
4.Concluzie
Comisia acceptă poziția adoptată de Consiliu.