EUR-Lex Access to European Union law
This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 52019DC0653
PROPOSAL FOR A JOINT EMPLOYMENT REPORT FROM THE COMMISSION AND THE COUNCIL accompanying the Communication from the Commission on the Annual Sustainable Growth Strategy 2020
PROPUNERE DE RAPORT COMUN PRIVIND OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ AL COMISIEI EUROPENE ȘI CONSILIULUI care însoțește Comunicarea Comisiei referitoare la strategia anuală privind creșterea durabilă 2020
PROPUNERE DE RAPORT COMUN PRIVIND OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ AL COMISIEI EUROPENE ȘI CONSILIULUI care însoțește Comunicarea Comisiei referitoare la strategia anuală privind creșterea durabilă 2020
COM/2019/653 final
COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 17.12.2019
COM(2019) 653 final
ANEXE
la
PROPUNEREA DE RAPORT COMUN PRIVIND OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ
AL COMISIEI EUROPENE ȘI CONSILIULUI
care însoțește Comunicarea Comisiei
referitoare la strategia anuală privind creșterea durabilă 2020
ANEXE
Anexa 1. Niveluri ale indicatorilor principali din tabloul de bord social
|
|
Egalitatea de șanse și de acces pe piața forței de muncă |
||||||||||||||
|
Rata de părăsire timpurie a sistemelor de educație și formare
|
Disparitatea de gen în ocuparea forței de muncă (pp) |
Raportul dintre chintila superioară și cea inferioară (S80/S20) |
Rata riscului de sărăcie sau de excluziune socială (în %) |
Tineri NEET (% din totalul populației în vârstă de 15-24 de ani) |
|||||||||||
|
An |
2016 |
2017 |
2018 |
2016 |
2017 |
2018 |
2016 |
2017 |
2018 |
2016 |
2017 |
2018 |
2016 |
2017 |
2018 |
|
UE28 |
10,7 |
10,6 |
10,6 |
11,6 |
11,5 |
11,6 |
5,2 |
5,1 |
5,2 |
23,5 |
22,4 |
21,9 |
11,6 |
10,9 |
10,5 |
|
ZE19 |
11,1 |
11,0 |
11,0 |
11,2 |
11,2 |
11,2 |
5,2 |
5,0 |
5,1 |
23,1 |
22,1 |
21,5 |
11,7 |
11,2 |
10,6 |
|
UEnp |
9,5 |
9,4 |
9,3 |
10,6 |
10,5 |
10,6 |
5,0 |
5,0 |
4,9 |
23,8 |
22,8 |
21,9 |
11,0 |
10,4 |
9,6 |
|
UEnp |
9,5 |
9,4 |
9,1 |
10,3 |
10,1 |
10,2 |
5,0 |
4,9 |
4,8 |
23,2 |
22,3 |
21,7 |
10,8 |
10,2 |
9,4 |
|
BE |
8,8 |
8.9 b |
8,6 |
9,3 |
9.8 b |
8,4 |
3,8 |
3,8 |
3,8 |
20,7 |
20,3 |
19,8 |
9,9 |
9.3 b |
9,2 |
|
BG |
13,8 |
12,7 |
12,7 |
7,3 |
8,0 |
8,2 |
7.7 b |
8,2 |
7,7 |
40.4 b |
38,9 |
32,8 |
18,2 |
15,3 |
15,0 |
|
CZ |
6,6 |
6,7 |
6,2 |
16,0 |
15,8 |
15,2 |
3,5 |
3,4 |
3,3 |
13,3 |
12,2 |
12,2 |
7,0 |
6,3 |
5,6 |
|
DK |
7.2 b |
8.8 b |
10,2 |
6.7 b |
6.5 b |
6,7 |
4,1 |
4,1 |
4,1 |
16,8 |
17,2 |
17,4 |
5.8 b |
7.0 b |
6,8 |
|
DE |
10,3 |
10,1 |
10,3 |
8,2 |
7,9 |
8,1 |
4,6 |
4,5 |
5,1 |
19,7 |
19,0 |
18,7 |
6,7 |
6,3 |
5,9 |
|
EE |
10,9 |
10,8 |
11,3 |
8,2 |
7,3 |
7,8 |
5,6 |
5,4 |
5,1 |
24,4 |
23,4 |
24,4 |
9,1 |
9,4 |
9,8 |
|
IE |
6,0 |
5.0 b |
5,0 |
12,1 |
12,1 |
12,2 |
4,4 |
4,6 |
4.2 p |
24,4 |
22,7 |
21.1 p |
12,6 |
10.9 b |
10,1 |
|
EL |
6,2 |
6,0 |
4,7 |
19,0 |
19,7 |
21,0 |
6,6 |
6,1 |
5,5 |
35,6 |
34,8 |
31,8 |
15,8 |
15,3 |
14,1 |
|
ES |
19,0 |
18,3 |
17,9 |
11,5 |
11,9 |
12,1 |
6,6 |
6,6 |
6,0 |
27,9 |
26,6 |
26,1 |
14,6 |
13,3 |
12,4 |
|
FR |
8,8 |
8,9 |
8,9 |
7,5 |
7,9 |
7,6 |
4,3 |
4,3 |
4,2 |
18,2 |
17,0 |
17,4 |
11,9 |
11,5 |
11,1 |
|
HR |
3,1 |
3,3 |
9,6 |
10,6 |
10,2 |
5,0 |
5,0 |
5.0 p |
27,9 |
26,4 |
24,8 |
16,9 |
15,4 |
13,6 |
|
|
IT |
13,8 |
14,0 |
14,5 |
20,1 |
19,8 |
19,8 |
6,3 |
5,9 |
6,1 |
30,0 |
28,9 |
27,3 |
19,9 |
20,1 |
19,2 |
|
CY |
7,6 |
8,5 |
7,8 |
9,7 |
9,5 |
10,4 |
4,9 |
4,6 |
4,3 |
27,7 |
25,2 |
23,9 |
16,0 |
16,1 |
13,2 |
|
LV |
10,0 |
8,6 |
8,3 |
2,9 |
4,3 |
4,2 |
6,2 |
6,3 |
6,8 |
28,5 |
28,2 |
28,4 |
11,2 |
10,3 |
7,8 |
|
LT |
4,8 |
5,4 |
4,6 |
1,9 |
1,0 |
2,3 |
7,1 |
7,3 |
7,1 |
30,1 |
29,6 |
28,3 |
9,4 |
9,1 |
8,0 |
|
LU |
5,5 |
7,3 |
6,3 |
11,0 |
7,9 |
8,0 |
5.0 b |
5,0 |
5,7 |
19.8 b |
21,5 |
21,9 |
5,4 |
5,9 |
5,3 |
|
HU |
12,4 |
12,5 |
12,5 |
14,0 |
15,3 |
15,3 |
4,3 |
4,3 |
4,4 |
26,3 |
25,6 |
19,6 |
11,0 |
11,0 |
10,7 |
|
MT |
19,2 |
17.7 b |
17,4 |
25,5 |
24,1 |
21,9 |
4,2 |
4,2 |
4,3 |
20,3 |
19,3 |
19,0 |
8,8 |
8.6 b |
7,3 |
|
NL |
8,0 |
7,1 |
7,3 |
11,0 |
10,5 |
10,1 |
3.9 b |
4,0 |
4,1 |
16.7 b |
17,0 |
16,7 |
4,6 |
4,0 |
4,2 |
|
AT |
6,9 |
7,4 |
7,3 |
7,8 |
8,0 |
9,0 |
4,1 |
4,3 |
4,0 |
18,0 |
18,1 |
17,5 |
7,7 |
6,5 |
6,8 |
|
PL |
5,2 |
5,0 |
4.8 b |
14,2 |
14,6 |
14,4 |
4,8 |
4,6 |
4,3 |
21,9 |
19,5 |
18,9 |
10,5 |
9,5 |
8.7 b |
|
PT |
14,0 |
12,6 |
11,8 |
6,8 |
7,5 |
6,8 |
5,9 |
5,7 |
5,2 |
25,1 |
23,3 |
21,6 |
10,6 |
9,3 |
8,4 |
|
RO |
18,5 |
18,1 |
16,4 |
17,6 |
17,1 |
18,3 |
7,2 |
6,5 |
7,2 |
38,8 |
35,7 |
32,5 |
17,4 |
15,2 |
14,5 |
|
SI |
4,9 |
4,3 |
4,2 |
6,6 |
7,2 |
7,3 |
3,6 |
3,4 |
3,4 |
18,4 |
17,1 |
16,2 |
8,0 |
6,5 |
6,6 |
|
SK |
7,4 |
9,3 |
8,6 |
14,2 |
12,8 |
13,7 |
3,6 |
3,5 |
3,0 |
18,1 |
16,3 |
16,3 |
12,3 |
12,1 |
10,2 |
|
FI |
7,9 |
8,2 |
8,3 |
3,3 |
3,5 |
3,7 |
3,6 |
3,5 |
3,6 |
16,6 |
15,7 |
16,5 |
9,9 |
9,4 |
8,5 |
|
SE |
7,4 |
7,7 |
9.3 p |
3,8 |
4,0 |
4.3 p |
4,3 |
4,3 |
4,1 |
18,3 |
17,7 |
18,0 |
6,5 |
6,2 |
6.1 p |
|
UK |
11,2 |
10,6 |
10,7 |
11,0 |
10,2 |
9,9 |
5,1 |
5.4 b |
6.0 p |
22,2 |
22.0 b |
23.6 p |
10,9 |
10,3 |
10,4 |
Sursa: Eurostat.
Notă: UEnp și ZEnp se referă la mediile neponderate pentru UE și pentru zona euro.
Marcaje – b: întrerupere a seriilor cronologice; e: estimare; p: provizoriu; u: fiabilitate scăzută (număr mic de observații).
Anexa 1 (continuare) Niveluri ale indicatorilor principali din tabloul de bord social
|
|
Piețe dinamice ale forței de muncă și condiții de muncă echitabile |
||||||||||||||
|
Rata de ocupare a forței de muncă
20-64 de ani) |
Rata șomajului
|
Rata șomajului pe termen lung (% din populația activă în vârstă de 15-74 de ani) |
GDHI real per capita
|
Venituri nete
|
|||||||||||
|
An |
2016 |
2017 |
2018 |
2016 |
2017 |
2018 |
2016 |
2017 |
2018 |
2015 |
2016 |
2017 |
2016 |
2017 |
2018 |
|
UE28 |
71,1 |
72,2 |
73,2 |
8,6 |
7,6 |
6,8 |
4,0 |
3,4 |
2,9 |
101,0 |
102,9 |
104,3 |
: |
: |
: |
|
ZE19 |
70,0 |
71,0 |
72,0 |
10,0 |
9,1 |
8,2 |
5,0 |
4,4 |
3,8 |
98,1 |
99,8 |
101,0 |
: |
: |
: |
|
UEnp |
71,1 |
72,5 |
73,9 |
8,7 |
7,6 |
6,6 |
4,1 |
3,4 |
2,7 |
100,6 |
103,9 |
106,7 |
19868 |
20265 |
20600 |
|
UEnp |
70,6 |
72,0 |
73,4 |
9,6 |
8,5 |
7,4 |
4,7 |
4,0 |
3,2 |
96,7 |
99,4 |
101,5 |
21267 |
21628 |
21947 |
|
BE |
67,7 |
68.5 b |
69,7 |
7,8 |
7.1 b |
6,0 |
4,0 |
3.5 b |
2,9 |
98,0 |
99,1 |
100,4 |
25086 |
25339 |
25593 |
|
BG |
67,7 |
71,3 |
72,4 |
7,6 |
6,2 |
5,2 |
4,5 |
3,4 |
3,0 |
116,5 |
122,1 |
127,8 |
9348 |
9883 |
10388 |
|
CZ |
76,7 |
78,5 |
79,9 |
4,0 |
2,9 |
2,2 |
1,7 |
1,0 |
0,7 |
104,9 |
108,2 |
109,9 |
14185 |
14635 |
15282 |
|
DK |
77.4 b |
76.9 b |
78,2 |
6,0 |
5,8 |
5,1 |
1.4 b |
1.3 b |
1,1 |
107,4 |
111,7 |
113,3 |
26497 |
26864 |
27055 |
|
DE |
78,6 |
79,2 |
79,9 |
4,1 |
3,8 |
3,4 |
1,7 |
1,6 |
1,4 |
105,9 |
107,7 |
109,1 |
27203 |
27549 |
27870 |
|
EE |
76,6 |
78,7 |
79,5 |
6,8 |
5,8 |
5,4 |
2,1 |
1,9 |
1,3 |
107,4 |
111,4 |
115,8 |
14500 |
15234 |
16160 |
|
IE |
71,4 |
73,0 |
74,1 |
8,4 |
6,7 |
5,8 |
4,2 |
3,0 |
2,1 |
93,5 |
97,3 |
101,3 |
29744 |
30940 |
32061 |
|
EL |
56,2 |
57,8 |
59,5 |
23,6 |
21,5 |
19,3 |
17,0 |
15,6 |
13,6 |
69,6 |
68,8 |
69,3 |
19074 |
18848 |
18745 |
|
ES |
63,9 |
65,5 |
67,0 |
19,6 |
17,2 |
15,3 |
9,5 |
7,7 |
6,4 |
91,7 |
93,9 |
95,0 |
23063 |
23270 |
23140 |
|
FR |
70,0 |
70,6 |
71,3 |
10,1 |
9,4 |
9,1 |
4,6 |
4,2 |
3,8 |
100,8 |
102,0 |
103,0 |
24594 |
24784 |
25009 |
|
HR |
61,4 |
63,6 |
65,2 |
13,4 |
11,0 |
8,4 |
6,6 |
4,6 |
3,4 |
: |
: |
: |
13118 |
13577 |
13796 |
|
IT |
61,6 |
62,3 |
63,0 |
11,7 |
11,2 |
10,6 |
6,7 |
6,5 |
6,2 |
89,8 |
91,0 |
91,9 |
21287 |
21547 |
21730 |
|
CY |
68,7 |
70,8 |
73,9 |
13,0 |
11,1 |
8,4 |
5,8 |
4,5 |
2,7 |
79,8 |
85,2 |
88,9 |
: |
: |
: |
|
LV |
73,2 |
74,8 |
76,8 |
9,6 |
8,7 |
7,4 |
4,0 |
3,3 |
3,1 |
98,6 |
104,0 |
108,0 |
10062 |
10696 |
11269 |
|
LT |
75,2 |
76,0 |
77,8 |
7,9 |
7,1 |
6,2 |
3,0 |
2,7 |
2,0 |
107,8 |
116,2 |
118,7 |
11141 |
11797 |
12528 |
|
LU |
70,7 |
71,5 |
72,1 |
6,3 |
5,6 |
5,5 |
2,2 |
2,1 |
1,4 |
102,3 |
101,7 |
104,4 |
32538 |
33149 |
33492 |
|
HU |
71,5 |
73,3 |
74,4 |
5,1 |
4,2 |
3,7 |
2,4 |
1,7 |
1,4 |
103,8 |
108,7 |
113,5 |
11730 |
12224 |
12924 |
|
MT |
71,1 |
73,0 |
75,5 |
4,7 |
4,0 |
3,7 |
1,9 |
1,6 |
1,1 |
: |
: |
: |
21197 |
21503 |
21747 |
|
NL |
77,1 |
78,0 |
79,2 |
6,0 |
4,9 |
3,8 |
2,5 |
1,9 |
1,4 |
100,1 |
101,9 |
102,4 |
28329 |
28514 |
28493 |
|
AT |
74,8 |
75,4 |
76,2 |
6,0 |
5,5 |
4,9 |
1,9 |
1,8 |
1,4 |
95,3 |
96,4 |
96,9 |
26949 |
27722 |
28284 |
|
PL |
69,3 |
70,9 |
72,2 |
6,2 |
4,9 |
3,9 |
2,2 |
1,5 |
1,0 |
117,7 |
124,7 |
128,0 |
13770 |
14193 |
14638 |
|
PT |
70,6 |
73,4 |
75,4 |
11,2 |
9,0 |
7,0 |
6,2 |
4,5 |
3,1 |
96,3 |
99,2 |
101,0 |
16039 |
15971 |
15985 |
|
RO |
66,3 |
68,8 |
69,9 |
5,9 |
4,9 |
4,2 |
3,0 |
2,0 |
1,8 |
106,0 |
116,4 |
131,0 |
9671 |
10570 |
10816 |
|
SI |
70,1 |
73,4 |
75,4 |
8,0 |
6,6 |
5,1 |
4,3 |
3,1 |
2,2 |
95,0 |
99,7 |
102,7 |
15080 |
15207 |
15391 |
|
SK |
69,8 |
71,1 |
72,4 |
9,7 |
8,1 |
6,5 |
5,8 |
5,1 |
4,0 |
105,8 |
109,6 |
113,5 |
12465 |
12663 |
12950 |
|
FI |
73,4 |
74,2 |
76,3 |
8,8 |
8,6 |
7,4 |
2,3 |
2,1 |
1,6 |
102,3 |
103,7 |
104,9 |
24459 |
24564 |
24594 |
|
SE |
81,2 |
81,8 |
82.6 p |
6,9 |
6,7 |
6,3 |
1,3 |
1,2 |
1.2 p |
113,0 |
115,6 |
116,6 |
26050 |
26045 |
26189 |
|
UK |
77,5 |
78,2 |
78,7 |
4,8 |
4,3 |
4,0 |
1,3 |
1,1 |
1,1 |
106,8 |
106,3 |
107,0 |
29265 |
29874 |
30065 |
Sursa: Eurostat, OCDE.
Notă: UEnp și ZEnp se referă la mediile neponderate pentru UE și pentru zona euro. GDHI real pe cap de locuitor este măsurat pe baza „venitului neajustat” (adică fără transferurile sociale în natură) și fără corecție în funcție de standardele puterii de cumpărare. Veniturile nete ale unui lucrător cu normă întreagă care câștigă un salariu mediu ar trebui citite și interpretate împreună cu alți indicatori, cum ar fi rata sărăciei în rândul persoanelor încadrate în muncă, raportul dintre al cincilea și primul decil al distribuției salariale (D5/D1) și alți indicatori relevanți EPM/SPPM și JAF. Pentru acest indicator, sunt utilizate mediile pe 3 ani pentru a nivela fluctuațiile pe termen scurt.
Marcaje – b: întrerupere a seriilor cronologice; e: estimare; p: provizoriu; u: fiabilitate scăzută (număr mic de observații).
Anexa 1 (continuare) Niveluri ale indicatorilor principali din tabloul de bord social
|
|
Sprijin public/protecție și incluziune socială |
|||||||||||
|
Impactul transferurilor sociale (altele decât pensiile) asupra reducerii sărăciei (%) |
Copii sub 3 ani aflați în îngrijire formală (%) |
Nevoi de asistență medicală nesatisfăcute autoraportate (%) |
Persoane cu competențe digitale generale de bază sau mai avansate (% din populația în vârstă de 16-74 de ani) |
|||||||||
|
An |
2016 |
2017 |
2018 |
2016 |
2017 |
2018 |
2016 |
2017 |
2018 |
2015 |
2016 |
2017 |
|
UE28 |
33,2 |
34,0 |
33,2 |
32,9 |
34,2 |
35,1 |
2,6 |
1,7 |
2,0 |
55,0 |
56,0 |
57,0 |
|
ZE19 |
32,3 |
32,0 |
31,7 |
38,1 |
39,2 |
39,2 |
2,3 |
1,3 |
1,4 |
: |
: |
: |
|
UEnp |
34,3 |
34,5 |
34,0 |
29,9 |
32,2 |
33,4 |
3,1 |
2,5 |
2,8 |
55,3 |
55,6 |
57,4 |
|
UEnp |
34,1 |
33,6 |
33,3 |
32,3 |
35,3 |
36,9 |
3,4 |
2,7 |
3,0 |
56,7 |
57,1 |
59,7 |
|
BE |
41,1 |
39,5 |
34,7 |
43,8 |
52,9 |
54,0 |
2,4 |
2,1 |
1,8 |
60,0 |
61,0 |
61,0 |
|
BG |
17.9 b |
19,9 |
25,4 |
12,5 |
9,4 |
16,2 |
2.8 b |
2,1 |
1,9 |
31,0 |
26,0 |
29,0 |
|
CZ |
40,5 |
42,4 |
38,5 |
4,7 |
6,5 |
9,0 |
0,7 |
0,5 |
0,3 |
57,0 |
54,0 |
60,0 |
|
DK |
52,2 |
51,0 |
47,3 |
70,0 |
71,7 |
63,2 |
1,3 |
1,0 |
1,3 |
75,0 |
78,0 |
71,0 |
|
DE |
34,8 |
33,2 |
33,3 |
32,6 |
30,3 |
29,8 |
0,3 |
0,3 |
0,2 |
67,0 |
68,0 |
68,0 |
|
EE |
24,9 |
27,3 |
26,8 |
30,2 |
27,1 |
28,3 |
15,3 |
11,8 |
16,4 |
65,0 |
60,0 |
60,0 |
|
IE |
51,5 |
52,6 |
51.8 p |
28,6 |
34,4 |
37.7 p |
2,5 |
2,8 |
2.0 p |
44,0 |
44,0 |
48,0 |
|
EL |
15,9 |
15,8 |
20,3 |
8,9 |
20,5 |
40,9 |
13,1 |
10,0 |
8,8 |
44,0 |
46,0 |
46,0 |
|
ES |
24,4 |
23,9 |
22,9 |
39,3 |
45,8 |
50,5 |
0,5 |
0,1 |
0,2 |
54,0 |
53,0 |
55,0 |
|
FR |
42,4 |
45,0 |
44,4 |
48,9 |
50,5 |
50,0 |
1,3 |
1,0 |
1,2 |
57,0 |
56,0 |
57,0 |
|
HR |
28,6 |
24,8 |
24,9 |
15,7 |
15,9 |
17,8 |
1,7 |
1,6 |
1,4 |
51,0 |
55,0 |
41,0 |
|
IT |
21,4 |
19,4 |
21,6 |
34,4 |
28,6 |
25,7 |
5,5 |
1,8 |
2,4 |
43,0 |
44,0 |
: |
|
CY |
35,6 |
35,9 |
36,4 |
24,8 |
28,1 |
31,4 |
0,6 |
1,5 |
1,4 |
43,0 |
43,0 |
50,0 |
|
LV |
21,6 |
21,9 |
19,1 |
28,3 |
28,4 |
27,4 |
8,2 |
6,2 |
6,2 |
49,0 |
50,0 |
48,0 |
|
LT |
21,5 |
23,2 |
22,9 |
15,2 |
20,3 |
20,8 |
3,1 |
1,5 |
2,2 |
51,0 |
52,0 |
55,0 |
|
LU |
39.1 b |
35,5 |
33,5 |
50,9 |
60,8 |
60,5 |
0.4 b |
0,3 |
0,3 |
86,0 |
86,0 |
85,0 |
|
HU |
43,8 |
46,4 |
48,8 |
15,6 |
13,8 |
16,5 |
1,3 |
1,0 |
0,8 |
50,0 |
51,0 |
50,0 |
|
MT |
30,7 |
30,1 |
30,6 |
31,3 |
36,6 |
32,1 |
1,0 |
0,2 |
0,2 |
53,0 |
50,0 |
57,0 |
|
NL |
42.5 b |
39,7 |
39,0 |
53,0 |
61,6 |
56,8 |
0,2 |
0,1 |
0,2 |
72,0 |
77,0 |
79,0 |
|
AT |
46,4 |
42,2 |
43,3 |
20,6 |
18,2 |
20,0 |
0.2 b |
0,2 |
0,1 |
64,0 |
65,0 |
67,0 |
|
PL |
24,5 |
37,5 |
40,3 |
7,9 |
11,6 |
10,9 |
6,6 |
3.3 b |
4,2 |
40,0 |
44,0 |
46,0 |
|
PT |
24,0 |
22,5 |
23,8 |
49,9 |
47,5 |
50,2 |
2,4 |
2,3 |
2,1 |
48,0 |
48,0 |
50,0 |
|
RO |
14,2 |
16,6 |
16,1 |
17,4 |
15,7 |
13,2 |
6,5 |
4,7 |
4,9 |
26,0 |
28,0 |
29,0 |
|
SI |
42,8 |
44,6 |
43,2 |
39,6 |
44,8 |
46,3 |
0,4 |
3,5 |
3,3 |
51,0 |
53,0 |
54,0 |
|
SK |
31,0 |
29,1 |
31,1 |
0,5 |
0,6 |
1,4 |
2,3 |
2,4 |
2,6 |
53,0 |
55,0 |
59,0 |
|
FI |
57,0 |
56,9 |
53,7 |
32,7 |
33,3 |
37,2 |
4,1 |
3,6 |
4,7 |
74,0 |
73,0 |
76,0 |
|
SE |
45,8 |
46,1 |
43,3 |
51,0 |
52,7 |
49,4 |
1,6 |
1,4 |
1,5 |
72,0 |
69,0 |
77,0 |
|
UK |
43,4 |
41.8 b |
35.9 p |
28,4 |
33.2 b |
38.7 p |
1,0 |
3.3 b |
4.5 p |
67,0 |
69,0 |
71,0 |
Sursa: Eurostat.
Notă: UEnp și ZEnp se referă la mediile neponderate pentru UE și pentru zona euro.
Marcaje – b: întrerupere a seriilor cronologice; e: estimare; p: provizoriu; u: fiabilitate scăzută (număr mic de observații).
Anexa 2. Indicatori principali din tabloul de bord social: variații și distanța față de UE
|
|
Egalitatea de șanse și de acces pe piața forței de muncă |
||||||||||||||
|
Rata de părăsire timpurie a sistemelor de educație și formare
|
Disparitatea de gen în ocuparea forței de muncă
|
Raportul dintre chintila superioară și cea inferioară (S80/S20) |
Rata riscului de sărăcie sau de excluziune socială (în %) |
Tineri NEET (% din totalul populației în vârstă de 15-24 de ani) |
|||||||||||
|
An |
2018 |
2018 |
2018 |
2018 |
2018 |
||||||||||
|
|
Variație A-A |
Distanța față de media UE |
A-A pentru SM față de A-A pentru UE |
Variație A-A |
Distanța față de media UE |
A-A pentru SM față de A-A pentru UE |
Variație A-A |
Distanța față de media UE |
A-A pentru SM față de A-A pentru UE |
Variație A-A |
Distanța față de media UE |
A-A pentru SM față de A-A pentru UE |
Variație A-A |
Distanța față de media UE |
A-A pentru SM față de A-A pentru UE |
|
UE28 |
0,0 |
1,3 |
0,2 |
0,1 |
1,0 |
0,0 |
0,1 |
0,3 |
0,1 |
-0,5 |
0,0 |
0,4 |
-0,4 |
0,9 |
0,3 |
|
ZE19 |
0,0 |
1,7 |
0,2 |
0,0 |
0,6 |
-0,1 |
0,0 |
0,2 |
0,1 |
-0,6 |
-0,4 |
0,3 |
-0,6 |
1,0 |
0,1 |
|
UEnp |
-0,2 |
0,0 |
0,0 |
0,1 |
0,0 |
0,0 |
0,0 |
0,0 |
0,0 |
-0,9 |
0,0 |
0,0 |
-0,7 |
0,0 |
0,0 |
|
UEnp |
-0,3 |
-0,1 |
-0,1 |
0,1 |
-0,4 |
0,0 |
-0,1 |
-0,1 |
0,0 |
-0,6 |
-0,2 |
0,4 |
-0,8 |
-0,3 |
-0,1 |
|
BE |
-0,3 |
-0,7 |
-0,1 |
-1,4 |
-2,2 |
-1,5 |
0,0 |
-1,1 |
0,0 |
-0,5 |
-2,1 |
0,4 |
-0,1 |
-0,4 |
0,6 |
|
BG |
0,0 |
3,4 |
0,2 |
0,2 |
-2,4 |
0,1 |
-0,5 |
2,8 |
-0,5 |
-6,1 |
10,9 |
-5,2 |
-0,3 |
5,4 |
0,4 |
|
CZ |
-0,5 |
-3,1 |
-0,3 |
-0,6 |
4,6 |
-0,7 |
-0,1 |
-1,6 |
-0,1 |
0,0 |
-9,7 |
0,9 |
-0,7 |
-4,0 |
0,0 |
|
DK |
1,4 |
0,9 |
1,6 |
0,2 |
-3,9 |
0,1 |
0,0 |
-0,8 |
0,1 |
0,2 |
-4,5 |
1,1 |
-0,2 |
-2,8 |
0,5 |
|
DE |
0,2 |
1,0 |
0,4 |
0,2 |
-2,5 |
0,1 |
0,6 |
0,2 |
0,6 |
-0,3 |
-3,2 |
0,6 |
-0,4 |
-3,7 |
0,3 |
|
EE |
0,5 |
2,0 |
0,7 |
0,5 |
-2,8 |
0,4 |
-0,3 |
0,2 |
-0,3 |
1,0 |
2,5 |
1,9 |
0,4 |
0,2 |
1,1 |
|
IE |
0,0 |
-4,3 |
0,2 |
0,1 |
1,6 |
0,0 |
-0,4 |
-0,7 |
-0,3 |
-1.6 p |
-0,8 |
-0,7 |
-0,8 |
0,5 |
-0,1 |
|
EL |
-1,3 |
-4,6 |
-1,1 |
1,3 |
10,4 |
1,2 |
-0,6 |
0,6 |
-0,5 |
-3,0 |
9,9 |
-2,1 |
-1,2 |
4,5 |
-0,5 |
|
ES |
-0,4 |
8,6 |
-0,2 |
0,2 |
1,5 |
0,1 |
-0,6 |
1,1 |
-0,5 |
-0,5 |
4,2 |
0,4 |
-0,9 |
2,8 |
-0,2 |
|
FR |
0,0 |
-0,4 |
0,2 |
-0,3 |
-3,0 |
-0,4 |
-0,1 |
-0,7 |
0,0 |
0,4 |
-4,5 |
1,3 |
-0,4 |
1,5 |
0,3 |
|
HR |
0,2 |
-6,0 |
0,4 |
-0,4 |
-0,4 |
-0,5 |
0,0 |
0,1 |
0,0 |
-1.6 p |
2,9 |
-0,7 |
-1,8 |
4,0 |
-1,1 |
|
IT |
0,5 |
5,2 |
0,7 |
0,0 |
9,2 |
-0,1 |
0,2 |
1,2 |
0,2 |
-1,6 |
5,4 |
-0,7 |
-0,9 |
9,6 |
-0,2 |
|
CY |
-0,7 |
-1,5 |
-0,5 |
0,9 |
-0,2 |
0,8 |
-0,3 |
-0,6 |
-0,3 |
-1,3 |
2,0 |
-0,4 |
-2,9 |
3,6 |
-2,2 |
|
LV |
-0,3 |
-1,0 |
-0,1 |
-0,1 |
-6,4 |
-0,2 |
0,5 |
1,9 |
0,5 |
0,2 |
6,5 |
1,1 |
-2,5 |
-1,8 |
-1,8 |
|
LT |
-0,8 |
-4,7 |
-0,6 |
1,3 |
-8,3 |
1,2 |
-0,2 |
2,2 |
-0,2 |
-1,3 |
6,4 |
-0,4 |
-1,1 |
-1,6 |
-0,4 |
|
LU |
-1,0 |
-3,0 |
-0,8 |
0,1 |
-2,6 |
0,0 |
0,7 |
0,8 |
0,8 |
0,4 |
0,0 |
1,3 |
-0,6 |
-4,3 |
0,1 |
|
HU |
0,0 |
3,2 |
0,2 |
0,0 |
4,7 |
-0,1 |
0,1 |
-0,5 |
0,1 |
-6,0 |
-2,3 |
-5,1 |
-0,3 |
1,1 |
0,4 |
|
MT |
-0,3 |
8,1 |
-0,1 |
-2,2 |
11,3 |
-2,3 |
0,1 |
-0,6 |
0,1 |
-0,3 |
-2,9 |
0,6 |
-1,3 |
-2,3 |
-0,6 |
|
NL |
0,2 |
-2,0 |
0,4 |
-0,4 |
-0,5 |
-0,5 |
0,1 |
-0,9 |
0,1 |
-0,3 |
-5,2 |
0,6 |
0,2 |
-5,4 |
0,9 |
|
AT |
-0,1 |
-2,0 |
0,1 |
1,0 |
-1,6 |
0,9 |
-0,3 |
-0,9 |
-0,3 |
-0,6 |
-4,4 |
0,3 |
0,3 |
-2,8 |
1,0 |
|
PL |
-0,2 |
-4,5 |
0,0 |
-0.2 b |
3,8 |
-0,3 |
-0,4 |
-0,7 |
-0,3 |
-0,6 |
-3,0 |
0,3 |
-0.8 b |
-0,9 |
-0,1 |
|
PT |
-0,8 |
2,5 |
-0,6 |
-0,7 |
-3,8 |
-0,8 |
-0,5 |
0,3 |
-0,4 |
-1,7 |
-0,3 |
-0,8 |
-0,9 |
-1,2 |
-0,2 |
|
RO |
-1,7 |
7,1 |
-1,5 |
1,2 |
7,7 |
1,1 |
0,7 |
2,3 |
0,7 |
-3,2 |
10,6 |
-2,3 |
-0,7 |
4,9 |
0,0 |
|
SI |
-0,1 |
-5,1 |
0,1 |
0,1 |
-3,3 |
0,0 |
0,0 |
-1,5 |
0,0 |
-0,9 |
-5,7 |
0,0 |
0,1 |
-3,0 |
0,8 |
|
SK |
-0,7 |
-0,7 |
-0,5 |
0,9 |
3,1 |
0,8 |
-0,5 |
-1,9 |
-0,4 |
0,0 |
-5,6 |
0,9 |
-1,9 |
0,6 |
-1,2 |
|
FI |
0,1 |
-1,0 |
0,3 |
0,2 |
-6,9 |
0,1 |
0,1 |
-1,3 |
0,1 |
0,8 |
-5,4 |
1,7 |
-0,9 |
-1,1 |
-0,2 |
|
SE |
1,6 |
0,0 |
1,8 |
0.3 p |
-6,3 |
0,2 |
-0.2 p |
-0,8 |
-0,1 |
0,3 |
-3,9 |
1,2 |
-0.1 p |
-3,5 |
0,6 |
|
UK |
0,1 |
1,4 |
0,3 |
-0,3 |
-0,7 |
-0,4 |
0,6 |
1,0 |
0,6 |
1.6 p |
1,7 |
2,5 |
0,1 |
0,8 |
0,8 |
Sursa: Eurostat.
* indică variații semnificative din punct de vedere statistic.
Notă: UEnp și ZEnp se referă la mediile neponderate pentru UE și pentru zona euro. La 2 decembrie 2019, nu sunt disponibile estimări privind semnificația statistică a modificărilor indicatorilor bazați pe ancheta UE asupra forței de muncă și ale indicatorilor bazați pe SILC.
Marcaje – b: întrerupere a seriilor cronologice; e: estimare; p: provizoriu; u: fiabilitate scăzută (număr mic de observații).
Anexa 2 (continuare) Indicatori principali din tabloul de bord social: variații și distanța față de UE
|
Piețe dinamice ale forței de muncă și condiții de muncă echitabile |
|||||||||||||||
|
Rata de ocupare a forței de muncă
|
Rata șomajului
|
Rata șomajului de lungă durată (% din populația activă în vârstă de 15-74 de ani) |
GDHI real per capita
|
Venituri nete
|
|||||||||||
|
An |
2018 |
2018 |
2018 |
2017 |
2018 |
||||||||||
|
|
Variație A-A |
Distanța față de media UE |
A-A pentru SM față de A-A pentru UE |
Variație A-A |
Distanța față de media UE |
A-A pentru SM față de A-A pentru UE |
Variație A-A |
Distanța față de media UE |
A-A pentru SM față de A-A pentru UE |
Variație A-A |
Distanța față de media UE |
A-A pentru SM față de A-A pentru UE |
Variație A-A |
Distanța față de media UE |
A-A pentru SM față de A-A pentru UE |
|
UE28 |
1,1 |
-0,3 |
-0,4 |
-0,8 |
0,2 |
0,2 |
-0,5 |
0,2 |
0,1 |
1,4 |
-2,4 |
-1,1 |
: |
: |
: |
|
ZE19 |
1,0 |
-1,5 |
-0,5 |
-0,9 |
1,6 |
0,1 |
-0,6 |
1,1 |
0,0 |
1,1 |
-5,7 |
-1,3 |
: |
: |
: |
|
UEnp |
1,5 |
0,0 |
0,0 |
-1,0 |
0,0 |
0,0 |
-0,6 |
0,0 |
0,0 |
2,5 |
0,0 |
0,0 |
2,5 |
0,0 |
0,0 |
|
UEnp |
1,4 |
-0,6 |
-0,1 |
-1,1 |
0,8 |
-0,1 |
-0,8 |
0,5 |
-0,1 |
2,1 |
-5,2 |
-0,4 |
1,9 |
1347 |
-0,6 |
|
BE |
0.8 b |
-4,0 |
-0,7 |
-1,1 |
-0,6 |
-0,1 |
-0,6 |
0,2 |
0,0 |
1,3 |
-6,3 |
-1,2 |
0,2 |
4993 |
-2,3 |
|
BG |
3,6 |
-1,2 |
2,1 |
-1,0 |
-1,4 |
0,0 |
-0,4 |
0,3 |
0,2 |
4,7 |
21,1 |
2,2 |
7,4 |
-10211 |
4,9 |
|
CZ |
1,8 |
6,0 |
0,3 |
-0,7 |
-4,4 |
0,3 |
-0,3 |
-2,0 |
0,3 |
1,6 |
3,2 |
-0,9 |
3,8 |
-5318 |
1,3 |
|
DK |
-0.5 b |
4,4 |
-2,0 |
-0,7 |
-1,5 |
0,3 |
-0,2 |
-1,6 |
0,4 |
1,4 |
6,6 |
-1,1 |
0,5 |
6455 |
-2,0 |
|
DE |
0,6 |
6,7 |
-0,9 |
-0,4 |
-3,2 |
0,6 |
-0,2 |
-1,3 |
0,4 |
1,3 |
2,4 |
-1,2 |
1,0 |
7270 |
-1,5 |
|
EE |
2,1 |
6,2 |
0,6 |
-0,4 |
-1,2 |
0,6 |
-0,6 |
-1,4 |
0,0 |
3,9 |
9,1 |
1,5 |
6,0 |
-4440 |
3,5 |
|
IE |
1,6 |
0,5 |
0,1 |
-0,9 |
-0,8 |
0,1 |
-0,9 |
-0,6 |
-0,3 |
4,1 |
-5,4 |
1,6 |
5,2 |
11461 |
2,7 |
|
EL |
1,6 |
-14,7 |
0,1 |
-2,2 |
12,7 |
-1,2 |
-2,0 |
10,9 |
-1,4 |
0,8 |
-37,4 |
-1,7 |
-0,7 |
-1855 |
-3,2 |
|
ES |
1,6 |
-7,0 |
0,1 |
-1,9 |
8,7 |
-0,9 |
-1,3 |
3,7 |
-0,7 |
1,1 |
-11,7 |
-1,3 |
-0,6 |
2540 |
-3,1 |
|
FR |
0,6 |
-1,9 |
-0,9 |
-0,3 |
2,5 |
0,7 |
-0,4 |
1,1 |
0,2 |
1,0 |
-3,7 |
-1,4 |
0,3 |
4409 |
-2,2 |
|
HR |
2,2 |
-8,9 |
0,7 |
-2,6 |
1,8 |
-1,6 |
-1,2 |
0,7 |
-0,6 |
: |
: |
: |
1,7 |
-6803 |
-0,8 |
|
IT |
0,7 |
-10,2 |
-0,8 |
-0,6 |
4,0 |
0,4 |
-0,3 |
3,5 |
0,3 |
0,9 |
-14,8 |
-1,5 |
0,1 |
1131 |
-2,4 |
|
CY |
2,1 |
-1,7 |
0,6 |
-2,7 |
1,8 |
-1,7 |
-1,8 |
0,0 |
-1,2 |
4,4 |
-17,8 |
1,9 |
: |
: |
: |
|
LV |
1,6 |
2,3 |
0,1 |
-1,3 |
0,8 |
-0,3 |
-0,2 |
0,4 |
0,4 |
3,8 |
1,3 |
1,3 |
5,6 |
-9331 |
3,1 |
|
LT |
0,8 |
3,5 |
-0,7 |
-0,9 |
-0,4 |
0,1 |
-0,7 |
-0,7 |
-0,1 |
2,2 |
12,0 |
-0,3 |
6,7 |
-8072 |
4,2 |
|
LU |
0,8 |
-1,0 |
-0,7 |
-0,1 |
-1,1 |
0,9 |
-0,7 |
-1,3 |
-0,1 |
2,7 |
-2,3 |
0,2 |
1,3 |
12893 |
-1,2 |
|
HU |
1,8 |
0,8 |
0,3 |
-0,5 |
-2,9 |
0,5 |
-0,3 |
-1,3 |
0,3 |
4,4 |
6,8 |
2,0 |
7,8 |
-7676 |
5,3 |
|
MT |
1,9 |
0,5 |
0,4 |
-0,3 |
-2,9 |
0,7 |
-0,5 |
-1,6 |
0,1 |
: |
: |
: |
1,8 |
1147 |
-0,7 |
|
NL |
0,9 |
5,5 |
-0,6 |
-1,1 |
-2,8 |
-0,1 |
-0,5 |
-1,3 |
0,1 |
0,5 |
-4,3 |
-2,0 |
0,4 |
7893 |
-2,1 |
|
AT |
0,6 |
2,9 |
-0,9 |
-0,6 |
-1,7 |
0,4 |
-0,4 |
-1,3 |
0,2 |
0,4 |
-9,8 |
-2,0 |
1,8 |
7685 |
-0,7 |
|
PL |
1,6 |
-1,6 |
0,1 |
-1,0 |
-2,7 |
0,0 |
-0,5 |
-1,7 |
0,1 |
2,7 |
21,3 |
0,2 |
4,5 |
-5961 |
2,0 |
|
PT |
2,8 |
0,9 |
1,3 |
-2,0 |
0,4 |
-1,0 |
-1,4 |
0,4 |
-0,8 |
1,8 |
-5,7 |
-0,7 |
1,4 |
-4615 |
-1,1 |
|
RO |
2,5 |
-3,7 |
1,0 |
-0,7 |
-2,4 |
0,3 |
-0,2 |
-0,9 |
0,4 |
12,6 |
24,3 |
10,1 |
4,8 |
-9784 |
2,3 |
|
SI |
3,3 |
0,9 |
1,8 |
-1,5 |
-1,5 |
-0,5 |
-0,9 |
-0,5 |
-0,3 |
3,0 |
-4,0 |
0,6 |
1,3 |
-5208 |
-1,2 |
|
SK |
1,3 |
-1,4 |
-0,2 |
-1,6 |
-0,1 |
-0,6 |
-1,1 |
1,3 |
-0,5 |
3,6 |
6,8 |
1,1 |
2,9 |
-7650 |
0,4 |
|
FI |
0,8 |
1,7 |
-0,7 |
-1,2 |
0,8 |
-0,2 |
-0,5 |
-1,1 |
0,1 |
1,1 |
-1,8 |
-1,4 |
0,2 |
3994 |
-2,3 |
|
SE |
0.6 p |
9,3 |
-0,9 |
-0,4 |
-0,3 |
0,6 |
0.0 p |
-1,5 |
0,6 |
0,8 |
9,9 |
-1,6 |
1,1 |
5589 |
-1,4 |
|
UK |
0,7 |
5,7 |
-0,8 |
-0,3 |
-2,6 |
0,7 |
0,0 |
-1,6 |
0,6 |
0,7 |
0,3 |
-1,8 |
1,1 |
9465 |
-1,4 |
Sursa: Eurostat, OCDE.
Notă: UEnp și ZEnp se referă la mediile neponderate pentru UE și pentru zona euro. GDHI real pe cap de locuitor este măsurat pe baza „venitului neajustat” (adică fără transferurile sociale în natură) și fără corecție în funcție de standardele puterii de cumpărare. Veniturile nete ale unui lucrător cu normă întreagă care câștigă un salariu mediu ar trebui citite și interpretate împreună cu alți indicatori, cum ar fi rata sărăciei în rândul persoanelor încadrate în muncă, raportul dintre al cincilea și primul decil al distribuției salariale (D5/D1) și alți indicatori relevanți EPM/SPPM și JAF. Pentru acest indicator, distanța până la media UE este exprimată în standarde ale puterii de cumpărare (SPC), în timp ce modificările sunt exprimate în termeni reali în moneda națională; Pentru a nivela fluctuațiile pe termen scurt, sunt utilizate mediile pe 3 ani, atât pentru niveluri, cât și pentru variații. La 2 decembrie 2019, nu sunt disponibile estimări privind semnificația statistică a modificărilor indicatorilor bazați pe ancheta UE asupra forței de muncă și ale indicatorilor bazați pe SILC.
Marcaje – b: întrerupere a seriilor cronologice; e: estimare; p: provizoriu; u: fiabilitate scăzută (număr mic de observații).
Anexa 2 (continuare) Indicatori principali din tabloul de bord social: variații și distanța față de UE
|
|
Sprijin public/protecție și incluziune socială |
|||||||||||
|
Impactul transferurilor sociale (altele decât pensiile) asupra reducerii sărăciei (%) |
Copii sub 3 ani aflați în îngrijire formală (%) |
Nevoi de asistență medicală nesatisfăcute autoraportate (%) |
Persoane cu competențe digitale generale de bază sau mai avansate (% din populația în vârstă de 16-74 de ani) |
|||||||||
|
An |
2017 |
2016 |
2017 |
2017 |
||||||||
|
|
Variație A-A |
Distanța față de media UE |
A-A pentru SM față de A-A pentru UE |
Variație A-A |
Distanța față de media UE |
A-A pentru SM față de A-A pentru UE |
Variație A-A |
Distanța față de media UE |
A-A pentru SM față de A-A pentru UE |
Variație A-A |
Distanța față de media UE |
A-A pentru SM față de A-A pentru UE |
|
UE28 |
-0,8 |
-0,8 |
-0,3 |
0,9 |
1,7 |
-0,4 |
0,3 |
-0,8 |
0,1 |
1,0 |
-0,4 |
-0,3 |
|
ZE19 |
-0,3 |
-2,3 |
0,2 |
0,0 |
5,8 |
-1,3 |
0,1 |
-1,4 |
-0,1 |
: |
: |
: |
|
UEnp |
-0,4 |
0,0 |
0,0 |
1,3 |
0,0 |
0,0 |
0,2 |
0,0 |
0,0 |
1,3 |
0,0 |
0,0 |
|
UEnp |
-0,3 |
-0,8 |
0,1 |
1,6 |
3,5 |
0,4 |
0,2 |
0,2 |
0,0 |
1,9 |
2,4 |
0,6 |
|
BE |
-4,9 |
0,6 |
-4,4 |
1,1 |
20,6 |
-0,2 |
-0,3 |
-1,0 |
-0,5 |
0,0 |
3,6 |
-1,3 |
|
BG |
5,6 |
-8,6 |
6,0 |
6,8 |
-17,2 |
5,5 |
-0,2 |
-0,9 |
-0,4 |
3,0 |
-28,4 |
1,7 |
|
CZ |
-4,0 |
4,4 |
-3,5 |
2,5 |
-24,4 |
1,2 |
-0,2 |
-2,5 |
-0,4 |
6,0 |
2,6 |
4,7 |
|
DK |
-3,7 |
13,3 |
-3,2 |
-8,5 |
29,8 |
-9,8 |
0,3 |
-1,5 |
0,1 |
-7,0 |
13,6 |
-8,3 |
|
DE |
0,1 |
-0,7 |
0,6 |
-0,5 |
-3,6 |
-1,8 |
-0,1 |
-2,6 |
-0,3 |
0,0 |
10,6 |
-1,3 |
|
EE |
-0,6 |
-7,3 |
-0,1 |
1,2 |
-5,1 |
-0,1 |
4,6 |
13,6 |
4,4 |
0,0 |
2,6 |
-1,3 |
|
IE |
-0.8 p |
17,8 |
-0,4 |
3.3 p |
4,3 |
2,0 |
-0.8 p |
-0,8 |
-1,0 |
4,0 |
-9,4 |
2,7 |
|
EL |
4,4 |
-13,8 |
4,9 |
20,4 |
7,5 |
19,1 |
-1,2 |
6,0 |
-1,4 |
0,0 |
-11,4 |
-1,3 |
|
ES |
-1,0 |
-11,1 |
-0,6 |
4,7 |
17,1 |
3,4 |
0,1 |
-2,6 |
-0,1 |
2,0 |
-2,4 |
0,7 |
|
FR |
-0,6 |
10,4 |
-0,2 |
-0,5 |
16,6 |
-1,8 |
0,2 |
-1,6 |
0,0 |
1,0 |
-0,4 |
-0,3 |
|
HR |
0,1 |
-9,1 |
0,5 |
1,9 |
-15,6 |
0,6 |
-0,2 |
-1,4 |
-0,4 |
-14,0 |
-16,4 |
-15,3 |
|
IT |
2,2 |
-12,4 |
2,6 |
-2,9 |
-7,7 |
-4,2 |
0,6 |
-0,4 |
0,4 |
: |
: |
: |
|
CY |
0,4 |
2,3 |
0,9 |
3,3 |
-2,0 |
2,0 |
-0,1 |
-1,4 |
-0,3 |
7,0 |
-7,4 |
5,7 |
|
LV |
-2,8 |
-14,9 |
-2,4 |
-1,0 |
-6,0 |
-2,3 |
0,0 |
3,4 |
-0,2 |
-2,0 |
-9,4 |
-3,3 |
|
LT |
-0,3 |
-11,1 |
0,2 |
0,5 |
-12,6 |
-0,8 |
0,7 |
-0,6 |
0,5 |
3,0 |
-2,4 |
1,7 |
|
LU |
-2,1 |
-0,6 |
-1,6 |
-0,3 |
27,1 |
-1,6 |
0,0 |
-2,5 |
-0,2 |
-1,0 |
27,6 |
-2,3 |
|
HU |
2,4 |
14,8 |
2,8 |
2,7 |
-16,9 |
1,4 |
-0,2 |
-2,0 |
-0,4 |
-1,0 |
-7,4 |
-2,3 |
|
MT |
0,5 |
-3,4 |
0,9 |
-4,5 |
-1,3 |
-5,8 |
0,0 |
-2,6 |
-0,2 |
7,0 |
-0,4 |
5,7 |
|
NL |
-0,7 |
5,0 |
-0,3 |
-4,8 |
23,4 |
-6,1 |
0,1 |
-2,6 |
-0,1 |
2,0 |
21,6 |
0,7 |
|
AT |
1,1 |
9,2 |
1,5 |
1,8 |
-13,4 |
0,5 |
-0,1 |
-2,7 |
-0,3 |
2,0 |
9,6 |
0,7 |
|
PL |
2,8 |
6,3 |
3,3 |
-0,7 |
-22,5 |
-2,0 |
0,9 |
1,4 |
0,7 |
2,0 |
-11,4 |
0,7 |
|
PT |
1,3 |
-10,2 |
1,8 |
2,7 |
16,8 |
1,4 |
-0,2 |
-0,7 |
-0,4 |
2,0 |
-7,4 |
0,7 |
|
RO |
-0,5 |
-17,9 |
-0,1 |
-2,5 |
-20,2 |
-3,8 |
0,2 |
2,1 |
0,0 |
1,0 |
-28,4 |
-0,3 |
|
SI |
-1,4 |
9,1 |
-1,0 |
1,5 |
12,9 |
0,2 |
-0,2 |
0,5 |
-0,4 |
1,0 |
-3,4 |
-0,3 |
|
SK |
1,9 |
-2,9 |
2,4 |
0,8 |
-32,0 |
-0,5 |
0,2 |
-0,2 |
0,0 |
4,0 |
1,6 |
2,7 |
|
FI |
-3,3 |
19,7 |
-2,8 |
3,9 |
3,8 |
2,6 |
1,1 |
1,9 |
0,9 |
3,0 |
18,6 |
1,7 |
|
SE |
-2,8 |
9,2 |
-2,4 |
-3,3 |
16,0 |
-4,6 |
0,1 |
-1,3 |
-0,1 |
8,0 |
19,6 |
6,7 |
|
UK |
-5.9 p |
1,9 |
-5,4 |
5.5 p |
5,3 |
4,2 |
1.2 p |
1,7 |
1,0 |
2,0 |
13,6 |
0,7 |
Sursa: Eurostat.
* indică variații semnificative din punct de vedere statistic.
Notă: UEnp și ZEnp se referă la mediile neponderate pentru UE și pentru zona euro. La 2 decembrie 2019, nu sunt disponibile estimări privind semnificația statistică a modificărilor indicatorilor bazați pe ancheta UE asupra forței de muncă și ale indicatorilor bazați pe SILC.
Marcaje – b: întrerupere a seriilor cronologice; e: estimare; p: provizoriu; u: fiabilitate scăzută (număr mic de observații).
Anexa 3. Defalcări regionale ale unor indicatori selecționați din tabloul de bord social
Figura 1. Rata de ocupare a forței de muncă, 2018
(% din populația în vârstă de 20-64 de ani, per regiune NUTS 2)
Sursa: Eurostat (codul datelor online: lfst_r_lfe2emprtn)
Figura 2. Disparitatea de gen în ocuparea forței de muncă, 2018
(diferență puncte procentuale, rata de ocupare a bărbaților minus rata de ocupare a femeilor, bazată pe populația în vârstă de 20-64 de ani, per regiune NUTS 2)
Notă: disparitatea de gen în ocuparea forței de muncă se definește ca diferența dintre rata de ocupare a bărbaților și rata de ocupare a femeilor în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani; rata de ocupare a bărbaților a fost în mod constant mai ridicată decât rata de ocupare a femeilor, în toate regiunile.
Sursa: Eurostat (codul datelor online: lfst_r_lfe2emprtn)
Figura 3. Rata șomajului, 2018
(% din forța de muncă în vârstă de 15-74 de ani, per regiune NUTS 2)
Notă: Corse (FRM0), Burgenland (AT11), Lubuskie (PL43), Opolskie (PL52), Cumbria (UKD1), Cornwall and Isles of Scilly (UKK3), North Eastern Scotland (UKM5) și Highlands and Islands (UKM6), fiabilitate scăzută.
Sursa: Eurostat (codul datelor online: lfst_r_lfu3rt)
Figura 4. Rata șomajului de lungă durată (12 luni sau mai mult), 2018
(% din populația activă, per regiune NUTS 2)
Sursa: Eurostat (codul datelor online: tgs00053)
Figura 5. Tineri care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare (NEET), 2018
(% din populația în vârstă de 15-24 de ani, per regiune NUTS 2)
Notă: include date cu un grad scăzut de fiabilitate pentru anumite regiuni (prea multe pentru a fi menționate în detaliu). Întreruperi de serie pentru toate regiunile din Polonia.
Sursa: Eurostat (codul datelor online: edat_lfse_22)
Figura 6. Rata de părăsire timpurie a sistemelor de educație și formare, 2018
(% din populația în vârstă de 18-24 de ani, per regiune NUTS 2)
Notă: include date cu un grad scăzut de fiabilitate pentru anumite regiuni (prea multe pentru a fi menționate în detaliu). Austria, Makroregion Poludniowo-Zachodni (PL5), Makroregion Centralny (PL7), Makroregion Wschodni (PL8), London (UKI), South West (England) (UKK): nivel NUTS 1. Dresden (DED2), Voreio Aigaio (EL41), Notio Aigaio (EL42), Peloponissos (EL65), Małopolskie (PL21), North Yorkshire (UKE2), North Eastern Scotland (UKM5): 2017. Trier (DEB2), Thessalia (EL61), Região Autónoma de Madeira (PT30): 2016. Prov. Luxembourg (BE34), Dytiki Makedonia (EL53), Warszawski stołeczny (PL91) și Highlands and Islands (UKM6): 2015.
Sursa: Eurostat (codul datelor online: edat_lfse_16)
Figura 7. Persoane expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială, 2018
(%, pe regiuni NUTS 2)
Notă: Belgia, Franța, Lituania, Polonia, Portugalia, Finlanda și Regatul Unit: date naționale. Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Austria, Slovacia și Regatul Unit: 2017.
Sursa: Eurostat (codul datelor online: ilc_peps11 and ilc_peps01)
Figura 8. Impactul transferurilor sociale (cu excepția pensiilor) asupra reducerii sărăciei, 2018
(%, pe regiuni NUTS 2)
Notă: Belgia, Bulgaria, Cehia, Germania, Spania, Franța, Lituania, Ungaria, Polonia, Portugalia și Suedia: date naționale. Danemarca, Slovenia și Finlanda: 2017. Austria: estimări pentru 2017; Burgenland (AT11): fiabilitate scăzută. Irlanda: provizorii.
Sursa: Eurostat (codul datelor online: tespm050_r)
Figura 9. Nevoi de examinare medicală nesatisfăcute autoraportate, 2018
(%, nevoi nesatisfăcute autoraportate din cauză de „motive financiare”, „liste de așteptare” sau „prea departe pentru a se deplasa”, regiuni NUTS 2)
Notă: Țările de Jos și Polonia: nivel NUTS 1. Belgia, Germania, Franța, Lituania, Austria și Portugalia: date naționale. Regatul Unit: date naționale, provizorii.
Sursa: Eurostat (codurile datelor online: hlth_silc_08_r and tespm110)
Figura 10. Raport între chintila superioară și cea inferioară, 2017
(indice, pe regiuni NUTS 2)
Notă: Grecia: nivel NUTS 1. Belgia, Bulgaria, Cehia, Germania, Spania, Franța, Lituania, Ungaria, Austria, Polonia, Portugalia, Slovenia, Suedia și Regatul Unit:: date naționale. Irlanda: 2018, provizorii. Țările de Jos: 2018.
Sursa: Eurostat (codurile datelor online: ilc_di11_r and ilc_di11)
Anexa 4. Notă metodologică cu privire la identificarea tendințelor și a nivelurilor din tabloul de bord
La jumătatea anului 2015, Comisia Europeană, Comitetul pentru ocuparea forței de muncă și Comitetul pentru protecție socială au convenit asupra unei metodologii de evaluare a performanței statelor membre pe baza tabloului de bord al principalilor indicatori sociali și de ocupare a forței de muncă. Ca parte a acordului, metodologia își propunea să ofere, pentru fiecare indicator, o măsură a situației relative a fiecărui stat membru în cadrul distribuției valorilor (punctajelor) indicatorilor UE. Metodologia se aplică în comun, atât nivelurilor anuale (niveluri), cât și variațiilor dintr-un singur an (variații), permițând astfel o evaluare unitară a performanței statelor membre 1 .
În 2017, cu acordul Comitetului pentru ocuparea forței de muncă și al Comitetului pentru protecție socială, Comisia a decis să aplice metodologia la tabloul de bord social care însoțește Pilonul european al drepturilor sociale.
În cazul fiecărui indicator, nivelurile și variațiile sunt transformate în punctaje standard (cunoscute și ca „punctaje z”), pentru a aplica aceeași unitate de măsură tuturor indicatorilor. Acest lucru se realizează prin standardizarea valorilor brute ale nivelurilor și ale variațiilor, conform formulei:
Apoi se analizează distribuția punctajelor (separat pentru niveluri și variații). Această abordare permite exprimarea pentru fiecare stat membru a valorii brute a indicatorului în ceea ce privește numărul de deviații standard cu care se abate de la medie (neponderată). Performanța fiecărui stat membru este evaluată și clasificată comparând rezultatele punctajelor z cu un set de praguri predefinite, calculate ca multipli ai deviației standard.
Cel mai important aspect în cadrul acestei abordări este stabilirea unor puncte de referință. Având în vedere faptul că nu se pot emite ipoteze parametrice privind distribuția valorilor brute observate 2 , la selectarea pragurilor se utilizează de obicei o „regulă generală”. Conform analizei principalilor indicatori utilizați în tabloul de bord, s-a convenit să se considere că:
1.Orice punctaj sub -1 indică o performanță foarte bună
2.Orice punctaj cuprins între -1 și -0,5 indică o performanță bună
3.Orice punctaj cuprins între -0,5 și 0,5 indică o performanță neutră
4.Orice punctaj cuprins între 0,5 și 1 indică o performanță slabă
5.Orice punctaj peste 1 indică o performanță foarte slabă 3
Tabelul 1: valori-limită ale punctajelor z
|
|
Valori-limită ale punctajelor z |
||||
|
-1,0 |
- 0,5 |
0 |
0,5 |
1,0 |
|
|
(sub) |
(sub) |
(între) |
(peste) |
(peste) |
|
|
Evaluare |
|||||
|
Niveluri |
Foarte scăzut |
Scăzut |
Mediu |
Ridicat |
Foarte ridicat |
|
|
|
||||
|
Variații |
Mult sub medie |
Sub medie |
Mediu |
Peste medie |
Mult peste medie |
Prin combinarea evaluării nivelurilor și a variațiilor, performanța generală a unei țări poate fi apoi clasificată în funcție de fiecare indicator într-una dintre următoarele șapte categorii. Codurile de culoare sunt prezentate în figurile din textul raportului.
