8.7.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 214/1

1.1

„Europa va trăi întreagă” a fost sloganul primei reuniuni a Parlamentului rural european (un forum al organizațiilor rurale de la nivel european şi naţional), desfășurată la sediul CESE, la 13 noiembrie 2013. Dacă vor fi adoptate politici adecvate, zonele rurale vor putea prospera și contribui – în aceeași măsură ca și orașele – la bunăstarea Europei. Parlamentul rural european a lansat un apel la elaborarea unei politici multisectoriale, care să respecte criteriile geografice și realitățile locale și să se bazeze pe participare și parteneriat.

1.2

Prezentul aviz din proprie inițiativă abordează această provocare și pledează pentru o dezvoltare mai echilibrată, astfel încât toate regiunile UE să poată contribui la îndeplinirea obiectivului coeziunii teritoriale, consacrat de Tratatul de la Lisabona, în condițiile agravării dezechilibrelor teritoriale existente în unele țări și regiuni.

1.3

Depopularea trebuie privită ca cea mai gravă amenințare la adresa economiilor rurale. Multe dintre zonele rurale sunt serios afectate de depopulare. În unele țări și regiuni, cifrele înregistrate de acest fenomen sunt dramatice, pierderile demografice reprezentând în jur de 1 % din populație pe an, iar uneori chiar mai mult. Cu toate acestea, situația este foarte eterogenă. Majoritatea zonelor rurale din UE nu înregistrează un declin demografic și continuă să prezinte atracție pentru cetățeni și întreprinderi.

1.4

CESE subliniază că se impune de urgență o intervenție politică fermă la toate nivelurile, pentru contracararea efectelor economice și sociale ale depopulării. Ar trebui urmărite cu prioritate locurile de muncă, infrastructura și serviciile, cu sprijinul unor politici integrate de dezvoltare rurală la toate nivelurile (european, național și regional) și cu accent pe exploatarea resurselor locale proprii. Se impune fructificarea la maximum a tuturor programelor UE și mai ales a politicii de coeziune și a instrumentelor sale de dezvoltare rurală și locală, ca de exemplu inițiativa LEADER și dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității (Community Led Local Development – CLLD). Statele membre trebuie să aloce resurse financiare zonelor celor mai afectate de depopulare.

1.5

Orice decizie politică care prezintă o dimensiune geografică ar trebui analizată din perspectiva impactului său teritorial. Evaluările socioeconomice sau de mediu existente ar trebui luate mai mult în considerare și ar trebui elaborați noi indicatori cantitativi şi calitativi specifici.

1.6

În paralel cu dezvoltarea sectoarelor primare, este nevoie de un cadru politic favorabil diversificării și promovării întreprinderilor, prin investiții, inovare și cunoaștere. Lanțurile scurte de aprovizionare ar trebui sprijinite în sectoare precum cel alimentar și cel energetic. Trebuie avută în vedere inclusiv acordarea de stimulente pentru descentralizare.

1.7

Este crucial și urgent să se creeze oportunități de angajare, pentru a garanta în practică drepturile cetățenilor la educaţie şi formare, prin investiții în dotări care să slujească promovării cunoașterii și tehnologiei. Crearea unor locuri de muncă și a unor modalități de pregătire atractive pentru tineri ar trebui să fie o preocupare esențială. Este nevoie de instituirea unor condiții corespunzătoare, care să faciliteze instalarea tinerilor fermieri, acesta fiind un factor de stabilitate în zonele rurale. Trebuie eliberat potențialul de muncă și antreprenoriat al femeilor. Recursul la migranţii aflați în legalitate ar putea oferi, în condițiile unor măsuri de însoțire care să împiedice cu succes segregarea, posibilitatea de a-i transforma pe aceștia în participanți activi la dezvoltarea rurală.

1.8

Investițiile în infrastructură care urmăresc crearea de conexiuni eficiente în domeniile transportului, comunicațiilor (inclusiv rețelele în bandă largă de mare viteză) și energiei sunt necesare pentru reducerea disparităţilor geografice și pentru ca zonele rurale să devină atractive pentru cetățeni și întreprinderi.

1.9

Furnizarea corespunzătoare de servicii – atât comerciale, cât și sociale de interes general – este o altă condiție esențială pentru sporirea atractivității zonelor rurale și reducerea dezechilibrelor teritoriale. Trebuie să se investească urgent nu doar în centre de sănătate, de învățământ și de îngrijire, ci și în activităţi culturale și recreative.

1.10

CESE consideră că democrația participativă constituie o premisă a îmbunătățirii echilibrului teritorial în Uniunea Europeană. Locuitorii zonelor rurale și organizațiile acestora ar trebui implicați în planificarea și punerea în practică a politicilor și acțiunilor aflate în slujba coeziunii teritoriale. Principiul parteneriatului, care definește utilizarea fondurilor structurale ale UE, ar trebui utilizat în mod eficient și extins și la alte domenii de politică.

