This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 52014PC0070
Proposal for a COUNCIL DECISION on the signing, on behalf of the Union, of the Partnership and Cooperation Agreement between the European Union and its Member States, of the one part, and the Republic of Singapore, of the other part
Propunere de DECIZIE A CONSILIULUI privind semnarea, în numele Uniunii, a Acordului de parteneriat și cooperare dintre Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Singapore, pe de altă parte
Propunere de DECIZIE A CONSILIULUI privind semnarea, în numele Uniunii, a Acordului de parteneriat și cooperare dintre Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Singapore, pe de altă parte
/* COM/2014/070 final - 2014/0036 (NLE) */
Propunere de DECIZIE A CONSILIULUI privind semnarea, în numele Uniunii, a Acordului de parteneriat și cooperare dintre Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Singapore, pe de altă parte /* COM/2014/070 final - 2014/0036 (NLE) */
EXPUNERE DE MOTIVE La data de 25 noiembrie 2004, Consiliul a
autorizat Comisia să negocieze un acord de parteneriat și cooperare
(APC) cu șase țări ASEAN, printre care și Singapore.
Negocierile cu Singapore au început în octombrie 2005 și s-au încheiat la
sfârșitul lunii mai 2013. Cele două părți au parafat APC la
Singapore, la data de 14 octombrie 2013. APC cu Singapore este al patrulea acord de „a
doua generație” parafat cu o țară membră a ASEAN, fiind
precedat de acordurile cu Indonezia, Filipine și Vietnam. Acesta va
înlocui cadrul juridic actual al Acordului de cooperare din 1980 dintre
Comunitatea Economică Europeană și țările membre ale
Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est. Acordul cu Singapore constituie un nou pas
făcut către consolidarea implicării politice și economice a
UE în Asia de Sud-Est. APC va oferi, de asemenea, baza necesară pentru creșterea
eficacității angajamentului bilateral asumat de UE și de statele
sale membre, pe de o parte, și de Singapore, pe de altă parte, prin
întărirea dialogului politic și prin consolidarea cooperării
într-o gamă largă de domenii. APC conține clauzele politice standard
ale UE privind drepturile omului, Curtea Penală Internațională
(CPI), armele de distrugere în masă (ADM), armele de calibru mic și armamentul
ușor (Small Arms and Light Weapons - SALW) și combaterea
terorismului. Acesta prevede, de asemenea, cooperarea în domenii cum ar fi
sănătatea, mediul, schimbările climatice, energia, chestiunile
fiscale, educația și cultura, munca, ocuparea forței de
muncă și afacerile sociale, știința și tehnologia,
precum și transporturile. Acordul abordează, de asemenea, cooperarea
juridică, spălarea de bani și finanțarea terorismului,
criminalitatea organizată și corupția. APC conține o scrisoare de însoțire,
care face parte integrantă din acord. Scrisoarea de însoțire
confirmă faptul că, la data semnării acordului, pe baza informațiilor
disponibile în mod obiectiv, părțile nu au cunoștință
despre niciun act cu putere de lege al celeilalte părți sau despre o
aplicare a unui astfel de act care ar putea avea drept consecință
invocarea mecanismului de neexecutare. APC conține, de asemenea, dispoziții
referitoare la cooperarea în domeniul fiscal. Având în vedere evoluțiile
înregistrate la nivel internațional în ceea ce privește un nou
standard mondial în materie de schimb automat de informații în scopuri
fiscale, se consideră oportun ca, la momentul semnării APC, ambele
părți să semneze o declarație comună cu privire la
acest aspect. Cu toate că nu face parte integrantă din APC, declarația
comună exprimă un angajament politic ferm referitor la intenția
ambelor părți de a adera la noul standard în cadrul relațiilor
lor bilaterale. APC este completat de acordul de liber schimb,
care a fost parafat de UE și de Singapore la data de 20 septembrie 2013. Cele două acorduri oferă UE și Singapore o
platformă menită să aducă relațiile bilaterale la un
nivel superior. Comisia remarcă faptul că Decizia
nr. 2012/272/UE a Consiliului privind semnarea APC cu Filipine face obiectul
cauzei C-377/12 a Curții: Comisia a solicitat Curții să anuleze
decizia menționată anterior deoarece Consiliul a adăugat
temeiurile juridice privind transporturile (articolele 91 și 100 din
TFUE), readmisia [articolul 79 alineatul (3) din TFUE] și mediul
[articolul 191 alineatul (4) din TFUE]. Cauza C-377/12 a Curții este
relevantă și pentru propunerea de decizie a Consiliului privind
semnarea APC cu Singapore. Sub rezerva hotărârii Curții în cauza
C-377/12, propunerea de decizie a Consiliului privind semnarea APC cu Singapore
se bazează pe articolul 207, pe articolul 212 și pe articolul 218
alineatul (5). Comisia
atrage atenția Consiliului asupra considerentului din acord referitor la
poziția specifică a Regatului Unit, a Irlandei și a Danemarcei,
care se bazează pe Protocoalele 21 și 22 la tratate. Adăugarea
considerentului respectiv se datorează exclusiv elaborării acestui
text. În funcție de hotărârea în cauza C-377/12, care în prezent este
pendinte în fața Curții de Justiție, este posibil ca acest considerent
să trebuiască eliminat sau reformulat într-o etapă
ulterioară. Comisia consideră că, atât timp cât această
cauză este pendinte, procedura de încheiere a acordului nu poate fi
finalizată. 2014/0036 (NLE) Propunere de DECIZIE A CONSILIULUI privind semnarea, în numele Uniunii, a
Acordului de parteneriat și cooperare dintre Uniunea Europeană și
statele sale membre, pe de o parte, și Republica Singapore, pe de
altă parte CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene, în special articolele 207 și 212, coroborate cu
articolul 218 alineatul (5), având în vedere propunerea Comisiei Europene[1], întrucât: (1) La data de 25 noiembrie 2004,
Consiliul a autorizat Comisia să negocieze un acord de parteneriat și
cooperare, denumit în continuare „acordul”, cu Republica Singapore. (2) Negocierile s-au încheiat și
acordul a fost parafat la data de 14 octombrie 2013. (3) Acordul ar trebui să fie
semnat, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară. Acesta este
însoțit de o scrisoare de însoțire care face parte integrantă
din acord, care ar trebui să fie semnată în același timp cu
acordul, ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE: Articolul 1 Se aprobă în numele Uniunii semnarea
Acordului de parteneriat și cooperare dintre Uniunea Europeană și
statele sale membre, pe de o parte, și Republica Singapore, pe de
altă parte, și a scrisorii de însoțire atașate la acord,
sub rezerva încheierii acordului menționat anterior[2]. Articolul 2 Secretariatul General al Consiliului stabilește
instrumentul de împuternicire deplină pentru semnarea acordului, sub
rezerva încheierii acestuia, și a scrisorii de însoțire, a persoanei
(persoanelor) indicate de negociatorul acordului. Articolul
3 Prezenta
decizie va intra în vigoare în ziua următoare datei adoptării. Adoptată la Bruxelles, Pentru
Consiliu, Președintele [1] JO C , , p. . [2] Textul acordului se va publica împreună cu decizia
privind încheierea acestuia. ANEXA I
la
ACORDUL DE PARTENERIAT ȘI COOPERARE
dintre Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și
Republica Singapore, pe de altă parte
UNIUNEA EUROPEANĂ, denumită în continuare „Uniunea” și REGATUL BELGIEI, REPUBLICA BULGARIA, REPUBLICA CEHĂ, REGATUL DANEMARCEI, REPUBLICA FEDERALĂ GERMANIA, REPUBLICA ESTONIA, IRLANDA, REPUBLICA ELENĂ, REGATUL SPANIEI, REPUBLICA FRANCEZĂ, REPUBLICA CROAȚIA, REPUBLICA ITALIANĂ, REPUBLICA CIPRU, REPUBLICA LETONIA, REPUBLICA LITUANIA, MARELE DUCAT AL LUXEMBURGULUI, UNGARIA, MALTA, REGATUL ȚĂRILOR DE JOS, REPUBLICA AUSTRIA, REPUBLICA POLONĂ, REPUBLICA PORTUGHEZĂ, ROMÂNIA, REPUBLICA SLOVENIA, REPUBLICA SLOVACĂ, REPUBLICA FINLANDA, REGATUL SUEDIEI, REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ȘI
IRLANDEI DE NORD, părți contractante la Tratatul
privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene, denumite în continuare „statele membre”, pe de o
parte, și REPUBLICA SINGAPORE, pe de
altă parte, ambele denumite în continuare „părțile”, AVÂND ÎN VEDERE relațiile tradiționale
de prietenie dintre părți, precum și legăturile istorice,
politice și economice strânse care le unesc, ÎNTRUCÂT părțile acordă o
importanță deosebită caracterului amplu al relațiilor lor
reciproce, ÎNTRUCÂT părțile consideră
că prezentul acord se înscrie în cadrul unei relații mai extinse și
mai coerente între acestea prin acorduri la care participă ambele părți, REAFIRMÂNDU-ȘI angajamentul de a respecta
principiile democratice, drepturile omului și libertățile
fundamentale, astfel cum sunt prevăzute în Declarația Universală
a Drepturilor Omului și în alte instrumente internaționale aplicabile
în domeniul drepturilor omului la care părțile participă în
calitate de părți contractante, REAFIRMÂNDU-ȘI atașamentul față
de principiile statului de drept și ale bunei guvernanțe, precum și
dorința de a promova progresul economic și social al popoarelor lor, ținând
seama de principiile dezvoltării durabile și de necesitatea
protejării mediului, REAFIRMÂNDU-ȘI dorința de a
consolida cooperarea în domeniul stabilității, al justiției și
al securității internaționale ca premisă esențială