Tabelele de mai jos prezintă clasificarea pe baza punctajelor z pentru indicatorii pentru care o valoare scăzută este evaluată ca fiind o performanță bună (de exemplu, rata șomajului, rata AROPE etc.).
|
Cele mai bune performanțe |
state membre care au obținut punctaje ale nivelurilor sub -1,0 și punctaje ale variațiilor sub 1,0 |
State membre cu niveluri mult peste media UE și cu o situație care se ameliorează sau nu se deteriorează mult mai rapid decât media UE |
|
Performanță peste medie |
state membre care au obținut punctaje ale nivelurilor cuprinse între -1,0 și -0,5 și punctaje ale variațiilor sub 1 sau care au obținut punctaje ale nivelurilor cuprinse între -0,5 și 0,5 și punctaje ale variațiilor sub -1,0 |
State membre cu niveluri peste media UE și cu o situație care se ameliorează sau nu se deteriorează mult mai rapid decât media UE |
|
Performanță bună, dar de monitorizat |
state membre care au obținut punctaje ale nivelurilor sub -0,5 și punctaje ale variațiilor de peste 1,0 și care prezintă o variație mai mare ca zero 4 |
State membre cu niveluri peste sau mult peste media UE, dar cu o situație care se deteriorează mult mai rapid decât media UE |
|
Performanță medie/neutră |
state membre care au obținut punctaje ale nivelurilor cuprinse între -0,5 și 0,5 și punctaje ale variațiilor cuprinse între -1,0 și 1,0 |
State membre cu niveluri medii și a căror situație nu se ameliorează și nici nu se deteriorează mult mai rapid decât media UE |
|
Performanță slabă, dar în curs de îmbunătățire |
state membre care au obținut punctaje ale nivelurilor peste 0,5 și punctaje ale variațiilor sub -1,0 |
State membre cu niveluri mai scăzute sau mult mai scăzute decât media UE, dar cu o situație care se ameliorează mult mai rapid decât media UE |
|
De supravegheat |
state membre care au obținut punctaje ale nivelurilor cuprinse între 0,5 și 1,0 și punctaje ale variațiilor peste -1,0 sau care au obținut punctaje ale nivelurilor cuprinse între -0,5 și 0,5 și punctaje ale variațiilor peste 1,0 (și care prezintă o variație mai mare ca zero 5 ) |
Această categorie grupează două cazuri diferite: i) state membre cu niveluri mai scăzute decât media UE și a căror situație se deteriorează sau nu se ameliorează suficient de rapid; ii) state membre cu niveluri aliniate mediei UE, dar a căror situație se deteriorează mult mai rapid decât media UE |
|
Situații critice |
state membre care au obținut punctaje ale nivelurilor peste 1,0 și punctaje ale variațiilor peste -1,0 |
State membre cu niveluri mult mai scăzute decât media UE și a căror situație se deteriorează sau nu se ameliorează suficient de rapid |
Tabelele de mai jos prezintă clasificarea pe baza punctajelor z pentru indicatorii pentru care o valoare ridicată este evaluată ca performanță bună (de exemplu, rata de ocupare, participarea la serviciile de îngrijire a copiilor etc.).
|
Cele mai bune performanțe |
state membre care au obținut punctaje ale nivelurilor peste 1,0 și punctaje ale variațiilor peste -1,0 |
State membre cu niveluri mult peste media UE și cu o situație care se ameliorează sau nu se deteriorează mult mai rapid decât media UE |
|
Performanță peste medie |
state membre care au obținut punctaje ale nivelurilor cuprinse între 1,0 și 0,5 și punctaje ale variațiilor peste -1,0 sau care au obținut punctaje ale nivelurilor cuprinse între -0,5 și 0,5 și punctaje ale variațiilor peste 1,0 |
State membre cu niveluri peste media UE și cu o situație care se ameliorează sau nu se deteriorează mult mai rapid decât media UE |
|
Performanță bună, dar de monitorizat |
state membre care au obținut punctaje ale nivelurilor de peste 0,5 și punctaje ale variațiilor sub -1,0 și care prezintă o variație mai mică decât zero 6 |
State membre cu niveluri peste sau mult peste media UE, dar cu o situație care se deteriorează mult mai rapid decât media UE |
|
Performanță medie/neutră |
state membre care au obținut punctaje ale nivelurilor cuprinse între -0,5 și 0,5 și punctaje ale variațiilor cuprinse între -1,0 și 1,0 |
State membre cu niveluri medii și a căror situație nu se ameliorează și nici nu se deteriorează mult mai rapid decât media UE |
|
Performanță slabă, dar în curs de îmbunătățire |
state membre care au obținut punctaje ale nivelurilor sub -0,5 și punctaje ale variațiilor peste 1,0 |
State membre cu niveluri mai scăzute sau mult mai scăzute decât media UE, dar cu o situație care se ameliorează mult mai rapid decât media UE |
|
De supravegheat |
state membre care au obținut punctaje ale nivelurilor cuprinse între -0,5 și -1,0 și punctaje ale variațiilor sub 1,0 sau care au obținut punctaje ale nivelurilor cuprinse între -0,5 și 0,5 și punctaje ale variațiilor sub -1,0 (și care prezintă o variație sub zero 7 ) |
Această categorie grupează două cazuri diferite: i) state membre cu niveluri mai scăzute decât media UE și a căror situație se deteriorează sau nu se ameliorează suficient de rapid; ii) state membre cu niveluri aliniate mediei UE, dar a căror situație se deteriorează mult mai rapid decât media UE |
|
Situații critice |
state membre care au obținut punctaje ale nivelurilor sub 1,0 și punctaje ale variațiilor sub 1,0 |
State membre cu niveluri mult mai scăzute decât media UE și a căror situație se deteriorează sau nu se ameliorează suficient de rapid |
Tabel de sinteză a punctelor de referință
|
Foarte scăzut |
Scăzut |
Medie |
Ridicat |
Foarte ridicat |
||
|
Rata de părăsire timpurie a sistemelor de educație și formare (% din populația în vârstă de 18-24 de ani) |
Niveluri |
sub 5,3 % |
sub 7,3 % |
între 7,3 % și 11,2 % |
peste 11,2 % |
peste 13,2 % |
|
Variații |
sub -0,9 pp |
sub -0,5 pp |
între -0,5 pp și 0,2 pp |
peste 0,2 pp |
peste 0,8 pp |
|
|
Disparitatea de gen în ocuparea forței de muncă (pp) |
Niveluri |
sub 5,4 % |
sub 8,0 % |
între 8,0 % și 13,2 % |
peste 13,2 % |
peste 15,8 % |
|
Variații |
sub -0,7 pp |
sub -0,3 pp |
între -0,3 pp și 0,5 pp |
peste 0,5 pp |
peste 0,8 pp |
|
|
Raportul dintre chintila superioară și cea inferioară (S80/S20) |
Niveluri |
sub 3,7 |
sub 4,3 |
între 4,3 și 5,5 |
peste 5,5 |
peste 6,2 |
|
Variații |
sub -0,4 |
sub -0,2 |
între -0,2 și 0,1 |
peste 0,1 |
peste 0,3 |
|
|
Risc de sărăcie sau de excluziune socială (%) |
Niveluri |
sub 16,4 % |
sub 19,1 % |
între 19,1 % și 24,6 % |
peste 24,6 % |
peste 27,4 % |
|
Variații |
sub -2,8 pp |
sub -1,9 pp |
între -1,9 pp și 0,0 pp |
peste 0,0 pp |
peste 0,9 pp |
|
|
Tineri NEET (% din totalul populației în vârstă de 15-24 de ani) |
Niveluri |
sub 6,1 % |
sub 7,9 % |
între 7,9 % și 11,4 % |
peste 11,4 % |
peste 13,2 % |
|
Variații |
sub -1,5 pp |
sub -1,1 pp |
între -1,1 pp și -0,3 pp |
peste -0,3 pp |
peste 0,1 pp |
|
|
Rata de ocupare a forței de muncă (% din populația în vârstă de 20-64 de ani) |
Niveluri |
sub 68,5 % |
sub 71,2 % |
între 71,2 % și 76,6 % |
peste 76,6 % |
peste 79,3 % |
|
Variații |
sub 0,7 pp |
sub 1,0 pp |
între 1,0 pp și 1,7 pp |
peste 1,7 pp |
peste 2,0 pp |
|
|
Rata șomajului (% din populația activă în vârstă de 15-74 de ani) |
Niveluri |
sub 2,9 % |
sub 4,8 % |
între 4,8 % și 8,4 % |
peste 8,4 % |
peste 10,2 % |
|
Variații |
sub -1,7 pp |
sub -1,4 pp |
între -1,4 pp și -0,7 pp |
peste -0,7 pp |
peste -0 pp |
|
|
Rata șomajului de lungă durată (% din populația activă în vârstă de 15-74 de ani) |
Niveluri |
sub 0,2 % |
sub 1,4 % |
între 1,4 % și 4,0 % |
peste 4,0 % |
peste 5,3 % |
|
Variații |
sub -1,2 pp |
sub -0,9 pp |
între -0,9 pp și -0,4 pp |
peste -0,4 pp |
peste -0,1 pp. |
|
|
GDHI real pe cap de locuitor (2008 = 100) |
Niveluri |
sub 93,6 |
sub 100,1 |
între 100,1 și 113,2 |
peste 113,2 |
peste 119,8 |
|
Variații |
sub 0,0 pp |
sub 1,2 pp |
între 1,2 pp și 3,7 pp |
peste 3,7 pp |
peste 4,9 pp |
|
|
Câștiguri nete ale unui lucrător individual cu normă întreagă care câștigă salariul mediu (niveluri în PP, variații în moneda națională, în termeni reali) |
Niveluri |
sub 13 381 |
sub 16 990 |
între 16 990 și 24 209 |
peste 24 209 |
peste 27 819 |
|
Variații |
sub -0,1 % |
sub 1,2 % |
între 1,2 % și 3,8 % |
peste 3,8 % |
peste 5,1 % |
|
|
Impactul transferurilor sociale (altele decât pensiile) asupra reducerii sărăciei (%) |
Niveluri |
sub 23,4 % |
sub 28,7 % |
între 28,7 % și 39,3 % |
peste 39,3 % |
peste 44,6 % |
|
Variații |
sub -3,1 pp |
sub -1,8 pp |
între -1,8 pp și 0,9 pp |
peste 0,9 pp |
peste 2,2 pp |
|
|
Copii sub 3 ani aflați în îngrijire formală (%) |
Niveluri |
sub 16,4 % |
sub 24,9 % |
între 24,9 % și 41,9 % |
peste 41,9 % |
peste 50,4 % |
|
Variații |
sub -3,8 pp |
sub -1,3 pp |
între -1,3 pp și 3,8 pp |
peste 3,8 pp |
peste 6,3 pp |
|
|
Nevoi de asistență medicală nesatisfăcute autoraportate (%) |
Niveluri |
sub -0,6 % |
sub 1,1 % |
între 1,1 % și 4,4 % |
peste 4,4 % |
peste 6,1 % |
|
Variații |
sub -0,8 pp |
sub -0,3 pp |
între -0,3 pp și 0,7 pp |
peste 0,7 pp |
peste 1,2 pp |
|
|
Persoane cu competențe digitale generale de bază sau mai avansate (% din populația în vârstă de 16-74 de ani) |
Niveluri |
sub 43,4 % |
sub 50,4 % |
între 50,4 % și 64,3 % |
peste 64,3 % |
peste 71,3 % |
|
Variații |
sub -3,0 pp |
sub -0,9 pp |
între -0,9 pp și 3,5 pp |
peste 3,5 pp |
peste 5,6 pp |
Anexa 5: Prezentare de sinteză a „tendințelor de urmărit în domeniul ocupării forței de muncă” și a numărului de state membre cu deteriorări sau îmbunătățiri, identificate în Raportul de monitorizare a rezultatelor privind ocuparea forței de muncă (EPM) 2019.
Notă: variații 2017-2018, cu excepția ratei riscului de sărăcie al șomerilor, a „capcanei” șomajului și a diferenței de remunerare între femei și bărbați, pentru care variațiile acoperă perioada 2016-2017.
Anexa 6: Prezentare de sinteză a „tendințelor sociale de urmărit” și a numărului de state membre cu deteriorări sau îmbunătățiri în perioada 2016-2017, identificate în actualizarea din 2019 a Raportului de monitorizare a rezultatelor privind protecția socială.
Notă: pentru indicatorii bazați pe EU-SILC, variațiile se referă în general la perioada 2015-2016, în cazul indicatorilor de venituri și de intensitate a muncii în gospodării. Pentru indicatori bazați pe LFS [rata șomajului de lungă durată, abandonul școlar timpuriu, rata șomajului în rândul tinerilor, NEET (15-24), rata de ocupare (55-64)] variațiile se referă la perioada 2017-2018.
Cu excepția noului indicator „Veniturile nete ale unui lucrător individual cu normă întreagă, fără copii, care câștigă un salariu mediu”, pentru care sunt utilizate medii pe 3 ani atât pentru niveluri, cât și pentru variații, cu scopul de a nivela fluctuațiile pe termen scurt.
Au fost efectuate atât teste normale, cât și teste de distribuție în formă de T, care au avut drept rezultat respingerea oricărei ipoteze de distribuție.
În caz de normalitate, punctele de referință alese corespund aproximativ unor procentaje de 15 %, 30 %, 50 %, 70 % și 85 % din distribuția cumulativă.
Această din urmă condiție împiedică semnalarea unei tendințe de „deteriorare” în cazul unui stat membru care prezintă un nivel „scăzut” sau „foarte scăzut”, atunci când acesta prezintă o variație „mult peste medie”, dar totuși în curs de îmbunătățire.
Această din urmă condiție împiedică semnalarea unei tendințe „de supravegheat” în cazul unui stat membru care prezintă un nivel de „performanță medie”, atunci când acesta prezintă o variație „mult peste medie”, dar totuși în curs de îmbunătățire.
Această din urmă condiție împiedică semnalarea unei tendințe de „deteriorare” în cazul unui stat membru care prezintă un nivel „ridicat” sau „foarte ridicat”, atunci când acesta prezintă o variație „mult sub medie”, dar totuși în curs de îmbunătățire.
Această din urmă condiție împiedică semnalarea unei tendințe „de supravegheat” în cazul unui stat membru care prezintă un nivel de „performanță medie”, atunci când acesta prezintă o variație „mult sub medie”, dar totuși în curs de îmbunătățire.
COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 17.12.2019
COM(2019) 653 final
PROPUNERE DE RAPORT COMUN PRIVIND OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ AL COMISIEI EUROPENE ȘI CONSILIULUI
care însoțește Comunicarea Comisiei
referitoare la strategia anuală privind creșterea durabilă 2020
CUPRINS
PREFAȚĂ
MESAJE PRINCIPALE
1. IMAGINE DE ANSAMBLU ASUPRA PIEȚEI FORȚEI DE MUNCĂ ȘI A TENDINȚELOR ȘI PROVOCĂRILOR SOCIALE ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ
1.1 Tendințe ale pieței forței de muncă
1.2 Tendințe sociale
2. INSTANTANEE DIN TABLOUL DE BORD SOCIAL
2.1. Explicații referitoare la tabloul de bord
2.2. Date din tabloul de bord social
3. REFORME SOCIALE ȘI ÎN DOMENIUL OCUPĂRII FORȚEI DE MUNCĂ – PERFORMANȚA STATELOR MEMBRE ȘI MĂSURILE ADOPTATE DE ACESTEA
3.1. Orientarea 5: Stimularea cererii de forță de muncă
3.1.1 Indicatori-cheie
3.1.2 Strategii adoptate
3.2. Orientarea 6: Consolidarea ofertei de forță de muncă și îmbunătățirea accesului la locuri de muncă, aptitudini și competențe
3.2.1 Indicatori-cheie
3.2.2 Strategii adoptate
3.3. Orientarea 7: Consolidarea funcționării piețelor forței de muncă și eficacitatea dialogului social
3.3.1 Indicatori-cheie
3.3.2 Răspunsul în materie de politică
3.4. Orientarea 8: Promovarea egalității de șanse pentru toți, promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei
3.4.1 Indicatori-cheie
3.4.2 Răspunsul în materie de politică
PREFAȚĂ
Raportul comun privind ocuparea forței de muncă (Joint Employment Report, JER) al Comisiei Europene și Consiliului este prevăzut la articolul 148 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Propunerea inițială a Comisiei Europene pentru prezentul raport face parte din pachetul de toamnă, alături de strategia anuală privind creșterea durabilă, cu care se lansează ciclul semestrului european. Raportul comun privind ocuparea forței de muncă oferă o imagine de ansamblu anuală asupra principalelor evoluții la nivel social și în domeniul ocupării forței de muncă în Europa, precum și asupra acțiunilor de reformă ale statelor membre, în conformitate cu orientările pentru politicile de ocupare a forței de muncă ale statelor membre 1 . Raportarea în legătură cu aceste reforme urmează structura orientărilor: stimularea cererii de forță de muncă (orientarea 5), consolidarea ofertei de forță de muncă și îmbunătățirea accesului la locuri de muncă, aptitudini și competențe (orientarea 6), consolidarea funcționării piețelor forței de muncă și a eficacității dialogului social (orientarea 7) și promovarea egalității de șanse pentru toți, promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei (orientarea 8).
În plus, Raportul comun privind ocuparea forței de muncă monitorizează performanțele statelor membre în ceea ce privește tabloul de bord social introdus în contextul Pilonului european al drepturilor sociale. Pilonul a fost proclamat în comun de Parlamentul European, Consiliu și Comisie, la 17 noiembrie 2017. Acesta identifică principii și drepturi din trei domenii: i) egalitatea de șanse și de acces pe piața muncii, ii) condițiile de muncă echitabile și iii) protecția și incluziunea socială. Monitorizarea progreselor realizate în aceste domenii are la bază o analiză detaliată a tabloului de bord social care însoțește pilonul.
Raportul comun privind ocuparea forței de muncă este structurat după cum urmează: un capitol introductiv (capitolul 1), care conține un raport privind principalele tendințe din Uniunea Europeană la nivel social și al pieței forței de muncă. Capitolul 2 prezintă principalele rezultate obținute în urma analizării tabloului de bord social asociat Pilonului european al drepturilor sociale. Capitolul 3 oferă o descriere detaliată, pentru fiecare țară, a indicatorilor (inclusiv a celor din tabloul de bord social) și a politicilor principale puse în aplicare de statele membre ca răspuns la orientările pentru politicile de ocupare a forței de muncă.
MESAJE PRINCIPALE
Europa face progrese în ceea ce privește implementarea Pilonului european al drepturilor sociale. Potrivit tabloului de bord social care însoțește pilonul, tendințele de pe piața forței de muncă și din domeniul social din UE continuă să fie pozitive pentru 9 din cei 14 indicatori principali. Ceilalți 5 fie au rămas stabili, fie au înregistrat, în medie, a ușoară evoluție negativă comparativ cu anul anterior (este vorba despre persoanele care au părăsit timpuriu sistemul de învățământ sau de formare, diferența de gen în ocuparea forței de muncă, impactul transferurilor sociale asupra reducerii sărăciei, raportul dintre chintila superioară și cea inferioară și nevoile nesatisfăcute autoraportate în materie de asistență medicală). S-a observat o convergență între statele membre, într-o măsură diferită, pentru mai mult de jumătate din indicatorii principali. Toate statele membre, cu excepția Țărilor de Jos, au cel puțin unul dintre indicatori cu mult sub medie (sau cu o tendință negativă importantă).
|
Tabloul de bord social evidențiază tendințe pozitive pe piața forței de muncă și în domeniul social la nivelul UE, dar există în continuare provocări |
||
|
9 din 14 indicatori principali s-au îmbunătățit în medie în ultimul an
14 state membre
Veniturile nete ale unui lucrător necăsătorit care câștigă salariul mediu
|
Evaluarea indicatorilor principali ai tabloului de bord social, noiembrie 2019
|
Sursa: serviciile Comisiei, pe baza datelor furnizate de Eurostat și OCDE |
Ocuparea forței de muncă continuă să crească, deși într-un ritm mai lent decât în anii precedenți. În al treilea trimestru al anului 2019, 241,5 milioane de persoane aveau un loc de muncă în UE, acesta fiind cel mai înalt nivel atins vreodată. Lucrătorii în vârstă și cei cu înaltă calificare continuă să fie principalii factori ai creșterii ocupării forței de muncă. Din cauza încetinirii creșterii economice, se preconizează că și la nivelul ocupării forței de muncă creșterea va fi mai atenuată în ultimul trimestru din 2019 și în 2020. Prin urmare, în prezent se preconizează că rata de ocupare a persoanelor cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani se va apropia în 2020 de obiectivul de 75 % al Strategiei Europa 2020, dar va rămâne ușor inferioară acestui obiectiv.
|
Performanța pieței forței de muncă a atins un nivel record |
||
|
241,5 milioane
+ 17 milioane
73,9 %
|
Rata ocupării și rata șomajului în UE și în zona euro
* media dintre T1 și T2, cifre ajustate sezonier. Sursa: Eurostat, ancheta asupra forței de muncă. |
Sursa: Eurostat, ancheta asupra forței de muncă. |
Șomajul a atins un minim record de 6,3 % în al treilea trimestru al anului 2019. Convergența între statele membre în vederea atingerii unor niveluri mai scăzute continuă. Șomajul în rândul tinerilor și șomajul de lungă durată sunt, de asemenea, în scădere, deși se mențin la niveluri ridicate în unele state membre. Deficitele de forță de muncă sunt mai ales vizibile în statele membre în care șomajul este scăzut, deși ponderea societăților care se confruntă cu deficite de forță de muncă începe să scadă, ca urmare a încetinirii creșterii economice.
|
Deficitul de forță de muncă apare atunci când șomajul este scăzut |
||
|
15,6 milioane de șomeri în T3-2019 (-11 milioane de la vârful din 2013) 6,3 % rata șomajului în T3-2019 2,5 % rata șomajului de lungă durată (> 12 luni) 14,4 % rata șomajului în rândul tinerilor în T3-2019 |
Indicatorul deficitului de forță de muncă (stânga) și rata șomajului (dreapta) - 2018
|
Sursa: Eurostat, ancheta privind forța de muncă și ancheta privind activitățile economice și consumatorii. Indicatorul sintetic include toate sectoarele (a se vedea LMWD 2019). |
Numărul persoanelor expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială a continuat să scadă constant pentru al șaselea an consecutiv în 2018. Numai în anul respectiv, numărul persoanelor expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială a fost cu circa 2,7 milioane mai mic decât în anul precedent. În special, numărul persoanelor afectate de lipsuri materiale severe a continuat să scadă puternic, tendință remarcată, deși într-o măsură mai mică, și în ceea ce privește proporția persoanelor care trăiesc în gospodării cu o intensitate a muncii foarte scăzută; ambele scăderi s-au datorat performanței robuste a pieței forței de muncă. Cu toate acestea, ponderea persoanelor expuse riscului de sărăcie (un indicator al sărăciei relative) a rămas în general stabilă comparativ cu 2017. Dacă tendința generală continuă în ritmul actual, UE ar putea înregistra până în 2020 o scădere cu aproximativ 13 milioane a numărului de persoane expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială față de 2008 (obiectivul Strategiei Europa 2020 fiind de 20 de milioane). Unele grupuri, în special copiii și persoanele cu handicap, se confruntă cu un risc considerabil mai mare de sărăcie sau de excluziune socială.
|
Rata AROPE scade, datorită diminuării numărului de persoane afectate de lipsuri materiale severe și condițiilor îmbunătățite de pe piața muncii |
||
|
110 milioane de persoane expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială, cu 7 milioane mai puține decât în 2008 24,3 % dintre copii sunt expuși riscului de sărăcie sau de excluziune socială, un nivel peste medie 21 % este ponderea reprezentată din venitul total de către procentul de 40 % reprezentând populația cu cele mai reduse venituri. |
Rata riscului de sărăcie sau de excluziune socială
|
Sursa: Eurostat, SILC (statisticile UE referitoare la venit și la condițiile de viață). |
Inegalitatea veniturilor a cunoscut în general o creștere ușoară și rămâne la un nivel ridicat în comparație cu perioada anterioară crizei, deși relativ favorabil în contextul unei comparații internaționale. În medie, la nivelul UE, cele mai bogate 20 % dintre gospodării au un venit de cinci ori mai mare decât venitul celor mai sărace 20 % dintre gospodării. În 2018, acest raport a crescut ușor, după o ușoară scădere în anul precedent. Cu câteva excepții, statele membre cu cele mai mari niveluri de inegalitate a veniturilor au înregistrat o nouă creștere în 2018. Cota de venit câștigată de 40 % din populație care înregistrează veniturile cele mai mici a rămas în general stabilă în 2018, după ce înregistrase o redresare în 2017. Abordarea inegalităților în materie de venituri necesită măsuri din partea statelor membre în diferite domenii și includ elaborarea unor sisteme fiscale și de prestații sociale, stabilirea salariului (minim), promovarea egalității de șanse în educație și formare de la vârste fragede, asigurarea accesului la servicii de calitate și la prețuri rezonabile, promovarea egalității de gen și combaterea disparităților regionale.
Egalitatea de gen rămâne o provocare. Diferențele de gen în ceea ce privește ocuparea forței de muncă (11,6 puncte procentuale în 2018) și nivelul salariilor (16,2 % în 2017) sunt substanțiale și aproape stabile din 2013. Persistă disparități mari între statele membre. Îndatoririle de părinte și responsabilitățile de îngrijire, la care se adaugă accesul limitat la servicii de îngrijire a copiilor și la alte servicii (de îngrijire), precum și factorii monetari care descurajează participarea pe piața muncii, sunt principalele elemente ce determină scăderea ratelor de ocupare a forței de muncă în rândul femeilor. În majoritatea statelor membre, statutul de părinte are un impact negativ asupra ratelor de ocupare în rândul femeilor, în timp ce în cazul bărbaților situația este inversă. Apar diferențe de remunerare în pofida faptului că femeile au, în medie, niveluri de calificare superioare bărbaților. Adesea, aceste diferențe se traduc mai târziu în viață prin diferențe între nivelurile pensiilor. Mai multe state membre iau măsuri pentru a îmbunătăți accesul la servicii de îngrijire de calitate și la prețuri rezonabile, dar provocările persistă. Doar într-un număr limitat de țări se aplică măsuri concrete de combatere a diferențelor de remunerare între femei și bărbați, majoritatea fiind legate de transparența remunerațiilor.
|
Inegalitățile de gen în ceea ce privește ocuparea forței de muncă și remunerarea rămân substanțiale |
|||||||||||
|
11,6 pp
9,2 pp
16,2 %
(remunerații mai mici pentru femei decât pentru bărbați) în 2017
35,2 %
|
Disparitatea de gen în ocuparea forței de muncă (2003-2018), la nivelul UE
|
Sursa: Eurostat, ancheta asupra forței de muncă. |
|||||||||
În 2018, creșterea salariilor s-a accelerat, dar rămâne în general moderată. În 2018 (și 2019), salariile reale s-au aliniat la evoluțiile productivității. În ultimii patru ani, acestea au crescut ușor până la limita creșterii productivității în majoritatea statelor membre din zona euro. Creșterea salarială a fost în general mai rapidă (și a depășit creșterea productivității) în țările din Europa Centrală și de Est, contribuind la convergența ascendentă în cadrul UE. În prezent, în majoritatea statelor membre din Europa Centrală și de Est, nivelul veniturilor nete ale unui lucrător care câștigă salariul mediu (ajustat pentru a reflecta diferențele de putere de cumpărare) este încă mult sub media UE, conform tabloului de bord social. Creșterea echilibrată și sustenabilă a salariilor ar trebui să fie o consecință a condițiilor de pe piața forței de muncă și a evoluțiilor productivității pe termen mediu, ținându-se cont totodată de posibilele implicații asupra competitivității costurilor și respectând autonomia partenerilor sociali.
|
În unele state membre există încă marjă de creștere a salariilor reale |
||
|
+ 1,1 % creșterea salariilor reale în 2018 în UE (+0,7 % în zona euro) 9,5 % lucrătorii expuși riscului de sărăcie în UE 16,2 % rata persoanelor încadrate în muncă afectate de sărăcie, în rândul persoanelor angajate cu contract temporar |
Diferența dintre creșterea salariilor reale și creșterea productivității
* Ordinea țărilor în funcție de diferența dintre creșterea remunerației reale și creșterea productivității reale. Datele pentru Irlanda se referă la perioada 2015-2018. |
Sursa: Eurostat, baza de date AMECO a Comisiei Europene (remunerația reală pe salariat, deflatorul PIB; productivitatea reală a forței de muncă pe persoană). |
Rata sărăciei persoanelor încadrate în muncă se menține în general la niveluri ridicate în multe state membre. Este semnificativ mai mare pentru gospodăriile cu persoane care lucrează cu fracțiune de normă sau cu contracte temporare. Salariile minime adecvate, prevăzute de lege sau negociate la nivel colectiv, pot contribui la prevenirea sărăciei persoanelor încadrate în muncă, reducând în același timp inegalitatea salarială și susținând cererea agregată. În 2019, nivelul salariului minim a crescut în aproape toate cele 22 de state membre în care există un salariu minim prevăzut de lege.
Educația, formarea și competențele influențează semnificativ perspectivele profesionale ale oamenilor. În medie, în UE, rata de ocupare a forței de muncă este de 56,1 % pentru cei care nu au absolvit învățământul secundar superior, de 73,4 % pentru cei cu calificări de nivel mediu și de 84,5 % pentru cei cu calificări terțiare. Adaptarea la transformările din economie și de pe piața forței de muncă, precum și la tranziția ecologică necesită perfecționare și recalificare profesională continuă. În pofida recunoașterii generalizate a acestei provocării și a mai multor inițiative lansate în statele membre, participarea adulților la activitățile de învățare a crescut doar într-o măsură limitată în ultimul deceniu și doar câteva state membre au reușit să obțină o îmbunătățire mai semnificativă. Nivelul rămâne deosebit de scăzut (sub 5 %) pentru adulții slab calificați.
|
Deși competențele sunt esențiale pentru capacitatea de inserție profesională în toate statele membre ale UE, participarea la programele de educație pentru adulți este în continuare scăzută
(puncte procentuale, persoane cu vârste de 20-64 de ani) |
||||
|
28,4 puncte procentuale
diferența dintre ratele de ocupare a forței de muncă în rândul lucrătorilor slab calificați și al celor cu calificări înalte
din populația cu vârste cuprinse între 30 și 34 de ani a absolvit o formă de învățământ terțiar (depășind obiectivul Strategiei Europa 2020)
11,1 %
dintre populația cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani a participat în 2018 la programe de învățare pentru adulți
numai 4,3 % dintre adulții slab calificați au participat în 2018 la activități de învățare pentru adulți |
|
Sursa: Eurostat. |
||
Situația locurilor de muncă temporare diferă în mod semnificativ de la un stat membru la altul, în pofida faptului că a fost relativ stabilă în ultimii ani, în medie, la nivelul de aproximativ 14 %. Este în continuare o provocare să se asigure tranziția de la contracte temporare involuntare la un loc de muncă pe durată nedeterminată, evitându-se astfel alternanța între șomaj și locurile de muncă precare. În unele state membre au loc reforme, cu scopul de a asigura un echilibru între flexibilitate și securitate. Acestea includ, în unele cazuri, condiții mai stricte pentru utilizarea contractelor temporare și mai multă claritate în ceea ce privește condițiile de muncă.
|
Contractele temporare nu duc întotdeauna la contracte pe durată nedeterminată |
||
|
14,2 % ponderea angajaților cu contracte temporare în 2018 53 % dintre toți angajații temporari sunt involuntar în această situație 25,6 % dintre toți angajații temporari se transferă într-un loc de muncă permanent în termen de un an |
Angajați temporari involuntari ca procent din totalul angajaților (stânga) și rata de tranziție către locuri de muncă permanente (dreapta)
|
Sursa: Eurostat, ancheta asupra forței de muncă. |
Lucrul prin intermediul platformelor online este o nouă formă de activitate pe piețele europene ale forței de muncă. Analiza Centrului Comun de Cercetare al Comisiei Europene, pe baza sondajului COLLEEM II, care acoperă mai mult de jumătate dintre statele membre, indică faptul că, în 2018, 1,4 % dintre lucrătorii din aceste țări și-au oferit serviciile prin intermediul platformelor în cadrul locului lor principal de muncă. Se estimează că o treime din activitățile realizate în UE utilizând platformele sunt efectuate la nivel transfrontalier. Condițiile de muncă ale lucrătorilor din cadrul platformelor variază în mod semnificativ, de exemplu în funcție de statutul lor juridic (lucrător sau lucrător care desfășoară o activitate independentă), de tipul sarcinilor pe care le îndeplinesc și de modelul economic al societății-mamă. Pe lângă faptul că oferă noi oportunități în materie de locuri de muncă și permit dezvoltarea unor modele economice inovatoare, ascensiunea activităților realizate utilizând platformele pune în discuție practicile de pe piața forței de muncă și cadrele juridice existente (de exemplu, în ceea ce privește protecția condițiilor de muncă, accesul la negocieri colective și la sistemele de protecție socială), care adesea nu sunt total adaptate la noile evoluții, și ridică noi semne de întrebare cu privire la utilizarea datelor cu caracter personal și gestionarea algoritmică.
Serviciile publice de ocupare a forței de muncă joacă un rol central în implementarea politicilor de ocupare a forței de muncă și în facilitarea corelării dintre cerere și ofertă pe piața muncii, furnizând orientări și sprijin activ. Statele membre au luat măsuri pentru a dezvolta furnizarea de servicii personalizate și depun eforturi pentru a simplifica și a îmbunătăți coordonarea serviciilor. Cu toate acestea, rolul de intermediere al serviciilor publice de ocupare a forței de muncă rămâne neuniform la nivelul statelor membre. Există în continuare provocări în ceea ce privește comunicarea cu persoanele cele mai izolate în raport cu piața forței de muncă. În același timp, se depun în continuare eforturi pentru a dezvolta cooperarea și schimbul de informații și bune practici în cadrul rețelei europene a serviciilor publice de ocupare a forței de muncă.
|
În mai multe state membre există marjă pentru îmbunătățirea corelării cererii cu oferta prin intermediul serviciilor publice de ocupare a forței de muncă |
||
|
44,3 % dintre șomeri recurg la servicii publice de ocupare a forței de muncă pentru căutarea unui loc de muncă 21,6 % dintre șomeri utilizează birouri private de ocupare a forței de muncă |
Proporția șomerilor care utilizează servicii publice de ocupare a forței de muncă pentru căutarea unui loc de muncă
|
Sursa: Eurostat, ancheta asupra forței de muncă. |
Costurile legate de locuință sunt excesiv de ridicate pentru o mare parte a gospodăriilor (deși numărul acestora este în scădere). Un european din 10 face față cu dificultate costurilor legate de locuință. În mod deloc surprinzător, sunt mai afectate gospodăriile și persoanele cu cele mai scăzute venituri din zonele urbane. Condițiile precare în materie de locuință sunt stabile, în scădere în unele state membre din Europa Centrală și de Est, unde problemele legate de calitatea locuințelor au fost mai acute. În ciuda acestor îmbunătățiri, o parte semnificativă a gospodăriilor din aceste țări suferă din cauza condițiilor precare de locuit. Lipsa de adăpost, cea mai extremă formă de excluziune locativă, s-a accentuat în ultimul deceniu în majoritatea statelor membre. Pentru a răspunde acestei provocări, multe state membre au adoptat strategii de abordare integrată a lipsei de adăpost și a excluziunii locative. Se recunoaște tot mai mult importanța serviciilor de prevenire și a cooperării consolidate atât la nivel de politici, cât și în ceea ce privește furnizarea serviciilor.
|
Costurile excesive aferente locuinței reprezintă o provocare în mai multe state membre |
||
|
1 din 10 europeni sunt fac față cu dificultate costurilor legate de locuință 3,9 % din populație suferă din cauza condițiilor locative precare; 1,9 % nu au baie sau duș în locuința lor |
Proporția populației care locuiește într-o gospodărie în care cheltuielile cu locuința reprezintă peste 40 % din venitul disponibil al gospodăriei, 2018
|
Sursa: Eurostat, statisticile UE referitoare la venit și la condițiile de viață. |
Sistemele de protecție socială sunt în curs de modernizare, o serie de state membre luând măsuri pentru a extinde anvergura și gradul lor de adecvare. Cu toate acestea, există încă dificultăți cu care se confruntă mai multe grupuri, în special lucrătorii care desfășoară activități independente și lucrătorii cu contracte atipice, care sunt afectați de o incertitudine economică mai mare și beneficiază de acces limitat la protecția socială. În medie, impactul transferurilor sociale (cu excepția pensiilor) asupra reducerii sărăciei s-a redus în 2018. Totodată, riscul și profunzimea sărăciei în cazul persoanelor care trăiesc în gospodării afectate de șomaj sau cu un grad de ocupare aproape egal cu zero au continuat să crească. În medie, doar aproximativ o treime dintre șomerii de scurtă durată beneficiază de prestații de șomaj. Deși în prezent există sisteme de garantare a venitului minim în toate statele membre, gradul lor de adecvare variază încă în mod considerabil.
|
Îmbunătățirea gradului de acoperire și adecvare este esențială pentru modernizarea sistemelor de protecție socială |
||
|
În medie, transferurile sociale (cu excepția pensiilor) reduc sărăcia cu 33,2 % 32,9 % dintre șomerii de scurtă durată (<12 luni) primesc prestații de șomaj În 8 state membre lucrătorii care desfășoară o activitate independentă nu au acces la protecție în situație de șomaj În 2 state membre venitul net al beneficiarilor de venituri minime este deasupra pragului național al sărăciei |
Gradul de acoperire al prestațiilor de șomaj pentru șomerii de scurtă durată (<12 luni)
Venitul net al beneficiarilor de venit minim (anul venitului: 2017)
Notă: începând cu 2018, și în Italia este în vigoare un sistem de garantare a venitului minim. Lucrătorul cu salariu mic analizat câștigă 50 % din salariul mediu și lucrează cu normă întreagă. |
Sursa: analiza Comisiei Europene pe baza datelor Eurostat |
Schimbările demografice determină o nevoie clară de adaptare a sistemelor de pensii, de asistență medicală și de îngrijire pe termen lung. Populația de vârstă activă se diminuează deja, în medie, în UE și urmează să scadă în continuare. În 11 state membre, aceasta va scădea cu peste 3 % în următorii 5 ani. În același timp, se preconizează o creștere puternică a ratei dependenței persoanelor în vârstă, ceea ce determină statele membre să ia măsuri de modernizare a sistemelor lor de pensii, de asistență medicală și de îngrijire pe termen lung pentru a le menține adecvate și sustenabile, asigurând în același timp accesul la servicii de calitate. Deși capacitatea pensiilor de înlocuire a veniturilor și de prevenire a sărăciei variază semnificativ de la un stat membru la altul, asigurarea unor pensii adecvate capătă tot mai multă importanță în dezbaterea politică. În același timp, promovarea accesului la sistemele de îngrijire pe termen lung și a sustenabilității acestora este deosebit de dificilă, deoarece multe state membre se bazează în prezent, în mare măsură, pe îngrijirea informală. În consecință, unele dintre acestea au lansat reforme care vizează creșterea numărului de îngrijitori și îmbunătățirea situației îngrijitorilor informali (majoritatea acestora sunt femei).
|
Îmbătrânirea populației impune modernizarea
|
||
|
1,7 % din populație raportează nevoi nesatisfăcute în materie de îngrijiri medicale 10,2 ani de viață într-o stare bună de sănătate la vârsta de 65 de ani pentru femei și 9,8 pentru bărbați De la 3 în 2018 la 2 în 2050 adulți în câmpul muncii care sprijină un pensionar |
Rata dependenței persoanelor în vârstă (raportul dintre numărul persoanelor în vârstă de peste 65 ani și numărul celor cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani) în UE
Notă: exprimat la 100 de persoane de vârstă activă (15-64 ani). Zona de culoare albastru-deschis a graficului evidențiază valorile minime și maxime estimate pe an. |
Sursa: Eurostat, previziuni de referință |
Consolidarea economiei sociale de piață merge mână în mână cu îmbunătățirea calității dialogului social. Implicarea partenerilor sociali în elaborarea și punerea în aplicare a politicilor și a reformelor sociale și de ocupare a forței de muncă este recunoscută în Orientările privind ocuparea forței de muncă. În ansamblu, calitatea implicării la nivel național și regional a rămas stabilă în majoritatea statelor membre, deși există în continuare diferențe între țări. În plus, deși implicarea generală a partenerilor sociali în semestrul european a înregistrat progrese lente, există loc pentru o implicare mai mare. Mai exact, ar fi necesar ca în unele state membre să existe schimburi mai previzibile și mai semnificative cu privire la elaborarea programelor naționale de reformă, inclusiv în ceea ce privește timpul alocat.
1.IMAGINE DE ANSAMBLU ASUPRA PIEȚEI FORȚEI DE MUNCĂ ȘI A TENDINȚELOR ȘI PROVOCĂRILOR SOCIALE ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ
Această secțiune prezintă o imagine de ansamblu asupra pieței forței de muncă și asupra tendințelor și provocărilor sociale din Uniunea Europeană, oferind o descriere analitică detaliată a principalelor domenii ale politicii sociale și ale ocupării forței de muncă. Tendințele detaliate din statele membre sunt prezentate în secțiunile următoare ale prezentului raport.
1.1Tendințe ale pieței forței de muncă
În 2018, numărul de persoane încadrate în muncă a crescut pentru al cincilea an consecutiv, deși într-un ritm mai lent decât în 2017 (adică cu 1,3 % față de 1,6 %). Ocuparea totală a continuat să crească într-un ritm moderat și în primele trei trimestre ale anului 2019, ajungând la 241,5 milioane 2 în T3-2019 – ceea ce reprezintă cu aproximativ 2,1 milioane de locuri de muncă mai mult decât cu un an în urmă și cel mai ridicat nivel atins vreodată în UE. În termeni anuali, se estimează că ocuparea totală a forței de muncă va crește cu 1 % în 2019 și cu 0,5 % în 2020 3 . Peste 17 milioane de persoane în plus față de nivelul cel mai scăzut înregistrat în primul trimestru al anului 2013 și-au găsit un loc de muncă în UE, dintre care 11 milioane în zona euro.
Rata de ocupare a forței de muncă în rândul persoanelor cu vârste între 20 și 64 de ani a continuat să crească și se apropie de obiectivul Strategiei Europa 2020. În 2018, aceasta a crescut cu un punct procentual până la 73,2 % ca medie anuală și a ajuns apoi la 73,9 % în al doilea trimestru al anului 2019, avansând cu 0,8 puncte procentuale mai mult decât în același trimestru din anul precedent. Rata de ocupare a forței de muncă a crescut în același ritm în zona euro, cu 0,8 puncte procentuale, până la 72,7 % în al doilea trimestru al anului 2019. Atât în UE, cât și în zona euro, acestea sunt cele mai înalte niveluri atinse vreodată. Dacă trendul pozitiv continuă în ritmul actual, UE ar fi în măsură să atingă obiectivul unei rate de ocupare a forței de muncă de 75 %. Cu toate acestea, încetinirea actuală a activității economice, alături de contracția piețelor forței de muncă în unele state membre, sugerează că rata de ocupare a forței de muncă ar putea crește mai lent în următoarele trimestre din 2019 și în 2020, astfel încât, până la urmă, se va apropia de obiectivul pentru 2020, fără însă a-l atinge 4 .
Tendința pozitivă a ratei de ocupare a forței de muncă a fost însoțită de o creștere a participării pe piața muncii. Rata de activitate pentru grupa de vârstă 20-64 a atins 78,7 % în UE și 78,5 % în zona euro în al doilea trimestru al anului 2019 (de la 78,4 % și, respectiv, 78,3 % cu un an înainte). Ca și în anii precedenți, creșterea participării pe piața muncii s-a bazat în mare măsură pe lucrătorii în vârstă (55-64 de ani) și, într-o mai mică măsură, pe femei.
Figura 1: Rata ocupării forței de muncă și rata șomajului au înregistrat cele mai bune rezultate observate vreodată în UE
Rata ocupării și rata șomajului în UE și în zona euro
* media dintre T1 și T2, ajustată sezonier.
Sursa: Eurostat, ancheta asupra forței de muncă.
Numărul total de ore lucrate crește mai lent, dar constant și a depășit în sfârșit vârful atins în 2008. De la începutul redresării economice, în 2013, numărul persoanelor încadrate în muncă a crescut semnificativ mai rapid decât volumul orelor lucrate (între T2-2013 și T2-2019, primul a crescut cu 7,7 %, în comparație cu 7,1 % în cazul celui de-al doilea). Acest lucru reflectă parțial un declin structural pe termen lung, exacerbat în urma crizei de amploarea luată de munca (involuntară) cu fracțiune de normă și de transferul locurilor de muncă spre sectoare cu program de lucru mai redus. Cu toate acestea, volumul orelor lucrate a crescut în 2018, depășind pentru prima dată vârful din 2008, cu 0,3 %.
Rata șomajului a continuat să scadă în 2018 și în primele trei trimestre ale anului 2019. Crearea unui număr mare de locuri de muncă, în contextul unei creșteri moderate a participării pe piața forței de muncă, s-a tradus printr-o scădere și mai mare a șomajului. În al treilea trimestru al anului 2019, rata șomajului (15-74) a scăzut la 6,3 % în UE și la 7,5 % în zona euro, de la 6,7 % și, respectiv, 8 % cu un an înainte. În cifre absolute, este echivalentul unui număr de 15,6 milioane de șomeri în UE, cu aproximativ 1 milion mai puțini decât în același trimestru din anul precedent și cu aproape 11 milioane de șomeri mai puțini față de vârful atins în al doilea trimestru al anului 2013. În pofida scăderii ratelor șomajului, în ultimul an, în toate statele membre, persistă un grad semnificativ de eterogenitate (după cum reiese din secțiunea 3.1.1), unele țări situându-se la niveluri foarte scăzute (și cu marje reduse pentru îmbunătățiri ulterioare), iar altele încă departe de nivelurile minime anterioare crizei.
Figura 2: Deși societățile raportează un nivel ridicat al deficitelor de forță de muncă, există semne de îmbunătățire a corelării cererii cu oferta pe piața forței de muncă
Curba Beveridge în UE
Sursa: Eurostat, ancheta privind forța de muncă și ancheta privind activitățile economice și consumatorii. Notă: cifre ajustate sezonier.
Deși într-o ușoară scădere comparativ cu un an în urmă, deficitele de forță de muncă se situează la un nivel ridicat. De când a început redresarea economică, proporția întreprinderilor care consideră disponibilitatea forței de muncă drept factor de limitare a producției 5 a crescut permanent în UE, de la aproximativ 5 % la sfârșitul anului 2012 până la aproximativ 20 % în 2018. Curba Beveridge 6 (figura 2) arată că această creștere s-a produs în paralel cu scăderea continuă a șomajului, deși deplasarea spre exterior a curbei care a avut loc între 2010 și 2013 indică o eficiență mai scăzută a corelării dintre cerere și ofertă în perioada ulterioară crizei în comparație cu perioada anterioară acesteia 7 . Odată cu recenta încetinire a creșterii economice, numărul societăților care au raportat o penurie de forță de muncă a scăzut ușor în 2019, în timp ce șomajul a continuat să se reducă, după cum s-a menționat mai sus. Deși este încă devreme pentru a se stabili dacă curba Beveridge prezintă o schimbare a tendinței, evoluțiile înregistrate în ultimele trimestre sugerează o deplasare a curbei către interior, în concordanță cu ameliorarea generală a procesului de corelare a cererii cu oferta (cu toate că situația diferă substanțial de la un stat membru la altul).
Șomajul de lungă durată și șomajul în rândul tinerilor continuă, de asemenea, să scadă. Îmbunătățirea continuă a condițiilor de pe piața forței de muncă s-a tradus printr-o reducere a numărului de șomeri de lungă durată (și anume șomeri pe o perioadă mai mare de un an). Numărul persoanelor aflate în această situație a fost de 6,2 milioane în al doilea trimestru al anului 2019, și anume cu 1,1 milioane (sau 15 %) mai puține decât în același trimestru din 2018. La 2,5 % din populația activă, șomajul de lungă durată a atins nivelul minim anterior crizei, din T3-2008 (în timp ce în zona euro șomajul de lungă durată se situează încă peste acest nivel, la 3,3 % față de 2,8 %). În ceea ce privește situația tinerilor aflați în căutarea unui loc de muncă, este, de asemenea, vizibilă o îmbunătățire semnificativă. Rata șomajului în rândul tinerilor a înregistrat o reducere cu 1 punct procentual pentru UE, la 14,4 % în al treilea trimestru al anului 2019, și cu 0,9 puncte procentuale în zona euro, la 15,8 % (cu toate acestea, în Spania, Italia și Grecia se înregistrează încă rate de peste 30 %). În total, 3,2 milioane de persoane cu vârste între 15 și 24 de ani se află în șomaj în UE, iar acest număr crește la 5,5 milioane dacă este luat în calcul totalul persoanelor care nu sunt încadrate profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare (NEET). Cu toate acestea, rata NEET s-a ameliorat în ultimul an, scăzând la 10,2 % în UE și la 10,3 % în zona euro în T1-2019 (de la 10,6 % și, respectiv, 10,8 % cu un an înainte). Aceste rate sunt cele mai scăzute înregistrate vreodată.
În ciuda unei scăderi a ratei NEET, părăsirea timpurie a școlii s-a stabilizat. După o scădere constantă în ultimul deceniu, rata persoanelor care părăsesc timpuriu studiile și formarea profesională (18-24 de ani) s-a stabilizat la 10,6 % în 2017 și 2018. Prin urmare, deși această valoare este foarte apropiată de obiectivul de 10 % al Strategiei Europa 2020, există posibilitatea unei reduceri suplimentare 8 . În schimb, obiectivul Strategiei Europa 2020 în ceea ce privește rata de absolvire a învățământului terțiar (40 % pentru grupa de vârstă 30-34) a fost atins în 2018, cu o rată de 40,7 % (cu 0,8 puncte procentuale în plus față de 2017).
Figura 3: Lucrătorii în vârstă și cei cu înalte calificări sunt principalii factori ai creșterii ocupării forței de muncă
Ratele ocupării și creșterea ocupării în rândul diferitelor grupuri de populație din UE
Sursa: Eurostat, ancheta asupra forței de muncă.
Lucrătorii în vârstă continuă să fie principalul factor ai creșterii ocupării forței de muncă. La fel ca în anii precedenți, în 2018, lucrătorii în vârstă (55-64 de ani) au înregistrat cea mai mare creștere a ocupării forței de muncă în comparație cu alte grupe de vârstă (figura 3): numărul de persoane încadrate în muncă în cadrul acestei grupe de vârstă a crescut cu 4,1 % în 2018 (o rată de creștere similară cu cea înregistrată în 2017, când s-a atins nivelul de 4,3 %). Rata de ocupare a lucrătorilor în vârstă a crescut în consecință cu 1,6 puncte procentuale la 58,7 % în 2018, cel mai înalt nivel înregistrat vreodată (cu peste 13 puncte procentuale mai ridicat decât în 2008). Ocuparea forței de muncă a crescut și la nivelul altor grupe de vârstă, deși într-un ritm mai lent. În special, numărul tinerilor (15-24 de ani) încadrați în muncă a crescut cu un procent comparabil cu cel din 2017 (1,5 % față de 1,6 %), ceea ce a dus la o creștere a ratei de ocupare a forței de muncă în rândul tinerilor cu 0,8 puncte procentuale, la 35,4 % (această rată rămâne însă cu 1,9 puncte procentuale sub nivelul din 2008). Ocuparea forței de muncă în rândul populației adulte (25-54 de ani) a crescut cu 0,4 %, ceea ce a dus la o rată de ocupare a forței de muncă de 80,4 % în 2018.
Rata de ocupare a persoanelor născute în afara UE a continuat să crească. În categoria de vârstă 20-64, aceasta a crescut până la 64,5 % în 2018 (cu 1,5 puncte procentuale mai mult decât în 2017), echivalentul unei creșteri în termeni absoluți de la 17,4 milioane la 18,3 milioane. Rata de ocupare a forței de muncă pentru această grupă ar trebui comparată cu procentul de 73,9 % reprezentând media populației autohtone 9 (cu 0,9 puncte procentuale mai mare decât în 2017). Prin urmare, deși se reduce ușor, diferența rămâne considerabilă, după ce s-a adâncit în timpul crizei (peste 9 puncte procentuale în 2018, comparativ cu mai puțin de 5 puncte procentuale în 2008).
Gradul de ocupare a forței de muncă continuă să crească ceva mai rapid pentru femei decât pentru bărbați, însă diferența de gen în ocuparea forței de muncă rămâne ridicată. În 2018, creșterea ocupării forței de muncă a fost cu 0,2 puncte procentuale mai rapidă pentru femei decât pentru bărbați (aceeași valoare ca în 2017). Cu toate acestea, diferența mică nu a fost suficientă pentru a reduce decalajul în materie de ocupare a forței de muncă dintre femei și bărbați (mai precis decalajul dintre ratele de ocupare a forței de muncă în funcție de sex), care a rămas stabil, la 11,5 puncte procentuale. După ce a scăzut semnificativ în timpul crizei (s-a ridicat la 15 puncte procentuale în 2008), reflectând un impact mai puternic al recesiunii asupra ocupării în rândul bărbaților, acest indicator a rămas aproape neschimbat din 2014. Acest decalaj pare a fi deosebit de ridicat pentru femeile cu vârste de 30-34 de ani, la 14,5 puncte procentuale (în special ca urmare a maternității), pentru cele cu vârste de 55-64 de ani, la 13,7 puncte procentuale, și pentru femeile slab calificate, la 21,1 puncte procentuale (în comparație cu 10,9 puncte procentuale și, respectiv, 6,8 puncte procentuale pentru persoanele cu calificări de nivel mediu și înalt).
Persoanele cu calificări înalte alcătuiesc o proporție din ce în ce mai mare a forței de muncă. Această situație face parte dintr-o tendință pe termen lung, deoarece locurile de muncă ce implică sarcini bazate pe calificări înalte sunt în ascensiune, iar forța de muncă din statele membre devine tot mai calificată 10 , fapt care reflectă intensificarea cererii și ofertei de lucrători cu calificări înalte din economie. Numărul persoanelor încadrate în muncă (grupa de vârstă 25-64) cu studii superioare a crescut cu 3,1 % în 2018, fapt care a dus la o rată de ocupare a forței de muncă de 85,8 % în cadrul acestei grupe de vârstă. În rândul lucrătorilor cu calificări medii (și anume cei cu studii de nivel secundar superior) s-a înregistrat doar o ușoară creștere, de 0,2 %, rata de ocupare a forței de muncă fiind de 76,4 %. În schimb, numărul lucrătorilor slab calificați (absolvenți de învățământ secundar inferior sau sub acest nivel) a continuat să scadă cu 0,8 % (după o scădere de 0,3 % în 2017). Cu toate acestea, deoarece populația totală a lucrătorilor cu nivel scăzut de calificare cu vârste de 25-64 de ani este într-un declin continuu (numai în 2018 s-a redus cu 1,7 milioane sau 2,7 %), ca parte a unei tendințe care reflectă îmbătrânirea populației și un nivel de instruire mai ridicat în rândul generațiilor mai tinere, rata de ocupare a acestui grup a crescut, de fapt, de la 55,6 % în 2017 la 56,8 % în 2018. Diferența dintre rata de ocupare a lucrătorilor slab calificați și cea corespunzătoare lucrătorilor cu calificări înalte continuă să scadă (de la un vârf de 31,4 puncte procentuale în 2013), dar rămâne foarte mare, la 29 de puncte procentuale, indicând necesitatea unor măsuri pentru creșterea capacității de inserție profesională a persoanelor cu un nivel scăzut de instruire, în special prin perfecționare și recalificare.
Majoritatea noilor locuri de muncă create în 2018 sunt permanente și cu normă întreagă, însă ponderea lucrătorilor temporari rămâne considerabilă. Din cele 2,7 milioane de noi angajați (15-64) înregistrați în 2018, aproape toți aveau contracte permanente; numărul de angajați temporari a crescut cu doar 55 de mii în aceeași perioadă (în comparație cu 0,8 milioane în anul anterior). Cu toate acestea, creșterea numărului de contracte permanente nu a fost suficientă pentru a reduce proporția angajaților temporari în raport cu totalul angajaților, care a scăzut în 2018 cu doar 0,1 puncte procentuale, la 14,2 %. Numărul lucrătorilor care desfășoară activități independente (15-64) s-a redus cu 160 de mii, continuând scăderea lentă înregistrată în anii precedenți și având drept rezultat o cotă de 13,5 % din totalul ocupării forței de muncă (în scădere de la 13,7 % în 2017 și de la 14,4 % în 2013). În fine, cele mai multe locuri de muncă nou-create au fost cu normă întreagă (+2,4 milioane), în timp ce numărul lucrătorilor cu fracțiune de normă a rămas în general constant. În consecință, proporția lucrătorilor cu fracțiune de normă (cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani) a scăzut ușor pentru al treilea an consecutiv (cu 0,2 puncte procentuale, la 19,2 % în 2018), rămânând totuși cu aproape 2 puncte procentuale peste nivelul din 2008. La capitolul evoluții pozitive, procentul lucrătorilor cu fracțiune de normă involuntari din totalul lucrătorilor cu fracțiune de normă a continuat să scadă (de la un vârf de 29,6 % în 2014 la 24,6 % în 2018), rămânând însă substanțial.
În ceea ce privește evoluțiile sectoriale, continuă tendința de deplasare a ocupării forței de muncă spre domeniul serviciilor. În concordanță cu tendința din ultimii ani, în 2018, cel mai mare număr de locuri de muncă a fost creat în sectorul serviciilor 11 (2,6 milioane de noi persoane încadrate în muncă în 2018, sau +1,5 % comparativ cu 2017; pe baza conturilor naționale). Această evoluție a dus la creșterea și mai accentuată a ponderii serviciilor în raport cu totalul locurilor de muncă, acestea cunoscând o creștere permanentă în ultimul deceniu, de la 70,1 % în 2008 la 74 % în 2018. În termeni absoluți, acest sector a înregistrat a doua creștere ca importanță în 2018 (cu 470 de mii), echivalentul unei creșteri de 1,3 % în raport cu anul precedent (în concordanță cu performanța înregistrată în 2017 și 2016). Pentru al doilea an consecutiv, numărul persoanelor angajate în construcții a crescut cu peste 2 % (sau 337 de mii de persoane), consolidând redresarea începută în 2015. Cu toate acestea, numărul persoanelor angajate în acest sector este în continuare cu aproape 13 % mai mic decât în 2008. În cele din urmă, după ce s-a stabilizat în 2017, ocuparea forței de muncă în agricultură a început să scadă din nou în 2018 (cu 2,5 %), urmând tendința observată pe termen lung. Proporția agriculturii în totalul locurilor de muncă a scăzut de altfel de la 5,4 % în 2008 la 4,3 % în 2018.
1.2Tendințe sociale
Numărul persoanelor expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială 12 13 a continuat să scadă constant. În 2018, această tendință descrescătoare a continuat pentru al șaselea an consecutiv (figura 4), iar numărul persoanelor expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială a scăzut la 110 milioane de persoane (sau 21,9 % din totalul populației), cu aproape 2,7 milioane mai puțin decât în 2017 (cu 2 puncte procentuale mai puțin decât în 2008). Tendința generală a reflectat o scădere a lipsurilor materiale severe și, într-o mai mică măsură, a proporției gospodăriilor cu o intensitate a muncii foarte scăzută, în timp ce rata riscului de sărăcie a rămas în general stabilă. Această tendință este în general în concordanță cu redresarea ocupării forței de muncă și cu creșterea venitului disponibil. Dacă tendința pozitivă continuă în ritmul actual, UE ar putea înregistra până în 2020 o scădere cu aproximativ 13 milioane a numărului de persoane expuse riscului de sărăcie sau excluziune față de 2008 (obiectivul Strategiei Europa 2020 fiind de 20 de milioane). Cu toate acestea, actuala încetinire a activității economice sugerează că declinul efectiv ar putea fi mai puțin vizibil.
Reducerea drastică a numărului de persoane afectate de lipsuri materiale severe continuă. Peste 3 milioane de persoane au ieșit din situația de precaritate materială severă în cursul anului 2018, numărul total al persoanelor afectate scăzând astfel la 29,7 milioane sau 5,9 % din populația UE. Aceasta scădere reprezintă o îmbunătățire semnificativă pentru al șaselea an consecutiv, reflectând o îmbunătățire a situației materiale a gospodăriilor. Întrucât îmbunătățirea acestui indicator este determinată de rezultate pozitive în statele membre cu cele mai mari niveluri de precaritate materială severă (a se vedea secțiunea 3.4), ea indică totodată continuarea convergenței sociale în sens ascendent.
O piață a forței de muncă robustă a contribuit la o reducere suplimentară a numărului de persoane care trăiesc în gospodării cu un grad de ocupare aproape egal cu zero. Numărul persoanelor care trăiesc în gospodării cu o intensitate foarte scăzută a muncii a scăzut în continuare cu circa 3 milioane. Aceste persoane reprezintă 8,8 % din populație, un nivel cu mult mai scăzut față de situația anterioară crizei.
Figura 4: Proporția persoanelor expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială este în declin, dar ponderea persoanelor expuse riscului de sărăcie rămâne stabilă în linii mari
Procentul populației expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială (AROPE) și subcomponentele sale (2005-2017).
Sursa: Eurostat, statisticile UE referitoare la venit și la condițiile de viață.
Procentajul populației expuse riscului de sărăcie rămâne ridicat în ciuda redresării puternice. Indicatorul sărăciei relative este în general stabil, înregistrând o creștere marginală la 17,1 %, față de 16,9 % cu un an înainte. Numărul persoanelor care trăiesc în gospodării cu un venit disponibil pe adult-echivalent sub 60 % din mediana națională este puțin mai mare de 86 de milioane, cu un milion de persoane mai mult decât în anul precedent. Deși cele mai recente date bazate pe estimările-semnal ale Eurostat 14 sugerează scăderea ratelor de sărăcie, această scădere a încetat după o accelerare semnificativă în 2017.
Riscul de sărăcie în rândul persoanelor încadrate în muncă a rămas în general stabil la un nivel ridicat în 2018. În 2018, procentul persoanelor încadrate în muncă expuse riscului de sărăcie a crescut cu 0,1 puncte procentuale față de 2017 și rămâne apropiat de nivelul maxim înregistrat în 2016. 9,5 % dintre lucrătorii salariați trăiesc într-o gospodărie al cărei venit este sub 60 % din mediană (cu 1,2 puncte procentuale mai mare decât nivelul minim atins în 2010). Persoanele care lucrează cu fracțiune de normă și cu contracte temporare sunt mai expuse la acest risc, dar în unele state membre acest risc este relativ ridicat și pentru lucrătorii cu normă întreagă și lucrătorii ci contracte permanente (a se vedea, de asemenea, secțiunile 3.1.1 și 3.4.1).
Tendințele în ceea ce privește profunzimea sărăciei indică faptul că, în unele țări, creșterea economică nu este în beneficiul tuturor. Deficitul median relativ, care măsoară cât de departe de pragul de sărăcie se află persoanele expuse riscului de sărăcie (cu alte cuvinte, cât de sărace sunt persoanele sărace), a crescut în 2018 cu jumătate de punct, la 24,6 %. Această cifră reflectă tendințele diferite observate de la un stat membru la altul, sugerând că, în ansamblu, persoanele cele mai sărace nu beneficiază întotdeauna de efectele pozitive ale creșterii economice.
Riscul și profunzimea sărăciei în cazul persoanelor care trăiesc în gospodării cu un grad de ocupare (aproape) egal cu zero au continuat să crească. Rata riscului de sărăcie pentru persoanele care trăiesc în gospodării cu o intensitate foarte scăzută a muncii (sub 20 % din capacitate) este ridicată (62,1 % în 2018) și a crescut constant pentru al cincilea an consecutiv. Acest lucru a fost identificat drept o tendință de urmărit de către Comitetul pentru protecție socială 15 . Există, de asemenea, diferențe din ce în ce mai mari între mediana veniturilor acestor persoane și pragul riscului de sărăcie (a se vedea secțiunea 3.4.1), indicând posibilele lipsuri în ceea ce privește caracterul adecvat și gradul de acoperire al prestațiilor.
În pofida îmbunătățirilor permanente, copiii continuă să fie expuși unui risc ridicat de sărăcie sau de excluziune socială. În 2018, procentul copiilor expuși riscului de sărăcie sau de excluziune socială în UE-28 a scăzut cu 0,6 pp la 24,3 %. Această rată rămâne însă superioară celei care corespunde populației generale. În toate statele membre, copiii ai căror părinți sunt slab calificați se confruntă cu un risc semnificativ mai mare de sărăcie sau de excluziune socială, fapt care indică probleme persistente legate de inegalitate și lipsa de oportunități.
Veniturile agregate ale gospodăriilor continuă să crească. Venitul brut disponibil al gospodăriilor a crescut pentru al cincilea an consecutiv în 2018. Creșterea anuală a fost în concordanță cu îmbunătățirile în ceea ce privește PIB-ul real total pe cap de locuitor (care a crescut cu aproximativ 1,8 %), ceea ce sugerează că creșterea recentă este în beneficiul gospodăriilor.
Inegalitatea veniturilor rămâne la un nivel ridicat. În medie, cele mai bogate 20 % din gospodăriile din statele membre au un venit de aproximativ cinci ori mai mare decât al celor mai sărace 20 % din gospodării. În 2018, acest raport a crescut după o primă scădere anul trecut și se menține la un nivel ridicat în multe state membre (a se vedea secțiunea 3.4). Cele mai recente estimări preliminare ale Eurostat sugerează însă că va urma un declin 16 .
Cota de venit câștigată de 40 % din populație care înregistrează veniturile cele mai mici (S40) a rămas stabilă după o creștere înregistrată în 2017. În multe țări, la nivelul acestei grupe, care este formată din lucrătorii cu venituri mai mici și din cei care beneficiază de prestații sociale, s-a observat o diminuare sau o stagnare a cotei lor de venit din veniturile totale, chiar înainte de criza economică. Pentru inversarea tendințelor anterioare din ultimul deceniu vor fi totuși necesare îmbunătățiri mai ample la nivelul categoriei S40.
