21.3.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 88/74

1.

ia act de faptul că criza economică mondială a condus la creșterea neîncrederii populației față de o mare parte a sectorului bancar. Speculațiile de mare risc ale anumitor bănci mari au contribuit în mod semnificativ la această criză, sau, mai exact, au constituit unul dintre numeroasele motive care au stat la baza colapsului sistemului financiar. Din punct de vedere macroeconomic, „salvarea” băncilor de importanță sistemică a fost inevitabilă, însă a dus la critici considerabile din partea cetățenilor în legătură cu răspunderea ce revine statelor membre pentru afacerile riscante efectuate în principal de către instituții financiare private. Prin urmare, este esențial să se asigure că propunerile în cauză pentru un sistem european de asigurare a depozitelor (European Deposit Insurance Scheme – EDIS) vor consolida încrederea în sectorul bancar european în toate statele membre, deopotrivă;

2.

subliniază faptul că există o legătură neechivocă între stabilitatea economică a statelor membre și stabilitatea băncilor care își au sediul în aceste state. Din acest motiv, sistemul unei uniuni bancare europene nu poate fi privit în mod izolat, ci trebuie să fie mereu însoțit de măsuri de guvernanță economică la nivelul statelor membre, menite să creeze și să protejeze stabilitatea economică. În unele state membre, de exemplu, legile naționale privind insolvența conduc la proceduri excesiv de lungi, ceea ce a dus la întârzieri considerabile în obținerea unui titlu executoriu. Astfel de norme intră în conflict cu obiectivele propunerilor Comisiei, făcând cu mult mai dificilă sau chiar imposibilă rezoluția instituției financiare în cauză, în caz de răspundere;

3.

în acest sens, salută eforturile depuse de Comisie în ceea ce privește uniunea bancară, menite să restabilească încrederea publică. Criza bancară și economică a scos în evidență deficiențe în sistemul bancar care trebuie eliminate în mod sistematic în etapa următoare. Directiva privind schemele de garantare a depozitelor (DSGD) din 2014 și Directiva privind redresarea și rezoluția instituțiilor bancare (DRRB) au avut o contribuție semnificativă în acest sens, dar nu au fost încă transpuse în toate statele membre. În acest sens, ar trebui remarcat faptul că propunerea prevede că statele membre ar trebui să mențină schemele de garantare a depozitelor (SGD) naționale, care au fost deja create, în paralel cu Fondul european comun, cel puțin până în momentul în care sistemul de asigurare completă bazat pe EDIS va fi devenit funcțional;

4.

recunoaște că trecerea de la schemele de garantare a depozitelor de la nivel național la un sistem european reprezintă o tranziție fundamentală, un proces care, deși riscant, le-ar putea garanta cetățenilor Uniunii Europene siguranța depozitelor. Acest lucru presupune însă mai întâi efectuarea de către Comisie a unei evaluări a impactului, punerea în aplicare a Directivei privind schemele de garantare a depozitelor în toate statele membre și reducerea la minimum a riscurilor existente. Numai în acest fel se poate realiza nu numai o protecție a depozitelor, ci și o consolidare a stabilității financiare, reducând și mai mult dependența dintre bănci și datoria suverană;

5.

este de părere că toate statele membre ar trebui să implementeze DSGD înainte de a lua în considerare punerea în aplicare a unui sistem european de asigurare a depozitelor. Acest lucru este deosebit de important având în vedere cerințele armonizate privind resursele financiare ale schemelor de garantare a depozitelor și posibilitatea de a utiliza fondurile (inclusiv măsurile preventive și cele referitoare la garantarea instituțiilor). Instituirea unui sistem european de asigurare a depozitelor fără armonizarea prealabilă a schemelor naționale de garantare ar însemna că acele state membre care încă nu au transpus DSGD nu ar avea niciun stimulent pentru a proceda în acest sens. EDIS nu trebuie în niciun caz să prevadă ca fondurile stabile și eficiente să fie răspunzătoare pentru scheme instabile, fără a avea o anumită influență asupra modului lor de gestionare a riscurilor. În această privință, ar trebui subliniat și faptul că DSGD prevede elaborarea unui raport privind cooperarea dintre schemele naționale de garantare a depozitelor până în 2019. Un astfel de raport ar fi o condiție prealabilă pentru introducerea unui sistem european de asigurare a depozitelor;

6.

reiterează, în acest context, declarațiile făcute în Avizul privind măsurile de monitorizare a Raportului celor cinci președinți pe tema „Finalizarea Uniunii economice și monetare a Europei”;

7.

constată că băncile din statele membre diferă foarte mult din punctul de vedere al formei, dimensiunii și metodelor de lucru. Există, de asemenea, o varietate de modele de structuri de proprietate și de administrare, fapt ce, la rândul său, înseamnă că pot exista diferențe semnificative în ceea ce privește orientarea strategică, riscurile asumate și modul în care acționează pe piață;

8.