pentru promovarea dezvoltării sociale și economice durabile, a
eradicării sărăciei și a îndeplinirii Obiectivelor de
dezvoltare ale mileniului ale Organizației Națiunilor Unite (ONU), EXPRIMÂNDU-ȘI angajamentul deplin de a
lupta împotriva tuturor formelor de terorism și de a institui instrumente
internaționale eficiente prin care să se asigure eradicarea acestora
în conformitate cu instrumentele relevante ale Consiliului de Securitate al
Organizației Națiunilor Unite (CSONU), în special cu Rezoluția
1373 a Consiliului de Securitate al ONU, ÎNTRUCÂT Uniunea a adoptat în 2001 un plan
global de acțiune privind combaterea terorismului, pe care l-a actualizat
în 2004, și a luat o amplă serie de măsuri în consecință;
ca urmare a atacurilor de la Madrid, Consiliul European a adoptat o declarație
importantă cu privire la combaterea terorismului, la 25 martie 2004; de
asemenea, Uniunea a adoptat o strategie de combatere a terorismului în
decembrie 2005, REAFIRMÂND faptul că cele mai grave
infracțiuni care preocupă comunitatea internațională, în
ansamblul său, nu ar trebui să rămână nepedepsite și
că trebuie să se asigure urmărirea penală eficace a
acestora prin luarea de măsuri la nivel național și prin
consolidarea colaborării internaționale, AVÂND ÎN VEDERE că funcționarea
corectă și independentă a Curții Penale Internaționale
constituie un progres important pentru pacea și justiția internațională, ÎNTRUCÂT Consiliul European a identificat
proliferarea armelor de distrugere în masă și a vectorilor acestora
drept o amenințare gravă la adresa securității internaționale
și, la 12 decembrie 2003, a adoptat Strategia împotriva
proliferării armelor de distrugere în masă; Consiliul Uniunii
Europene adoptase deja, la 17 noiembrie 2003, o politică a Uniunii de
integrare a politicilor în materie de neproliferare în relațiile Uniunii
cu țările terțe; adoptarea prin consens a Rezoluției 1540 a
CSONU evidențiază angajamentul întregii comunități internaționale
de a lupta împotriva proliferării armelor de distrugere în masă (ADM)
și a vectorilor acestora. Acest angajament al comunității
internaționale a fost reiterat prin adoptarea Rezoluției 1673 a CSONU
și a Rezoluției 1810 a CSONU, ÎNTRUCÂT Consiliul
European a exprimat opinia conform căreia armele de calibru mic și
armamentul ușor (small arms and light weapons - SALW)
reprezintă o amenințare tot mai mare la adresa păcii, a
securității și a dezvoltării, iar la 16 decembrie 2005 a
adoptat o strategie de combatere a acumulării ilicite și a traficului
ilicit de SALW, precum și de muniție aferentă, în care a
subliniat necesitatea asigurării unei abordări globale și
consecvente a politicii de securitate și de dezvoltare, RECUNOSCÂND importanța Acordului de
cooperare din 7 martie 1980 dintre Comunitatea Economică Europeană și
Indonezia, Malaysia, Filipine, Singapore și Thailanda, țări
membre ale Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), și
a protocoalelor de aderare ulterioare, RECUNOSCÂND importanța întăririi
relației existente între părți în vederea consolidării
cooperării dintre acestea, precum și dorința lor comună de
a-și consolida, aprofunda și diversifica relațiile în domeniile
de interes comun, pe baza egalității, a respectului pentru mediul
natural și a avantajului reciproc, CONFIRMÂNDU-ȘI dorința de a
consolida, în deplin acord cu activitățile întreprinse într-un cadru
regional, cooperarea dintre Uniune și Republica Singapore, pe baza
valorilor comune și a avantajului reciproc, CONFIRMÂNDU-ȘI dorința de a promova
buna înțelegere între Asia și Europa, pe baza egalității, a
respectării normelor culturale și politice ale celuilalt și a
acceptării opiniilor divergente, CONFIRMÂNDU-ȘI dorința de a
consolida relațiile comerciale prin încheierea unui acord de liber schimb, CONSTATÂND că dispozițiile
prezentului acord care se încadrează în domeniul de aplicare al părții
a treia titlul V din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene sunt
obligatorii pentru Regatul Unit și Irlanda, ca părți
contractante distincte și nu ca parte a Uniunii, cu excepția cazului
în care Uniunea împreună cu Regatul Unit și/sau Irlanda au notificat
în comun Singaporelui faptul că Regatul Unit și/sau Irlanda își
asumă obligații ca parte a Uniunii în conformitate cu Protocolul (nr.
21) privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul
de libertate, securitate și justiție, anexat la Tratatul privind
Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene. În cazul în care Regatul Unit și/sau Irlanda încetează
să își asume obligații ca parte a Uniunii în conformitate cu
articolul 4a din Protocolul nr. 21, Uniunea împreună cu Regatul Unit și/sau
Irlanda informează imediat Singapore cu privire la orice modificare a poziției
lor, caz în care acestea au în continuare obligații în temeiul acordului
în nume propriu. Aceleași dispoziții se aplică Danemarcei în
conformitate cu Protocolul (nr. 22) privind poziția Danemarcei, anexat la
tratatele menționate anterior, CONVIN DUPĂ CUM URMEAZĂ: Titlul I
OBIECT ȘI DOMENIU DE APLICARE Articolul
1 Principii
generale 1. Respectarea principiilor
democratice, a statului de drept și a drepturilor fundamentale ale omului,
astfel cum sunt prevăzute în Declarația Universală a Drepturilor
Omului și în alte instrumente internaționale aplicabile în domeniul
drepturilor omului la care părțile participă în calitate de
părți contractante, reprezintă fundamentul politicilor interne și
internaționale ale părților și constituie un element esențial
al prezentului acord. 2. Părțile confirmă
valorile lor comune, astfel cum sunt exprimate în Carta Organizației Națiunilor
Unite (Carta ONU). 3. Părțile
își confirmă angajamentul de a promova dezvoltarea durabilă, de
a coopera în vederea găsirii unor soluții la provocările generate
de schimbările climatice și de globalizare și de a contribui la
realizarea Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului. 4. Părțile își
reafirmă atașamentul față de principiile bunei guvernanțe,
ale statului de drept, inclusiv în ceea ce privește independența
sistemului judiciar și combaterea corupției. 5. Părțile cooperează
în temeiul prezentului acord în conformitate cu actele cu putere de lege și
normele administrative interne ale acestora. Articolul
2 Obiectivele
cooperării În vederea consolidării relațiilor
lor bilaterale, părțile se angajează să poarte un dialog
amplu și să promoveze în continuare cooperarea în domeniile de
interes reciproc. Eforturile lor vor viza, în special: (a) instituirea cooperării în
cadrul tuturor forurilor și organizațiilor regionale și internaționale
relevante; (b) instituirea cooperării privind
combaterea terorismului și a criminalității transnaționale; (c) instituirea cooperării privind
combaterea celor mai grave infracțiuni de interes internațional; (d) instituirea cooperării privind
combaterea proliferării armelor de distrugere în masă și a
vectorilor acestora, precum și a stocării și a comerțului
ilicit cu arme de calibru mic și armament ușor, sub toate aspectele
sale; (e) asigurarea condițiilor
necesare pentru promovarea creșterii și a dezvoltării comerțului
dintre părți, în avantajul reciproc al acestora; (f) instituirea cooperării în
toate domeniile comerciale și investiționale de interes reciproc,
pentru a se facilita fluxurile comerciale și investiționale și
pentru a se preveni și a se înlătura obstacolele din calea comerțului
și a investițiilor, în concordanță și în
complementaritate cu inițiativele regionale în derulare și viitoare
ale UE-ASEAN; (g) instituirea cooperării în domeniul justiției,
libertății și securității, inclusiv în ceea ce privește
statul de drept și cooperarea judiciară, protecția datelor,
migrația, traficul de migranți și de persoane, combaterea
criminalității transnaționale organizate, a spălării
de bani și a drogurilor ilicite; (h) instituirea cooperării în
toate celelalte sectoare de interes reciproc, în special în ceea ce privește
vama, politica macroeconomică și instituțiile financiare,
domeniul fiscal, politica industrială și întreprinderile mici și
mijlocii, societatea informațională, știința și
tehnologia, energia, transporturile, educația și cultura, mediul și
resursele naturale, sănătatea și statistica; (i) creșterea participării
actuale și încurajarea participării viitoare a Republicii Singapore
la programele de cooperare ale Uniunii de pe întreg teritoriul Asiei; (j) sporirea rolului și a
vizibilității fiecărei părți în regiunile celeilalte
părți; (k) instituirea unui dialog constant în
vederea unei mai bune înțelegeri reciproce a societății
celuilalt și a conștientizării diferitelor puncte de vedere
culturale, religioase și societale din Asia și Europa. Titlul
II COOPERAREA
BILATERALĂ, REGIONALĂ ȘI INTERNAȚIONALĂ Articolul
3 Cooperarea
în cadrul organizațiilor regionale și internaționale 1. Părțile se angajează
să facă schimb de opinii și să coopereze în cadrul
forurilor și al organizațiilor regionale și internaționale,
cum ar fi ONU, Dialogul UE-ASEAN, Forumul regional al ASEAN, Reuniunea
Asia-Europa (ASEM) și Organizația Mondială a Comerțului
(OMC), atunci când convin că un astfel de schimb și o astfel de
cooperare aduc beneficii reciproce. 2. Părțile convin, de