2.INSTANTANEE DIN TABLOUL DE BORD SOCIAL
Pilonul european al drepturilor sociale a fost proclamat împreună de Parlamentul European, Consiliu și Comisie, la 17 noiembrie 2017. El stabilește o serie de principii și de drepturi esențiale menite să sprijine crearea unor piețe ale forței de muncă și a unor sisteme de asistență socială echitabile și funcționale. Acesta este conceput ca un punct de reper pentru reînnoirea procesului de convergență între statele membre în vederea îmbunătățirii condițiilor socio-economice. Noua agendă strategică a Consiliului pentru UE 2019-2024 evidențiază faptul că Pilonul european al drepturilor sociale trebuie pus în aplicare la nivelul UE și la nivelul statelor membre, ținându-se cont de competențele de la fiecare nivel. La începutul anului 2020, Comisia va prezenta o comunicare prin care va lansa un angajament în direcția unui plan de acțiune pentru punerea în aplicare a Pilonului european al drepturilor sociale.
Pilonul european al drepturilor sociale este însoțit de un tablou de bord social care monitorizează performanțele și urmărește tendințele din statele membre 17 . Tabloul de bord oferă o serie de indicatori (principali și secundari) pentru analizarea performanțelor din domeniul social și cel al ocupării forței de muncă înregistrate de statele membre conform unor indicatori selecționați pe trei mari dimensiuni, identificate în cadrul pilonului: (i )egalitate de șanse și de acces pe piața forței de muncă, (ii) piețe dinamice ale forței de muncă și condiții de muncă echitabile și (iii) sprijin public/protecție și incluziune socială. De la ediția din 2018, raportul comun privind ocuparea forței de muncă include tabloul de bord social, ale cărui rezultate sunt rezumate în prezentul capitol în ceea ce privește indicatorii principali. Analiza se înscrie în contextul mai larg al reformelor prezentat în capitolul 3.
2.1.Explicații referitoare la tabloul de bord
Tabloul de bord social este un instrument esențial pentru monitorizarea performanței în domeniul ocupării forței de muncă și cel social, precum și a convergenței către condiții de viață și de muncă mai bune. În particular, el contribuie la monitorizarea situației statelor membre pe dimensiuni măsurabile ale pilonului, completând instrumentele de monitorizare existente, în special Raportul de monitorizare a rezultatelor privind ocuparea forței de muncă și Monitorul performanței în materie de protecție socială 18 . Tabloul de bord include, în particular, 14 indicatori principali care evaluează tendințele din domeniul social și cel al ocupării forței de muncă, în general:
-Egalitatea de șanse și de acces pe piața forței de muncă:
§Rata părăsirii timpurii a sistemelor de educație și formare profesională, 18-24 de ani
§Diferența de gen în rata de ocupare a forței de muncă, 20-64 de ani
§Inegalitatea veniturilor măsurată ca raport între chintila superioară și cea inferioară – S80/S20
§Rata riscului de sărăcie sau de excluziune socială (AROPE)
§Tineri care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare (rata NEET), 15-24 de ani
-Piețe dinamice ale forței de muncă și condiții de muncă echitabile:
§Rata de ocupare a forței de muncă, 20-64 de ani
§Rata șomajului, 15-74 de ani
§Rata șomajului de lungă durată, 15-74 de ani
§Venitul brut disponibil al gospodăriilor, în termeni reali, pe cap de locuitor 19
§Veniturile nete ale unui lucrător necăsătorit cu normă întreagă, fără copii, care câștigă un salariu mediu 20
-Sprijin public/protecție și incluziune socială:
§Impactul transferurilor sociale (altele decât pensiile) asupra reducerii sărăciei 21
§Copii sub 3 ani aflați în îngrijire formală
§Nevoi de asistență medicală nesatisfăcute autoraportate 22
§Proporția populației cu competențe digitale generale de bază sau mai avansate.
Indicatorii principali sunt analizați cu ajutorul unei metodologii comune convenite de Comitetul pentru ocuparea forței de muncă și de Comitetul pentru protecție socială (a se vedea anexa 3 pentru detalii). Această metodologie evaluează situația și evoluțiile din statele membre, analizând nivelurile și modificările anuale 23 ale fiecăruia dintre indicatorii principali incluși în tabloul de bord social. Nivelurile și modificările sunt clasificate în funcție de distanța față de mediile UE (neponderate) corespunzătoare. Performanțele statelor membre în funcție de niveluri și de modificări sunt combinate ulterior (cu ajutorul unei matrice predefinite), astfel încât fiecare stat membru este încadrat în una dintre următoarele șapte categorii: „cele mai bune performanțe”, „performanță peste medie”, „performanță bună, dar de monitorizat”, „performanță medie/neutră”, „performanță slabă, dar în curs de îmbunătățire”, „de supravegheat” și „situații critice”. Pe această bază, tabelul 1 prezintă un rezumat al lecturii tabloului de bord în funcție de cele mai recente cifre disponibile pentru fiecare indicator.
Se recomandă o lectură atentă și nemecanică a tabelului. În acest scop, o analiză detaliată a celor paisprezece indicatori, inclusiv a tendințelor pe termen lung și a indicatorilor suplimentari, acolo unde este cazul, este prezentată în capitolul 3. În plus, rapoartele de țară viitoare vor oferi o analiză aprofundată a tuturor „situațiilor critice” și un context socioeconomic și de politică mai larg, pentru a preciza mai bine provocările specifice fiecărei țări în contextul semestrului european. Împreună cu analiza suplimentară inclusă în Raportul de monitorizare a rezultatelor privind ocuparea forței de muncă și Monitorul performanței în materie de protecție socială, acestea vor furniza o bază analitică pentru propunerile ulterioare ale Comisiei de recomandări specifice fiecărei țări, după caz.
Pentru prima dată, raportul comun privind ocuparea forței de muncă din 2020 integrează o dimensiune regională în tabloul de bord social. În ultimii ani, tabloul de bord social a fost utilizat pentru a analiza performanțele țărilor la nivel național. Cu toate acestea, evoluția indicatorilor la nivel național poate masca diferențe importante la nivel regional (în timp ce, în multe state membre, o serie de politici și măsuri de finanțare sunt adesea decise la acest nivel). Prin urmare, dimensiunea regională a situației sociale și a convergenței capătă relevanță, în special în cadrul semestrului european. În acest context, prezenta ediție a raportului prezintă date referitoare la situația regională, pe baza tabloului de bord social. Mai precis, în anexa 3 sunt prezentate o serie de hărți care ilustrează defalcările regionale pe state membre pentru unii indicatori principali din tabloul de bord social 24 . În plus, analiza din capitolul 3 prezintă, după caz, constatări la nivel regional pentru statele membre unde există diferențe mari 25 între regiunile NUTS 2. Datele și constatările permit o mai bună înțelegere a situației diferitelor regiuni ale unei țări în ceea ce privește unele dimensiuni principale ale pilonului și contribuie la monitorizarea convergenței la nivel de țară, la evaluarea impactului politicilor regionale și la elaborarea acestora.
2.2.Date din tabloul de bord social
Analiza tabloului de bord indică o continuare a tendințelor pozitive de pe piața forței de muncă și din domeniul social la nivelul UE, deși nu toți indicatorii se îmbunătățesc 26 . Analizând valorile medii pentru UE 27 , se constată că 9 din 14 indicatori principali au înregistrat o îmbunătățire în ultimul an pentru care sunt disponibile date (și anume, 2018 sau 2017, în funcție de disponibilitatea datelor). În termeni comparativi, ratele șomajului (per ansamblu și pe termen lung) au înregistrat cele mai semnificative progrese, reflectând evoluții pozitive pe piața forței de muncă. Ca și în 2017, ratele șomajului au scăzut în toate statele membre în 2018. Cu toate acestea, alți indicatori au rămas la un nivel stabil în comparație cu anul precedent sau chiar s-au înrăutățit ușor (de exemplu, persoanele care părăsesc timpuriu sistemele de educație și formare, disparitatea de gen în ceea ce privește ocuparea forței de muncă, raportul dintre chintila superioară și cea inferioară, impactul transferurilor sociale asupra reducerii sărăciei și nevoile nesatisfăcute autoraportate în materie de asistență medicală). După cum s-a evidențiat în diagramele de dispersie corespunzătoare de la capitolul 3, mai mult de jumătate din indicatorii principali au arătat, într-o măsură diferită, convergența dintre statele membre în ultima perioadă observată (printre excepțiile notabile se numără raportul dintre chintila de venit superioară și cea inferioară, nevoile nesatisfăcute autoraportate în materie de asistență medicală și proporția populației cu competențe digitale generale de bază sau peste acest nivel).
Aproape toate statele membre se confruntă cu provocări legate de cel puțin un indicator principal. Având în vedere cele trei clasificări care pun cele mai multe probleme (și anume „situație critică”, „de supravegheat” și „performanță slabă, dar în curs de îmbunătățire”), în toate statele membre este semnalată cel puțin o provocare – cu excepția Țărilor de Jos. În ceea ce privește doar „situațiile critice” (și anume indicatorii al căror nivel este mult mai scăzut decât media și care fie nu se îmbunătățesc suficient de rapid, fie se deteriorează în continuare), au fost semnalate 14 state membre, numărul lor rămânând neschimbat față de Raportul comun privind ocuparea forței de muncă pentru 2019. Estonia și Malta s-au alăturat acestui grup de țări (de fapt s-au „realăturat” după ce îl părăsiseră în anul precedent), în timp ce Ungaria și Portugalia l-au părăsit. Numărul de provocări indică o anumită deteriorare a situației generale. În cele 14 domenii evaluate, sunt identificate, global, 121 de cazuri de „situații critice”, „de supravegheat” sau cu „performanță slabă, dar în curs de îmbunătățire”, adică aproximativ 31 % din numărul total de evaluări (același număr ca în JER 2019); Dintre acestea, numai 40 sunt „situații critice” (reprezentând 10,3 % din totalul evaluărilor, față de 41 în JER 2019 (reprezentând 10,6 % din totalul evaluărilor).
În ceea ce privește cele trei mari dimensiuni care fac obiectul tabloului de bord, la fel ca în anii precedenți, cele mai multe provocări sunt semnalate în domeniul „sprijin public/protecție și incluziune socială” cu o medie de 9,8 cazuri (din care 3,5 „situații critice”) pentru fiecare indicator. Indicatorul Copii sub 3 ani aflați în îngrijire formală pare să fie indicatorul care pune probleme în cele mai multe state membre, respectiv în 13 dintre acestea (dintre care 5 se află în cea mai de jos categorie).
Urmează dimensiunile „egalitatea de șanse și de acces pe piața forței de muncă” și „piețe dinamice ale forței de muncă și condiții de muncă echitabile”, cu o medie de 9,6 și 6,8 cazuri problematice per indicator (3, respectiv 2,2 „situații critice” fiecare). În primul domeniu, indicatorii cu cele mai multe rezultate nesatisfăcătoare sunt persoanele care părăsesc timpuriu sistemele de educație și formare, decalajul de gen în ocuparea forței de muncă și rata riscului de sărăcie sau de excluziune socială (10 cazuri). În al doilea domeniu, veniturile nete ale unui lucrător necăsătorit cu normă întreagă, fără copii, care câștigă un salariu mediu apare ca fiind indicatorul cu cele mai multe semnale de alarmă (14 cazuri).
Ca și în anii precedenți, situația statelor membre și gravitatea provocărilor cu care se confruntă diferă foarte mult. Grecia, Italia, România și Spania prezintă evaluări de tipul „situație critică”, „de supravegheat” sau „performanță slabă, dar în curs de îmbunătățire” cu privire la zece sau mai mulți indicatori (a se vedea tabelul 1). Dintre aceste țări, Italia raportează cel mai mare număr de „situații critice” (opt), urmată de România (șapte), Grecia (patru) și Spania (două). Cu toate acestea, Grecia, România și Spania raportează și câteva evaluări pozitive: Grecia se numără printre țările cu cele mai bune performanțe în ceea ce privește părăsirea timpurie a școlii și cu performanțe peste medie în ceea ce privește inegalitatea veniturilor și participarea la îngrijirea copiilor; România se numără printre țările cu cele mai bune performanțe în ceea ce privește creșterea venitului disponibil al gospodăriilor pe cap de locuitor și cu performanțe peste medie în ceea ce privește rata șomajului; Spania se numără printre țările cu cele mai bune performanțe în ceea ce privește participarea la îngrijirea copiilor și are performanțe peste medie în ceea ce privește nevoile nesatisfăcute autoraportate în materie de asistență medicală. Ca număr total de provocări, urmează Bulgaria și Croația (opt provocări), Estonia și Letonia (șase provocări). În schimb, Suedia are cele mai bune performanțe sau performanțe peste medie la 11 indicatori principali, urmată de Cehia (nouă indicatori), Germania, Danemarca, Malta și Țările de Jos (opt indicatori fiecare).
Dacă se analizează egalitatea de șanse și de acces la piața forței de muncă, cele mai mari îmbunătățiri au fost înregistrate, în medie, în ceea ce privește ratele NEET și ratele riscului de sărăcie sau de excluziune socială. Cu toate acestea, rata părăsirii timpurii a școlii a încetat să înregistreze o tendință descrescătoare pe termen lung și a rămas doar stabilă în comparație cu anul precedent, în timp ce diferența de gen în ocuparea forței de muncă și raportul dintre chintila de venit superioară și cea inferioară au crescut ușor. Situația în funcție de fiecare indicator:
·Spania, Italia și Malta se confruntă cu o situație critică în ceea ce privește părăsirea timpurie a sistemelor de educație și formare profesională, în timp ce Grecia, Croația, Irlanda, Lituania, Polonia și Slovenia au cele mai bune performanțe;
·Grecia, Italia și România au o situație critică la indicatorul diferențe de gen în ocuparea forței de muncă, în comparație cu Finlanda, Letonia și Suedia, care au cele mai bune performanțe;
·Lituania, Letonia și România se confruntă cu o situație critică în ceea ce privește inegalitatea veniturilor, în comparație cu Cehia, Finlanda, Slovenia și Slovacia, care înregistrează cele mai bune performanțe;
·Situația în ceea ce privește rata riscului de sărăcie sau de excluziune socială este critică în Lituania și Letonia, în timp ce Cehia, Slovenia și Slovacia au cele mai bune performanțe;
·Bulgaria, Grecia, Italia și România se confruntă cu o situație critică în ceea ce privește NEET, în timp ce Cehia, Germania și Luxemburg au cele mai bune performanțe.
În ceea ce privește piețele dinamice ale forței de muncă și condițiile de muncă echitabile din UE, în medie, situația s-a îmbunătățit în ultimul an pentru toți indicatorii, în special în ceea ce privește rata de ocupare a forței de muncă și rata șomajului (atât la nivel global, cât și pe termen lung), venitul disponibil brut al gospodăriilor pe cap de locuitor și veniturile nete ale unui lucrător necăsătorit cu normă întreagă, fără copii, care câștigă un salariu mediu. Situația în funcție de fiecare indicator:
·Croația, Grecia, Italia și Spania se confruntă în continuare cu o situație critică în ceea ce privește rata de ocupare a forței de muncă, în comparație cu Cehia, Estonia, Germania, și Suedia, care au cele mai bune performanțe;
·Italia înregistrează o situație critică în ceea ce privește rata șomajului, în timp ce Cehia are cele mai bune performanțe;
·Italia are o situație critică în ceea ce privește rata șomajului de lungă durată (conform metodologiei, nu există „cele mai bune performanțe”, în timp ce 15 țări au performanțe peste medie);
·Creșterea venitului disponibil brut al gospodăriilor pe cap de locuitor este considerată a fi într-o situație critică în Grecia, Cipru și Italia, comparativ cu Bulgaria, Polonia și România, care au cele mai bune performanțe;
·Situația în ceea ce privește veniturile nete ale unui lucrător necăsătorit cu normă întreagă, fără copii, care câștigă un salariu mediu este considerată critică pentru România și Slovacia, în timp ce Austria, Germania, Irlanda, Luxemburg, Țările de Jos și Regatul Unit au cele mai bune performanțe.
În ceea ce privește sprijinul public și protecția și incluziunea socială, situația s-a îmbunătățit în ultimul an în ceea ce privește disponibilitatea serviciilor de îngrijire a copiilor și competențele digitale. Cu toate acestea, ea s-a înrăutățit ușor în ceea ce privește impactul transferurilor sociale asupra reducerii sărăciei și în cea ce privește nevoile nesatisfăcute autoraportate în materie de asistență medicală. Situația în funcție de fiecare indicator:
·Spania, Italia, Lituania, Letonia și România se confruntă cu o situație critică în ceea ce privește capacitatea transferurilor sociale de a reduce riscul de sărăcie. În schimb, Ungaria și Irlanda au cele mai bune performanțe;
·Cehia, Polonia, România și Slovacia au situații critice în ceea ce privește participarea copiilor cu vârste sub 3 ani la sistemele de îngrijire formală a copiilor, în comparație cu Belgia, Spania și Luxemburg, care au cele mai bune performanțe;
·Estonia și Letonia se confruntă cu situații critice în ceea ce privește nevoile nesatisfăcute autoraportate în materie de asistență medicală (pe baza metodologiei, nu a fost identificată nicio țară cu „cele mai bune performanțe”, în timp ce nouă țări au obținut calificativul „performanțe peste medie”);
·Bulgaria, Croația și România se confruntă cu o situație critică în ceea ce privește nivelurile competențelor digitale, în timp ce Finlanda, Luxemburg, Țările de Jos și Suedia au cele mai bune performanțe.
Tabelul 1. Rezumatul principalilor indicatori ai tabloului de bord social
Notă: actualizare din data de 2 decembrie 2019. Nu sunt disponibile date privind creșterea venitului disponibil brut al gospodăriilor pe cap de locuitor pentru HR și MT. Nu sunt disponibile date privind veniturile nete ale unui lucrător necăsătorit cu normă întreagă, fără copii, care câștigă un salariu mediu pentru CY. Nu sunt disponibile date privind nivelul competențelor digitale individuale pentru IT. Întreruperile de serie și alte evidențieri statistice sunt menționate în anexele 1 și 2.
|
Caseta 1. Evaluare comparativă – situația actuală Comunicarea din 26 aprilie 2017 privind instituirea unui Pilon european al drepturilor sociale 28 a identificat analiza comparativă drept un instrument-cheie pentru sprijinirea reformelor structurale și promovarea convergenței ascendente în domeniul social și al ocupării forței de muncă în cadrul semestrului european. De atunci, au fost elaborate și discutate cu statele membre cadre de evaluare comparativă în mai multe domenii, în conformitate cu abordarea comună convenită de Comitetul pentru ocuparea forței de muncă (EMCO) și Comitetul pentru protecție socială (SPC), cu accent pe identificarea pârghiilor în materie de politici, care sunt însoțite de principii generale pentru orientările de politică și de indicatori specifici, dacă sunt disponibili. În această etapă, pârghiile în materie de politici nu sunt însoțite de valori de referință, întrucât scopul este acela de a permite o comparație între statele membre, precum și învățarea reciprocă, pentru a încuraja reformele necesare. Cadrul de evaluare comparativă privind prestațiile de șomaj și politicile active din domeniul pieței forței de muncă a fost utilizat pentru prima dată în contextul semestrului european 2018, incluzând indicatori privind volumul și capacitatea de acoperire ale prestațiilor de șomaj și ale politicilor de activare conexe. Se lucrează la elaborarea unor indicatori pentru finalizarea cadrului referitor la calitatea serviciilor de sprijin timpuriu pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă. Cadrul de evaluare comparativă privind venitul minim, care se referă la adecvarea, acoperirea și activarea componentelor sistemelor de venit minim, a fost însă complet integrat în semestrul 2019, împreună cu cadrul de evaluare comparativă privind competențele și învățarea în rândul adulților, care a fost convenit cu Comitetul pentru ocuparea forței de muncă în octombrie 2018. În prezent, se lucrează la cadre de evaluare comparativă suplimentare pentru o eventuală utilizare în viitoarele cicluri ale semestrului, în special în cadrul EMCO privind salariile minime și cartografierea negocierilor colective, precum și în cadrul SPC cu privire la adecvarea pensiilor și la îngrijirea copiilor și sprijinul pentru copii. |
3. REFORME SOCIALE ȘI ÎN DOMENIUL OCUPĂRII FORȚEI DE MUNCĂ – PERFORMANȚA STATELOR MEMBRE ȘI MĂSURILE ADOPTATE DE ACESTEA
Această secțiune prezintă o vedere de ansamblu asupra indicatorilor principali recenți privind ocuparea forței de muncă și situația socială și a măsurilor luate de statele membre în sectoarele prioritare identificate în Orientările UE privind ocuparea forței de muncă 29 , adoptate de Consiliu în 2019. Pentru fiecare orientare, sunt prezentate evoluțiile recente cu privire la o selecție de indicatori principali, precum și măsurile de politică adoptate de statele membre. Pentru acestea din urmă, secțiunea folosește programele naționale de reformă pe 2019 ale statelor membre și surse ale Comisiei Europene 30 . În absența unor indicații contrare, în raport sunt prezentate numai măsurile de politică puse în aplicare după iunie 2018. O analiză aprofundată a evoluțiilor recente de pe piața forței de muncă poate fi consultată în raportul Labour Market and Wage Developments (Evoluțiile pieței forței de muncă și ale salariilor) 31 din 2019 și în raportul Employment and Social Developments in Europe (Evoluția ocupării forței de muncă și a situației sociale în Europa) 32 din 2019.
3.1. Orientarea 5: Stimularea cererii de forță de muncă
Această secțiune se referă la punerea în aplicare a orientării nr. 5 privind ocuparea forței de muncă, în care se recomandă statelor membre să creeze condiții pentru promovarea cererii de forță de muncă și crearea de locuri de muncă. În primul rând, ea prezintă o vedere de ansamblu asupra ratei șomajului și a ratei de ocupare a forței de muncă din fiecare stat membru, în completarea analizei la nivelul UE din capitolul 1, pentru a pune în evidență importanța provocării reprezentate de crearea de locuri de muncă în diferite țări. Se analizează apoi dinamica activităților independente și natura schimbătoare a activităților independente, precum și deficitul de forță de muncă calificată. În cele din urmă, se examinează evoluția salariilor, a salariului minim și a sarcinii fiscale, precum și impactul lor asupra veniturilor și a nivelului de trai, asupra creării de locuri de muncă și a competitivității. Secțiunea 3.1.2 prezintă măsurile de politică implementate de statele membre în aceste domenii.
3.1.1 Indicatori-cheie
Deși creșterea economică a încetinit, în 2018 șomajul a continuat să scadă în toate statele membre pentru al doilea an consecutiv. Drept urmare, în 2018, aceasta s-a situat sub 5 % în 10 state membre. În majoritatea țărilor cu o rată a șomajului ridicată, scăderea a fost mai rapidă decât media, confirmând tendința de convergență 33 către niveluri mai scăzute ale șomajului observată în ultimii ani. În special, Spania, Grecia, Portugalia, Croația și Cipru au înregistrat o reducere cu cel puțin 2 puncte procentuale. Franța și Italia sunt excepții parțiale, deoarece scăderea, deși constantă, a avut un ritm mai lent. În pofida îmbunătățirii generale, discrepanțele în ceea ce privește ratele șomajului rămân considerabile, ratele variind de la 2,1 % în Cehia (stat cu „cele mai bune performanțe”) la 19,2 % în Grecia (a se vedea figura 5, care analizează împreună nivelurile și modificările în conformitate cu metodologia convenită pentru evaluarea indicatorilor principali ai tabloului de bord social 34 ). Diferențele mari persistă, de asemenea, la nivel regional (a se vedea anexa 3), unele regiuni din Grecia, Italia și Spania înregistrează încă rate ale șomajului de peste 20 %. Până în 2018, șomajul a revenit în majoritatea statelor membre la nivelurile anterioare crizei (a se vedea figura 6). Excepțiile notabile includ Franța, Italia și Spania. În 2018, mai mult de jumătate dintre șomerii din UE erau concentrați în aceste trei țări.
Figura 5: Șomajul prezintă o evoluție convergentă către niveluri mai scăzute
Rata șomajului (15-74) și modificarea anuală (indicator principal din tabloul de bord social)
Sursa: Eurostat, ancheta asupra forței de muncă. Perioada: nivelurile din 2018 și modificările anuale în raport cu 2017. Notă: axele sunt centrate pe media UE neponderată Legenda este prezentată în anexă
Figura 6: În ultimii cinci ani, șomajul a scăzut în toate statele membre
Rata șomajului (15-74), comparație multianuală
Sursa: Eurostat, ancheta asupra forței de muncă.
Rata de ocupare a forței de muncă a continuat să crească și a marcat un nou vârf în majoritatea statelor membre în 2018. Toate statele membre au înregistrat o creștere cu cel puțin 0,5 puncte procentuale în comparație cu 2017. Începând cu 2018, jumătate dintre statele membre au atins deja obiectivul de 75 % al Strategiei Europa 2020 (iar treisprezece și-au atins obiectivul național privind ocuparea forței de muncă). Cu toate acestea, după cum reiese din figura 7, convergența rămâne foarte limitată. Creșterea ocupării forței de muncă este mai lentă decât media în mai multe țări cu niveluri inițiale scăzute, inclusiv Italia și Franța. În același timp, cele mai mari creșteri au fost înregistrate în țări cu un nivel inițial relativ ridicat (Cipru, Slovenia, Malta, Finlanda, Letonia). Crearea de locuri de muncă a fost susținută și în multe țări care atinseseră deja obiectivul de 75 % (Lituania, Danemarca, Țările de Jos, Cehia). Ca urmare, disparitățile în ceea ce privește rata de ocupare a forței de muncă (categoria de vârstă 20-64 de ani) rămân mari, nivelurile variind de la 80 % sau mai mult în Suedia, Germania, Cehia și Estonia („cele mai bune performanțe”) până la aproximativ 60 % în Grecia (a se vedea figura 7 și figura 8). O serie de state membre prezintă disparități regionale semnificative în ceea ce privește ratele de ocupare a forței de muncă (a se vedea anexa 3).
Figura 7: Ocuparea forței de muncă a crescut în toate statele membre, dar convergența rămâne limitată
Rata de ocupare a forței de muncă (20-64) și modificarea anuală (indicator principal din tabloul de bord social)
Sursa: Eurostat, ancheta asupra forței de muncă. Perioada: nivelurile din 2018 și modificările anuale în raport cu 2017. Notă: axele sunt centrate pe media UE neponderată. Legenda este prezentată în anexă
Figura 8: Rata de ocupare a forței de muncă a atins maxime istorice în aproape toate statele membre
Rata de ocupare a forței de muncă (20-64), comparație multianuală
Sursa: Eurostat, ancheta asupra forței de muncă.
Numărul de persoane care desfășoară activități independente a rămas, în linii mari, neschimbat în 2018, dar și-a continuat scăderea înregistrată pe termen mediu ca pondere la nivelul ocupării forței de muncă. Pe termen lung, numărul total de lucrători care desfășoară activități independente a fost în general stabil din 2008, în timp ce ponderea persoanelor care desfășoară activități independente în totalul locurilor de muncă a scăzut ușor, de la 14,3 % în 2008 la 13,5 % în 2018 35 . Cu toate acestea, în pofida stabilității relative, compoziția activităților independente a cunoscut o tranziție constantă de la activitățile tradiționale către sectoare cu o valoare adăugată mai mare. Această schimbare este foarte pronunțată în cazul lucrătorilor pe cont propriu (lucrători care desfășoară o activitate independentă fără angajați), care reprezintă mai mult de 70 % din activitățile independente. Din 2008, numărul de lucrători pe cont propriu a scăzut cu 25 % în agricultură, cu 14 % în comerț și cu 5 % în sectorul transporturilor. În aceeași perioadă, numărul lor a crescut cu peste 30 % în informare și comunicare, activități profesionale, științifice și tehnice și cu 40 % în activitățile de sănătate și asistență socială. Ponderea sectoarelor netradiționale în rândul lucrătorilor pe cont propriu a crescut de la 36 % în 2008 la 45 % în 2018, cu diferențe mari între statele membre. Schimbarea a fost mai accelerată în economiile cu creștere rapidă, cum ar fi Estonia, Letonia și Lituania, iar în țările în care activitățile independente în sectoarele netradiționale erau deja larg răspândite (de exemplu, Danemarca, Germania, Italia) creșterea a fost mai lentă. Modificarea componenței sectoriale a activităților independente la nivelul UE poate fi observată în figura 9.
Evoluția către sectoare cu o valoare adăugată mai mare se reflectă și în media nivelurilor de instruire ale lucrătorilor care desfășoară activități independente. Proporția persoanelor cu înaltă calificare (cu studii superioare) în rândul persoanelor care desfășoară activități independente a crescut la 36,1 % în 2018 (în creștere de la 35,2 % în 2017 și 26,6 % în 2008). Creșterea a fost mai rapidă decât în rândul salariaților, unde ponderea persoanelor cu înaltă calificare a fost de 35,3 % în 2018, față de 27,2 % în 2008. Această tendință a fost impresionantă mai ales în rândul femeilor care desfășoară activități independente, unde ponderea persoanelor cu o diplomă de învățământ terțiar a ajuns la 44,5 % în 2018, față de 30,8 % în 2008. Acest lucru sugerează că investițiile în competențe și în capital uman vor fi din ce în ce mai importante în contextul schimbărilor tehnologice rapide și al transformării întregului univers al muncii. Mai multe detalii privind provocările și oportunitățile legate de aceste tendințe se regăsesc în secțiunea 3.3.
Figura 9: Compoziția activităților independente se deplasează spre servicii și sectoare netradiționale
Proporția lucrătorilor pe cont propriu în funcție de sector
Sursa: Eurostat. AGRI: Agricultură, silvicultură și pescuit (NACE A). MANUF: Industria prelucrătoare (NACE C). CONST: Construcții (NACE F) TRADE: Comerț cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor și a motocicletelor (NACE G). TRACC: Transport și depozitare & activități legate de servicii de cazare și alimentație publică (NACE H & I). Sectoare netradiționale: toate celelalte activități NACE, în principal servicii.
Odată cu contracția piețelor forței de muncă apare un deficit de forță de muncă în majoritatea statelor membre. În ultimii ani, o proporție din ce în ce mai mare de angajatori consideră forța de muncă un factor care limitează producția. În medie, în UE, această proporție a crescut de la 7,5 % în 2013 la 21,8 % în 2018 (a se vedea capitolul 1). În general, această constrângere este mai pronunțată în statele membre unde rata șomajului este la un minim istoric, cum ar fi Ungaria, Malta și Polonia (a se vedea figura 10). În schimb, deficitul de forță de muncă este mai puțin considerat ca fiind un obstacol în calea producției în țări unde rata șomajului atinge nivelurile cele mai ridicate (Grecia, Spania, Italia). În mod similar, în țările cu o subutilizare a forței de muncă (de exemplu, Grecia, Spania și Cipru), o mare parte a lucrătorilor par să fie supracalificați pentru locul lor de muncă, în timp ce această problemă este în general mai puțin frecventă în țările în care rata șomajului este scăzută (a se vedea figura 11). Acest lucru sugerează că perfecționarea și investiția în competențe, în afară de faptul că reprezintă un motor al creșterii pe termen lung, poate fi un instrument puternic de promovare a ocupării forței de muncă pe termen scurt, în special în țările în care condițiile de pe piața forței de muncă sunt deja dificile.
Figura 10: Deficitul de forță de muncă este mai pronunțat acolo unde șomajul este mai mic
Indicatorul sintetic al deficitului de forță de muncă (stânga) și rata șomajului (dreapta) - 2018
Sursa: Eurostat, ancheta privind forța de muncă și ancheta privind activitățile economice și consumatorii. Indicatorul sintetic include toate sectoarele (a se vedea LMWD 2019).
Figura 11: Supracalificarea atinge cele mai ridicate niveluri în țările în care rata șomajului este mare
Rata supracalificării (stânga) și rata șomajului (dreapta) - 2018
Sursa: Eurostat, ancheta asupra forței de muncă. Rata supracalificării este definită ca procentaj al persoanelor cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani care au studii superioare și care desfășoară activități profesionale la nivelurile ISCO 4-9.
Creșterea salariilor nominale s-a accelerat ușor în câteva state membre, dar rămâne în general moderată. Pentru prima dată din 2008, remunerația nominală per salariat a crescut în toate statele membre în 2018. Creșterile înregistrate în 2018 au variat de la 0,5 % în Cipru la 16,3 % în România 36 (figura 12). În 2018, creșterea salariului nominal a fost mai rapidă în majoritatea statelor membre din Europa Centrală și de Est. Printre statele membre cu o creștere rapidă a salariilor nominale (peste 7 %) se numără România, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania și Polonia. În schimb, creșterea salariului nominal a fost mai mică - mai exact, circa 2 % sau mai puțin - în statele membre din sudul Europei, unde ratele șomajului tind să fie comparativ mai mari.
În 2018, creșterea salariilor reale a fost pozitivă în majoritatea statelor membre. Creșterea medie a rămas moderată, de 1,1 % în UE și de 0,7 % în zona euro. Creșterea salariilor reale a fost accelerată îndeosebi în România, urmată de Bulgaria, Polonia, Estonia, Letonia și Cehia (peste 5 % în toate), contribuind astfel la creșterea puterii de cumpărare a salariaților și promovând convergența ascendentă în ceea ce privește condițiile de trai. La extrema cealaltă, Cipru, Spania, Finlanda și Țările de Jos au înregistrat un declin al salariilor reale. Evoluțiile salariilor reale au fost aproape de zero și în Belgia, Franța, Irlanda și Regatul Unit. Grupul țărilor cu o creștere scăzută a salariilor reale este eterogen, incluzând țări cu rate ale șomajului ridicate sau relativ ridicate (cum ar fi Spania, Franța și Cipru) și țări cu rate scăzute (precum Țările de Jos, Regatul Unit și Austria).
Figura 12: Creșterea salariilor rămâne moderată, cu excepția Europei Centrale și de Est
Evoluția salariilor nominale și reale - 2018 (modificare anuală în %)
Sursa: Comisia Europeană, baza de date AMECO.
În 2018, salariile reale au crescut mai repede decât productivitatea în majoritatea statelor membre, în special în Europa Centrală și de Est. Și pentru 2019 se preconizează o tendință similară. Pe termen mediu (2013-2018), productivitatea reală și salariile reale au crescut într-un ritm lent, creșterea salariilor reale rămânând în urmă, în special în primii ani de redresare economică. După cum reiese din figura 13, în această perioadă, productivitatea reală a forței de muncă pe persoană angajată a crescut în UE cu 4,4 %, depășind ușor creșterea salariilor reale (+ 3,1 %). Ca urmare a perioadei prelungite de evoluție moderată, în 2018 salariile erau încă sub nivelurile din 2013 în 8 state membre (Italia, Spania, Cipru, Grecia, Finlanda, Croația, Portugalia, Belgia). În unele state, și anume țările baltice, România, Bulgaria și Slovacia, creșterea salariilor a depășit cu mult creșterea productivității. Acest lucru este legat de ratele scăzute ale șomajului și de penuria de forță de muncă și competențe apărută și contribuie la procesul de recuperare a decalajului. În același timp, situația poate avea implicații negative pentru competitivitatea costurilor dacă decalajul în raport cu evoluția productivității se prelungește.
Figura 13: În ultimii cinci ani, salariile reale au crescut ușor, sub nivelul productivității
Evoluția salariilor reale și a productivității reale (modificare procentuală între 2013 și 2018)
Sursa: Eurostat, baza de date AMECO a Comisiei Europene (remunerația reală pe salariat, deflatorul PIB; productivitatea reală a forței de muncă pe persoană). Ordinea țărilor este în funcție de decalajul dintre creșterea remunerației reale și creșterea productivității reale (în stânga graficului, evoluțiile productivității reale au depășit evoluțiile remunerației reale). Datele pentru Irlanda se referă la perioada 2015-2018.
Deși în ultimii cinci ani ponderea salariilor a scăzut ușor în UE, se remarcă o tendință generală spre convergență. În comparație cu 2013, ponderea salariilor a scăzut cu 0,4 puncte procentuale în UE și cu 0,7 puncte procentuale în zona euro. Această rată a crescut însă în majoritatea statelor membre din Europa Centrală și de Est, unde nivelul său era relativ scăzut (Letonia, Lituania, România și Slovacia). În același timp, ponderea salariilor a scăzut în țări precum Belgia și Slovenia, unde nivelul acesteia era comparativ ridicat. Dintre cele mai mari țări din UE, ponderea salariilor a scăzut ușor în Franța, Spania, Italia, Regatul Unit și a crescut ușor în Germania și Polonia (a se vedea figura 14).
Figura 14: În ultimii cinci ani, se poate remarca o oarecare convergență în ceea ce privește ponderea salariilor.
Modificarea ponderii salariilor 2013-2018
Sursa: Baza de date AMECO a Comisiei Europene; ponderea salariilor ajustată; ansamblul economiei; ca procent din PIB la prețurile curente. În Irlanda, ponderea salariilor a scăzut cu 9,4 puncte procentuale în 2015 față de 2014, ca urmare a revizuirilor statistice.
Veniturile nete continuă să crească mai rapid în Europa Centrală și de Est, contribuind la convergența nivelurilor veniturilor din muncă. Această tendință este în concordanță cu principiile Pilonului european al drepturilor sociale, care stabilește convergența ascendentă în ceea ce privește nivelul de trai ca fiind unul dintre obiectivele sale principale. În același timp, țările care înregistrează o creștere a veniturilor nete peste medie prezintă totodată o creștere rapidă a costului unitar al muncii 37 , ale cărei efecte asupra competitivității trebuie monitorizate. Se remarcă o tendință divergentă între Europa de Sud și Europa de Vest: veniturile din muncă au stagnat sau au scăzut în Spania, Grecia și Italia, în pofida unor niveluri relativ mai scăzute în termeni absoluți (dar în concordanță cu ratele mai mari ale șomajului), în timp ce evoluțiile au fost mai dinamice în țările cu niveluri inițiale mai ridicate. Această tendință este clar ilustrată de distribuția în forma literei U a țărilor din figura 15, care ia ca referință un lucrător necăsătorit, fără copii, care câștigă salariul mediu, pe o perioadă de trei ani (2015-2018) 38 . În partea inferioară a spectrului, rezultatele Bulgariei, Lituaniei și Ungariei sunt clasificate drept „slabe, dar în curs de îmbunătățire”, în timp ce Letonia, România și Slovacia, unde veniturile nete au crescut mai puțin rapid, sunt clasificate ca având „situații critice”. Printre țările cu cele mai bune performanțe, Luxemburg, Irlanda și Regatul Unit prezintă venituri nete în standardele puterii de cumpărare de peste 30 000 EUR. În aceste state membre, veniturile nete au crescut mai rapid decât în cazul țărilor cu situații similare.
Figura 15: Veniturile nete au cunoscut o creștere rapidă în Europa Centrală și de Est, sprijinind astfel convergența ascendentă
Veniturile nete și modificarea anuală – media pe o perioadă de trei ani (indicator principal din tabloul de bord social)
Sursa: Baza de date privind impozitele și prestațiile (calcule proprii). Perioada: nivelurile din 2018 (media pe 3 ani) și modificările medii anuale pentru perioada 2015-2018. Notă: axele sunt centrate pe media UE neponderată Legenda este prezentată în anexă Statele membre marcate cu un asterisc sunt cele în care costul unitar nominal al muncii (Nominal Unit Labour Cost, NULC) depășește pragul stabilit prin procedura privind dezechilibrele macroeconomice (PDM). Indicatorul PDM din tabloul de bord este modificarea procentuală pe o perioadă de trei ani a NULC. Pragul este de 9 % pentru țările din zona euro și de 12 % pentru țările din afara zonei euro. Nu sunt disponibile date pentru Cipru.
Inegalitățile salariale au rămas, în linii mari, stabile pe termen mediu. Creșterea salarială, în special la nivelul inferior al grilei salariale, joacă un rol important în susținerea cererii, reducerea inegalităților în materie de venituri și a riscului de sărăcie în rândul persoanelor încadrate în muncă. Dispersia câștigurilor brute, măsurată ca raportul între al cincilea și primul decil (D5/D1), a variat în 2017 de la 1,33 în Suedia la 2,02 în Irlanda (pe baza datelor OCDE). Instituțiile care fixează salariile pot avea un impact asupra dispersiei salariilor. În special, negocierea colectivă mai puternică tinde să fie asociată cu o inegalitate mai mică a câștigurilor (Comisia Europeană, 2018 39 ). Acoperirea negocierilor colective variază foarte mult în Europa, reflectând diferite tradiții și instituții naționale. În 2016, conform calculelor OCDE, proporția angajaților vizați de orice formă de convenție salarială colectivă varia de la 98 % în Austria la 7,1 % în Lituania.
Dinamica salariilor are, de asemenea, un impact asupra riscului de sărăcie a persoanelor încadrate în muncă, care rămâne la niveluri nemaiîntâlnit de ridicate în majoritatea statelor membre. Proporția persoanelor care, deși au un loc de muncă, fac parte dintr-o gospodărie cu un venit disponibil pe adult-echivalent sub pragul riscului de sărăcie a crescut în UE de la 8,3 % în 2010 la 9,6 % în 2016. De atunci, această proporție a rămas în linii mari stabilă și a fost, în medie, de 9,5 % în 2018. Cel mai înalt nivel a fost înregistrat în România (15,3 %), urmată de Luxemburg, Spania, Italia, Regatul Unit și Grecia – toate cu niveluri de peste 11 %. La celălalt capăt al spectrului, rata riscului de sărăcie în rândul persoanelor încadrate în muncă este sub 4 % în Finlanda și Cehia. Scăderea cea mai rapidă în comparație cu 2017 a fost înregistrată în România, Grecia și Ungaria (aproximativ 2 pp). Riscul de sărăcie în rândul persoanelor încadrate în muncă este strâns legat de tipul de contract: în 2018, 16,2 % dintre angajații cu contract temporar erau expuși riscului de sărăcie, față de 6,1 % dintre cei care aveau un contract pe durată nedeterminată.
Figura 16: Sărăcia persoanelor încadrate în muncă rămâne peste nivelurile din 2010 în majoritatea statelor membre.
Rata riscului de sărăcie în rândul persoanelor încadrate în muncă, comparație multianuală
Sursa: Eurostat, statisticile UE referitoare la venit și la condițiile de viață.
În majoritatea statelor membre, salariile minime stabilesc o limită inferioară a distribuției salariale. Aceasta este, de obicei, stabilită prin salariile minime legale la nivel național (cu excepția Austriei, a Ciprului, a Danemarcei, a Finlandei, a Italiei și a Suediei). Salariile minime adecvate, stabilite prin lege sau negociate prin convenție colectivă la nivel de sector, servesc unor scopuri multiple: acestea reduc inegalitatea salarială, reprezintă un stimulent pentru muncă, pot contribui la reducerea sărăciei persoanelor încadrate în muncă și sprijină cererea agregată prin creșterea veniturilor familiilor cu salarii mici, care au o înclinație mai mare către consum. Salariile minime transparente și previzibile contribuie, de asemenea, la dezvoltarea unui mediu de afaceri care să sprijine investițiile și crearea de locuri de muncă, evitând în același timp concurența neloială. În același timp, salariile minime măresc costul angajării lucrătorilor cu salarii mici, fapt care, în funcție de structura economiei și de situația macroeconomică, poate avea un impact asupra oportunităților de angajare ale unor grupuri. Pentru a ține seama de toți acești factori, în majoritatea statelor membre, partenerii sociali sunt implicați în stabilirea salariului minim. În unele țări, comisiile de experți sunt, de asemenea, implicate în acest proces. De exemplu, acest lucru se întâmplă în toate țările care au introdus în ultimii ani un salariu minim prevăzut de lege (Germania, Irlanda și Regatul Unit). Figura 17 ilustrează salariul minim ca procent din salariul median și din salariul mediu în 40 UE în 2018. Cel mai mare salariu minim, raportat la mediană, se înregistrează în Franța, Portugalia, Slovenia și România, în timp ce cel mai mic salariu se observă în Spania, Cehia și Estonia. Întrucât impactul potențial al salariului minim asupra ocupării forței de muncă și asupra condițiilor de viață este mai mare atunci când o mare parte a forței de muncă intră sub incidența salariului minim, acest indicator ar trebui să fie și el luat în considerare. În 2016, proporția celor care câștigau salariul minim prevăzut de lege sau un salariu mai mic era de 7,2 % în statul membru median al UE (a se vedea figura 18), cu diferențe mari între țări (de la aproximativ 2 % în Cehia și Malta la peste 12 % în Polonia și Regatul Unit).
Figura 17: Salariile minime în Europa variază între o treime și jumătate din salariul mediu.
Salariile minime ca proporție din veniturile mediane și medii ale lucrătorilor cu normă întreagă (2018)
Sursa: OCDE. Observații: AT, CY, DK, FI, IT și SE nu au salarii minime legale stabilite la nivel național. Pentru BG, HR și MT, OCDE nu a furnizat niciun fel de informații.
Figura 18: Proporția lucrătorilor care câștigă salarii minime variază foarte mult de la un stat membru la altul.
Proporția lucrătorilor care câștigă un anumit procent din salariul minim național
Sursa: Eurofound, Minimum wages in 2019: Annual review.
În Europa Centrală și de Est, presiunile tot mai mari asupra salariilor au afectat toate nivelurile de stabilire a salariilor, inclusiv salariile minime. 41 42 În 2019, beneficiarii de salarii minime au primit salarii mărite în aproape toate țările UE. În medie, în Europa Centrală și de Est, unde în ultimii ani a apărut o penurie de forță de muncă, au fost înregistrate creșteri mai mari. Cu toate acestea, cele mai mari creșteri în termeni nominali au fost înregistrate în Spania (22,3 %) și Grecia (10,9 %), chiar dacă în Grecia salariul minim este în continuare cu mult sub nivelul anterior crizei. Femeile continuă să fie suprareprezentate în rândul persoanelor cu salarii minime în aproape toate țările UE, cu excepția Estoniei și a Bulgariei, unde există un echilibru relativ între femei și bărbați. În 2017, cele mai înalte niveluri de suprareprezentare a femeilor în rândul lucrătorilor cu salarii minime au fost constatate în Malta, Țările de Jos, Cehia, Slovacia, Croația și Belgia 43 .
Figura 19: Sarcina fiscală a fost, în general, în scădere, în special în cazul persoanelor cu salarii mici.
Sarcina fiscală asupra costului forței de muncă, nivel în 2018 și modificare 2013/2018
Sursa: Baza de date a Comisiei Europene și OCDE privind impozitele și prestațiile. Notă: datele sunt pentru salariații necăsătoriți, fără copii. Date actualizate la 17 iunie 2019. UE 28 este o medie neponderată.
Sarcina fiscală asupra costului forței de muncă prezintă în continuare o tendință descendentă graduală la nivel global. În 2018, reducerile sarcinii fiscale asupra costului forței de muncă pentru lucrătorii necăsătoriți care câștigă salariul mediu au fost cele mai semnificative în România (-4,7 puncte procentuale), Estonia (-2,5 puncte procentuale) și Ungaria (-1,1 puncte procentuale). Sarcina fiscală asupra costului forței de muncă a crescut în mai mult de jumătate dintre statele membre ale UE, dar, în general, într-o măsură foarte limitată; cele mai mari creșteri au fost înregistrate în Bulgaria (0,6 puncte procentuale) și Malta (0,4 puncte procentuale). În general, diferențele dintre țări rămân considerabile (a se vedea figura 19). Sarcina fiscală asupra costului forței de muncă variază de la mai puțin de 30 % în Cipru și Malta la aproximativ 50 % în Belgia, Germania, Italia, Franța și Austria. O dispersie similară poate fi observată pentru lucrătorii cu venituri mici (definiți ca fiind lucrătorii care câștigă 67% din salariul mediu), deși apar modele diferite în funcție de țări în ceea ce privește progresivitatea cotelor de impozitare. Tendința de reducere pe termen lung a sarcinii fiscale asupra costului forței de muncă este deosebit de importantă pentru persoanele cu venituri mici. În perioada 2013-2018, sarcina fiscală medie neponderată a scăzut în UE în medie cu 1,7 puncte procentuale (și cu 2,0 puncte procentuale pentru lucrătorii cu salarii mici), cu reduceri importante atât pentru ambele grupuri de venituri în România, Ungaria, Estonia și Belgia. Au fost înregistrate reduceri substanțiale pentru lucrătorii cu venituri reduse în Italia și Franța , precum și în Lituania și Letonia. Pentru ultimele două țări, reducerea reflectă introducerea unor bareme de impozitare progresive a veniturilor persoanelor fizice. Pe termen lung, se poate observa o anumită convergență a ratelor de impozitare, chiar dacă sarcina fiscală asupra costului forței de muncă a crescut în unele țări unde era relativ ridicată (de exemplu, Germania, Slovenia, Cehia), în timp ce în altele, unde era relativ scăzută, a fost redusă (de exemplu, Irlanda și Regatul Unit) 44 . În septembrie 2015, Eurogrupul a convenit asupra realizării unei analize comparative a sarcinii fiscale asupra forței de muncă în statele membre din zona euro în raport cu media ponderată în funcție de PIB. Scopul este acela de a colecta informații și de a sprijini în continuare reformele din domeniul impozitării veniturilor din muncă. Ca parte a acestui exercițiu, Eurogrupul analizează sarcina fiscală asupra costului forței de muncă pentru un lucrător necăsătorit care câștigă salariul mediu și pentru unul care câștigă un salariu mic 45 .
3.1.2 Strategii adoptate
Pe măsură ce condițiile de pe piața forței de muncă se îmbunătățesc, subvențiile pentru ocuparea forței de muncă tind să fie reduse. Cu toate acestea, în multe state membre, există în continuare stimulente financiare pentru a promova integrarea pe piața forței de muncă a anumitor grupuri. De exemplu, în Belgia, în anumite circumstanțe, angajatorii care au salariați tineri (sub 21 de ani) pot reduce salariul brut al acestora, diferența fiind acoperită de o primă plătită de guvern angajatului. În Flandra (Belgia), guvernul a consolidat măsurile specifice pentru lucrătorii în vârstă, pentru tinerii cu un nivel scăzut de instruire și pentru persoanele cu handicap. În Franța, subvențiile experimentale pentru întreprinderile care angajează rezidenți din zonele urbane cele mai defavorizate sunt prelungite treptat, inclusiv în regiunile ultraperiferice. În Germania, în cadrul programului Teilhabechancengesetz , pentru angajarea șomerilor de lungă durată, statul plătește 75 % din salariul acestora în primul an și 50 % în al doilea an. În Cipru, în cadrul programului de ucenicie pentru noii absolvenți, avocaților, arhitecților sau inginerilor stagiari li se va acorda o indemnizație lunară pentru formare de 650 EUR. De asemenea, se acordă stimulente pentru încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap. În Portugalia, în cadrul programului de acțiune pentru combaterea precarității și promovarea negocierilor colective, se acordă sprijin întreprinderilor care angajează simultan, cu contract permanent, un tânăr șomer (sau o persoană tânără care caută un prim loc de muncă) și o persoană mai în vârstă aflată în șomaj de lungă durată. Sprijinul include scutiri parțiale sau totale de plăți către asigurările sociale. Se acordă, de asemenea, subvenții atunci când stagiile profesionale sunt transformate în contracte permanente pentru tineri și șomeri de lungă durată (au fost introduse modificări în 2019 pentru eficientizarea procesului de depunere a cererilor). În România, angajatorii care încadrează în muncă absolvenți cu contract permanent primesc, pentru fiecare angajat, o sumă lunară de 2 250 RON (aproximativ 475 EUR), pe o perioadă de 12 luni (18 luni pentru absolvenți cu handicap). Aceeași sumă este acordată și pentru angajarea șomerilor cu vârste de peste 45 de ani, a șomerilor care sunt părinți unici susținători ai familiilor monoparentale, a șomerilor de lungă durată sau a tinerilor NEET. În cele din urmă, aceeași sumă poate fi acordată (de la bugetul asigurărilor pentru șomaj) angajatorilor care încheie un contract de ucenicie sau de stagiu. În Suedia, se află în discuție o nouă măsură destinată șomerilor nou-sosiți și a șomerilor de lungă durată, prin care statul ar subvenționa puțin mai mult de jumătate din costul salarial. Mai multe detalii privind măsurile destinate unor grupuri specifice se găsesc în secțiunea 3.2.
Unele state membre au sprijinit ocuparea forței de muncă și veniturile din muncă prin reducerea sarcinii fiscale. În unele cazuri, măsurile de politică pot include, de asemenea, modificări ale contribuțiilor la asigurările sociale. În Spania au fost adoptate în 2018 mai multe facilități fiscale, inclusiv o scutire totală de taxe a alocațiilor de maternitate și de paternitate, o deducere a cheltuielilor pentru educația și îngrijirea timpurie a copiilor și deduceri pentru contribuabilii care locuiesc cu un partener dependent. În Franța, fostul CICE (creditul fiscal pentru ocuparea forței de muncă și competitivitate) a fost transformat într-o reducere directă a contribuțiilor la asigurările sociale de 6 puncte procentuale pentru salarii de până la 2,5 ori mai mari decât salariul minim. În plus, se va aplica o scădere cu 3,9 puncte procentuale a contribuțiilor angajatorilor la asigurările sociale pentru salarii mici. În Italia, a fost introdusă o taxă forfetară de 15 % pentru întreprinderile mici, profesioniștii și artizanii care declară venituri de până la 65 000 EUR. În Lituania, în cadrul unei reforme majore care introduce un impozit progresiv pe venitul persoanelor fizice, sarcina fiscală aplicată persoanelor cu venituri mici și medii va fi redusă pe o perioadă de 3 ani. Sistemul de impozitare a muncii este, de asemenea, în curs de simplificare, cu o scutire de la plata contribuțiilor la asigurările sociale pentru lucrătorii cu salarii mici, inclusiv pentru sistemul de pensii principal, precum și o creștere a contribuției generale la asigurările sociale (CSG). În Ungaria, contribuțiile angajatorilor la asigurările sociale au fost reduse în 2019 de la 19,5 % la 17,5 %. În plus, nu trebuie plătite contribuții pentru veniturile din muncă ale pensionarilor, astfel încât să se promoveze participarea acestora la piața forței de muncă. Polonia a adoptat o facilitate fiscală pentru tinerii cu vârste sub 26 de ani. În Malta, ca parte a inițiativei „Making Work Pay”, bugetul pe 2019 a confirmat cecul în valoare de 40 până la 68 EUR pentru toate persoanele care au un loc de muncă unde câștigă mai puțin de 60 000 EUR. Contribuția minimă a persoanelor care desfășoară activități independente a crescut cu 1,9 % în 2019, pentru a finanța o creștere a protecției, atât în ceea ce privește gradul de acoperire, cât și durata. În Slovenia, indemnizația de concediu a fost scutită de la plata impozitului pe venit și a contribuțiilor la asigurările sociale până la nivelul salariului mediu.
Mai multe state membre iau măsuri pentru a îmbunătăți soliditatea și transparența cadrelor pentru stabilirea salariilor și negocierile colective. În Grecia, au fost restabilite principiile de extindere a convențiilor colective și a tratamentului favorabil (și anume, posibilitatea de a se abate de la convenții numai în favoarea angajatului). Acest lucru a dus până în prezent la extinderea a cincisprezece convenții colective, reprezentând peste 220 000 de lucrători. În Croația, se discută măsuri legislative pentru o mai bună armonizare a stabilirii salariilor la nivelul administrației de stat prin introducerea unor grile de salarizare comune și a unor coeficienți pentru complexitatea locurilor de muncă. Noua legislație ar acoperi, de asemenea, raporturile de muncă ale funcționarilor publici care sunt în prezent negociate prin negocieri colective, cu condiția punerii în aplicare a unui nou sistem de evaluare a performanței. Letonia și-a modificat legislația muncii pentru a facilita acordurile bipartite la nivel sectorial, permițându-le să deroge, în anumite condiții, de la obligația plății unui supliment de 100 % pentru ore suplimentare. În Lituania, un proiect de lege urmărește să clarifice cadrul juridic pentru dialogul social și negocierile colective la nivel național, sectorial sau administrativ. În plus, pentru a consolida capacitatea financiară a partenerilor sociali, contribuabilii vor avea posibilitatea de a aloca sindicatelor 1 % din impozitul pe venitul lor personal. În Slovacia, în urma unei modificări a codului muncii, angajaților li se permite acum să își facă public cunoscute salariile, nemaifiind posibilă interzicerea divulgării lor prin contract.
În 2019, salariile minime au crescut în aproape toate statele membre care aplică salarii prevăzute de lege. Tabelul 2 oferă o imagine generală a actualizărilor care au avut loc în 2019. De exemplu, în Estonia, salariul minim brut a fost majorat la 540 EUR în ianuarie 2019, de la 500 EUR în 2018. Partenerii sociali au fost de acord ca, până în 2022, creșterile salariului minim să fie calculate anual pe baza productivității muncii și a creșterii economice. În Grecia, guvernul a majorat salariul minim legal cu 10,9 % și a eliminat salariul sub-minim pentru persoanele sub 25 de ani. Aceasta este prima creștere începând cu 2012. În Spania, salariul minim legal a crescut la 12 600 EUR pe an, ca urmare a unui acord politic (fără partenerii sociali). În paralel, guvernul a anunțat creșterea salariilor din sectorul public cu cel puțin 2,25 % în 2019, care va fi urmată de noi creșteri cu cel mult 0,5 puncte procentuale, în funcție de creșterea PIB-ului. În Croația, salariul minim brut a crescut de la 3 440 KN la 3 750 KN (de la circa 460 EUR la 505 EUR) - cea mai mare creștere începând din 2008. În Lituania, salariul minim a fost majorat de la 400 EUR pe lună la 430 EUR, dar, în urma reformei impozitului pe venitul persoanelor fizice, acesta se ridică la 555 EUR. Salariul minim din Slovacia a crescut de la 480 la 520 EUR. În Letonia, deși salariul minim la nivel național nu a fost majorat, salariile minime au fost actualizate pozitiv în sectorul construcțiilor și în învățământ. În Polonia, guvernul a anunțat creșteri majore ale salariului minim, care va deveni aproape dublu în termeni nominali în următorii cinci ani (de la 2 250 PLN în 2019 la 4 000 în 2024, adică de la aproximativ 525 EUR la 930 EUR). În cele din urmă, Italia și Cipru discută propuneri de introducere a unui salariu minim stabilit prin lege. În Italia, un proiect de lege propune introducerea unui salariu minim brut pe oră de 9 EUR. În Cipru, guvernul și-a anunțat intenția de a introduce un salariu minim fix atunci când economia ajunge va ajunge la un stadiu de ocupare integrală a forței de muncă, cu o rată a șomajului de 5 %. Conform previziunilor, acest lucru se va întâmpla în perioada 2020-2021.
Tabelul 2: Actualizări lunare ale salariului minim în 2019 (în EUR)
|
Țara |
2018 |
2019 |
Creștere nominală |
Creștere reală |
|
Belgia |
1 562,59 |
1 593,76 |
2,0 % |
0,2 % |
|
Bulgaria |
260,76 |
286,33 |
9,8 % |
7,4 % |
|
Croația |
462,10 |
505,90 |
9,5 % |
8,4 % |
|
Cehia |
477,78 |
518,97 |
8,6 % |
7,2 % |
|
Estonia |
500,00 |
540,00 |
8,0 % |
5,0 % |
|
Franța |
1 498,47 |
1 521,22 |
1,5 % |
0,1 % |
|
Germania |
1 497,79 |
1 557,09 |
4,0 % |
2,2 % |
|
Grecia |
683,76 |
758,33 |
10,9 % |
10,4 % |
|
Ungaria |
444,69 |
464,20 |
4,4 % |
5,0 % |
|
Irlanda |
1 613,95 |
1 656,20 |
2,6 % |
1,8 % |
|
Letonia |
430,00 |
430,00 |
0,0 % |
-2,9 % |
|
Lituania |
400,00 |
555,00 (430,00) |
7,5 % |
5,0 % |
|
Luxemburg |
1 998,59 |
2 071,10 |
3,6 % |
2,0 % |
|
Malta |
747,54 |
761,97 |
1,9 % |
0,9 % |
|
Țările de Jos |
1 578,00 |
1 615,80 |
2,4 % |
0,4 % |
|
Polonia |
502,75 |
523,09 |
4,1 % |
6,4 % |
|
Portugalia |
676,67 |
700,00 |
3,5 % |
2,8 % |
|
România |
407,86 |
446,02 |
9,4 % |
6,0 % |
|
Slovacia |
480,00 |
520,00 |
8,3 % |
6,0 % |
|
Slovenia |
842,79 |
886,63 |
5,2 % |
3,9 % |
|
Spania |
858,55 |
1 050,00 |
22,3 % |
21,1 % |
|
Regatul Unit |
1 638,36 |
1 746,73 |
4,9 % |
2,4 % |
Sursa: calcule Eurofound. Cifre armonizate privind salariile lunare brute în euro aplicabile angajaților cu normă întreagă la rata integrală specifică adulților. Convertite în euro, modificările reale ale salariului minim din HU și PL sunt mai mari decât modificările nominale datorită devalorizării forintului maghiar și a zlotului polonez.
3.2.Orientarea 6: Consolidarea ofertei de forță de muncă și îmbunătățirea accesului la locuri de muncă, aptitudini și competențe
Această secțiune se referă la punerea în aplicare a orientării nr. 6 privind ocuparea forței de muncă, în care se recomandă statelor membre să creeze condiții pentru consolidarea ofertei de forță de muncă, a aptitudinilor și a competențelor. Secțiunea prezintă indicatorii privind nivelul de educație și formare profesională, rezultatele și impactul asupra dezvoltării de competențe și asupra capacității de inserție profesională a forței de muncă și continuă cu analiza rezultatelor de pe piața forței de muncă pentru diferite grupuri subreprezentate pe această piață (de exemplu tinerii, lucrătorii în vârstă, femeile, persoanele provenite dintr-un context de migrație și persoanele cu handicap). Secțiunea 3.2.2 prezintă măsurile de politică adoptate de statele membre în aceste domenii și măsurile care vizează respectivele grupuri.
3.2.1 Indicatori-cheie
După o perioadă lungă de progrese neîntrerupte, proporția persoanelor care părăsesc timpuriu sistemele de educație și formare 46 a stagnat în ultimii doi ani. Reducerea ratei de părăsire timpurie a școlii face parte din obiectivele principale în materie de educație din cadrul Strategiei Europa 2020. Statele membre au convenit să reducă rata medie de părăsire timpurie a școlii la nivelul UE sub 10 % până în 2020, începând de la 14,7 % în 2008. Această proporție a scăzut constant până în 2016, când a ajuns la 10,7 %. De atunci, nu s-au înregistrat îmbunătățiri majore, acest indicator fiind stabil, la 10,6 % atât în 2017, cât și în 2018. După cum reiese din figura 20, situația a rămas aproape neschimbată în aproximativ jumătate dintre statele membre, cu fluctuații anuale cuprinse între + 0,2 și -0,2 puncte procentuale. Îmbunătățiri majore au fost înregistrate în România (-1,7 puncte procentuale), Grecia (-1,3 puncte procentuale) și Luxemburg (-1 pp), în timp ce Suedia și Danemarca au înregistrat o creștere a proporției persoanelor care părăsesc timpuriu școala cu 1,6 și, respectiv, 1,4 puncte procentuale. Luând în considerare evoluția din statele membre care sunt marcate ca având situații „critice” (în conformitate cu clasificarea din tabloul de bord social), și anume Malta, Spania și Italia, apar două imagini diferite. În timp ce primele două țări au înregistrat o tendință pozitivă între 2017 și 2018, cu o reducere a ratei părăsirii timpurii a școlii de -0,3 și, respectiv, -0,4 puncte procentuale, procentul părăsirii timpurii a școlii a crescut și mai mult în Italia, ajungând la 14,5 % (+ 0,5 puncte procentuale). În 2018, 17 state membre au înregistrat rate ale părăsirii timpurii a școlii sub 10 %. Rata a continuat să depășească cu mult obiectivul UE (și s-a situat și peste obiectivele naționale) în Spania (17,9 %), Malta (17,4 %) și România (16,4 %), însă a fost egală sau mai mică de 5 % în Irlanda, Polonia, Grecia, Lituania, Slovenia și Croația. De-a lungul unui deceniu (figura 21), rata părăsirii timpurii a școlii a scăzut cel mai mult în Portugalia, Spania, Grecia, Irlanda și Malta, a înregistrat o creștere considerabilă în Slovacia și Suedia, rămânând în aceste două țări sub nivelul de referință stabilit în Strategia Europa 2020. O serie de state membre prezintă disparități regionale semnificative în ceea ce privește ratele părăsirii timpurii a școlii (a se vedea anexa 3).
