52014DC0096

RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR

Raport privind punerea în aplicare a Abordării globale în materie de migrație și mobilitate 2012-2013

1.         INTRODUCERE

Abordarea globală în materie de migrație și mobilitate (AGMM) reprezintă, din 2005, cadrul general al politicii externe a UE în materie de migrație și azil. Acest cadru stabilește modul în care UE își desfășoară dialogul politic și cooperarea operațională cu țările terțe în domeniul migrației și mobilității, pe baza unor priorități clar definite care reflectă obiectivele strategice ale UE, bine integrate în cadrul general de politică externă al acesteia, inclusiv în domeniul cooperării pentru dezvoltare.

Comunicarea Comisiei privind abordarea globală în materie de migrație și mobilitate, din 18 noiembrie 2011[1], a lansat a doua fază a AGMM, una nouă și mai consolidată. Aceasta a introdus o serie de noi elemente, cum ar fi protecția internațională și dimensiunea externă a azilului ca nouă prioritate tematică, precum și extinderea domeniului de aplicare a cadrului politic, pentru a include mobilitatea, subliniind astfel importanța încurajării mobilității bine gestionate a resortisanților țărilor terțe care traversează frontierele externe ale UE. Concluziile Consiliului din 29 mai 2012[2] au confirmat AGMM drept cadru al dialogului și cooperării cu țările terțe, într-un mod cuprinzător și echilibrat. De asemenea, Consiliul a subliniat nevoia monitorizării sistematice a aplicării AGMM, prin rapoarte bianuale.

Abordarea globală în materie de migrație și mobilitate (AGMM) este pusă în aplicare cu ajutorul mai multor instrumente politice (dialoguri politice bilaterale și regionale și planuri de acțiune), al unor instrumente juridice (facilitarea eliberării vizelor și acordurile de readmisie), prin sprijin operațional și consolidarea capacităților (inclusiv prin intermediul agențiilor UE, cum sunt FRONTEX, Biroul European de Sprijin pentru Azil și Fundația Europeană de Formare, și al facilităților de asistență tehnică, cum ar fi MIEUX și TAIEX), precum și prin gama largă de acțiuni de sprijinire a programelor și proiectelor care sunt puse la dispoziția autorităților din țările terțe și a multor părți interesate, printre care și societatea civilă, asociațiile de migranți și organizațiile internaționale. În perioada 2012-2013, Comisia a sprijinit peste 90 de proiecte legate de migrație cu peste 200 de milioane EUR, în toate regiunile lumii aflate în curs de dezvoltare. De asemenea, mai multe state membre ale UE au oferit sprijin financiar pentru punerea în aplicare a AGMM.

Principalele cadre bilaterale de facilitare a dialogului politic și a cooperării operaționale cu țările partenere sunt Parteneriatele pentru mobilitate (PM) și Agendele comune în materie de migrație și mobilitate (ACMM). Până acum, au fost încheiate parteneriate pentru mobilitate cu șase țări: Moldova (2008), Capul Verde (2008), Georgia (2009), Armenia (2011), Maroc (2013) și Azerbaidjan (2013). Discuțiile cu privire la PM cu Tunisia au fost încheiate (noiembrie 2013), semnarea acestuia fiind iminentă. Au început discuțiile privind un PM cu Iordania (decembrie 2013). În plus, un proiect de ACMM a fost propus pentru India (aprilie 2013) și Nigeria (octombrie 2013), dar discuțiile pe fond încă nu au început.

2.         Dialogurile bilaterale

Dialogurile bilaterale privind migrația și mobilitatea între UE și țările terțe pot lua diferite forme. Parteneriatele pentru mobilitate (PM) oferă un cadru important pentru dialog politic și cooperare operațională în materie de aspecte legate de azil și migrație. În plus, cu țările cu care a fost lansat un dialog privind liberalizarea regimului de vize, dialogul politic este, în mare măsură, organizat în jurul punerii în aplicare a Planului de acțiune privind liberalizarea vizelor. În unele cazuri (Rusia, India, China, SUA), UE a instituit dialoguri specifice. De asemenea, dialogul cu aproape toate țările privind migrația și alte aspecte de justiție și afaceri interne este integrat în punerea în aplicare a acordurilor de asociere (AA), a acordurilor de parteneriat și cooperare (APC), a acordurilor-cadru (FA), a acordurilor de cooperare (AC) și a instrumentelor similare încheiate de Uniune, inclusiv cele încheiate la nivelul consiliilor și (sub)comitetelor aferente. În sfârșit, mecanismul de cooperare tehnică funcționează în cadrul comitetelor mixte instituite de acordurile de facilitare a eliberării vizelor și de acordurile de readmisie, care monitorizează punerea în aplicare a acestor acorduri împreună cu țările terțe în cauză.

2.1.      Țările candidate

Mecanismul de monitorizare a situației după liberalizarea vizelor permite evaluarea viabilității reformelor și măsurilor puse în aplicare de către țările din Balcanii de Vest (Albania, Bosnia și Herțegovina, fosta Republică iugoslavă a Macedoniei, Muntenegru și Serbia) prin intermediul foilor de parcurs privind liberalizarea regimului vizelor[3] și inițierea unui dialog cu acestea în cadrul procesului de stabilizare și asociere, pentru a soluționa eventuale deficiențe și provocări. Majoritatea covârșitoare a cetățenilor din țările din Balcanii de Vest care nu au nevoie de viză sunt călători bona fide, cu un scop legitim de călătorie în UE. Cu toate acestea, numărul cererilor de azil nefondate înaintate de resortisanții acestor țări în unele state membre a crescut în 2012 și a rămas ridicat în 2013, afectând funcționarea regimului de călătorie fără viză.

La 19 ianuarie 2012 a fost lansat un dialog privind liberalizarea regimului vizelor cu Kosovo[4] și o foaie de parcurs pentru un regim fără viză a fost înmânată guvernului său la 14 iunie 2012.

La aproximativ trei ani de la finalizarea negocierilor, acordul de readmisie dintre UE și Turcia a fost semnat la 16 decembrie 2013. În paralel cu semnarea acordului de readmisie, un dialog privind liberalizarea regimului de eliberare a vizelor și o foaie de parcurs pentru un regim fără viză au fost propuse Turciei, în conformitate cu concluziile Consiliului privind dezvoltarea cooperării cu Turcia în domeniul justiției și al afacerilor interne[5], adoptate la 21 iunie 2012.

FRONTEX are acorduri operaționale eficiente cu toate țările din Balcanii de Vest și continuă să coopereze cu aceste țări atât din punct de vedere organizatoric, cât și operațional. FRONTEX operează cu un sistem de alertă în cadrul mecanismului de monitorizare a situației după liberalizarea vizelor care furnizează Comisiei evaluarea fluxurilor de solicitanți de azil. La 28 mai 2012, FRONTEX a semnat un memorandum de înțelegere cu Turcia.

2.2.      Țările din cadrul Parteneriatului estic

În perioada 2012-2013 s-au înregistrat progrese semnificative cu privire la consolidarea relațiilor cu cele mai multe din țările Parteneriatului estic în legătură cu aspectele legate de migrație și mobilitate.

Dialogurile privind liberalizarea vizelor au continuat cu Moldova și Ucraina, în timp ce un nou dialog a fost lansat în 2012 cu Georgia, cu scopul de a obține în timp util un regim de călătorie fără viză. Raportul Comisiei din 15 noiembrie 2013[6] privind progresele realizate de Moldova a conchis că acest stat îndeplinește toate criteriile de referință stabilite în planul de acțiune privind liberalizarea regimului de vize. Ulterior, la 27 noiembrie 2013, Comisia a adoptat o propunere pentru a adăuga Republica Moldova în lista de țări ai căror cetățeni nu au nevoie de viză dacă călătoresc în spațiul Schengen pentru o perioadă de maximum 90 de zile[7]. Dialogurile privind liberalizarea vizelor s-au dovedit a fi un instrument important pentru o politică de mobilitate orientată spre viitor și un mecanism eficient de promovare a unor reforme radicale globale în domeniul justiției și afacerilor interne, inclusiv în ceea ce privește statul de drept și reforma justiției[8].

În 2013 a fost aprobat un program de sprijin din bugetul UE în valoare de 20 de milioane EUR, care asigură continuarea punerii în aplicare a Planului de acțiuni privind liberalizarea regimului de vize (PALRV) în Moldova. În mod similar, a fost semnat cu Ucraina un acord de finanțare, în valoare de 28 milioane EUR, care oferă sprijin pentru alinierea sistemelor naționale de migrație și azil la standardele europene și internaționale și pentru punerea în aplicare a PALRV. De asemenea, Comisia continuă să ofere sprijin mai larg Ucrainei pentru reformarea sistemului de gestionare a migrației și a frontierelor. De exemplu, se află în curs de desfășurare un program de sprijinire pe patru ani, în valoare de 66 milioane EUR, pentru consolidarea strategiei de gestionare a frontierelor Ucrainei.

Actualizarea acordului de facilitare a eliberării vizelor cu Ucraina a intrat în vigoare la 1 iulie 2013.

La începutul anului 2012, au început negocieri privind facilitarea eliberării vizelor și încheierea de acorduri de readmisie cu Armenia și Azerbaidjan, fiind finalizate în timp util. Acordurile cu Armenia au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2014, în timp ce acordurile cu Azerbaidjan sunt preconizate să intre în vigoare în lunile următoare.

Cooperarea în cadrul parteneriatelor pentru mobilitate (PM) continuă cu Armenia, Georgia și Moldova, între timp, la 5 decembrie 2013, fiind semnat un nou parteneriat pentru mobilitate cu Azerbaidjan. Experiența arată că, fără echivoc, cooperarea a fost consolidată prin parteneriatele pentru mobilitate și că au fost realizate progrese substanțiale în ceea ce privește coordonarea în cadrul UE și coordonarea dintre instituțiile relevante din țările partenere. Flexibilitatea acestui tip de parteneriat permite inițiativelor bilaterale și multilaterale să fie incluse în același cadru și abordarea în manieră precisă a priorităților țărilor partenere. Pentru toate cele trei parteneriate pentru mobilitate au fost organizate reuniuni ale înalților funcționari: la 17 decembrie 2012 și 25 octombrie 2013 (Armenia), la 18 decembrie 2012 (Georgia) și, respectiv, la 22 noiembrie 2012, 25 iunie 2013, 31 octombrie 2013 și 10 decembrie 2013 (Moldova). PM cu Moldova a făcut obiectul unei evaluări aprofundate de către un expert angajat de Organizația Internațională pentru Migrație (OIM). Raportul său final din 1 octombrie 2012 demonstrează că PM cu Moldova a contribuit la realizarea multor priorități stabilite de parteneri, fiind foarte bine corelate cu proiectele și inițiativele puse în aplicare. PM i-a ajutat pe parteneri să abordeze mai eficient anumite aspecte relevante legate de migrație și de mobilitate și a creat un cadru propice pentru participarea activă la dialoguri legate de migrație și pentru cooperare la nivel regional și global. Activitățile din cadrul PM au ajutat Moldova să își reformeze cadrul juridic pe probleme de migrație (de exemplu, sistemul său de acordare a azilului), prin procesul de aliniere la standardele UE. Cu toate acestea, raportul de evaluare a identificat, de asemenea, o serie de probleme pentru PM, cum ar fi: (1) necesitatea de a menține angajamentul și interesul statelor membre — favorizând participarea lor la diversele cadre de guvernanță și de coordonare — și de a asocia noi state membre interesate în PM și (2) necesitatea de a demonstra valoarea adăugată a activităților comune, adică activitățile concepute și puse în aplicare de mai multe state membre, ca o modalitate de a îmbunătăți sinergii, de a schimba informații și bune practici și ca modalitate de informare reciprocă între părțile interesate. În termeni de cooperare operațională, UE alocă în prezent fonduri de aproape 50 milioane EUR pentru proiecte privind migrația și gestionarea frontierelor în Moldova, inclusiv o inițiativă de promovare a mobilității legale între Moldova și UE, prin intermediul PM, pentru care au fost alocate fonduri în valoare de 2 milioane EUR.