asemenea, să promoveze cooperarea în aceste domenii între grupurile de
reflecție, mediile academice, organizațiile neguvernamentale și
media, prin organizarea de seminare, conferințe și alte activități
conexe, cu condiția ca o astfel de cooperare să aibă la
bază consensul reciproc. Articolul
4 Cooperarea
regională și bilaterală 1. Pentru fiecare domeniu de dialog și
de cooperare din cadrul prezentului acord, acordându-se totodată o atenție
corespunzătoare aspectelor care țin de cooperarea bilaterală,
cele două părți vor conveni să desfășoare
activitățile aferente la nivel bilateral sau regional sau prin
combinarea ambelor cadre. În alegerea cadrului adecvat, părțile vor
avea în vedere obținerea unui impact maxim asupra partenerilor UE și
ai ASEAN, precum și sporirea implicării acestora, concomitent cu
utilizarea optimă a resurselor disponibile, luarea în considerare a
fezabilității politice și instituționale și asigurarea
coerenței cu alte activități la care participă parteneri ai
UE și ai ASEAN. 2. Dacă este cazul, părțile
pot să decidă extinderea sprijinului financiar pentru a include
activitățile de cooperare în domeniile care fac obiectul prezentului
acord sau care au legătură cu acesta, în conformitate cu procedurile și
resursele lor financiare. Această cooperare poate să includă, în
special, organizarea unor programe de formare, ateliere și seminare,
schimburi de experți, studii și alte acțiuni convenite de
către părți. Titlul
III COOPERAREA
ÎN DOMENIUL STABILITĂȚII INTERNAȚIONALE, AL JUSTIȚIEI, AL
SECURITĂȚII ȘI AL DEZVOLTĂRII Articolul
5 Cooperarea
în materie de combatere a terorismului Părțile reafirmă importanța
luptei împotriva terorismului, în conformitate cu statul de drept și cu
obligațiile care le revin în temeiul Cartei ONU, al rezoluțiilor
CSONU relevante și al dreptului internațional, inclusiv al legislației
aplicabile privind drepturile omului, refugiații și dreptul umanitar
internațional. În acest context și
având în vedere Strategia globală a ONU de combatere a terorismului,
prevăzută în Rezoluția nr. 60/288 a Adunării Generale a ONU
din 8 septembrie 2006, precum și în Declarația comună UE -
ASEAN din 28 ianuarie 2003 privind cooperarea pentru combaterea terorismului,
părțile convin să coopereze în materie de prevenire și
reprimare a terorismului, în special, după cum urmează: (a) în
cadrul punerii integrale în aplicare a Rezoluției 1373 a CSONU și a
altor rezoluții ale ONU, convenții și instrumente internaționale
aplicabile; (b) prin
schimbul de informații cu privire la grupurile teroriste și rețelele
de sprijin ale acestora, în conformitate cu dreptul național și
internațional aplicabil; (c) prin
schimbul de opinii cu privire la mijloacele și metodele utilizate pentru
combaterea terorismului, inclusiv în domeniile tehnice și în materie de
formare, precum și prin schimbul de experiență referitor la
prevenirea terorismului; (d) prin
cooperare, în vederea aprofundării consensului internațional
referitor la lupta împotriva terorismului și a cadrului normativ al
acestuia, precum și prin ajungerea cât mai curând posibil la un acord
asupra Convenției generale privind terorismul internațional, astfel
încât să se completeze instrumentele existente ale ONU în materie de combatere
a terorismului; (e) prin
promovarea cooperării între statele membre ale ONU în vederea punerii
efective în aplicare a Strategiei globale a ONU de combatere a terorismului
prin toate mijloacele corespunzătoare; (f) prin
schimbul de cele mai bune practici în domeniul protecției drepturilor
omului în cadrul luptei împotriva terorismului. Părțile convin asupra faptului
că acțiunile de cooperare în temeiul prezentului articol vor fi
permise în conformitate cu actele cu putere de lege și normele administrative
interne ale acestora. Articolul
6 Punerea
în aplicare a obligațiilor internaționale în scopul pedepsirii infracțiunilor
grave de interes internațional 1. Părțile reafirmă
faptul că cele mai grave infracțiuni de interes pentru întreaga
comunitate internațională nu trebuie să rămână
nepedepsite și că trebuie să se asigure urmărirea
penală eficace a acestor infracțiuni, prin adoptarea de măsuri
la nivel național și în conformitate cu obligațiile internaționale
existente ale părților, prin intermediul cooperării cu
tribunalele internaționale instituite în acest scop. 2. Părțile consideră
că înființarea și funcționarea efectivă a tribunalelor
respective constituie o evoluție importantă pentru pacea și
justiția internațională. Părțile convin să
coopereze pentru a face schimb de experiență și de cunoștințe
tehnice de specialitate în ceea ce privește modificările juridice
necesare pentru punerea în aplicare și îndeplinirea obligațiilor
internaționale care le revin. 3. Părțile recunosc importanța
Curții Penale Internaționale în contextul combaterii impunității
și convin să poarte un dialog privind funcționarea corectă și
independentă a acestei Curți. Articolul 7 Combaterea
proliferării armelor de distrugere în masă 1. Părțile consideră
că proliferarea armelor de distrugere în masă și a vectorilor
acestora, atât către actori statali, cât și către actori
nestatali, reprezintă una dintre cele mai grave amenințări la
adresa stabilității și a securității internaționale.
2. Prin urmare, părțile
convin să coopereze și să contribuie la combaterea
proliferării ADM și a vectorilor acestora prin respectarea
deplină și punerea în aplicare la nivel național a obligațiilor
care le revin în temeiul tratatelor și al acordurilor internaționale
de dezarmare și neproliferare și al altor rezoluții ale ONU și
instrumente internaționale aplicabile la care părțile sunt
părți contractante. Părțile convin că această
dispoziție constituie un element esențial al prezentului acord. 3. Mai mult, părțile convin
să coopereze și să contribuie la combaterea proliferării
ADM și a vectorilor acestora prin: (a) luarea de măsuri de către fiecare parte, după caz,
pentru a semna, a ratifica sau a adera și a pune în aplicare pe deplin
toate celelalte instrumente internaționale relevante pentru lupta împotriva
proliferării ADM și (b) instituirea unui sistem eficace de
control al exporturilor la nivel național, care să controleze
exporturile și tranzitul mărfurilor legate de ADM, inclusiv un
control al utilizării finale a produselor/tehnologiilor cu dublă
utilizare în ceea ce privește ADM, și care să prevadă
mijloace eficace de punere în aplicare din punct de vedere juridic sau
administrativ, inclusiv sancțiuni eficiente și măsuri preventive
împotriva încălcării procedurii de control al exporturilor. 4. În cadrul cooperării, părțile
convin să poarte cu regularitate un dialog privind aspectele legate de
combaterea proliferării AMD. Un astfel de dialog poate să aibă
loc la nivel regional. Articolul
8 Arme
de calibru mic și armament ușor (SALW) 1. Părțile recunosc că
fabricarea, transferul și circulația ilicite a armelor de calibru mic
și a armamentului ușor, inclusiv a muniției aferente, precum și
acumularea excesivă și răspândirea necontrolată a acestora
reprezintă în continuare o amenințare importantă pentru pacea și
securitatea internațională. 2. Părțile convin să
respecte și să pună în aplicare pe deplin obligațiile care
le revin în ceea ce privește combaterea comerțului ilicit cu SALW,
inclusiv cu muniția aferentă, în temeiul acordurilor internaționale
la care sunt părți contractante și al rezoluțiilor
relevante ale CSONU, precum și în temeiul angajamentelor asumate în cadrul
altor instrumente internaționale aplicabile în acest domeniu, cum ar fi
Programul de acțiune al ONU pentru prevenirea, combaterea și
eradicarea comerțului ilicit cu arme de calibru mic și armament ușor
în toate aspectele sale. 3. Părțile se angajează
să coopereze și să asigure coordonarea, complementaritatea și
sinergia eforturilor lor, în conformitate cu obligațiile lor internaționale
de combatere a comerțului ilicit cu SALW, inclusiv cu muniția
aferentă, la nivel mondial, regional, subregional și național și
convin să instituie un dialog periodic care să însoțească și
să consolideze acest demers. Titlul IV COOPERAREA
ÎN DOMENIUL COMERȚULUI ȘI AL INVESTIȚIILOR Articolul
9 Principii
generale 1. Părțile se angajează
într-un dialog bilateral în domeniul comerțului și al investițiilor
în vederea consolidării și dezvoltării sistemului comercial
multilateral și a comerțului bilateral dintre părți. 2. În
acest scop, părțile pun în aplicare cooperarea lor reciprocă în
domeniul comerțului și al investițiilor inclusiv prin
intermediul Acordului de liber schimb. Acordul
menționat este un acord specific de punere în aplicare a dispozițiilor
privind comerțul din prezentul acord și face parte integrantă
din relațiile bilaterale în ansamblul lor și din cadrul instituțional
comun, astfel cum se prevede la articolul 43 alineatul (3). 3. Părțile își pot
dezvolta relațiile comerciale și investiționale abordând,
printre altele, domeniile menționate la articolele 10-16. Articolul
10 Chestiuni
sanitare și fitosanitare (SPS) Părțile pot să poarte discuții
și să facă schimb de informații cu privire la legislație
și proceduri de certificare și de inspecție, în special în