Figura 20: Ratele de părăsire timpurie a școlii diferă considerabil între statele membre
Părăsirea timpurie a sistemelor de educație și formare profesională (% din populația cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani) și modificarea anuală (indicator principal din tabloul de bord social)
Sursa: Eurostat. Perioada: nivelurile din 2018 și modificările anuale în raport cu 2017. Notă: axele sunt centrate pe media UE neponderată. Legenda este prezentată în anexă. Întreruperi de serie pentru BE, DK, IE și MT.
Ratele de părăsire timpurie a școlii diferă semnificativ între diversele grupuri de populație. În medie, mai puține femei părăsesc prematur sistemele de educație și formare decât colegii lor bărbați (8,9 % față de 12,2 %). Această diferență de 3,3 puncte procentuale între femei și bărbați a rămas, în linii mari, constantă în ultimul deceniu (cu o contracție de numai 0,7 puncte procentuale din 2008). Țara nașterii influențează în mod semnificativ tendințele în materie de părăsire timpurie a școlii: populația autohtonă manifestă rate mai mici de părăsire timpurie a școlii decât persoanele născute în altă țară din UE (9,5 %, comparativ cu 19,2 %); diferența este și mai mare pentru persoanele născute în afara UE, care înregistrează o rată de părăsire timpurie a școlii de 20,7 %. Pentru acest grup, însă, diferența a scăzut cu 8,9 puncte procentuale față de 2008.
Părăsirea timpurie a școlii reprezintă un obstacol în calea creșterii economice și a ocupării forței de muncă Tinerilor care părăsesc timpuriu sistemele de educație și de formare le lipsesc în mod vădit cunoștințele, competențele și calificările și ca atare se confruntă cu probleme grave și persistente pe piața forței de muncă. În 2018, 53,8 % dintre persoanele care au părăsit timpuriu sistemele de educație și de formare profesională erau fie șomeri, fie persoane inactive. În consecință, aceste persoane sunt, în același timp, mai expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială.
Figura 21: În ciuda unor progrese substanțiale, obiectivul Strategiei Europa 2020 în ceea ce privește părăsirea timpurie a școlii nu a fost atins încă
Rata părăsirii timpurii a sistemelor de educație și formare, 2009-2018 și obiectivul UE 2020 (%)
Sursa: Eurostat, Ancheta UE asupra forței de muncă, codul datelor online: [edat_lfse_14].
Notă: toate țările: întrerupere a seriilor temporale în 2014 (trecerea de la ISCED 1997 la ISCED 2011); schimbarea ISCED nu are niciun impact asupra comparabilității în timp a acestui indicator pentru toate statele membre, cu excepția Estoniei.
Peste unul din cinci elevi nu dispune de competențele de bază minime necesare la vârsta respectivă, fapt ce evidențiază nevoia urgentă de a îmbunătăți sistemele de învățământ. Programul OCDE privind evaluarea internațională a elevilor (PISA) din 2018 arată că, în medie, performanța la nivelul UE a scăzut în toate domeniile față de 2015 47 . În 2018, 21,7 % dintre elevii europeni au obținut rezultate slabe 48 la citire, 22,4 % la matematică și 21,6 % la științe. Cu toate acestea, există diferențe majore între statele membre. În timp ce în Estonia, Irlanda, Finlanda și Polonia, mai puțin de 15 % dintre elevi aveau rezultate slabe la citire, Bulgaria, Cipru, România, Malta, Slovacia și Grecia întâmpinau dificultăți, peste 30 % dintre elevi nereușind să atingă nivelurile elementare de competență la citire. Rezultatele în domeniul educației rămân puternic influențate de situația socioeconomică a elevilor și de proveniența dintr-un context de migrație, ceea ce indică faptul că educația nu dă dovadă de prea multă eficacitate în calitate de forță pentru mobilitatea socială. Elevii cu statut socio-economic inferior sau care provin dintr-un context de migrație sunt suprareprezentați în grupul elevilor cu rezultate slabe și întâmpină dificultăți în obținerea unui nivel de bază de competență la toate cele trei domenii. În toate statele membre, probabilitatea ca elevii plasați în sfertul inferior al clasamentului socioeconomic să atingă nivelul minim de competență în materie de citire este mai mică în raport cu colegii aflați în primul sfert al clasamentului socioeconomic. Bulgaria, România, Ungaria, Slovacia și Luxemburg prezintă cele mai mari decalaje între aceste două grupuri, în timp ce contextul socioeconomic al elevilor afectează mai puțin rezultatele elevilor în Estonia, Finlanda și Irlanda.
Incluziunea romilor în educație rămâne o provocare, din cauza mai multor factori, printre care segregarea școlară, învățământul neincluziv și obstacolele generate de sărăcia extremă sau de segregarea locuințelor. În pofida eforturilor de creștere a ratei de participare și de reducere a abandonului școlar, mai puțin de un copil de etnie romă din cinci tranzitează către niveluri superioare de educație. Absenteismul și ratele de părăsire timpurie a școlii în rândul romilor, la nivelul de 70 %, sunt semnificativ mai mari decât în cazul altor categorii de elevi și decât obiectivul Europa 2020, și anume o rată de 10 % 49 .
Figura 22: Cadrele didactice din statele membre îmbătrânesc
Cadrele didactice din învățământul secundar pe grupe de vârstă (ISCED 2-3), 2017
Sursa: Eurostat, UOE, codul datelor online: [educ_uoe_perp01]. Clasament de la procentul ce mai mic la procentul cel mai mare de cadre didactice cu vârsta de 50 de ani sau mai mult. IE include doar date referitoare la cadrele didactice din învățământul secundar superior. DK include doar date referitoare la cadrele didactice din învățământul secundar inferior.
Mai multe state membre nu dispun de un număr adecvat de cadre didactice de înaltă calificare, iar populația din învățământ îmbătrânește. În 2017, numărul cadrelor didactice și al personalului academic se ridica la 8,8 milioane la toate nivelurile de educație din UE. Conform Anchetei internaționale privind predarea și învățarea (TALIS) a OCDE din 2018 50 , 34 % dintre cadrele didactice din învățământul secundar inferior lucrează în școli unde cel puțin 10 % dintre elevi au nevoi speciale, 19 % în școli unde peste 30 % dintre elevi provin din gospodării dezavantajate din punct de vedere socio-economic și 32 % în școli unde cel puțin 1 % dintre elevi sunt refugiați. Cu toate acestea, 23,5 % dintre directorii de școli raportează un deficit de cadre didactice cu competențe în predarea într-un cadru multicultural sau multilingv, iar 37,8 % declară un deficit de cadre didactice care dețin competențe de predare pentru elevii cu nevoi speciale. În plus, oferta de cadre didactice cu înaltă calificare pentru fiecare materie, precum și îmbătrânirea cadrelor didactice reprezintă provocări majore în multe state membre. În medie, 32,8 % dintre cadrele didactice din învățământul primar și 39 % dintre cadrele didactice din învățământul secundar aveau cel puțin 50 de ani. Analizând în mod particular învățământul secundar, Italia, Grecia, Estonia, Lituania și Letonia sunt țările cele mai afectate de îmbătrânire și vor trebui să înlocuiască aproximativ jumătate din forța lor de muncă pedagogică în următorul deceniu (figura 22).
Figura 23: Cadrele didactice câștigă adesea mai puțin decât media lucrătorilor cu studii superioare:
Salariile cadrelor didactice, în raport cu veniturile medii ale lucrătorilor absolvenți de învățământ terțiar, 2016*
Sursa: OCDE (2018), Education at a Glance 2018. *An de referință 2015 pentru Cehia și Finlanda; 2014 pentru Franța, Italia, Lituania, Țările de Jos. Nu sunt disponibile date pentru BE, BG, CY, IE, ES, MT, HR și RO.
Adesea, profesia de cadru didactic nu este deosebit de atractivă. Cadrele didactice câștigă adesea mult mai puțin decât media lucrătorilor cu studii superioare (figura 23). Mai precis, în Cehia, Slovacia, Italia și Ungaria, cadrele didactice din toate ciclurile de învățământ câștigă în medie mai puțin de 80 % din câștigurile altor lucrători cu studii superioare. Numai în Luxemburg, Portugalia și Grecia, salariile cadrelor didactice din toate ciclurile de învățământ le depășesc pe cele ale altor absolvenți de învățământ terțiar, în timp ce în Letonia, Finlanda și Germania acest lucru se observă exclusiv în învățământul secundar superior. Un număr considerabil de angajați din domeniul educației se confruntă, de asemenea, cu condiții dificile de lucru. Conform unei clasificări bazate pe cel de al șaselea sondaj european privind condițiile de muncă 51 , 52 , unul din cinci salariați din acest sector (19 %) se încadrează în categoria „sub presiune” în ceea ce privește calitatea locului de muncă, iar 4 % în categoria „calitate inferioară”. În plus, profesia de cadru didactic pare neatractivă pentru bărbați. În Europa, cadrele didactice sunt în general femei: 95,7 % în învățământul preșcolar, 85,5 % în cel primar și 64,7 % în învățământul secundar. În cele din urmă, programele de inițiere și de mentorat în primele etape ale carierei cadrelor didactice, precum și posibilitățile de dezvoltare profesională continuă ar putea fi îmbunătățite pentru a spori atractivitatea profesiei. Deși, conform anchetei OCDE TALIS 2018, peste 92 % dintre cadrele didactice din întreaga UE participă în mod regulat la activități de dezvoltare profesională continuă, aceștia menționează că incompatibilitatea cu programul de lucru, lipsa stimulentelor, costul formării profesionale sau nepotrivirea dintre ofertă și nevoile reale reprezintă obstacole importante în calea participării lor active la acest tip de activități.
UE, în ansamblul său, și-a atins cu doi ani înainte de termen obiectivul principal reprezentat de o rată de 40 % de absolvire a învățământului terțiar. În 2018, proporția populației în vârstă de 30-34 de ani care absolvise o formă de învățământ terțiar sau echivalent era de 40,7 % (figura 24). Deși toate statele membre au înregistrat rezultate mai bune în ultimul deceniu, în 2018 zece dintre ele aveau încă rate de absolvire a învățământului terțiar sub obiectivul Strategiei Europa 2020. România și Italia, cele două state membre cu cele mai scăzute proporții ale absolvenților de învățământ terțiar (24,6 % și, respectiv, 27,8 %), au înregistrat progrese, cu 53 % și, respectiv, 45 % față de 2008, comparativ cu o rată globală a progresului de 31 % la nivelul UE în aceeași perioadă. În Slovacia și Cehia, ratele de absolvire a învățământului terțiar au crescut de peste două ori față de 2008. În plus, în țări precum Suedia, Luxemburg, Irlanda, Cipru și Lituania, peste 50 % din populația cu vârste cuprinse între 30 și 34 de ani deține o diplomă de învățământ terțiar. Acest lucru este încurajator, întrucât în rândul tinerilor care au absolvit recent studii superioare tendința este ca rata de ocupare a forței de muncă să fie mult mai ridicată decât în rândul tinerilor cu niveluri mai scăzute de calificare. Cu toate acestea, în UE există în continuare diferențe considerabile între bărbați și femei în ceea ce privește ratele de absolvire (35,7 % față de 45,8 % în 2018), iar decalajul a crescut constant în ultimul deceniu. În pofida îmbunătățirilor aduse, în 2018, țara nașterii încă influența rata de absolvire a învățământului terțiar, persoanele născute în afara UE prezentând rate de absolvire a învățământului terțiar cu aproximativ 5 puncte procentuale mai scăzute (35,8 %) decât persoanele născute în UE.
Figura 24: Obiectivul privind învățământul superior din cadrul Strategiei Europa 2020 a fost atins, deși persistă diferențe între statele membre
Rata de absolvire a învățământului terțiar, 2008, 2018 și obiectivul Strategiei UE 2020 (%)
Sursa: Eurostat, ancheta privind forța de muncă, codul datelor online: [edat_lfse_03]. Indicatorii acoperă ponderea populației totale cu vârste cuprinse între 30 și 34 de ani care a absolvit cu succes învățământul terțiar (ISCED 5-8). În 2014 a avut loc o întrerupere de serie ca urmare a introducerii noii clasificări ISCED; datele pentru 2017 referitoare la LU nu sunt fiabile din cauza dimensiunii reduse a eșantionului.
Nevoile în materie de investiții în educație și formare sunt semnificative, în timp ce cheltuielile din domeniul educației au rămas stabile în ultimii ani. Asigurarea accesului la educație și îngrijire timpurie de calitate pentru toți copiii, renovarea școlilor pentru a le adapta la noile abordări pedagogice și tehnologii digitale sau atragerea celor mai bune cadre didactice cu salarii adecvate și oportunități de dezvoltare profesională necesită investiții pe măsură în sistemele de educație și formare. Cu toate acestea, în ciuda acestor nevoi de investiții din ce în ce mai mari, în ultimul deceniu cheltuielile din domeniul educației au stagnat sau chiar au scăzut. În 2017, în medie 4,6 % din PIB a fost alocat educației și formării în UE. Acest raport este în scădere din 2009, când a fost de 5,2 %. În plus, există diferențe considerabile între statele membre. În timp ce Suedia, Danemarca și Belgia cheltuiesc peste 6 % din PIB pentru educație, România nu atinge 3 % din PIB. De asemenea, Irlanda, Bulgaria, Slovacia, Grecia, Italia și Spania cheltuiesc între 3 % și 4 % din PIB. Dacă se măsoară ca procent din cheltuielile publice totale, cheltuielile pentru educație în UE în 2017 au reprezentat 10,2 %, o cifră care a rămas stabilă din 2012, după ce a scăzut cu aproape jumătate de punct procentual față de vârful atins în perioada anterioară crizei (10,6 % în 2008). Doar dacă se analizează evoluția reală de la an la an a cheltuielilor pentru educație, se poate remarca o tendință ușor pozitivă la nivelul UE (+ 0,5 % între 2016 și 2017). Având în vedere estimările privind deficitul de investiții în infrastructura educațională care ar urma să se ridice la aproximativ 500 de miliarde EUR până în 2040 53 , această stagnare a cheltuielilor din domeniul educației reprezintă o problemă importantă. Cartografierea nevoilor de investiții la nivelul statelor membre în ceea ce privește infrastructura și serviciile educaționale, luând în considerare particularitățile naționale, poate contribui la elaborarea unor strategii de investiții inteligente și orientate spre viitor.
Deși lucrătorii cu calificări medii reprezintă în continuare cea mai mare parte din ocuparea totală, ponderea locurilor de muncă unde sunt necesare calificări medii se restrânge. Adulții cu calificări medii au ocupat majoritatea locurilor de muncă în toate categoriile profesionale, cu excepția cadrelor de conducere, a profesioniștilor și a locurilor de muncă din cadrul ocupațiilor elementare (figura 25). Cu toate acestea, ponderea ocupării forței de muncă în ocupații de nivel mediu este în scădere, ca parte a unei tendințe de lungă durată în ceea ce privește structura ocupațională a pieței forței de muncă. În special, între 2002 și 2018, în medie, ponderea locurilor de muncă de nivel mediu a scăzut în UE cu aproximativ 13 puncte procentuale, în timp ce proporția locurilor de muncă de nivel scăzut și de nivel înalt a crescut cu 5 și, respectiv, 7 puncte procentuale (Comisia Europeană, LMWD, 2019). Pe lângă modificările intervenite la nivelul cererii de competențe, procesul de perfecționare schimbă totodată și oferta de competențe. Mai exact, a avut loc o creștere semnificativă a numărului de absolvenți de învățământ terțiar în rândul populației adulte încadrate în muncă, ceea ce a dus la creșterea numărului de adulți ce au astfel de calificări cu aproape 23 de milioane (o creștere de aproape 41 %). Prin urmare, există o tendință clară către o forță de muncă cu un nivel ridicat de studii la toate nivelurile de ocupare a forței de muncă, în timp ce lucrătorii cu un nivel scăzut de educație beneficiază de mai puține locuri de muncă, nu numai în ceea ce privește profesiile de nivel înalt, ci și în profesiile de nivel mediu și (în special) de nivel scăzut (Comisia Europeană, ESDE, 2018). Evoluția rapidă a cererii de competențe mai complexe contribuie la decalajul dintre competențe și cererea pieței în multe state membre (Comisia Europeană, LMWD, 2019).
Figura 25: Adulții cu calificare medie ocupă majoritatea locurilor de muncă
Compoziția forței de muncă și cererea și oferta de competențe, UE 28, 2007 și 2018
Sursa: Eurostat, Ancheta UE asupra forței de muncă, codul datelor online [ lfsa_egised ].
Gradul de ocupare al absolvenților de învățământ superior și al persoanelor cu calificări profesionale de nivel mediu este mai ridicat. Adeseori, adulții slab calificați sunt dezavantajați pe piața forței de muncă în comparație cu alți adulți care au rămas mai mult timp în sistemul de educație. În UE, raportul dintre adulții slab calificați și numărul de locuri de muncă ce necesită niveluri scăzute de calificare este în medie de 3 la 1 (JER, 2019). Cu alte cuvinte, există de trei ori mai mulți adulți cu nivel scăzut de calificare decât locuri de muncă ce necesită un nivel scăzut de calificare. În cele din urmă, această situație poate conduce, pentru lucrătorii slab calificați, la o mai slabă participare pe piața forței de muncă, la o incidență mai mare a muncii precare și la riscul de a se retrage complet de pe piața forței de muncă. În medie, numai 57 % dintre persoanele cu vârste cuprinse între 20 și 34 de ani cu un nivel scăzut de instruire (și care nu mai participau la niciun program de educație sau de formare) erau încadrate în muncă în 2018. În același timp, rata de ocupare a absolvenților recenți cu o calificare generală de nivel mediu era de 66,3 %, a celor cu o calificare profesională de nivel mediu de 79,5 % și a celor cu o diplomă universitară de 85,5 %. Decalajele observate la nivelul ratelor de ocupare a forței de muncă în funcție de educație variază semnificativ de la un stat membru la altul și sunt, în general, mai mari atunci când se compară persoanele cu un nivel scăzut de educație cu persoanele cu educație medie (a se vedea figura 26). În aproximativ jumătate din statele membre, rata de ocupare a persoanelor cu un nivel scăzut de instruire este cu peste 20 de puncte procentuale mai mică decât pentru persoanele cu un nivel mediu de educație.
Figura 26: Tinerii absolvenți cu studii superioare sau cu calificări profesionale de nivel mediu au perspective mai bune pe piața forței de muncă
Ratele de ocupare ale proaspeților absolvenți cu vârste de 20-34 de ani în funcție de nivelul de instruire, 2018 (%)
Sursa: Eurostat (Ancheta UE asupra forței de muncă, 2018, codul datelor online [ edat_lfse_24 ]). Note explicative: Datele referitoare la rata de ocupare a persoanelor cu un nivel scăzut de calificare includ toți tinerii adulți cu vârste de 20-34 de ani care nu sunt înscriși într-un program de învățământ sau de formare, indiferent cu cât timp în urmă au finalizat studiile. Datele pentru persoanele cu studii medii și superioare includ numai absolvenții care au finalizat studiile cu 1-3 ani înainte de anchetă. Datele exclud persoanele care sunt încă înscrise în sisteme de învățământ sau de formare.
Mai mult de un sfert dintre adulții tineri nu au un nivel de calificare relevant pe piața muncii. După cum s-a arătat mai sus, obținerea unei diplome de învățământ terțiar sau a unui nivel mediu de calificare profesională este corelată cu o rată de ocupare mai bună. Cu toate acestea, 10,3 % dintre persoanele din grupa de vârstă 30-34 de ani (vârstă la care majoritatea tinerilor și-au încheiat educația și formarea inițială) au obținut un nivel mediu de calificare de orientare generală, iar 16,4 % au obținut o calificare inferioară unei diplome de nivel secundar superior (cu alte cuvinte, aparțin categoriei persoanelor slab calificate). Aceste cifre sugerează că mai mult de un sfert dintre adulții tineri din UE nu obțin o calificare cu o relevanță directă pentru piața forței de muncă. Cu toate acestea, există diferențe semnificative între țări; de exemplu, în Cehia sau Croația această pondere este mai mică de 10 %, în timp ce în Malta și Portugalia este mai mare de 50 % (figura 27).
Figura 27: Peste un sfert dintre adulții tineri nu obțin un nivel de calificare relevant pe piața muncii
Nivelul de studii și orientarea tinerilor adulți cu vârste cuprinse între 30 și 34 de ani, 2018
Sursa: Eurostat, Ancheta UE asupra forței de muncă, sursa datelor online [ edat_lfs_9914 ].
Deși educația și formarea profesională (EFP) de nivel mediu au un potențial important de adaptare a ofertei de competențe la transformările de pe piața muncii, ponderea tinerilor adulți cu acest tip de calificare este în declin. O filieră de educație și formare profesională deschide perspective bune în ceea ce privește capacitatea de inserție profesională pe piața forței de muncă: 80 % dintre absolvenții de EFP își găsesc primul loc de muncă pe termen lung în maximum șase luni de la finalizarea studiilor 54 . Cu toate acestea, proporția tinerilor adulți cu o calificare în domeniul EFP de nivel mediu în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 30 și 34 de ani a scăzut în UE de la 35 % în 2009 la 32,4 % în 2018. Această evoluție a fost rezultatul unei combinații de factori, printre care, pe de o parte, declinul ratei de părăsire timpurie a sistemelor de educație și formare și, pe de altă parte, creșterea ratei de absolvire a învățământului terțiar. În multe state membre, persistă lipsa de atractivitate a carierelor în domeniul EFP, în parte din cauza unor concepții greșite larg răspândite cu privire la EFP, dar și din cauza unor lacune reale în ceea ce privește calitatea și relevanța pe piața muncii a programelor de educație și formare profesională.
Figura 28: Procentul adulților tineri cu o calificare EFP de nivel mediu este în declin
Numărul adulților tineri cu vârste cuprinse între 30 și 34 de ani care au o calificare EFP și cota lor din populația totală cu vârste cuprinse între 30 și 34 ani, 2009-2018
Sursa: Eurostat, ancheta privind forța de muncă, codul datelor online [ edat_lfs_9914 ]. Note explicative: Datele pentru 2009 se bazează pe un modul ad hoc al anchetei UE asupra forței de muncă privind tinerii pe piața forței de muncă. Definițiile EFP din 2009 și 2018 ar putea să nu fie pe deplin comparabile, însă ambele surse acoperă numai calificările EFP de nivel mediu (adică nivelul de învățământ secundar superior sau post-secundar non-terțiar). Datele pentru 2009 au fost furnizate de Eurostat ca o extracție specială pentru DG EMPL.
Uceniciile și alte forme de învățare la locul de muncă facilitează în mod considerabil tranziția tinerilor adulți pe piața forței de muncă. În 2016, în UE, doar 63,2 % dintre tinerii adulți care nu erau expuși la învățarea la locul de muncă erau încadrați în muncă, în comparație cu 69,1 % pentru cei cu experiență de stagiu obligatorie și 83,7 % pentru cei cu experiență de ucenicie. Cu toate acestea, numai 56,7 % dintre tinerii adulți care au absolvit un program de educație și formare profesională au declarat că au fost expuși la învățarea la locul de muncă în 2016, 27,8 % în cadrul unui program de tip ucenicie și 28,9 % în cadrul altor tipuri de învățare la locul de muncă. Conform datelor disponibile, pentru a îmbunătăți învățarea la locul de muncă și implicit calitatea și relevanța EFP pe piața muncii, educația și formarea profesională ar putea integra elemente de bază stabile și elemente flexibile, pentru a le oferi cursanților aptitudinile specifice locului de muncă și competențele esențiale necesare pe piața forței de muncă. Acest lucru ar putea fi realizat printr-o abordare bazată pe rezultatele învățării, prin formare practică și prin formare la locul de muncă 55 .
Figura 29: Doar aproximativ jumătate dintre cursanții din domeniul EFP sunt expuși la învățare la locul de muncă
Expunerea tinerilor adulți (cu vârste cuprinse între 15 și 34 de ani) care au un nivel mediu de educație și formare profesională la învățarea la locul de muncă, 2016
Sursa: Eurostat, modulul ad hoc al anchetei UE asupra forței de muncă privind tinerii pe piața forței de muncă, 2016, codul datelor online [ lfso_16feduc ]. Notă explicativă: EFP de nivel mediu include educația și formarea secundară superioară sau post-secundară non-terțiară.
Există o marjă semnificativă pentru îmbunătățirea accesului și stimularea învățării în rândul populației adulte 56 . Consiliul a stabilit un criteriu de referință în cadrul Strategiei pentru educație și formare 2020, cu scopul de a se asigura că cel puțin 15 % din populația adultă (cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani) a urmat programe de educație sau de formare în ultimele patru săptămâni anterioare anchetei. S-au înregistrat puține progrese în ceea ce privește acest indicator în UE între 2008 și 2018: participarea la învățarea în rândul adulților a crescut cu numai 1,7 puncte procentuale, de la 9,4 % la 11,1 %, fără să atingă obiectivul stabilit în cadrul Strategiei educație și formare 2020 (figura 30). Aceste cifre pot reprezenta o barieră foarte importantă în calea eficacității politicilor active în domeniul pieței forței de muncă (a se vedea, de asemenea, secțiunea 3.3.). Cele mai scăzute rate de învățare în rândul adulților sunt observate în România, Bulgaria, Croația, Slovacia, Grecia și Polonia (sub 5 % din populația adultă), în timp ce ratele cele mai ridicate se înregistrează în Suedia, Finlanda și Danemarca (peste 20 %). Nouă state membre (inclusiv Regatul Unit și, într-o măsură mai mică, Slovenia și Danemarca) au înregistrat o deteriorare în acest domeniu în ultimul deceniu, în timp ce printre țările cu cele mai remarcabile îmbunătățiri s-au numărat Franța, Suedia, Estonia, Luxemburg, Irlanda și Portugalia (cu o creștere de peste 5 puncte procentuale). Un studiu recent realizat de Centrul Comun de Cercetare sugerează că inovațiile în domeniul educației online, cum ar fi cursurile online deschise și în masă (MOOC), sunt utilizate din ce în ce mai mult ca instrument de învățare pe tot parcursul vieții, în scopuri de perfecționare și recalificare 57 . Datele provenite de la furnizori de MOOC la nivel mondial indică faptul că, în 2018, 20 de milioane de noi cursanți s-au înscris la cel puțin un curs de educație online, iar numărul total de cursanți a depășit 100 de milioane. Lucrătorii consideră MOOC un instrument util pentru dobândirea de noi competențe necesare pe piața forței de muncă și pentru a se menține la curent cu noutățile din domeniul lor de activitate. Cu toate acestea, nu toate persoanele dispun de competențele digitale necesare pentru a participa la cursuri de educație online deschise și în masă. Într-adevăr, participanții la cursurile de tip MOOC au, de obicei, un nivel înalt de studii și de competențe digitale 58 .
Figura 30: Participarea adulților la învățare este scăzută și variază în mod semnificativ în rândul statelor membre
Proporția adulților (cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani) care participă la activități de educație și formare, 2008 și 2018
Sursa: Eurostat, Ancheta UE asupra forței de muncă, 2018, codul datelor online [trng_lfs_01].
Nivelul competențelor digitale crește lent și există în continuare diferențe enorme între țări. În medie, în UE, 57 % din populația cu vârste cuprinse între 16 și 74 de ani deținea cel puțin competențe digitale de bază în 2017 (1 pp mai mult decât în 2016). Competențele digitale scăzute pot avea un impact asupra productivității și potențialului de creștere, dar și asupra excluziunii sociale pentru o parte semnificativă a populației, având în vedere evoluția modalităților de furnizare a serviciilor și impactul tehnologiei asupra domeniului muncii. Nivelul este deosebit de scăzut în Bulgaria, România și Croația („situații critice”). În alte șase țări (Grecia, Polonia, Portugalia, Letonia, Irlanda și Ungaria, toate încadrate în categoria „de supravegheat”), el este relativ mai ridicat (în jur de 50 %), dar totuși scăzut în comparație cu media. Cele mai bune performanțe se observă în Luxemburg, Țările de Jos, Suedia și Finlanda, cu rate de peste 75 %. În afară de competențele digitale de bază, aproximativ jumătate din populația UE nu are un nivel rezonabil de competențe ca utilizatori de internet și numai aproximativ una din cinci persoane deține competențe la un nivel avansat 59 . Utilizatorii de internet reprezintă peste 70 % din populație în trei țări (Finlanda, Suedia și Luxemburg). Într-un stat membru din patru (Polonia, Portugalia, Cipru, Grecia, Italia, România și Bulgaria) ponderea populației cu competențe de utilizare a internetului rămâne sub 40 %. Una din trei persoane care pot utiliza internetul nu practică nicio manipulare activă de conținut, cum ar fi prelucrarea elementară a unui text.
Figura 31: Se observă decalaje semnificative între statele membre în ceea ce privește competențele digitale de bază
Proporția populației cu competențe digitale generale de bază sau mai avansate și modificarea anuală (indicator principal din tabloul de bord social)
Sursa: Eurostat. Perioada: nivelurile din 2017 și modificările anuale în raport cu 2016. Notă: axele sunt centrate pe media UE neponderată. Legenda este prezentată în anexă. Nu există date disponibile pentru IT.
O mare parte a lucrătorilor nu par să fie pregătiți să răspundă cererii tot mai mari de competențe digitale 60 . Potrivit unui studiu recent al JRC, aproximativ unul din șapte angajatori din UE (15 %) consideră că unii dintre angajații lor nu sunt pe deplin competenți atunci când desfășoară activități legate de utilizarea tehnologiilor digitale la locul de muncă și, prin urmare, constată lacune în materie de competențe digitale în rândul lucrătorilor. Această situație este problematică având în vedere digitalizarea tot mai accentuată a diferitelor domenii ale vieții și ale muncii, precum și automatizarea preconizată a unei serii de sarcini legate de muncă. Într-adevăr, aproximativ 90 % dintre profesii necesită în prezent competențe digitale. Competențele digitale pot compensa lipsa unor calificări formale superioare, însă opusul nu este valabil, iar lipsa competențelor digitale poate afecta negativ perspectivele salariale. După cum reiese din figura 32, este mai probabil pentru angajatorii mai mari decât pentru angajatorii mai mici să evidențieze lacunele în materie de competențe digitale. În același timp, este mai probabil pentru angajatorii mari decât pentru angajatorii mici să aibă resurse financiare pentru a investi în noi tehnologii digitale, ceea ce se traduce direct printr-o cerere mai mare de angajați dotați cu competențe digitale.
Figura 32: Cererea din ce în ce mai mare de competențe digitale nu este în concordanță cu oferta de competențe din partea lucrătorilor
Locuri de muncă unde se constată lacune în materie de competențe digitale în funcție de sector și dimensiune, UE28 (% din locurile de muncă)
Sursa: Uniunea Europeană, JRC, 2019.
Notă explicativă: Din răspunsurile la următoarea solicitare: „Vă rugăm să furnizați cea mai bună estimare a dvs. cu privire la numărul aproximativ sau proporția angajaților care îndeplinesc astfel de sarcini și să indicați câți dintre aceștia dețin competențe optime în îndeplinirea sarcinilor. Vă rugăm să rețineți că un angajat cu competențe optime este o persoană capabilă să-și desfășoare activitatea/să-și îndeplinească sarcina la nivelul solicitat.” Numărul de răspunsuri valabile: 4 569; N = 5 634 045.
Sursa: European Digital Skills Survey (valori ponderate), extras din Curtarelli et al. (2017)
Figura 33: Participarea la educație și formare este mai puțin frecventă pentru adulții șomeri și persistă diferențe mari între statele membre
Proporția adulților șomeri (cu vârste de 25-64 de ani) care participă la învățare (ca procent din totalul adulților șomeri), 2018
Sursa: Eurostat, Ancheta UE asupra forței de muncă, 2018, codul datelor online [ trng_lfse_02 ]. Notă explicativă: Nu sunt disponibile date pentru HR și RO. Datele pentru BG sunt din 2017.
Măsurile de formare pentru implicarea persoanelor defavorizate sunt deosebit de relevante. Acestea pot lua diverse forme, printre care, de exemplu, programe de formare profesională formală sau non-formală sau programe de dezvoltare a competențelor de bază. 61 Adulții șomeri și cu un nivel scăzut de calificare se confruntă cu provocări deosebite în ceea ce privește accesul la învățare. Conform datelor provenite din ancheta asupra ocupării forței de muncă, în 2018 ponderea adulților șomeri care au participat la orice activitate de formare în ultimele patru săptămâni anterioare anchetei (ca parte din toți adulții șomeri) variază de la aproape 1,5 % în Slovacia la peste 45 % în Suedia (media UE: 10,7 %) (figura 33). În afara Slovaciei, în țări precum Bulgaria, Ungaria, Lituania, Grecia, Polonia, Italia, Cehia, Cipru, Malta, Letonia și Germania mai puțin de 10 % din adulții șomeri participă la învățare. Pe de altă parte, în Luxemburg, Danemarca, Finlanda și Estonia ponderea participanților este de aproximativ 20 % sau depășește acest procent. Analizând procentul adulților cu nivel scăzut de calificare 62 care au participat la orice fel de activitate de formare în ultimele patru săptămâni anterioare anchetei (ca procent din totalul adulților slab calificați), apar, de asemenea, discrepanțe semnificative între statele membre (figura 34). Mai puțin de 1 % din adulții slab calificați participă la învățare în Cipru, Grecia și Croația, în timp ce mai mult de 10 % fac acest lucru în Suedia, Finlanda și Danemarca (media UE: 4,3 %). În ceea ce privește persoanele născute în afara UE (cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani), probabilitatea participării la educație și formare a fost, în medie la nivelul UE, ușor mai mare (în ultimele 4 săptămâni) (12,0 %) în 2018 decât în cazul persoanelor autohtone (11,1 %). Cu toate acestea, situația diferă de la o țară la alta. De exemplu, în Franța, Italia, Grecia și Austria, este mult mai probabil pentru persoanele autohtone decât pentru cele născute în afara UE să aibă acces la învățământul pentru adulți 63 . În plus, ancheta privind educația adulților (2016), care este mai specifică, a arătat o tendință diferită: pentru adulții migranți a fost puțin mai puțin probabil decât pentru adulții autohtoni să participe la programe de educație și formare formală și non-formală (42 % la nivelul UE, față de 45 %) 64 . În orice caz, migranții sunt mai frecvent asociați cu lipsa de orientare și consiliere cu privire la oportunitățile de învățare, având în vedere că, în întreaga UE, numai aproximativ un sfert din populația născută în străinătate beneficiază de un astfel de sprijin, față de o treime din persoanele autohtone.
Figura 34: În pofida diferențelor semnificative dintre statele membre, adulții slab calificați se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește participarea la activitățile de învățare
Proporția adulților slab calificați (cu vârste de 25-64 de ani) care participă la învățare (ca procent din totalul adulților slab calificați), 2018
Sursa: Eurostat, Ancheta UE asupra forței de muncă, 2018, codul datelor online [ trng_lfse_03 ].Notă explicativă : Nu există date disponibile pentru RO.
Figura 35: Deși în majoritatea statelor membre există servicii publice de orientare, acoperirea acestora în ceea ce privește raza de acțiune variază considerabil
Proporția adulților care primesc orientări privind oportunitățile de învățare pentru adulți, 2016
Sursa: Eurostat, ancheta privind educația adulților, 2016, extracția specială de date pentru DG EMPL. Notă explicativă: Nu există date disponibile pentru IE.
Furnizarea de orientări privind oportunitățile de învățare poate stimula în mod eficace cererea individuală și participarea la învățare. Cadrul de evaluare comparativă privind competențele și învățarea în rândul adulților a identificat furnizarea de orientări privind oportunitățile de învățare ca o pârghie esențială în materie de politici pentru a încuraja participarea adulților la învățare. Conform ultimelor date (2016) privind accesul la serviciile de orientare pentru învățare, astfel cum sunt furnizate de ancheta privind educația adulților 65 , există o puternică relație pozitivă între ponderea adulților (în vârstă de 25-64 de ani) care beneficiază de orientare și ponderea celor care participă în cele din urmă la învățare. 66 În timp ce serviciile publice de orientare reprezintă un instrument de politică comun în majoritatea statelor membre, acoperirea acestora în ceea ce privește raza de acțiune variază considerabil de la o țară la alta. În special, după cum reiese din figura 35, în 2016, ponderea adulților care au primit informații sau sfaturi gratuite privind oportunitățile de învățare de la instituții sau organizații în ultimele 12 luni a variat de la 1,5 % în România la aproape 56 % în Suedia (media UE: 24,3 %). În cele din urmă, în majoritatea țărilor doar o foarte mică minoritate a întreprinderilor (dintre care, de altfel, cele mai multe fiind întreprinderi mari) beneficiază de stimulente publice pentru formarea angajaților lor (a se vedea figura 36). Singurele excepții sunt Spania, Franța și Belgia, unde cel puțin o treime din totalul întreprinderilor primesc astfel de stimulente (a se vedea, de asemenea, JER 2019).
Figura 36: În majoritatea țărilor, doar o mică minoritate a întreprinderilor beneficiază de stimulente publice pentru a oferi cursuri de formare pentru angajații lor
Sprijin financiar pentru formare furnizat întreprinderilor, 2015 (%)
Sursa: Eurostat, Ancheta privind formarea profesională continuă, 2015, extracție specială de date pentru DG EMPL. Notă explicativă: Datele arată ponderea întreprinderilor cu 10 și mai mulți angajați care au raportat că au primit sprijin financiar public pentru furnizarea de cursuri de formare în anul de referință (2015). Nu există date disponibile pentru IE.
Situația tinerilor pe piața forței de muncă este în curs de îmbunătățire, în paralel cu consolidarea mediului macroeconomic. În UE, rata șomajului în rândul tinerilor a scăzut de la un vârf de 23,8 % în 2013 la 15,2 % în 2018. Acest procent este cu 0,7 puncte procentuale mai mic decât nivelul din 2008 anterior crizei, însă este în continuare aproximativ de două ori mai mare decât rata globală a șomajului (6,8 % în 2018). Dispersia ratelor șomajului în rândul tinerilor - deși în scădere de-a lungul timpului - rămâne ridicată (a se vedea figura 37), iar șomajul în rândul tinerilor depășește în continuare 30 % în unele state membre (Italia, Spania și Grecia). La celălalt capăt al spectrului, s-au realizat reduceri remarcabile în Bulgaria, Letonia, Polonia, Austria, Malta și Cehia, unde ratele s-au situat cu mult sub media UE în 2018. Bărbații tineri și femeile tinere se confruntă cu niveluri și tendințe similare în ceea ce privește ratele șomajului (14,5 % pentru femei și 15,7 % pentru bărbați în 2018), cu o ușoară diferență în favoarea femeilor, care a fost relativ constantă în ultimii opt ani (disparitatea de gen este inversată în categoriile de vârstă superioare). Redresarea ocupării forței de muncă nu conduce întotdeauna la crearea de locuri de muncă de calitate pentru tineri; în 2018, 12,8 % dintre angajații cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani erau angajați involuntar cu contracte temporare (comparativ cu 6,8 % dintre lucrătorii cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani). Această proporție era de peste 1 din 3 în Spania, Portugalia, Croația și Italia.
Figura 37: Deși în scădere de-a lungul timpului, dispersia ratelor șomajului în rândul tinerilor rămâne ridicată
Rata șomajului în rândul tinerilor (15-24), comparație multianuală
Sursa: Eurostat, Ancheta UE asupra forței de muncă, codul datelor online: [une_rt_a].
Pe lângă persoanele care lucrează sau caută un loc de muncă, o mare parte dintre tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani sunt în continuare inactivi din punct de vedere economic. În total, în UE, în 2018, 5,5 milioane de persoane din grupa de vârstă 15-24 de ani nu erau încadrate profesional și nu urmau niciun program educațional sau de formare (NEET). Această cifră reprezenta un procent de 10,4 % din populația din această categorie de vârstă, în scădere față de vârful de 13,2 % înregistrat în 2012 și sub nivelul din 2008 (10,9 %), dar totuși ridicat. Reducerea s-a datorat în principal intrării pe piața forței de muncă a șomerilor NEET. După cum reiese din figura 38, în mai multe țări se înregistrează în continuare rate NEET de peste 14 % (Italia, Bulgaria, România și Grecia, toate cu „situații critice”). Ratele NEET au crescut, deși rămân foarte scăzute, în Austria, Țările de Jos și Slovenia. Mai îngrijorător este faptul că ratele au crescut în Estonia și în Regatul Unit („de supravegheat”). Într-o notă mai pozitivă, s-au observat reduceri remarcabile în Cipru și Croația („performanță slabă, dar în curs de îmbunătățire”), pornind de la niveluri ridicate. Convergența este limitată, după cum sugerează panta ușor negativă a liniei de regresie.
Figura 38: În mai multe țări se înregistrează încă rate ridicate ale NEET
Rata NEET (15-24) și modificarea anuală (indicator principal din tabloul de bord social)
Sursa: Eurostat. Perioada: nivelurile din 2018 și modificările anuale în raport cu 2017. Notă: axele sunt centrate pe media UE neponderată. Legenda este prezentată în anexă.
În urma reducerii șomajului în rândul tinerilor, majoritatea NEET sunt în continuare inactivi, însă există diferențe substanțiale între statele membre și grupele de populație. În 2018, în UE, 6,1 % dintre tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani se aflau în această situație. Ratele de inactivitate în rândul NEET sunt deosebit de ridicate în Italia, Bulgaria și România, în timp ce în Spania, Croația și Grecia predomină șomajul (a se vedea figura 39). Gradul scăzut de instruire a fost identificat drept principalul factor de risc pentru NEET 67 . În rândul femeilor NEET, inactivitatea este mai frecventă decât șomajul, în timp ce, pentru bărbați, ambele rate sunt aproape egale.
Probabilitatea de a nu fi încadrați profesional și de a nu urma niciun program educațional sau de formare a fost mai mare pentru tinerii proveniți din familii de migranți. Rata NEET în rândul tinerilor născuți în afara UE (cu vârste de 18-24 de ani) a fost de 20,6 % în 2018, comparativ cu 13,1 % în rândul populației autohtone 68 . Diferența a fost mai mare de 10 puncte procentuale în mai multe state membre, cum ar fi Grecia, Malta, Slovenia, Germania, Italia și Spania. În plus, situația a fost, în medie, mai defavorabilă pentru tinerele femei provenite din familii de migranți (rata NEET de 23,8 %, cu 10,3 puncte procentuale mai ridicată decât în rândul categoriei similare autohtone). În plus față de persoanele născute în afara UE, persoanele autohtone care provin din familii de migranți au, de asemenea, șanse să fie afectate: în majoritatea statelor membre ale UE, probabilitatea ca acestea să nu fie nici încadrate profesional, nici să nu participe la un program de educație și formare este mai mare decât în cazul celor ai căror părinți fac parte din populația autohtonă. Diferența a fost deosebit de mare (cu o rată mai mare cu peste 8 puncte procentuale) în Slovenia, Franța, Belgia, Cehia și Luxemburg 69 . Tinerii proveniți din familii de migranți și care au și un nivel scăzut de instruire au fost deosebit de expuși la risc.
Figura 39: Majoritatea NEET sunt inactivi, însă există diferențe semnificative între statele membre
Profilul NEET (15-24 de ani în statele membre ale UE în 2018 (%)
Sursa: Eurostat, ancheta privind forța de muncă, codul datelor online: [edat_lfse_20].
Lucrătorii în vârstă (55-64 de ani) au reprezentat o parte importantă din creșterea totală a ocupării forței de muncă între 2008 și 2018. Numărul persoanelor încadrate în muncă în această grupă de vârstă a crescut cu 12,3 milioane. Această creștere reflectă în parte o creștere a populației mai în vârstă, cu 7,4 milioane, dar se datorează în principal unei creșteri a participării pe piața forței de muncă, rata de ocupare a forței de muncă pentru grupa de vârstă 55-64 de ani crescând cu 13,3 puncte procentuale și ajungând la 58,7 % în 2018. În ultimul deceniu, cele mai mari creșteri ale numărului de lucrători în vârstă s-au observat în Germania (+ 3,3 milioane sau + 63 %), urmată de Italia, Franța, Polonia și Regatul Unit. Ratele de ocupare a forței de muncă au crescut într-un ritm deosebit de rapid în Ungaria (+ 23,3 puncte procentuale), urmată de Italia, Malta, Țările de Jos, Germania, Cehia și Polonia, toate aceste țări înregistrând o creștere de peste 17 puncte procentuale. O participare sporită a fost, de asemenea, înregistrată în rândul celor mai în vârstă lucrători: numărul de persoane încadrate în muncă cu vârste cuprinse între 65 și 74 de ani a crescut cu aproape 1,5 milioane începând cu 2008. Deși au contribuit atât rata creșterii populației, cât și rata de ocupare a forței de muncă, aceasta din urmă a avut un impact mai mare.
|
Figura 40: Lucrătorii în vârstă au reprezentat o parte importantă din creșterea totală a ocupării forței de muncă între 2008 și 2018 Rata de ocupare a forței de muncă, grupa de vârstă 55-64, comparație multianuală (%)
|
Sursa, Eurostat, 2018, 2013, 2008, codul datelor online: [lfsa_pganws].
În 2018, rata de ocupare a forței de muncă în rândul femeilor a continuat să crească constant, deși progresele înregistrate în ceea ce privește reducerea disparității de gen în ocuparea forței de muncă au încetinit. În comparație cu 2017, rata de ocupare a forței de muncă în rândul femeilor (cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani) a crescut cu 0,9 puncte procentuale, la 67,4 %, în toate statele membre. S-au înregistrat creșteri notabile de peste 2 puncte procentuale în Cipru, Portugalia, Finlanda și Slovenia (în ordine descrescătoare). Italia (53,1 %), Grecia (49 %), Croația (60,1 %) și România (60,6 %) au înregistrat, de asemenea, îmbunătățiri, însă ratele de ocupare a forței de muncă în rândul femeilor rămân scăzute. În schimb, Suedia, Lituania, Germania și Estonia sunt în continuare țări cu rezultate foarte bune, având o rată de ocupare a forței de muncă în rândul femeilor mai mare de 75 %. În toate statele membre, proporția bărbaților încadrați în muncă este mai mare decât proporția femeilor. În 2018, în UE, media disparității de gen în ceea ce privește ocuparea forței de muncă a fost de 11,6 puncte procentuale, aproape neschimbată față de 2013 (11,7 pp). Măsurat în echivalent normă întreagă (ENI), acest indicator este considerabil mai mare (18 pp), fapt ce reflectă o incidență mai mare a muncii cu fracțiune de normă în rândul femeilor (a se vedea mai jos). Cele mai scăzute diferențe între femei și bărbați în ceea ce privește ocuparea forței de muncă se regăsesc în Lituania (2,3 puncte procentuale), Finlanda (3,7 puncte procentuale), Letonia (4,2 puncte procentuale) și Suedia (4,3 puncte procentuale). La cealaltă parte a spectrului se află Malta (21,9 puncte procentuale), Grecia (21 de puncte procentuale), Italia (19 puncte procentuale) și România (18,3 puncte procentuale). Aceste patru țări sunt evaluate ca având „situații critice”, cu excepția Maltei, a cărei performanță este „slabă, dar în curs de îmbunătățire”, datorită unei scăderi drastice cu 2,2 puncte procentuale în ultimul an. Din figura 41 reiese că nu se ajunge la o convergență în privința acestui indicator, deoarece mai multe state membre cu diferențe mari - sau aproape de medie - între femei și bărbați în ceea ce privește ocuparea forței de muncă au înregistrat o deteriorare în 2018.
Figura 41: Disparitatea de gen în ocuparea forței de muncă este în continuare mare, cu diferențe semnificative între statele membre
Disparitatea de gen în ocuparea forței de muncă și modificarea anuală (indicator principal din tabloul de bord social)
Sursa: Eurostat, ancheta asupra forței de muncă. Perioada: nivelurile din 2018 și modificările anuale în raport cu 2017. Notă: axele sunt centrate pe media UE neponderată. Legenda este prezentată în anexă.
Mai puțin de jumătate (46,6 %) dintre femeile din UE (grupa de vârstă 20-64) au lucrat cu normă întreagă în 2018, comparativ cu 71,5 % dintre bărbați. Această diferență mare între bărbați și femei se poate observa și în ceea ce privește proporția lucrătorilor cu fracțiune de normă. Dintre persoanele încadrate în muncă, în 2018, 30,8 % dintre femei lucrau cu fracțiune de normă, în comparație cu 8 % dintre bărbați. Contractele involuntare cu fracțiune de normă în rândul femeilor din UE se aflau însă la nivelul de 22,1 %, comparativ cu 33,4 % în cazul bărbaților. În majoritatea statelor membre din estul Europei, proporția femeilor care lucrează cu fracțiune de normă este în mod tradițional sub 10 % (Bulgaria, Croația, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, România și Slovacia). În schimb, această rată era de 73,8 % în Țările de Jos (deși în scădere pentru al treilea an consecutiv), de 47,6 % în Austria și de 46,7 % în Germania. Ratele de ocupare peste medie în rândul femeilor în state membre cu rate deosebit de ridicate ale femeilor care lucrează cu fracțiune de normă (de exemplu, Țările de Jos, Austria și Germania) evidențiază impactul pozitiv al politicilor flexibile de echilibrare a vieții profesionale cu cea privată asupra participării părinților și îngrijitorilor pe piața muncii. Cu toate acestea, și în statele membre în care probabilitatea ca femeile să lucreze cu fracțiune de normă este mai mică (Lituania, Letonia, Estonia și Finlanda) se înregistrează diferențe mai mici între bărbați și femei și rate de ocupare mai ridicate. Acest lucru sugerează că la bază poate fi vorba și de alte obstacole, cum ar fi serviciile inadecvate de îngrijire a copiilor și așteptările culturale, precum și lipsa de stimulente, cum ar fi flexibilitatea programului de muncă și a locului de desfășurare a activității sau avantajele salariale și fiscale. De asemenea, lucrătorii cu fracțiune de normă se confruntă cu dezavantaje în ceea ce privește condițiile de muncă: de exemplu, după cum rezultă dintr-un studiu Eurofound 70 , diferența dintre persoanele care lucrează cu normă întreagă și cele care lucrează cu fracțiune de normă a crescut semnificativ între 2005 și 2015 în ceea ce privește programele de formare plătite de angajator. Lucrătorii cu fracțiune de normă raportează, de asemenea, medii sociale de calitate mai puțin bună la locul de muncă (Eurofound, 2018).
Diferențele de gen în ceea ce privește ocuparea forței de muncă cresc în rândul lucrătorilor în vârstă, ridicându-se la 13 puncte procentuale în categoria de vârstă 55-64 de ani. Aceasta se datorează faptului că femeile suportă cea mai mare parte a responsabilităților de îngrijire, dar și formulelor de pensionare anticipată și, parțial, nivelurilor scăzute de instruire la nivelul acestei grupe de vârstă. Proporția femeilor (55-64 de ani) care au fost inactive din cauza responsabilităților familiale sau de îngrijire era de 7,5 % la nivelul UE în 2018, față de doar 1 % în cazul bărbaților din această grupă de vârstă. Rata de ocupare a forței de muncă în rândul femeilor în vârstă slab calificate (0-2 ISCED) este de 36,5 %, comparativ cu 53 % în rândul bărbaților (și 69,3 % în rândul femeilor în vârstă cu educație terțiară). Deși, în general, femeile (cu vârste de 20-64 de ani) au niveluri mai ridicate de absolvire a învățământului terțiar în comparație cu bărbații, iar numărul femeilor slab calificate este mai mic decât cel al bărbaților, lucrurile stau invers pentru categoria de vârstă înaintată. În același timp, 31.3 % dintre femeile în vârstă sunt slab calificate, comparativ cu 27,5 % în rândul bărbaților. Toți acești factori determină câștiguri mai mici pe oră pentru femeile care lucrează și contribuții mai mici la asigurările sociale, în general.
Diferențele în materie de ocupare a forței de muncă sunt mai mari pentru femeile cu responsabilități de îngrijire. Statutul de părinte este un obstacol major în calea participării depline a femeilor pe piața forței de muncă. În toate statele membre, diferența de gen în ocuparea forței de muncă se mărește considerabil atunci când se ia în considerare statutul de părinte. În 2018, rata de ocupare a femeilor (cu vârste cuprinse între 20 și 49 de ani) cu un copil sub vârsta de 6 ani era cu 9 puncte procentuale mai mică decât cea corespunzătoare femeilor fără copii. În Cehia, Ungaria și Slovacia, impactul negativ al statutului de părinte este deosebit de ridicat (peste 13 puncte procentuale). În schimb, calitatea de părinte are un impact pozitiv (11,3 puncte procentuale la nivelul UE) asupra ratei de ocupare a bărbaților.
Figura 42: Impactul asupra ocupării forței de muncă diferă pentru bărbații și femeile cu un copil mai mic de 6 ani
Impactul statutului de părinte asupra ocupării forței de muncă pentru bărbați și femei (cu vârsta de 20-49 de ani) în 2018, diferența dintre ratele de ocupare (pp)
Sursa: Eurostat. Notă: impactul statutului de părinte asupra ocupării forței de muncă corespunde diferenței, exprimate în puncte procentuale, dintre rata de ocupare a mamelor și cea a taților care au cel puțin un copil cu vârsta sub 6 ani.
Pe lângă scăderea ratelor de ocupare a forței de muncă, există încă un decalaj semnificativ de remunerare între femei și bărbați. În termeni neajustați, acesta a rămas stabil, la 16 % 71 în 2017, cu o ușoară scădere comparativ cu 2013 (16,8 %), în ciuda decalajului din ce în ce mai mare în ceea ce privește gradul de instruire în favoarea femeilor în UE, având în vedere că rata de absolvire a învățământului terțiar în rândul femeilor (30-34 de ani) (45,8 %) este cu 10 puncte procentuale mai mare decât în rândul bărbaților (35,7 %) în 2017. Unul dintre principalele motive ale persistenței diferenței de remunerare între femei și bărbați este faptul că femeile tind să fie suprareprezentate în rândul persoanelor cu salarii minime 72 , precum și în sectoarele și ocupațiile în care remunerația este mai scăzută, în general. În plus, este probabil ca acestea să se confrunte cu constrângeri în alegerile lor profesionale (legate de obligațiile de îngrijire) mai des decât bărbații. Diferența de remunerare persistă chiar și în cazul în care se neutralizează efectul unor factori precum diferențele de experiență, nivelul de educație și tipul de contract.
Discrepanțele dintre țări în ceea ce privește diferența neajustată de remunerare între femei și bărbați sunt considerabile. Această diferență rămâne de peste 20 % în Estonia, Cehia, Germania și Regatul Unit, în timp ce cele mai mici valori (aproximativ 5 %) sunt înregistrate în România, Italia și Luxemburg. Începând cu anul 2013, situația s-a îmbunătățit considerabil în Estonia, Ungaria și Spania, în timp ce diferența de remunerare între femei și bărbați a crescut cu peste 2 puncte procentuale în Portugalia, Lituania și Croația. Diferența de remunerare între femei și bărbați se traduce frecvent printr-un decalaj la nivelul pensiilor în favoarea bărbaților, care, în 2017, a fost în medie de 35,7 % pentru pensionarii cu vârste de 65-79 de ani (în scădere cu 1 punct procentual față de 2016). Decalajul la nivel de pensii între femei și bărbați a fost cel mai ridicat în Malta, Țările de Jos, Luxemburg, Austria și Cipru (peste 40 %), în timp ce diferențele cele mai mici (sub 10 %) au fost înregistrate în Estonia, Danemarca și Slovacia (a se vedea capitolul 3.4 pentru mai multe detalii).
Figura 43: Există în continuare o diferență semnificativă de remunerare între femei și bărbați
Diferența neajustată de remunerare între femei și bărbați în 2013 și în 2017
Sursa: Eurostat, codul datelor online: [SDG_05_20]. Notă: diferența neajustată de remunerare dintre femei și bărbați (GPG) este calculată ca diferența dintre veniturile orare brute medii ale angajaților remunerați de sex masculin și ale celor de sex feminin, exprimată ca procent din veniturile orare brute medii ale angajaților remunerați de sex masculin.
Lipsa accesului la servicii de calitate și la prețuri rezonabile de îngrijire a copiilor și de îngrijire pe termen lung reprezintă adesea un obstacol în calea ocupării forței de muncă în rândul femeilor. Indicatorul principal din tabloul de bord social privind îngrijirea copiilor arată că participarea copiilor sub vârsta de 3 ani la îngrijirea formală a copiilor este de 35,1 % la nivelul UE în 2018, depășind astfel obiectivul de 33 % stabilit la Barcelona privind participarea la serviciile de îngrijire a copiilor pentru această grupă de vârstă. Cu toate acestea, continuă să existe diferențe între țări și aproximativ jumătate dintre statele membre nu au atins obiectivul de la Barcelona. În timp ce rata de participare la îngrijirea formală a copiilor cu vârste mai mici de 3 ani depășește 60 % în Danemarca și Luxemburg, aceasta este în jur de 10 % în Polonia și Cehia sau chiar sub acest nivel și extrem de scăzută în Slovacia, situându-se la 1,4 % (figura 44). În aceste state membre, lipsa unor structuri formale de îngrijire a copiilor este asociată cu o prezență mai scăzută pe piața forței de muncă în rândul femeilor și, în majoritatea cazurilor, cu un efect negativ al statutului de părinte, care depășește media UE.
Figura 44: Există diferențe mari între statele membre în ceea ce privește participarea la îngrijirea copiilor
Copii sub 3 ani aflați în îngrijire formală și modificarea anuală (indicator principal din tabloul de bord social)
Sursa: Eurostat, ancheta UE asupra forței de muncă. Perioada: nivelurile din 2018 și modificările anuale în raport cu 2016. Notă: axele sunt centrate pe media UE neponderată Legenda este prezentată în anexă
Există încă diferențe semnificative între statele membre în ceea ce privește calitatea, accesibilitatea și costul rezonabil al serviciilor de educație și îngrijire timpurie a copiilor. Serviciile de educație și îngrijire timpurie de înaltă calitate a copiilor, cu un conținut educațional clar furnizat de personal calificat, nu sunt încă disponibile în multe țări ale UE, în special în cazul copiilor sub vârsta de 3 ani. În plus, în primii ani ai vieții unui copil, disponibilitatea serviciilor gratuite de educație și îngrijire timpurie a copiilor este destul de limitată. UE, Danemarca, Germania, Estonia, Slovenia, Finlanda și Suedia sunt singurele țări care asigură accesul la servicii de educație și îngrijire timpurie a copiilor finanțate din fonduri publice pentru fiecare copil cu vârsta cuprinsă între 6 și 18 luni. Accesibilitatea se îmbunătățește odată cu vârsta, aproape jumătate dintre statele membre fiind în măsură să ofere un loc în cadrul sistemelor de educație și îngrijire timpurie a copiilor începând cu vârsta de 3 ani. În cele din urmă, copiii expuși riscului de sărăcie sau de excluziune socială prezintă rate de participare mult mai scăzute decât copiii din alte familii care nu sunt defavorizate. În 2016, a existat o diferență de 11 puncte procentuale în cazul grupului cu vârsta de 3 ani sau peste și de aproape 15 puncte procentuale în cazul copiilor cu vârste cuprinse între 0 și 2 ani. În plus, utilizarea serviciilor de îngrijire a copiilor diferă de la un subgrup de populație la altul. La nivelul UE, 77 % din totalul copiilor (cu vârste cuprinse între 2 și 5 ani) din familii de migranți participă la unele tipuri de educație și îngrijire timpurie a copiilor , comparativ cu 81 % în rândul copiilor din familii autohtone 73 . Decalajele sunt mult mai mari în Croația, Franța, Slovenia și Regatul Unit, unde probabilitatea participării la educația timpurie a copiilor din familii de imigranți este cu cel puțin 10 puncte mai mică. Această situație este problematică, având în vedere că acești copii din familii de imigranți sunt un grup care beneficiază mai mult decât media de serviciile de îngrijire formală și pentru copii preșcolari (conform analizei bazate pe punctajul PISA obținut de elevii în vârstă de 15 ani cu părinții imigranți).
Factorii descurajatori de natură financiară agravează obstacolele care le împiedică pe femei să lucreze sau să lucreze mai mult. Acest lucru se întâmplă din mai multe motive. De exemplu, partenerii neîncadrați în muncă și partenerii care sunt a doua persoană ce contribuie la venitul familiei sunt adesea femei, iar acestea se confruntă pe piața muncii cu factori descurajatori de natură financiară, în special atunci când au și responsabilități de îngrijire a copiilor 74 sau a familiei. În plus, dacă impozitul pe venit este perceput mai degrabă asupra veniturilor gospodăriilor decât asupra venitului individual, acesta poate crea un factor descurajator pentru a doua persoană care contribuie la venitul familiei. Serviciile de îngrijire costisitoare măresc, la rândul lor, capcanele inactivității, în special pentru a doua persoană care contribuie la venitul familiei și pentru familiile cu venituri mici. Alte caracteristici ale sistemului fiscal și de prestații pot, de asemenea, să descurajeze oferta de forță de muncă, inclusiv deducerile familiale, deducerile pentru soțul/soția dependentă și deducerile transferabile. În 2017, cele mai importante capcane ale inactivității pentru a doua persoană care contribuie la venitul familiei s-au observat în Danemarca, Germania, Belgia și Franța. Capcanele salariilor mici au fost importante în Belgia, Germania, Italia și Țările de Jos 75 .
În pofida unor îmbunătățiri, persoanele născute în afara UE continuă să se confrunte cu provocări pe piața forței de muncă. Acest lucru se întâmplă în contextul în care ponderea lor în totalul populației în vârstă de muncă (20-64) a crescut de la 6,6 % în 2014 la 9,4 % în 2018. În anul 2018, 64,5 % dintre persoanele născute în afara UE de vârstă activă (20-64) erau încadrate în muncă, acest nivel fiind cu 3,2 puncte procentuale mai ridicat decât cu doi ani în urmă (2016). Cu toate acestea, el rămâne cu 9,4 puncte procentuale mai scăzut decât ratele de ocupare în rândul persoanelor autohtone (73,8 %). În unele state membre (Suedia, Țările de Jos, Belgia, Finlanda, Danemarca, Germania și Franța) diferența a fost mai mare de 15 puncte procentuale în 2018. În plus, situația rămâne mai nefavorabilă pentru femeile născute în afara UE, cu o rată a șomajului de aproximativ 55,3 % în 2018, cu 13,3 puncte procentuale sub nivelul înregistrat în rândul femeilor autohtone (68,6 %). Decalajul dintre bărbații născuți în afara UE și bărbații autohtoni a fost mai mic (4,8 puncte procentuale în 2018) și s-a redus mai rapid în ultimii ani. Ușoara ameliorare din ultimii ani se datorează în special ratelor mai ridicate de ocupare a forței de muncă în cadrul subgrupului „persoane recent sosite” (rezidenți de cel puțin 5 ani născuți în afara UE). Deși rata lor de ocupare este în continuare mai scăzută decât în rândul persoanelor stabilite de mult timp, aceasta a crescut cu 3,1 puncte procentuale într-un an (de la 46,4 % în 2017 la 49,5 % în 2018), datorită unor îmbunătățiri rapide (o creștere mai mare de 5 puncte procentuale) în Belgia, Austria, Germania și Franța 76 . Deși decalajul dintre rata ocupării persoanelor autohtone și rata ocupării persoanelor născute în afara UE a crescut în perioada 2008-2018 în majoritatea statelor membre (20 din 28), în special din cauza impactului recesiunii economice și a repercusiunilor acesteia pe piața forței de muncă, el a cunoscut recent o diminuare (începând cu 2016) în 17 state membre. Acest lucru s-a întâmplat în special în principalele țări care au găzduit imigranți din țări terțe (a se vedea figura 45 de mai jos).