Un număr de șase proiecte finanțate de UE cu o sumă totală de peste 8 milioane EUR se află în prezent în curs de punere în aplicare în Armenia, inclusiv un proiect în valoare de 3 milioane EUR destinat sprijinirii punerii în aplicare a PM, ceea ce va consolida capacitatea autorităților în domenii precum migrația legală, migrația și dezvoltarea și readmisia și reintegrarea.

Punerea în aplicare a PM cu Georgia s-a intensificat după înființarea platformei de cooperare locală în 2012. Cooperarea externă cu Georgia s-a consolidat în mod semnificativ de la semnarea PM, fiind sprijinită reforma rapidă a sistemului de migrație și de gestionare a frontierelor din această țară. Șase proiecte cu o valoare totală de aproximativ 20 de milioane EUR sunt în curs de implementare la nivel național în domeniul migrației, inclusiv o inițiativă în valoare de 1 milion EUR care se concentrează pe consolidarea potențialului de dezvoltare a PM.

În ceea ce privește Azerbaidjanul, UE oferă în prezent sprijin în domeniul reformei politicii de gestionare a migrației, în special prin parteneriatul cu serviciul național pentru migrație.

Relațiile bilaterale ale UE în domeniile migrației și mobilității cu Belarus nu au fost încă dezvoltate. Cu toate acestea, în noiembrie 2013 Belarus a indicat că va accepta invitația UE, lansată încă din 2011, de începere a negocierilor cu privire la facilitarea sistemului de eliberare a vizelor și la acordurile de readmisie. În plus, o anumită cooperare practică la nivel de proiecte a avut loc în perioada 2012-2013, în plus față de cooperarea în cadrul dialogurilor regionale privind migrația.

FRONTEX a semnat acorduri de lucru cu autoritățile competente din Armenia (22 februarie 2012) și Azerbaidjan (16 aprilie 2013). FRONTEX are în prezent acorduri de lucru cu toate țările din cadrul Parteneriatului estic.

2.3.      Țările din sudul Mediteranei

Începând din 2011, s-au realizat progrese importante în ceea ce privește instituirea unei cooperări mai strânse între UE și țările din sudul Mediteranei, în deplină coerență cu politica europeană de vecinătate și cu angajamentele asumate de UE în contextul „primăverii arabe” și al consecințelor acesteia. Recent, Consiliul European a lansat un apel pentru intensificarea colaborării cu țările terțe, pentru a evita ca migranții să se angajeze în călătorii periculoase către UE[9]. În acest context, el a salutat comunicarea din 4 decembrie 2013[10] a Comisiei privind activitatea Grupului operativ pentru Marea Mediterană, care cuprinde acțiuni operaționale de prevenire a repetării unor tragedii precum cea din largul coastelor insulei Lampedusa, din 3 octombrie 2013.

Dialoguri structurate privind migrația, mobilitatea și securitatea au fost lansate cu Tunisia, Maroc (octombrie 2011) și Iordania (decembrie 2012). În măsura în care condițiile sunt îndeplinite, UE rămâne pregătită să inițieze dialoguri și cu alte țări din regiune. În contextul negocierilor în curs privind un nou plan de acțiune în cadrul politicii europene de vecinătate, Algeria și-a exprimat interesul pentru un astfel de dialog[11]. Oferta UE de a lansa un dialog cu Egiptul a fost reiterată în mai multe rânduri începând cu 2011, dar până în prezent nu a primit un răspuns pozitiv. Libia rămâne o țară căreia i se acordă prioritate pentru un astfel de dialog, de îndată ce circumstanțele o vor permite.

În urma unor discuții intense, la 7 iunie 2013 a fost semnat un PM cu Marocul. PM reprezintă o realizare evidentă și un punct de referință pentru alte țări din regiune. Acesta include un set echilibrat de angajamente și inițiative care acoperă cele patru domenii prioritare ale AGMM, adică migrația legală, migrația neregulamentară, protecția internațională și migrația și dezvoltarea. Instituirea unui sistem național de azil este unul dintre principalele angajamente asumate de Maroc. Acesta conține, de asemenea, angajamente reciproce, de a colabora în legătură cu prevenirea și combaterea traficului de persoane și cu protejarea victimelor acestuia. În plus, PM a pregătit calea pentru negocierea unui acord de facilitare a eliberării vizelor[12] și de relansare în paralel a negocierilor privind acordul de readmisie care a fost blocat din 2010. În prezent este în curs de finalizare un proiect de 5 milioane EUR, menit să sprijine punerea în aplicare a PM. În plus, este prevăzută alocarea a 6 milioane EUR din fondurile SPRING, în vederea sprijinirii PM.

În același mod, finalizarea în noiembrie 2013 a discuțiilor privind un PM cu Tunisia reprezintă o evoluție pozitivă. Timp de mai multe luni, procesul a fost complicat de instabilitatea situației politice a țării. UE și Tunisia convin să coopereze strâns în cadrul PM, pentru a consolida cadrul juridic și instituțional în ceea ce privește, de exemplu, acordarea azilului, combaterea traficului de persoane sau facilitarea eliberării vizelor, pentru a consolida formarea personalului responsabil de migrație și a elabora politici de integrare, de combatere a excluziunii și a xenofobiei față de migranți.

În cadrul dialogului privind migrația, mobilitatea și securitatea, în 2013 au fost efectuate două misiuni de experți în Iordania, care au făcut o evaluare pozitivă a capacității autorităților în domeniile respective. Iordania s-a declarat gata de a accelera cooperarea cu UE, exprimându-și interesul în acest sens. În decembrie 2013, un proiect de PM a fost prezentat autorităților din Iordania.

În ciuda problemelor de securitate și a situației politice, UE a sprijinit Libia în domeniile migrației, gestionării frontierelor și protecției internaționale. Ca urmare a deciziei Consiliului din 22 mai 2013 de creare a unei misiuni în cadrul politicii de securitate și apărare comune (PSAC), a fost decisă acordarea de asistență în vederea elaborării unui sistem de gestionare integrată a frontierelor Libiei, în cadrul misiunii Uniunii Europene de asistență la frontieră (EUBAM) în această țară. De asemenea, suma de 10 milioane EUR, prevăzută pentru proiectul Sahara-Med, contribuie în acest sens.

Cooperarea bilaterală cu Siria la nivel politic a fost suspendată în întregime, prin urmare în acest moment nu există nicio cooperare oficială sau informală cu autoritățile siriene în materie de migrație. Cu toate acestea, UE împreună cu statele sale membre reprezintă cel mai mare donator la nivel mondial pentru gestionarea crizei refugiaților, furnizând populației siriene și țărilor vecine Siriei o importantă asistență umanitară și pentru dezvoltare, inclusiv prin organizații internaționale specializate și prin organizații ale societății civile.

Angajamentul politic pentru consolidarea cooperării cu țările din sudul Mediteranei a fost însoțit de sprijin financiar și operațional. În cazul Libiei, de exemplu, sunt alocate aproximativ 30 milioane EUR pentru programe finanțate de UE aflate în curs de execuție și concentrate pe gestionarea fluxurilor mixte, pe gestionarea frontierelor și pe condițiile de primire a migranților. În septembrie 2013, a debutat punerea în aplicare a proiectului Rețeaua mediteraneană Seahorse, coordonat de Guardia Civil, din Spania. Rețeaua va permite țărilor mediteraneene să facă schimb de informații concrete cu privire la incidente și la misiunile de patrulare, în timp aproape real, cu ajutorul comunicațiilor prin satelit. Acest lucru va spori capacitatea autorităților competente de a combate migrația neregulamentară și traficul ilicit, precum și pentru a răspunde la situațiile de urgență care necesită căutare și salvare. Proiectul se adresează Algeriei, Egiptului, Libiei și Tunisiei.

Îmbunătățirea dialogului și a cooperării dintre țările din sudul Mediteranei și UE reprezintă o parte a proiectului Euromed Migrație III, pentru care a fost alocată suma de 5 milioane EUR. Proiectul se axează pe migrația legală, migrație și dezvoltare și migrația neregulamentară și prevede reuniuni specifice, sesiuni de formare și misiuni ale experților în aceste domenii. De asemenea, proiectul cuprinde sprijin pentru stabilirea unor profiluri ale migrației și pentru efectuarea unui studiu privind corelarea nevoilor pieței forței de muncă cu cele ale statelor membre.

Începând din 2011, UE a pus în aplicare un program de protecție regional (PPR) pentru Africa de Nord, concentrându-și atenția asupra Libiei, Tunisiei și Egiptului. Bugetul acestui PPR a fost majorat recent (sfârșitul anului 2013) la 5,5 milioane EUR, ca răspuns direct la tragicul incident din largul coastelor insulei Lampedusa, din Italia.

FRONTEX dispune în prezent de mandate restante de negociere pentru încheierea unor acorduri de lucru cu Egipt, Libia, Tunisia și Maroc, însă, până în prezent, încercările de a lansa aceste negocieri au fost în zadar.

2.4.      Țările din Africa Subsahariană

În perioada 2012-2013, s-au înregistrat unele progrese în ceea ce privește dialogul politic și cooperarea operațională în special cu Capul Verde, Nigeria și Africa de Sud.

Punerea în aplicare a PM cu Capul Verde a continuat în mod satisfăcător în perioada 2012­2013. În această perioadă, UE și Republica Capului Verde au semnat acorduri de facilitare a eliberării vizelor (octombrie 2012) și de readmisie (aprilie 2013), amândouă aceste acorduri fiind așteptate să intre în curând în vigoare. UE este ferm decisă să mențină PM într-o stare intensă și dinamică, prin definirea de comun acord a unui nou set de priorități pe termen scurt și mediu.

Cooperarea cu Nigeria a evoluat în mod pozitiv prin intermediul dialogurilor desfășurate la nivel local cu privire la migrație și dezvoltare, pe baza articolului 13 din Acordul de la Cotonou. Principalele teme dezbătute în acest context au fost migrația neregulamentară și traficul de persoane, aceasta din urmă fiind o sursă de îngrijorare pentru Nigeria, atât pe plan intern, cât și extern. Aspectele legate de protecția internațională nu au fost încă reglementate în mod corespunzător prin intermediul dialogurilor. Cu toate acestea, consolidarea capacităților în acest domeniu ar putea fi abordată în viitor și ar putea fi extinsă pentru a cuprinde și persoane strămutate în interiorul țării. În cursul sesiunii de dialog la nivel local din 20 martie 2013, Nigeria și-a exprimat interesul pentru îmbunătățirea cooperării cu UE în cadrul unei ACMM. La data de 7 octombrie 2013, Nigeriei i s-a propus un proiect de ACMM.

Cooperarea cu Africa de Sud pe teme de migrație are loc sub egida Forumului de dialog privind migrația, o manifestare anuală organizată în cadrul Consiliului mixt de cooperare. În acest context, Africa de Sud și-a exprimat interesul pentru negocierea unui acord de facilitare a eliberării vizelor cu UE, în timp ce UE a solicitat un regim fără vize pentru cetățenii tuturor statele membre. În timpul reuniunii la nivel înalt dintre Uniunea Europeană și Africa de Sud, din 18 iulie 2013, s-a convenit să se „(...) analizeze opțiunile posibile pentru a continua consolidarea și structurarea cooperării noastre, inclusiv posibilitatea de a stabili o agendă comună în materie de migrație și mobilitate”.

Eforturile depuse de UE pentru a se ajunge la intensificarea cooperării cu Ghana în cadrul unei ACMM s-au desfășurat prin intermediul unui atelier care a avut loc la Accra în ianuarie 2012 și, în general, în cadrul dialogului politic din iulie 2012.