cadrul Acordului privind aplicarea măsurilor sanitare și fitosanitare
prevăzute în anexa 1A la Acordul de la Marrakesh privind constituirea
Organizației Mondiale a Comerțului, încheiat la Marrakesh la 15
aprilie 1994. Cooperarea poate să se refere la
următoarele aspecte: (a) rezolvarea problemelor sanitare și
fitosanitare bilaterale ridicate de una dintre părți; (b) schimbul de informații privind
chestiuni sanitare și fitosanitare; (c) promovarea utilizării
standardelor internaționale, în cazul în care acestea există, și (d) instituirea unui mecanism de dialog
privind cele mai bune practici în materie de standarde și proceduri de
testare și de certificare și evaluarea standardelor regionale sau naționale
în vederea stabilirii echivalenței acestora. Articolul
11 Bariere
tehnice în calea comerțului (BTC) Părțile vor promova utilizarea
standardelor internaționale, vor coopera și vor face schimb de
informații cu privire la standarde, proceduri de evaluare a
conformității și reglementări tehnice, în special în cadrul
Acordului OMC privind barierele tehnice în calea comerțului. Articolul
12 Vamă 1. Părțile fac schimb de
experiență și analizează posibilitățile de
simplificare a procedurilor de import și de export, precum și a altor
proceduri vamale, de asigurare a transparenței regimului vamal și a
reglementărilor în domeniul comercial, de dezvoltare a cooperării în
domeniul vamal și de instituire a unor mecanisme de asistență
eficace pentru a promova convergența opiniilor și acțiunile
comune în contextul inițiativelor internaționale relevante, inclusiv
facilitarea comerțului. 2. Părțile vor acorda o atenție
specială consolidării securității și siguranței
comerțului internațional, având o abordare echilibrată între
facilitarea comerțului și combaterea fraudei și a neregulilor. Articolul
13 Investiții Părțile pot să încurajeze
dezvoltarea unui mediu atrăgător și stabil pentru investiții
reciproce, printr-un dialog consecvent menit să sporească înțelegerea
și cooperarea în domeniul investițiilor, să exploreze mecanisme
administrative de facilitare a fluxurilor de investiții și să
promoveze norme stabile, transparente, deschise și nediscriminatorii
pentru investitori. Articolul
14 Politica
în domeniul concurenței Părțile
pot să promoveze instituirea și aplicarea efectivă a normelor în
materie de concurență, precum și difuzarea informațiilor,
în vederea promovării transparenței și a securității
juridice pentru întreprinderile care își desfășoară
activitatea pe piețele lor. Articolul
15 Servicii Părțile pot să stabilească
un dialog consecvent, având drept principal obiectiv schimbul de informații
cu privire la cadrul lor de reglementare, promovarea accesului reciproc la piețele
lor, promovarea accesului la sursele de capital și de tehnologie, precum și
promovarea comerțului în domeniul serviciilor între ambele regiuni și
pe piețele țărilor terțe. Articolul
16 Protecția
proprietății intelectuale Părțile acordă o importanță
deosebită drepturilor de proprietate intelectuală[1], recunoscând importanța
crescândă a acestora pentru crearea de produse, servicii și
tehnologii inovatoare în țările lor, și convin să continue
să coopereze și să facă schimb de informații
neconfidențiale privind activitățile și proiectele
convenite de comun acord, cu scopul de a promova, a proteja și a asigura
respectarea acestor drepturi, inclusiv în ceea ce privește eficacitatea și
eficiența acțiunilor întreprinse de autoritățile vamale în
vederea punerii lor în aplicare. Titlul V COOPERAREA
ÎN DOMENIUL JUSTIȚIEI, LIBERTĂȚII ȘI SECURITĂȚII Articolul
17 Statul de drept și cooperarea juridică 1. În cadrul cooperării lor în
domeniul justiției, libertății și securității,
părțile acordă o importanță deosebită
promovării statului de drept și consolidării instituțiilor
la toate nivelurile, în special în domeniul aplicării legii și al
administrării justiției. 2. Cooperarea dintre părți
va include, de asemenea, schimbul reciproc de informații referitoare la
sistemele juridice și la legislație. Articolul
18 Protecția
datelor 1. Părțile convin să
instituie un dialog pentru a îmbunătăți protecția datelor
cu caracter personal, cu referire la cele mai bune principii și practici
internaționale, cum ar fi cele prevăzute de Orientările ONU
privind reglementarea fișierelor informatizate de date cu caracter
personal (Rezoluția nr. 45/95 din 14 decembrie 1990 a Adunării
Generale a ONU). 2 Cooperarea privind protecția
datelor cu caracter personal poate să vizeze, inter alia, schimbul
de informații și de cunoștințe de specialitate. Articolul
19 Migrația 1. Părțile reafirmă
importanța gestionării comune a fluxurilor de migrație între
teritoriile lor. 2. Părțile stabilesc un
mecanism de dialog privind aspectele legate de migrație, inclusiv migrația
legală și ilegală, traficul de migranți și de persoane
și chestiuni legate de protecția internațională a
persoanelor care au nevoie de aceasta. Orice astfel de dialog se bazează
pe o ordine de zi, pe condiții și pe aspecte convenite de comun
acord. 3. Fiecare parte poate, după cum
consideră adecvat, să includă aspectele legate de migrație
în strategiile sale de dezvoltare economică și socială din
perspectiva sa în calitate de țară de origine, de tranzit și/sau
de destinație a migranților. 4. Cooperarea dintre părți
se bazează pe o evaluare a nevoilor specifice ale părților,
efectuată prin consultare reciprocă între părți. Părțile
convin că o astfel de cooperare va fi permisă în temeiul actelor cu
putere de lege, al normelor administrative și al procedurilor în vigoare
ale Uniunii și în temeiul celor naționale. O astfel de cooperare poate
viza, în special: (a) cauzele profunde ale migrației; (b) definirea și punerea în
aplicare de către fiecare parte a obligațiilor care îi revin în
temeiul dreptului internațional în ceea ce privește aspectele legate
de migrație, inclusiv protecția internațională a
persoanelor care au nevoie de aceasta; (c) normele în materie de admisie,
precum și drepturile și statutul persoanelor admise, tratamentul
echitabil, educația, formarea și integrarea persoanelor aflate în
situație de ședere legală și care nu sunt resortisanți,
măsurile de combatere a rasismului și a xenofobiei; (d) instituirea unei
politici preventive și eficace împotriva migrației ilegale, a
traficului de migranți și de persoane, inclusiv a unor mijloace de
combatere a rețelelor de traficanți de migranți și de
persoane, precum și de asigurare a protecției
victimelor acestui tip de trafic; (e) returnarea, în condiții umane și
demne, a persoanelor aflate în situație de ședere ilegală,
inclusiv promovarea returnării voluntare a acestora; (f) aspecte identificate ca fiind de
interes reciproc în domeniul vizelor și al securității
documentelor de călătorie; (g) aspecte identificate ca fiind de
interes reciproc în domeniul controalelor la frontiere. 5. În cadrul cooperării care vizează prevenirea și controlul
imigrației ilegale, părțile convin, de asemenea, că: (a) Republica Singapore readmite pe
oricare dintre resortisanții săi prezenți ilegal pe teritoriul
unui stat membru, la cererea acestuia din urmă și fără alte
formalități, după stabilirea cetățeniei, și (b) fiecare stat membru readmite pe
oricare dintre resortisanții săi prezenți ilegal pe teritoriul
Republicii Singapore, la cererea acesteia din urmă și fără
alte formalități, după stabilirea cetățeniei. Statele membre și Republica Singapore vor
elibera propriilor resortisanți documentele de identitate
corespunzătoare în acest scop. În cazul în care persoana care urmează
să fie readmisă nu deține niciun document sau altă
dovadă a cetățeniei sale, reprezentanțele diplomatice și
consulare competente ale părții care urmează să
readmită persoana respectivă (fie aceasta statul membru sau Republica
Singapore), la cererea celeilalte părți (fie aceasta Republica
Singapore sau statul membru) chestionează persoana respectivă în
vederea stabilirii cetățeniei sale. 6. Părțile convin să
negocieze, la cerere, încheierea unui acord între Uniune și Republica
Singapore care să reglementeze readmisia resortisanților Republicii
Singapore și a resortisanților statelor membre, a resortisanților
țărilor terțe și a apatrizilor. Articolul
20 Combaterea
criminalității organizate Părțile convin să coopereze în
ceea ce privește combaterea criminalității organizate și a
corupției. Cooperarea respectivă are, în special, scopul de a pune în
aplicare și de a promova, după caz, standarde și instrumente
internaționale relevante, cum ar fi Convenția ONU împotriva
criminalității transnaționale organizate și Convenția
ONU împotriva corupției. Articolul
21 Cooperarea
în domeniul combaterii spălării de bani și a finanțării
terorismului 1. Părțile convin asupra
necesității de a colabora pentru a împiedica utilizarea sistemelor
lor financiare în scopul spălării de venituri rezultate în urma
desfășurării unor activități infracționale, în
conformitate cu recomandările relevante ale Grupului de Acțiune
Financiară Internațională (GAFI). 2. Părțile vor face schimb
de cunoștințe de specialitate în domenii cum ar fi elaborarea și
punerea în aplicare a reglementărilor, precum și funcționarea
eficientă a standardelor și a mecanismelor adecvate. 3. În special, cooperarea permite, în