Figura 45: Persoanele născute în afara UE continuă să se confrunte cu provocări legate de inserția profesională
Rata de ocupare în funcție de țara nașterii, 20-64 de ani, 2018 și modificarea începând cu 2008 și 2016
Sursa: Eurostat [lfsa_ergacob]. Notă: nu există valori ale modificării decalajului pentru DE din cauza lipsei de date privind rata de ocupare a forței de muncă a persoanelor născute în afara UE pentru anii de referință de dinainte de 2017.
Rata globală a ocupării forței de muncă în cazul persoanelor născute în afara UE reflectă diverși factori. Mai exact, proporția mai mare a persoanelor cu un nivel scăzut de educație în rândul persoanelor născute în afara UE față de cele autohtone (35,7 % și, respectiv, 20,3 % la nivelul UE în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani 77 ) explică parțial rata mai scăzută de ocupare a forței de muncă în rândul imigranților. Cu toate acestea, chiar și imigranții cu un nivel înalt de educație nu ajung la același nivel ca persoanele autohtone (după cum reiese și din decalajul mare în ceea ce privește ocuparea forței de muncă și rata mai mare de supracalificare) și există în continuare o subutilizare semnificativă a competențelor și calificărilor migranților. Acest lucru este confirmat de datele din Ancheta europeană privind condițiile de muncă (EWCS), care arată că este mai probabil ca lucrătorii migranți din prima generație să aibă ocupații care necesită calificări modeste, chiar și atunci când au diplome universitare. Barierele lingvistice și lipsa de recunoaștere a competențelor și a certificărilor sunt printre motivele probabile care stau la baza slabei corelări dintre capitalul uman și ocupații 78 .
În plus față de persoanele născute în afara UE, persoanele autohtone din familii în cadrul cărora părinții s-au născut în afara UE se confruntă, de asemenea, cu probabilitatea de a întâmpina probleme în ocuparea unui loc de muncă. În 2017 (ultimul an disponibil), rata de ocupare a persoanelor din această categorie cu vârste cuprinse între 15 și 34 de ani a fost de 68,5 % în UE, cu 5,7 puncte procentuale sub nivelul persoanelor cu părinți autohtoni. De asemenea, diferența era de aproximativ 15 puncte procentuale sau chiar mai mare în Austria, Grecia, Franța, Spania, Finlanda, Danemarca, Belgia, Țările de Jos și Italia 79 . În ultimul deceniu, cea mai mare deteriorare a situației copiilor proveniți din familii de migranți a fost observată în țările care au avut cel mai mult de suferit de pe urma crizei economice, cum ar fi Grecia și Italia, precum și Franța și Țările de Jos. În schimb, Suedia, Cehia și Belgia au înregistrat creșteri semnificative ale ratelor de ocupare a forței de muncă în rândul tinerilor (15-34 de ani) care provin din familii de migranți.
Ratele mici de ocupare și de activitate în rândul persoanelor cu handicap indică un potențial neexploatat în ceea ce privește utilizarea talentelor acestora. În UE, în 2017, rata de ocupare a persoanelor cu handicap a fost de 50,6 % în comparație cu 74,8 % pentru persoanele fără handicap 80 . Cu toate acestea, ea a crescut ușor față de 2016 (48,1 %). Diferența variază considerabil între statele membre 81 , de la 13,7 puncte procentuale în Italia la 42,1 puncte procentuale în Irlanda. În plus, doar 61 % dintre persoanele cu handicap din UE erau active din punct de vedere economic, comparativ cu 82,3 % dintre persoanele fără handicap, fapt ce sugerează existența unor bariere semnificative pentru persoanele cu handicap în ceea ce privește accesul pe piața forței de muncă 82 . Țările cu rate similare de activitate pentru persoanele fără handicap pot avea rate de activitate foarte diferite pentru persoanele cu handicap. În ceea ce privește sexul, rata de ocupare a femeilor cu handicap (48,3 %) a fost doar puțin mai mică decât cea a bărbaților cu handicap (53,3 %). Calitatea locului de muncă este, de asemenea, un aspect important: în 2018, probabilitatea ca persoanele cu handicap să se confrunte cu riscul de sărăcie deși erau încadrate în muncă a fost mai mare decât în cazul persoanelor fără handicap (11 % față de 9,1 % în medie la nivelul UE) 83 . Un studiu Eurofound 84 confirmă importanța crucială a încadrării în muncă ca factor principal de incluziune. Acesta arată că măsura în care persoanele cu handicap se simt excluse din societate variază considerabil în funcție de situația lor în ceea ce privește încadrarea în muncă. Persoanele care au un loc de muncă declară mult mai rar că se simt ignorate de societate în comparație cu șomerii de lungă durată, de exemplu, sau cu persoanele care nu pot să muncească din motive de handicap.
Nivelul ridicat al părăsirii timpurii a școlii și nivelul scăzut de absolvire a învățământului terțiar în rândul persoanelor cu handicap afectează negativ șansele lor de încadrare în muncă. În UE, în 2017 85 , rata de părăsire timpurie a școlii în rândul tinerilor (grupa de vârstă 18-24) a fost de 19,6 % pentru persoanele cu handicap, comparativ cu 9,5 % pentru persoanele fără handicap (ceea ce reprezintă o diferență de aproximativ 10,1 puncte procentuale). Cel mai mic decalaj s-a înregistrat în Slovenia (1,8 puncte procentuale), însă diferența a fost relativ mare în Cehia (25,5 puncte procentuale), România (23,5 puncte procentuale), Bulgaria (21,9 puncte procentuale) și Germania (21,1 puncte procentuale). În ceea ce privește învățământul terțiar, 32,4 % dintre persoanele cu handicap au absolvit o formă de învățământ terțiar sau echivalent, în comparație cu 42,5 % în cazul persoanelor fără handicap (ceea ce înseamnă o diferență de aproximativ 10,2 puncte procentuale).
3.2.2 Strategii adoptate
Abordările integrate adaptate nevoilor elevilor sunt cele mai eficace în reducerea părăsirii timpurii a școlii. Începând cu septembrie 2018, multe state membre au introdus măsuri în acest domeniu. De exemplu, în Luxemburg, guvernul a înființat un „Serviciu de mediere în școli” pentru a combate mai eficient fenomenul părăsirii timpurii a școlii prin furnizarea unui sprijin specific elevilor expuși în mod special riscului de abandon școlar. În Spania, „Programul de orientare și consolidare pentru progres și sprijin în educație” ajută regiunile spaniole să reducă numărul persoanelor care părăsesc timpuriu sistemele de educație și formare, în special prin sprijinirea centrelor educaționale situate în zone vulnerabile și a elevilor din medii socioeconomice defavorizate, precum și prin consolidarea competențelor personalului didactic pentru a gestiona diversitatea elevilor în sala de clasă. În Bulgaria, proiectul „Sprijin pentru succes”, cofinanțat prin Fondul structural european (FSE), vizează 1 500 de școli și 120 000 de elevi cu lacune în materie de învățare sau cu risc de abandon școlar și oferă orientare profesională pentru elevii din clasele cinci-șapte.
Atragerea unor cadre didactice de calitate prin asigurarea unor salarii adecvate și prin sprijinirea dezvoltării lor profesionale continue este esențială pentru obținerea unor rezultate de calitate și pentru asigurarea unei educații incluzive. Mai multe state membre au pus în aplicare recent politici menite să sporească atractivitatea profesiei de cadru didactic și să amelioreze condițiile de muncă ale cadrelor didactice. De exemplu, programele naționale ale Bulgariei de modernizare a sistemului educațional își propun să motiveze cadrele didactice, să implementeze metode de predare inovatoare și să organizeze procesul de învățare, orientarea profesională timpurie și deschiderea școlilor către alte instituții. Slovacia mărește treptat salariile cadrelor didactice, iar noua lege privind personalul didactic și alți profesioniști din domeniu consolidează legăturile dintre remunerare și performanța învățământului, prin ajustarea procesului de atestare și schimbarea procesului de dezvoltare profesională. Suedia a alocat recent fonduri suplimentare pentru a angaja mai mulți asistenți didactici, cu scopul de a reduce volumul de muncă administrativă al cadrelor didactice și de a le oferi acestora mai mult timp pentru predare. În cele din urmă, Lituania a dezvoltat în 2018 un instrument-pilot care oferă previziuni pe termen scurt și mediu cu privire la cererea de cadre didactice, pentru a asigura recrutarea continuă de noi talente în această profesie, menținând totodată controlul asupra numărului cadrelor didactice. De asemenea, Regulamentul privind formarea cadrelor didactice stabilește cerințe în materie de calitate pentru programele inițiale în domeniul educației și pentru noul program de inițiere aferent primului an de la școală. El indică, de asemenea, posibilitățile de formare continuă și de dezvoltare profesională și stabilește criterii pentru cele trei noi centre naționale de formare a cadrelor didactice recent înființate.
Îmbunătățirea calității și a relevanței învățământului terțiar este esențială pentru abordarea viitoarelor probleme de corelare a competențelor cu cererea pieței, promovarea excelenței în furnizarea de competențe și asigurarea unei tranziții reușite către piața forței de muncă. Comunicarea Comisiei privind o nouă agendă a UE pentru învățământul superior din 2017 86 subliniază importanța măsurilor care vizează extinderea participării la învățământul superior, creșterea ratelor de absolvire, dezvoltarea aptitudinilor studenților și a competențelor relevante pentru domeniul muncii sau îmbunătățirea eficienței sistemului de finanțare a învățământului superior. Multe state membre au în vedere acest aspect în deciziile lor politice. De exemplu, în Irlanda, Springboard +, o inițiativă pentru perfecționare în învățământul superior, oferă cursuri gratuite pentru obținerea unui certificat, a unei diplome de licență sau de masterat care să ducă la calificări în domeniile în care există oportunități de angajare în economie. Danemarca încearcă să sporească flexibilitatea învățământului superior și să îl coreleze mai strâns cu piața forței de muncă. Au fost introduse studii de masterat de un an cu orientare profesională și cu program integral, în 25 de domenii. Există mai multe posibilități de a combina studiul și activitatea profesională prin intermediul studiilor de masterat cu program parțial, având o durată de doi ani; Totodată, perioada de eligibilitate pentru acordarea de burse la nivel de masterat poate fi prelungită cu trei ani după absolvire, pentru a permite acumularea de experiență profesională. În Italia, există un nou tip de diplome de învățământ superior non-academic (lauree professionalizzanti) care are drept scop formarea de profesioniști cu un nivel înalt de calificare în domeniul ingineriei, al construcțiilor, al mediului, al energiei și al transporturilor, în strânsă cooperare cu asociațiile profesionale relevante.
Combaterea inegalităților în materie de educație este fundamentală pentru a oferi fiecărui elev sau student șansa de a participa activ în economie și în societate și pentru a integra mai bine în învățământul de masă elevii care provin din familii de migranți sau care au nevoi specifice. În multe țări din UE, școlile tind mai degrabă să reproducă modelele existente de (dez)avantaje socioeconomice decât să contribuie la o distribuție mai echitabilă a oportunităților și a rezultatelor învățării. Fără o schimbare majoră în abordările pedagogice, sistemele de educație și formare nu vor putea deveni un adevărat vector de integrare socială și vor continua să perpetueze excluderea. Unele state membre încearcă să rupă acest cerc vicios. Cehia a adoptat Planul de acțiune pentru educația incluzivă II pentru perioada 2019-2020, care vizează punerea în aplicare a unor măsuri de desegregare pentru școlile cu peste 50 % elevi romi și introduce măsuri de combatere a hărțuirii. În Suedia, așa-numita Garanție citit-scris-socotit asigură din timp ajutor pentru toți elevii care au nevoie de măsuri de sprijin în învățământul preșcolar și la școala primară la limba suedeză, suedeza ca limbă secundară și matematică. Planul național de consolidare a dimensiunii sociale a învățământului superior pentru perioada 2019-2021 adoptat în Croația în ianuarie 2019 vizează elevii și studenții care se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește accesul la învățământul superior sau care sunt expuși riscului de abandon școlar și are ca obiectiv îmbunătățirea accesului și creșterea ratelor de continuare a studiilor, de absolvire și de încadrare în muncă.
Aplicarea efectivă a modificărilor legislative pentru incluziunea romilor în domeniul educației rămâne importantă. Educația este domeniul cu cel mai mare număr de intervenții la nivel de politici. Deși acțiunile pozitive au contribuit la îmbunătățirea participării romilor la educație, este important să se evite alocarea unor locuri speciale pentru romii care s-ar fi calificat pentru o admitere standard. Măsurile active de desegregare, care sunt necesare pentru combaterea segregării la nivel de școală și de clasă, ar trebui să fie însoțite de sprijin financiar și profesional suplimentar pentru a promova integrarea copiilor romi în școlile de masă. În Bulgaria, măsurile în vigoare pentru elevii romi includ mediatori educaționali, burse, activități extrașcolare, cursuri suplimentare de limbă bulgară și transportul gratuit în anumite localități. Din 2018, Ministerul Educației din Bulgaria a început să aloce fonduri suplimentare școlilor 87 care lucrează cu copii vulnerabili și/sau din zone rurale. A fost instituit un mecanism interinstituțional de înscriere a copiilor de vârstă de școlarizare obligatorie. În urma modificării din 2017 a legilor privind egalitatea de tratament și educația publică din Ungaria, în 2018 au fost desemnați ofițeri pentru combaterea segregării și au fost create grupuri de lucru în districtele educaționale. Cu toate acestea, persistă diferențe semnificative în ceea ce privește componența claselor de elevi din școlile publice și confesionale.
Diferențele legate de reguli, libertăți, autonomia și dimensiunea districtelor școlare, alături de libertatea de a alege școala limitează impactul potențial al măsurilor asupra desegregării efective în educație. Deși au fost puse în aplicare mai multe programe, proiecte și măsuri de îmbunătățire a sistemului de învățământ din România, elevii romi se confruntă în continuare cu numeroase probleme, cu diferențe semnificative între zonele rurale și cele urbane. În 2016, Ministerul Educației Naționale a emis un ordin-cadru privind interzicerea segregării școlare în unitățile de învățământ preuniversitar, dar în 2019 încă se așteaptă punerea în aplicare a planului. În Slovacia, unde un număr disproporționat de copii romi sunt încă plasați în școli speciale sau în clase speciale pentru copiii cu handicap mintal, se pune în aplicare planul de acțiune revizuit pentru integrarea romilor, aprobat în februarie 2017, dar încă nu au apărut rezultate concrete. Totodată, Slovacia a adoptat un plan național de dezvoltare a învățământului pe 10 ani, care urma să încerce să abordeze, de asemenea, aspecte privind incluziunea și calitatea educației, inclusiv pentru copiii romi. Introducerea planificată a înscrierii obligatorii la grădiniță de la vârsta de 5 ani, însoțită de eliminarea clasei zero, unde erau înscriși în principal copii romi, ar putea avea un impact pozitiv în această privință, însă măsurile de desegregare active continuă să lipsească.
Statele membre trebuie să se concentreze pe dezvoltarea competențelor pentru a asigura calificări mai relevante pentru societatea în schimbare și pentru piața forței de muncă. Definirea calificărilor și a nivelului acestora din perspectiva rezultatelor învățării a devenit abordarea standard în întreaga Uniune. Toate statele membre au un cadru național al calificărilor și aproape toate (27) și-au aliniat nivelurile la Cadrul european al calificărilor (CEC). În plus, 20 de țări indică nivelul CEC în calificările lor, făcându-le mai clare și mai comparabile (Belgia, Cehia, Danemarca, Germania, Estonia, Grecia, Finlanda, Franța, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Malta, Țările de Jos, Austria, Portugalia, Slovenia și Regatul Unit). De asemenea, foarte important este accentul pus pe rezultatele învățării, care facilitează asocierea calificărilor formale cu validarea competențelor dobândite în afara programelor formale, precum și cu noile forme inovatoare de recunoaștere a competențelor, cum ar fi micro-calificările, care pot avea un impact semnificativ asupra capacității de inserție profesională a titularilor lor.
În conformitate cu recomandarea Consiliului din 2012 88 , statele membre oferă cetățenilor din ce în ce mai multe posibilități de validare a competențele dobândite în afara sistemelor instituționale de educație și formare. Inventarul european al validării din 2018 arată că aproape toate statele membre au instituit mecanisme de validare, deși cu grade de acoperire diferite. Prin validare, este posibilă obținerea oricărei calificări incluse în cadrul național în 12 țări (Finlanda, Franța, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Țările de Jos, Polonia, România, Suedia și Regatul Unit) sau într-un subset semnificativ al întregului cadru (Austria, Belgia, Bulgaria, Danemarca, Germania, Malta, Portugalia, Slovenia, Spania). În majoritatea statelor membre, validarea poate permite accesul la programele formale și scutirea efectuării anumitor părți ale acestora. Nu sunt însă disponibile deocamdată astfel de mecanisme în Croația, unde cadrul național de validare este încă în curs de elaborare, în coordonare cu cadrul național de calificare, nici în Slovacia, unde o anumită formă de validare este disponibilă doar în scopuri foarte precise legate de piața muncii. Deși legătura cu cadrul național al calificărilor și cu educația și formarea instituțională este o caracteristică standard în toate țările, oportunitățile de validare sunt oferite și în legătură cu intervențiile pe piața forței de muncă, executate adesea de serviciile publice de ocupare a forței de muncă. Aceasta se întâmplă în 13 țări (Belgia, Croația, Cipru, Cehia, Danemarca, Irlanda, Italia, Malta, Țările de Jos, Polonia, Slovacia, Suedia, Regatul Unit. Un profil sau audit al aptitudinilor este pus la dispoziția tuturor șomerilor în 13 state membre (Austria, Belgia, Finlanda și Italia în cursul primelor trei luni de șomaj, Croația și Cehia în cursul primelor șase luni de șomaj, Grecia, Irlanda, Letonia, Luxemburg, Malta, Țările de Jos și Polonia în alte intervale de timp).
Statele membre depun eforturi pentru a oferi servicii eficace de orientare în materie de învățare pe tot parcursul vieții. Este din ce în ce mai evidentă nevoia de a-i ajuta pe lucrători să continue să învețe de-a lungul întregii lor cariere, chiar mult după finalizarea educației și formării inițiale și în paralel cu primul loc de muncă. Se aplică o serie de practici inovatoare, serviciile publice de ocupare a forței de muncă (SPOFM) și partenerii sociali având un rol din ce în ce mai important. În Regatul Unit și Danemarca, reprezentanții sindicatelor s-au implicat în activități de orientare la locul de muncă. Întreprinderile joacă un rol major în revizuirea competențelor profesionale la jumătatea carierei. Aceasta este o practică obișnuită în Franța, iar în prezent este testată și în alte țări. Regiunile din Italia gestionează Rețeaua activă de ocupare a forței de muncă, un parteneriat între SPOFM și instituții private, care asistă șomerii și persoanele cu un nivel scăzut de calificare în vederea reangajării pe piața forței de muncă. Birourile pentru muncă și învățare din Țările de Jos reunesc diverși actori la nivel regional și local pentru a oferi orientări personalizate adulților slab calificați, NEET și persoanelor încadrate în muncă, asociindu-le procese de validare și furnizând servicii de monitorizare ulterioară.
Din ce în ce mai multe state membre sunt conștiente de faptul că provocările în materie de competențe necesită o strategie din partea întregii administrații publice pentru a promova învățarea în rândul adulților. În 2016, în cadrul pachetului privind Agenda pentru competențe, Consiliul a adoptat o Recomandare privind parcursurile de actualizare a competențelor care își propune să contribuie la soluționarea lacunelor în materie de competențe, a inegalității și a nevoilor emergente ale pieței muncii în rândul populației adulte. Prin parcursurile de actualizare a competențelor, factorii de decizie pot elabora și pune în aplicare politici adaptate în mod special nevoilor adulților slab calificați. Mai multe state membre au elaborat strategii naționale în materie de competențe, susținute de Comisie în cooperare cu OCDE (Spania, Italia, Portugalia, Slovenia, Belgia/Flandra și, de curând, Letonia și Polonia). De asemenea, o serie de state membre (Austria, Țările de Jos și, în prezent, Slovacia) au finanțat strategii în materie de competențe cu fonduri proprii. În Franța, reforma din 2018 privind formarea profesională a înființat un nou organism („France compétences”), pentru a asigura o abordare cuprinzătoare a nevoilor de competențe, a calității formării și a costurilor.
Sistemele de învățare la locul de muncă și de ucenicie asigură legăturile cele mai strânse între educație și piața forței de muncă: la nivelul statelor membre, de la jumătatea anului 2018 au fost adoptate o serie de reforme care vizează educația și formarea profesională (EFP). Comisia, împreună cu statele membre, continuă să coopereze în ceea ce privește modernizarea educației și formării profesionale, în conformitate cu prioritățile de politică definite în concluziile de la Riga din 2015 89 . În plus, prin intermediul Inițiativei privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor 90 și al Alianței europene pentru ucenicii 91 , Comisia a încurajat și a sprijinit statele membre în eforturile lor de a spori calitatea, oferta și atractivitatea învățării la locul de muncă, îmbunătățind astfel relevanța EFP pe piața forței de muncă în statele membre. De exemplu, Bulgaria, printr-un proiect-pilot inițiat în mai 2019, urmărește să extindă domeniul de aplicare al formării duale, pentru a îmbunătăți calitatea învățământului profesional în Bulgaria și pentru a consolida legătura acestuia cu nevoile pieței forței de muncă. În decembrie 2018, Estonia a adoptat o modificare a legii privind EFP, cu scopul de a spori flexibilitatea studiilor, de a testa inclusiv formate de studii inovatoare în colaborare cu guvernul local, precum și de a introduce finanțarea bazată pe rezultate. În Franța, în cursul anului 2019 și în paralel cu reforma sistemului de ucenicie la locul de muncă, se desfășoară o reformă treptată a EFP în școală, prin deschiderea unui nou Campus des Metiers et Qualifications, precum și prin parcursuri progresive de specializare a elevilor înscriși, alături de orientare profesională. În Croația, în 2018, a fost creată o rețea națională a centrelor regionale de competențe în domeniul EFP, cu scopul de a desemna locuri de excelență care vor oferi programe periodice de EFP și alte forme de educație formală și non-formală. Malta intenționează să lanseze un cadru de asigurare a calității pentru învățarea la locul de muncă, care să se bazeze pe cele 20 principii directoare pentru programe de ucenicie de înaltă calitate. În Polonia, modificările aduse legii educației vizează îmbunătățirea cooperării dintre sistemul EFP și angajatori, schimbarea sistemului de examene profesionale și crearea unui instrument analitic de previziune a nevoilor naționale și regionale ale pieței forței de muncă.
Recunoscând provocările cu care se confruntă sistemele lor de învățare în rândul adulților, statele membre au lansat, de asemenea, o serie de inițiative în a doua jumătate a anului 2018 și în 2019. Schimbările accelerate de pe piața forței de muncă, cererea de competențe mai înalte și pătrunderea tehnologiilor digitale în toate aspectele vieții de zi cu zi conferă un caracter urgent necesității de a perfecționa competențele persoanelor, pentru a le asigura capacitatea de inserție profesională. Pilonul european al drepturilor sociale recunoaște dreptul acestora la învățare pe tot parcursul vieții, ca o modalitate de a dobândi competențele necesare pentru a participa pe deplin în societate și a gestiona cu succes tranzițiile profesionale. În acest context, Flandra (Belgia) a îmbunătățit stimulentele acordate angajaților pentru a participa la învățarea pe tot parcursul vieții: începând cu septembrie 2019, fiecare angajat din sectorul privat are dreptul de a-și lua 125 de ore de concediu plătit pe an în acest scop. În Valonia (Belgia) se oferă un nou stimulent financiar în valoare de 350 EUR pentru formarea în profesii unde se înregistrează un deficit de forță de muncă (Incentive+) pentru orice persoană aflată în căutarea unui loc de muncă care finalizează cu succes formarea într-o profesie cu deficit de forță de muncă. În Croația, începând cu luna septembrie 2019, Legea privind învățământul pentru adulți nou adoptată ar urma să abordeze dezavantajele sistemului de învățământ pentru adulți existent și să-l alinieze la Cadrul calificărilor din Croația (CROQF). Letonia a mărit sprijinul acordat pentru învățare persoanelor angajate în întreprinderi alocând fonduri de 18 milioane prin FEDR. În februarie 2019, Portugalia a adoptat o măsură prin care răspunde nevoilor specifice legate de resursele umane din cadrul administrației publice, cu scopul de a crea un model de învățare pe tot parcursul vieții care să le permită funcționarilor publici accesul la certificarea educațională și profesională. Noul program „Skills to Advance” aprobat în Irlanda urmărește să sprijine grupurile vulnerabile, inclusiv persoanele cu un nivel scăzut de calificare. Această nouă măsură va oferi sprijin specific grupurilor vulnerabile din cadrul forței de muncă irlandeze, în special persoanelor care au niveluri mai scăzute de competențe și care au nevoie de mai multe oportunități de avansare în carieră, pentru a susține menținerea persoanelor în câmpul muncii și a evita relocările sau pentru a valorifica noile oportunități în materie de locuri de muncă.
Reducerea în continuare a șomajului în rândul tinerilor și sprijinirea tranziției tinerilor de la educație și formare la piața forței de muncă rămân priorități importante. În fiecare an, începând cu 2014, peste 5 milioane de tineri s-au înregistrat în cadrul Garanției pentru tineret și 3,5 milioane au beneficiat de o ofertă de muncă, de continuare a educației, de un stagiu sau de un program de ucenicie. Cu toate acestea, în multe state membre, proporția estimată de NEET înscriși în sistem pe tot parcursul anului este încă sub 50 %. Totuși, acoperirea limitată din multe țări este probabil legată de evoluția componenței populației NEET (proporție mai mică a tinerilor NEET șomeri din numărul total) și de reducerea numărului total de tineri din categoria NEET (pentru detalii, a se vedea capitolul 3.2.1). Într-un context în care performanța tinerilor pe piața muncii s-a îmbunătățit semnificativ, măsurile de politică care stau la baza furnizării Garanției pentru tineret devin din ce în ce mai specifice.
Statele membre își intensifică eforturile de informare, punând la dispoziția tinerilor servicii mai accesibile și asigurând o mai bună identificare a persoanelor aflate în dificultate. În Spania, Planul de acțiune pentru ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor 2019-2021 va mări cu 3 000 numărul de consilieri pentru tinerii aflați în căutarea unui loc de muncă și pentru șomerii de lungă durată. În Cipru, s-a lansat un proiect de informare care urmărește să ajungă la 4 000 de tineri NEET inactivi și să ofere sprijin pentru activare prin consiliere și formare personalizată, în funcție de nevoile lor. Tot în Cipru se desfășoară o campanie de comunicare cu scopul de a atrage tinerii către Serviciul public pentru ocuparea forței de muncă (SPOFM), astfel încât să se poată înscrie în cadrul Garanției pentru tineret. Campania își propune să implice părțile interesate din domeniul tineretului care au capacitatea de a se adresa tinerilor din diverse medii (tineri afectați de sărăcie, handicap, nivel scăzut de educație sau tineri aparținând unor minorități etnice și familii de migranți).
De asemenea, au fost introduse noi măsuri pentru a-i sprijini mai bine pe tinerii care se confruntă cu dezavantaje multiple. În Irlanda, Programul de sprijin pentru ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor (YESS) oferă locuri de muncă pentru tinerii dornici să se angajeze care sunt șomeri de lungă durată sau care se confruntă cu obstacole în găsirea unui loc de muncă. Participanții dobândesc competențe profesionale și sociale de bază, într-un mediu stimulant, în cursul unui stagiu. În Franța, există un sistem voluntar în cadrul căruia companiile pot forma și angaja tineri; sistemul își propune ca cel puțin 10 000 de întreprinderi să se angajeze să ofere stagii, programe de ucenicie sau locuri de muncă. Obiectivul este dezvoltarea unei cooperări între sectorul public și cel privat în vederea combaterii ratelor ridicate ale șomajului în rândul tinerilor din zonele urbane defavorizate. Portugalia a adoptat măsuri pentru furnizarea de stagii profesionale care pot fi transformate în cele din urmă în angajări pe perioadă nedeterminată prin subvenții pentru angajare destinate tinerilor și șomerilor de lungă durată. Ulterior, în 2019, au fost introduse modificări pentru îmbunătățirea eficienței și eficacității acestor măsuri, optimizând procesul de analiză a candidaturilor și asigurând un răspuns adecvat din partea serviciilor publice de ocupare a forței de muncă.
Caseta 2. Utilizarea deplină a Fondului social european (FSE)
Fondul social european (FSE) este unul dintre instrumentele-cheie ale UE care facilitează abordarea provocărilor identificate în recomandările specifice fiecărei țări. Acesta contribuie la atingerea obiectivului unei ocupări durabile și de calitate a forței de muncă, prin promovarea incluziunii sociale, prin investiții în educație și formare și prin consolidarea capacității instituționale. Împreună cu Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor (YEI), care sprijină tinerii care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare, acestea investesc aproape 93 de miliarde EUR în capitalul uman, ajutând cetățenii din Europa să-și dezvolte competențele și să-și asigure viitorul.
Peste 26 de milioane de participanți au beneficiat de sprijin FSE și YEI între 2014 și sfârșitul anului 2018, inclusiv aproape 4 milioane de șomeri de lungă durată (15 %). Tinerii sub vârsta de 25 de ani (43 % din totalul participanților) și persoanele slab calificate absolvente de învățământ primar sau secundar inferior (48 % din totalul participanților) sunt principalele grupuri-țintă ale acestor intervenții. Punerea în aplicare, care a înregistrat o accelerare bruscă în perioada 2017-2018, ar trebui să continue în același ritm până la sfârșitul perioadei de programare. Din cele 26 de milioane de persoane care au participat până la sfârșitul anului 2018,
→ 2,7 milioane și-au găsit un loc de muncă
→ 3,6 milioane au obținut o calificare, iar
→ 1,4 milioane urmau un program educațional sau de formare legat de activitățile sprijinite de UE
În plus, până la sfârșitul anului 2018, 2,7 milioane de tineri au beneficiat de măsurile sprijinite de Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor, dintre care peste un milion și-au găsit un loc de muncă, au obținut o calificare sau au continuat educația sau formarea ca urmare a acestui sprijin.
Negocierile dintre Parlamentul European și Consiliu cu privire la propunerea Comisiei Europene în ceea ce privește Fondul social european Plus (FSE +) pentru perioada 2021-2027 sunt în curs de desfășurare. Pe baza propunerii, FSE+ ar permite, în contextul mai larg al fondurilor structurale europene, concentrarea sprijinului asupra provocărilor identificate în cadrul semestrului european. În acest scop, rapoartele de țară pentru 2019 (în special noile lor anexe D) au identificat domeniile prioritare pentru investiții publice și private în statele membre, pentru a servi drept bază cu ocazia programării viitoarelor fonduri structurale.
În plus, statele membre au luat măsuri pentru a mări stimulentele specifice la angajare, pentru persoana angajată și pentru angajator, în cazul grupurilor care se confruntă cu dezavantaje pe piața forței de muncă. România a prevăzut stimulente suplimentare pentru ca angajatorii să angajeze persoane aflate în situații vulnerabile. Modificările implică faptul că angajatorii care angajează cu contract de muncă pe durată nedeterminată persoane în vârstă de peste 45 de ani, șomeri care sunt părinți unici susținători ai familiilor monoparentale, șomeri de lungă durată sau tineri care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare beneficiază de o sumă lunară de 2 250 RON (aproximativ 475 EUR), pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste grupuri. Aceștia au obligația menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puțin 18 luni. Suedia a adoptat, de asemenea, măsuri destinate persoanelor nou intrate pe piața forței de muncă. În 2020 vor fi introduse deduceri de intrare, ceea ce înseamnă că contribuția angajatorului va fi eliminată în primii doi ani în cazul în care angajează persoane care nu au mai avut un loc de muncă. În cazul tinerilor cu vârsta sub 18 ani, contribuția angajatorului a fost redusă în august 2019 și va fi eliminată complet în 2020. Slovenia a renunțat la „suplimentul de activitate” din legislația privind asistența socială în numerar. Obiectivul este de a accelera activarea beneficiarilor de asistență socială și de a asigura o mai mare securitate socială a persoanelor. De asemenea, un alt obiectiv este acordarea unei asistențe cuprinzătoare persoanelor, pentru a le ajuta să depășească situațiile dificile în cazul în care sunt vulnerabile pe plan social.
Mai multe state membre își continuă eforturile de promovare a participării pe piața muncii a lucrătorilor în vârstă, asigurând, în același timp, pensii adecvate celor care nu mai pot munci. În contextul unei societăți în curs de îmbătrânire, prelungirea vieții profesionale este esențială pentru menținerea și îmbunătățirea adecvării pensiilor. Politicile privind pensiile (și impozitele) pot oferi stimulente adecvate pentru ca cetățenii să își prelungească viața profesională. Astfel de stimulente pot include găsirea unui echilibru între impozitarea implicită și prestațiile de pensie, prime și sancțiuni pentru pensionarea după, respectiv înainte de vârsta de pensionare, precum și posibilitatea combinării pensiilor cu activități profesionale. Raportul privind adecvarea pensiilor pe 2018 (Comisia Europeană, 2019) a arătat că astfel de politici au un impact mai mare decât politicile care vizează perioada mai timpurie a carierei în ceea ce privește stimularea deciziei de creștere a vârstei de pensionare. În această privință, Flandra (Belgia) a luat măsuri specifice pentru a îmbunătăți capacitatea de inserție profesională a lucrătorilor în vârstă, în special prin creșterea subvenției maxime pentru încadrarea în muncă a unui lucrător în vârstă, prin scutirea integrală a contribuțiilor angajatorului timp de doi ani în cazul angajării unui lucrător în vârstă aflat în șomaj (55+) și prin creșterea plafonului salarial pentru care se aplică măsurile vizate.
Germania a luat măsuri pentru a activa șomerii de lungă durată în vârstă prin intermediul unei subvenții la locul de muncă pentru o perioadă de cinci ani, destinată reducerii costurilor cu forța de muncă. Condiția este ca șomerii de lungă durată să fi beneficiat de prestația de șomaj „Hartz IV” pentru cel puțin șase din ultimii șapte ani. Ca parte a programului de acțiune destinat combaterii precarității și promovării negocierilor colective, inclus în Resolução do Conselho de Ministros n.º 72/2018, de 6 de Junho, Portugalia a adoptat măsuri care prevăd sprijinirea întreprinderilor ce angajează simultan un tânăr șomer (sau o persoană tânără care caută un prim loc de muncă) și o persoană în vârstă aflată în șomaj de lungă durată (cu vârsta mai mare de 45 de ani). Ca regulă generală, sprijinul este acordat numai în cazul contractelor permanente. Acesta include, de asemenea, scutirea parțială sau totală a angajatorului de la plata asigurărilor sociale. Cu toate acestea, politicile privind încheierea carierei destinate prelungirii vieții profesionale ar trebui să fie însoțite de măsuri care să asigure pensii adecvate celor care nu sunt în măsură să își prelungească activitatea profesională. Prin urmare, Austria și-a reformat regimul de muncă cu fracțiune de normă existent în cazul lucrătorilor în vârstă (Altersteilzeit). Pentru a prelungi durata activității profesionale a salariaților, Austria a crescut, în două etape, vârsta de la care acest regim este accesibil. În cazul bărbaților, vârsta de la care regimul este accesibil a crescut de la 58 la 59 de ani (în 2019), respectiv la 60 de ani (în 2020). În cazul femeilor, aceasta a crescut de la 53 la 54 de ani (în 2019), respectiv la 55 de ani (în 2020). Guvernul italian a redus vârsta de pensionare pentru anumite categorii de lucrători în vârstă pentru care suma dintre vârstă și perioada în care au plătit contribuții sociale totalizează 100 de ani (cerințe minime: vârsta de cel puțin 62 de ani și minimum 38 ani de contribuții). În fine, în Spania, a fost adaptată asistența pentru șomajul de lungă durată în cazul lucrătorilor în vârstă. Astfel, în comparație cu regimul anterior, i) șomerii de lungă durată sunt eligibili de la vârsta de 52 de ani în loc de 55 de ani; ii) durata maximă a prestației este prelungită până când lucrătorul împlinește vârsta legală de pensionare (65); iii) baza de calcul a contribuției la regimul de pensii plătite de stat crește cu 53 % (de la 859 EUR pe lună în 2018 la 1 313 EUR pe lună în 2019), iar iv) evaluarea mijloacelor de trai va fi calculată la nivel individual în loc de nivelul gospodăriei.
Participarea la educația și îngrijirea timpurie de înaltă calitate a copiilor constituie fundamentul învățării pe tot parcursul vieții, al dezvoltării personale și al creșterii capacității de inserție profesională ulterioare de-a lungul vieții. Recomandarea Consiliului din 22 mai 2019 privind sistemele de înaltă calitate de educație și îngrijire a copiilor preșcolari militează pentru servicii de educație și îngrijire timpurie a copiilor accesibile, la prețuri rezonabile și favorabile incluziunii și pentru consolidarea dezvoltării programelor de învățământ din primii ani de viață în scopul de a răspunde nevoilor copiilor în ceea ce privește bunăstarea și educația. În ultimul an, Franța a decis să garanteze progresiv accesul universal la servicii de îngrijire a copiilor, de la naștere până la vârsta de 3 ani și să ofere prestații sociale în natură, precum și o garanție pentru plata cheltuielilor de întreținere în cazul părinților unici susținători ai familiilor monoparentale. În Suedia, începând cu toamna anului 2018, clasa preșcolară a devenit o parte obligatorie a ciclului școlar, iar autoritățile suedeze au adoptat o nouă programă de învățământ care pune un accent mai puternic pe învățare, în special pe competențele de citire și digitale. Începând cu septembrie 2018, guvernul slovac a mărit numărul de grădinițe cu acces gratuit pentru toți copiii din familiile defavorizate din punct de vedere socioeconomic (indiferent de vârstă) și a redus la 5 ani vârsta de școlarizare obligatorie (începând din septembrie 2020).
Statele membre continuă să ia măsuri în domeniul serviciilor de îngrijire a copiilor pentru a consolida ocuparea forței de muncă în rândul femeilor. În septembrie 2018 a fost adoptat sistemul de educație timpurie a copiilor din Irlanda, care permite accesul la 2 ani de servicii subvenționate de îngrijire de trei ore pe zi pentru toți copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 8 luni și vârsta de școlarizare obligatorie. Childcare Support Act 2018 (legea din 2018 privind sprijinul pentru îngrijirea copiilor) reprezintă un element esențial pentru dezvoltarea sistemului de servicii la prețuri rezonabile pentru îngrijirea copiilor, cu o nouă viziune asupra modalităților de favorizare a accesului la centre de îngrijire de calitate pentru copii, la prețuri rezonabile. Această lege consolidează latura legislativă a Affordable Childcare Scheme (sistemul de servicii la prețuri rezonabile pentru îngrijirea copiilor), înlocuind patru sisteme existente, personalizate de îngrijire a copiilor, care nu erau reglementate. În ianuarie 2019, Italia a majorat de la 1 000 EUR la 1 500 EUR sprijinul anual pentru taxele de înscriere la creșă și sprijinul la domiciliu acordat copiilor sub trei ani care suferă de boli cronice grave. România investește fonduri FSE pentru a sprijini consolidarea rețelei de asistenți maternali. De asemenea, în septembrie 2018, în Finlanda a intrat în vigoare reforma privind educația și îngrijirea timpurie a copiilor. Această reformă actualizează sistemul de educație și îngrijire timpurie a copiilor din Finlanda, ținând cont de evoluția societății și a pieței forței de muncă, prin perfecționarea personalului, crearea de stimulente pentru ca titularii de diplome de învățământ superior să lucreze în domeniul educației și îngrijirii timpurii a copiilor și prin stimularea creării de echipe multiprofesionale. În prezent, se acordă prioritate și o atenție sporită bunăstării și intereselor copiilor.
O distribuție echilibrată a concediului plătit între femei și bărbați poate fi extrem de utilă pentru promovarea ocupării forței de muncă în rândul femeilor după nașterea copiilor. În ultimii ani, multe state membre și-au îmbunătățit abordarea privind drepturile la concediul din motive familiale și au promovat în special utilizarea drepturilor taților 92 . La începutul anului 2018, Cehia a adus modificări legii privind sprijinul social, pentru a mări flexibilitatea indemnizației parentale, oferind posibilitatea ca părinții să selecteze în prezent suma lunară și perioada de utilizare a indemnizației (de cel mult 4 ani). Suma maximă totală este de 220 000 CZK (în jur de 8 617 EUR). În plus, indemnizația nu va depinde de înscrierea în cadrul serviciilor formale de îngrijire a copiilor. Cehia a modificat, de asemenea, legea privind asigurările de sănătate, introducând o săptămână de concediu pentru creșterea copilului și o indemnizație de paternitate pentru tați. Deși acesta este un pas în direcția cea bună, măsura nu respectă Directiva privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată, care prevede pentru tați două săptămâni de concediu de paternitate plătite și două luni de concediu netransferabil pentru creșterea copilului. În plus, în Spania, o modificare legislativă adoptată în martie 2019 a stabilit înlocuirea concediului de maternitate/paternitate cu un concediu pentru creșterea copilului de 16 săptămâni pentru fiecare părinte. Legea prevede o aplicare progresivă. Părintele diferit de mama biologică va avea dreptul la un concediu de 8 săptămâni în 2019 (5 săptămâni în 2018), de 12 săptămâni în 2020 și, în cele din urmă, de 16 săptămâni în 2021. Alte măsuri cuprinse în aceeași lege urmăresc, de asemenea, să consolideze egalitatea de gen; iată câteva exemple de astfel de măsuri: i) obligația de a negocia planurile privind egalitatea a fost extinsă la întreprinderile cu peste 50 de angajați (anterior se aplica întreprinderilor cu peste 250 de angajați) și (ii) Regulamentul privind remunerarea egală a fost modificat pentru a defini condițiile în care un loc de muncă are aceeași valoare și pentru a impune angajatorului obligația de a ține o evidență a salariilor medii ale bărbaților și femeilor. În cazul în care diferența dintre salariile medii depășește 25 % între bărbați și femei, acest fapt trebuie să fie justificat; iii) scutirea de contribuții la asigurările sociale pentru îngrijitorii informali.
În Irlanda, începând cu 1 septembrie 2019, părinții au dreptul la 22 de săptămâni de concediu neremunerat pentru creșterea copilului, pentru fiecare nou-născut. Concediul trebuie luat înainte ca copilul să împlinească vârsta de 12 ani. Înainte de 1 septembrie 2019, perioada de concediu pentru creșterea copilului era de 18 săptămâni, iar părinții puteau beneficia de concediul pentru creșterea copilului numai înainte ca copilul să împlinească vârsta de 8 ani. O altă noutate în acest domeniu este sistemul de concediu plătit pentru creșterea copilului, care permite părinților să beneficieze de două săptămâni de concediu plătit în primul an de viață al copilului. Acest nou sistem este în vigoare din noiembrie 2019. În 2019, Țările de Jos au adoptat o lege prin care a fost mărită perioada de concediu de paternitate de la 2 la 5 zile și a fost introdus un concediu suplimentar de 5 săptămâni începând cu iulie 2020, care va trebui să fie luat în primele 6 luni de la nașterea copilului. În plus, concediile de adopție și de îngrijire a copilului într-o familie substitutivă au fost prelungite de la 4 la 6 săptămâni. În decembrie 2018, Portugalia a introdus patru axe care promovează un echilibru mai bun între viața profesională, viața personală și viața de familie ca o condiție pentru egalitatea efectivă între bărbați și femei și pentru o deplină cetățenie, permițând o liberă alegere în toate domeniile vieții pe baza Pilonului european al drepturilor sociale. Prima axă este un pact de conciliere care conține măsuri de mobilizare a diferiților angajatori pentru a dezvolta practici favorabile concilierii și diseminării; A doua axă, „Reconcilierea în administrația publică”, se referă la angajamentul administrației publice locale și centrale de a promova concilierea. A treia este reprezentată de echipamente, servicii și stimulente pentru conciliere, ea incluzând instrumente de facilitare a concilierii în domeniile îngrijirii, al educației, al transporturilor și al sănătății. Cea de a patra axă, „Modalități de reconciliere”, adaugă măsuri care conduc la generarea de cunoștințe și la diseminarea acestora, ceea ce poate sprijini elaborarea unor noi acțiuni. Partenerii sociali din Austria au convenit ca perioada de 24 de luni de concediu pentru creșterea copilului să fie luată în calcul la stabilirea drepturilor bazate pe vechimea în muncă, cum ar fi creșterile salariale automate, dreptul la concediu anual, perioadele de preaviz sau continuarea plății prestației de boală în sectoare precum comerțul cu amănuntul, în care lucrează în mod preponderent femei.
În câteva state membre au fost introduse alte măsuri de combatere a discriminării pentru a promova participarea femeilor pe piața muncii. În Franța, în august 2018 a fost adoptată o lege care introduce măsuri de combatere a violenței cu caracter sexual la locul de muncă, cuprinzând 5 domenii: 1) promovarea dialogului social; 2) formarea inspectorilor; 3) campanii de informare; 4) sprijinirea victimelor în cadrul întreprinderilor și 5) instrumente de sancționare a practicilor discriminatorii, cum ar fi Brigada împotriva discriminării (BADI). De asemenea, prin Strategia sa națională pentru egalitate și nediscriminare 2018-2030, Portugalia a urmărit să definească obiective strategice specifice pe baza genului și a egalității între femei și bărbați. Acestea urmează să integreze Planul național de acțiune pentru egalitatea între femei și bărbați, planul național de acțiune pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice și planul național de acțiune pentru combaterea discriminării bazate pe orientarea sexuală, identitatea de gen și caracteristicile sexuale. În domeniul Agendei pentru egalitate pe piața muncii și în întreprinderi, strategia consolidează lupta împotriva segregării de gen a profesiilor, promovarea remunerației egale și reconcilierea vieții profesionale, familiale și personale, încurajând dialogul cu partenerii sociali. În premieră, este prezentată o planificare specifică de combatere a discriminării pe criterii de orientare sexuală, identitate de gen și caracteristici sexuale, măsurile fiind definite în domenii de intervenție prioritare, cum ar fi informarea și formarea, precum și politicile sectoriale.
Un număr limitat de state membre au luat măsuri pentru combaterea diferențelor de remunerare între femei și bărbați. Cele mai multe inițiative noi au avut, cel puțin parțial, legătură cu măsurile de asigurare a transparenței în materie de remunerare, astfel cum a recomandat Comisia Europeană în 2014 (2014/124/UE). Germania și Regatul Unit au început în 2018 primele runde de raportare a salariilor în funcție de gen, iar un raport parlamentar al Regatului Unit a recomandat extinderea cerințelor de raportare a diferențelor de remunerare între femei și bărbați 93 94 . În 2019, în Irlanda a fost adoptată o lege privind informarea în ceea ce privește diferența de remunerare între femei și bărbați (Gender Pay Gap Information Bill), care va obliga societățile comerciale să publice informații privind diferențele de remunerare între femei și bărbați 95 . În septembrie 2018, Franța a introdus un „indice privind egalitatea de remunerare”, bazat pe 5 indicatori diferiți referitori la egalitatea de gen. Întreprinderile trebuie să asigure transparența rezultatelor lor în materie de egalitate a remunerațiilor; de asemenea, au fost intensificate controalele inspectoratului de muncă și a fost lansată o campanie de promovare pentru a lupta împotriva stereotipurilor legate de gen la angajare. Indicele de remunerație egală este obligatoriu pentru societățile cu mai mult de 50 de angajați. Întreprinderile care ating pragul de 50 de angajați vor avea o perioadă de grație de 3 ani înainte de a face obiectul acestor obligații. Societățile cu peste 1 000 de angajați au avut obligația de a-și publica rezultatele privind egalitatea de gen până la 1 martie 2019, întreprinderile cu 251-999 de angajați au trebuit să le publice până la 1 septembrie, iar cele cu 50-250 de angajați trebuie să îndeplinească această obligație până la 1 martie 2020.
Portugalia a introdus, de asemenea, o legislație care abordează diferența de remunerare dintre femei și bărbați. Măsurile includ un raport anual privind diferențele de remunerare între femei și bărbați și o evaluare pentru fiecare societate, profesie și nivel de calificare (în primii 2 ani pentru întreprinderi cu peste 250 de angajați, iar ulterior inclusiv pentru întreprinderi cu peste 50 de angajați). Se au în vedere, de asemenea, acțiuni specifice din partea inspectoratului de muncă și sancțiuni aplicate angajatorilor sau în cazul unui tratament discriminatoriu. Pentru a combate segregarea verticală, planul privind Egalitatea în condițiile de muncă: Egalitatea de remunerare; Protecția parentală; Reconcilierea activității profesionale cu viața de familie și viața personală are ca scop promovarea unei participări echilibrate a femeilor și bărbaților la procesul decizional. Acesta stabilește, începând cu 2018, procentaje minime de participare a femeilor în consiliile de administrație ale întreprinderilor publice (33,3 %) și în societățile cotate la bursă (20 %, iar începând cu 2020, 33,3 %). De asemenea, scopul său este de a promova participarea echilibrată a femeilor și bărbaților la procesul de luare a deciziilor în administrația publică; de a desemna titularii posturilor din organismele publice pe baza aptitudinilor, a competențelor, a experienței și a formării impuse de legislație, de a urmări atingerea unui prag minim de reprezentare a echilibrului de gen după cum urmează: 40 % din posturile din organismele publice ar trebui să fie rezervate fiecărui gen.
Sprijinirea integrării pe piața forței de muncă a resortisanților țărilor terțe reprezintă un domeniu de acțiune în mai multe state membre, combinat adesea cu cursuri de limbă. Mai multe state membre (în special Grecia, Franța, Țările de Jos, Regatul Unit și Luxemburg) au făcut schimbări majore sub forma unor planuri de acțiune/strategii noi sau revizuite, ca răspuns la necesitatea de a intensifica eforturile de integrare pe termen lung și de a consolida eforturile tuturor părților interesate implicate. În plus, o serie de state membre și-au extins oferta de măsuri de integrare, în timp ce un număr mai redus de state membre au crescut rata de participare obligatorie la diferite cursuri de limbă și la formarea în materie de integrare. De exemplu, oferta de formare lingvistică pentru resortisanții țărilor terțe s-a îmbunătățit în special în Belgia (Valonia, Flandra și Comunitatea germanofonă), Finlanda, Franța, Malta și Germania (formare lingvistică legată de locul de muncă). În Suedia, un nou cadru de reglementare pentru serviciile publice de ocupare a forței de muncă a contribuit, în cazul migranților nou-sosiți, la creșterea posibilităților acestora de a-și găsi un prim loc de muncă. De asemenea, Suedia și-a reformat sistemul de locuri de muncă subvenționate, a introdus în iulie 2019 o nouă măsură de sprijin, denumită „locuri de muncă introductive” și a pus la dispoziție mai multe fonduri pentru „locurile de muncă locale” (în vigoare din 2017), care constau, de obicei, în educație axată pe piața muncii, cursuri de limbă (suedeză) pentru imigranți și stagii. În decembrie 2018, Finlanda a finanțat, în cinci orașe, așa-numitele „centre de competență ale imigranților”, în cadrul cărora municipalitățile și instituțiile de pe piața forței de muncă și instituțiile de învățământ orientează clienții într-un mod flexibil către formare și către piața forței de muncă. Țările de Jos și-au revizuit abordarea în materie de integrare, inclusiv prin punerea unui accent mai puternic pe integrarea pe piața forței de muncă. În 2019, guvernul Țărilor de Jos a lansat opt acțiuni experimentale pentru a îmbunătăți eficacitatea instrumentelor de promovare a participării pe piața forței de muncă și poziția pe piața forței de muncă a cetățenilor olandezi proveniți din familii de migranți. Printre altele, acțiunile propun în special: combinarea învățării cu activitățile profesionale, îndrumarea intensivă pentru grupurile vulnerabile, sprijinirea orientării profesionale a elevilor din învățământul profesional și măsurarea diversității culturale în cadrul întreprinderilor. În Spania, majoritatea măsurilor de îmbunătățire a capacității de inserție profesională au fost puse în aplicare ca parte a Strategiei Spaniei privind ocuparea forței de muncă pentru perioada 2017-2020, iar secretarul de stat pentru migrație a oferit, de asemenea, sprijin financiar pentru incluziunea socială și pe piața muncii a imigranților. În Franța, reforma politicii de integrare, adoptată în iunie 2018 și pusă în aplicare începând cu 2019, implică o nouă secțiune dedicată integrării profesionale și auditului competențelor, ca parte a unui contract de integrare republicană (CIR), o formare suplimentară lingvistică după CIR, dacă este necesar, și o utilizare mai sistematică a serviciilor publice de ocupare a forței de muncă.
Pe lângă măsurile care îi vizează în mod direct pe resortisanții țărilor terțe, statele membre au luat, de asemenea, măsuri care să asigure resurse și instrumente pentru serviciile publice de ocupare a forței de muncă și pentru autoritățile locale sau angajatori în vederea sprijinirii integrării. Franța a lansat o colaborare structurată între autoritățile din domeniul migrației, formării și ocupării forței de muncă. În Regatul Unit, centrul de ocupare a forței de muncă Plus a primit o finanțare suplimentară pentru a sprijini mai multe persoane din comunitățile segregate în vederea găsirii unui loc de muncă. În Letonia, a fost elaborat un manual privind integrarea la locul de muncă, care cuprinde bune practici în ceea ce privește integrarea la locul de muncă a noilor veniți și gestionarea diversității. Estonia oferă sprijin persoanelor cu înaltă calificare prin Casa Internațională a Estoniei, care propune servicii angajatorilor locali cu privire la modalitățile de angajare a unor experți străini, precum și noilor-veniți străini și soților/soțiilor acestora (informații privind viața în Estonia, programe lingvistice și consiliere profesională).
Statele membre au adoptat măsuri de îmbunătățire a nivelului de educație al resortisanților țărilor terțe și al copiilor proveniți din familii de migranți. Finlanda, Estonia și Belgia au vizat în mod specific creșterea participării copiilor resortisanților țărilor terțe la serviciile de educație și îngrijire timpurie a copiilor și au efectuat modificări ale politicilor lor în acest sens. Ca atare, în toamna anului 2018, guvernul finlandez a lansat un proiect-pilot care oferă servicii gratuite de educație și îngrijire timpurie a copiilor cu program redus pentru copiii cu vârsta de cinci ani. Flandra (Belgia) a adoptat o strategie de sporire a participării la învățământul preșcolar (pentru copiii cu vârsta între 2,5 și 5 ani), acordând o atenție deosebită copiilor proveniți din familii de migranți, în timp ce Belgia (la nivel federal) a redus vârsta de școlarizare obligatorie de la 6 la 5 ani. Franța a dublat numărul de ateliere de lucru pentru părinții elevilor născuți în străinătate, în scopul de a consolida integrarea acestora, precum și numărul de programe de învățare a limbii franceze ca limbă străină pentru elevii care doresc să își continue studiile în Franța. Lituania a introdus o nouă politică care prevede angajarea unui asistent didactic în toate școlile în care există elevi proveniți din familii de migranți în rândul elevilor acestora. În Spania, a fost adoptat un nou program pentru a ajuta regiunile să reducă numărul elevilor care părăsesc timpuriu sistemele de educație și formare profesională. Scopul programului este să sprijine centrele de învățământ și elevii din medii socioeconomice vulnerabile (migranți, romi, persoane cu nevoi speciale în materie de educație) și să consolideze competențele personalului didactic pentru a face față diversității elevilor din clase. În Luxemburg, a fost instituit un serviciu de mediere, inclusiv un mediator responsabil cu problemele legate de școlarizarea copiilor proveniți din familii de imigranți, în ceea ce privește nevoile școlare specifice și abandonul școlar.
De asemenea, statele membre au întreprins reforme care vizează recunoașterea și/sau validarea calificărilor sau a competențelor resortisanților țărilor terțe. De exemplu, în cadrul noii legi privind imigrarea calificată (Fachkräftezuwanderungsgesetz) adoptate în iunie 2019, Germania a facilitat recunoașterea calificărilor și a calificărilor profesionale eliberate în țări terțe. Începând cu luna iunie 2018, pentru o perioadă de trei ani, Grecia sprijină pașaportul european al calificărilor pentru refugiați (Consiliul Europei), al cărui scop este de a furniza o metodologie valabilă pentru evaluarea calificărilor refugiaților care și-au finalizat complet sau parțial studiile cel puțin la nivelul învățământului secundar superior (inclusiv calificările pentru care documentația a fost insuficientă sau nu a existat). Finlanda a publicat un ghid pentru a facilita recunoașterea calificărilor cadrelor didactice venite din străinătate. Guvernul flamand (Belgia) a adoptat un decret privind recunoașterea competențelor dobândite, pentru a permite persoanelor să obțină o calificare corespunzătoare competențelor lor dobândite, și anume experienței profesionale, muncii voluntare și formării.
O serie de state membre au luat măsuri de facilitare a admiterii lucrătorilor migranți din țări terțe, în special a lucrătorilor cu înaltă calificare și a persoanelor specializate în domenii în care există un deficit de forță de muncă. Belgia a simplificat procedura prin combinarea procedurilor de acordare a permiselor de muncă și de ședere. În Flandra, lista ocupațiilor cu deficit de forță de muncă a fost extinsă, iar pragul salarial a fost redus pentru persoanele cu înaltă calificare sub vârsta de 30 de ani, precum și pentru asistenții medicali. Malta, Austria, Portugalia, Slovacia și Lituania au introdus simplificări pentru ca lucrătorii din țările terțe să poată obține mai ușor un permis de muncă sau de ședere, în timp ce Germania a adoptat o reformă mai amplă, care facilitează imigrația lucrătorilor calificați din țări terțe și care include modificarea procedurilor de acordare a vizelor, recunoașterea calificărilor obținute în străinătate și creșterea sprijinului lingvistic. Franța a încurajat sosirea unor resortisanți străini cu înaltă calificare prin intermediul unor proceduri simplificate și al unor centre specializate de sosire și a prelungit permisul de ședere multianual denumit „pașaportul de talente”. Întreprinzătorii și investitorii străini au fost, de asemenea, vizați de schimbări legislative și în materie de politici în statele membre, deschizând noi căi de atragere a acestora sau de îmbunătățire a monitorizării intrării și șederii lor. De exemplu, Finlanda și Portugalia au introdus un nou program de acordare a vizelor pentru antreprenorii întreprinderilor nou-înființate
O serie de acțiuni recente la nivelul statelor membre au vizat în mod specific refugiații și/sau solicitanții de azil. De exemplu, în Germania, o nouă lege (Legea privind ocuparea forței de muncă în rândul cetățenilor străini), adoptată în iunie 2019, prevede un acces mai bun la cursuri de integrare, la cursuri de limbă germană specifice ocupațiilor, precum și asistență la formare pentru diferite grupuri de solicitanți de azil. Legea respectivă a reformat, de asemenea, accesul la prestații pentru a motiva solicitanții de azil să urmeze cursuri de formare și pentru a le permite refugiaților să se implice în activități de voluntariat 96 . În Danemarca, guvernul și partenerii sociali au convenit să prelungească până la 30 iunie 2022 programul de educație de bază în favoarea integrării (acesta combină cursuri de limbă, ucenicie și educație profesională pentru migranții nou-sosiți și pentru refugiați cu vârste cuprinse între 18 și 39 de ani). În Franța, în contextul strategiei naționale pentru primirea și integrarea refugiaților, care vizează în special sprijinirea accesului la formare și la locuri de muncă pentru refugiați, serviciul public de ocupare a forței de muncă (Pôle-Emploi) a publicat în septembrie 2018 o broșură, tradusă în diferite limbi, cu sfaturi utile pentru găsirea unui loc de muncă. În plus, mai multe state membre și-au concentrat recent eforturile asupra integrării femeilor migrante nou-sosite. În 2019, Ministerul Justiției și Egalității din Irlanda a finanțat 7 noi proiecte de sprijinire a integrării femeilor refugiate pe piața forței de muncă, iar Suedia a furnizat, de asemenea, o finanțare publică suplimentară pentru proiecte relevante, de exemplu pentru o inițiativă care oferă orientări cu privire la piața muncii din Suedia femeilor care solicită azil.
Mai multe state membre promovează angajarea persoanelor cu handicap. În Flandra (Belgia), o reformă a programelor de formare profesională individuală a introdus un nou program destinat șomerilor cu handicap și șomerilor de lungă durată. Programul poate dura 52 de săptămâni și este gratuit pentru angajatori. În plus, formările interprofesionale sunt gratuite pentru participanți, iar costurile de transport și de îngrijire a copiilor vor fi rambursate. Bulgaria a instituit cote obligatorii care impun angajatorilor să angajeze persoane cu handicap (1 angajat cu handicap pentru angajatorii cu 50-99 de angajați, 2 % din efectivele medii pentru angajatorii cu 100 sau mai mulți angajați), precum și subvenții specifice pentru angajatori, servicii speciale în agențiile de ocupare a forței de muncă și centre pilot pentru locurile de muncă protejate. Cehia a introdus o prestație de îngrijire pe termen lung pentru a oferi persoanelor cu asigurări de sănătate o compensație adecvată pentru pierderea de venituri din muncă ca urmare a întreruperii activității profesionale în scopul îngrijirii pe termen lung a unei rude. Croația a adoptat cote pentru angajarea persoanelor cu handicap, și anume angajatorii cu cel puțin 20 de angajați trebuie să angajeze un număr de lucrători cu handicap egal cu 3 % din numărul total de angajați. Angajatorii care nu îndeplinesc această obligație trebuie să plătească amenzi. În plus, subvențiile salariale sunt plătite de către Institutul pentru formare, reabilitare profesională și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap.
În Danemarca, guvernul a alocat 128,4 milioane DKK (aproximativ 17 milioane EUR) pentru perioada 2019-2022, ca parte a Acordului din 2019 privind fondurile de ajustare a veniturilor (Satspuljeavan), pentru a favoriza ocuparea forței de muncă și oportunitățile educaționale ale persoanelor cu handicap. Finlanda pune în aplicare un program privind capacitatea de inserție profesională care vizează îmbunătățirea evaluării individuale a nevoilor de servicii pentru șomerii de lungă durată și pentru persoanele cu capacități parțiale de muncă. Acest program a prevăzut creșterea indemnizațiilor de reabilitare pentru a promova ocuparea forței de muncă în rândul persoanelor cu capacități parțiale de muncă, precum și a fondurilor alocate pentru salariile subvenționate. Franța a adoptat mai multe măsuri privind domeniul de aplicare al legii „Liberté de choisir son Avenir Professionnel”. Acestea au vizat: 1) simplificarea obligațiilor de declarare ale angajatorilor; 2) generalizarea programelor de sprijin; 3) modificarea domeniului de aplicare al obligației de a angaja persoane cu handicap în proporție de 6 % din totalul angajaților; 4) declararea obligatorie a acțiunilor întreprinse de întreprinderi pentru promovarea încadrării în muncă a persoanelor cu handicap; 5) reînnoirea o dată la 3 ani a contractelor colective privind handicapul. Germania acordă subvenții pentru contracte de muncă de 5 ani în cazul angajării șomerilor de lungă durată cu vârsta de peste 25 de ani, inclusiv în cazul celor cu handicap grav. În România, angajatorii primesc subvenții pentru o perioadă de 12 luni, respectiv de 18 luni în cazul absolvenților cu handicap, în cazul în care angajează cu un contract de muncă permanent absolvenți ai instituțiilor de învățământ.