În total, în perioada 2012-2013 au fost puse în aplicare peste 35 de proiecte legate de migrație, cu accent special pe țările subsahariene. Aceste proiecte vizează toate aspectele legate de migrație, dar accentul se pune mai ales pe migrație și pe inițiativele de dezvoltare, pe asistența pentru refugiați și migranții vulnerabili și pe combaterea traficului de persoane. În general, cooperarea cu țările din Africa de Vest este mai avansată, aspect ce poate fi pus parțial pe seama progreselor înregistrate în procesele regionale. De asemenea, UE încurajează sprijinirea substanțială a consolidării capacităților privind migrația și gestionarea frontierelor în țările din Africa de Vest. De exemplu, în 2013 a fost lansată o inițiativă cu un buget de 24 de milioane EUR pentru sprijinirea punerii în aplicare eficiente a protocoalelor pentru liberă circulație în Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest (ECOWAS) și a abordării comune a ECOWAS privind migrația.

Cooperarea dintre UE și țările din Africa de Est în domeniul migrației este mai limitată, situația politică din mai multe țări din regiune nepermițând crearea condițiilor pentru o cooperare mai eficientă. Cu toate acestea, o serie de proiecte sunt puse în aplicare în această regiune, inclusiv un PPR de 5 milioane EUR pentru regiunea Cornului Africii (Kenya și Djibouti).

FRONTEX a semnat un acord de lucru cu Nigeria la 12 ianuarie 2012 și cu Capul Verde la 14 ianuarie 2012.

2.5.      Țări din Asia

În urma celui de al 15-lea Summit UE-China din septembrie 2012, în cadrul căruia s-a convenit să se exploreze posibilitățile de înlesnire a mobilității și de consolidare a cooperării privind combaterea migrației neregulamentare, cooperarea cu China legată de aceste aspecte a progresat lent. Având în vedere și reacția Chinei și preocupările acesteia privind prelevarea de amprente titularilor de pașapoarte diplomatice (o consecință a implementării Sistemului UE de informații privind vizele), cele două părți au hotărât să stabilească un dialog la nivel înalt privind migrația și mobilitatea. O primă reuniune a avut loc la 14 octombrie 2013, când a fost discutată, de pildă, posibilitatea de a lansa în paralel negocieri privind aspectele readmisiei și un acord de eliminare a vizelor pentru titularii de pașapoarte diplomatice.

Recent i s-a dat un nou impuls cooperării dintre UE și India cu privire la aspectele legate de migrație. În urma lansării unui dialog privind migrația în 2006 și a unei noi reuniuni în 2010, la 2 iulie 2012 a avut loc la New Delhi o reuniune în cadrul Dialogului la nivel înalt privind migrația și mobilitatea. India și-a exprimat interesul ca această cooperare să fie consolidată în continuare, prin instituirea unei ACMM cu UE. Ulterior, în aprilie 2013, Indiei i-a fost propus un proiect de ACMM.

Dialogul și cooperarea cu alte țări din Asia, în special cu cele din Asia de Sud-Est (de exemplu, Vietnam și Indonezia), se desfășoară în prezent ad-hoc, ca urmare a exprimării interesului acestora, și în cadrul acordurilor internaționale (APC, AC) încheiate de UE. Având în vedere caracterul mixt al acestor acorduri, trăsătură care prelungește termenul-limită stabilit pentru încheierea și intrarea lor în vigoare, migrația este evidențiată în mod obișnuit în cazul așa-numitei „implementări rapide” cu țările respective. Prevenirea și combaterea traficului de persoane este un aspect important în cadrul acestor dialoguri. În plus, cooperarea cu UE în materie de acordare a vizelor (facilitarea eliberării vizelor, exceptări pentru titularii de pașapoarte diplomatice) reprezintă un interes constant al mai multor țări din această regiune.

Având în vedere importanța migrației regionale asupra dezvoltării țărilor asiatice, fenomenului migrației i se acordă o atenție sporită în cadrul cooperării pentru dezvoltare cu această regiune. De exemplu, în 2013 a fost lansat un proiect de 1,6 milioane EUR cu OIM, în scopul de a îmbunătăți capacitatea de a gestiona emigrarea forței de muncă în Bangladesh, Indonezia, Nepal și Filipine.

2.6.      Alte țări care prezintă un interes prioritar din această perspectivă

Cooperarea dintre UE și Statele Unite ale Americii pe probleme legate de migrație continuă în cadrul Platformei UE-SUA pentru probleme de migrație și refugiați, lansată în 2010. Planul de acțiune pentru această platformă cuprinde 10 domenii prioritare, cum ar fi returnarea și reintegrarea, datele biometrice, relocarea, traficul de persoane, consolidarea capacităților pentru gestionarea migrației sau migrația forței de muncă. În 2012, în cadrul platformei a fost efectuată o vizită de studiu în SUA cu privire la chestiunile legate de relocare și au fost organizate mai multe activități privind traficul de persoane, inclusiv o vizită de studiu în SUA a coordonatorului UE pentru combaterea traficului de persoane (martie 2013). În noiembrie 2013 a fost organizat un seminar privind criza refugiaților din Siria și fluxurile de migrație determinate de criză, acesta contribuind, de asemenea, la identificarea unor posibilități de continuare a cooperării (cum ar fi relocarea). De asemenea, platforma a fost utilizată pentru corelarea pozițiilor legate de anumite evenimente internaționale pe teme de migrație, cum ar fi Dialogul la nivel înalt privind migrația internațională și dezvoltarea și Forumul mondial privind migrația și dezvoltarea (GFMD)[13].

Dialogul UE-Rusia privind migrația, lansat în mai 2011, oferă o platformă pentru identificarea unor soluții la problemele comune într-un context informal și neobligatoriu[14]. În fiecare an se desfășoară o reuniune la nivel de înalți funcționari și două reuniuni tematice, combinate cu vizite de studiu. Până în prezent au avut loc cinci reuniuni tematice, privind următoarele aspecte: protecție internațională (Moscova, decembrie 2011), migrație neregulamentară (Budapesta, martie 2012), migrație și dezvoltare (Sankt Petersburg, octombrie 2012), migrație legală (Bratislava, februarie 2013) și migrație neregulamentară (Kaliningrad, iulie 2013). În cadrul acestui dialog, în 2014 vor începe lucrările de elaborare a portalurilor online privind migrația, destinate atât cetățenilor europeni, cât și celor ruși.

În 2007 a fost lansat un dialog în materie de vize cu Rusia. Părțile au convenit asupra unei liste de „măsuri comune în vederea eliminării obligativității vizelor pentru călătoriile pe termen scurt pentru cetățenii ruși și cei ai UE”, a căror punere în aplicare constituie premisa negocierilor dintre UE și Rusia pe tema unui acord de exonerare reciprocă de obligația de a deține viză. În decembrie 2013, Comisia și-a prezentat primul raport privind progresele înregistrate în punerea în aplicare a măsurilor comune[15].

2.7.      Învățămintele trase

Marea varietate de dialoguri bilaterale constituie o modalitate eficientă de consolidare a cooperării, abordând aspecte relevante și uneori sensibile legate de migrație și de mobilitate, de interes reciproc, precum și de sporire a încrederii între parteneri.

Experiența în ceea ce privește parteneriatele pentru mobilitate existente a arătat că acestea au recunoscut și au menajat prioritățile țărilor partenere, și că s-au dovedit cruciale în aducerea statelor membre și a țărilor partenere la masa discuțiilor, încurajându-le să abordeze în mod coordonat politicile în domeniul migrației și cooperarea internațională. Cu toate acestea, mai rămân multe lucruri de făcut pentru a garanta că parteneriatele pentru mobilitate sunt puse în aplicare într-un mod echilibrat, și anume astfel încât să reflecte mai bine toate cele patru priorități tematice a AGMM, cu prevederea mai multor acțiuni în materie de migrație legală, drepturi ale omului și protecție a refugiaților.

Subiectele migrației și mobilității apar din ce în ce mai des în discuțiile care au loc în cadrul mai amplu al dialogului politic, în contextul acordurilor de asociere, al acordurilor de parteneriat și de cooperare sau doar de cooperare și în subcomitetele acestora. Această tendință pozitivă poate contribui la îmbunătățirea profilului migrației în relațiile externe ale UE în ansamblu și la acordarea unei atenții crescute aspectelor legate de migrație în cadrul cooperării bilaterale pentru dezvoltare. În același timp, în UE ar trebui să se pună un accent sporit pe implicațiile mai extinse ale relațiilor externe în materie de migrație și mobilitate. În acest sens, o mai mare implicare a experților Comisiei sau ai statelor membre (adesea dificilă din cauza constrângerilor bugetare și de ordin temporal) sau acumularea de competențe sporite în cadrul delegațiilor UE oferă o posibilă cale de urmat.

3.         Dialogurile regionale

În contextul AGMM se acordă prioritate procesului de la Praga, procesului de la Budapesta și grupului de experți privind migrația și azilul al Parteneriatului estic, în relație cu estul, parteneriatului Africa-UE pentru migrație, mobilitate și ocuparea forței de muncă și procesului de la Rabat, în sud, precum și dialogului structurat și cuprinzător UE-CELAC privind migrația și dialogului privind migrația ACP-UE. Această secțiune descrie, pe scurt, situația referitoare la fiecare dintre aceste dialoguri.

3.1.      Procesul de la Praga

Procesul de la Praga reprezintă un cadru pentru dialog și cooperare între UE și statele sale membre, țările terțe care fac parte din spațiul Schengen și 19 țări partenere din est (Rusia, țările Parteneriatului estic, țări din Asia Centrală, țări din Balcanii de Vest și Turcia). Activitățile se întemeiază pe declarația ministerială comună (Praga, 2009) și pe planul de acțiune 2012-2016, adoptat în cadrul celei de-a doua conferințe ministeriale a Procesului de la Praga (Poznan, noiembrie 2011).

Dialogul oferă un cadru eficace pentru coordonarea și promovarea cooperării operaționale în chestiuni legate de migrație. Ampla acoperire geografică a procesului, care cuprinde țări din diferite regiuni de interes strategic pentru UE, permite schimburi de bune practici și de experiență între state care se confruntă cu provocări și oportunități diferite, dar adesea interdependente. În 2012 și 2013 au fost organizate numeroase activități, atât la nivel de experți, cât și de înalți funcționari – ateliere privind migrația legală (Budapesta, septembrie 2012, și Praga, februarie 2013), migrația și dezvoltarea (Budapesta, septembrie 2012), protecția internațională (Stockholm, octombrie 2012, și Varșovia, ianuarie 2013), profilurile migrației (Florența, ianuarie 2013), migrația neregulamentară (Lvov, noiembrie 2012), returnarea și readmisia (Varșovia, martie 2013), migrația circulară (Tbilisi, octombrie 2013) și introducerea ilegală de imigranți și traficul de persoane (Bratislava, septembrie 2013) –, precum și reuniuni ale unor înalte oficialități (Varșovia, aprilie 2012, Praga, februarie 2013 și Kiev, noiembrie 2013).

Comisia sprijină punerea în aplicare a Planului de acțiune de la Poznań din cadrul Procesului de la Praga, prin intermediul unui proiect special de sprijin care beneficiază de o finanțare de 3 milioane EUR și care reflectă prioritățile tematice ale AGMM. Măsurile concrete variază de la sprijin pentru dezvoltarea profilurilor migrației la orientări privind diverse politici, cum ar fi cele privind migrația forței de muncă și readmisia, și la cursuri de formare specifice pentru funcționari guvernamentali, de exemplu în domeniul azilului. UE a lansat, de asemenea, și alte inițiative legate de implementarea procesului de la Praga, inclusiv un proiect în valoare de 1 milion EUR privind migrația neregulamentară și o inițiativă de 600 000 EUR privind consolidarea politicii de integrare din Rusia.