cea mai mare măsură posibilă, schimburile de informații și
de cunoștințe de specialitate relevante referitoare la adoptarea de
standarde adecvate pentru combaterea spălării de bani și a finanțării
terorismului, echivalente cu cele adoptate de organismele internaționale
care își desfășoară activitatea în acest domeniu, cum ar fi
GAFI. Articolul 22 Cooperarea
în domeniul combaterii drogurilor ilicite 1. Părțile cooperează
în vederea asigurării unei abordări echilibrate, pe baza unei
coordonări eficace între autoritățile competente, inclusiv,
după caz, între autoritățile din sectoarele
sănătății, justiției, afacerilor interne și
vămilor, având ca obiectiv reducerea ofertei, a traficului și a
cererii de droguri ilegale, precum și a consecințelor nefaste ale
consumului de droguri asupra indivizilor și a societății în
ansamblul său. De asemenea, părțile vor conlucra pentru a
preveni cu mai mare eficacitate deturnarea precursorilor drogurilor. 2. Părțile convin asupra
modalităților de cooperare în vederea atingerii acestor obiective. Acțiunile
se bazează pe principii stabilite de comun acord, conforme cu dispozițiile
convențiilor internaționale în domeniu, cu Declarația
politică și cu Declarația specială privind principiile
directoare pentru reducerea cererii de droguri, aprobate în cadrul sesiunii
speciale a Adunării Generale a ONU privind drogurile din iunie 1998,
precum și cu Declarația politică și cu Planul de acțiune
privind cooperarea internațională în direcția unei strategii integrate
și echilibrate de combatere a problemei drogurilor la nivel mondial,
adoptate în cadrul celei de a 52-a sesiuni a Comisiei ONU privind
stupefiantele, din martie 2009. 3. Părțile vor face schimb
de cunoștințe de specialitate în domenii cum ar fi elaborarea legislației
și a politicilor naționale, înființarea de instituții și
de centre de informare naționale, formarea personalului, cercetarea în
domeniul drogurilor și prevenirea deturnării precursorilor folosiți
pentru producerea ilicită de narcotice și substanțe
psihotropice. Titlul
VI COOPERAREA
ÎN ALTE SECTOARE Articolul
23 Cooperarea
în domeniul drepturilor omului 1. Părțile convin să
coopereze, în cazul în care s-a convenit reciproc astfel, în ceea ce privește
promovarea și asigurarea protecției efective a drepturilor omului,
inclusiv punerea în practică a instrumentelor internaționale
aplicabile privind drepturile omului la care părțile sunt părți
contractante. 2. Acest tip de cooperare poate
să includă, inter alia: (a) promovarea drepturilor omului și
educația în acest domeniu; (b) consolidarea
instituțiilor naționale și regionale competente, cu atribuții
în domeniul drepturilor omului; (c) instituirea unui dialog constructiv
și amplu cu privire la drepturile omului; (d) consolidarea
cooperării dintre instituțiile din cadrul ONU cu atribuții în
domeniul drepturilor omului. Articolul
24 Cooperarea
în domeniul serviciilor financiare Părțile
se angajează să încurajeze cooperarea în domeniul serviciilor
financiare, cu privire la aspecte de interes comun, în cadrul programelor și
al legislației lor și, dacă este cazul, în conformitate cu
dispozițiile relevante din Acordul de liber schimb menționat la
articolul 9 alineatul (2). O astfel de cooperare se desfășoară
între autoritățile de reglementare și de supraveghere
financiară ale Uniunii și cele ale Republicii Singapore pe teme de
reglementare și supraveghere financiară. Autoritățile de
reglementare și de supraveghere financiară se consultă reciproc
pentru a stabili cele mai adecvate mijloace de cooperare. Articolul
25 Dialogul
în domeniul politicii economice 1. Părțile convin să
coopereze în vederea promovării schimbului de informații cu privire
la tendințele și politicile lor economice, precum și în vederea
promovării schimbului de experiență în ceea ce privește
coordonarea politicilor economice în contextul cooperării și al
integrării economice regionale. 2. Părțile se angajează
să aprofundeze dialogul dintre autoritățile lor pe teme
economice care, conform celor convenite de părți, pot să
includă domenii cum ar fi politica monetară, politica fiscală
(inclusiv impozitarea), finanțele publice, stabilizarea
macroeconomică și datoria externă. Articolul
26 Cooperarea
în domeniul fiscal 1. În vederea consolidării și
a dezvoltării activităților economice, ținând seama
totodată de necesitatea elaborării unui cadru de reglementare
corespunzător, părțile recunosc și se angajează
să pună în aplicare principiile bunei guvernanțe în domeniul
fiscal, astfel cum se prevede la alineatele (2) și (3). 2. În acest scop, conform competențelor
pe care le dețin, părțile recunosc importanța combaterii
practicilor fiscale dăunătoare, stabilite de comun acord; părțile
vor îmbunătăți cooperarea internațională în domeniul
fiscal în vederea combaterii evaziunii fiscale și vor pune în aplicare
standardul convenit la nivel internațional în ceea ce privește
transparența și schimbul de informații în scopuri fiscale,
astfel cum este stabilit în Convenția-model din 2008 a OCDE pentru
evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe capital,
cu scopul de a permite aplicarea efectivă a normelor lor fiscale. 3. Părțile convin că
punerea în aplicare a acestor principii are loc, în special, în cadrul
acordurilor fiscale bilaterale existente sau viitoare dintre Republica Singapore
și statele membre. Articolul
27 Cooperarea
în materie de politică industrială și IMM-uri 1. Părțile, luând în
considerare politicile și obiectivele lor economice, convin să
promoveze cooperarea în materie de politică industrială în toate
domeniile pe care le consideră adecvate, în special pentru a
îmbunătăți competitivitatea întreprinderilor mici și
mijlocii (IMM-uri). 2. Această cooperare constă
în: (a) schimb de informații și
de experiență cu privire la crearea de condiții-cadru care
să permită îmbunătățirea competitivității
IMM-urilor; (b) promovarea responsabilității
și a răspunderii sociale a întreprinderilor și încurajarea
practicilor comerciale responsabile, inclusiv consumul și producția
durabile. Această cooperare este completată de o perspectivă a
consumatorului, de exemplu cu privire la informațiile despre produs și
la rolul consumatorului pe piață; (c) promovarea contactelor dintre
operatorii economici, încurajarea investițiilor comune și înființarea
de întreprinderi comune și de rețele de informare, în special prin
programele orizontale existente ale Uniunii, stimulându-se, în special,
transferurile de tehnologie soft și hard între parteneri și (d) facilitarea accesului la finanțare,
furnizarea de informații și stimularea inovării. 3. Părțile vor încuraja
consolidarea relațiilor dintre sectoarele private ale ambelor părți
în cadrul unor foruri noi sau în cadrul celor existente, inclusiv prin
mecanisme menite să sprijine ambele părți în promovarea internaționalizării
IMM-urilor. Articolul
28 Societatea
informațională 1. Recunoscând faptul că
tehnologiile informațiilor și comunicațiilor (TIC) constituie
elemente-cheie ale vieții moderne și au o importanță
vitală pentru dezvoltarea economică și socială, părțile
se angajează să își coordoneze politicile în acest domeniu, în
vederea promovării dezvoltării economice. 2. Cooperarea în acest domeniu se va
axa, în special, pe următoarele aspecte: (a) participarea la dialogul regional
global, cu privire la diferite aspecte ale societății informaționale,
în special politicile privind comunicațiile electronice și cele mai
bune practici de reglementare în domenii care includ, fără a se
limita la acestea, acordarea de licențe pentru servicii de telecomunicații,
introducerea unor noi servicii de comunicare a informațiilor, cum ar fi
serviciile de telefonie prin internet, eliminarea mesajelor de tip spam,
controlul comportamentului furnizorului dominant, precum și creșterea
transparenței și a eficienței autorității de
reglementare; (b) interconectivitatea și interoperabilitatea
rețelelor și ale serviciilor părților; (c) standardizarea și diseminarea
de noi tehnologii ale informațiilor și comunicațiilor; (d) promovarea cooperării între
părți în ceea ce privește cercetarea în domeniul TIC; (e) cooperarea în cadrul unor proiecte
comune de cercetare în domeniul TIC; (f) aspecte legate de securitatea
societății informaționale, convenite de comun acord, și (g) evaluarea conformității
echipamentelor de telecomunicații (inclusiv a echipamentelor radio). Articolul
29 Cooperarea
în domeniul audiovizual și în domeniul media Părțile convin să promoveze
cooperarea în domeniul audiovizual și în domeniul media, în general.
Activitățile de cooperare vor include, fără a se limita la
acestea: (a) schimbul de opinii privind politica
în domeniul audiovizual și în domeniul media; (b) organizarea comună de
evenimente de interes reciproc; (c) activități comune de
formare și (d) facilitarea coproducțiilor și
inițierea de discuții cu privire la acordurile de coproducție
audiovizuală. Articolul
30 Cooperarea
științifică și tehnologică 1. Părțile încurajează,
dezvoltă și facilitează cooperarea în domeniul științei,
al tehnologiei și al inovării în sectoare de interes reciproc, în
conformitate cu legislația și reglementările ambelor părți.