consideră că diversificarea acestor modele ar putea fi un avantaj în perioade de criză. Particularitățile naționale și regionale presupun existența permanentă a unei strategii adaptate situației specifice. Pentru a contribui nu doar la păstrarea, ci și la creșterea competitivității UE și a statelor sale membre, schemele existente care funcționează bine ar trebui să fie incorporate într-un sistem european de asigurare a depozitelor bancare;

9.

consideră, de asemenea, că băncile europene joacă un rol semnificativ și pentru întreprinderile din Uniunea Europeană și din afara ei, contribuind, în calitate de fundament al economiei europene, la buna funcționare a pieței interne europene. Încrederea funciară a cetățenilor și a întreprinderilor în bănci și instituții financiare constituie o condiție esențială pentru investiții publice și private în statele membre;

10.

recunoaște că, în ciuda efectelor devastatoare ale crizei bancare asupra economiei europene și asupra instituțiilor din diferite state membre, există o serie de cazuri în care activele cetățenilor au fost protejate în mod corespunzător chiar și în această situație;

11.

subliniază faptul că, datorită obiectivelor urmărite și înrădăcinării la nivel local, băncile publice regionale și locale au reușit să păstreze nivelul de încredere publică chiar și în timpul crizei economice și bancare;

12.

confirmă faptul că băncile locale și regionale nu sunt, în esență, orientate către obținerea de profit, ci acționează în interesul public general. La fel ca băncile de promovare din statele membre, și băncile locale și regionale acționează în primul rând în beneficiul cetățenilor și întreprinderilor de la fața locului. În cooperare cu autoritățile locale și regionale, ele joacă un rol important în construirea și menținerea infrastructurii de bază și în finanțarea IMM-urilor, a microîntreprinderilor și a întreprinderilor nou-înființate;

13.

subliniază că băncile publice desfășoară activități cu risc scăzut și sunt reglementate la nivel național și local, fapt ce, a priori, exclude orice acumulare de operațiuni riscante sau de alte riscuri asociate activităților băncilor comerciale. Băncile publice nu sunt nicidecum responsabile de declanșarea crizei economice. Dimpotrivă, ele au asigurat adesea finanțarea sectorului public, în timp ce restul pieței financiare era aproape complet blocată;

14.

din acest motiv, solicită ca propunerile Comisiei Europene să nu conducă la o dezavantajare a băncilor publice regionale și locale. Orientarea și metodele de lucru ale acestui tip de bănci nu trebuie să le aducă într-o poziție dezavantajoasă față de băncile mari, care operează la nivel transfrontalier. Același lucru este valabil și pentru băncile publice de promovare, bănci care diferă de alte instituții financiare prin natura obiectivelor și metodelor lor de lucru. Aceste diferențe ar trebui luate în considerare la calcularea contribuțiilor;

15.

constată că, în multe cazuri, schemele naționale de garantare mai complexe, cum ar fi cea de garantare a instituțiilor de credit, pot constitui o completare utilă la simpla garantare a depozitelor. O astfel de schemă care, în caz de urgență, protejează nu numai activele cetățenilor, ci și, prin susținerea băncilor participante, instituția în ansamblu, consolidează încrederea cetățenilor și a economiei. În plus, un astfel de sistem ar putea fi folosit pentru a minimiza impactul restructurărilor asupra piețelor;

16.

reamintește în acest context, în mod explicit, că propunerea Comisiei nu trebuie să conducă la o situație în care contribuțiile la un fond de garantare european măresc semnificativ sarcinile ce revin entităților care aparțin unei scheme de garantare funcționale, periclitând astfel existența acestor scheme de garantare deja consacrate;

17.

reamintește că, la 19 mai 2015, Comisia Europeană a prezentat o serie de orientări referitoare la un nou sistem privind o mai bună legiferare. În cadrul acestor orientări, înainte de publicarea unei propuneri, ar trebui consultate părțile interesate implicate, sub forma unei consultări publice cu privire la posibilele elemente ale propunerii. Acest tip de consultare publică, care joacă un rol important în legitimarea oricărui act legislativ european, dar și național sau regional, nu a avut loc pentru prezenta propunere referitoare la EDIS;

18.

critică faptul că justificarea prezentată nu întrunește criteriile cerute în conformitate cu articolele 2 și 5 din Protocolul privind subsidiaritatea (Protocolul nr. 2 la Tratatul privind Uniunea Europeană), așa cum nu a fost efectuată nicio evaluare a impactului înainte de publicarea propunerii. Evaluările de impact reprezintă un element esențial al unei mai bune legiferări. Fără o evaluare prealabilă a consecințelor economice, sociale și politice pe marginea unei propuneri legislative, există riscuri în ce privește nu numai costurile considerabile, ci și efectele colaterale nedorite ale acesteia. În plus, publicarea rezultatelor unei evaluări de impact reprezintă o contribuție importantă la îmbunătățirea transparenței legislative;

19.