3.2.      Grupul de experți privind migrația și azilul al Parteneriatului estic

Parteneriatul estic (EaP) este cadrul de cooperare dintre UE și Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina. Declarații comune au fost adoptate cu ocazia summiturilor Parteneriatului estic de la Praga (2009), Varșovia (2011) și Vilnius (2013). Dialogul privind migrația și mobilitatea se desfășoară în cadrul Grupului de experți privind migrația și azilul, înființat în 2011 și care duce mai departe lucrările desfășurate anterior în contextul Procesului de la Söderköping.

De la lansarea sa, în decembrie 2011, activitatea grupului de experți privind migrația și azilul al Parteneriatului estic s-a accelerat rapid, în 2012 și 2013 fiind organizate patru ședințe, pe următoarele teme: determinarea statutului de refugiat (Tbilisi, mai 2012), migrația circulară (Chișinău, octombrie 2012) returnarea, readmisia și reintegrarea (Tbilisi, martie 2013) și integrarea migranților și a refugiaților (Praga, noiembrie 2013); de asemenea, au fost organizate ateliere de experți care s-au concentrat pe informațiile privind țara de origine (București, septembrie 2012), victimele traficului de persoane (Varșovia, mai 2013) și apatridia (Budapesta, decembrie 2013). Grupul numără mai multe puncte forte, în special în ceea ce privește metodologia și organizarea sa. În primul rând, aceasta are o alcătuire foarte variată, incluzând reprezentanți ai instituțiilor UE și ai autorităților guvernamentale, ai mediului academic și ai ONG-urilor. În al doilea rând, natura sa informală permite schimburi fructuoase de opinii și instaurarea unui climat de încredere în rândul statelor participante.

În octombrie 2013, la prima reuniune ministerială UE-EaP pe tema justiției și afacerilor interne, participanții și-au confirmat angajamentul de intensificare a dialogului și a cooperării pe teme ca migrația și mobilitatea. Acest angajament a fost reconfirmat în cadrul summitului Parteneriatului estic din 28 și 29 noiembrie 2013, desfășurat la Vilnius, în declarația căruia s-a subliniat importanța mobilității și s-a făcut trimitere la grupul de experți privind migrația și azilul.

3.3.      Procesul de la Budapesta / „Parteneriatul privind drumurile mătăsii pentru migrație”

Procesul de la Budapesta a fost inițiat în 1991, ca forum consultativ (în prezent acesta implică peste de 50 de țări – din Balcanii de Vest, Parteneriatul estic, Asia Centrală, Afganistan, Irak, Rusia, Pakistan și Turcia – și 10 organizații internaționale), cu scopul de a dezvolta sisteme cuprinzătoare și durabile pentru o migrație reglementată. Sub egida Procesului de la Budapesta, la conferința ministerială care a avut loc la Istanbul, la 19 aprilie 2013, a fost instituit „Parteneriatul privind drumurile mătăsii pentru migrație”.

Procesul de la Budapesta a dobândit o nouă orientare geografică, care a culminat cu adoptarea, la 19 aprilie 2013, a Declarației de la Istanbul pe tema „Un parteneriat privind drumurile mătăsii pentru migrație”. Această declarație oferă un punct de plecare pentru o posibilă consolidare semnificativă a dialogului și cooperării în privința gestionării fluxurilor migratorii de către țările situate de-a lungul drumului mătăsii, dialog și cooperare care au fost destul de limitate în trecut. Declarația aduce în prim-plan unele elemente importante, cum ar fi angajamentul clar în ceea ce privește respectarea drepturilor omului în procesul de gestionare a migrației. Grupul de lucru privind drumul mătăsii, a cărui reuniune a avut loc la Islamabad, Pakistan, între 28 și 31 octombrie 2013, a evocat perspective de cooperare constructivă în viitor. Întâlnirea înaltelor oficialități, desfășurată la Istanbul, la 9 și 10 decembrie 2013, a condus la adoptarea unui plan de acțiune care cuprinde măsuri concrete și operaționale ce urmează să fie puse în aplicare. Comisia finanțează un proiect de 2,6 milioane EUR pentru a sprijini dialogul, o cofinanțare suplimentară fiind asigurată de o serie de state membre și de Turcia.

3.4.      Parteneriatul Africa-UE privind migrația, mobilitatea și ocuparea forței de muncă

Parteneriatul Africa-UE privind migrația, mobilitatea și ocuparea forței de muncă (MME) a fost lansat la cel de-al doilea summit al șefilor de stat și de guvern, de la Lisabona, din decembrie 2007. Parteneriatul a fost prelungit la summitul Africa-UE desfășurat la Tripoli, în 2010, ocazie cu care a fost adoptat și un plan de acțiune pentru perioada 2011-2013, care conține 12 inițiative concrete în domeniile migrației, mobilității, ocupării forței de muncă și învățământului superior.

Punerea în aplicare a planului de acțiune 2011-2013 a fost întreruptă în 2011 în urma evenimentelor din Libia (țara africană care deținea copreședinția Parteneriatului MME), dar a fost reluată în 2012. De atunci, au fost organizate mai multe reuniuni care au abordat aspecte precum traficul de persoane (Johannesburg, decembrie 2011), drepturile migranților (Nairobi, mai 2012), migrația și mobilitatea în interiorul comunităților economice regionale (Addis Abeba, iulie 2012), accesul la protecție internațională (Barcelona, octombrie 2012) și facilitarea mobilității printr-o mai bună gestionare a frontierelor (Cotonou, iulie 2013). Comisia a finanțat un proiect de 3,6 milioane EUR pentru a sprijini dialogul prin organizarea de seminare pentru experți, reuniuni ale înalților funcționari etc.

Procesul de gestionare a migrației, mobilității și ocupării forței de muncă prezintă o valoare adăugată în dimensiunea sa continentală și în coordonarea activităților legate de migrație ale Uniunii Africane și ale diverselor comunități economice regionale din Africa. Cu toate acestea, caracterul continental reprezintă, de asemenea, principala provocare la adresa parteneriatului, dată fiind diversitatea de fluxuri migratorii din interiorul Africii și către Europa. Legăturile cu învățământul și cu ocuparea forței de muncă, deși importante în teorie, nu au fost pe deplin fructificate în practică. În prezent, Parteneriatul strategic Africa-UE se află într-un moment de răscruce. În pregătirea summitului Africa-UE, din 2 și 3 aprilie 2014, este luată în discuție o reînnoire a structurii și, în ciuda faptului că rezultatele dezbaterii rămân încă necunoscute, se pare că există un consens în privința introducerii unei mai mari flexibilități, pentru abordarea provocărilor cu care se confruntă ambele continente, inclusiv în ceea ce privește chestiunea migrației și mobilității. În perspectiva summitului din 2014, a fost organizată în noiembrie 2013, la Bruxelles, o reuniune a înalților responsabili din domeniul migrației și mobilității, la care s-a convenit asupra proiectului unui plan de acțiune pentru perioada 2014-2017 și a înființării unui grup restrâns la care să participe cele două comisii și șase state de fiecare parte.

3.5.      Procesul de la Rabat

Procesul de la Rabat fost lansat la prima conferință ministerială euro-africană privind migrația și dezvoltarea, care a avut loc în iulie 2006, la Rabat. Scopul procesului este acela de a intensifica dialogul și cooperarea dintre țările de origine, de tranzit și de destinație situate de-a lungul rutei de migrare din Africa de Vest. O a doua reuniune ministerială a avut loc în 2008, la Paris. Cea de-a treia a avut loc la Dakar, în noiembrie 2011, cu acest prilej fiind adoptată Strategia de la Dakar pentru perioada 2012-2014.

La 23 noiembrie 2011, cea de-a treia conferință ministerială euro-africană privind migrația și dezvoltarea a confirmat reușitele înregistrate în punerea în aplicare a programului de cooperare precedent și a adoptat o nouă strategie, Strategia de la Dakar, pentru intervalul 2012-2014. Procesul de la Rabat a inițiat un dialog consistent și fructuos între UE și țările din Africa de Nord și de Vest și a promovat o cooperare consolidată, prin punerea în aplicare a unor inițiative bilaterale, subregionale, regionale și multilaterale. În 2012 și 2013 au fost organizate reuniuni ale experților care au pus accentul pe gestionarea frontierelor (Bruxelles, iunie 2013), consolidarea elaborării de politici bazate pe elemente concrete în domeniul migrației (Dakar, septembrie 2013) și gestionarea frontierelor (Madrid, 2013), precum și trei reuniuni ale comitetului director. Comisia sprijină procesul de la Rabat prin intermediul unui proiect în valoare de 2 milioane EUR.

3.6.      Dialogul structurat și cuprinzător UE-CELAC referitor la migrație

Dialogul structurat și cuprinzător dintre UE și Comunitatea Statelor Latino-Americane și Caraibiene (CELAC) referitor la migrație a fost lansat în luna iunie 2009, în virtutea mandatului summitului UE-ALC (America Latină și Caraibe) de la Lima (2008). Angajamentul privind dezvoltarea pe mai departe a dialogului a fost reînnoit la summitul UE-ALC de la Madrid (2010). Planul de acțiune de la Madrid a inclus migrația printre cele șase domenii-cheie de cooperare dintre cele două regiuni. Aceste domenii au fost reconfirmate în cadrul summitului de la Santiago (2013), care a condus la adoptarea planului de acțiune UE-CELAC pentru 2013-2015.

În 2012 și 2013 au fost organizate trei întâlniri la nivel înalt UE-CELAC privind migrația, în cursul cărora au fost abordate următoarele teme: creșterea economică și migrația, traficul de persoane, protejarea și integrarea migranților, combaterea oricărei forme de discriminare, rasism și xenofobie, repatrierea voluntară și reintegrarea. În plus, în noiembrie 2013, a fost organizat un seminar pe tema noilor tendințe în materie de migrație, adresat experților.

În noiembrie 2012, la cea de-a șaptea reuniune la nivel înalt UE-CELAC privind migrația, a fost aprobat documentul de poziție al Comisiei cu privire la viitorul dialogului, prin care s-a solicitat o abordare mai operativă și mai orientată către rezultate. Acest lucru ar urma să se realizeze în primul rând printr-o cooperare tehnică mai strânsă la nivel de experți, în al doilea rând prin autorizarea unei orientări mai practice a reuniunilor grupurilor de lucru de la Bruxelles și, în cele din urmă, prin afirmarea rolului de coordonare al reuniunilor la nivel înalt, grație unei mai mari implicări a statelor membre și a unor proceduri bilaterale îmbunătățite.

Activitățile operaționale din cadrul dialogului sunt puse în aplicare prin intermediul unui proiect de sprijin finanțat de Comisie, în valoare de 3 milioane EUR. Proiectul a contribuit la îmbunătățirea cunoștințelor despre realitățile din domeniul migrației din regiune, inclusiv prin elaborarea de profiluri de migrație pentru Peru, Ecuador, Jamaica și Nicaragua.

3.7.      Dialogul ACP-UE privind migrația

Dialogul ACP-UE privind migrația a fost lansat în iunie 2010, prin intermediul unei declarații comune a Consiliului mixt ACP-UE. Dialogul se desfășoară în virtutea articolului 13 din Acordul de la Cotonou. În mai 2011, s-a decis ca dialogul să fie aprofundat și să se concentreze în special asupra transferurilor de bani efectuate de imigranți, vizelor[16] și readmisiei, cu obiectivul specific de a consolida aspectele operaționale ale cooperării ACP-UE cu privire la aceste subiecte.