2. Scopurile acestei cooperări
sunt următoarele: (a) încurajarea schimbului de informații
în materie de știință, tehnologie și inovare, precum și
în materie de politici și programe; (b) promovarea unor relații de
durată între comunitățile științifice, centrele de
cercetare, universitățile și industriile părților; (c) promovarea formării și a
mobilității cercetătorilor și a studenților din
instituțiile de învățământ superior. 3. Sub rezerva discuțiilor dintre
părți și în consultare cu agențiile de finanțare a
cercetării din fiecare țară, cooperarea poate lua forma unor
proiecte comune de cercetare și/sau a unor schimburi, reuniuni, ateliere și
activități de formare pentru oameni de știință și
studenți din instituțiile de învățământ superior, prin
intermediul unor programe de mobilitate internațională care să
asigure diseminarea maximă a rezultatelor cercetării. 4. În cadrul acestei cooperări,
părțile promovează participarea activă a instituțiilor
lor de învățământ superior, a centrelor lor de cercetare și
a sectoarelor lor de producție, inclusiv a IMM-urilor. 5. Părțile convin să
depună eforturi pentru creșterea gradului de informare privind
posibilitățile de cooperare științifică și
tehnologică pe care le oferă programele lor. Articolul
31 Energie 1. Părțile se angajează
să consolideze cooperarea în sectorul energetic în vederea: (a) diversificării surselor de
aprovizionare cu energie și a dezvoltării formelor noi sau
regenerabile de energie, pe baze comerciale; (b) utilizării raționale a
energiei, în special prin promovarea gestionării cererii; (c) promovării transferului de
tehnologie în vederea utilizării eficiente a energiei; (d) combaterii schimbărilor
climatice, inclusiv prin stabilirea de tarife pentru emisiile de carbon; (e) intensificarea consolidării
capacităților, inclusiv eventuale acțiuni de formare și
facilitarea investițiilor în domeniul energetic, în baza unor norme
transparente, nediscriminatorii și compatibile cu piața; (f) promovării concurenței pe
piața energiei. 2. În acest scop, părțile se
angajează să promoveze contactele între entitățile de
planificare energetică relevante și efectuarea unor activități
comune de cercetare între institutele de cercetare și universități,
în special în cadrul forurilor regionale relevante. Ambele părți vor
analiza în continuare posibilitățile de consolidare a cooperării
în domeniul siguranței și al securității nucleare, cu
respectarea cadrelor lor juridice și a politicilor lor în vigoare. În
temeiul articolului 34 și având în vedere concluziile Summitului mondial
privind dezvoltarea durabilă, care a avut loc la Johannesburg în 2002,
părțile se pot angaja să analizeze legăturile dintre
accesul la servicii energetice la un preț convenabil și dezvoltarea
durabilă. Aceste activități pot să fie promovate în colaborare
cu Inițiativa Uniunii Europene în domeniul energiei, lansată la
Summitul mondial privind dezvoltarea durabilă. Articolul 32 Transporturi 1. Părțile convin să își
consolideze în continuare, de comun acord, cooperarea în toate domeniile
relevante ale politicii în sectorul transporturilor, în vederea
îmbunătățirii circulației mărfurilor și a
pasagerilor, a promovării siguranței și a securității,
a combaterii pirateriei și a jafurilor armate împotriva navelor, a
promovării protecției mediului și a standardelor ridicate în
materie de operare și a creșterii eficienței sistemelor lor de
transport. Părțile reamintesc acordul menționat
la articolul 1 alineatul (5) și reafirmă că, în toate domeniile
relevante ale transporturilor, activitatea de cooperare se va desfășura
în conformitate cu actele cu putere de lege și
normele administrative interne ale acestora. 2. Cooperarea dintre părți
în temeiul alineatului (1) are scopul de a promova: (a) schimbul de informații cu
privire la propriile politici în domeniul transporturilor, în special în
legătură cu transportul urban și cu interconexiunea și
interoperabilitatea rețelelor de transport multimodal, precum și cu
gestionarea căilor ferate, a porturilor și a aeroporturilor; (b) utilizarea sistemelor globale de
navigație prin satelit, punându-se accentul pe aspecte de interes reciproc
privind reglementarea, dezvoltarea industrială și dezvoltarea pieței; (c) dialogul în sectorul transportului
aerian, în scopul de a consolida cooperarea în materie de politică în
domeniul aviației și în vederea întreprinderii de acțiuni comune
în sfera serviciilor de transport aerian, prin, inter alia, negocierea și
punerea în aplicare a acordurilor. Părțile își vor dezvolta în
continuare relațiile și, după caz, vor analiza posibilitatea de
a încheia în viitor un acord global privind serviciile aeriene. De asemenea,
ori de câte ori va fi reciproc avantajos, părțile vor consolida
cooperarea tehnică și în materie de reglementare în domenii cum ar fi
siguranța și securitatea aeriană, gestionarea traficului aerian,
inclusiv ecologizarea acestuia, aplicarea dreptului concurenței și
reglementarea economică a sectorului transportului aerian, în vederea
sprijinirii convergenței normative, a înlăturării obstacolelor
din calea activităților economice și a intensificării
dialogului privind aspectele legate de mediu din domeniul aviației, cum ar
fi utilizarea instrumentelor de piață pentru combaterea
încălzirii globale, inclusiv prin comercializarea de certificate de
emisii. Pe aceste baze, părțile vor analiza posibilitățile
de intensificare a cooperării în domeniul aviației civile; (d) dialogul în domeniul serviciilor de
transport maritim, care vizează accesul nerestricționat pe piețele
maritime internaționale și la comerțul maritim internațional
pe o bază comercială și nediscriminatorie și în vederea
sprijinirii angajamentelor de eliminare progresivă a sistemelor existente
de rezervare a încărcăturii, abținerea de la introducerea unor
clauze de partajare a încărcăturilor, acordarea în cadrul serviciilor
de transport maritim, inclusiv a serviciilor auxiliare, a clauzei tratamentului
național în ceea ce privește accesul la serviciile auxiliare și
la serviciile portuare pentru navele care arborează pavilionul celeilalte
părți sau sunt operate de resortisanți sau de societăți
ale celeilalte părți, precum și dreptul de prestare a
serviciilor de transport de la expeditor la client („door-to-door”) și (e) punerea în aplicare a standardelor
de securitate, siguranță și prevenire a poluării, în
special în ceea ce privește transportul maritim și aerian, în
conformitate cu dispozițiile convențiilor internaționale în
domeniu, la care părțile sunt părți semnatare, inclusiv
cooperarea în cadrul forurilor internaționale corespunzătoare, în
scopul îmbunătățirii punerii în aplicare a reglementărilor
internaționale. Articolul 33 Educație
și cultură 1. Părțile convin să
promoveze cooperarea în domeniul educației și al culturii, cu
respectarea deplină a diversității acestora, pentru o mai
bună înțelegere și cunoaștere reciprocă a culturilor
lor. 2. Părțile se angajează
să adopte măsurile corespunzătoare pentru promovarea
schimburilor culturale și desfășurarea de inițiative comune
în diferite domenii culturale, inclusiv prin organizarea în comun a unor
evenimente culturale. În această privință, părțile
convin, de asemenea, să sprijine în continuare activitățile
Fundației Asia-Europa. 3. Părțile convin să se
consulte și să coopereze în cadrul forurilor internaționale
relevante, cum ar fi Organizația Națiunilor Unite pentru Educație,
Știință și Cultură, în vederea urmăririi
obiectivelor comune și a promovării diversității culturale.
4. De asemenea, părțile
acordă o atenție deosebită măsurilor menite să creeze
legături permanente între agențiile lor specializate și să
încurajeze schimbul de informații, de knowhow, de studenți, de experți,
de tineri și de lucrători tineri, precum și de resurse tehnice,
valorificând facilitățile oferite de programele Uniunii în Asia de
Sud-Est în domeniul educației și al culturii, precum și experiența
acumulată de ambele părți în acest domeniu. 5. Părțile încurajează
extinderea schimburilor și a cooperării între instituțiile lor
de învățământ pentru promovarea înțelegerii, a cunoașterii
și a aprecierii reciproce a culturilor, a economiilor și a sistemelor
lor sociale. În special, părțile se angajează să faciliteze
mobilitatea studenților și a oamenilor de știință în
cadrul programului Erasmus Mundus sau al altor programe similare. Articolul
34 Mediu
și resurse naturale 1. Părțile convin asupra
necesității de a conserva și de a gestiona în mod durabil
resursele naturale și diversitatea biologică, ca fundament al
dezvoltării generațiilor actuale și viitoare. 2. Punerea în aplicare a rezultatelor
Conferinței ONU privind mediul și dezvoltarea din 1992, ale Summitului
mondial privind dezvoltarea durabilă din 2002 și ale Conferinței
ONU privind dezvoltarea durabilă din 2012 va fi luată în considerare
în toate activitățile întreprinse de părți în temeiul
prezentului acord. 3. Părțile se angajează
să continue cooperarea cu privire la protecția mediului, inclusiv
prin schimbul de cele mai bune practici în domenii cum ar fi: (a) schimbările climatice și
eficiența energetică; (b) tehnologiile de mediu și
tehnologiile curate, în special cele care sunt sigure și durabile; (c) consolidarea capacităților
în materie de negociere și punere în aplicare a acordurilor multilaterale
de mediu; (d) mediul marin și cel costier; (e) combaterea exploatării
forestiere ilegale și a comerțului aferent, precum și promovarea
gestionării durabile a pădurilor. Articolul 35 Ocuparea
forței de muncă și afaceri sociale 1. Părțile convin să
intensifice cooperarea în domeniul ocupării forței de muncă și
al afacerilor sociale, inclusiv cooperarea privind coeziunea regională și
socială, sănătatea și securitatea la locul de muncă,
egalitatea de șanse între femei și bărbați, munca
decentă și dialogul social, în vederea consolidării dimensiunii
sociale a globalizării. 2. Părțile reafirmă
necesitatea de a sprijini procesul de globalizare care este în beneficiul
tuturor și de a promova ocuparea integrală și productivă a
forței de muncă, precum și munca decentă ca elemente esențiale
ale dezvoltării durabile și ale reducerii sărăciei, astfel
cum au fost aprobate prin Rezoluția nr. 60/1 din 24 octombrie 2005 a
Adunării Generale a ONU și prin Declarația ministerială
adoptată la reuniunea la nivel înalt din cadrul sesiunii de fond a
Consiliului Economic și Social din 2006 (Declarația E/2006/L.8 a
Consiliului Economic și Social al ONU din 5 iulie 2006) și stabilite
în Declarația Organizației Internaționale a Muncii (OIM) privind
justiția socială pentru o globalizare echitabilă din 2008.