3.3.Orientarea 7: Consolidarea funcționării piețelor forței de muncă și eficacitatea dialogului social
Această secțiune se referă la punerea în aplicare a orientării nr. 7 privind ocuparea forței de muncă, în care se recomandă statelor membre să îmbunătățească funcționarea pieței forței de muncă și eficacitatea dialogului social. Aceasta include flexibilitatea și securitatea în politicile pieței muncii, prevenirea segmentării pieței forței de muncă, combaterea muncii nedeclarate și încurajarea tranziției spre forme de muncă pe durată nedeterminată, asigurarea unor politici active eficace privind piața forței de muncă și a serviciilor publice de ocupare a forței de muncă, furnizarea de prestații de șomaj adecvate care să minimizeze descurajarea revenirii rapide la muncă și promovarea mobilității lucrătorilor și a cursanților. Orientarea recomandă statelor membre să asigure o participare constructivă și în timp util a partenerilor sociali la conceperea și punerea în aplicare a politicilor, inclusiv prin sprijinirea creșterii capacității. Aceasta prevede, de asemenea, valorificarea de către statele membre a experienței organizațiilor relevante ale societății civile, pe baza practicilor naționale existente. Capitolul începe prin prezentarea unor indicatori-cheie care evidențiază principalele provocări din aceste domenii, subliniind, în același timp, beneficiile legate de reducerea gradului de strictețe a protecției locurilor de muncă și de promovarea unei piețe a muncii și a unor instituții și politici sociale eficace și bine coordonate. Secțiunea 3.3.2 prezintă măsurile de politică adoptate de statele membre în aceste domenii.
3.3.1 Indicatori-cheie
Orientările privind ocuparea forței de muncă promovează prevenirea segmentării pieței muncii, care rămâne o problemă în mai multe state membre. În unele state membre, diferențele dintre persoane în ceea ce privește condițiile de muncă rămân semnificative. Unele persoane se bucură de cariere stabile, cu perspective bune, în timp ce altele sunt blocate în locuri de muncă de calitate inferioară, cu un acces mai redus la formare, la protecție socială și, în general, cu condiții de muncă și bunăstare mai precare. Aceste diferențe nu pot fi atribuite exclusiv diferențelor de productivitate ( 97 ). Dacă devine permanentă, segmentarea pieței muncii poate conduce la inegalități mai mari, la o coeziune socială mai scăzută și la rate mai scăzute de creștere economică, deoarece aceasta este asociată cu o cerere agregată mai slabă, precum și cu o productivitate, o dezvoltare a capitalului uman și o mobilitate socială mai scăzute. Două principii ale Pilonului european al drepturilor sociale sprijină eforturile de abordare a acestei provocări. În special, principiul 5 („Locuri de muncă sigure și adaptabile” ) și principiul 7 („Informații despre condițiile de angajare și protecția în cazul concedierilor”) au drept scop asigurarea unui tratament egal între lucrători, indiferent de tipul de raport de muncă, subliniind, în același timp, sprijinul pentru tranzițiile către forme de muncă pe durată nedeterminată.
Segmentarea pieței muncii, măsurată prin ponderea lucrătorilor temporari, afectează mai multe state membre. La nivelul UE (figura 46), ponderea contractelor temporare în raport cu totalul angajaților s-a menținut în medie la circa 14 % în ultimii zece ani (a se vedea, de asemenea, capitolul 1), însă cu diferențe semnificative între statele membre. Diferența dintre statul membru cu cea mai mare proporție și statul membru cu cea mai mică proporție de contracte temporare în raport cu numărul total de angajați a rămas, în linii mari, stabilă, în jurul a 26 de puncte procentuale începând din 2014. Deși în Spania, Polonia, Portugalia și Țările de Jos, aceste procentaje au rămas stabile sau au scăzut ușor începând cu 2017, în țările respective s-au înregistrat în continuare cele mai ridicate procentaje în 2018, și anume de peste 20 %, acestea fiind urmate de alte cinci state membre (Croația, Italia, Franța, Finlanda și Slovenia), cu procentaje cuprinse între 15 % și 20 %. Ponderile cele mai scăzute se înregistrează în România, Lituania, Letonia, Estonia, Bulgaria și Regatul Unit, cu un procentaj de sub 5 % în 2018. Redresarea economică care a început în 2013 a dus la o evoluție inegală a ponderii locurilor de muncă temporare în statele membre. Unele țări au înregistrat o creștere constantă între 2013 și 2018, în special Italia (cu 3,5 puncte procentuale), Croația (cu 3 puncte procentuale), Spania (cu 2,9 puncte procentuale) și Danemarca (cu 2,5 puncte procentuale). În alte state membre, creșterea solidă a ocupării forței de muncă a fost însoțită de o scădere substanțială a ponderii contractelor pe durată determinată. Acesta este cazul Ciprului (cu -5,2 puncte procentuale), al Poloniei (cu -4 puncte procentuale) și al Ungariei (cu -3,5 puncte procentuale).
Proporția angajaților care au un loc de muncă temporar este în general mai mare în rândul femeilor și al lucrătorilor mai tineri. Ponderea femeilor salariate cu vârsta între 15 și 64 de ani care aveau un loc de muncă temporar în 2018 era de 14,7 %, în comparație cu 13,6 % în cazul bărbaților. Cele mai mari procentaje de femei salariate cu locuri de muncă temporare se înregistrează în Spania (27,8%), Polonia (25,1%), Țările de Jos (22,7%), Portugalia (22%) și Croația (20,5%). În toate aceste state membre, ponderea femeilor este mai mare decât a bărbaților. În 2018, aceasta se ridica la 43,3 % pentru femeile cu vârsta între 15 și 24 de ani, în comparație cu 12,1 % pentru femeile cu vârsta între 25 și 54 de ani și cu 6,6% pentru cele cu vârsta între 55 și 64 de ani.
Figura 46: Locurile de muncă temporare rămân o provocare în mai multe state membre
Proporția angajaților temporari în raport cu numărul total de angajați (15-64).
Sursă: Eurostat, ancheta asupra forței de muncă.
Este în continuare o provocare să se garanteze că contractele temporare sunt „o rampă de lansare” către locuri de muncă permanente și să se evite astfel alternanța între șomaj și locurile de muncă precare. O legislație bine concepută în domeniul protecției locurilor de muncă ar trebui să protejeze lucrătorii, fără a împiedica tranzițiile între locuri de muncă, permițând economiei să reacționeze fără probleme la șocurile care impun realocarea forței de muncă între sectoare sau ocupații. O proporție ridicată a angajaților temporari, combinată cu un nivel scăzut al ratelor de tranziție de la locuri de muncă temporare la locuri de muncă permanente, poate fi semnul unei elaborări deficitare a legislației de protecție a locurilor de muncă și împiedică obținerea unor rezultate bune pe piața forței de muncă. Figura 47 prezintă ratele de tranziție de la contracte temporare la contracte permanente (calculate ca medie pe perioada 2016-2018 pentru a minimiza impactul fluctuațiilor pe termen scurt) trasate în comparație cu ponderea angajaților temporari față de totalul angajaților cu vârsta de 15-64 de ani. Patru țări (Franța, Italia, Polonia și Spania) prezintă rate înalte de ocupare temporară a forței de muncă (peste media de 14,2 % a UE în 2018), cuplate cu rate scăzute de tranziție de la contracte cu durată determinată la contracte pe durată nedeterminată (sub 10 %). Alte țări, cum ar fi Țările de Jos sau Portugalia, prezintă rate considerabile de ocupare temporară a forței de muncă, dar au rate de tranziție mai ridicate (peste 15 %).
Figura 47: Adesea, contractele temporare nu sunt „etape de trecere” spre cele permanente
Proporția lucrătorilor temporari în raport cu numărul total de angajați din grupa de vârstă 15-64 (2018) și rata tranziției la locuri de muncă permanente, media pe 3 ani (2017).
Sursă: Eurostat, AFM, SILC.
Utilizarea pe scară largă a contractelor pe termen scurt în UE limitează capacitatea de a aborda aceste provocări și de a promova integrarea durabilă pe piața forței de muncă. În 2018, 27,2 milioane de persoane aveau contracte de muncă temporare, ceea ce reprezintă aproximativ 20 % din totalul forței de muncă dependente din UE. Peste 8 milioane dintre aceste persoane au încheiat un contract de muncă cu o durată mai mică de 6 luni, iar aproximativ 1,1 milioane au încheiat contracte cu o durată mai mică de o lună. În timp ce contractele pe termen scurt de cel mult un an sunt în creștere (o creștere cu aproximativ 10 % între 2008 și 2018), procentul celor cu o durată mai mare (de 2 ani sau mai mult), care ar putea să reprezinte o rampă de lansare către o carieră stabilă, a scăzut cu aproape 23 % în aceeași perioadă (a se vedea secțiunea 3.3.2 pentru detalii privind măsurile de politică luate de statele membre; pentru o analiză mai detaliată, a se vedea Comisia Europeană, 2019 98 ).
Figura 48: Redresarea a fost însoțită de o scădere în ansamblu a duratei raporturilor de muncă
Numărul de lucrători cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani, în funcție de durata contractului temporar în UE-28 (2018)
Sursă: Eurostat, AFM, SILC.
Preponderența contractelor temporare în toate segmentele forței de muncă are implicații puternice asupra calității locurilor de muncă și a siguranței locului de muncă. Un raport al Eurofound completează analiza segmentării pieței muncii prezentată în raportul comun privind ocuparea forței de muncă din 2019, monitorizând carierele și examinând măsura în care condițiile de muncă asociate acestora au evoluat de-a lungul timpului 99 . Analiza ține cont de ratele de tranziție, în sens ascendent și descendent, ale persoanelor în diferite stări specifice ale pieței forței de muncă. Aceste stări specifice ale pieței forței de muncă sunt clasificate în diferite categorii (de la cele mai avantajoase la cele mai puțin avantajoase, și anume de la A la F), în funcție de condițiile de muncă asociate. Doar în cazul unui număr redus de state membre există date suficiente. Deși are un domeniu de aplicare limitat, o comparație între două dintre aceste state (Germania și Spania) oferă perspective utile pentru a înțelege modul în care piețele forței de muncă respective s-au adaptat la criză, astfel cum se arată în figura 49. În această privință, în timp ce Germania prezintă o mobilitate relativ ridicată în sens ascendent și descendent, Spania prezintă niveluri mai scăzute de mobilitate în sens ascendent și un risc relativ ridicat de mobilitate în sens descendent. Cazul spaniol reflectă modul în care lucrătorii aflați în vârful structurii pieței muncii sunt mai protejați în raport cu tranzițiile în sens descendent, în timp ce lucrătorii care au condiții de muncă precare (majoritatea acestora având contracte de muncă temporare) au opțiuni limitate pentru o mobilitate ascendentă în carierele lor pe piața forței de muncă, dar sunt adesea mai afectați de o deteriorare a condițiilor de muncă și de tranziția către șomaj. Este important să ne amintim aspectele legate de protecția socială legală pentru angajații temporari (a se vedea secțiunea 3.4), întrucât mulți lucrători cu contracte temporare din Europa se confruntă adesea cu dificultăți în privința accesului și a acumulării drepturilor, deoarece aceștia nu respectă perioadele minime de cotizare sau pragurile privind veniturile. ( 100 )
Figura 49: Diferențele dintre tranzițiile de pe piața forței de muncă sunt puternic dependente de stările specifice ale pieței forței de muncă și de condițiile de muncă asociate
Ratele de tranziție medii anuale în sens ascendent (stânga) și descendent (dreapta)
Notă: Ratele de tranziție au fost cumulate. Fiecare tranziție poate atinge o valoare maximă egală cu 1 (adică 100 %). Stările specifice pieței forței de muncă sunt clasificate în funcție de condițiile de muncă asociate acestora (în baza acordurilor contractuale, a timpului de lucru, a remunerației și a categoriilor profesionale) și variază de la o stare mai bună (starea A reprezintă în mod predominant un angajat permanent cu un loc de muncă cu normă întreagă, cu o remunerație relativ bună și cu un nivel de calificare profesională înalt), la o stare mai rea (starea E reprezintă un lucrător în cele mai rele condiții de lucru, în timp ce starea F reprezintă o persoană aflată în șomaj).
Sursă: MCVL (Spania 2009-2016), GSOEP (Germania 2009-2016).
În UE, un procent important din lucrătorii temporari fac obiectul unui contract pe durată determinată deoarece nu pot găsi un loc de muncă permanent. În mai multe state membre, utilizarea unui contract de muncă temporar se explică prin faptul că lucrătorul nu a putut găsi un loc de muncă permanent. O astfel de situație (și anume, angajarea temporară „involuntară”) este unul dintre principalii indicatori de segmentare pe piața forței de muncă. În figura 50 se analizează simultan proporția de lucrători cu contract temporar și procentajul dintre aceștia cu contract de muncă temporar involuntar. În țări precum Croația, Portugalia, Spania și Italia, peste 80 % dintre angajații temporari (cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani) se află în această situație, deoarece nu au putut găsi un loc de muncă permanent. Situația din Cipru necesită o examinare mai aprofundată: chiar dacă ponderea lucrătorilor temporari este apropiată de media UE, 92,8 % dintre aceștia sunt considerați involuntari, față de media de 53 % din UE-28. Cele mai scăzute rate ale lucrătorilor temporari involuntari sunt înregistrate în Austria, Germania și Estonia, cifrele fiind mai mici de 15 %.
Figura 50: Ponderea persoanelor considerate într-o situație de muncă temporară în mod involuntar rămâne semnificativă în unele state membre
Proporția de lucrători temporari involuntari din numărul total de lucrători temporari și proporția de lucrători temporari din numărul total de angajați, 2018.
Sursă: Eurostat, ancheta asupra forței de muncă.
Munca cu fracțiune de normă involuntară este încă o problemă pentru un număr semnificativ de lucrători, care încearcă să obțină un loc de muncă cu normă întreagă. Proporția lucrătorilor cu fracțiune de normă involuntară (cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani) indică dificultățile pe care mulți lucrători le întâmpină în demersurile întreprinse pentru a lucra cu normă întreagă, în ciuda faptului că își doresc acest lucru. Ratele ridicate ale muncii cu fracțiune de normă împreună cu proporția semnificativă de lucrători involuntari ar putea indica o potențială subutilizare a forței de muncă, reflectată de nivelul deficitului de pe piața forței de muncă în economie. Ponderea muncii cu fracțiune de normă involuntare în totalul locurilor de muncă cu fracțiune de normă a scăzut cu 4,5 puncte procentuale din 2013, de la 29,3 % în 2013 la 24,8 % din totalul lucrătorilor cu fracțiune de normă (a se vedea, de asemenea, capitolul 1). Deși cifra globală se situează sub nivelurile din perioada anterioară crizei, există disparități puternice între statele membre în ceea ce privește ponderea lucrătorilor cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani aflați în această situație. Ponderea este mai mică de 10 % în șase state membre, în timp ce aceasta este de peste 60 % în alte trei. State membre precum Grecia, Italia, Cipru, Bulgaria și Spania prezintă ponderi ridicate ale muncii cu fracțiune de normă involuntare și ale angajării temporare, ceea ce creează dificultăți legate de continuitatea ocupării forței de muncă și de calitatea locurilor de muncă (a se vedea figura 50 și figura 51).
Figura 51: Un procentaj ridicat de muncă cu fracțiune de normă involuntară este, de asemenea, un semn că resursele de forță de muncă sunt insuficient utilizate
Proporția muncii cu fracțiune de normă involuntară din numărul total de lucrători cu fracțiune de normă și proporția muncii cu fracțiune de normă din numărul total de angajați, 2018.
Sursă: Eurostat, ancheta asupra forței de muncă.
Utilizarea pe scară largă a activităților independente în unele state membre poate contribui la segmentarea pieței muncii. Ponderea lucrătorilor independenți cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani din ocuparea totală a fost relativ stabilă în ultimii zece ani în UE-28, cu o ușoară tendință descrescătoare și a prezentat, în continuare, diferențe semnificative între statele membre și între sectoare (a se vedea secțiunea 3.1). În timp ce activitatea independentă este, în mod normal, voluntară și reprezintă un semn pozitiv al spiritului antreprenorial, aceasta poate ascunde, de asemenea, relații de muncă dependente. În această situație, lucrătorii care ar trebui să aibă acces la drepturi și protecții specifice angajaților pot fi clasificați în mod fals ca fiind independenți, în încercarea angajatorului lor de a eluda convențiile colective, legislația muncii (de exemplu, salariile minime, legislația privind timpul de lucru), impozitarea muncii sau controlul asupra timpului de lucru (așa-numita activitate independentă „fictivă”). Gradul de dependență economică și organizațională al lucrătorilor care desfășoară o activitate independentă nu poate fi măsurat cu statistici comparabile ale Eurostat în statele membre 101 . În 2018, numărul lucrătorilor care desfășurau o activitate independentă fără angajați (lucrători pe cont propriu) reprezenta 9,8 % din totalul locurilor de muncă din UE. În 2018, Grecia (21,6 %), Italia (14,9 %) și România (14,5 %) prezentau cele mai ridicate niveluri, urmate de Polonia, Cehia, Regatul Unit, Slovacia și Țările de Jos, cu rate cuprinse între 13,5 % și 11 % (a se vedea figura 52). La extrema inferioară, Danemarca, Germania, Suedia și Ungaria prezentau rate mai mici sau aproape de 5 %. Începând cu 2008, ponderea lucrătorilor pe cont propriu a rămas stabilă în medie în UE, dar în unele țări s-au înregistrat creșteri semnificative între 2008 și 2018, în special în Țările de Jos, în Finlanda și în Regatul Unit, unde s-a înregistrat o creștere cu aproximativ 2 puncte procentuale. Dimpotrivă, aceasta a scăzut semnificativ în Croația (cu 6,3 puncte procentuale), în Portugalia (cu 4,9 puncte procentuale) și în România (cu 2,4 puncte procentuale). Ponderea lucrătorilor care desfășoară o activitate independentă fără angajați prezintă, de asemenea, diferențe importante de la o categorie de vârstă la alta. Deși reprezintă doar 6,5 % din ocuparea totală a forței de muncă în UE în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 25 și 29 de ani, această proporție crește la 12,2 % pentru cei cu vârste cuprinse între 50 și 64 de ani și la 32,3 % pentru cei cu vârste cuprinse între 65 și 74 de ani 102 . Dezvoltarea „acordurilor contractuale atipice” (cum ar fi contractele cu zero ore, mini-joburile etc.) și creșterea economiei bazate pe platforme poate crește ponderea grupurilor de tineri în rândul lucrătorilor care desfășoară o activitate independentă, în timp ce sistemele de securitate socială sunt adesea neadaptate pe deplin pentru a include aceste noi evoluții (OIM, 2017).
Figura 52: Numărul lucrătorilor pe cont propriu este ridicat în unele state membre și necesită o monitorizare suplimentară pentru a preveni existența activităților independente fictive
Lucrători care desfășoară o activitate independentă fără salariați, ca procent din totalul populației ocupate.
Sursă: Eurostat, ancheta asupra forței de muncă – calcule proprii.
Deși este în continuare redus, impactul economiei bazate pe platforme variază considerabil de la o țară la alta, inclusiv în ceea ce privește dependența de locul de muncă și de venit. În sondajul online COLLEEM II al Comisiei Europene este analizată utilizarea platformelor online în rândul utilizatorilor frecvenți de internet, cu vârste cuprinse între 16 și 74 de ani, în 16 state membre 103 . În 2018, aproximativ 11 % din populația în vârstă de muncă din țările care au făcut obiectul anchetei au furnizat cel puțin o dată servicii prin intermediul platformelor online, ceea ce reprezintă o creștere cu 1,5 puncte procentuale față de 2017. Deși majoritatea lucrătorilor pe platforme online au prestat servicii în mod sporadic (2,4 %) sau marginal (3,1 %), pentru 4,1 % din populația în vârstă de muncă, prestarea de servicii de muncă prin intermediul platformelor online a reprezentat un loc de muncă secundar. Ponderea lucrătorilor a căror activitate principală este desfășurarea de activități pe platforme online rămâne în continuare redusă (1,4 % din populația în vârstă de muncă). În rândul statelor membre care au făcut obiectul sondajului, cea mai mare proporție de lucrători, din numărul total de lucrători, care au prestat servicii prin intermediul unor platforme se găsesc în Spania (18 %), Țările de Jos (14 %) și Portugalia (13 %). Alte țări cu procentaje peste medie ale muncii pe platforme online sunt Irlanda, Regatul Unit și Germania. Pe de altă parte, Cehia (5,9 %), Slovacia (6,1 %), Ungaria (6,5 %) și Finlanda (6,7 %) prezintă cele mai scăzute procentaje în ceea ce privește munca pe platforme online. ( 104 ) Proporția lucrătorilor care își exercită activitatea principală prin intermediul unei platforme online ajunge la peste 2 % numai în Spania și Țările de Jos.
Figura 53: Munca pe platforme online își face apariția în unele state membre
Ponderea lucrătorilor de pe platforme online în cele 16 state membre ale UE, în total și în funcție de intensitatea activității platformei.
Sursă: Sondajul COLLEEM II efectuat de Centrul Comun de cercetare. Brancati et al. (în curs de publicare).
(*) Lucrători a căror activitate principală se desfășoară pe platforme online: munca pe platformă este activitatea principală sau o parte foarte semnificativă a activității principale Toți lucrătorii pe platforme online: lucrătorii care au lucrat cel puțin o dată pe o platformă online în ultimul an.
Economia platformelor acoperă o gamă largă de activități și diferite configurații ale relațiilor de muncă, ceea ce reprezintă provocări în ceea ce privește buna funcționare a pieței forței de muncă. Un raport recent al Eurofound 105 completează analiza efectuată de sondajul COLLEEM II al Centrului Comun de Cercetare și prezintă o taxonomie a muncii pe platformele online. Taxonomia are la bază cinci elemente: nivelul de competențe necesar pentru îndeplinirea sarcinii, tipul de furnizare de servicii (online vs. in situ), amploarea sarcinilor, selectorul (cine decide cu privire la atribuirea sarcinii: platforma, clientul sau lucrătorul) și forma de punere în contact (ofertă de sarcini sau concurs). În tabelul 3 sunt prezentate cele mai frecvente tipuri de muncă pe platforme (ca pondere a platformelor și a lucrătorilor din numărul total) operaționale în Europa începând cu 2017, clasificate în funcție de criteriile de mai sus. Analiza efectuată de Eurofound prezintă constatări interesante în ceea ce privește competențele necesare. De exemplu, „munca de rutină in situ determinată de platformă” este larg răspândită (31,5 % dintre platforme și 31,2 % dintre lucrători), dar necesită în general niveluri scăzute de competențe (deși există tendința ca lucrătorii să aibă un nivel înalt de studii). Alte tipuri de platforme necesită niveluri de competențe medii până la înalte; „munca de specialitate online pe baza unui concurs sau determinată de client” se bazează în principal pe un sistem de activități independente.
Tabelul 3: Natura muncii este în schimbare, existând diferite clasificări ale muncii pe platformele online
Cele mai frecvente tipuri de muncă pe platforme online în UE (2017)
|
ETICHETA |
CLASIFICAREA SERVICIILOR |
CLASIFICAREA PLATFORMEI |
PONDEREA PLATFORMELOR ÎN RAPORT CU NUMĂRUL TOTAL DE PLATFORME |
PONDEREA LUCRĂTORILOR ÎN RAPORT CU NUMĂRUL TOTAL DE LUCRĂTORI |
EXEMPLE |
|||
|
Nivelul de competențe |
Formatul prestării de servicii |
Amploarea sarcinilor |
Selectorul |
Forma de punere în contact |
||||
|
Muncă de rutină in situ determinată de client |
Scăzut |
In situ |
Mai mare |
Clientul |
Ofertă |
13,7 % |
1,3 % |
GoMore (transport) |
|
Muncă de rutină in situ determinată de platformă |
Scăzut |
In situ |
Mai mare |
Platforma |
Ofertă |
31,5 % |
31,2 % |
Uber (transport) |
|
Muncă moderat calificată in situ determinată de client |
Scăzut spre mediu |
In situ |
Mai mare |
Clientul |
Ofertă |
11,3 % |
10,9 % |
Oferia (sarcini gospodărești) |
|
Muncă moderat calificată in situ inițiată de lucrător |
Scăzut spre mediu |
In situ |
Mai mare |
Lucrătorul |
Ofertă |
4,2 % |
5,5 % |
ListMinut (sarcini gospodărești) |
|
Micro-sarcini efectuate online, de calificare medie |
Scăzut spre mediu |
Online |
Micro |
Platforma |
Ofertă |
0,6 % |
5,3 % |
CrowdFlower (servicii profesionale) |
|
Muncă înalt calificată in situ determinată de client |
Mediu |
In situ |
Mai mare |
Clientul |
Ofertă |
2,4 % |
3,3 % |
appJobber (sarcini gospodărești) |
|
Muncă înalt calificată in situ determinată de platformă |
Mediu |
In situ |
Mai mare |
Platforma |
Ofertă |
1,2 % |
4,2 % |
Be My Eyes (servicii profesionale) |
|
Muncă online înalt calificată determinată de platformă |
Mediu |
Online |
Mai mare |
Platforma |
Ofertă |
0,6 % |
1,9 % |
Clickworker (servicii profesionale) |
|
Muncă online specializată determinată de client |
Nivel mediu spre ridicat |
Online |
Mai mare |
Clientul |
Ofertă |
5,4 % |
30,3 % |
Freelancer (servicii profesionale) |
|
Muncă specializată online pe baza unui concurs |
Ridicat |
Online |
Mai mare |
Clientul |
Concurs |
5,4 % |
4,6 % |
99designs (servicii profesionale) |
Sursă: Eurofound (2018)
Notă: tipologia activității platformei este definită de cinci elemente: 1) nivelul de competențe necesar pentru îndeplinirea sarcinii (scăzut, mediu sau ridicat); 2) formatul serviciilor prestate [in-situ (livrate în persoană) sau online]; 3) amploarea sarcinilor (micro-sarcini/proiecte mai mari); 4) selectorul (sarcini atribuite pe baza unei decizii a platformei, a clientului sau a lucrătorului); 5) forma de punere în contact a clientului cu lucrătorul (o ofertă de sarcini sau un concurs).
Aspectele legate de calitatea locului de muncă, cum ar fi statutul profesional, condițiile de lucru și veniturile fac parte din exigențele principale în vederea organizării reușite a economiei bazate pe platforme. În practică, clauzele și condițiile de funcționare a acestor platforme determină statutul și raporturile de muncă ale lucrătorilor. Remunerarea muncii pe platformă se bazează adesea pe sarcinile îndeplinite. Condițiile de lucru ale lucrătorilor pe platforme variază, de asemenea, în funcție de tipul sarcinilor pe care le pot îndeplini, de modelul de afaceri și de mecanismele aplicate de platformă. Sarcinile pentru care este necesar un nivel scăzut de calificare, atribuite prin intermediul platformelor și al aplicațiilor cu un control algoritmic ridicat oferă oportunități în ceea ce privește accesul pe piața forței de muncă, ceea ce ar putea contribui la prevenirea muncii nedeclarate, dar ridică probleme legate de statutul profesional al lucrătorilor și de protecția socială conexă 106 . Dimpotrivă, sarcinile pentru care este necesară o calificare mai înaltă, precum și modelele de afaceri bazate în mai mare măsură pe piață pot stimula spiritul antreprenorial și pot dezvolta competențe transversale. De asemenea, acestea se caracterizează adesea printr-o flexibilitate sporită a programului de lucru, ceea ce duce la un echilibru mai bun între viața profesională și cea privată. Eurofound 107 rezumă unele dintre principalele efecte de pe piața muncii ale diferitelor tipuri de activități profesionale desfășurate pe platforme (a se vedea tabelul 4).
Tabelul 4: Noile forme de muncă generează noi oportunități și provocări
Prezentare generală a efectelor de pe piața forței de muncă ale diferitelor tipuri de activități profesionale desfășurate pe platforme
Sursă: Eurofound (2019)
Figura 54. Corelarea între flexibilitatea timpului de lucru și munca la distanță/munca mobilă bazată pe TIC la nivelul statelor membre (UE-28), 2015
Timpul de lucru flexibil și munca la distanță - munca mobilă bazată pe TIC
Sursă: Al șaselea sondaj european privind condițiile de muncă (2015)
Digitalizarea a facilitat noi modalități de organizare a muncii, oferind o mai mare flexibilitate în ceea ce privește momentul și locul executării sarcinilor de muncă. În cadrul acestor forme de muncă, organizația se bazează mai puțin pe ritmuri regulate și, în schimb, atribuie sarcini într-un mod mai flexibil. Acest lucru este în concordanță cu o tendință actuală mai generală de organizare a muncii în funcție de proiecte și de fragmentare a muncii, de utilizare a muncii la cerere și a remunerării pe baza performanței, ceea ce nu necesită neapărat un program de lucru regulat, ci, mai curând efectuarea sarcinilor la cerere, respectarea termenelor sau atingerea obiectivelor stabilite de angajatori sau de clienți. 108 . La nivel de țară, datele statistice indică o corelație pozitivă puternică între utilizarea TIC, munca mobilă bazată pe TIC (MMTIC) și formele flexibile de organizare a timpului de lucru (de exemplu, preponderența timpului de lucru flexibil). Aceasta poate confirma faptul că tendința către o organizare mai flexibilă a muncii este foarte solidă, deși continuă să fie limitată în unele state membre. După cum se observă în figura 54, atât programul de lucru flexibil, cât și MMTIC sunt mai prezente în țările scandinave, în Benelux, în Franța, în Regatul Unit și în Estonia. În alte țări, precum Bulgaria, Cipru, Grecia, Italia, Lituania, Portugalia, România sau Slovacia, accesul la forme de muncă mobile bazate pe TIC și la formule flexibile de lucru este mai limitat. Cu toate acestea, incidența MMTIC nu trebuie atribuită exclusiv răspândirii utilizării TIC; aceasta este, de asemenea, o consecință a interacțiunii dintre schimbările tehnologice, contextul instituțional și de reglementare și evoluțiile economice, societale și ale pieței muncii, cum ar fi participarea sporită a femeilor pe piața forței de muncă (Eurofound și OIM, 2017), precum și a practicilor manageriale.
Politicile active în domeniul pieței forței de muncă (ALMP) pot spori oportunitățile de angajare a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă și pot îmbunătăți corelarea cererii și a ofertei pe piața forței de muncă. În acest sens, ALMP pot ajuta la obținerea unor rezultate mai bune în materie de ocupare a forței de muncă și la o mai bună funcționare a pieței forței de muncă, contribuind în același timp la reducerea șomajului și a dependenței de prestații (a se vedea secțiunea 3.4). Provocarea constă în a se asigura că politicile active în domeniul pieței forței de muncă au ca destinatari persoanele care au cel mai mult nevoie de ele astfel încât acestea să se reintegreze pe piața forței de muncă cât mai repede posibil și să își găsească cel mai adecvat loc de muncă posibil. Dovezile arată că, pe măsură ce durata perioadei de șomaj crește, legătura cu piața forței de muncă a persoanei aflate în căutarea unui loc de muncă se deteriorează. Această evoluție reduce probabilitatea reintegrării pe piața forței de muncă și crește riscul de inactivitate. Prin urmare, șomajul de lungă durată (și anume, atunci când lucrătorii nu au un loc de muncă pe o perioadă mai mare de un an) este considerat un bun indicator al eficacității ALMP și o măsură a provocărilor cu care se confruntă o țară în ceea ce privește activarea forței sale de muncă 109 . Figura 55 prezintă rata șomajului de lungă durată (și anume, raportul dintre numărul de persoane șomere de mai mult de un an și populația activă) în 2018 și evoluția sa față de anul 2017.
Figura 55: Șomajul de lungă durată este în scădere în întreaga UE
Rata șomajului de lungă durată (indicator principal din tabloul de bord social)
Sursă: Eurostat, ancheta asupra forței de muncă. Perioada: nivelurile din 2018 și modificările anuale în raport cu 2017. Notă: axele sunt centrate pe media UE neponderată. Legenda este prezentată în anexă.
Șomajul de lungă durată a continuat să scadă în aproape toate statele membre, pe fondul redresării pieței forței de muncă. Rata șomajului de lungă durată a continuat să scadă în toate statele membre în 2018, confirmând tendința pozitivă inițiată în 2014. Cu toate acestea, în pofida unei tendințe de convergență generală (subliniată de panta negativă a liniei de regresie), diferențele continuă să fie semnificative între statele membre, cu rate care, în 2018, variau de la 0,7 % în Republica Cehă la 13,6 % în Grecia. Împreună cu Spania (cu o rată de 6,6 % în 2018), Grecia este încadrată la categoria „performanță slabă, dar în curs de îmbunătățire” deoarece înregistrează un nivel mai mare decât media, prezentând o rată de reducere rapidă în ultimul an. Italia a înregistrat o rată relativ mai scăzută a șomajului de lungă durată (6,2 %), dar este încadrată în categoria „situație critică”, având în vedere îmbunătățirea limitată din 2018 față de anul precedent. Cipru, Portugalia și Croația se numără printre țările încadrate în categoria „performanțe peste medie”. Cele trei țări sunt incluse în acest grup datorită performanței lor în ceea ce privește modificarea anuală, îmbunătățirea substanțială din 2017 fiind continuată. În Suedia și în Regatul Unit, rata șomajului de lungă durată a rămas scăzută și stabilă în 2018. După cum se arată în anexa 3, rata șomajului de lungă durată prezintă mari disparități regionale. În aproximativ un sfert din statele membre, există cel puțin o regiune cu o rată a șomajului de lungă durată de peste 5 %.
Figura 56: Deși în scădere, șomajul de lungă durată rămâne ridicat în unele țări din sudul și estul Europei
Șomajul de lungă durată ca procent din populația activă
Sursă: Eurostat, ancheta asupra forței de muncă.
Cu toate acestea, în jumătate dintre statele membre, rata șomajului de lungă durată rămâne ridicată și peste nivelul de dinainte de criză. Îmbunătățirea în raport cu procentajul maxim din 2013 a fost deosebit de relevantă (cu peste 3 puncte procentuale) în Bulgaria, Croația, Cipru, Grecia, Ungaria, Irlanda, Portugalia, Slovacia, Slovenia și Spania. Rata șomajului de lungă durată a crescut în 2018 numai în Austria, în comparație cu 2013, dar totuși la niveluri foarte scăzute în termeni relativi. Cu toate acestea, în aproximativ jumătate dintre statele membre, rata șomajului de lungă durată rămâne mai mare decât în 2008, cele mai mari diferențe fiind înregistrate pentru Grecia (+9,9 puncte procentuale), Spania (+4,4 puncte procentuale) și Italia (+3,2 puncte procentuale). În alte state membre, rata șomajului de lungă durată în 2018 a fost cu mult sub nivelul înregistrat înainte de criză, în special în Germania, Ungaria, Cehia, Polonia și Malta, unde a fost sub jumătate din valoarea înregistrată în 2008.
Munca nedeclarată îi expune pe lucrători la o multitudine de riscuri, inclusiv la condiții de muncă inadecvate sau nesigure și la lipsa accesului la protecție și securitate socială. Aceasta împiedică, de asemenea, concurența loială, slăbește perspectivele de investiții și dezvoltarea umană și subminează finanțele publice, statul social și coeziunea socială în sens mai larg. În plus, nerespectarea drepturilor lucrătorilor și a drepturilor economice pune la încercare capacitatea statelor membre de a asigura aplicarea dreptului muncii și a legislației privind ocuparea forței de muncă și pensiile. Aceste provocări sunt exacerbate în contextul mobilității forței de muncă pe piața internă și într-o lume a muncii aflată în schimbare rapidă. Deși munca nedeclarată este, prin natura sa, dificil de determinat, un studiu comandat de Comisia Europeană sugerează că munca nedeclarată reprezenta aproximativ 9,3 % din totalul forței de muncă din sectorul privat din UE în 2013, cu variații mari de la o țară la alta 110 . Transformarea muncii nedeclarate în muncă oficială declarată reprezintă un obiectiv politic important, care contribuie la realizarea obiectivelor orientării 7 privind ocuparea forței de muncă și ale Pilonului european al drepturilor sociale, precum și la construirea unei piețe europene a forței de muncă mai echitabile. În acest sens, Cipru pune în prezent în aplicare un plan de acțiune în urma unui proiect de învățare reciprocă care a avut loc în aprilie 2019.
Participarea la politicile active în domeniul pieței forței de muncă (ALMP) diferă în continuare în mod semnificativ între statele membre ALMP sunt esențiale pentru creșterea perspectivelor de angajare și de dezvoltare a carierei pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, în contextul unor piețe ale forței de muncă în schimbare și al unor noi cereri de competențe (a se vedea secțiunea 3.2). Figura 57 indică faptul că disparitățile rămân semnificative de la un stat membru la altul în ceea ce privește participarea la măsurile de activare 111 . Există un grup relativ mare de state membre (Bulgaria, România, Letonia, Estonia, Croația, Slovenia și Cipru) în care atât investițiile în politicile active în domeniul pieței forței de muncă, cât și participarea la acestea sunt în continuare cu mult sub media UE, iar diferența a devenit din ce în ce mai mare în ultimii ani. Un alt grup de țări înregistrează rate de participare de peste 40 % (Franța, Ungaria, Suedia, Belgia și Danemarca), deși toate aceste țări au înregistrat tendințe pozitive în ultimii ani. Aceste diferențe sugerează că nu are loc o convergență în ceea ce privește acoperirea și extinderea politicilor active în domeniul pieței forței de muncă. În majoritatea țărilor, după criză ratele de participare au scăzut (cu excepțiile notabile ale Belgiei, Ungariei, Suediei, Cehiei și Estoniei), ceea ce indică faptul că o creștere a numărului de persoane care caută un loc de muncă nu a fost urmată de o creștere proporțională a participării la ALMP. Există o serie de factori care influențează eficacitatea politicilor active în domeniul pieței forței de muncă, dar dovezile arată că ALMP pot fi mai bine orientate, astfel încât să abordeze obstacolele din calea găsirii unui loc de muncă pe care le întâmpină persoanele cele mai îndepărtate de piața forței de muncă (a se vedea secțiunea 3.2).
Figura 57: Există diferențe semnificative în ceea ce privește participarea la ALMP
Participanți la politicile active pentru piața forței de muncă (per 100 de persoane care doresc să muncească)
Sursă: Eurostat, baza de date LMP și ancheta asupra forței de muncă.
Figura 58: Cheltuielile cu serviciile și măsurile de pe piața forței de muncă diferă în mod semnificativ de la un stat membru la altul, fără legătură directă cu nivelurile șomajului
Cheltuielile pentru serviciile și măsurile de pe piața forței de muncă (2018) și ponderea șomerilor de lungă durată (2018)
Sursă: Eurostat, baza de date LMP și ancheta asupra forței de muncă. Notă: lipsesc date privind cheltuielile pentru Italia și Regatul Unit.
Dovezile arată că investițiile în politicile active în domeniul pieței forței de muncă au un impact asupra rezultatelor de pe piața forței de muncă. Ponderea șomerilor de lungă durată reprezintă o aproximare brută a eficacității politicilor active în domeniul pieței forței de muncă. Rata șomajului de lungă durată este, de asemenea, legată de situația generală a șomajului și a concurenței într-un anumit stat membru. Cheltuielile cu serviciile și măsurile de pe piața forței de muncă variază în mod semnificativ de la un stat membru la altul, iar cele care alocă cele mai mici investiții în acest domeniu sunt, de asemenea, în general state membre cu o pondere ridicată a șomerilor de lungă durată. Deseori, statele membre cu cele mai mici investiții în ALMP sunt, de asemenea, cele în care o parte semnificativă a sistemului ALMP este cofinanțată din FSE și în care se pune, prin urmare, problema sustenabilității pe termen lung a sistemului.
Serviciile publice de ocupare a forței de muncă (SPOFM) își urmează agenda de reformă, vizând creșterea capacității și modernizarea și consolidarea furnizării de servicii în domenii-cheie. Numărul persoanelor înregistrate aflate în căutarea unui loc de muncă a scăzut în ultimii ani, însă șomerii de lungă durată, tinerii, persoanele slab calificate și persoanele în vârstă aflate în căutarea unui loc de muncă sunt încă suprareprezentate în rândul persoanelor care solicită asistență din partea SPOFM. Incluziunea completă a persoanelor care sunt în mod cronic subocupate sau inactive pe piața forței de muncă devine o prioritate pentru unele SPOFM, având în vedere, de asemenea, îmbătrânirea rapidă a populației. Prin urmare, realocarea resurselor și direcționarea serviciilor și a măsurilor către anumite grupuri este necesară pentru a răspunde nevoilor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă și pentru a maximiza rezultatele pieței forței de muncă.
Rolul serviciilor publice de ocupare a forței de muncă ca intermediari pe piața forței de muncă variază în mod semnificativ de la un stat membru la altul, în funcție, printre altele, de capacitatea, tipul și calitatea asistenței acordate persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau care doresc să schimbe locul de muncă. SPOFM sunt pe deplin responsabile de punerea în aplicare a politicilor active în domeniul pieței forței de muncă sau împart această responsabilitate cu alte instituții. Figura 59 prezintă ponderea șomerilor care recurg la serviciile publice de ocupare a forței de muncă (SPOFM) pentru căutarea unui loc de muncă. Există diferențe semnificative între statele membre. Pe de o parte, Italia, Spania, România și Țările de Jos prezintă cele mai scăzute ponderi în 2018 (sub 30 %), urmate de Regatul Unit, Portugalia și Malta (cu o pondere cuprinsă între 30 % și 40 %). Pe de altă parte, SPOFM din state membre precum Lituania, Cehia, Grecia, Austria, Slovacia, Germania și Slovenia sunt utilizate pe scară largă în procesul de căutare a unui loc de muncă, cu procentaje de peste 70 %. În medie, în UE, utilizarea SPOFM de către șomeri a scăzut în mod constant de la începutul crizei, scăzând cu aproximativ 14 puncte procentuale între 2008 și 2018. Cu toate acestea, câteva state membre înregistrează creșteri semnificative, cum ar fi Cipru și Lituania (cu peste 30 de puncte procentuale), Estonia (cu 22 de puncte procentuale), Grecia (cu 16 puncte procentuale) sau Danemarca, România și Slovenia (cu creșteri cuprinse între 4,5 și 7,5 puncte procentuale), adesea din cauza obligativității înregistrării pentru a avea acces la prestații sau formare (a se vedea secțiunea 3.3.2 pentru detalii privind reformele întreprinse de statele membre în acest domeniu). Există, de asemenea, diferențe de gen în ceea ce privește colaborarea cu serviciile publice de ocupare a forței de muncă. În șase state membre (Bulgaria, Estonia, Cipru, Slovacia, Lituania și Croația) numărul femeilor în căutarea unui loc de muncă care contactează SPOFM pentru a căuta un loc de muncă este mai ridicat (cu cel puțin 9 puncte procentuale mai mare decât cel al bărbaților). Dimpotrivă, în Irlanda și în Regatul Unit, ponderea persoanelor de sex masculin aflate în căutarea unui loc de muncă este mai mare decât a femeilor (aproximativ 10 puncte procentuale sau mai mult); Malta este un caz particular, întrucât diferența dintre numărul de bărbați și cel femei care se adresează SPOFM este de 23 de puncte procentuale.
Figura 59: Utilizarea SPOFM pentru asistență la căutarea unui loc de muncă diferă de la un stat membru la altul
Ponderea șomerilor care recurg la serviciile publice de ocupare a forței de muncă pentru căutarea unui loc de muncă
Sursă: Eurostat, ancheta asupra forței de muncă.
Comportamentul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă în contextul acestor căutări diferă de la un stat membru la altul. În figura 60 sunt comparate diferite metode utilizate de persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă în vederea reinserției profesionale, inclusiv a birourilor private de ocupare a forței de muncă, a candidaturilor depuse direct la angajatori și a unor metode informale, cum ar fi consultarea prietenilor, a rudelor și a sindicatelor. Deși nu pare să existe o tendință clară în ceea ce privește substituirea metodelor de căutare a unui loc de muncă, ar trebui să se observe, în general, că statele membre în care utilizarea serviciilor publice de ocupare a forței de muncă este redusă, sunt utilizate în mai mare măsură metodele informale, cum ar fi conexiunile sociale sau candidaturile adresate direct angajatorilor. În medie, pentru a căuta un loc de muncă, 21,6 % dintre persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă contactează birouri private de ocupare a forței de muncă, diferențele dintre statele membre variind de la 2 % la 43 %.
Figura 60: Relațiile sociale sunt esențiale pentru găsirea unui loc de muncă în majoritatea statelor membre, iar orientările din partea serviciilor publice de ocupare a forței de muncă și candidaturile directe completează aceste eforturi
Ponderea șomerilor care recurg la metode selectate de căutare a unui loc de muncă (2018)
Sursă: Eurostat, ancheta asupra forței de muncă.
Furnizarea de prestații de șomaj adecvate, de durată rezonabilă, accesibile tuturor lucrătorilor și însoțite de politici active eficace în domeniul pieței forței de muncă, este esențială pentru sprijinirea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă în timpul tranzițiilor. Raportul comun privind ocuparea forței de muncă din 2018 a prezentat o analiză comparativă detaliată a principalelor caracteristici ale sistemelor de prestații de șomaj din întreaga UE, pe baza rezultatelor evaluării comparative a prestațiilor de șomaj și a ALMP desfășurate în cadrul Comitetului pentru ocuparea forței de muncă (EMCO). Analiza rămâne în general valabilă, cu trimiteri la indicatori de performanță și indicatori de pârghii politice pentru anul 2016 sau 2017, în funcție de disponibilitatea datelor. Schimbările de politică care au avut loc în perioada de referință pentru acest raport au fost, de asemenea, destul de limitate (a se vedea secțiunea 3.3.2 privind reformele întreprinse de statele membre în acest domeniu; pentru o prezentare generală pe termen lung a reformelor întreprinse de statele membre, a se vedea Comisia Europeană, 2019 112 ). Această secțiune prezintă o actualizare a exercițiului, în special a indicatorilor de pârghii politice, care au fost conveniți de Comitetul pentru ocuparea forței de muncă în 2019.
În medie, aproximativ o treime dintre șomerii de scurtă durată beneficiază de prestații de șomaj în UE 113 . Această proporție a scăzut ușor în perioada de după criză (de la 34,4 % în 2008 la 32,9 % în 2018), rămânând stabilă în ultimii ani. Diferențele dintre țări (figura 61) depind de modul în care sunt concepute politicile referitoare la sistemele de prestații de șomaj (în special în ceea ce privește condițiile de eligibilitate, durata maximă, strictețea cerințelor privind căutarea unui loc de muncă, suprapunerile cu alte sisteme de protecție socială), precum și de poziția ciclică a diferitelor țări. Cele mai mari rate de acoperire (peste 50 %) sunt înregistrate în Germania și Finlanda, fiind urmate de Austria, Belgia și Franța. La polul opus, ratele de acoperire cele mai scăzute sunt constatate în Polonia și Croația.
Figura 61: Ponderea șomerilor de scurtă durată care beneficiază de prestații de șomaj a scăzut ușor în UE, înregistrându-se diferențe semnificative de la o țară la alta
Acoperirea prestațiilor de șomaj pentru șomerii de scurtă durată
Sursă: Eurostat, date din LFS Notă: date nedisponibile pentru IE și NL. Datele pentru IT și MT se referă la 2017.
Începând cu 2008, mai multe țări au vizat îmbunătățirea acoperirii prestațiilor de șomaj. Condițiile de eligibilitate au fost simplificate, în principal prin reducerea numărului minim de ani de experiență sau a perioadelor de cotizare necesare pentru a avea dreptul la prestații de șomaj. În plus, acoperirea șomajului a fost extinsă la grupuri excluse anterior, cum ar fi lucrătorii care desfășoară o activitate independentă, liber-profesioniștii, lucrătorii ocazionali și lucrătorii prin agent de muncă temporară. În mai multe state membre, au fost întreprinse strategii de activare pentru a îmbunătăți rentabilitatea sistemelor de prestații de șomaj. Începând cu 2008, s-a conturat un model de reformă în ceea ce privește durata maximă a prestațiilor de șomaj, care a fost redusă în mai multe state membre și a fost mărită doar în câteva alte state membre. În mai multe țări, ratele de înlocuire nete au fost reduse, iar condițiile de eligibilitate au fost înăsprite prin cerințe mai stricte în materie de căutare a unui loc de muncă și de disponibilitate. În figurile 62-64 este prezentată cea mai recentă actualizare a indicatorilor de referință privind durata perioadei de cotizare, durata prestațiilor și rata de înlocuire netă.
Figura 62: În majoritatea statelor membre, perioada de cotizare este de aproximativ 50 de săptămâni
Durata perioadei de cotizare necesare, 2016 și 2018 (în săptămâni)
Sursă: Baza de date a Sistemului de informare reciprocă privind protecția socială (MISSOC, Mutual Information System on Social Protection) și legislația națională. Notă: În Malta (2018), criteriile minime de eligibilitate sunt 50 de săptămâni de contribuții plătite dintre care cel puțin 20 sunt plătite sau creditate în ultimii 2 ani calendaristici; în Irlanda (2016 și 2018), cel puțin 104 contribuții săptămânale trebuie să fi fost plătite de la începerea activității.
Figura 63: Durata prestațiilor de șomaj variază în mod semnificativ pe teritoriul UE
Durata maximă a prestațiilor pentru o perioadă lucrată de 1 an, 2017 și 2018
Sursă: Baza de date a Sistemului de informare reciprocă privind protecția socială (MISSOC, Mutual Information System on Social Protection) și legislația națională (ianuarie 2017 și ianuarie 2018). Notă: în Belgia, nu există nicio limită în privința perioadei de acordare a prestațiilor. În Cipru, săptămânile sunt calculate pe baza a 6 zile lucrătoare. În Irlanda, prestația este plătită timp de 39 de săptămâni (234 de zile) numai pentru persoanele cu 260 sau mai multe contribuții săptămânale la asigurări sociale plătite. În Slovacia, o persoană cu vechime de un an nu poate beneficia de prestații de șomaj (sunt necesari cel puțin 2 ani de contribuții la asigurările de șomaj în ultimii 4 ani). În Polonia, perioada variază în funcție de nivelul ratei șomajului din regiune în comparație cu media națională.
Figura 64: Există disparități mari în rândul statelor membre UE în ceea ce privește cuantumul prestațiilor
Rata de înlocuire netă a prestațiilor de șomaj la 67 % din salariul mediu, în cea de-a 2-a și cea de-a 12-a lună de șomaj (2019)
Sursă: Comisia Europeană, pe baza modelului impozite-prestații al OCDE. Notă: indicatorul se calculează pentru un lucrător necăsătorit, fără copii, cu o experiență profesională scurtă (1 an) și cu vârsta de 20 de ani. Detalii metodologice suplimentare în nota de subsol.
Elaborarea unor planuri și strategii integrate de activare a beneficiarilor de prestații de șomaj este esențială pentru a sprijini persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă în timpul tranzițiilor de pe piața muncii. Raportul comun privind ocuparea forței de muncă din 2019 a prezentat o analiză amplă a instrumentelor de politică adoptate, destinate beneficiarilor de prestații de șomaj. Analiza a abordat programul actual al agențiilor publice de ocupare a forței de muncă destinate sprijinirii persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă în vederea reinserției profesionale (de exemplu, crearea profilelor, conceperea unor planuri de acțiune individuale, consilierea personalizată), inclusiv combaterea obstacolelor care ar putea împiedica reinserția. Analiza indicatorilor privind strictețea cerințelor referitoare la căutarea unui loc de muncă rămâne valabilă în ansamblu, ținând seama de schimbările nesemnificative ale politicilor care au avut loc în perioada de referință pentru acest raport. A se vedea secțiunea 3.3.2 pentru detalii privind reformele întreprinse de statele membre în acest domeniu.
Abordarea barierelor din calea mobilității lucrătorilor și a cursanților poate spori capacitatea de inserție profesională și dezvoltarea competențelor, contribuind la exploatarea întregului potențial al pieței muncii din Europa. În 2018, aproximativ 12,9 milioane de cetățeni ai UE în vârstă de muncă (20-64) locuiau într-o altă țară decât țara lor de cetățenie, ceea ce reprezintă 4,3 % din populația în vârstă de muncă din UE 114 . Acest procent s-a mărit cu 3,4 % în comparație cu 2017, după ce crescuse cu aproximativ 5 % în fiecare an începând cu 2014. În 2018, trei sferturi dintre lucrătorii mobili din UE-28 locuiau în cinci principale țări de destinație (Germania, Regatul Unit, Spania, Italia și Franța); în jur de 1 milion (sau mai mult) de lucrători mobili din UE-28 locuiau în fiecare dintre aceste cinci țări, astfel cum era cazul și în 2017. Ceva mai puțin de jumătate dintre toți lucrătorii mobili din UE-28 locuiau în Germania sau în Regatul Unit. Majoritatea lucrătorilor mobili din UE în 2018 au fost cetățeni din România, Polonia, Italia sau Portugalia. Împreună, aceștia au reprezentat 6,1 milioane de persoane, adică mai mult de jumătate dintre lucrătorii mobili din UE. Rata fluxurilor de ieșire a resortisanților oferă o imagine a fluxurilor de ieșiri de resortisanți ca proporție din populația unei țări. Rata fluxurilor de ieșire globală a UE este de 0,36 %, dar în unele state membre rata fluxurilor de ieșire este mai semnificativă. Dintre cele zece țări cu cea mai mare rată de fluxuri de ieșire, opt sunt țări din UE-13, Irlanda (1 %) și Luxemburg (0,9 %) fiind cele două excepții. Lituania are cea mai mare rată de fluxuri de ieșire (2,2 %), care a crescut în mod continuu începând cu 2014, urmată de România (1,5 %), care este, de asemenea, țara cu cele mai mari cifre ale fluxurilor de ieșire absolute. Croația (1,4 %), Letonia (1,2 %) și Estonia (1 %) au, de asemenea, rate ridicate ale fluxurilor de ieșire. Principalele țări de origine și de destinație rămân neschimbate atunci când sunt avuți în vedere cetățenii activi din punct de vedere economic (și anume, persoanele încadrate în muncă și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă).
Sporirea mobilității transnaționale în scop educațional contribuie la dezvoltarea unei societăți a cunoașterii, a dezvoltării economice și a unei coeziuni sociale sporite. În general, studenții mobili câștigă salarii mai mari și, de obicei, se confruntă cu un risc mai scăzut de șomaj mai târziu pe parcursul vieții. Aceștia dobândesc, de asemenea, competențe profesionale esențiale și aptitudini transversale, cum ar fi înțelegerea reciprocă, spiritul de cooperare și sentimentul de a fi cetățeni globali. Se iau în considerare două dimensiuni atunci când se analizează mobilitatea spre exterior la nivel mondial, adică mobilitatea din țările UE către țările UE și către țările terțe: mobilitatea creditelor și mobilitatea diplomelor. Prima se referă la studenții care au recurs la mobilitate pentru a obține credite și au efectuat o perioadă de studii sau un stagiu în străinătate. A doua se referă la studenții care sunt înscriși într-o universitate din afara țării lor de reședință în vederea obținerii unei diplome sau a unei alte calificări. În 2017, în medie, în UE, 11,6 % dintre absolvenții de învățământ superior au petrecut o perioadă de studii în străinătate (8 % pentru mobilitatea creditelor și 3,6 % pentru mobilitatea diplomelor). Luxemburg (80,5 %), Cipru (36,9 %) și Țările de Jos (24,9 %) au înregistrat cele mai mari proporții de absolvenți mobili în 2017. Dimpotrivă, Regatul Unit (4,1 %), Slovenia (6,5 %), România (7,6 %), Croația (7,7 %) și Ungaria (7,7 %) au înregistrat cele mai scăzute rate de mobilitate transnațională în scop educațional. În ceea ce privește mobilitatea spre interior a studenților, Regatul Unit (34,2 %), Luxemburg (26,1 %) și Țările de Jos (17,9 %) înregistrează cele mai mari procente de absolvenți mobili. În Grecia și Polonia, mobilitatea spre interior pentru obținerea unei diplome reprezintă mai puțin de 2 % din totalul absolvenților.
Dialogul social este elementul dominant al relațiilor industriale din Europa și constituie o componentă centrală a modelului social european. Dialogul social cuprinde toate tipurile de negocieri, de consultări sau pur și simplu schimbul de informații între reprezentanții guvernelor, ai organizațiilor patronale și ale lucrătorilor, pe teme de interes comun referitoare la politica economică și socială. Dialogul social poate contribui la crearea de locuri de muncă de înaltă calitate, la îmbunătățirea condițiilor de muncă, la soluționarea deficitelor de competențe și la stimularea unui mediu de lucru favorabil investițiilor, creșterii durabile și echității sociale. Orientarea 7 privind ocuparea forței de muncă și Pilonul european al drepturilor sociale solicită statelor membre să asigure implicarea partenerilor sociali în elaborarea și punerea în aplicare a reformelor și a politicilor relevante, în conformitate cu practicile naționale, inclusiv prin sprijinirea creșterii capacității partenerilor sociali. În Europa, diferențele dintre sistemele naționale de dialog social sunt legate în principal de cadrele lor instituționale respective și de capacitățile operaționale ale partenerilor sociali. Cercetările Eurofound arată că subiectele legate de ocuparea forței de muncă, în special cele legate de soluționarea deficitului de forță de muncă, au dominat dialogul social și dezbaterile privind viața profesională pe parcursul anului 2018 115 .
Dialogul social rămâne extrem de relevant într-o lume a muncii în schimbare și în gestionarea tranziției către era digitală și către o economie neutră din punct de vedere climatic. Se preconizează că tranziția către o economie neutră din punct de vedere climatic va modifica procesele de producție. Dovezile sugerează că se vor crea locuri de muncă suplimentare în sectoarele în creștere, ecologice, atât în industrie, cât și în servicii, inclusiv în construcții, în gestionarea deșeurilor și în finanțarea durabilă. O astfel de tranziție ar putea preveni, de asemenea, creșterea polarizării locurilor de muncă cauzată de automatizare, prin crearea de locuri de muncă corespunzătoare unor salarii și competențe medii, în special în sectoarele construcțiilor și al producției. Cu toate acestea, ea poate avea, de asemenea, un impact asupra structurii pieței forței de muncă, a distribuției locurilor de muncă și a nevoilor în materie de competențe, în special în acele regiuni care se bazează pe sectoare mari consumatoare de energie. Partenerii sociali au fost activi în ceea ce privește anticiparea nevoilor în materie de competențe și gestionarea în comun a programelor de formare pentru a perfecționa competențele forței de muncă din unele țări. Progresele realizate pentru încurajarea negocierilor colective și consolidarea dialogului social structurat pot sprijini o tranziție lină și favorabilă incluziunii către o economie ecologică, facilitând încheierea de acorduri între lucrători, angajatori și guvern. Autoritățile publice ar putea, de asemenea, să sprijine acest proces prin stabilirea unui cadru pentru aceste negocieri, prin oferirea de orientări cu privire la obiectivele care trebuie îndeplinite și prin promovarea implicării prompte și semnificative a actorilor relevanți. Era digitală generează forme noi și adesea atipice de ocupare a forței de muncă, cum ar fi munca pe platforme online, care adesea nu sunt reprezentate. În ultimii ani, partenerii sociali au luat inițiative pentru a include, de asemenea, acești lucrători și a asigura protecția lor socială. Partenerii sociali rămân o platformă importantă pentru discutarea evoluțiilor tehnologice și ecologice și a modului optim de abordare a acestora 116 .
Un dialog social complet funcțional necesită parteneri sociali puternici, reprezentativi, autonomi și echipați cu capacitatea necesară. Capacitatea partenerilor sociali se referă la aptitudinea lor de a negocia și de a prezenta expertiza economică și juridică necesară pentru a discuta consecințele economice și sociale ale diferitelor căi de elaborare a politicilor, de a-și reprezenta interesele în mod adecvat, de a mobiliza oamenii și resursele, de a acționa în mod autonom și de a se angaja în mod durabil. Întrucât contribuțiile din partea membrilor lor reprezintă principala sursă de venituri, numărul de membri determină, de asemenea, capacitatea organizațiilor partenerilor sociali. În ultimii ani, numărul de membri, în medie, a scăzut în Europa (OCDE, 2017). După cum este indicat în figura 65, rata apartenenței la sindicate variază foarte mult între cele 28 de state membre ale UE, de la aproximativ 70 % în Danemarca, Suedia și Finlanda, la mai puțin de 10 % în Franța, Lituania și Estonia. Cu toate acestea, acest procentaj nu este singura indicație a capacității sindicatelor de a mobiliza lucrători; factori precum autonomia partenerilor sociali sau nivelul de cooperare între sindicate pot juca, de asemenea, un rol în acest sens. Fără a aduce atingere celor de mai sus, partenerii sociali au, de asemenea, nevoie de cadre formale pentru ca dialogul să fie eficace.
Figura 65: Rata apartenenței la sindicate diferă foarte mult de la un stat membru la altul
Rata apartenenței la sindicate (anul cel mai actualizat disponibil)
Sursă: OCDE și baza de date ICTWSS (a fost utilizată sursa care conține date mai recente pentru fiecare stat membru). Notă: calculată ca procent din angajații care sunt membri ai sindicatelor. Anii pentru care sunt disponibile date: 2017 pentru SE, 2016 pentru AT, CZ, DK, FI, DE, HU, IE, IT, LT, NL, UK; 2015 pentru BE, EE, FR, LV, LU, PT, SK, SI, ES; 2014 pentru PL; 2013 pentru CY, EL; 2012 pentru HR, MT, BG și RO. Datele privind reprezentarea angajatorilor pentru o serie de state membre au fost actualizate mai rar în ultimii ani; prin urmare, acestea nu sunt prezentate într-o diagramă.
În pofida progreselor realizate, implicarea generală a partenerilor sociali în procesul semestrului european la nivel național trebuie dezvoltată în continuare. Implicarea partenerilor sociali în elaborarea și punerea în aplicare a politicilor și a reformelor a fost recunoscută și consolidată în orientările privind ocuparea forței de muncă. Succesul și impactul politicilor la nivel european, național și regional depind de implicarea și asumarea responsabilității de către guvernele și partenerii sociali din statele membre. În ansamblu, calitatea implicării partenerilor sociali în elaborarea și punerea în aplicare a politicilor și a reformelor sociale și a politicilor de ocupare a forței de muncă a rămas stabilă în ultimii ani în majoritatea statelor membre, dar cu diferențe semnificative de la o țară la alta 117 . Așa cum este cazul în privința participării partenerilor sociali la politicile și reformele de la nivel național și, în special, la pregătirea programelor naționale de reformă, gradul de satisfacție variază în funcție de previzibilitatea și calitatea schimburilor efectuate, de timpul alocat și de așteptările formulate cu privire la rezultate. Progresele și provocările existente au fost analizate și evaluate în toamna anului 2018 de Comitetul pentru ocuparea forței de muncă al Consiliului Uniunii Europene. În special, partenerii sociali din Estonia, Letonia, Portugalia, Slovenia și Spania au remarcat unele îmbunătățiri în ultimii ani în ceea ce privește participarea lor la elaborarea politicilor. Dimpotrivă, concluziile au reflectat faptul că în Grecia, Ungaria, Polonia și România ar trebui să fie îmbunătățit dialogul social și să fie sporită implicarea partenerilor sociali. În alte țări, preocupările sunt legate de probleme și situații foarte variate, unele mai structurale, altele bazate mai mult pe eficacitatea procedurilor și a practicilor aplicate. În alte cazuri, gradul de implicare a partenerilor sociali poate fi influențat de schimbările din ciclul politic (de exemplu, în Italia, Spania). Majoritatea acestor provocări sunt evidențiate în considerentele recomandărilor specifice fiecărei țări din 2019.
În contextul guvernanței economice a UE, consultarea organizațiilor societății civile poate oferi informații valoroase și sprijin pentru punerea în aplicare a politicilor. Societatea civilă poate juca un rol esențial în elaborarea și punerea în aplicare a reformelor politicilor, sprijinind legislația și acțiunile guvernamentale relevante. După cum s-a subliniat în orientările revizuite privind ocuparea forței de muncă, adoptate în iulie 2019, acolo unde este pertinent și bazându-se pe practicile naționale existente, statele membre ar trebui să țină seama de experiența în materie de chestiuni sociale și de ocupare a forței de muncă a organizațiilor relevante ale societății civile. Având în vedere cele de mai sus, reprezentanțele Comisiei din statele membre au organizat o serie de reuniuni cu organizațiile societății civile în contextul semestrului european. În multe state membre, consultările cu Comisia Europeană sunt adesea mai active și mai angajate decât consultările dintre autoritățile naționale și organizațiile societății civile, în special pentru pregătirea programului național de reformă. Funcționarii responsabili cu semestrul european din cadrul Comisiei au fost invitați să evalueze gradul de implicare a societății civile în elaborarea politicilor. Rezultatele acestei anchete preliminare indică o situație eterogenă, care ar putea face obiectul unei analize mai detaliate.