În 2012 au avut loc la Bruxelles o serie de reuniuni ale experților privind transferurile de bani efectuate de imigranți (februarie 2012), vizele (februarie 2012) și readmisia (aprilie 2012), precum și întâlniri la nivel de înalți funcționari. Recomandările privind transferurile de bani, vizele și readmisia au fost aprobate la nivel ministerial în iunie 2012, la Consiliul mixt ACP-UE desfășurat în Vanuatu. În 2014 sunt prevăzute acțiuni concrete în aceste domenii, în special prin intermediul unui proiect de sprijin de 10 milioane EUR, finanțat de UE. Migrația neregulamentară și traficul de persoane se vor număra printre noile teme ale dialogului.

În ciuda progreselor înregistrate, dialogul ACP-UE privind migrația este complicat de faptul că macroregiunile din Africa, zona Caraibelor și Pacific se raportează foarte diferit la politicile în materie de migrație ale UE, iar angajamentul lor în acest dialog variază în consecință.

3.8.      Învățămintele trase

Toate cele șapte dialoguri regionale au reușit să creeze o platformă de dezbateri politice specifice cu grupuri de țări terțe și au contribuit la îmbunătățirea relațiilor politice generale cu aceste țări. Cu toate acestea, rezultatele operaționale sunt ceva mai eterogene. Pentru a fi cu adevărat o reușită, un proces trebuie să dispună, atât din partea UE, cât și a țărilor partenere, de angajamentul politic care să asigure evoluția agendei sale, precum și de capacitatea de a prezenta realizări concrete, care pot crea un climat de încredere în rândul părților interesate. O modalitate de a garanta dinamismul constă în asumarea de către un anumit grup de state membre a responsabilității pentru continuarea procesului de dialog, așa cum se întâmplă, de exemplu, în cazul procesului de la Praga sau al procesului de la Rabat. Un model alternativ care poate de asemenea produce rezultate este înzestrarea Comisiei cu un rol bine definit și de prim-plan în proces, ca în cazul Grupului de experți privind migrația și azilul al Parteneriatului estic.

De asemenea, sunt necesare eforturi suplimentare pentru a asigura rezultate operaționale concrete, inclusiv prin consolidarea eforturilor de planificare și desfășurare a activităților în domeniile prioritare și prin monitorizarea sistematică a acțiunilor întreprinse.

O serie de dialoguri regionale sunt afectate de slaba implicare a statelor membre. Participarea acestora la reuniuni nu este întotdeauna suficient de numeroasă și, adesea, nici destul de activă. Odată ce un dialog și-a pierdut din forța motrice, ar trebui depuse eforturi de revigorare a platformei prin organizarea de reuniuni mai puțin numeroase dar mai bine orientate, pentru a facilita discuții cu un caracter mai transversal între participanți. Însă eforturile trebuie să se concretizeze în valoare adăugată. Dacă, în ciuda tentativelor, acest lucru nu este posibil, poate fi luată în considerare și varianta abandonării anumitor dialoguri, în consultare cu partenerii respectivi și ținând seama de rolul dialogului privind migrația în contextul dialogului politic mai larg cu regiunea vizată. Procesele de dialog trebuie gestionate cu destulă flexibilitate, astfel încât să se adapteze priorităților în schimbare și să garanteze faptul că reuniunile se concentrează pe prioritățile reale ale UE și ale țării partenere respective. Atunci când se analizează eventualitatea instituirii de noi dialoguri, trebuie pus un accent mai mare pe inițiativele temporare și nu pe lansarea de noi procese permanente.

4.         Procesele globale

În conformitate cu Tratatul de la Lisabona, care oferă o ocazie unică de a așeza UE pe baze absolut noi, permițându-i să își valorifice întregul potențial la nivel mondial, Uniunea s-a angajat în mod activ în dezbaterile din 2012 și 2013 privind migrația și dezvoltarea internațională și gestionarea migrației globale. În diferitele cadre de cooperare regională, multilaterală și globală, UE a promovat metodologia AGMM, bazată pe parteneriat. În plus, ea a susținut, a aprobat și a contribuit la discursul internațional pe tema legăturii dintre migrație și dezvoltare și a celei dintre migrație și schimbări climatice, care are ca scop maximizarea impactului pozitiv al migrației și mobilității asupra dezvoltării și reducerii sărăciei, făcând în același timp conexiunea între migrație și strategiile de adaptare la schimbările climatice. Trebuie remarcat că Decizia din 2012 a Conferinței părților la Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC)[17], privind „metodele de abordare a pierderilor și daunelor provocate de efectele schimbărilor climatice în țările în curs de dezvoltare”, acordă o mare importanță eforturilor de analizare a chestiunii pierderilor și daunelor și de dobândire de competențe în domeniu, inclusiv sub aspectul modului în care schimbările climatice influențează modelele migrației, strămutării și mobilității umane.

De asemenea, UE este pe cale de a se implica mai mult în activitățile Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (ICNUR) și în discuțiile și inițiativele internaționale privind protecția internațională, intensificându-și cooperarea cu Organizația Internațională pentru Migrație prin instituirea, în 2012, a unui parteneriat strategic.

UE a finanțat o serie de proiecte ce vizează sprijinirea inițiativelor la scară mondială. De exemplu, proiectul intitulat „Program global de acțiune privind lucrătorii casnici migranți și familiile acestora”, în valoare de 4,2 milioane EUR, a fost lansat împreună cu Organizația Internațională a Muncii (OIM) și numără printre obiectivele sale sprijinirea implementării Convenției OIM privind lucrătorii casnici.

4.1.      Dialogul la nivel înalt privind migrația și mobilitatea internațională

UE a jucat un rol esențial și hotărâtor în ceea ce privește pregătirile pentru cel de-al doilea dialog la nivel înalt privind migrația internațională și dezvoltarea, care a fost organizat la 3 și 4 octombrie 2013, în cadrul Adunării Generale a ONU de la New York. În cursul sesiunii plenare a Adunării, dna comisar Malmström a prezentat o declarație în numele UE și al statelor membre. Dialogul la nivel înalt al ONU a reușit să reînnoiască și să consolideze angajamentul politic față de chestiunea migrației internaționale și dezvoltării. Declarația finală a demonstrat că comunitatea internațională este capabilă să ajungă la un acord politic privind aspectele legate de migrație și de dezvoltare, inclusiv prin afirmarea clară a necesității de a acorda migrației atenția cuvenită în cursul elaborării agendei de dezvoltare post-2015, și oferă o dovadă a progreselor marcante înregistrate în ultimii ani într-un domeniu în care, în trecut, de cele mai multe dialogul a eșuat.

4.2.      Forumul mondial privind migrația și dezvoltarea

De asemenea, UE joacă un rol activ în ceea ce privește Forumul mondial privind migrația și dezvoltarea (GFMD), lucru dovedit de participarea în faza de pregătire a echipelor guvernamentale și de faptul că și-a asumat un rol important cu ocazia summitului GFMD din noiembrie 2012, de la Port Louis. În plus, UE contribuie în mod activ la pregătirea viitorului summit GFMD de la Stockholm, din luna mai 2014.

4.3.      Învățămintele trase

AGMM îi permite UE să se exprime cu o singură voce. Experiența din cadrul dialogului la nivel înalt a arătat că UE este mai puternică, mai vizibilă și mai eficientă în relațiile sale externe atunci când toți actorii UE și statele membre colaborează pe baza unei analize și unei viziuni comune.

Va fi important să se profite de impulsul oferit de dialogul la nivel înalt pentru a obține rezultate concrete și operaționale la summitul GFMD de la Stockholm, din mai 2014, și ulterior, de exemplu în materie de facilitare a mobilității internaționale a forței de muncă, precum și pentru a defini mai bine modul în care rolul de vector de dezvoltare al migrației poate figura mai pregnant pe agenda de dezvoltare post-2015.

5.         Calea de urmat: către o consolidare suplimentară a AGMM

În ciuda numeroaselor procese și activități desfășurate în contextul AGMM și a principalelor progrese înregistrate sub aspectul includerii obiectivelor AGMM în dialogul și cooperarea UE cu țările terțe, ar trebui analizate mai bine posibilitățile de a îmbunătăți și mai mult eficiența și rezultatele AGMM. Prezenta secțiune examinează anumite căi de consolidare suplimentară a AGMM, atât la nivelul politicilor, cât și în privința modalităților de punere în aplicare.

5.1.      Politici

5.1.1.   Migrația, mobilitatea și creșterea economică

Posibilitățile de a utiliza politica externă în domeniul migrației pentru sprijinirea statelor membre în efortul lor de a garanta creșterea economică și competitivitatea, inclusiv prin atragerea și menținerea persoanelor competente și cu înaltă calificare, rămân încă neexploatate.

Ar trebui să se analizeze modalitățile de a utiliza mai bine diferitele instrumente dezvoltate în cadrul AGMM, astfel încât să se profite la maximum de rolul pe care migrația îl poate juca în rezolvarea problemei deficitului de forță de muncă și de competențe din Europa. Se impun eforturi suplimentare de organizare a migrației forței de muncă către UE și de coordonare a acțiunilor statelor membre, și anume în vederea obținerii, în mod treptat, a unui echilibru mai bun între competențele naționale – în special în cazul deciziilor privind angajarea unui resortisant al unei țări terțe pe teritoriul unui stat membru – și necesitatea creării unei piețe din ce în ce mai integrate a forței de muncă din UE, ceea ce corespunde integrării crescânde a pieței unice[18]. La fel, ar trebui analizat modul în care instrumentele AGMM pot fi utilizate cu maximă eficiență pentru facilitarea mobilității de natură comercială mai ales în domeniul comerțului cu servicii, manifestată prin prezența persoanelor fizice pe teritoriul partenerilor comerciali (așa-numitul „mod 4” al Acordului General privind Comerțul cu Servicii), cu recunoașterea faptului că „modul 4” nu se înscrie în categoria migrației în scopul instalării definitive în țara-gazdă sau al intrării pe piața forței de muncă a acesteia.

În acest context, accentul ar putea fi pus pe rolul parteneriatelor pentru mobilitate, care au drept obiectiv sporirea mobilității persoanelor, de exemplu prin facilitarea mobilității furnizorilor de servicii, a schimburilor de studenți sau de profesioniști, îmbunătățirea capacităților de gestionare a migrației în țările terțe, introducerea unor programe de migrație circulară, consolidarea protecției sociale a migranților legali, abordarea, după caz, a chestiunii transferabilității drepturilor sociale etc.

Facilitarea acordării vizelor de scurtă ședere poate produce numeroase efecte pozitive pentru dezvoltare în țările terțe, cum ar fi îmbunătățirea oportunităților de afaceri și a legăturilor comerciale cu UE, precum și strângerea contactelor interpersonale.

În plus, potențialul pe care îl prezintă Codul vizelor ar trebui utilizat la maximum. Există încă o reticență din partea statelor membre în ceea ce privește acordarea de vize cu intrări multiple și cu o perioadă îndelungată de valabilitate pentru călătorii care se deplasează frecvent. În 2014, Comisia va propune modificări la Codul vizelor în scopul îmbunătățirii acestuia, fapt care va garanta, printre altele, că politica UE în domeniul vizelor stimulează creșterea economică și schimburile culturale, simplificând și mai mult intrarea în UE a celor care călătoresc legal și asigurând în același timp un nivel ridicat de securitate pentru UE.

În ceea ce privește activitățile operaționale, Comisia a continuat să finanțeze o gamă de acțiuni care au vizat creșterea capacității țărilor partenere de a gestiona emigrarea forței de muncă, inclusiv către Europa. De exemplu, proiectul de sprijinire a implementării parteneriatului pentru mobilitate cu Marocul, în valoare de 5 milioane EUR, include o componentă substanțială de consolidare a capacității autorităților marocane vizate de a gestiona mai bine migrația forței de muncă, prin intensificarea cooperării cu partenerii din UE.