1.11

În calitatea sa de punte instituțională către societatea civilă, CESE este favorabil ideii organizării regulate de reuniuni ale Parlamentului rural european (un forum rural european cu o largă reprezentare), în parteneriat cu Comitetul.

2.1

Obiectivul final al acestui aviz al CESE este de a pleda în favoarea evaluărilor impactului teritorial al politicilor relevante ale UE, în vederea combaterii gravei depopulări a anumitor zone rurale.

3.1

Uniunea Europeană prezintă o mare diversitate culturală, lingvistică și istorică, dar există principii și idealuri comune, prevăzute la articolul 2 din Tratat (1), care ne unesc pe toți. Un loc de muncă decent, accesul la servicii sociale şi economice de interes general și standarde ridicate de mediu constituie cerințe esențiale în toate regiunile.

3.2

Cu toate acestea, condițiile din UE nu sunt aceleași pretutindeni. Diferențele dintre regiuni pot cuprinde deosebiri istorice și structuri culturale moștenite, sisteme politice contrastante, modele diferite de dezvoltare socioeconomică, precum și o serie întreagă de combinații ale acestor factori. Se impune așadar o analiză mai aprofundată a fenomenului complex al disparităților geografice și a efectelor acestuia asupra politicilor și practicilor.

3.3

Zonele rurale se confruntă cu o problemă comună, și anume faptul că, astăzi, ele nu mai au aceeași capacitate de a crea locuri de muncă durabile și de calitate ca zonele urbane (2). Veniturile medii sunt cu 25-30 % mai mici decât în zonele urbane, dar pot fi și cu 50 % mai scăzute în Europa Centrală și de Est. Posibilitățile de angajare sunt mai mici și într-o arie mai restrânsă de activităţi economice. Infrastructura deficitară, care se presupune și o calitate slabă a comunicațiilor în bandă largă, accesul redus la servicii comerciale și sociale și lipsa atât a centrelor de învățământ și formare, cât și a dotărilor culturale și recreaționale contribuie la un exod considerabil al populațiilor rurale, mai ales al tinerilor, iar dintre aceștia, al femeilor.

3.4

Însă imaginea de ansamblu nu este atât de sumbră. În medie, în deceniul 2000-2010, zonele rurale au cunoscut o creștere ceva mai însemnată decât cele urbane (3). Acest lucru arată că au existat numeroase modalități interesante prin care comunitățile rurale au reușit să facă față problemelor și să obțină rezultate pozitive, prin exploatarea resurselor endogene și locale (4). În cursul ultimelor crize, zonele rurale au fost mai puțin instabile, dând dovadă de o rezistență sporită. Un studiu recent a indicat și că, drept urmare a costurilor cauzate de congestionare și a chiriilor scumpe, activităţile economice încep să se orienteze către regiunile mai puțin dezvoltate, adesea rurale (5).

3.5

Existența unui dezechilibru de dezvoltare teritorială între țări, regiuni și comunităţi rurale/urbane și în interiorul acestora reprezintă o provocare majoră. Dezvoltarea locală și cea regională au devenit în prezent domenii de interes major pentru țările din centrul și sud-estul Europei, care, în cursul procesului de aderare la UE, au redescoperit importanța pe care o prezintă actorii teritoriali responsabili pentru regiuni și comunitățile locale. Interesul pentru dezvoltarea locală și regională a renăscut și în alte regiuni din Europa.

3.6

Zone slab populate și sate părăsite se găsesc peste tot în Europa, aceasta fiind o problemă întâlnită chiar și în cele mai mici state membre. Aceste zone puțin populate prezintă caracteristici și necesități specifice. Însă, în ciuda diferențelor, ele se văd confruntate cu cel puțin patru probleme comune: izolarea geografică (ce determină costuri mari de transport), probleme demografice legate de emigrare, îmbătrânirea populației și rata scăzută a natalității, structura economică slabă și monolitică și, în cele din urmă, un venit mediu mic, însoțit uneori de o sărăcie extremă în zonele rurale.

3.7

Avizul își propune să sublinieze faptul că zonele rurale pot contribui la coeziunea socială și teritorială prin exploatarea resurselor proprii în cadrul unei politici de dezvoltare integrate, depășind astfel criza economică, menținând locurile de muncă existente și creând altele noi și protejând mediul. Sectorul agricol și cel agroalimentar joacă un rol predominant într-o serie de regiuni. Cu toate acestea, este nevoie de diversificare. Toate sectoarele ar putea fi în măsură să furnizeze o contribuție, cu condiția de a fi sprijinite de măsuri politice precise.

4.1.1

Măsurile de coeziune economică, socială şi teritorială menționate la articolele 174-178 din Tratatul de la Lisabona au în vedere dezvoltarea armonioasă a UE și reducerea decalajelor dintre nivelurile de dezvoltare, acordând o atenție specială regiunilor afectate de un handicap natural sau demografic și solicitând statelor membre să își conducă și să își coordoneze politicile economice în vederea realizării obiectivelor menționate.