Părțile iau în considerare caracteristicile respective și natura
diversă a situațiilor economice și sociale ale acestora. 3. În conformitate cu obligațiile
acestora în calitate de membri ai OIM, precum și în conformitate cu
Declarația OIM cu privire la principiile și drepturile fundamentale
la locul de muncă și cu anexa la aceasta, care au fost adoptate în
cadrul celei de a 86-a sesiuni a Conferinței Internaționale a Muncii
din 1998, părțile se angajează să respecte, să
promoveze și să pună efectiv în aplicare principiile privind
drepturile fundamentale la locul de muncă, și anume: (a) libertatea de asociere și
recunoașterea efectivă a dreptului la negocieri colective; (b) eliminarea tuturor formelor de
muncă forțată; (c) abolirea efectivă a muncii
copiilor și (d) eliminarea discriminării cu
privire la încadrarea în muncă și profesie. Părțile își reafirmă
angajamentul de a pune efectiv în aplicare Convențiile OIM pe care
Republica Singapore și statele membre le-au ratificat. Părțile
vor depune eforturi continue și susținute în vederea ratificării
și a punerii efective în aplicare a convențiilor fundamentale ale OIM
și vor face schimb de informații în acest sens. De asemenea, părțile vor
lua în considerare ratificarea și punerea în aplicare
efectivă a altor convenții OIM, ținând cont
de circumstanțele interne. Părțile
vor face schimb de informații în această privință. 4. Părțile
pot să inițieze activități de cooperare reciproc
avantajoase, care pot să includă, inter alia, programe și
proiecte specifice, convenite de comun acord, precum și dialogul,
cooperarea și inițiativele pe subiecte de interes comun la nivel
bilateral sau multilateral, cum ar fi ASEM, ASEAN-UE și OIM. Articolul
36 Sănătate 1. Părțile convin să
coopereze în sectorul sănătății, în vederea
îmbunătățirii condițiilor de sănătate care se
referă, inter alia, la principalele boli transmisibile, cum ar fi
HIV/SIDA, gripa aviară și alte gripe cu potențial pandemic uman,
precum și la bolile netransmisibile majore și la factorii de risc
pentru acestea, inclusiv prin schimbul de informații și colaborarea
în vederea detectării precoce, a prevenirii și a controlului, precum și
prin intermediul acordurilor internaționale în domeniul
sănătății. 2. Sub rezerva disponibilității
resurselor, cooperarea poate avea loc prin: (a) proiecte privind epidemiologia
bolilor transmisibile și netransmisibile majore; (b) schimburi, burse și programe de
formare; (c) programe și proiecte pentru
îmbunătățirea serviciilor și a condițiilor de
sănătate; (d) schimb de informații și
colaborare științifică privind reglementarea medicamentelor și
a dispozitivelor medicale și (e) promovarea punerii în aplicare pe
deplin și în termenele prevăzute a acordurilor internaționale în
domeniul sănătății, cum ar fi Regulamentul sanitar internațional
și Convenția-cadru pentru controlul tutunului. Articolul
37 Statistică Părțile se angajează să
promoveze, în conformitate cu activitățile de cooperare existente în
domeniul statisticii între Uniunea Europeană și ASEAN, armonizarea
metodelor și a practicilor statistice, inclusiv colectarea și
diseminarea de date statistice, care să le permită, pe baze reciproc
acceptabile, să utilizeze statisticile privind comerțul cu
mărfuri și servicii, privind investițiile străine directe și,
mai general, privind orice alt domeniu care face obiectul prezentului acord și
care permite colectarea, prelucrarea, analizarea și diseminarea de date statistice. Articolul
38 Societatea
civilă Părțile recunosc contribuția
potențială a societății civile organizate în cadrul
procesului de dialog și de cooperare în temeiul prezentului acord și
se angajează să încurajeze dialogul cu societatea civilă organizată. Titlul
VII MIJLOACE
DE COOPERARE Articolul
39 Resurse
pentru cooperare 1. Părțile convin să
pună la dispoziție resursele corespunzătoare, inclusiv
mijloacele financiare, în măsura în care acest lucru este permis de
legislația și de resursele părților, în vederea
îndeplinirii obiectivelor de cooperare prevăzute de prezentul acord. 2. Părțile încurajează
Banca Europeană de Investiții să își continue operațiunile
în Republica Singapore, în conformitate cu procedurile și criteriile sale
de finanțare. Articolul
40 Cooperarea
în scopul dezvoltării țărilor terțe 1. Părțile convin să
facă schimb de informații cu privire la politicile lor de asistență
pentru dezvoltare, în vederea stabilirii unui dialog periodic referitor la
obiectivele acestor politici și la programele lor privind ajutorul pentru
dezvoltare în țările terțe. 2. Părțile promovează,
de asemenea, acțiuni comune care au ca obiectiv furnizarea de asistență
tehnică și promovarea dezvoltării resurselor umane în țările
mai puțin dezvoltate din Asia de Sud-Est și în afara acesteia. Titlul
VIII
CADRU INSTITUȚIONAL Articolul
41 Comitetul
mixt 1. Părțile convin să
instituie, în temeiul prezentului acord, un comitet mixt compus din reprezentanți
ai ambelor părți, la nivelul corespunzător, ale cărui
sarcini vor fi: (a) să asigure funcționarea și
punerea în aplicare corespunzătoare a prezentului acord; (b) să stabilească priorități
în legătură cu scopurile prezentului acord; (c) să formuleze recomandări pentru
promovarea obiectivelor prezentului acord. 2. Comitetul mixt se reunește în
mod normal cel puțin la fiecare doi ani, alternativ în Singapore și
la Bruxelles, la o dată care urmează să fie stabilită de
comun acord. Comitetul mixt este prezidat în comun de un reprezentant al
fiecăreia dintre cele două părți. Ordinea de zi a
reuniunilor Comitetului mixt se stabilește de comun acord între părți.
De asemenea, părțile pot să convoace de comun acord adunări
extraordinare ale Comitetului mixt. 3. Comitetul mixt poate să înființeze
subcomitete specializate care îi oferă asistență în îndeplinirea
sarcinilor sale. Aceste subcomitete prezintă Comitetului mixt rapoarte
detaliate cu privire la activitățile lor în cadrul fiecărei
reuniuni. 4. În conformitate cu prezentul
articol, Comitetul mixt își stabilește regulamentul de procedură
și își îndeplinește sarcinile prin consens. În regulamentul
său de procedură, Comitetul mixt stabilește modalitățile
de consultare, cum ar fi cele prevăzute la articolul 44, și se
străduiește să convină asupra unei limbi de lucru comune. 5. Atunci când se hotărăște
de comun acord și după caz, Comitetul mixt discută funcționarea
și punerea în aplicare a oricărui acord specific, astfel cum se
precizează la articolul 43 alineatul (3). Titlul
IX DISPOZIȚII
FINALE Articolul
42 Clauză
evolutivă 1. Părțile pot hotărî
de comun acord să extindă prezentul acord în vederea
consolidării nivelului de cooperare, inclusiv prin completarea acestuia cu
acorduri sau protocoale referitoare la sectoare sau activități
specifice. 2. În ceea ce privește punerea în
aplicare a prezentului acord, fiecare parte poate să facă sugestii
pentru extinderea domeniului de aplicare al cooperării, luându-se în
considerare experiența dobândită în cursul aplicării acordului. Articolul
43 Alte
acorduri 1. Fără a aduce atingere dispozițiilor
relevante din Tratatul privind Uniunea Europeană și din Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene, nici prezentul acord, nici acțiunile
întreprinse în temeiul acestuia nu afectează în niciun fel competențele
statelor membre de a desfășura activități de cooperare
bilaterală cu Republica Singapore sau de a încheia, după caz, noi
parteneriate și acorduri de cooperare cu Republica Singapore. 2. Prezentul acord nu aduce atingere
aplicării sau punerii în practică a angajamentelor asumate de fiecare
parte în relațiile cu terțe părți. 3. Fără a aduce atingere
articolului 9 alineatul (2), părțile pot, de asemenea, să
completeze prezentul acord prin încheierea unor acorduri specifice, în orice
sector de cooperare care se încadrează în domeniul de aplicare al
acordului. Astfel de acorduri specifice fac parte integrantă din relațiile
bilaterale generale reglementate de prezentul acord și sunt elemente
componente ale unui cadru instituțional comun. Articolul
44 Neexecutarea
acordului 1. În cazul în care una dintre
părți consideră că cealaltă parte nu a respectat o
obligație care îi revine în temeiul prezentului acord, aceasta poate
să ia măsuri corespunzătoare. Înainte de a acționa în acest
sens, cu excepția cazurilor de urgență specială, partea
respectivă solicită, iar cealaltă parte acceptă, să se
organizeze consultări în vederea ajungerii la o soluționare a
litigiului care să fie satisfăcătoare pentru ambele părți.