5.1.2.   Protecția internațională

Includerea protecției internaționale și a dimensiunii externe a azilului ca priorități tematice specifice ale AGMM revizuite a permis abordarea acestor chestiuni într-un mod mai sistematic și mai strategic, prin dialogul și cadrele AGMM. De exemplu, parteneriatul pentru mobilitate cu Marocul solicită acordarea de sprijin autorităților marocane în vederea întăririi sistemului național de azil.

Deși s-au făcut progrese, sunt necesare mai multe eforturi pentru a garanta că toate dialogurile în materie de politică și toate cadrele de cooperare vor include această dimensiune și că cooperarea cu țările terțe în ceea ce privește gestionarea cererilor de azil și a fluxurilor de refugiați va fi consolidată. Ar trebui să se analizeze mai amănunțit modalitatea în care, pe baza competențelor experților în materie de azil din statele membre, Biroul European de Sprijin pentru Azil (BESA) ar putea contribui la îmbunătățirea capacităților țărilor terțe în materie de azil și de primire, inclusiv în contextul parteneriatelor pentru mobilitate, de exemplu prin aplicarea metodologiei de cooperare prin înfrățire, acolo unde este cazul.

În domeniul protecției internaționale și azilului, instrumentele de cooperare pentru dezvoltare ale Comisiei Europene au lansat, în perioada 2012-2013, mai mult de 15 noi proiecte în 20 de țări partenere, în valoare de peste 25 de milioane EUR.

De asemenea, Comisia are în vedere punerea unui accent sporit pe aspectul legat de dezvoltare al programelor de protecție regională (PPR), menținând în același timp orientarea acestora către întărirea capacității de protecție și a sistemelor de azil din țările și regiunile partenere. Acest lucru este ilustrat de programul de dezvoltare și protecție regională pentru Orientul Mijlociu (Iordania, Irak și Liban), în valoare de 16 milioane EUR, care urmează a fi lansat în viitorul apropiat, ca răspuns pe termen lung la crizele din regiune, provocate de situația refugiaților. Programul nu numai că va asigura o consolidare a capacităților autorităților locale și naționale în materie de protecție a refugiaților, dar va și sprijini dezvoltarea socioeconomică, atât în ceea ce privește refugiații, cât și comunitățile-gazdă.

Există posibilitatea de a îmbunătăți în continuare instrumentul PPR, de exemplu, pentru a clarifica utilizarea sa ca instrument strategic în vederea deblocării unor situații prelungite și a extinderii spațiului de protecție în regiuni relevante pentru UE. Ar trebui să se asigure că refugiații beneficiază de un nivel de protecție adecvat, de mijloace de subzistență și, în cele din urmă, de o soluție durabilă. În acest scop, s-ar putea examina legătura strânsă dintre lipsa de autonomie și vulnerabilitatea sporită la probleme de protecție în țara gazdă. În plus, așa cum se menționează în Comunicarea Comisiei privind activitatea Grupului operativ pentru Marea Mediterană din 4 decembrie 2013[19], pentru a reuși, noile PPR vor avea nevoie de angajament și de finanțare pe termen lung atât din partea UE, cât și din partea statelor membre.

De asemenea, succesul PPR depinde și de angajamentele asumate față de refugiați de primele țări de azil, în afara oferirii de protecție în calitatea de primă țară de azil. Acestea pot include angajamente în ceea ce privește menținerea unei protecții eficiente, îmbunătățirea mijloacelor de subzistență ale refugiaților și ale populațiilor gazdă, punerea în aplicare a unor strategii de autonomizare, integrarea locală sau acceptarea beneficiilor mișcărilor secundare.

Există, de asemenea, posibilitatea unei mai bune utilizări strategice a relocării și a unei mai bune integrări a activităților de relocare în relațiile externe ale UE. Coordonarea acestor activități atât din punct de vedere politic, cât și practic, la nivelul UE și între statele membre ar putea spori, cu siguranță, impactul strategic al relocării, în special pentru că UE va fi în măsură să extindă finanțarea la mai multe locuri de relocare/admitere umanitară și să pună la dispoziție mai rapid fonduri pentru a permite răspunsuri prompte la situații de criză. În 2012, 4930 de refugiați au fost relocați în întreaga UE[20]. Pentru a utiliza mai eficient relocarea, ar putea să se analize cum se pot stabili, prin parteneriat, legături mai ample cu statele care sunt prima țară de azil.

5.1.3.   Drepturile omului în cazul migranților

Protecția drepturilor omului în cazul migranților constituie o prioritate transversală pentru cooperarea UE cu țările terțe. Acest lucru se reflectă în numeroasele proiecte desfășurate în cadrul AGMM, care se concentrează pe protejarea migranților, inclusiv de regulă a grupurilor vulnerabile, cum ar fi solicitanții de azil, împotriva abuzului și a încălcărilor drepturilor omului, precum traficul de persoane, și pe consolidarea capacității de acțiune a acestora prin politici eficiente de integrare și prin promovarea accesului la servicii de bază precum asistența medicală. Protecția drepturilor omului în cazul migranților este o prioritate transversală a numeroase inițiative finanțate de UE referitoare la migrație. O serie de acțiuni specifice sunt în curs de desfășurare în acest domeniu. De exemplu, Comisia este în curs de a lansa, împreună cu Federația Internațională a Crucii Roșii, o acțiune a societății civile coordonată la nivel global și finanțată cu 9,5 milioane EUR, care pune accentul pe drepturile migranților vulnerabili și ale victimelor traficului de persoane. Mai mult, în ceea ce privește dreptul de acces la asistența medicală pentru migranți, inclusiv migranți în situație neregulamentară, Comisia a lansat în 2012 un acord cu OIM privind subvenționarea directă în legătură cu un proiect referitor la susținerea acordării de asistență medicală migranților, romilor și altor grupuri vulnerabile[21].

În documentul de strategie multianuală 2011-2013 pentru programul tematic, protecția migranților, inclusiv a celor mai vulnerabili, cum ar fi femeile și copiii, împotriva exploatării și excluziunii este considerată ca fiind unul dintre cele cinci domenii principale de acțiune.

Cu toate acestea, pentru a aborda în mod sistematic aspectele legate de drepturile omului, se pot face mai multe eforturi în politica și în dialogurile politice cu țările terțe. În raportul privind gestionarea frontierelor externe ale UE și impactul acesteia asupra drepturilor omului în cazul migranților din 24 aprilie 2013, raportorul special al ONU pentru drepturile omului în cazul migranților a recunoscut faptul că protecția drepturilor omului în cazul migranților este consacrată în AGMM ca o prioritate transversală. Raportorul special a formulat o listă de recomandări de care este important să se țină seama la viitoarea punere în aplicare a AGMM. Ar trebui acordată o atenție constantă drepturilor omului în cazul migranților, în primul rând în cazul copiilor și al altor grupuri vulnerabile, și ar trebui încurajate țările partenere să adopte și să pună în aplicare reforme care să asigure un set de standarde referitoare la drepturile omului în cazul migranților.

În perioada acoperită de prezentul raport s-au înregistrat, de asemenea, evoluții importante ale politicii UE în domeniul drepturilor omului în general. La 25 iunie 2012, a fost adoptat Cadrul strategic al UE privind drepturile omului și democrația[22] - primul set de principii și obiective menite să ghideze acțiunile de promovare a drepturilor omului în întreaga lume. În plus, în iunie 2012, Comisia a adoptat o comunicare pe tema „Strategia UE pentru perioada 2012­2016 în vederea eradicării traficului de persoane”, care urmărește să consolideze coordonarea, coerența și cooperarea în prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia, inclusiv pe plan extern[23].

5.1.4.   Migrație și dezvoltare

La 21 mai 2013, Comisia a adoptat o comunicare pe tema „Maximizarea impactului migrației asupra dezvoltării”[24], care include propuneri cu privire la modul în care UE poate adopta o abordare mai ambițioasă în materie de migrație și dezvoltare, în special prin intermediul AGMM și al politicii de dezvoltare a UE - Agenda pentru schimbare. Aceasta propune o abordare extinsă a legăturilor dintre migrație și dezvoltare la nivelul UE, care să acorde mai multă atenție fluxurilor sud-sud, integrării efective a migrației în planurile naționale de dezvoltare și de reducere a sărăciei și includerii refugiaților și a altor persoane strămutate în planificarea dezvoltării pe termen lung. Principalele orientări ale Comunicării au fost sprijinite de Concluziile Consiliului adoptate la 23 septembrie 2013, care includ solicitarea adresată tuturor actorilor din domeniul dezvoltării de a integra aspectele legate de migrație și de mobilitate în politicile și instrumentele lor.

Comunicarea a abordat și a analizat, de asemenea, legăturile dintre schimbările climatice, degradarea mediului și migrație, inclusiv importanța adaptării la schimbările climatice și a diminuării riscului de dezastre pentru reducerea numărului de persoane strămutate[25].

În octombrie 2013, Comisia a adoptat Raportul UE pentru 2013 privind coerența politicilor în favoarea dezvoltării[26], care include un capitol privind problemele de migrație. Raportul evidențiază valoarea adăugată a AGMM revizuite ca un instrument pentru asigurarea coerenței strategice între politicile interne și prioritățile de dezvoltare ale țărilor partenere, în special prin parteneriatele pentru mobilitate și dialogurile regionale. De asemenea, solicită să se depună eforturi suplimentare pentru a se asigura că politicile UE și ale statelor membre în domeniul migrației forței de muncă și al mobilității țin seama de aspectele legate de dezvoltare cât mai mult posibil. Pot fi avute în vedere măsuri suplimentare pentru a spori rolul diasporelor în promovarea investițiilor și a creșterii economice.

5.1.5.   Returnarea și readmisia

Abordarea returnării și readmisiei este parte integrantă a AGMM. Returnarea efectivă (voluntară sau silită) a migranților în situație neregulamentară este un element-cheie în combaterea imigrației neregulamentare și o condiție prealabilă pentru o bună gestionare a migrației.

UE ar trebui să facă eforturi pentru a-și dezvolta cooperarea cu țările terțe relevante în vederea consolidării capacităților în materie de returnare și de readmisie. Au fost deja sprijinite o serie de proiecte pentru consolidarea capacităților pentru punerea în aplicare a acordurilor de readmisie în țări precum Georgia, Moldova, Ucraina, Sri Lanka și Pakistan. Cu toate acestea, în numeroase țări partenere, este necesară continuarea consolidării capacităților, care poate, de exemplu, să se concentreze pe îmbunătățirea capacității autorităților responsabile din țările partenere de a răspunde în timp util la cererile de readmisie, de a identifica persoanele care au solicitat să fie returnate și de a oferi asistență și a facilita reintegrarea persoanelor returnate. În plus, s-ar putea oferi asistență tehnică țărilor terțe pentru a le ajuta în eforturile lor de a pune în aplicare acordurile de readmisie cu alte țări terțe. Fondul pentru azil și migrație va permite intensificarea sprijinului în aceste domenii.

Disponibilitatea limitată a stimulentelor aflate la dispoziția UE pentru a asigura încheierea și punerea în aplicare a acordurilor privind readmisia ale UE, precum și necesitatea unei cooperări mai ample cu țări terțe cu privire la returnare, readmisie și reintegrare au constituit o problemă centrală de la începutul politicii UE în materie de returnare și de readmisie[27]. Prin urmare, în conformitate cu principiul „mai mult pentru mai mult”, orice propunere de renegociere a unui acord de readmisie ar trebui însoțită de un stimulent adecvat. În termeni mai generali, aspectele legate de returnare și readmisie ar trebui să facă parte întotdeauna dintr-o ofertă echilibrată și consolidată a UE către o țară terță și, dacă este cazul, să fie legate nu doar de dispoziții privind mobilitatea sporită, ci și de alte domenii de politică cum ar fi comerțul (inclusiv modul 4), întreprinderile și industria.