îndeamnă, prin urmare, Comisia Europeană să remedieze omisiunile procedurale și să prezinte o justificare din punctul de vedere al subsidiarității, înainte ca propunerea să fie discutată de instituțiile implicate în procesul legislativ. Numai după examinarea tuturor alternativelor de reglementare și după o evaluare detaliată a impactului propunerii este posibil ca instituțiile implicate să obțină rezultate utilizabile în mod practic. Există îndoieli serioase cu privire la compatibilitatea propunerii Comisiei cu principiile subsidiarității și proporționalității;

20.

subliniază, în acest context, că propunerea Comisiei nu ține seama de schemele de garantare a instituțiilor de credit. Consecințele pentru statele membre care au creat deja astfel de sisteme în cadrul transpunerii directivei din 2014 de reformare a schemelor de garantare a depozitelor vor fi, probabil, semnificative. În acest context, Comisia Europeană este invitată să explice modul în care aceste scheme vor fi tratate în cadrul noilor propuneri;

21.

solicită includerea cotelor reale de calculare a contribuțiilor în textul propunerii și se opune stabilirii acestora, de către Comisie, prin intermediul unor acte delegate. Baza de calcul are un efect de orientare semnificativ asupra instituțiilor financiare în cauză și asupra stabilității schemelor de garantare a depozitelor și ar trebui, prin urmare, să fie stabilită cu implicarea Consiliului și Parlamentului European;

22.

este de părere că temeiul juridic utilizat pentru o astfel de propunere nu ar trebui să fie articolul 114 din TFUE, ci, mai degrabă, clauza privind competențele în cazuri neprevăzute în tratat, de la articolul 352 din TFUE. Articolul 114 din TFUE prevede luarea unor măsuri pentru armonizarea dispozițiilor legislative și a actelor administrative în vederea realizării pieței interne. Totuși, aceasta nu conferă Uniunii Europene competențe legislative de ordin general pentru piața internă, ci servește doar la a remedia deficiențele în funcționarea pieței interne cauzate de reglementările diferite de la o legislație națională la alta;

23.

consideră că propunerea privind un sistem european de asigurare a depozitelor se concentrează în principal asupra stabilității financiare, ca bază a politicilor economice și monetare ale Uniunii și, prin urmare, că temeiul juridic ar trebui să fie articolul 352 din TFUE;

24.

solicită, în primul rând, eliminarea riscurilor remanente din bilanțurile băncilor, înainte de punerea în practică a unui sistem european de asigurare a depozitelor. Propunerile pe care Comisia Europeană le-a înaintat până în prezent în această privință nu sunt suficient de precise. Din punct de vedere logic, un sistem de asigurare a depozitelor armonizat necesită măsuri specifice de atenuare a riscului, care ar trebui, în orice caz, să fie prezentate de Comisie înainte ca propunerile să fie discutate în continuare;

25.

consideră că nu poate exista o soluție universală, din cauza diferențelor în ceea ce privește structura sectorului bancar în statele membre. În schimb, se recomandă ca schemele funcționale să fie menținute și integrate într-un sistem european. Propunerea nu ar trebui în niciun caz să solicite reorganizarea tuturor schemelor din statele membre, ceea ce ar presupune costuri semnificative și ar contribui la crearea unui nivel semnificativ de incertitudine privind funcționalitatea și securitatea respectivelor cerințe;

26.

solicită o politică bancară europeană care să protejeze în întregime cetățenii Uniunii Europene și bunurile acestora. Un astfel de sistem trebuie, mai presus de toate, să restabilească și să mențină încrederea publicului în funcționarea sistemelor și piețelor financiare. Un sistem european de asigurare a depozitelor nu ar trebui însă să promoveze speculațiile cu risc ridicat sau să vină în sprijinul lor. În schimb, prioritară ar trebui să fie promovarea unei politici financiare solide, prin modele de instituții de credit care se justifică din punct de vedere macroeconomic;

27.

consideră, de asemenea, că un sistem european de asigurare a depozitelor nu trebuie să ducă la defavorizarea instituțiilor financiare care operează în mod conservator. Acele bănci care desfășoară în principal operațiuni cu risc ridicat ar trebui să plătească o contribuție mai mare la schema de garantare și să fie supuse unor cerințe suplimentare, pentru a evita transferul răspunderii către instituții financiare mici, care își desfășoară activitatea în special în regim de risc scăzut sau care sunt active în finanțarea economiei reale doar la nivel local;

28.

critică faptul că propunerea de regulament a Comisiei nu furnizează informații suficient de detaliate în privința instituirii sistemului european de asigurare a depozitelor preconizat. De exemplu, nu este clar dacă, în ce moment și în ce măsură aceste fonduri pot fi folosite pentru măsuri preventive sau alternative. O garantare simplă a depozitelor poate acoperi despăgubirile pentru activele deponenților până la suma acoperită de garanție, fără ca acest lucru să scutească instituția financiară de asumarea răspunderii. Principala prioritate, atât din perspectivă economică, cât și din perspectivă politică, ar trebui să fie evitarea situației în care instituția financiară este obligată să își asume această răspundere.