Consultările respective pot să aibă loc sub egida Comitetului
mixt prevăzut la articolul 41, care poate să soluționeze
litigiul printr-o recomandare sau prin orice altă modalitate
acceptată de către părți. 2. În cazuri de urgență
specială, măsura corespunzătoare care urmează să fie
luată este notificată imediat celeilalte părți. La
solicitarea celeilalte părți, consultările durează maximum
15 zile, în vederea ajungerii la o soluționare a litigiului care să
fie satisfăcătoare pentru ambele părți. După
încheierea acestei perioade, se poate aplica o măsură
corespunzătoare. 3. În alegerea măsurilor corespunzătoare
trebuie să se acorde prioritate celor care perturbă cel mai puțin
funcționarea prezentului acord sau a oricărui acord specific. Aceste
măsuri sunt notificate imediat celeilalte părți și fac
obiectul unor consultări în cadrul Comitetului mixt, în cazul în care
cealaltă parte solicită acest lucru. 4. Părțile convin că pentru
interpretarea corectă și aplicarea practică a prezentului acord,
termenul „măsuri corespunzătoare” din prezentul articol înseamnă
suspendarea sau neexecutarea temporară a obligațiilor care le revin
în temeiul prezentului acord sau al oricărui acord specific menționat
la articolul 9 alineatul (2) și la articolul 43 alineatul (3) sau orice
altă măsură recomandată de Comitetul mixt. Măsurile
corespunzătoare se iau în conformitate cu dreptul internațional și
sunt proporționale cu neîndeplinirea obligațiilor în temeiul
prezentului acord. Părțile convin, de asemenea, că sintagma
„cazuri de urgență specială” menționată la alineatele
(1) și (2) înseamnă: (a) denunțarea prezentului acord,
care nu este sancționată de normele generale de drept internațional,
sau (b) încălcarea unui element esențial
al acordului, astfel cum se prevede la articolul 1 alineatul (1) și la
articolul 7 alineatul (2). Articolul
45 Facilități Pentru a facilita cooperarea în cadrul
prezentului acord, ambele părți vor furniza garanțiile și
facilitățile necesare pentru exercitarea funcțiilor lor. Articolul 46 Aplicare
teritorială Prezentul acord se aplică pe teritoriul
pe care se aplică Tratatul privind Uniunea Europeană și Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene, în condițiile prevăzute
de tratatele menționate anterior, pe de o parte, și pe teritoriul
Republicii Singapore, pe de altă parte. Articolul
47 Definirea
părților În sensul prezentului acord, „părțile”
înseamnă Uniunea sau statele sale membre sau Uniunea și statele sale
membre, în conformitate cu competențele care le revin, pe de o parte, și
Republica Singapore, pe de altă parte. Articolul
48 Divulgarea
de informații Nicio dispoziție a prezentului acord nu
se interpretează astfel încât să impună oricăreia dintre
părți să furnizeze informații a căror divulgare este
considerată contrară intereselor sale fundamentale în materie de
securitate sau menținerii păcii și securității internaționale. Articolul
49 Intrarea
în vigoare și durata 1. Prezentul acord intră în
vigoare în prima zi din luna următoare datei la care părțile își
notifică reciproc finalizarea procedurilor legale necesare în acest scop. 2. Prezentul acord se încheie pentru o
perioadă de cinci ani. Prezentul acord se prelungește automat pentru
perioade succesive de un an, în afara cazului în care fie Republica Singapore,
pe de o parte, fie Uniunea și statele sale membre, pe de altă parte,
notifică în scris celeilalte părți intenția de a nu mai
prelungi acordul, cu șase luni înainte de încheierea oricărei
perioade ulterioare de un an. 3. Orice modificare a prezentului
acord se face numai cu acordul celor două părți. Orice
modificare intră în vigoare numai după ce ultima parte a notificat
celeilalte părți faptul că toate formalitățile
necesare au fost finalizate. 4. Prezentul acord poate să fie
denunțat prin notificare scrisă a denunțării trimise
celeilalte părți fie de către Republica Singapore, pe de o
parte, fie de Uniune și statele sale membre, pe de altă parte. Denunțarea
intră în vigoare la șase luni de la primirea notificării de
către cealaltă parte. Articolul
50 Declarații
și scrisori de însoțire Declarațiile comune și scrisoarea de
însoțire anexate la prezentul acord fac parte integrantă din acesta. Articolul
51 Notificări Notificările făcute în conformitate
cu articolul 49 sunt adresate Secretariatului
General al Consiliului Uniunii Europene și, respectiv, Ministerului
Afacerilor Externe al Republicii Singapore. Articolul 52 Text
autentic Prezentul acord este întocmit în limbile
bulgară, cehă, croată, daneză, engleză, estonă,
finlandeză, franceză, germană, greacă, italiană,
letonă, lituaniană, maghiară, malteză, neerlandeză,
polonă, portugheză, română, slovacă, slovenă,
spaniolă și suedeză, toate aceste texte fiind în mod egal
autentice. În cazul unui litigiu privind
interpretarea prezentului acord, părțile sesizează Comitetul
mixt. Încheiat la […], la […] Pentru Uniunea Europeană Pentru
Republica Singapore Pentru Republica Bulgaria Pentru Regatul Belgiei Pentru Republica Cehă Pentru Regatul Danemarcei Pentru Republica Federală Germania Pentru Republica Estonia Pentru Irlanda Pentru Republica Elenă Pentru Regatul Spaniei Pentru Republica Franceză Pentru Republica Croația Pentru Republica Italiană Pentru Republica Cipru Pentru Republica Letonia Pentru Republica Lituania Pentru Marele Ducat al Luxemburgului Pentru Ungaria Pentru Malta Pentru Regatul Țărilor de Jos Pentru Republica Austria Pentru Republica Polonă Pentru Republica Portugheză Pentru Republica Slovenia Pentru România Pentru Republica Slovacă Pentru Republica Finlanda Pentru Regatul Suediei Pentru Regatul Unit al Marii Britanii și
Irlandei de Nord Declarație
comună privind articolul 44 (Neexecutarea
acordului) Părțile convin
că „încălcarea unui element esențial al acordului”
prevăzută la articolul 44 alineatul (4) punctul (ii) se referă
la cazuri excepționale de încălcare sistematică, gravă și
substanțială a obligațiilor prevăzute la articolul 1
alineatul (1) și la articolul 7 alineatul (2). Declarație
comună privind articolul 52 (Text
autentic) În cazul oricărui litigiu privind
interpretarea prezentului acord, se va ține cont de faptul că
prezentul acord a fost negociat în limba engleză. [Scrisoare de însoțire] Cu trimitere la Acordul de parteneriat și
cooperare dintre Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o
parte, și Republica Singapore, pe de altă parte, ambele părți
confirmă că, la data semnării prezentului acord, pe baza informațiilor
disponibile în mod obiectiv, acestea nu au cunoștință despre
niciun act cu putere de lege al celeilalte părți sau despre o
aplicare a unui astfel de act care ar putea avea drept consecință
invocarea articolului 44 din prezentul acord. Pentru Uniunea
Europeană și statele sale membre Pentru Republica Singapore [1] În sensul prezentului articol,
„drepturi de proprietate intelectuală” se referă la: (a) toate categoriile de
proprietate intelectuală care fac obiectul secțiunilor 1-7 din partea
a II-a a Acordului privind aspectele legate de comerț ale drepturilor de
proprietate intelectuală, din anexa 1C la Acordul privind constituirea
Organizației Mondiale a Comerțului, încheiat la Marrakesh la 15
aprilie 1994, și anume: (i) drepturile de autor și
drepturile conexe; (ii) brevetele; (iii) mărcile; (iv) desenele și modelele
industriale; (v) schemele de configurație
(topografii) ale circuitelor integrate; (vi) indicațiile
geografice; (vii) protecția informațiilor
nedivulgate și (b) drepturile de proprietate
asupra soiurilor de plante. În cazul Uniunii, în sensul prezentului
acord, termenul „brevete” include și drepturile derivate din certificatele
suplimentare de protecție. ANEXA II
DECLARAȚIE COMUNĂ În ceea ce privește articolul 26 din
Acordul de parteneriat și cooperare dintre Uniunea Europeană și
statele sale membre, pe de o parte, și Republica Singapore, pe de
altă parte, ambele părți își exprimă hotărârea
fermă ca noul standard mondial privind schimbul automat de informații,
astfel cum a fost adoptat de OCDE, să fie pus în aplicare prin încheierea
de acorduri bilaterale, la cererea oricăreia dintre părți. PENTRU UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI STATELE SALE MEMBRE || PENTRU REPUBLICA SINGAPORE …….., …..
2014