La negocierea și punerea în aplicare a acordurilor sale privind readmisia, UE ar trebui să continue să pună accentul pe protejarea drepturilor fundamentale și să se concentreze pe țările de origine atunci când are în vedere noi orientări pentru negociere, realizând inclusiv o examinare atentă, de la caz la caz, a valorii adăugate și a necesității de a negocia readmisia resortisanților țărilor terțe și a apatrizilor pe baza unei evaluări geografice și a riscurilor migrației neregulamentare de tranzit și oferind în același timp stimulente corespunzătoare.

5.1.6 Migrația ca fenomen global

Migrația este un fenomen global și complex. Migrația bine gestionată trebuie considerată un avantaj care poate genera prosperitate și creștere economică. Ar trebui să se pună accentul pe necesitatea de a beneficia de oportunitățile considerabile pe care le poate oferi mobilitatea umană. În paralel, în vederea abordării eficiente a provocărilor create de fenomenul migrației, politicile trebuie să ia în considerare diferitele cauze originale ale migrației neregulamentare și forțate, printre altele, schimbările politice și instabilitatea, creșterea decalajului în materie de prosperitate și schimbările climatice.

Integrarea aspectelor de politică externă în politica UE în domeniu migrației și asigurarea conexiunilor dintre dimensiunile interne și externe sunt esențiale. Chestiunile legate de afacerile interne trebuie, de asemenea, integrate în politica generală a UE în domeniul relațiilor externe în vederea facilitării dialogurilor și cooperării consolidate cu țările terțe. În acest context ar trebui intensificată cooperarea și coordonarea între diferitele părți interesate. Ar trebui profitat de avantajele oferite de viziunea de ansamblu a SEAE asupra relațiilor externe globale ale UE, precum și de posibila contribuție a delegațiilor UE (a se vedea secțiunea 5.2.1).

5.2.      Modalități de punere în aplicare

5.2.1.   Rolul delegațiilor UE

Punerea în aplicare a AGMM este o responsabilitate comună și partajată a Comisiei, Serviciului European de Acțiune Externă și a statelor membre, în conformitate cu competențele lor respective, astfel cum se prevede în tratate.

Delegațiile UE sunt punctele focale ale prezenței UE în țări terțe și trebuie, prin urmare, să joace un rol central în promovarea, punerea în aplicare și coordonarea dialogului UE la nivel local în cooperare cu misiunile diplomatice ale statelor membre. Ele joacă, de asemenea, un rol crucial în reprezentarea externă a politicii externe a UE față de țări terțe și organizații multilaterale. În plus, ele administrează asistența externă și programele și proiectele de cooperare pentru dezvoltare.

La un nivel mai general, delegațiile UE ar trebui să se implice mai puternic în analiza și raportarea cu privire la evoluțiile legate de azil și migrație din țara în care sunt acreditați, pentru a facilita punerea în aplicare continuă și dezvoltarea AGMM.

Rolul lor este esențial pentru a asigura consolidarea dialogului și a cooperării la nivel local și garantarea conformității acestor acțiuni cu cadrul general de politică externă al UE și cu prioritățile cooperării externe.

5.2.2.   Angajamentul și participarea deplină a statelor membre

Măsurile care fac obiectul AGMM sunt promovate și executate atât de instituțiile UE, cât și de statele membre. Cu toate acestea, pentru a exploata pe deplin potențialul oferit de cadrul AGMM și, în special, pentru a asigura vizibilitatea, durabilitatea și eficacitatea acțiunilor legate de AGMM, implicare activă a statelor membre este de o importanță capitală.

Natura neobligatorie și flexibilă a AGMM este unul dintre avantajele cadrului, permițând statelor membre să coopereze (în grade diferite) la activitatea din țările sau regiunile în legătură cu care dețin o expertiză specială. Cu toate acestea, această flexibilitate este, de asemenea, adevărat călcâi al lui Ahile al abordării, deoarece, în unele cazuri, face dificilă garantarea unei oferte echilibrate și complete a UE către țări terțe, de exemplu, în legătură cu un parteneriat pentru mobilitate. În plus, există diferențe semnificative între nivelurile de participare ale statelor membre în diferitele cadre de cooperare. De exemplu, cinci state membre nu participă la niciun parteneriat pentru mobilitate încheiat până în prezent. Majoritatea statelor membre participante la parteneriate pentru mobilitate nu și-au adus încă nicio contribuție financiară la punerea în aplicare a acestora.

În acest context, este necesar să se ia în considerare și să se discute modalitățile prin care se poate asigura că UE și statele sale membre pot continua să ofere parteneriate veritabile și echilibrate țărilor terțe. Va fi necesar să se exploateze diferitele puncte forte, capacități, surse de finanțare, competențe și relații ale instituțiilor UE și ale statelor membre. Statele membre sunt încurajate să își intensifice eforturile de a contribui la parteneriatele pentru mobilitate, atât din punct de vedere financiar, cât și prin alte inițiative, cum ar fi măsurile de reglementare sau legislative.

5.2.3.   Finanțarea AGMM

Finanțarea AGMM în cadrul CFM 2007-13 a fost asigurată în primul rând prin instrumentele de cooperare externă ale UE. În special, programul tematic pentru migrație și azil a contribuit în mod semnificativ la punerea în aplicare a parteneriatelor pentru mobilitate, a dialogurilor regionale și a programelor de protecție regională. Au contribuit, de asemenea alte programe tematice ale Instrumentului de cooperare pentru dezvoltare (ICD) al UE și ale Instrumentului de stabilitate al UE. Migrația este, de asemenea, din ce în ce mai mult abordată ca un subiect prioritar în cadrul instrumentelor de cooperare geografică ale UE. De exemplu, asistența legată de migrație acordată prin instrumentele de cooperare bilaterală și regională s-a ridicat numai în 2012 la peste 90 de milioane EUR, acoperind 25 de țări.

În noul CFM, Comisia va continua să pună la dispoziție resurse financiare pentru punerea în aplicare a AGMM, inclusiv prin componenta externă a noilor fonduri din domeniul afacerilor interne.

Noile instrumente de cooperare pentru dezvoltare ale UE vor continua să furnizeze sprijin atât prin instrumentele geografice (Instrumentul de asistență pentru preaderare, Instrumentul european de vecinătate; Instrumentul de cooperare pentru dezvoltare, Fondul European de Dezvoltare ), cât și prin cele tematice (în special componenta de migrație și azil din cadrul Programului privind bunurile publice și provocările globale al Instrumentului de cooperare pentru dezvoltare). Finanțarea oferită prin aceste instrumente este programată în conformitate cu angajamentele asumate de UE privind eficacitatea ajutorului și cu atenția cuvenită față de necesitățile și prioritățile țărilor partenere. În plus, viitorul Instrument de parteneriat va permite, de asemenea, finanțarea cooperării în domeniul migrației cu țări cu venit ridicat și parteneri strategici importanți, precum India și China.

Pe lângă instrumentele de ajutor extern, se va acorda finanțare prin componenta externă a noilor fonduri pentru afaceri interne, prin Fondul pentru azil, migrație și integrare și prin Fondul pentru securitate internă. Aceste fonduri se vor concentra însă asupra inițiativelor care nu sunt orientate către dezvoltare și sunt axate în primul rând pe aspectele de punere în aplicare externe ale politicilor interne ale UE, inclusiv în domenii precum returnarea și readmisia migranților în situație neregulamentară.

Statele membre sunt încurajate să își mărească contribuția financiară la punerea în aplicare a AGMM.

5.3.      Stabilirea priorităților geografice

Din 2012, cadrul și metodologia AGMM sunt aplicate la nivel global, în cazul tuturor țărilor terțe relevante. Această abordare permite suficientă flexibilitate în vederea stabilirii unor priorități adecvate în funcție de nevoi și a adaptării corespunzătoare a angajamentului UE față de țările partenere în funcție de politica externă, precum și de prioritățile în materie de azil și migrație existente.

Principiul echilibrului geografic rămâne un criteriu adecvat, care însă ar trebui interpretat cu flexibilitate ținând seama de interesul strategic definit în mod clar al UE. Alte criterii relevante rămân în continuare (1) interesul strategic unei țări terțe privind oricare dintre domeniile tematice ale AGMM, în special amploarea presiunii exercitate de migrație, precum și aspectele legate de readmisie și mobilitate, (2) relațiile politice globale cu o țară terță, inclusiv respectarea drepturilor omului și aspecte generale (comerț, dezvoltare, securitate, turism etc.), (3) interesul exprimat de o țară terță — și capacitatea sa instituțională — în materie de cooperare și (4) o viziune clară cu privire la efectele și rezultatele preconizate. În acest context, va fi esențial să se asigure cea mai bună utilizare a resurselor limitate, ceea ce necesită stabilirea unor priorități clare, o mai bună coordonare și o concentrare sporită a acțiunilor noastre.

Propuneri privind viitoarele priorități ale AGMM sunt incluse în anexe.

6.         Concluzie

Prezentul raport arată că în 2012 și 2013 au fost luate măsuri importante în direcția unei politici externe în materie de migrație și de azil mai coerente și mai consolidate. S-au înregistrat progrese semnificative în consolidarea relațiilor politice cu țările și regiunile terțe, de exemplu, cu țările din sudul Mediteranei și cu țările din cadrul Parteneriatului estic. S-au întreprins, de asemenea, acțiuni pentru a contribui la reformele instituționale și legislative și la consolidarea capacităților în țările partenere. În special parteneriatele pentru mobilitate s-au dovedit a fi un cadru bilateral sofisticat pentru abordarea aspectelor legate de migrație și azil într-un mod care asigură o cooperare reciproc avantajoasă.

Mai sunt însă multe de făcut pentru a se îmbunătăți cadrele, inițiativele și instrumentele existente. Poate fi, de exemplu, necesar să se analizeze unele dintre procesele de dialog existente, pentru a le face mai eficiente, mai operative și mai echilibrate în ceea ce privește prioritățile tematice.

AGMM continuă să fie un cadru eficient pentru implicarea țărilor și regiunilor terțe în dialogul politic și cooperarea operațională. Comisia va continua să joace un rol activ în punerea în aplicare a AGMM și să ia măsuri astfel încât acțiunea externă a UE să devină mai puternică și mai coerentă.

Cu toate acestea, este important de subliniat că AGMM se bazează pe participarea activă a tuturor părților interesate în conformitate cu propriile nevoi și priorități. Crearea unor parteneriate strânse și solide cu țări terțe, bazate pe încredere reciprocă și interese comune, necesită timp, angajament și perseverență, precum și determinarea actorilor UE și a statelor membre să își joace rolul legitim într-un mod activ. În măsura în care politica în domeniul migrației externe și al azilului capătă și mai multă importanță, consolidarea cooperării între statele membre, SEAE, agențiile UE și Comisie va fi esențială pentru punerea în aplicare cu succes a politicilor noastre.

[1] COM(2011) 743

[2] Documentul 9417/12 al Consiliului

[3] La 28 noiembrie 2013, Comisia și-a prezentat cel de al patrulea raport de monitorizare a situației după liberalizarea vizelor [COM(2013) 836].

[4] Această desemnare nu aduce atingere pozițiilor privind statutul și este conformă RCSONU 1244/1999 și Avizului CIJ privind declarația de independență a Kosovo.

[5] Documentul 11579/12 al Consiliului

[6] COM(2013) 807

[7] Propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 539/2001 de stabilire a listei țărilor terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină viză pentru trecerea frontierelor externe și a listei țărilor terțe ai căror resortisanți sunt exonerați de această obligație [COM(2013) 853]

[8] De exemplu, ultimul raport intermediar din 15 noiembrie 2013 a arătat că Ucraina a înregistrat progrese substanțiale în ceea ce privește măsurile legislative [COM(2013) 809].