3.3.2 Răspunsul în materie de politică
Statele membre întreprind reforme în domeniul legislației privind protecția locurilor de muncă pentru a asigura „flexicuritatea” corespunzătoare și a reduce lacunele în ceea ce privește normele și procedurile de pe piața forței de muncă. În mai 2019, Franța a aprobat o măsură prin care se urmărește asigurarea unei mai mari flexibilități în aplicarea legislației privind protecția locurilor de muncă și normele la locul de muncă în funcție de dimensiunile întreprinderilor, în cazul întreprinderilor care angajează peste pragurile definite pentru cele trei dimensiuni (10/50/250 angajați). Finlanda a modificat reglementarea existentă pentru a include noi specificații privind condițiile de reziliere a contractelor de către angajatori. Modificarea urmărește să asigure că circumstanțele specifice (de exemplu, numărul total de angajați ai angajatorului și situația generală a angajatorului și a angajatului) sunt luate în considerare atunci când se evaluează o concediere individuală. În unele cazuri, acest lucru ar putea permite excepții de la normele privind concedierea. În cadrul unui vast program de reforme, Irlanda a adoptat o lege privind ocuparea forței de muncă prin care angajatorii sunt obligați să specifice, într-un anumit termen, clauzele și condițiile de muncă pe care le aplică. Această lege prevede introducerea unor contracte cu ore în interval (care permit lucrătorilor al căror contract de muncă nu reflectă realitatea orelor de lucru să fie plasați într-un interval de ore mai conform cu realitatea), dispoziții legate de remunerația minimă și interzicerea contractelor de muncă de zero ore. În cazul încălcării legii privind ocuparea forței de muncă sunt prevăzute sancțiuni.
Statele membre iau măsuri pentru a reduce segmentarea pieței muncii, impunând inclusiv restricții pentru contractele pe durată determinată. În cadrul unei reforme mai ample, Țările de Jos își revizuiesc reglementările privind piața forței de muncă pentru a promova contractele de muncă pe durată nedeterminată, ceea ce implică în același timp costuri mai mari pentru angajatori în cazul în care aceștia utilizează contracte de muncă flexibile. Acest lucru se va realiza, printre altele, printr-o diferențiere a contribuțiilor la asigurările de șomaj în funcție de tipul de contract, precum și prin limitarea utilizării contractelor de muncă de zero ore (se preconizează că măsurile vor intra în vigoare începând cu 2020). În Portugalia, mai multe măsuri adoptate în iulie 2019 ca parte a programului de acțiune au vizat restricționarea condițiilor de utilizare a contractelor pe durată determinată, pentru a reduce segmentarea pe piața forței de muncă. În special, acest pachet a redus durata maximă a contractelor pe durată determinată de la trei la doi ani, inclusiv reînnoirile. De asemenea, acesta a stabilit o limită pentru durata totală a reînnoirilor și a contractelor pe durată nedeterminată (care trece de la șase la patru ani) și a consolidat și extins temporar sprijinul acordat pentru transformarea contractelor pe durată determinată în contracte pe durată nedeterminată. Aceste măsuri au fost discutate cu partenerii sociali, care au semnat un acord tripartit în iunie 2018 pentru revizuirea codului muncii. În 2018, Italia a adoptat o măsură specifică de promovare a utilizării contractelor permanente (Decreto dignità), care a stabilit norme mai stricte pentru utilizarea și durata contractelor pe durată determinată (durata maximă a contractelor temporare a trecut de la 36 de luni la 24 de luni) și a obligat angajatorii să justifice prelungirea atunci când aceasta depășește 12 luni. Măsura crește, de asemenea, atât cuantumul indemnizației minime, cât și al indemnizației maxime în caz de concediere abuzivă. Regatul Unit a introdus, în martie 2019, o serie de modificări, care vor intra în vigoare în aprilie 2020, pentru a interzice utilizarea contractelor în cadrul cărora salariații continuă să fie remunerați între două misiuni de agentul de muncă temporară. Modificările vor permite întreprinderilor să nu aplice dispozițiile în materie de egalitate a remunerării lucrătorilor proveniți de la agenții de muncă temporară. Cu toate acestea, s-ar putea ca reformele să nu consolideze drepturile lucrătorilor cu contracte de muncă de zero ore, care nu vor fi în măsură să schimbe echilibrul de puteri în economia muncii la cerere.
Unele state membre prevăd măsuri suplimentare privind timpul de lucru și organizarea, care se preconizează că vor introduce o mai mare claritate în ceea ce privește clauzele și condițiile de muncă. În cadrul unui amplu pachet de reforme (Jobsdeal), Belgia a prelungit, în aprilie 2019, durata maximă a unei întreruperi de carieră (de la 36 la 48 de luni) pentru lucrătorii care urmează cursuri de formare pentru calificări în cazul cărora a fost identificată o penurie de mână de lucru. Măsura a fost aprobată împreună cu o relaxare a clauzelor referitoare la formare, pentru a stimula angajatorii să încurajeze participarea angajaților la formarea în mediu profesional. În aprilie 2019, Danemarca a aprobat o nouă măsură de promovare a unui control mai bun al mediilor de lucru fizice și psihologice. Când va intra în vigoare, se preconizează ca aceasta va viza în principal lucrătorii calificați angajați de societăți străine. Autoritatea pentru mediul de lucru din Danemarca (Arbejdstilsynet ) va fi responsabilă de punerea sa în aplicare, având un buget total alocat de 460 de milioane DKK (61 de milioane EUR) până în 2022. Spania a adoptat o nouă modificare care introduce evidența obligatorie a programului de lucru zilnic pentru toți lucrătorii. În general, condițiile de respectare a reglementării privind orele suplimentare pot fi specificate în negocierile colective, anumite sectoare făcând obiectul unor reglementări speciale din partea guvernului. Măsura ar putea să sufere întârzieri, întrucât aplicarea ei necesită în prealabil revizuirea acordurilor colective relevante. În 2018, Croația a adoptat o lege privind munca studenților în vederea extinderii domeniului său de aplicare. Pe lângă studenții la zi, legea acoperă de asemenea studenții cu frecvență parțială care nu se află într-un raport de muncă. Guvernul austriac ia măsuri pentru a îmbunătăți flexibilitatea internă a timpului de lucru, în strânsă colaborare cu partenerii sociali. Obiectivul noii legi austrice din 2018 privind timpul de lucru este să ofere flexibilitate în ceea ce privește plafonul orelor suplimentare, în condiții specifice. Aceasta prelungește durata maximă a programului de lucru de la 10 la 12 ore de lucru și de la 50 la 60 de ore de lucru pe săptămână. De asemenea, include dreptul lucrătorilor de a refuza perioade de lucru mai lungi de 12 ore. Cehia intenționează să modifice legislația existentă din 2006 pentru a asigura o mai mare flexibilitate a planificării timpului de lucru. Scopul acesteia este să permită împărțirea posturilor de lucru cu normă întreagă între doi sau mai mulți angajați. Se preconizează că modificările vor intra în vigoare în ianuarie 2020. În martie 2019, Finlanda a adoptat o nouă măsură pentru a spori flexibilitatea planificării timpului de lucru, de exemplu prin utilizarea băncilor de timp, inclusiv în întreprinderile fără reprezentare sindicală și care, prin urmare, nu pot invoca clauzele de flexibilitate prevăzute în acordurile colective. Măsura ar urma să intre în vigoare în ianuarie 2020.
Sensibilizarea cu privire la sănătatea și securitatea în muncă determină mai multe state membre să își actualizeze și să își consolideze reglementările. De exemplu, în martie 2019, Letonia a publicat Planul de dezvoltare pentru perioada 2019-2020 în domeniul sănătății și securității în muncă. Măsura are scopul de a promova punerea în aplicare eficace a cerințelor de protecție a muncii, asigurând, în același timp, un mediu de lucru sigur și standarde de protecție a sănătății pentru angajați. Planul acordă o atenție deosebită lucrătorilor independenți și altor lucrători care își desfășoară activitatea în forme atipice de ocupare a forței de muncă. În plus, Letonia intenționează să aducă mai multe modificări în vederea îmbunătățirii siguranței forței de muncă și a protecției mediului pentru lucrătorii care desfășoară o activitate independentă și pentru lucrătorii la distanță. Modificările vor defini, de asemenea, cerințe mai precise și mai clare pentru organizarea protecției muncii de către întreprinderi. Proiectul de lege este discutat în cadrul comisiei specifice a Parlamentului și se preconizează că acesta va fi adoptat până la sfârșitul anului 2019. Cehia a modificat condițiile de protecție a sănătății la locul de muncă, în special limitele expunerii la substanțele chimice la locul de muncă, în conformitate cu Directiva (UE) 2017/164 a Comisiei. În Grecia, o nouă lege (4554/2018) a extins legislația existentă privind sănătatea și siguranța lucrătorilor, inclusiv dispozițiile de stabilire a unor metode detaliate de identificare și estimare a stresului termic al lucrătorilor în lunile cu temperaturi ridicate. Croația a aprobat măsuri de reglementare a condițiilor în care un angajator și o persoană fizică sau juridică sunt autorizate să pună în aplicare măsuri privind sănătatea și securitatea în muncă, inclusiv emiterea, anularea și revocarea acestora. De asemenea, măsurile prevăd formarea profesională continuă a experților în domeniul sănătății și securității în muncă, precum și obligația și procedura de înregistrare a autorizațiilor.
Statele membre au adoptat noi măsuri de combatere a muncii nedeclarate, de consolidare a inspectoratelor de muncă și de sporire a impactului măsurilor de descurajare. La termenul planului său de acțiune pe trei ani pentru combaterea muncii nedeclarate, Grecia intenționează să realizeze, de asemenea, o evaluare completă a acestuia. În Letonia, inspectoratele de stat ale muncii au adoptat o strategie pentru perioada 2018-2019, punând un accent din ce în ce mai mare pe măsuri preventive, susținute de noi indicatori-cheie de performanță. Cipru a propus unele modificări ale legii privind asigurările sociale, pentru a combate mai bine munca nedeclarată. Modificările includ o creștere a cuantumului amenzilor și introducerea unei declarații electronice pentru lucrătorii care își încep activitatea într-un loc de muncă. În Portugalia, programul de acțiune pentru combaterea precarității și promovarea negocierilor colective adoptat în 2019 include concursurile deja în desfășurare pentru recrutarea de noi inspectori (lansate în 2015 și 2016). Portugalia a luat, de asemenea, măsuri pentru a crea un sistem de schimb de informații între Autoritatea muncii, securitatea socială și autoritatea fiscală și vamală. În Spania, Planul privind munca decentă pentru perioada 2018-2020 urmărește să consolideze cadrul juridic și capacitatea inspectoratelor de muncă de a promova calitatea locurilor de muncă și de a lupta împotriva fraudei în domeniul muncii. Acesta prevede angajarea a 833 de inspectori de muncă, ceea ce reprezintă o creștere cu 23 % a personalului actual. În cursul anului 2018, inspecțiile la locul de muncă au condus la transformarea a 194 000 de contracte pe durată determinată în contracte pe durată nedeterminată (adică de două ori mai mult decât cifra de 92 900 înregistrată în 2017). Între timp, 31 500 de contracte cu fracțiune de normă au fost transformate în contracte cu normă întreagă (cu 48 % mai mult decât în 2017).
În multe dintre măsurile de combatere a muncii nedeclarate se remarcă atenția deosebită acordată măsurilor preventive, schimbului de date și procedurilor de evaluare a riscurilor În Bulgaria, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Inspectoratul General al Muncii au semnat un acord de cooperare în contextul Planului de acțiune din 2018 pentru îmbunătățirea colectării impozitelor, combaterea economiei subterane și reducerea costurilor de asigurare a conformității. Acordul vizează, în principal, domeniul salariilor și al timpului de lucru și se bazează pe cooperarea consolidată prin schimbul de informații, pe utilizarea pe scară mai largă a serviciilor electronice, pe grupurile de lucru interinstituționale și pe activitățile comune de control, inclusiv pe instrumentele de evaluare a riscurilor și de monitorizare. Cadrul de cooperare include măsuri de prevenire și de educație, precum și acțiuni de intensificare a utilizării serviciilor electronice. În urma modificărilor aduse legislației privind asigurările sociale, Cipru efectuează o reformă a inspectoratelor de muncă, care ar urma să îmbunătățească eficacitatea și eficiența inspecțiilor. Guvernul a aprobat, de asemenea, un nou proiect de lege pentru crearea unui inspectorat de muncă centralizat și depune eforturi pentru a îmbunătăți evaluarea riscurilor acestei provocări, inclusiv prin alocarea de resurse sporite și printr-un acces mai larg la formare pentru personal. În iulie 2019, Franța a adoptat un nou plan național de combatere a muncii ilegale („Plan National de lutte contre le travail illégal”). Până în 2021, planul propune 34 de acțiuni menite să acorde prioritate și să consolideze impactul controalelor, precum și să prevină munca nedeclarată, inclusiv la nivel transfrontalier.
Unele state membre au luat măsuri de consolidare a sistemelor ALMP prin simplificare și modernizare, pe baza monitorizării continue și a creșterii gradului de conștientizare a eficienței din punctul de vedere al costurilor. Suedia își reformează serviciile publice de ocupare a forței de muncă în vederea creșterii eficienței. Aproximativ 130 din cele 242 de birouri vor fi dezafectate și 4 500 de angajați dintr-un total de aproximativ 13 400 vor fi disponibilizați. Se preconizează că reforma va fi finalizată până în 2021. Serviciile publice de ocupare a forței de muncă se vor concentra mai mult pe serviciile digitale, pe automatizare și pe inteligența artificială, oferind sprijin prin telefon și prin aplicațiile video. Actorii din sectorul privat vor gestiona corespondența dintre cerere și ofertă pe piața locurilor de muncă. Ca parte a unei ample reforme, Danemarca a luat, de asemenea, măsuri importante pentru a simplifica strategia privind ocuparea forței de muncă și a reduce birocrația în vederea facilitării tranziției de la șomaj la încadrarea în muncă. Obiectivul reformei este de a oferi autorităților publice locale un grad mai mare de autonomie în direcționarea măsurilor pentru persoanele aflate în șomaj, în timp ce o abordare administrativă simplificată pentru întreprinderi ar putea facilita reintegrarea șomerilor. Șomerul ar trebui să facă obiectul unor cerințe mai echitabile și mai puțin stricte, iar reglementările ar trebui să fie mai ușor de interpretat.
Alte state membre acordă prioritate furnizării de servicii personalizate, stabilind obiective specifice pentru persoanele încadrate în muncă. În Bulgaria, un nou plan de acțiune pentru ocuparea forței de muncă are în vedere reintegrarea în muncă a peste 16 500 de șomeri în cadrul mai multor programe de lucru; de asemenea, peste 11 400 de persoane vor beneficia de cursuri de formare pentru a-și îmbunătăți competențele și a rămâne competitive și productive (a se vedea secțiunea 3.2.2). În Suedia, au fost introduse măsuri care vizează îmbunătățirea accesului la locuri de muncă pentru noii sosiți pe piața muncii și pentru șomerii de lungă durată. Sistemul mizează pe implicarea partenerilor sociali și va subvenționa peste jumătate din costurile salariale pentru o perioadă de doi ani. Angajatul va lucra cu normă întreagă și va avea acces la formare, inclusiv la cursuri de limbă suedeză în cazul persoanelor care nu sunt de origine suedeză. Cehia intenționează să introducă modificări în structura actuală a politicilor active în domeniul pieței forței de muncă, pentru a le spori eficacitatea în ceea ce privește sprijinirea celor mai vulnerabile grupuri. Modificările sunt în curs de pregătire, însă domeniul lor de aplicare limitat preconizat reduce probabilitatea ca acestea să aibă un impact substanțial asupra grupurilor specifice respective.
Serviciile publice de ocupare a forței de muncă (SPOFM) sunt în curs de reformare în vederea creșterii capacității și eficienței. Grecia a luat măsuri pentru a spori capacitatea serviciilor publice de ocupare a forței de muncă. În aprilie 2019 s-a încheiat recrutarea de consilieri suplimentari pentru ocuparea forței de muncă, cu angajarea a 335 de consilieri. Scopul este de a reduce în continuare numărul mediu încă ridicat de șomeri per consilier (estimat la aproximativ 2 700 în 2018), precum și de a preprograma întâlnirile periodice ale consilierilor cu grupurile prioritare selectate de șomeri. A fost lansată o nouă metodologie de creare a profilurilor șomerilor și există un model pilot pentru punerea în aplicare a politicilor active în domeniul pieței forței de muncă, cu orientare și sprijin din partea consilierilor SPOFM. Spania ia în prezent măsuri, la rândul său, pentru a spori capacitatea SPOFM. Aproximativ 3 000 de noi asistenți sociali sunt actualmente recrutați pentru a îndeplini obiectivele noilor planuri de abordare a șomajului de lungă durată („ReincorporaT”) și a șomajului în rândul tinerilor („Planul de acțiune pentru șomajul în rândul tinerilor 2019-2021”). Obiectivele cantitative stabilite de autorități au vizat consolidarea orientării spre rezultate, acordându-se o atenție deosebită monitorizării și evaluării. La fel ca în cazul planurilor anterioare, acesta se bazează, de asemenea, pe subvenții pentru angajarea de personal, în pofida faptului că nu există suficiente dovezi privind eficacitatea acestora. Planul dispune de un buget estimat de 40 de miliarde EUR pentru o perioadă de trei ani, care include alocarea prestațiilor de șomaj pentru persoanele în vârstă de peste 52 de ani. Eforturile de consolidare a SPOFM au continuat, de asemenea, în Cipru, cu scopul de a aborda actualul mandat pentru o punere în aplicare mai eficace a Garanției pentru tineret (a se vedea, de asemenea, secțiunea 3.2.2). Printre măsurile suplimentare puse în aplicare se numără formarea consilierilor pentru ocuparea forței de muncă și formarea personalului SPOFM. Austria și-a actualizat sistemul de creare a profilului prin introducerea unei evaluări asistate de calculator a oportunităților de angajare pentru fiecare șomer înregistrat. Măsura vizează creșterea eficienței programelor de pe piața muncii și îmbunătățirea calității serviciilor, reducând în același timp resursele alocate. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sunt încadrate în grupuri cu șanse ridicate, medii sau scăzute de găsire a unui loc de muncă, în funcție de probabilitatea estimată de reintegrare pe piața forței de muncă. Consultanții SPOFM pot include o evaluare personală pentru a îmbunătăți atribuirea, ținând seama de aspecte precum motivația. Lituania a realocat resurse umane de la conducere și de la nivelul executiv către angajații care lucrează direct cu persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, sporind aceste resurse cu 9 %. Acest lucru a contribuit la reducerea volumului mediu lunar de muncă al fiecărui asistent social în proporție de până la 30 % și la acordarea unei asistențe mai individualizate. Parteneriatele sociale au fost consolidate pentru a contribui la dezvoltarea resurselor umane, în special prin cursuri de formare și prin schimbul de bune practici.
Au fost luate măsuri pentru a consolida eficiența corelării cererii și a ofertei de locuri de muncă, precum și legăturile cu angajatorii și cu autoritățile locale, în contextul restrângerii piețelor forței de muncă din unele state membre. Statele membre continuă procesul de modernizare a serviciilor publice de ocupare a forței de muncă, inclusiv prin legături mai strânse cu angajatorii și prin strategii comune cu asociațiile de întreprinderi. Nouăsprezece din cele 30 de SPOFM care au răspuns au raportat introducerea de noi ALPM, iar 20 de SPOFM au raportat modificarea ALMP existente pentru a răspunde mai bine provocărilor actuale de pe piața forței de muncă în 2019. În Finlanda, o nouă măsură prevede îmbunătățirea accesibilității digitale în cadrul SPOFM pentru clienții serviciilor de ocupare a forței de muncă și pentru furnizorii de servicii. Odată cu intrarea în funcțiune, în 2020, a noii „piețe pentru locuri de muncă” (Työmarkkinatori) aceasta va deveni un spațiu digital universal accesibil unde clienții vor putea găsi o gamă largă de servicii publice și private. În cadrul unei ample reforme adoptate în iulie 2018, Cipru și-a consolidat Sistemul de Plasament al Candidaților (CPS) prin crearea unei platforme IT care sprijină furnizarea de servicii mai personalizate atât pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, cât și pentru angajatori.
Evaluarea Recomandării Consiliului privind integrarea șomerilor de lungă durată pe piața forței de muncă a evidențiat că statele membre au înregistrat progrese semnificative în acest domeniu. În ansamblu, cele mai importante modificări au avut loc în statele membre care ofereau anterior un sprijin mai puțin susținut pentru șomerii de lungă durată. Recomandarea a atras atenția asupra provocărilor cu care se confruntă statele membre și a ghidat punerea în aplicare a agendei de politici convenite pentru a le aborda. De asemenea, aceasta a condus la creșterea perspectivelor de angajare a șomerilor de lungă durată, la convergența abordărilor de politică și la un schimb mai intens de informații și bune practici în întreaga UE.
Recomandarea Consiliului rămâne relevantă pentru crearea în continuare a unor oportunități mai bune de angajare pentru șomerii de lungă durată. Calitatea sprijinului acordat șomerilor de lungă durată variază încă de la un stat membru la altul. Ar trebui depuse eforturi pentru a sprijini un număr mai mare de persoane inactive, a îmbunătăți calitatea evaluărilor și a consolida implicarea angajatorilor. Coordonarea serviciilor rămâne o provocare majoră din cauza capacității și a abordării strategice a parteneriatelor care rămân limitate în unele state membre.
În prezent, unele state membre iau măsuri suplimentare pentru a oferi un sprijin mai personalizat șomerilor de lungă durată, precum și servicii mai bine integrate. Cipru a instituit un program de formare a șomerilor de lungă durată în cadrul întreprinderilor în vederea reintegrării pe piața muncii, în paralel cu dobândirea competențelor necesare. În 2018, aproximativ 130 de șomeri de lungă durată au beneficiat de program, cheltuielile aferente ridicându-se la aproximativ 487 000 EUR. Ținta pentru 2019 este ca 250 de șomeri de lungă durată să beneficieze de program, bugetul atingând 750 000 EUR. În Bulgaria, un nou plan de acțiune pentru ocuparea forței de muncă are în vedere reintegrarea în muncă a peste 16 500 de șomeri în cadrul mai multor programe de lucru; de asemenea, peste 11 400 de persoane vor beneficia de cursuri de formare pentru a-și îmbunătăți competențele și pentru a rămâne competitive și productive. Se preconizează că numărul de persoane înscrise la cursuri de formare în 2019 va crește cu 7,7 % față de 2018. Grecia a introdus o nouă metodologie de creare de profiluri și, în plus, a recrutat mai mulți consilieri pentru ocuparea forței de muncă. Capacitățile de gestionare a șomerilor de lungă durată sunt, de asemenea, consolidate în prezent în Cipru, Lituania și Spania prin recrutări suplimentare de consilieri. Reforma în curs a serviciilor publice de ocupare a forței de muncă din Finlanda este un pas către servicii multiprofesionale și integrate. Reforma include măsuri de eficientizare a serviciilor furnizate, în special la începutul perioadei de șomaj, și de îmbunătățire a nivelului de adaptare la nevoile individuale ale șomerilor. Alte servicii publice de ocupare a forței de muncă desfășoară, la rândul lor, diferite proiecte pilot, cu sprijinul Fondului social european. În Austria, este în curs de testare îndrumarea personalizată prin intermediul evaluărilor pe calculator, în timp ce în Slovenia se experimentează în prezent activități comune cu centrele de asistență socială.
Măsurile recente care vizează șomerii de lungă durată se concentrează în continuare pe subvenții și pe stimulente financiare. În 2018, Flandra (Belgia) a adoptat două noi sisteme subvenționate de stat care sprijină accesul la locuri de muncă durabile pentru șomerii de lungă durată prin formare (așa-numitele „K-IBO”). Programul poate dura până la 52 de săptămâni, este gratuit pentru angajator și prevede rambursarea cheltuielilor de transport și de îngrijire a copiilor. Cipru și-a concentrat, de asemenea, eforturile asupra oferirii de stimulente pentru organizarea de programe de formare și dezvoltare a competențelor. În Slovacia, planul de acțiune adoptat privind integrarea șomerilor de lungă durată pe piața forței de muncă continuă să fie pus în aplicare prin oferirea de alocații și stimulente financiare atât angajatorilor, cât și persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. În fine, stimulentele pentru angajare în Belgia, Portugalia, România și Spania au fost modificate pentru a încuraja în continuare încadrarea în muncă a șomerilor de lungă durată.
Reformele recente din domeniul prestațiilor de șomaj s-au axat în principal pe acoperirea și eficacitatea sistemelor, unele state membre efectuând modificări substanțiale. În octombrie 2018, Danemarca a extins sfera de aplicare a sistemului de asigurări de șomaj voluntare, conceput inițial pentru lucrătorii care desfășoară o activitate independentă, la toți lucrătorii care au contracte atipice. Modificarea le acordă acestor lucrători un statut identic cu cel al persoanelor care au un loc de muncă tradițional, iar metoda de calcul a prestației de șomaj cuvenite unei persoane nu mai face distincție între sursele de venit. În aprilie 2019, Belgia a adoptat o dispoziție legală pentru a garanta că persoanele care urmează o formare într-un domeniu profesional cu deficite identificate de mână de lucru nu fac obiectul unei reduceri (tendință descrescătoare) a prestațiilor de șomaj în timp. Măsura face parte din pachetul denumit Jobsdeal. În martie 2019, Spania a actualizat sistemul asigurărilor pentru șomaj de lungă durată, care extinde în prezent gradul de acoperire de la 52 de ani până la vârsta legală de pensionare și crește baza de calcul pentru drepturile de pensie (de la 859 EUR pe lună în 2018 la 1 313 EUR pe lună în 2019). De la fuzionarea sistemelor PREPARA și PAE în decembrie 2018, guvernul nu a avansat cu planurile de simplificare a actualului sistem de asistență în caz de șomaj. În plus, reintegrarea șomerilor în vârstă pe piața forței de muncă rămâne o provocare. Bugetul Maltei pe 2019 include o extindere a prestațiilor de șomaj pentru a include persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă care desfășurau anterior o activitate independentă. În sens invers, Franța a introdus în 2018 și 2019 unele modificări în ceea ce privește drepturile și obligațiile în materie de prestații de șomaj. În cadrul unei reforme mai ample, condițiile de eligibilitate pentru prestațiile de șomaj au devenit mai stricte, cu legături mai strânse cu eforturile de căutare a unui loc de muncă ale șomerilor, ceea ce descurajează angajatorii și angajații să alterneze frecvent între perioade de șomaj și de ocupare a forței de muncă. În 2018 și 2019, ca parte a unei reforme cuprinzătoare, Finlanda a introdus mai multe modificări ale legii privind prestațiile de șomaj, cu scopul de a spori, pentru beneficiarii de prestații de șomaj, stimulentele de a lucra cu fracțiune de normă, încurajând, în același timp, participarea lor la formare și educație profesională. Au fost introduse, de asemenea, amendamente pentru a extinde drepturile la prestațiile de șomaj acordate în funcție de venituri la membrii familiilor lucrătorilor care desfășoară o activitate independentă și pentru a reduce timpul de așteptare pentru primirea prestațiilor de șomaj de la 90 de zile la 60 de zile în cazurile în care contractul a fost reziliat din motive imputabile angajatului.
În majoritatea statelor membre, partenerii sociali sunt implicați în elaborarea și punerea în aplicare a politicilor și reformelor în domeniul social și al ocupării forței de muncă 118 . Calitatea implicării acestora variază considerabil de la o țară la alta și depinde de contextele instituționale și de eficacitatea practicilor aplicate. De exemplu, de la începutul anului 2018, partenerii sociali din Belgia, Croația, Estonia, Germania, Irlanda, Țările de Jos, Portugalia, Slovacia, Slovenia sau Suedia au discutat sau au fost direct implicați în elaborarea sau punerea în aplicare a unor reforme pentru a crește participarea pe piața forței de muncă. În 2018, partenerii sociali portughezi au semnat un acord tripartit, care a inclus măsuri de combatere a segmentării pieței muncii. Partenerii sociali au discutat și au negociat reforme ale mecanismelor de stabilire a salariilor minime în Portugalia sau Malta, de exemplu. În țări precum Letonia, Slovenia sau Estonia, partenerii sociali au semnat acorduri bipartite privind salariile și costurile forței de muncă. În Bulgaria, Croația, Cipru, Finlanda, Letonia, Slovacia și Slovenia, partenerii sociali au fost implicați în reformarea sistemelor de sănătate. În Letonia și Polonia, partenerii sociali au fost consultați cu privire la reforma în domeniul învățământului superior și al științei. În februarie 2019, partenerii sociali danezi, împreună cu guvernul, au prelungit un program de doi ani de educație de bază în favoarea integrării (IGU) destinat migranților și refugiaților sosiți recent, care a fost introdus în 2016 ca parte a unui acord tripartit.
Fondurile structurale și de investiții europene oferă sprijin financiar pentru consolidarea capacității instituționale a partenerilor sociali. Sprijinul pentru consolidarea capacităților partenerilor sociali poate crea un context instituțional de relații de muncă stabile și durabile la diferite niveluri (național, sectorial, regional și la nivel de întreprindere). Din actualul Fond social european (FSE) s-au alocat 189 de milioane EUR, printre altele, pentru consolidarea capacităților în Croația, Cehia, Cipru, Estonia, Franța, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Portugalia și Slovenia. În Portugalia, FSE sprijină consolidarea capacității instituționale a partenerilor sociali care fac parte din Comitetul permanent pentru probleme sociale (SCPC), având în vedere rolul-cheie al acestora în dialogul social din Portugalia. Printre măsurile care pot fi sprijinite se numără formarea, colaborarea în rețea și sprijinirea acțiunilor comune, precum și o cooperare mai strânsă între partenerii sociali. Noul element din cadrul FSE + propus constă în extinderea obligației de a sprijini consolidarea capacităților partenerilor sociali în toate statele membre. În temeiul actualului Regulament FSE, această obligație este relevantă numai pentru autoritățile de management din regiunile mai puțin dezvoltate, din regiunile de tranziție sau din statele membre eligibile pentru sprijin în cadrul Fondului de coeziune.
3.4.Orientarea 8: Promovarea egalității de șanse pentru toți, promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei
Această secțiune se referă la punerea în aplicare a orientării nr. 8 privind ocuparea forței de muncă, în care se recomandă statelor membre să își modernizeze sistemele de protecție socială, în vederea promovării egalității de șanse, a combaterii sărăciei și a excluziunii sociale. Aceasta prezintă mai întâi o imagine de ansamblu a situației sociale din statele membre pe baza unor indicatori principali precum venitul disponibil, inegalitatea, sărăcia veniturilor și excluziunea socială, adecvarea pensiilor, accesul la locuințe, accesul la asistență medicală și la îngrijire pe termen lung. Secțiunea 3.4.2 prezintă măsuri de politică luate de statele membre în domeniile sistemelor de protecție socială, printre care sistemele de venituri minime, prestațiile familiale, politicile în materie de locuințe, pensiile, îngrijirea pe termen lung, asistența medicală și incluziunea persoanelor cu handicap.
3.4.1 Indicatori-cheie
Veniturile agregate ale gospodăriilor au crescut în toate statele membre în 2017 119 . În medie, în UE, creșterea venitului disponibil brut real a fost ușor mai mare decât creșterea PIB-ului pe cap de locuitor. Situația este foarte diferită, majoritatea țărilor din Europa Centrală și de Est continuând procesul de convergență și prezentând creșteri ale venitului brut disponibil al gospodăriilor (GDHI) mai mari decât ale PIB-ului pe cap de locuitor. Alte țări au înregistrat îmbunătățiri modeste. În special, Grecia, Cipru, Italia, Spania și Austria au un venit brut disponibil pe cap de locuitor încă sub nivelul înregistrat înainte de criză. Datele pentru 2018 (care nu sunt încă disponibile pentru toate statele membre) indică faptul că aceste tendințe vor continua.
Figura 66: Veniturile reale ale gospodăriilor în UE își continuă convergența ascendentă.
GDHI real pe cap de locuitor, indice 2008 = 100 și modificarea anuală (indicator principal din tabloul de bord social)
Sursă: Eurostat, conturile naționale [nasq_10_nf_tr și namq_10_gdp], calcule proprii. Perioada: nivelurile din 2017 și modificările anuale în raport cu 2016. Notă: axele sunt centrate pe media UE neponderată. Legenda este prezentată în anexă. Datele pentru HR și MT nu erau disponibile pe 2 decembrie 2019.
Proporția persoanelor expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială (AROPE) în 2018 a scăzut în continuare În 2018, majoritatea țărilor au continuat să înregistreze o îmbunătățire în privința ponderii persoanelor expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială (AROPE); această pondere a scăzut cu încă 0,5 puncte procentuale, situându-se cu aproximativ 2 puncte procentuale sub nivelurile de dinaintea crizei 120 . Cele mai importante scăderi s-au înregistrat în țări care aveau niveluri foarte ridicate, cum ar fi Bulgaria (6,1 puncte procentuale), Ungaria (6 puncte procentuale), România (3,2 puncte procentuale) și Grecia (3 puncte procentuale), precum și Portugalia (1,7 puncte procentuale), Croația, Irlanda și Italia (1,6 puncte procentuale). În alte state membre s-au înregistrat creșteri, aceste state confruntându-se fie cu o inversare a evoluțiilor pozitive anterioare (Regatul Unit + 1,6 puncte procentuale, Finlanda + 0,8 puncte procentuale, Estonia + 1 punct procentual), fie cu o confirmare a ușoarei deteriorări inițiate anul trecut (Luxemburg + 0,4 puncte procentuale). Situația Letoniei și a Lituaniei rămâne „critică”, având în vedere nivelurile ridicate ale acestui indicator și evoluția limitată sau nulă în comparație cu anul precedent. Din figura 67 reiese că există o convergență la nivelul UE cu privire la acest indicator, după cum indică panta descendentă a liniei de regresie.
Figura 67: Proporția persoanelor expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială a scăzut în majoritatea statelor membre.
Procentajul populației expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială, 2018, și modificarea față de anul precedent (indicator principal din tabloul de bord social)
Sursă: Eurostat, statisticile UE referitoare la venit și la condițiile de viață. Perioada: nivelurile din 2018 și modificările anuale în raport cu 2017. Notă: axele sunt centrate pe media UE neponderată. Legenda este prezentată în anexă.
Copiii (cu vârste cuprinse între 0 și 17 de ani) și tinerii (cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani) sunt în continuare cei mai expuși riscului de sărăcie sau de excluziune socială în comparație cu alte categorii de vârstă. Rata AROPE medie pentru copii (cu vârste cuprinse între 0 și 17 ani) în 2018 a înregistrat o ușoară scădere, de la 24,9 % la 24,3 %. Cu toate acestea, în ciuda scăderilor semnificative, unele state membre înregistrează în continuare rate ridicate de sărăcie în rândul copiilor, în special România (38,1 %), Bulgaria (33,7 %) și Grecia (33,3 %). Puținele state membre în care rata AROPE a crescut au fost Regatul Unit (+ 2,5 pp), Belgia și Suedia (+ 1,2 pp), Finlanda (+ 0,9 pp), Franța (+ 0,8 pp) și Danemarca (+ 0,7 pp). Grupul de vârstă care se confruntă cu mai multe provocări este situat în intervalul 18-24 de ani; media UE a scăzut cu 0,5 puncte procentuale, până la 28,5 % în 2018, dar se situează încă peste nivelul de dinainte de criză, deși s-au înregistrat scăderi în majoritatea țărilor. Se pot observa în continuare niveluri deosebit de ridicate pentru Grecia, România, Spania, Bulgaria, Italia, unde șomajul în rândul tinerilor rămâne la un nivel foarte ridicat. Cu toate acestea, se înregistrează rate ridicate și în creștere în Regatul Unit, Danemarca, Spania, Suedia și Finlanda. Rata AROPE pentru grupa de vârstă 25-54 de ani a scăzut cu 0,8 puncte procentuale, până la 20,7 %, sub nivelul de dinainte de criză. Persoanele în vârstă de cel puțin 55 de ani prezintă în continuare cea mai mică probabilitate de a fi afectate de sărăcie sau de excluziune, rata în cazul lor fiind de 20,3 %.
Persoanele născute în afara UE se confruntă cu un risc mai mare de sărăcie sau de excluziune socială. În 2018, rata AROPE pentru persoanele născute în afara UE a fost de 37,3 %, față de media UE de 20,1 % pentru populația autohtonă. Această diferență este în general stabilă la nivelul UE (fiind în prezent de 17,2 puncte procentuale, față de 17,6 puncte procentuale în 2017), dar în scădere în unele dintre cele mai afectate țări (Belgia -5,1 pp, Grecia -4,2 pp, Danemarca -3,1 pp, Austria -3,2 pp, Luxemburg -2,3 pp și Suedia -1,4 pp). Cu toate acestea, ea rămâne ridicată și în creștere în Regatul Unit (29,2 pp, +1,2 pp față de 2017), Spania (28,4 pp, +1,8 pp), Franța (24,8 pp, +5,2 pp) și Țările de Jos (22,1 pp, + 1,5 pp).
Figura 68: Situația continuă să se îmbunătățească, în special în ceea ce privește precaritatea materială severă, precum și în privința persoanelor care trăiesc în gospodării cu un grad de ocupare aproape egal cu zero.
Subindicatori ai ratei riscului de sărăcie sau de excluziune socială
Sursă: Eurostat, statisticile UE referitoare la venit și la condițiile de viață. Notă: indicatorii sunt clasați în funcție de AROPE din 2018. Pentru 2008 sunt utilizate valorile UE-27 (pentru HR nu sunt disponibile date).
Ponderea populației expuse riscului de sărăcie rămâne, în linii mari, stabilă. Aceasta a crescut ușor în ansamblu, în ciuda reducerilor continue înregistrate în unele țări cu rate mai mari, dar a rămas în continuare, în medie, mai mică decât nivelul maxim înregistrat în 2016. În medie, în 2018, sărăcia monetară din UE a crescut cu 0,2 puncte procentuale, ajungând la 17,1 %. Cele mai mari scăderi s-au înregistrat în Grecia (-1,7 pp), Bulgaria (-1,4 pp), Portugalia (-1 pp) și Ungaria (-0,6 pp). Dimpotrivă, indicatorul a crescut în Regatul Unit (+ 2,0 pp), Letonia (+ 1,2 pp), Suedia (+ 0,6 pp), Belgia, Finlanda și Cehia (+ 0,5 pp). Estimările-semnal ale Eurostat 121 indică o scădere în ceea ce privește anul de realizare a veniturilor 2018 în Grecia, Portugalia și Slovacia, în timp ce în Regatul Unit se estimează o creștere suplimentară.
Ratele precarității materiale severe (SMD) își continuă convergența descendentă, această tendință fiind determinată de îmbunătățiri constante în țările în care precaritatea este ridicată. Toate statele membre în care ponderea populației care se confruntă cu SMD s-a situat peste media UE au înregistrat o scădere a ratelor lor respective în 2018. Statele cu cele mai ridicate rate (Bulgaria, Grecia și România) s-au numărat în același timp printre statele care au înregistrat cele mai mari scăderi (9,1, 4,4 și, respectiv, 2,9 puncte procentuale). În 2018, în unele state membre în care ratele de precaritate sunt scăzute au fost raportate creșteri mici (Franța + 0,6 puncte procentuale, rata ajungând la 4,7 %; Regatul Unit + 0,5 puncte procentuale, până la 4,6 %; Finlanda + 0,7 puncte procentuale, până la 2,8 %).
Precaritatea materială și socială, care cuprinde o gamă mai largă de aspecte legate de precaritate, se remarcă, de asemenea, printr-o tendință de îmbunătățire continuă. În 2018, rata precarității materiale și sociale (MSD) în UE a continuat să scadă în medie (cu 1 punct procentual, ajungând la 12,8 %). În 2018, în câteva state membre s-au înregistrat scăderi în comparație cu 2017, cele mai mari scăderi fiind observate în Bulgaria (-10,1 pp) și în România (-5,1 pp), aceste două state membre prezentând cele mai mari rate ale MSD în 2017. În unele dintre aceste state membre, s-a remarcat o tendință descrescătoare cel puțin începând cu 2016. Ratele MSD au scăzut în 2018 (în comparație cu 2017) în majoritatea statelor membre care în 2017 prezentau rate peste media UE. La polul opus, ratele MSD au crescut în 2018 (față de 2017) în Malta, Danemarca, Luxemburg, Suedia, Spania, Franța.
Ponderea persoanelor care trăiesc în gospodării cu un grad de ocupare aproape egal cu zero s-a redus și mai mult. În paralel cu îmbunătățirile de pe piața muncii, intensitatea locurilor de muncă în gospodării continuă, de asemenea, să se îmbunătățească. Procentajul persoanelor care trăiesc în gospodării cu o intensitate foarte scăzută a muncii a scăzut față de anul precedent (în prezent aceasta este de 8,8 %) și se situează acum sub nivelul anterior crizei pentru întreaga UE și pentru 10 state membre. Irlanda (-2,9 puncte procentuale), Spania și Bulgaria (-2,1 puncte procentuale) au înregistrat cele mai mari scăderi în timp ce Luxemburg (+ 1,4 puncte procentuale), Danemarca (+ 1,1 puncte procentuale) și România (+ 0,5 puncte procentuale) au evoluat în direcția opusă.
Riscul de sărăcie a persoanelor încadrate în muncă rămâne, în general, ridicat, în ciuda scăderilor înregistrate în majoritatea statelor membre. Riscul ca venitul gospodăriei să se situeze sub pragul de sărăcie, chiar dacă în gospodărie există persoane ocupate, a crescut cu 0,1 puncte procentuale în 2018 (după o scădere cu 0,2 puncte procentuale în 2017) și rămâne ridicat în special în unele state membre (a se vedea, de asemenea, secțiunea 3.1.1). Niveluri cu mult peste media UE (9,5 % în 2018) există în continuare în România (15,3 %), Luxemburg (13,5 %), Spania (12,9 %), Italia (12,2 %), Regatul Unit (11,3 %, cu o creștere de 2,4 puncte procentuale în ultimul an) și Grecia (11 %). Acest risc este mai mare pentru gospodăriile cu persoane care lucrează cu fracțiune de normă (în medie 15,7 % pentru întreaga UE), cu niveluri foarte ridicate înregistrate în țări precum România (62,7 %), Bulgaria (34,4 %), Portugalia (29,2 %), Lituania (25,3 %) și Grecia (24,6 %). Riscul de sărăcie a persoanelor ocupate rămâne ridicat pentru lucrătorii cu normă întreagă din unele state membre, în special în Luxemburg (11,8 %), România (11,2 %), Italia și Spania (10,9 %), ceea ce înseamnă că, în unele țări, faptul de a avea un loc de muncă nu este întotdeauna o garanție pentru evitarea sărăciei.
În ansamblu, profunzimea sărăciei veniturilor rămâne o provocare majoră. Creșterea profunzimii sărăciei în 2018 (24,6 % față de 24,1 % în 2017) reflectă o înrăutățire a situației, în pofida evoluțiilor pozitive din unele state membre. Creșterile au fost înregistrate în Ungaria (+ 7,4 puncte procentuale), Regatul Unit (+ 4,8 puncte procentuale), Cipru (+ 3,5 puncte procentuale), Croația (+ 2,9 puncte procentuale), Luxemburg (+ 2,6 puncte procentuale), Belgia (+ 1,5 puncte procentuale), Estonia (+ 1,2 puncte procentuale) și Germania (+ 1,1 puncte procentuale). Acest lucru indică faptul că, în aceste țări, persoanele sărace coboară tot mai mult sub pragul de sărăcie. Dimpotrivă, se pot observa evoluții pozitive în Spania (-3,9 puncte procentuale), Bulgaria (-3,6 puncte procentuale), Irlanda (-3,0 puncte procentuale), Portugalia (-2,5 puncte procentuale) și Slovenia (-2,1 puncte procentuale).
Există o probabilitate semnificativ mai mare ca persoanele cu handicap să fie expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială, în comparație cu persoanele fără handicap. În 2018, 29,3 % dintre persoanele cu handicap din UE erau expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială (adică aceeași proporție ca în 2017), în comparație cu 19 % dintre persoanele fără handicap 122 , ceea ce corespunde unui decalaj în creștere, având o valoare de 10,3 puncte procentuale. Gravitatea handicapului este un factor explicativ foarte important, 36,2 % dintre persoanele cu handicap grav în vârstă de 16 ani sau mai mult din UE în 2017 fiind expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială, comparativ cu 26,3 % dintre persoanele cu handicap moderat și 19 % dintre persoanele fără handicap.
Inegalitatea veniturilor rămâne la un nivel ridicat. În 2018, cota de venituri a celor 40 % dintre gospodării care înregistrează cele mai mici venituri a rămas în jurul valorii de 21 %, reflectând o creștere a venitului similară cu cea înregistrată pentru întreaga populație. Cu toate acestea, creșterile cotei de venituri ale celor 20 % dintre gospodării care înregistrează cele mai mari venituri contrabalansează acest efect pozitiv, lăsând în general inegalitatea veniturilor la niveluri în continuare mai mari decât cele din perioada anterioară crizei, raportul S80/S20 crescând la 5,17 în 2018, față de 5,08 în 2017. Unele state membre, deși se situează încă peste media UE (Grecia, Spania, Bulgaria, Lituania și Portugalia), prezintă tendințe de convergență. Alte state membre (Luxemburg, Germania, Regatul Unit, Italia) înregistrează creșteri, unele inclusiv cu mult peste nivelurile medii (România, Letonia).
Figura 69: Inegalitatea veniturilor în UE rămâne, în general, stabilă, deși a crescut în unele state membre.
Raportul dintre chintila de venit superioară și cea inferioară și modificarea anuală (indicator principal din tabloul de bord social)
Sursă: Eurostat, statisticile UE referitoare la venit și la condițiile de viață. Perioada: nivelurile din 2018 și modificările anuale în raport cu 2017. Notă: axele sunt centrate pe media UE neponderată. Legenda este prezentată în anexă.
Cheltuielile cu protecția socială 123 au crescut în termeni reali mai puțin decât PIB-ul în 2016 în majoritatea statelor membre, însă există în continuare diferențe mari 124 . În termeni reali, în perioada 2015-2016, cheltuielile cu protecția socială au crescut în 23 de state membre și au scăzut în cinci dintre acestea 125 . Modificarea structurală a cheltuielilor (în favoarea pensiilor pentru limită de vârstă și a asistenței medicale) a fost confirmată în 2016 (reflectând parțial schimbările demografice) 126 . În general, cheltuielile legate de prestațiile de șomaj au continuat să scadă în 2016, pe măsură ce mediul economic s-a îmbunătățit. Ca parte din PIB, cheltuielile cu protecția socială au crescut de fapt în doar nouă state membre, în timp ce în 17 au scăzut, iar în 2 au rămas stabile. În 2016, între statele membre au continuat să existe diferențe mari în ceea ce privește cheltuielile cu protecția socială, atât în privința cheltuielilor pe cap de locuitor, cât și ca procent din PIB. Cheltuielile cu protecția socială exprimate ca procent din PIB au fost cele mai ridicate în Franța (32,1 %), Finlanda (31,3 %) și Danemarca (29,8 %), în timp ce în România, (14,4 %), Lituania (14,6 %) și Letonia (14,9 %) au fost cele mai reduse.
Există diferențe substanțiale între statele membre în ceea ce privește evoluția impactului transferurilor sociale (cu excepția pensiilor) asupra sărăciei. Impactul transferurilor sociale a scăzut în unele state membre (de exemplu, în Belgia, Cehia, Danemarca, Finlanda, Suedia, Letonia, Luxemburg și Regatul Unit). Dimpotrivă, în 2018 au fost înregistrate creșteri substanțiale pentru Bulgaria (+ 5,6 puncte procentuale), Grecia (+ 4,4 puncte procentuale), Ungaria (+ 2,4 puncte procentuale) și Italia (+ 2,2 puncte procentuale). În figura 70 este indicat faptul că are loc o convergență, într-o anumită măsură, întrucât statele membre cu niveluri mai scăzute au înregistrat o creștere într-un ritm mai rapid a impactului transferurilor asupra reducerii sărăciei. Rezultatul general depinde de îmbunătățirea condițiilor de pe piața forței de muncă (și de modificările aferente ale caracteristicilor persoanelor expuse riscului de sărăcie), precum și de modificările nivelului de adecvare și de acoperire a prestațiilor sociale, inclusiv de faptul că nivelul prestațiilor rămâne uneori în urma creșterii veniturilor în general 127 .
Figura 70: Impactul prestațiilor sociale asupra reducerii sărăciei este în scădere în unele state membre.
Impactul transferurilor sociale (altele decât pensiile) asupra reducerii sărăciei și modificarea anuală (indicator principal din tabloul de bord social).
Sursă: Eurostat, statisticile UE referitoare la venit și la condițiile de viață. Perioada: nivelurile din 2017 și modificările anuale în raport cu 2016. Notă: axele sunt centrate pe media UE neponderată. Legenda este prezentată în anexă.
Persoanele care desfășoară activități independente și lucrătorii cu contracte atipice se confruntă cu o insecuritate economică mai mare, având un acces limitat la protecția socială 128 . În 2019, persoanele care desfășoară activități independente nu au avut acces la protecție împotriva șomajului în zece țări, la protecția obligatorie în caz de boală în trei țări și la protecția împotriva accidentelor de muncă și bolilor profesionale în zece țări 129 . Lucrătorii cu contracte atipice au de regulă aceeași acoperire formală, prin intermediul majorității sistemelor de prestații sociale, precum cei cu contracte standard, deși adesea acest lucru nu este valabil pentru anumite categorii de lucrători (de exemplu, zilierii și lucrătorii sezonieri, lucrătorii ocazionali, precum și lucrătorii prin agent de muncă temporară, cei cu contracte de drept civil sau cu contracte cu zero ore sunt deseori excluși din sistemele relevante de asigurări). În general, în cazul majorității statele membre au fost identificate obstacole, mai mult sau mai puțin împovărătoare, cu care se confruntă lucrătorii atipici și persoanele care desfășoară o activitate independentă în ceea ce privește acoperirea efectivă, adică capacitatea de a acumula și de a beneficia de drepturi adecvate în caz de nevoie (legate de perioadele minime de calificare, de timpii de așteptare, de lipsa transferabilității drepturilor de protecție socială).
Conservarea și transferarea drepturilor acumulate într-un alt sistem, ca urmare a tranzițiilor profesionale, reprezintă în continuare o provocare. Pe măsură ce lumea muncii se schimbă, această flexibilitate devine din ce în ce mai importantă, iar lipsa transferabilității poate împiedica dinamismul pieței forței de muncă și corelarea cererii cu oferta. Pentru lucrătorii care se deplasează între sectoare sau forme de încadrare în muncă, lipsa reglementării face ca transferurile să fie dificile în cel puțin patru state membre, în timp ce costurile extrem de ridicate și diferitele norme care se aplică diferitelor sisteme au fost și ele identificate ca o barieră în calea acestor tranziții în mai multe state membre. În fine, lipsa unor informații transparente cu privire la drepturile de securitate socială îi împiedică pe cetățeni să ia decizii în cunoștință de cauză în multe țări. Deși, cu excepția unui număr de cinci state membre, toate celelalte pun la dispoziție informații generice privind sistemele de protecție socială, numai aproximativ jumătate din statele membre oferă informații personalizate (de exemplu, simularea pensiilor este disponibilă în Belgia, Germania, Italia, Franța, Spania, Regatul Unit și Polonia).
Deși în toate statele membre există sisteme de venituri minime, adecvarea acestora variază considerabil și, în ansamblu, are o tendință de reducere. Sistemele de venituri minime ar trebui să combine un nivel adecvat de sprijin pentru venit cu accesul la bunuri, servicii și stimulente care facilitează (re)integrarea pe piața forței de muncă pentru persoanele care sunt apte de muncă, astfel cum se subliniază, de asemenea, în Pilonul european al drepturilor sociale. Raportul comun privind ocuparea forței de muncă din 2018 a prezentat o analiză comparativă detaliată a principalelor caracteristici ale sistemelor de venituri minime din întreaga UE, pe baza rezultatelor evaluării comparative pe această temă desfășurate în cadrul Comitetului pentru protecția socială (CPS). 130 Deși analiza rămâne în general valabilă, această secțiune oferă o actualizare a evaluării. Adecvarea prestațiilor de venit minim poate fi măsurată prin compararea veniturilor beneficiarilor cu pragul național de sărăcie (ca o indicație a efectului sistemelor de reducere a sărăciei veniturilor) și prin compararea venitului beneficiarilor cu venitul unui lucrător cu salariu mic 131 (furnizând, de asemenea, o indicație a dimensiunii de activare și a efectelor potențiale de descurajare ale sistemelor). Ambii indicatori oferă rezultate similare privind adecvarea venitului minim în statele membre în exercițiul 2017 132 (figura 71). Adecvarea a fost cea mai ridicată în Țările de Jos și în Irlanda, unde nivelul prestațiilor pentru gospodăriile individuale a depășit, în 2017, peste 100 % din pragul național de sărăcie a veniturilor (stabilit la 60 % din mediana națională a venitului disponibil pe adult-echivalent). La polul opus, adecvarea venitului minim în Bulgaria și România era în 2017 sub 20 % din pragul de sărăcie sau puțin mai mare de 20 % din venitul unei persoane cu salariu mic. Între 2016 și 2017, adecvarea venitului minim a rămas stabilă sau s-a erodat ușor în comparație cu pragul național de sărăcie în toate statele membre, cu excepția Greciei (unde a crescut semnificativ), a Maltei, a Belgiei și a Irlandei. Evoluția adecvării, măsurată în comparație cu venitul net al unei persoane cu salariu mic, este pozitivă numai în Grecia, Malta, Belgia, Franța și Țările de Jos.
Figura 71: Adecvarea sprijinului pentru venitul minim variază destul de mult între diferitele state membre.
Venitul net al beneficiarilor de venit minim ca procent din pragul riscului de sărăcie (repartizat pe o perioadă de trei ani) și din venitul unei persoane cu salariu mic (exercițiul 2017)
Sursă: Eurostat, OCDE.
Observații: graficele se referă la persoane necăsătorite, fără copii. Venitul net al unui beneficiar al venitului minim poate include, de asemenea, alte tipuri de prestații decât venitul minim (de exemplu, ajutoare pentru locuință). Informațiile despre Italia nu includ noul sistem de venit minim introdus, deoarece acesta nu era încă în vigoare în anul 2017. Cele mai recente informații disponibile despre pragurile de sărăcie a veniturilor în IE, HR și UK sunt pentru exercițiul 2016. Lucrătorul cu salariu mic analizat câștigă 50 % din salariul mediu și lucrează cu normă întreagă.
Gradul de acoperire al prestațiilor sociale afectează, de asemenea, randamentul acestora. În ceea ce privește ponderea persoanelor care beneficiază de prestații, se remarcă ample variații. Rata beneficiarilor de prestații, care măsoară proporția persoanelor în vârstă de muncă (cu vârste cuprinse între 18 și 59 de ani) care beneficiază de orice prestații (altele decât indemnizațiile pentru limită de vârstă) în rândul populației expuse riscului de sărăcie, indică un interval cuprins între 44,2 % în Italia și 97,8 % în Danemarca, media UE-28 fiind de 65,9 %.
Prestațiile pentru venit minim sunt mai puțin adecvate pentru abordarea problemei profunzimii sărăciei veniturilor în rândul gospodăriilor cu o intensitate scăzută a muncii. Deficitul median relativ pentru populația în vârstă de muncă (18-64) a crescut în 2018 (de la 26,9 % în 2017 la 27,5 %), chiar mai mult pentru persoanele care trăiesc în gospodării afectate de șomaj sau cu un grad de ocupare aproape egal cu zero, ajungând la 36,8 % (față de 35,5 % în 2017 și 37,8 % în 2016). Cele mai mari diferențe dintre mediana veniturilor acestor persoane și pragul riscului de sărăcie sunt înregistrate în Letonia, Lituania, Italia și România (unde s-au înregistrat creșteri în 2018), precum și în Bulgaria (unde, dimpotrivă, s-a înregistrat o scădere cu 9 puncte procentuale).
Figura 72: Deficitul median relativ din gospodăriile cu un grad de ocupare aproape egal cu zero este din nou în creștere
Deficitul median relativ pentru gospodăriile cu un grad de ocupare aproape egal cu zero, 2016-2018
Sursă: calcule proprii pe baza datelor Eurostat, date furnizate de SILC La 2 decembrie 2019, datele pentru IE, SK și UK nu erau disponibile.
În 2018, ponderea gospodăriilor suprasolicitate de cheltuielile cu locuința a atins cel mai scăzut nivel din 2010. Cu toate acestea, unul din zece europeni trăiește într-o gospodărie în care cheltuielile cu locuința reprezintă o povară importantă (mai mare decât pragul poverii excesive, care este de 40 % din venitul disponibil). Cheltuielile legate de locuințe rămân foarte ridicate în Grecia (aproape 40 % din gospodării se confruntă cu costuri suplimentare pentru locuință). Ratele din Bulgaria, Regatul Unit, Danemarca, Germania și România se situează peste media UE, în timp ce în Estonia, Franța, Finlanda, Cipru, Malta și Slovacia, mai puțin de 5 % dintre gospodării consideră că au costuri suplimentare legate de locuință. Gospodăriile mai sărace sunt mai expuse la probleme legate de accesibilitate, iar chiriașii sunt, de asemenea, afectați într-o mai mare măsură de această chestiune. În practică, 36,7 % dintre gospodăriile mai sărace și 26 % dintre chiriași se confruntă cu problema costurilor suplimentare pentru locuință.
Figura 73: Costurile suplimentare pentru locuință afectează o parte semnificativă a populației, în special din rândul persoanelor expuse riscului de sărăcie
Procentajul populației care locuiește într-o gospodărie în care cheltuielile cu locuința reprezintă peste 40 % din venitul disponibil al gospodăriei, 2018
Sursă: Eurostat, statisticile UE referitoare la venit și la condițiile de viață.
În 2018, rata privării severe de locuințe a rămas, în ansamblu, constantă. Cu toate acestea, rata este în scădere în statele membre din Europa Centrală și de Est, unde problemele legate de calitatea locuințelor au fost mai acute. În pofida acestei îmbunătățiri, aproximativ unul din șapte europeni trăiește încă într-o locuință care are un acoperiș fisurat, pereți, podele sau fundație cu scurgeri sau mucegai la ferestre sau la podea. Aceste probleme îi afectează preponderent pe chiriași, inclusiv pe cei care locuiesc în locuințe sociale. Deși este, în general, scăzută (ajungând la 1,9 % în 2018), proporția populației care nu are fie o baie, fie un duș în locuință atinge 25,6 % în România și este de peste 8 % în Bulgaria, Letonia și Lituania. Ponderea copiilor sub 18 ani care se confruntă cu fenomenul privării severe de locuință este în continuare mai mare decât cea a întregii populații, 6,1 % dintre copii trăind în locuințe inadecvate, față de 4 % în cazul populației totale.
Cea mai extremă formă de excluziune locativă, lipsa de adăpost, s-a accentuat în ultimul deceniu într-o serie de state membre. Numărul persoanelor fără adăpost a scăzut semnificativ numai în Finlanda, în timp ce trei țări se constată evoluții mixte (Croația și Polonia) sau o stabilizare, în ultimii ani, a numărului de persoane fără adăpost (Portugalia) 133 . Lipsa de adăpost rămâne un fenomen predominant urban, iar presiunile pieței locuințelor au fost identificate ca factor determinant al creșterii în ultimii ani a numărului de persoane fără adăpost în majoritatea statelor membre ale UE. Aceasta este consecința mai multe evoluții negative, cum ar fi: creșterile prețurilor proprietăților imobiliare și ale chiriilor, lipsa de locuințe la prețuri accesibile, modificări ale legislației privind închirierea de locuințe, investiții publice limitate sau reduse în locuințe publice și/sau sociale, reduceri ale alocațiilor pentru locuințe. Cu toate acestea, și alți factori negativi sunt responsabili de creșterea numărului de persoane fără adăpost, printre care se numără sărăcia, creșterea șomajului, accesul necorespunzător și/sau dificil la sisteme și servicii și creșterea imigrației. La nivel individual, unii factori influențează probabilitatea de a rămâne fără adăpost, ca de exemplu bolile psihice sau abuzul de droguri sau dinamica negativă a familiei (destrămarea familiei sau violența, decesul soțului/soției).
Figura 74: Riscurile de sărăcie și de excluziune socială în rândul persoanelor în vârstă au scăzut în mod constant în majoritatea statelor membre.
Procentul populației de cel puțin 65 de ani expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială față de media UE, 2018
Sursă: Eurostat, EU-SILC.
Veniturile din pensii oferă persoanelor în vârstă o protecție relativă împotriva riscului de sărăcie. La nivelul UE, rata riscului de sărăcie (AROP) pentru persoanele în vârstă este mai mică decât cea pentru persoanele în vârstă de muncă (15,9 % față de 16,5 % în 2018). În ultima decadă, această relație a fost inversată în comparație cu perioada anterioară crizei, situație explicată parțial de faptul că această criză a redus nivelurile medii ale venitului real disponibil al gospodăriilor, în special în rândul populației de vârstă activă din aproape toate țările europene, în timp ce pensiile au rămas mai reziliente. Cu toate acestea, precaritatea materială severă a scăzut, de asemenea, în rândul persoanelor în vârstă (de la 7,5 % în 2008 la 4,7 % în 2018), sugerând faptul că scăderea generală a sărăciei și a excluziunii sociale nu a fost doar un efect relativ. Riscurile de sărăcie și de excluziune socială în rândul persoanelor în vârstă au scăzut în mod constant în majoritatea statelor membre. În general, în anul 2018, s-au înregistrat cu circa 1,3 milioane mai puține persoane de 65 de ani sau mai în vârstă expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială, în comparație cu nivelurile dinaintea crizei (din 2008). Îmbunătățirea de ansamblu maschează diferențe semnificative între statele membre, observându-se scăderi substanțiale ale sărăciei la vârste înaintate sau ale riscului de excludere socială în Cipru (-25,8 puncte procentuale din 2008), Bulgaria (-20,4 puncte procentuale), România (-16,6 puncte procentuale) și Regatul Unit (-8,3 puncte procentuale), în timp ce în Estonia (+6,5 puncte procentuale) și Luxemburg (+6,7 puncte procentuale) s-au înregistrat creșteri substanțiale.
Cu toate acestea, o preocupare deosebită o reprezintă situația femeilor în vârstă, având în vedere că una din cinci femei cu vârsta de peste 65 de ani este expusă riscului de sărăcie sau de excluziune socială în UE. În 2018, rata AROPE pentru femei a variat de la aproximativ 10 % în Danemarca, Franța și Țările de Jos la circa 50 % în Bulgaria și în statele baltice. Cele mai mari diferențe de gen în ceea ce privește rata AROPE se înregistrează în Lituania (19,4 puncte procentuale), Estonia (17,2 puncte procentuale) și Bulgaria (15,8 puncte procentuale). Femeile în vârstă au venituri mai mici decât bărbații în vârstă: în anul 2017, rata venitului median pentru femeile în vârstă a fost cu 6 puncte procentuale mai mică decât în cazul bărbaților din UE (89 % pentru femei și 95 % pentru bărbați), comparativ cu persoanele tinere de același sex. Astfel, nu numai că femeile au venituri mai scăzute pe parcursul vieții lor profesionale, dar au venituri mai mici și la pensionare, ceea ce contribuie la inegalitățile de gen legate de venitul persoanelor în vârstă.