[9] Documentul 217/13 al Consiliului European

[10] COM(2013) 869

[11] În cursul anilor 2012 și 2013, Algeria a refuzat să deschidă negocieri cu UE cu privire la un acord de readmisie.

[12] Directivele de negociere au fost adoptate de Consiliu la 5 decembrie 2013.

[13] GFMD este o inițiativă apărută în urma primului Dialog la nivel înalt al ONU, din 2006, care urmărește abordarea relației dintre migrație și dezvoltare prin modalități practice și concrete. Este un proces informal, neobligatoriu, pe bază voluntară și promovat de guverne.

[14] Dialogul nu abordează aspecte referitoare la vize și readmisie, care sunt tratate în cadrul comitetelor mixte specifice, instituite prin acordurile UE-Rusia privind facilitarea eliberării vizelor și readmisia.

[15] COM(2013) 923.

[16] În prezentul raport, termenul „viză” se referă la viza de scurtă ședere, care nu depășește 90 de zile, într-un interval de 180 de zile.

[17] Decizia 3/CP.18 în FCCC/CP/2012/8/Add.1.

[18] Trebuie menționat că, la 18 noiembrie 2011, Comisia a lansat portalul UE privind imigrația, care oferă informații practice persoanelor ce preconizează să migreze într-un stat membru. Acest site internet a fost lansat în limbile engleză și franceză. În 2013 au fost adăugate versiunile spaniolă și arabă, versiunea portugheză fiind de asemenea disponibilă începând cu 2014. A se vedea: http://ec.europa.eu/immigration

[19] COM(2013) 869

[20] 4930 de refugiați au fost relocați în UE de 12 state membre, și anume Republica Cehă, Danemarca, Germania, Irlanda, Spania, Franța, Lituania, Țările de Jos, Portugalia, Finlanda, Suedia, Regatul Unit (sursă Eurostat)

[21] Comisia confinanțează 60%, 1,5 milioane EUR.

[22] Documentul 11855/12 al Consiliului

[23] COM(2012) 286

[24] COM(2013) 292

[25] Aceste constatări au fost, de asemenea, în conformitate cu recomandările din Documentul de lucru al serviciilor Comisiei privind schimbările climatice, degradarea mediului și migrație [SWD (2013) 138], adoptat la 16 aprilie 2013, ca parte a Strategiei UE privind adaptarea la schimbările climatice

[26] SWD (2013) 456.

[27] A se vedea, de exemplu, evaluarea Comisiei din 2011 a acordului de readmisie [COM(2011)76]

ANEXA I

— Parteneriatele pentru mobilitate —

|| Încheiate || În curs de discuție || De luat în considerare în 2014 || De luat în considerare îndată ce circumstanțele o permit

Algeria || || || || X

Egipt || || || || X

Libia || || || || X

Maroc || X || || ||

Tunisia || X || || ||

Iordania || || X || ||

Liban || || || || X

Siria || || || || X

Armenia || X || || ||

Azerbaidjan || X || || ||

Belarus || || || X ||

Georgia || X || || ||

Republica Moldova || X || || ||

Ucraina || || || || X

Capul Verde || X || || ||

Următoarele țări candidate la un parteneriat pentru mobilitate ar putea fi luate în considerare :

Algeria: În contextul negocierilor în curs privind un nou plan de acțiune în cadrul politicii europene de vecinătate, Algeria și-a exprimat interesul față de demararea unui dialog privind migrația, mobilitatea și securitatea în vederea eventualei sale participări, în cele din urmă, la o cooperare structurată cu UE în domeniul migrației. În funcție de disponibilitatea Algeriei de a începe negocieri cu UE cu privire la un acord de readmisie, un astfel de cadru ar putea fi un parteneriat pentru mobilitate.

Ucraina: Cooperarea în materie de migrație și mobilitate cu această țară este deja deosebit de avansată, inclusiv în contextul dialogului între UE și Ucraina privind vizele; în ceea ce o privește, Ucraina nu și-a exprimat încă interesul în stabilirea unui parteneriat pentru mobilitate cu UE. Cu toate acestea, această opțiune poată fi luată în considerare în lunile viitoare, în funcție de evoluțiile din această țară.

Belarus: În pofida relațiilor politice complexe dintre UE și Belarus din cauza, printre altele, a anumitor chestiuni privind drepturile omului, domenii de cooperare există și ar putea constitui baza unui viitor dialog, de exemplu, cu privire la traficul de persoane, gestionarea frontierelor și azilul. În plus, mai multe aspecte de interes pentru Belarus ar putea fi abordate în cadrul AGMM. În timpul summitului Parteneriatului estic de la Vilnius, Belarus a indicat că este dispus să înceapă negocieri privind facilitarea eliberării vizelor și acordurile de readmisie. În acest context, ar putea fi luată în considerare instituirea un parteneriat pentru mobilitate. Într-o recomandare din 12 septembrie 2013 privind politica UE față de Belarus[1], Parlamentul European a încurajat lansarea unui parteneriat pentru mobilitate între UE și Belarus.

ANEXA II

— Agende comune privind migrația și mobilitatea —

|| Încheiate || În curs de discuție || De luat în considerare în 2014 || De luat în considerare îndată ce circumstanțele o permit

China || || || || X

India || || X || ||

Indonezia || || || X ||

Nigeria || || X || ||

Africa de Sud || || || X ||

Ghana || || || || X

Kazahstan || || || X ||

Brazilia || || || X ||

Numărul de țări care s-ar califica pentru ACMM este în principiu mult mai mare decât cel al țărilor vizate de parteneriatele pentru mobilitate, iar stabilirea priorităților este mai complicată. Candidații potențiali includ partenerii strategici ai UE, precum și partenerii care prezintă un anumit interes pentru UE în oricare din cele patru priorități tematice AGMM. Selectarea partenerilor prioritari ai ACMM ar trebui să fie ghidată de considerații de prioritate și fezabilitate politică și economică, precum și de posibilitățile și constrângerile în materie de resurse financiare și umane.

Din această perspectivă, ar trebuie urmărită cooperarea bilaterală cu țările de interes pentru UE în ceea ce privește asigurarea creșterii economice. În plus, în conformitate cu concluziile Consiliului din 29 mai 2012 privind AGMM ar trebui să se acorde prioritate țărilor importante din punct de vedere strategic, situate de-a lungul rutelor de migrație și țărilor de origine și de tranzit, în special acelor țări care au interese comune cu UE și sunt gata să se implice în angajamente reciproce cu UE și cu statele membre.

Următoarele țări candidate la ACMM ar putea fi luate în considerare:

China: UE are un interes declarat să intensifice cooperarea cu China în materie de returnare și mobilitate. Stabilirea unei ACMM ar facilita și ar structura și mai mult dialogul și ar oferi o platformă pentru cooperarea concretă atât de necesară cu privire la aspecte legate de migrație și mobilitate. Prin dezvoltarea sa economică, China devine o destinație din ce în ce mai importantă pentru migranți (legali și ilegali) și se confruntă cu provocări semnificative în conceperea răspunsurilor legislative și politice necesare. De aici rezultă o potențială bază de schimb și cooperare cu UE, care trece dincolo de subiectele de actualitate, precum vizele și readmisia.

Indonezia: Indonezia este o țară prioritară pentru UE, prin dimensiunile, demografia, economia și relevanța sa geopolitică. Indonezia se încadrează în discursul emergent privind structurarea politicilor în materie de migrație și de mobilitate și vize astfel încât să devină un instrument de stimulare a creșterii economice. Este necesar să se formuleze un răspuns la întrebările și solicitările adresate de Indonezia în ceea ce privește statutul său de viză Schengen și să se inițieze un schimb structurat și relevant de informații în acest sens. O ACMM ar oferi un cadru adecvat pentru analizarea unor astfel de probleme concrete, oferind în același timp o platformă generală pentru schimburile politice semnificative și derularea unor proiecte specifice și a altor acțiuni.

Africa de Sud: Cu această țară există deja un dialog privind migrația locală și această cooperare poate fi în continuare aprofundată. Există anumite puncte comune între situația Africii de Sud și situația UE. De fapt, Africa de Sud este în principal o țară de destinație pentru lucrătorii și solicitanții de azil care provin din statele învecinate. Această situație se află la originea solicitării Africii de Sud privind un schimb de bune practici, cu scopul de a spori capacitatea țării de a gestiona fluxurile respective. Acest schimb s-ar putea concentra, de exemplu, pe îmbunătățirea mobilității pentru anumite categorii de călători, precum și pe consolidarea capacităților țării în domeniile protecției internaționale și al gestionării migrației forței de muncă.

Ghana: Acestei țări, care generează o presiune semnificativă în materie de migrație asupra UE, i s-a oferit deja de un parteneriat pentru mobilitate din prima generație. Există, de asemenea, un potențial considerabil de cooperare cu privire la aspecte legate de migrație și dezvoltare, întrucât țara devine din ce în ce mai mult un centru regional de migrație și recunoaște importanța migrației în agenda sa de dezvoltare. Posibilitatea de a institui o ACMM a fost deja evocată față de autoritățile ghaneze în 2012, dar de atunci nu s-a primit nicio o reacție pozitivă. Țara este menținută în acest tabel în coloana „De luat în considerare îndată ce circumstanțele o permit”, dar nu se mai recomandă nicio intervenție proactivă din partea UE.

Kazahstan: Kazahstan este un partener important pentru UE în Asia Centrală. UE dorește să își intensifice cooperarea și contactele cu Kazahstan prin negocierea noului APC îmbunătățit. UE este, de asemenea, foarte dornică să promoveze schimburi și să îmbunătățească contactele interpersonale între Kazahstan și UE, prin diferite programe, pentru care mobilitatea persoanelor este un element important. Kazahstan și-a exprimat în mai multe rânduri interesul pentru extinderea cooperării în domeniul migrației.

Brazilia: Consolidarea cooperării bilaterale cu Brazilia oferă oportunități pentru ambele părți. În cadrul parteneriatului strategic UE-Brazilia, ambele părți au convenit să-și intensifice cooperarea cu privire la chestiuni economice, inclusiv în ceea ce privește competitivitatea și investițiile. În acest scop, UE și Brazilia sunt pe cale de a finaliza un plan de acțiune care include acțiuni ce vizează facilitarea mobilității cercetătorilor, studenților și întreprinzătorilor între Brazilia și UE. Brazilia este inclusă pe lista țărilor prioritare cu care UE ar trebui să dezvolte parteneriate mai concrete și să identifice domenii specifice de cooperare privind traficul de persoane. Brazilia este în curs de a-și revizui legislația privind migrația chiar în momentul în care tendințele migrației între această țară și UE sunt în plin proces de schimbare, ceea ce oferă o oportunitate foarte interesantă pentru o cooperare consolidată.

Uneori, o abordare regională asigură o utilizare mai eficientă a resurselor și rezultate politice considerabil mai bune decât ar fi posibil prin intermediul dialogului și al cooperării bilaterale. În acest context, nou-înființatul Parteneriat pentru migrație „Drumul mătăsii” are potențialul de a face posibil un dialog și o cooperare consolidate în materie de gestionare a fluxurilor de migrație cu un număr important de țări de origine și de tranzit, inclusiv Iran și Pakistan; din acest motiv este necesar să se îmbunătățească cooperarea cu aceste țări în cadrul unei abordări regionale. În mod similar, mai degrabă decât să se intensifice cooperarea bilaterală cu țările individuale din Africa de Est, de exemplu cu Kenya care găzduiește un număr mare de refugiați, pare mai fezabil pentru moment să se instituie un proces de dialog regional specific, în cadrul dialogului UE-Africa, cu țările situate de-a lungul rutei migratorii din Africa de Est, având în vedere deplasările neregulate din regiune, precum și necesitatea prevenirii și combaterii traficului de migranți și a traficului de persoane în Cornul Africii într-un mod cuprinzător și eficient.

[1] Documentul 2013/2036 al Parlamentului European