În medie, la nivelul UE, persoanele cu vârsta de cel puțin 65 de ani au venituri ușor mai mici decât persoanele din grupele de vârstă mai mică. Venitul disponibil median al persoanelor în vârstă de 65 de ani și peste a reprezentat 91 % din venitul populației mai tinere în 2018. Raportul total al veniturilor mediane relative a fost sub 75 % în cinci țări (Cehia, Malta, Lituania, Letonia și Estonia) și sub 80 % în alte cinci țări (Belgia, Bulgaria, Danemarca, Cipru și Croația). În schimb, în 2018, bărbații în vârstă din șase state membre (Luxemburg, Grecia, Franța, Spania, Ungaria, Italia) și femeile în vârstă din două state membre (Luxemburg și Franța) au beneficiat de un venit median mai mare decât persoanele cu vârsta sub 65 de ani.
În timp ce, în medie, pensiile reprezintă mai mult de jumătate din veniturile din muncă obținute la sfârșitul carierei, capacitatea pensiilor de înlocuire a veniturilor variază semnificativ între statele membre. În 2018, rata de înlocuire agregată (ARR) în UE a fost în medie de 58 %, cu diferențe semnificative între țări. Rata a variat de la 33 % în Irlanda, la aproape 40 % în Letonia și Lituania și la 41 % în Bulgaria și Estonia, ajungând la 86 % în Luxemburg.
Creșterea speranței de viață și faptul că viața activă începe mai târziu reprezintă provocări în fața cărora pensiile trebuie să se adapteze. Pe lângă reducerea sărăciei veniturilor și înlocuirea veniturilor, a treia dimensiune relevantă a adecvării pensiilor este durata pensionării. Provocarea se referă la asigurarea menținerii veniturilor și a unei protecții împotriva sărăciei pe o perioadă de pensionare care ar urma să se prelungească în contextul creșterii speranței de viață. Oamenii trebuie să poată lucra o perioadă suficientă de timp pentru a face economii și a se pregăti pentru o perioadă de timp îndelungată ca pensionari. Se preconizează că raportul de dependență a persoanelor în vârstă va crește de la 1 din 3 (30,5) în 2018 la 1 din 2 (49,9) în 2050, respectiv la 51,6 % în 2070. Se estimează că, până în 2024, 11 state membre se vor confrunta cu o reducere de peste 3 % a populației în vârstă de muncă în comparație cu 2016 134 . Se preconizează că speranța de viață la vârsta efectivă de ieșire de pe piața forței de muncă, prezentată ca parte a vieții adulte, va crește în majoritatea statelor membre. În prezent, aceasta variază de la aproximativ un sfert în Lituania la peste o treime în Luxemburg. În 2070, se estimează că va crește, înregistrând valori de la aproximativ 30 % în Țările de Jos până la mult peste 40 % în Luxemburg, în majoritatea restului țărilor aceasta urmând să fie de aproximativ 35 %. Țările în care schimbările prevăzute vor fi minore sunt cele care au adoptat norme care corelează vârsta legală de pensionare cu speranța de viață.
Figura 75: Se preconizează majoritatea europenilor în vârstă vor petrece mai mult timp la pensie.
Procentajul vieții adulte petrecut la pensie în 2017 și evoluția preconizată pentru anul 2070
Sursă: Raportul din 2018 privind îmbătrânirea
În contextul creșterii vârstei legale de pensionare, prelungirea vieții profesionale este esențială pentru menținerea și îmbunătățirea adecvării pensiilor. Politicile privind pensiile (și impozitele) pot oferi stimulente adecvate pentru ca cetățenii să își prelungească viața profesională. Un astfel de stimulent poate include găsirea unui echilibru între impozitarea implicită și prestațiile de pensie, prime și sancțiuni pentru pensionarea după, respectiv înainte de vârsta de pensionare, precum și posibilitatea combinării pensiilor cu activități profesionale. Raportul privind adecvarea pensiilor pe 2018 a arătat că astfel de politici au un impact mai mare decât politicile care vizează perioada timpurie a carierei în ceea ce privește stimularea deciziei de creștere a vârstei de pensionare. În plus, politicile privind încheierea carierei destinate prelungirii vieții profesionale ar trebui să fie însoțite de măsuri care să asigure pensii adecvate celor care nu sunt în măsură să își prelungească activitatea profesională. Obiectivul ar trebui să fie protejarea persoanelor în vârstă împotriva riscului de sărăcie, favorizând, în același timp, participarea mai activă a populației în vârstă la construirea unui viitor adecvat și durabil.
Deși aceleași cariere pentru bărbați și femei ar conduce la pensii similare, disparitatea de gen în ceea ce privește pensiile este destul de mare. Disparitatea de gen în ceea ce privește pensiile în UE este, în medie, de 35,7 % și a scăzut în ultimii ani. Ea poate fi analizată în legătură cu aspectele legate de „cine primește o pensie” (decalajul de acoperire) și „care este diferența dintre bărbați și femei” (decalajul dintre pensiile pensionarilor). În majoritatea statelor membre, accesul la sistemele publice de pensii este egal atât pentru bărbați, cât și pentru femei, iar lacunele în materie de acoperire sunt neglijabile: procentul femeilor care au acces la pensii este doar cu 5 % mai redus decât cel al bărbaților. Cu toate acestea, în țările care se bazează pe sistemul asigurărilor sociale (adică al contribuțiilor bazate pe remunerațiile provenite din munca formală) și care au praguri minime ale contribuțiilor, decalajele de acoperire pot fi mai mari. Disparitățile dintre pensiile pensionarilor indică diferența dintre pensiile medii ale bărbaților și ale femeilor și oscila, în 2017, între 1,1 % și 41,8 % la nivelul statelor membre. Luxemburg, Țările de Jos și Malta prezintă cele mai mari disparități (de peste 40 %), în timp ce cele mai mici disparități de gen în ceea ce privește pensiile (sub 10 %) se constată în Estonia, Danemarca și Slovenia. Deși mai reduse în cazul pensionarilor recenți, începând cu 2010, disparitățile au rămas constant ridicate în multe țări (au variat de la aproximativ 41 % în 2010 la 35,2 % în 2017). Egalitatea de șanse între femei și bărbați în ceea ce privește dobândirea drepturilor de pensie depinde de piața muncii și de politicile în materie de pensii care susțin cariere și venituri echivalente. Este mai puțin probabil ca femeile să fie încadrate în muncă, iar atunci când sunt încadrate în muncă, acestea lucrează în general în sectoare mai slab remunerate, câștigă mai puțin, sunt angajate mai mult cu fracțiune de normă și, prin urmare, lucrează mai puține ore și au cariere mai scurte în medie. Toți acești factori combinați conduc la contribuții sociale mai reduse la sistemul de pensii și, ulterior, în momentul pensionării, la drepturi de pensie mai scăzute.
Figura 76: În multe state membre există încă o disparitate de gen considerabilă în ceea ce privește pensiile.
Disparitatea de gen în ceea ce privește pensiile (%), pensionari în vârstă de 65-79 de ani, în 2010 și 2017
Sursă: Eurostat. EU-SILC (Statisticile UE referitoare la venit și la condițiile de viață). Date sortate pe baza datelor pentru 2017.
În general, femeile în vârstă sunt expuse unui risc mai mare de sărăcie sau de excluziune socială decât bărbații. În general, femeile ies la pensie la o vârstă mai redusă decât bărbații și trăiesc cu 3-5 ani mai mult decât bărbații. Deși, în general, primesc prestații de pensie mai reduse, le primesc pe o perioadă mai îndelungată. Prin urmare, femeile în vârstă sunt expuse unui risc mai mare de sărăcie decât bărbații: în 2017, în UE, peste 20 % dintre femeile cu vârsta de peste 64 de ani erau expuse riscului de sărăcie și excluziune socială, comparativ cu 15 % dintre bărbați
Sistemele de pensii reușesc să reducă inegalitățile de gen, dar numai într-o măsură limitată. Disparitatea de gen în ceea ce privește pensiile în UE este aproape de două ori mai mare decât disparitatea de gen în ceea ce privește remunerarea (care s-a ridicat la 16,2 % în 2017). Elementele de redistribuire a pensiilor și sistemelor fiscale și creditele de pensii pentru perioadele de șomaj legate de activitățile de îngrijire reduc, într-o anumită măsură, diferența de gen în ceea ce privește veniturile pe piața forței de muncă. De exemplu, în aproape toate statele membre, femeile beneficiază de drepturi de pensie pentru îngrijirea copiilor, sub rezerva anumitor condiții. În plus, soțiilor supraviețuitoare li se pot acorda pensii de urmaș.
Figura 77: Disparitatea de gen în ceea ce privește pensiile a scăzut constant în ultimii ani.
Disparitatea de gen în ceea ce privește pensiile (%), pensionari în vârstă de 65-79 de ani, 2010-2017, UE-28
Sursă: Eurostat. EU-SILC (Statisticile UE referitoare la venit și la condițiile de viață). Ar trebui luate în considerare limitările indicatorului.
În ultimii ani s-au înregistrat progrese în direcția eliminării disparității de gen în ceea ce privește pensiile și există tendințe pozitive care vor da roade pentru viitorii pensionari. Numărul de femei de pe piața muncii este mai mare decât în orice altă perioadă. De asemenea, noile grupuri de femei care au ieșit la pensie sunt mai educate, în medie, decât seriile de pensionari anterioare. Studiile superioare sunt, în general, sinonime cu o implantare mai solidă pe piața forței de muncă, cu mai mulți ani de activitate profesională, cu venituri mai mari și, în cele din urmă, cu o contribuție mai mare la asigurări.
Figura 78: Numărul nevoilor nesatisfăcute autoraportate de asistență medicală rămâne, în general, invariabil în UE.
Nevoi nesatisfăcute autoraportate în materie de asistență medicală (indicator principal din tabloul de bord social)
Sursă: Eurostat, statisticile UE referitoare la venit și la condițiile de viață. Perioada: nivelurile din 2018 și modificările anuale în raport cu 2017. Notă: axele sunt centrate pe media UE neponderată. Datele pentru EE au fost reajustate pentru a se încadra în grafic (nivelul efectiv 16,4 %, modificare + 4,6 %). Legenda este prezentată în anexă.
Ponderea populației care raportează nevoi nesatisfăcute percepute în materie de asistență medicală evidențiază în continuare diferențe mari între statele membre, în contextul unor semne de evoluție divergentă 135 . Spre deosebire de anii trecuți, se constată o corelație pozitivă între nivelul și modificările nevoilor nesatisfăcute de asistență medicală, ceea ce înseamnă că țările în care nevoile nesatisfăcute percepute au fost cele mai mari au înregistrat o creștere relativ mai mare în ultima perioadă (figura 78). În unele state membre, costurile și timpul de așteptare rămân obstacole importante care reduc accesibilitatea serviciilor medicale. Cu toate acestea, în 2018, proporția populației UE care se confruntă cu nevoi nesatisfăcute autoraportate în materie de asistență medicală, fie din cauza costurilor prea mari, a timpului prea lung de așteptare sau a distanței prea mari, a rămas, în general, stabilă, fiind de 2 %. Ponderea persoanelor care au raportat dificultăți în ceea ce privește accesul la asistență medicală a depășit în continuare 5 % în Grecia, Letonia și Estonia, iar în România și Finlanda s-au înregistrat procentaje apropiate de acest prag. Cele mai vizibile creșteri din 2018 au fost înregistrate în Estonia, Finlanda și Regatul Unit.
De asemenea, situația profesională poate juca un rol important în explicarea accesului problematic la asistență medicală în unele țări. Deși majoritatea țărilor nu prezintă diferențe semnificative în funcție de situația profesională, în unele dintre acestea șomerii pot întâmpina dificultăți mai mari în ceea ce privește accesul la asistența medicală (a se vedea figura 79). În patru țări, pensionarii raportează cele mai mari nivel de nevoi medicale nesatisfăcute (Estonia, Letonia, Grecia și România).
Figura 79: Șomerii și pensionarii raportează în general mai des decât persoanele încadrate în muncă faptul că accesul lor la asistență medicală este problematic.
Nevoi nesatisfăcute autoraportate în materie de examinare medicală în funcție de situația profesională (2018)
Sursă: Eurostat [hlth_silc_13].
Numărul mediu de ani de viață sănătoasă care se pot aștepta la 65 de ani a crescut în continuare în UE. În prezent, acesta este de 9,8 ani pentru bărbați și de 10,2 ani pentru femei. În timp ce în Suedia, Malta, Irlanda și Spania este de așteptat să se înregistreze cel mai mare număr de ani de viață sănătoasă la 65 de ani (peste 12 ani pentru ambele sexe), speranța de viață sănătoasă este deosebit de scăzută în Letonia, Slovacia și Croația (aproximativ 5 ani).
Asistența medicală este finanțată prin diferite sisteme, iar importanța relativă a fiecărui sistem variază între statele membre. În 2017, plățile directe 136 , și anume cheltuielile pentru sănătate ale gospodăriilor (inclusiv cele pentru produse medicale), care nu sunt rambursate de niciun sistem sau sunt plătite parțial via un sistem organizat, măsurate ca procent din cheltuielile actuale de sănătate, au depășit 30 % în Bulgaria, Grecia, Cipru, Letonia și Lituania (figura 80).
Figura 80: Există diferențe mari în ceea ce privește plata costurilor asistenței medicale în diferitele țări din UE.
Cheltuieli de sănătate pe surse de finanțare, 2017
Sursă: Eurostat [hlth_sha11_hf]. Observații: datele sunt colectate în conformitate cu Regulamentul (CE) 2015/359 al Comisiei în ceea ce privește statisticile referitoare la cheltuielile și finanțarea în domeniul asistenței medicale (manualul din 2011 al Sistemului de conturi în domeniul sănătății).
Necesitatea îngrijirii pe termen lung este în creștere, întrucât populația din UE îmbătrânește și se preconizează o creștere suplimentară semnificativă a acestei nevoi. Conform previziunilor, până în 2070, se preconizează că numărul de europeni în vârstă de peste 80 de ani se va dubla, iar rata de dependență pentru persoanele în vârstă (persoanele în vârstă de peste 65 de ani față de cei cu vârste între 15 și 64 de ani) se preconizează că va crește în mod substanțial (a se vedea mai sus). Costurile pentru îngrijirea pe termen lung sunt în creștere accelerată în comparație cu cheltuielile pentru sănătate și pensii. Până în 2070, se preconizează că cheltuielile publice ale UE pentru îngrijirea pe termen lung vor crește până la 2,7 % din PIB, cu variații semnificative între statele membre (a se vedea Figura 81 ).
Figura 81: Pe măsură ce populația îmbătrânește, se preconizează că, în majoritatea statelor membre, costurile îngrijirii pe termen lung vor crește considerabil.
Cheltuieli publice prognozate pentru îngrijirea pe termen lung ca % din PIB, în 2016 și 2070
Sursă: pe baza datelor din Raportul din 2018 privind îmbătrânirea. Notă: scenariul de referință AWG.
Statele membre care în prezent se bazează în mare măsură pe îngrijirea informală se confruntă cu mari dificultăți în ceea ce privește sustenabilitatea îngrijirii pe termen lung. Grupul de îngrijitori informali potențiali este din ce în ce mai mic, pe măsură ce crește gradul de ocupare a forței de muncă în rândul femeilor, oamenii au mai puțini copii, iar membrii familiei trăiesc mai departe unii față de alții. De asemenea, există provocări în ceea ce privește recrutarea și reținerea îngrijitorilor în sectorul formal. Ocuparea forței de muncă în sectorul îngrijirii pe termen lung se caracterizează printr-o mare proporție de muncă cu fracțiune de normă și cu contracte temporare, ceea ce îi reduce atractivitatea pentru persoanele care intră pe piața forței de muncă sau se află în tranziție între locuri de muncă.
3.4.2 Răspunsul în materie de politică
Pentru a aborda problema sărăciei și a excluziunii sociale, mai multe state membre au inițiat reforme care au scopul de a consolida abordarea incluziunii active. Statele membre recunosc eficacitatea abordărilor integrate, corelând venitul adecvat cu măsurile active de pe piața muncii, precum și cu furnizarea de servicii sociale. Două mecanisme care sunt instituite din ce în ce mai mult în statele membre sunt punctele de acces unic și ghișeele unice. Primele sunt concepute pentru a spori gradul de utilizare a serviciilor, în timp ce ghișeele unice vizează, de asemenea, îmbunătățirea eficacității și a eficienței serviciilor și a intervențiilor. Comunele pot juca, de asemenea, un rol important în acest proces. De exemplu, în Cehia, în contextul proiectului „Abordare coordonată privind localitățile excluse din punct de vedere social”, comunele își dezvoltă strategiile intersectoriale care implică o coordonare verticală și orizontală a serviciilor. În prezent, la proiect participă 48 de comune și se preconizează că, în 2020, numărul va ajunge la 70. Centrele comunitare care au fost înființate în Grecia intenționează să pună în aplicare o abordare similară prin extinderea domeniului de aplicare a serviciilor pentru familii și pentru persoane în vârstă. În România, datorită Fondului social european, în 139 de comunități marginalizate selectate sunt dezvoltate și experimentate servicii sociale comunitare bazate pe nevoi. Furnizarea integrată de servicii implică, de regulă, intervenții personalizate, care se concentrează asupra nevoilor beneficiarilor. O astfel de abordare personalizată este pusă în aplicare în 83 % din comunele olandeze, în care evaluarea nevoilor se realizează prin așa-numita „conversație la masa din bucătărie”, de obicei la domiciliul beneficiarilor. În general, în majoritatea statelor membre, abordările integrate sunt puse în aplicare pentru populația de șomeri, de persoane cu venituri minime sau pentru alte grupuri, cum ar fi tinerii, persoanele cu handicap, persoanele în vârstă, persoanele fără adăpost, copiii sau victimele violenței domestice. Este important de remarcat că din ce în ce mai multe state membre extind gama de servicii sociale, oferind consiliere și consultanță în materie de datorii.
În mai multe state membre, modificările aduse prestațiilor pentru populația în vârstă de muncă au ca scop reducerea sărăciei și a inegalității veniturilor. Italia a introdus un sistem de venit minim alcătuit din două componente: sprijinul pentru venit atât pentru persoanele inactive (care nu au dreptul la prestații de șomaj), cât și pentru persoanele cu venituri reduse și măsuri de activare care acoperă atât serviciile de ocupare a forței de muncă, cât și serviciile sociale. Legea bugetului pentru 2019 alocă 23,5 miliarde EUR (0,45 % din PIB) finanțării sistemului în perioada 2019-2021. Având în vedere amploarea și ambiția măsurii, pentru succesul reformei este esențială cooperarea strânsă între serviciile sociale și serviciile publice de ocupare a forței de muncă. Alte state membre, precum Spania și Letonia, planifică noi măsuri de simplificare a sistemelor existente și de îmbunătățire a adecvării. În Franța, se preconizează că extinderea sprijinului existent pentru lucrătorii cu salarii mici va avea un impact pozitiv asupra inegalității veniturilor. În schimb, în România, intrarea în vigoare a Legii privind venitul minim de incluziune, adoptată în 2016, a fost amânată din nou, fiind planificată pentru 2021 (regres în ceea ce privește reforma venitului minim de incluziune care a făcut anterior obiectul unei recomandări specifice fiecărei țări formulate de Consiliu).
În unele state membre, măsurile noi care vizează sărăcia în rândul copiilor prezintă elemente suplimentare, pe lângă sprijinul pentru venit. Irlanda a anunțat o nouă strategie multianuală pentru bunăstarea copiilor, care acoperă echilibrul dintre viața profesională și cea privată a părinților, sănătatea copiilor și include un pachet de măsuri menite să combată sărăcia în rândul copiilor antepreșcolari și preșcolari. În Spania, cuantumul alocației pentru copii acordate în funcție de venituri a fost majorat, în paralel cu extinderea programelor existente de sprijin pentru bunăstarea copiilor, care, cu toate acestea, rămân modeste în ceea ce privește domeniul de aplicare. Pornind de la sistemul universal de prestații pentru copii introdus recent de Lituania, nivelul prestațiilor (atât al componentelor universale, cât și al celor acordate în funcție de venituri) ar urma să crească și mai mult în 2020. În mod similar, în România, se preconizează că mărirea substanțială a alocației universale pentru copii (de la 84 RON la 150 RON, adică de la circa 18 EUR la circa 31 EUR, fiind alocate sume mai mari pentru copiii cu handicap și copiii cu vârsta sub 2 ani) va avea un impact pozitiv asupra sărăciei în rândul copiilor, care rămâne totuși la un nivel foarte ridicat.
Pentru a completa politicile de ocupare a forței de muncă și pentru a preveni sărăcia, au fost adoptate măsuri de incluziune socială pentru persoanele cu handicap. În Bulgaria, la 1.1.2019 a intrat în vigoare legea privind persoanele cu handicap, al cărei scop este acordarea unui sprijin specific pe baza evaluării individuale a nevoilor persoanelor cu handicap. A fost introdus un nou tip de sprijin lunar, corelat cu gradul de invaliditate și legat de pragul de sărăcie. Estonia a mărit indemnizația pentru incapacitate de muncă și prestațiile pentru copiii cu handicap. De asemenea, a depus eforturi pentru a simplifica furnizarea de servicii persoanelor cu nevoi mentale speciale. Ungaria a majorat alocația de asistență medicală pentru îngrijirea la domiciliu. Letonia a majorat prestațiile de îngrijire specială pentru copiii cu handicap grav și pentru adulții cu handicap grav de la vârsta copilăriei. În Malta, guvernul a mărit ajutorul pentru persoanele cu handicap grav și alocația pentru copii cu handicap. Polonia a instituit Fondul de solidaritate pentru sprijinirea persoanelor cu handicap în îngrijirea pe termen lung. Portugalia a crescut nivelul alocației pentru îngrijitori și a pus în aplicare un program de sprijin pentru o viață independentă. Slovacia a mărit prestațiile de asistența medicală pentru îngrijirea informală.
O serie de state membre au extins domeniul de aplicare al sistemelor de protecție socială. Danemarca a armonizat sistemul voluntar de asigurare de șomaj pentru lucrătorii care desfășoară o activitate independentă și lucrătorii atipici. În conformitate cu noua lege, lucrătorii care desfășoară o activitate independentă și lucrătorii cu contracte atipice de muncă sunt acoperiți de sistemul de prestații de șomaj în conformitate cu aceleași principii aplicabile salariaților. Franța a acordat accesul la sistemul de șomaj lucrătorilor care desfășoară o activitate independentă în anumite condiții (încetarea judiciară sau procedura de insolvență a activităților acestora). Irlanda a extins pensiile de invaliditate și serviciile de asistență medicală pentru a acoperi persoanele care desfășoară activități independente și, în prezent, intenționează să includă lucrătorii independenți în sistemul de șomaj, precum Malta. Belgia a redus de la o lună la 14 zile perioada de așteptare în caz de incapacitate de muncă (prestații de boală) pentru persoanele care desfășoară o activitate independentă. Portugalia a pus în aplicare o strategie de modernizare intitulată „Securitatea socială cu dumneavoastră”, care include instrumente digitale inovatoare pentru a simplifica accesul cetățenilor la informații și servicii de securitate socială.
Statele membre au luat măsuri pentru a îmbunătăți accesul la locuințe și a aborda problema persoanelor fără adăpost. Numeroase state membre au adoptat strategii naționale, regionale sau locale pentru a oferi răspunsuri integrate în ceea ce privește lipsa de adăpost și excluziunea în ceea ce privește locuințele. În special, se recunoaște tot mai mult importanța serviciilor de prevenire și a cooperării consolidate atât la nivel de politici, cât și în ceea ce privește furnizarea serviciilor. Un număr din ce în ce mai mare de state membre adoptă schimbări favorizând strategiile care pun accentul pe construirea de locuințe, în cadrul cărora sunt furnizate servicii mai intense și un acces permanent la locuințe. Acest lucru este valabil în Finlanda și Franța, care au adoptat strategii pe termen lung de punere în aplicare a programului Housing first (În primul rând locuințe) și de combatere a lipsei de adăpost. Unele state membre, precum Irlanda sau Malta, abordează problema persoanelor fără adăpost ca parte a unor strategii naționale mai ample care vizează problema lipsei de locuințe sociale și la prețuri accesibile. În 2019, Lituania și-a actualizat legislația privind locuințele sociale și la prețuri rezonabile. Cu toate acestea, în general, abordarea predominantă pentru furnizarea de servicii rămâne modelul „pregătit pentru locuință” sau „al scării”, al cărui scop este să ajute persoanele fără adăpost să își asigure nevoile prin oferirea unor locuințe temporare, până când se consideră că acestea pot trăi în mod independent. Mecanismele de monitorizare nu sunt puse în aplicare în mod sistematic pentru a evalua realizările strategiilor și există în continuare puține dovezi privind eficacitatea răspunsurilor. Nivelul și caracterul adecvat ale finanțării sunt, de asemenea, în general insuficiente pentru a răspunde nevoilor, iar impactul este limitat. Există unele dovezi ale evoluțiilor pozitive în ceea ce privește caracterul adecvat al finanțării în unele state membre (de exemplu în Cipru, Luxemburg, Malta, Slovacia, Țările de Jos), în special în ceea ce privește creșterile recente ale alocărilor bugetare pentru finanțarea serviciilor legate de lipsa de adăpost, creșterea investițiilor alocate locuințelor permanente pentru familii și locuințelor sociale, precum și angajamentele orașelor de a majora bugetele pentru elaborarea de servicii destinate persoanelor fără adăpost.
O serie de state membre întreprind reforme ale sistemelor lor de pensii care abordează aspecte legate de durabilitate și de adecvare, concentrându-se, însă, doar pe un aspect. Bulgaria, Estonia, Franța, Letonia și Lituania au luat măsuri în scopul de a crește adecvarea pensiilor pentru limită de vârstă și pentru a modifica indexarea acestora, astfel încât să reflecte mai bine evoluțiile economice. Estonia a introdus o măsură de eliminare treptată a mai multor regimuri speciale de pensii pentru anumite grupuri de pensionari. Danemarca, Malta și Portugalia vizează îmbunătățirea sustenabilității sistemelor lor de pensii prin limitarea pensionării anticipate și prin stimularea reintegrării lucrătorilor în vârstă pe piața forței de muncă. Belgia a luat măsuri pentru a reduce accesibilitatea sistemului său de pensionare anticipată cu participarea angajatorului, iar Malta a introdus stimulente pentru a menține în câmpul muncii lucrătorii în vârstă aflați la vârsta de pensionare anticipată.
Unele state membre inițiază pachete ample de reforme în domeniul asistenței medicale. Franța pune în aplicare, încă din toamna anului 2018, o reformă fundamentală a sistemului de sănătate în vederea promovării unui acces mai bun la asistență medicală pentru toți, a unei educații și a unei distribuții mai eficiente a profesioniștilor din domeniul sănătății și a unei utilizări mai eficiente a serviciilor medicale spitalicești. În 2019, Irlanda a inițiat Sláintecare, un plan ambițios pe 10 ani, cu scopul de a îmbunătăți sistemele de sănătate și de îngrijire pe termen lung pentru a răspunde cerințelor populației în curs de îmbătrânire. În Grecia sunt înființate în prezent unități locale de asistență medicală pentru a îmbunătăți accesul la asistență medicală primară, în cadrul unei ample reforme a sistemului de asistență medicală primară. Alte state membre îmbunătățesc rentabilitatea sistemelor lor de sănătate. Letonia pune în prezent în aplicare condițiile obligatorii în vederea accesului la investiții din fonduri UE pentru a îmbunătăți calitatea și disponibilitatea asistenței medicale primare, iar Cipru pune în aplicare faza finală (în domeniul serviciilor spitalicești) a reformei sistemului său de sănătate.
În mai multe țări, guvernele iau, de asemenea, măsuri specifice pentru a aborda aspecte legate de accesibilitatea și calitatea asistenței medicale. Cipru a adoptat legislația necesară pentru asigurarea unei acoperiri medicale universale, iar Spania a extins accesul la asistență medicală pentru migranții fără acte de identitate. Letonia pregătește un proiect de lege privind un coș unic de servicii plătite de stat și o asigurare de sănătate completă obligatorie de stat. Lituania abordează problema deficitului de profesioniști în domeniul sănătății și a distribuției lor teritoriale inegale printr-o planificare îmbunătățită și ia în considerare sisteme de stimulare suplimentare. Croația a adoptat un nou plan național de dezvoltare a spitalelor, care vizează, de asemenea, îmbunătățirea calității și a accesului la asistență medicală.
Statele membre depun eforturi pentru a consolida prevenirea și a promova furnizarea unei îngrijiri cu un bun raport cost-eficacitate, fără a compromite calitatea și accesibilitatea acesteia și condițiile necesare pentru o viață independentă. Bulgaria a adoptat un plan de acțiune pentru punerea în aplicare a Strategiei naționale de îngrijire pe termen lung, care include consolidarea cadrului instituțional pentru furnizarea și dezvoltarea de servicii sociale integrate. Austria depune eforturi pentru a dezvolta un concept cuprinzător al sistemului său de îngrijire pe termen mai lung, pe baza unui plan general pentru îngrijirea pe termen lung adoptat recent. Guvernul ceh a anunțat o nouă strategie privind îngrijirea pe termen lung, menită să sprijine îngrijirea la domiciliu și îngrijirea în comunitate. Polonia a elaborat un plan social pentru persoanele vârstnice dependente bazat pe sprijinul acordat îngrijitorilor informali de către instituțiile publice și pe un cadru de servicii comunitare și instituționale. Alte state membre (de exemplu, Slovenia și Belgia) testează noi soluții pentru furnizarea integrată de îngrijire pe termen lung în mediul familial, pentru raționalizarea îngrijirii acordate persoanelor cu boli cronice, precum și pentru instituirea unor mecanisme unificate de evaluare a nevoilor de îngrijire ale pacienților.
În domeniul îngrijirii pe termen lung, unele state membre urmăresc creșterea rezervei de îngrijitori și îmbunătățirea situației îngrijitorilor informali. Cehia a introdus o prestație pentru îngrijirea pe termen lung care compensează pierderea de venituri ca urmare a întreruperii ocupării forței de muncă pentru a îngriji o rudă. Angajatorul unui îngrijitor trebuie să accepte absența angajatului respectiv de la locul de muncă în perioada de îngrijire pe termen lung (maximum 90 de zile) și este obligat să îi asigure același loc de muncă angajatului la întoarcerea acestuia. Croația a adoptat o lege care stabilește cadrul juridic pentru îngrijirea copilului într-o familie substitutivă în Croația, iar România a adoptat o lege prin care este vizată furnizarea de servicii de îngrijire la domiciliu unui număr de 1 000 de persoane și angajarea a 50 de îngrijitori specializați în furnizarea acestui tip de servicii. Malta intenționează să sporească alocația pentru îngrijitori (ICRA) în cazul îngrijitorilor care se ocupă de un membru al familiei care locuiește în propria lor locuință și să reducă condițiile de eligibilitate pentru cei care se ocupă de îngrijirea pacienților cu vârsta de peste 85 ani.
Cea mai recentă versiune actualizată a orientărilor pentru politicile de ocupare a forței de muncă a fost adoptată de Consiliul Uniunii Europene în iulie 2018, aliniind orientările la Pilonul european al drepturilor sociale [Decizia Consiliului (UE) 2018/1215 din 16 iulie 2018 privind orientările pentru politicile de ocupare a forței de muncă ale statelor membre].
Cifrele totale privind ocuparea forței de muncă provin din conturile naționale (conceptul național), celelalte cifre provenind din datele anchetei privind forța de muncă. În prezenta secțiune sunt utilizate cifre trimestriale ajustate sezonier.
Conform previziunilor economice ale Comisiei din toamna anului 2019.
Raportul de monitorizare a rezultatelor privind ocuparea forței de muncă din 2019 și Raportul anual referitor la rezultatele privind ocuparea forței de muncă din 2019 elaborat de Comitetul pentru ocuparea forței de muncă (EMCO) estimează că rata de ocupare a forței de muncă va ajunge la 73,8 % în 2019 și la 74,3 % în 2020 (pe baza previziunilor economice ale Comisiei din primăvara anului 2019 și a previziunilor demografice ale Eurostat din 2015).
Acest indicator face parte din Ancheta UE privind activitățile economice și consumatorii.
Curba Beveridge este o reprezentare grafică a relației dintre șomaj și locurile de muncă vacante măsurate de un indicator (rata posturilor vacante sau, ca în cazul de față, un indicator al deficitului de forță de muncă).
Pentru detalii, a se vedea Labour Market and Wage Developments in the EU, 2019.
În comunicarea intitulată „Consolidarea identității europene prin educație și cultură” din 14 noiembrie 2017 [COM (2017) 673 final], Comisia și-a anunțat ambiția de a reduce rata de referință pentru părăsirea timpurie a școlii la 5 % până în 2025.
Este vorba de media pentru UE a ratei de ocupare a persoanelor născute în statul membru de reședință.
Comisia Europeană (2019). Labour Market and Wage Developments in Europe. (Evoluțiile pieței forței de muncă și ale salariilor în Europa.) Raportul anual 2019. Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene. Disponibil la adresa: https://ec.europa.eu/social/main.jsp?langId=en&catId=89&furtherNews=yes&newsId=9485
La nivelul serviciilor, cea mai mare creștere a fost înregistrată în activitățile de „informare și comunicare” (+3.9%), urmate de „activități profesionale, științifice și tehnice; activități administrative și ale serviciilor de asistență” (cu 3,4 % și, respectiv, 2,9 % în 2017). În schimb „serviciile financiare și de asigurări” au înregistrat o scădere cu 0,7 %.
Persoanele expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială (AROPE) sunt persoane expuse riscului de sărăcie (AROP) și/sau afectate de lipsuri materiale severe (SMD) și/sau care trăiesc în gospodării cu un grad de ocupare (aproape) egal cu zero adică gospodării cu o intensitate foarte scăzută a muncii.
Persoanele expuse riscului de sărăcie sunt persoanele care trăiesc într-o gospodărie al cărei venit disponibil pe adult-echivalent este de sub 60 % din mediana națională a veniturilor pe adult-echivalent (acest indicator este, prin urmare, un indicator al sărăciei veniturilor).
Oamenii suferă de lipsuri materiale severe dacă trăiesc într-o gospodărie care nu-și poate permite cel puțin patru dintre următoarele elemente: 1) plata la timp a chiriei/a ipotecii/a facturilor la utilități; 2) încălzirea adecvată a locuinței; 3) acoperirea unor cheltuieli neprevăzute; 4) o masă cu carne, pește sau un echivalent proteic o dată la două zile; 5) o săptămână de vacanță anuală departe de casă; 6) acces la un autoturism pentru uz privat; 7) o mașină de spălat; 8) un televizor color; și 9) un telefon.
Persoanele care trăiesc în gospodării cu un grad de ocupare (aproape) egal cu zero sunt persoane cu vârste cuprinse între 0 și 59 de ani care locuiesc în gospodării unde adulții de vârstă activă 18-59) au lucrat mai puțin de 20 % din potențialul lor de muncă în anul precedent adică anul de referință pentru venituri).
Statisticile privind veniturile din cadrul EU SILC se referă la anul anterior de realizare a veniturilor, cu excepția Regatului Unit (anul anchetei) și a Irlandei (veniturile din cele 12 luni anterioare anchetei).
Datele EU-SILC se referă, în majoritatea statelor membre, la veniturile înregistrate în anul precedent (adică veniturile din 2017 pentru SILC 2018). Eurostat a publicat estimări preliminare referitoare la veniturile din 2018 (adică indicatorii EU-SILC publicați în 2019). A se vedea nota metodologică și rezultatele furnizate de Eurostat: https://ec.europa.eu/eurostat/web/experimental-statistics/income-inequality-and-poverty-indicators .
Raportul anual al CPS 2019.
Estimările preliminare ale Eurostat referitoare la veniturile din 2018 (adică indicatorii EU-SILC publicați în 2019). A se vedea nota metodologică și rezultatele furnizate de Eurostat: https://ec.europa.eu/eurostat/web/experimental-statistics/income-inequality-and-poverty-indicators .
Documentul de lucru al serviciilor Comisiei SWD(2017) 200 final, care însoțește Comunicarea COM(2017) 250 final din 26 aprilie 2017.
Raportul de monitorizare a rezultatelor privind ocuparea forței de muncă (EPM) și Monitorul performanței în materie de protecție socială (SPPM) sunt rapoarte anuale pregătite de Comitetul pentru ocuparea forței de muncă și de Comitetul pentru protecție socială. Acestea identifică tendințele de urmărit, principalele provocări în domeniul social și al ocupării forței de muncă din statele membre și monitorizează progresele realizate în direcția obiectivelor Strategiei Europa 2020 în ceea ce privește ocuparea forței de muncă și reducerea sărăciei.
La cererea Comitetului pentru protecție socială, acest indicator este măsurat utilizând „veniturile neajustate” (și anume, fără transferurile sociale în natură) și se renunță la utilizarea standardului puterii de cumpărare (SPC)
Nivelurile acestui indicator sunt exprimate în standardele puterii de cumpărare (SPC), în timp ce modificările sunt exprimate în monedă națională în termeni reali. Pentru a elimina fluctuațiile pe termen scurt, sunt utilizate mediile pe trei ani atât pentru niveluri, cât și pentru modificări. Acest indicator ar trebui citit și interpretat împreună cu alți indicatori, cum ar fi rata sărăciei în rândul persoanelor încadrate în muncă, raportul dintre al cincilea și primul decil al distribuției salariale (D5/D1) și alți indicatori relevanți EPM/SPPM și JAF.
Acesta se măsoară ca diferența, în populația totală, între proporția persoanelor expuse riscului de sărăcie (monetară) înainte și după transferurile sociale
Nevoile nesatisfăcute autoraportate în materie de asistență medicală se referă la evaluarea subiectivă de către persoana în cauză a măsurii în care a avut nevoie de o examinare sau de un tratament pentru un anumit tip de asistență medicală, dar nu a beneficiat de acestea sau nu le-a solicitat din următoarele trei motive: „motive financiare ”, „listă de așteptare” și „prea departe pentru a se deplasa”. Îngrijirile medicale se referă la servicii medicale individuale (examinare sau tratament medical, cu excepția serviciilor stomatologice) furnizate de către sau sub supravegherea directă a unor medici sau a unor profesii echivalente, în conformitate cu sistemele naționale de sănătate (definiția Eurostat). Problemele pe care persoanele declară că le-au întâmpinat pentru a beneficia de îngrijire medicală atunci când au avut nevoie pot reflecta obstacole în calea furnizării asistenței medicale.
Cu excepția venitului brut disponibil al gospodăriilor, măsurat ca indice (2008 = 100, reflectând astfel o modificare față de perioada anterioară crizei), modificările se referă la ultimul an; în ceea ce privește veniturile nete ale unui lucrător necăsătorit cu normă întreagă, fără copii, care câștigă un salariu mediu, se folosesc medii pe trei ani, de comun acord cu Comitetul pentru ocuparea forței de muncă și Comitetul pentru protecție socială.
Pentru care sunt disponibile date la nivel regional (NUTS 2) (părăsirea timpurie a școlii, diferența de gen în ocuparea forței de muncă, rata NEET, rata de ocupare a forței de muncă, rata șomajului, rata șomajului de lungă durată, rata riscului de sărăcie sau de excluziune socială, impactul transferurilor sociale, cu excepția pensiilor, asupra reducerii sărăciei, raportul dintre chintila superioară și cea inferioară și nevoile nesatisfăcute autoraportate în materie de asistență medicală).
Pe baza coeficientului de variație ponderat în funcție de populație.
Data-limită pentru extracția indicatorilor principali din tabloul de bord social este xx noiembrie 2019.
Aceste date se referă la mediile ponderate pentru UE, cu excepția indicatorului „Veniturile nete ale unui lucrător necăsătorit cu normă întreagă, fără copii, care câștigă un salariu mediu”, pentru care se utilizează media neponderată.
COM(2017) 250 final.
Decizia (UE) 2018/1215 a Consiliului din 16 iulie 2018 privind orientările pentru politicile de ocupare a forței de muncă ale statelor membre.
Inclusiv baza de date LABREF, disponibilă la adresa http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=1143&intPageId=3193.
Comisia Europeană (2019). Labour Market and Wage Developments in Europe. Raportul anual 2019. Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene. Disponibil la adresa: https://ec.europa.eu/social/BlobServlet?docId=21904&langId=en
Comisia Europeană (2019). Evoluția ocupării forței de muncă și a situației sociale în Europa. Raport anual 2019. Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene. Disponibil la adresa: https://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=738&langId=en&pubId=8219
Pentru analiza cifrelor din tabloul de bord social în conformitate cu metodologia comună, raportul utilizează conceptul de convergență a nivelurilor sau „beta-convergență”. Aceasta se referă la situația în care indicatorii din țările cu cele mai slabe performanțe se ameliorează mai rapid decât în țările cu cele mai bune performanțe. Convergența poate fi evaluată prin analizarea pantei liniei de regresie din diagrama de dispersie a nivelurilor în raport cu modificările.
A se vedea capitolul 2 și anexa 3 pentru detalii.
Datele Eurostat provenite din ancheta asupra forței de muncă, grupa de vârstă 15-64.
În România, o parte a acestei creșteri considerabile se explică printr-un transfer al contribuțiilor la asigurările sociale de la angajatori către angajați, măsură compensată, la rândul său, printr-o creștere a salariilor brute.
După cum reiese din figura 15, BG, CZ, EE, HU, LT, LV, RO și SK sunt evidențiate în Raportul privind mecanismul de alertă 2019 ca având un cost unitar nominal al muncii peste pragul stabilit de procedura privind dezechilibrele macroeconomice.
Nivelurile veniturilor nete sunt măsurate în standarde ale puterii de cumpărare (SPC) pentru a permite o comparație pertinentă între statele membre. Modificările sunt măsurate în moneda națională și în termeni reali. Acest indicator ar trebui citit și interpretat împreună cu alți indicatori, cum ar fi rata riscului de sărăcie în rândul persoanelor încadrate în muncă, raportul dintre al cincilea și primul decil al distribuției salariale (D5/D1) și alți indicatori relevanți EPM/SPPM și JAF.
Comisia Europeană (2018). Labour Market and Wage Developments in Europe. Raportul anual 2018. Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene.
Pentru comparațiile internaționale, nivelul absolut al salariului minim nu este o măsură foarte utilă deoarece nu ține seama de diferențele dintre țări în ceea ce privește productivitatea muncii și prețurile.
Eurofound (2019) Annual review of working life 2018, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg.
Eurofound (2019) Minimum wages in 2019: Annual review, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg.
Calcule Eurofound bazate pe date Eurostat provenite din statisticile UE referitoare la venit și la condițiile de viață.
Mai multe informații despre tendințele recente, inclusiv despre diferitele grupuri de venituri, pot fi consultate în: „Tax Policies in the European Union – 2019 Survey” (Politici fiscale în Uniunea Europeană – Anchetă 2019), Comisia Europeană, DG TAXUD.
Un salariu mic corespunde unui nivel de 50 % din salariul mediu în exercițiul Eurogrupului și unui procent de 67 % din salariul mediu conform Cadrului comun de evaluare, după cum au convenit comitetele EMCO și SPC. Ambii indicatori sunt acceptabili, însă doar al doilea este utilizat în raportul comun privind ocuparea forței de muncă din 2020.
Proporția persoanelor care părăsesc timpuriu sistemele de educație și de formare este definită ca ponderea persoanelor cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani care au absolvit cel mult învățământul secundar inferior și care nu urmează în continuare un program de educație și formare.
Evaluarea competențelor de bază ale elevilor de 15 ani este efectuată din trei în trei ani în cadrul Programului OCDE privind evaluarea internațională a elevilor (PISA).
PISA definește „elevii cu rezultate slabe” ca elevi în vârstă de 15 ani care, în ceea ce privește competențele de bază, înregistrează un scor sub nivelul de bază necesar pentru a participa pe deplin în societatea modernă (și anume, nivelul 2).
Ancheta FRA EU MIDIS II (2016).
OECD (2018), Teaching and Learning International Survey (TALIS) (Ancheta internațională privind predarea și învățarea) http://www.oecd.org/education/talis/ .
Eurofound (2017), Social dialogue developments in the education sector in Europe, EurWORK topical update (Evoluții ale dialogului social în sectorul învățământului din Europa, actualizare tematică a EurWORK), 9 ianuarie 2017. Pe baza datelor din cel de-al 6-lea sondaj european privind condițiile de muncă.
Eurofound (2016), Sixth European Working Conditions Survey – Overview report (Al șaselea sondaj european privind condițiile de muncă – raport general), Oficiul pentru publicații al UE, Luxemburg.
Banca Europeană de Investiții (2018), EU Financing Policy in the Social Infrastructure Sectors. Implications for the EIB’s sector and lending policy. (Politica de finanțare a UE în sectoarele infrastructurii sociale. Implicații pentru sectorul BEI și politica de împrumut). Raport final ( https://institute.eib.org/wp-content/uploads/2018/11/EIB_Final-report.pdf ).
CEDEFOP, 2012, From Education to working life. Labour market outcomes of vocational education and training. (De la educație la viața profesională. Rezultatele pe piața forței de muncă ale educației și formării profesionale). https://www.cedefop.europa.eu/files/3063_en.pdf
Avizul Comitetului consultativ pentru formare profesională privind viitorul EFP, 2019
DG EMPL a colaborat cu statele membre (în consultare cu DG EAC) pentru a elabora un cadru cuprinzător pentru evaluarea comparativă a competențelor adulților și a sistemelor de învățare în rândul adulților în UE, dintr-o perspectivă transnațională. Cadrul de analiză comparativă a fost aprobat de EMCO și CPS la sfârșitul anului 2018 și se bazează pe o abordare în trei etape. Într-o primă etapă, sunt discutate provocări cheie majore în domeniul competențelor și învățării în rândul adulților și este identificat un set de indicatori de rezultat de nivel înalt (ratele de ocupare a forței de muncă, productivitatea și decalajul între competențe și cererea pieței). Într-o a doua etapă, se identifică un set de indicatori de performanță, inclusiv procentul de adulți cu competențe medii și înalte, participarea adulților la învățare, competențele digitale și ponderea locurilor de muncă care necesită competențe medii și înalte. Pentru a treia etapă, este urmată o abordare tematică pentru a identifica pârghiile esențiale în materie de politici eficace în îmbunătățirea performanței competențelor adulților și a sistemelor de învățare, în special:: i) furnizarea de orientări privind oportunitățile de învățare; ii) inițiative menite să implice în învățare grupuri defavorizate, cum ar fi șomerii și persoanele slab calificate; și iii) măsuri de susținere/stimulare a întreprinderilor în formarea personalului acestora. Indicatorii referitori la diferitele domenii menționate mai sus sunt prezentați în această secțiune.
Gonzalez Vazquez, I., Milasi, S., Carretero Gomez, S., Napierala, J., Robledo Bottcher, N., Jonkers, K. și Goenaga Beldarrain, X. et al. (2019). The changing nature of work and skills in the digital age. (Natura schimbătoare a muncii și a competențelor în era digitală). Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg.
Castaño-Muñoz, J., Kreijns, K., Kalz, M. și Punie, Y., Does digital competence and occupational setting
influence MOOC participation? Evidence from cross-course survey. (Competențele digitale și mediul ocupațional influențează participarea la MOOC ? Rezultatele unei anchete transnaționale). Journal of Computing in Higher Education, 29(1), 2017, pp. 28–46.
Indicele economiei și societății digitale 2019, Comisia Europeană.
Gonzalez Vazquez, I., Milasi, S., Carretero Gomez, S., Napierala, J., Robledo Bottcher, N., Jonkers, K. și Goenaga Beldarrain, X. et al. (2019). The changing nature of work and skills in the digital age. Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg.
A se vedea, de exemplu, ESRI (2012) „Literacy, Numeracy and Activation among the Unemployed” (Alfabetizarea, aritmetica elementară și activarea în rândul șomerilor); Shaw, N., Armistead, C. (2002) „Evaluation of the Union Learning Fund Year 4„ (Evaluarea fondului de învățare al Uniunii Europene, anul 4), Londra: Department for Education and Skills (Ministerul Educației și Competențelor); Casey, H. et al (2006) „You wouldn’t expect a maths teacher to teach plastering: Embedding literacy, language and numeracy in post-16 vocational programmes – the impact on learning and achievement” (Nu te-ai aștepta ca un profesor de matematică să predea tehnici de tencuire: încorporarea alfabetizării, a limbii și a competențelor numerice în programele profesionale post-16 – impactul asupra învățării și performanței), NRDC.
Persoanele slab calificate sunt definite aici ca persoane cel mult absolvente ale învățământului secundar inferior (niveluri ISCED 0-2).
Eurostat, codul datelor online: [ trng_lfs_13 ].
OCDE-EU 2018, Settling In 2018, Indicators of immigrant integration (Stabilirea în 2018, indicatorii integrării imigranților), indicatorul „ Participarea la educația și formarea adulților în rândul persoanelor născute în străinătate și autohtone” . Indicatorul furnizat pentru toți cetățenii născuți în străinătate (și nu în mod specific pentru persoanele născute în afara UE).
Datele acoperă gama de servicii (cum ar fi furnizarea de informații, evaluarea, aptitudini de gestionare a carierei, orientare și consiliere) pentru a sprijini cursanții și/sau potențialii cursanți să facă alegeri privind posibilitățile de educație și de formare.
Comisia Europeană (2015), „An in-depth analysis of adult learning policies and their effectiveness in Europe” (O analiză aprofundată a politicilor privind învățarea în rândul adulților și eficacitatea acestora în Europa).
Eurofound (2016), „Exploring the Diversity of NEETs” (O analiză a diversității tinerilor NEET), Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene.
Eurostat, [ edat_lfse_28 ]
OCDE-UE 2018, Settling In 2018, Indicators of immigrant integration (Stabilirea în 2018, indicatorii integrării imigranților), Figura 7.19. Ratele NEET.
Eurofound (2019), European Working Conditions Survey 2015 (Sondaj european cu privire la condițiile de muncă).
Indicatorul de referință din tabloul de bord social este diferența neajustată de remunerare între femei și bărbați (și anume, neajustată în funcție de caracteristicile individuale care pot explica parțial diferența de venituri), care ar trebui să ofere o imagine de ansamblu asupra inegalităților de gen în ceea ce privește remunerarea. Cercetările arată că o mare parte din diferența de remunerare între femei și bărbați persistă chiar și atunci când sunt luate în considerare diferențele în materie de nivel de studii, alegere profesională, timp de lucru și alte caracteristici care pot fi observate (de exemplu, http://ec.europa.eu/justice/gender-equality/files/gender_pay_gap/2016_factors_gpg_en.pdf).
Eurofound (2019) Minimum wages in 2019: Annual review (Salariile minime în 2019, o trecere în revistă anuală), Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg, p. 32.
OCDE-UE 2018, Settling In 2018, Indicators of immigrant integration (Stabilirea în 2018, indicatorii integrării imigranților), indicatorul „ 7.3. Educația și îngrijirea timpurie a copiilor ”.
https://www.eurofound.europa.eu/publications/article/2009/impact-of-parenthood-on-careers-of-young-men-and-women
Capcana inactivității pentru cea de a doua persoană care contribuie la venitul familiei măsoară rata efectivă marginală a impozitului pe venitul din muncă provenit de la un al doilea membru al unui cuplu care trece de la asistență socială la muncă. Capcana salariului mic este calculată pentru un cuplu fără copii în cadrul căruia câștigurile celei de a doua persoane care contribuie la veniturile familiei cresc de la 33% la 67% din salariul mediu, iar membrul cuplului care este principala sursă de venit a familiei câștigă 100% din salariul mediu (Baza de date a Comisiei Europene privind impozitele și prestațiile).
Eurostat, [ lfst_rimgecga ]
Eurostat, [edat_lfs_9912]
Eurofound (2019) How your birthplace affects your workplace (Modul în care locul nașterii îți afectează locul de muncă), Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg
OCDE-UE 2018, Settling In 2018, Indicators of immigrant integration, (Stabilirea în 2018, indicatorii integrării imigranților) Figura 7.21. Ratele de ocupare, în funcție de locul nașterii și de locul nașterii părinților
Datele provin din ancheta EU-SILC 2017, analizate de Rețeaua Academică a Experților Europeni în Dizabilitate (ANED).
Prevalența handicapului diferă, de asemenea, în mod considerabil de la un stat membru la altul.
Ibidem.
EU-SILC (2018) Rata riscului de sărăcie în rândul persoanelor încadrate în muncă [hlth_dpe050]
Eurofound (2018), Quality of life. Social and employment situation of people with disabilities (Calitatea vieții. Situația socială și a ocupării forței de muncă în rândul persoanelor cu handicap), Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg.
https://www.eurofound.europa.eu/sites/default/files/ef_publication/field_ef_document/ef18023en.pdf
Datele provin din ancheta EU-SILC 2017, analizate de Rețeaua Academică a Experților Europeni în Dizabilitate (ANED).
COM(2017) 247 final.
Fondurile suplimentare sunt alocate elevilor din învățământul primar și secundar inferior.
Recomandarea Consiliului din 22 decembrie 2012 privind validarea învățării non-formale și informale
Concluziile de la Riga din 2015 au definit cinci obiective pentru perioada premergătoare anului 2020: 1) promovarea învățării la locul de muncă, 2) dezvoltarea asigurării calității în domeniul EFP și a circuitelor de informare și feedback, 3) accesul la EFP și la calificări pentru toți, 4) consolidarea competențelor-cheie și 5) dezvoltarea profesională a cadrelor didactice și a formatorilor din domeniul EFP. Document disponibil la adresa https://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=738&langId=en&pubId=7915&furtherPubs=yes
A se vedea http://ec.europa.eu/social/main.jsp?langId=en&catId=89&newsId=1829
A se vedea http://ec.europa.eu/education/policy/vocational-policy/alliance_en.htm
Eurofound (2019), „Parental and paternity leave - Uptake by fathers” (Concediul parental și de paternitate - Utilizarea acestuia de către tați), Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg.
Eurofound (2019), Slow start for gender pay transparency in Germany (Început lent al transparenței remunerațiilor de gen în Germania), blogul Eurofound, 4 februarie 2019.
Eurofound (2018), Regatul Unit: Latest working life developments Q3 2018 (Ultimele evoluții ale vieții active în T3 2018), Claire Evans.
Eurofound (2019), Irlanda: Latest working life developments Q2 2019 (Ultimele evoluții ale vieții active în T2 2019,) Farrelly, R.
Legea privind prestațiile acordate solicitanților de azil a fost reformată: prestațiile pentru solicitanții de azil nu vor mai fi întrerupte după 15 luni. Această reformă are scopul de a remedia problema refugiaților care abandonează în mod prematur cursurile de formare și cursurile pentru obținerea unei diplome.
Analiza efectuată de Eurofound (2019) și de OIM (2016) cu privire la formele de muncă atipice.
Gonzalez, Vazquez, I., Milasi, S., Carretero Gomez, S., Napierala, J., Robledo Bottocher, N., Jonkers, K. și Goenaga Bedarwerain, X. et al (2019). The changing nature of work and skills in the digital age (Caracterul schimbător al muncii și al competențelor în era digitală). Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg.
Eurofound (2019), Labour market segmentation: Piloting new empirical and policy analyses (Segmentarea pieței muncii: Testarea unor noi analize empirice și strategice), Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg, în curs de apariție.
OCDE (2019). Employment Outlook 2019 (Perspective privind ocuparea forței de muncă 2019).
Un modul ad-hoc privind activitatea independentă, creat de Eurostat (care face parte din ancheta privind forța de muncă în 2017), a vizat măsurarea gradului de dependență economică și organizațională a persoanelor care desfășoară o activitate independentă, definit pe baza numărului de clienți și a procentului de venituri provenite de la un client, precum și pe baza controlului asupra programului de lucru. Informații suplimentare se pot găsi la adresa: https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Self-employment_statistics
Pentru o analiză detaliată a măsurii în care lucrătorii independenți pot ascunde relațiile de muncă dependente puteți consulta raportul comun privind ocuparea forței de muncă pentru 2019, bazat pe date Eurofound.
Urzi Brancati, C., Peole, A. și Fernández-Macías, E. New evidence on platforma workers in Europe (Noi date privind lucrătorii de pe platforme online din Europa). Rezultatele celui de al doilea sondaj COLLEEM . Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene (în curs de publicare). COLLEEM II continuă și extinde activitatea desfășurată în cadrul sondajului anterior COLLEEM („Collaborative Economy and Employment”-„Economia colaborativă și ocuparea forței de muncă”). Acesta este un sondaj online de tip panel privind platformele digitale comandat de DG EMPL și coordonat de JRC. A fost efectuat în 16 state membre ale UE: CZ, DE, ES, FI, FR, HR, HU, IE, IT, LT, NL, PT, RO, SE, SK și UK.
Ponderea lucrătorilor, în raport cu numărul total al lucrătorilor, care raportează că au prestat servicii prin intermediul unor platforme online cel puțin o dată în cursul activității lor profesionale.
Eurofound (2018), Employment and working conditions of selected types of platforma work, (Ocuparea forței de muncă și condițiile de lucru în anumite tipuri de activități desfășurate pe platforme online), Oficiul de Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg, disponibil la adresa http://eurofound.link/ef18001
Comisia Europeană (2018). Evoluția ocupării forței de muncă și a situației sociale în Europa. Raport anual 2018. Luxemburg, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene.
Eurofound (2019) Munca pe platforme online: Maximizarea potențialului, respectând în același timp standardele? Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg.
Eurofound (2019), Telework and ICT-based mobile work: Flexible working in the digital age (Munca la distanță și activitățile mobile bazate pe TIC: munca flexibilă în era digitală), Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg, în curs de apariție.
Rata șomajului de lungă durată a fost aprobată de Comitetul pentru ocuparea forței ca indicator principal din tabloul de bord social de monitorizare a sprijinului activ pentru ocuparea forței de muncă.
Williams, C.C., Horodnic, I.A., Bejakovic,P., Mikulic. D., Franic, J., Kedir, A. (2017) An evaluation of the scale of undeclared work in the European Union and its structural determinants: estimates using the Labour Input Method (LIM) [O evaluare a amplorii muncii nedeclarate în Uniunea Europeană și a determinanților săi structurali: estimări folosind metoda referitoare la aportul de forță de muncă (LIM)]. Autor colectiv: Direcția Generală Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune (Comisia Europeană).
Totuși, acest indicator ar trebui interpretat cu prudență deoarece măsoară numai participarea la politicile privind piața forței de muncă (nu și eficacitatea acestora), iar pentru o serie de țări prezintă probleme de fiabilitate statistică legate de procesul de colectare a datelor.
Comisia Europeană (2019). Labour Market and Wage Developments in Europe (Evoluțiile pieței forței de muncă și ale salariilor în Europa). Raport anual 2019. Luxemburg, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene.
Persoane aflate în șomaj de mai puțin de un an.
Acest număr se referă la persoanele care se deplasează în UE-28 „pe termen lung” în vârstă de muncă, care trăiesc în UE-28, pe baza statisticilor demografice Eurostat. Pentru detalii, a se vedea Comisia Europeană (în curs de publicare), 2019. Raportul anual privind mobilitatea forței de muncă intra-UE, Direcția Generală Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri sociale și Incluziune.
Eurofound (2019). Annual review of working life 2018 (Evaluare anuală a vieții profesionale 2018), Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg.
Mai multe detalii pot fi găsite în arhiva online a Eurofound privind economia bazată pe platforme și pe site-ul Comisiei Europene (2019). „Evoluția ocupării forței de muncă și a situației sociale în Europa. Raport anual 2019.” A se vedea, în special, capitolele 3 și 4.
Eurofound (2019). The involvement of social partners in national policymaking (Implicarea partenerilor sociali în procesul de elaborare a politicilor la nivel național), Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg.
Pentru o prezentare mai detaliată și exhaustivă a implicării partenerilor sociali în reformele politicilor, a se vedea Eurofound (2019): The involvement of social partners in national policymaking (Implicarea partenerilor sociali în procesul de elaborare a politicilor la nivel național), Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg.
Cifrele nu sunt disponibile pentru Croația și Malta.
A se vedea capitolul 1.2 pentru definirea riscului de sărăcie sau de excluziune socială și a componentelor sale. Notă: statisticile referitoare la venit ale EU SILC se referă la exercițiul anterior. Prin urmare, cifrele EU SILC din 2018 pentru AROP, S80/20 etc. se referă la exercițiul 2017.
Estimările-semnal ale Eurostat referitoare la veniturile din 2018 (adică indicatorii EU-SILC publicați în 2019). A se vedea nota metodologică și rezultatele furnizate de Eurostat: https://ec.europa.eu/eurostat/web/experimental-statistics/income-inequality-and-poverty-indicators .
EU-SILC (2018), persoane expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială în funcție de nivelul de limitare a activității, sex și vârstă [hlth_dpe010].
În acest caz s-a ținut seama doar de cheltuielile legate de prestațiile de protecție socială (adică exclusiv de cheltuielile administrative și de alte cheltuieli).
Pe baza datelor ESSPROS din 2016.
În timp ce au crescut în 22 de state membre (și au scăzut în 6), dacă sunt prezentate în euro pe cap de locuitor.
A se vedea, de asemenea, Comisia Europeană (2019), „Evoluția ocupării forței de muncă și a situației sociale în Europa”. Raport anual 2019. Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene.
Pentru o analiză detaliată, a se vedea Labour Market and Wage Developments in the EU, 2019.
Acest aspect este abordat parțial, de asemenea, în secțiunea 3.3.
Dovezile de la acest punct și următoarele se bazează pe documentul de lucru al serviciilor Comisiei Europene, actualizat în 2019, SWD(2018) 70 final – „Evaluarea impactului care însoțește Propunerea de recomandare a Consiliului privind accesul la protecție socială pentru lucrători și pentru persoanele care desfășoară o activitate independentă”.
A se vedea caseta 1. Aceasta se concentrează asupra prestațiilor de venit minim pentru populația în vârstă de muncă și aptă de muncă, dar care nu are un loc de muncă și nu are dreptul la prestații de asigurări sociale, nu este eligibilă sau și-a epuizat drepturile la prestații de asigurări sociale.
O „persoană cu salariu mic” este definită în cadrul de analiză comparativă ca fiind o persoană care câștigă 50 % din salariul mediu brut pe economie.
Indicatorii se bazează pe cele mai recente informații disponibile din modelul impozite-prestații al OCDE. Informațiile nu sunt disponibile pentru CY. Informațiile despre IT și EL nu includ sistemele de venit minim nou introduse și nu au fost cuprinse în această analiză.
ESPN, 2019.
Raportul din 2018 privind îmbătrânirea populației, Comisia Europeană.
Nevoile nesatisfăcute autoraportate în materie de asistență medicală se referă la evaluarea subiectivă de către persoana în cauză a măsurii în care a avut nevoie de o examinare sau de un tratament pentru un anumit tip de asistență medicală, dar nu a beneficiat de acestea sau nu le-a solicitat din următoarele trei motive: „motive financiare ”, „listă de așteptare” și „prea departe pentru a se deplasa”. Îngrijirile medicale se referă la servicii medicale individuale (examinare sau tratament medical, cu excepția serviciilor stomatologice) furnizate de către sau sub supravegherea directă a unor medici sau a unor persoane cu profesii echivalente, în conformitate cu sistemele naționale de sănătate (definiția Eurostat). Problemele pe care persoanele declară că le-au întâmpinat pentru a beneficia de îngrijire medicală atunci când au avut nevoie pot reflecta obstacole în calea furnizării asistenței medicale.
Cheltuielile directe se referă la plăți directe pentru bunuri și servicii, efectuate din veniturile primare sau din economiile gospodăriilor, atunci când plata este făcută de către utilizator în momentul achiziționării bunurilor sau al utilizării serviciilor, fie fără rambursare, fie împărțind costurile cu un sistem organizat.