4.1.2

În opinia Comisiei Europene, coeziunea teritorială vizează asigurarea dezvoltării armonioase a Europei în ansamblu și garantarea faptului că cetățenii europeni sunt capabili să beneficieze la maximum de caracteristicile inerente ale diverselor sale teritorii. Așadar, coeziunea teritorială reprezintă un mijloc de a transforma diversitatea într-o valoare care contribuie la dezvoltarea durabilă a întregii UE (6).

4.1.3

Regiunile cuprind atât zone dinamice, cât și unele cu probleme. Având în vedere că regiunile sunt eterogene prin definiție, este greu de găsit un echilibru între coerența politică și coeziunea teritorială. Prin urmare, este nevoie de o perspectivă politică bazată pe cooperarea dintre regiuni și pe coordonarea diverselor politici sectoriale, în parteneriat cu actorii teritoriali. Principiul subsidiarității este o altă componentă esențială a oricărei abordări de politică regională, ținând seama că este întotdeauna de preferat ca problemele specifice ale unei comunități să fie gestionate la nivel local.

4.1.4

În ceea ce priveşte politicile UE, politica agricolă comună reprezintă cel mai important instrument în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale. Însă el nu ar trebui să fie unicul instrument utilizat, statele membre trebuind să se concentreze și pe durabilitatea zonelor rurale atunci când elaborează programele operaţionale ale celorlalte fonduri.

4.2.1

Statisticile UE (7) arată că, în 2008 și 2009, zonele rurale din Europa au cunoscut o creștere demografică limitată (0,1- 0,2 %). În 2010 și 2011, populația de aici a stagnat, în vreme ce în zonele urbane ea a crescut cu circa 0,5 % în aceeași perioadă. Cu toate acestea, situația este foarte eterogenă. În multe zone rurale, populația a crescut în ultimii cinci ani. În 2011, populația rurală medie a sporit în 8 din cele 27 de state membre. În schimb, cifre foarte negative au înregistrat în același an în special Letonia și Lituania, populația rurală scăzând aici cu 2 %; aceste țări au fost urmate de Bulgaria (-1 %), Portugalia, Germania, România și Ungaria (toate prezentând o scădere de circa 0,5 %).

4.2.2

Situația pare mai dramatică atunci când cifrele sunt analizate regiune cu regiune (NUTS 3). Aproximativ 100 din cele 1  300 de regiuni au cunoscut o scădere cu 5 % (și chiar mai mare în unele cazuri) a populației lor în perioada 2007-2011. Ele sunt situate în special în țările menționate mai sus. Bulgaria, Lituania și Letonia se disting cu precădere, fiind caracterizate de o depopulare masivă și generalizată. În Germania, fenomenul se concentrează în partea de est a țării, în timp ce în Portugalia el este întâlnit mai ales în zonele din interior.

4.2.3

Statisticile indică și că repartizarea populației în UE este extrem de inegală, aceasta determinând diferențe imense între densitățile medii ale diverselor regiuni și între zonele urbane şi cele rurale. Dar cel mai alarmant aspect demografic îl constituie poate faptul că densitatea populaţiei din anumite regiuni este surprinzător de scăzută în comparaţie cu cea de acum 50-100 de ani. Depopularea trebuie considerată drept cea mai gravă amenințare la adresa economiilor locale, nu numai pentru că reduce posibilitățile de creştere, generează probleme de mediu, afectează structurile sociale și îngreunează furnizarea serviciilor publice, ci și pentru că poate pune în pericol însăși existenţa satelor și localităților mici sub aspectul populării.

4.2.4

În prezent, această tendință continuă. Expansiunea rapidă a orașelor grație înființării de întreprinderi industriale și servicii determină plecarea forței de muncă din zonele rurale. Restructurarea activităţilor agricole stimulează și mai mult migrația rural-urban. În plus, marile investiții în infrastructură pot determina și ele deplasări de populație. Atunci când numărul celor care părăsesc zonele rurale depășește sporul natural, depopularea coboară numărul total al locuitorilor la un prag critic, determinând în același timp îmbătrânirea structurilor demografice.

4.2.5

Depopularea zonelor rurale are o serie de efecte asupra mediului. De exemplu, pe măsură ce populația părăsește o anumită zonă, combinația de peisaje diverse întreținută de prezența omului este înlocuită de un singur habitat dominant. Această „omogenizare ecologică” poate duce la o scădere a biodiversităţii la nivel local. Alte tipuri de impact ecologic includ degradarea solului ca urmare a întreţinerii necorespunzătoare a teraselor cultivate în zonele muntoase, așa cum se întâmplă pe arii largi din zonele mediteraneene și din sud-estul Europei.

4.2.6

Au apărut și alte preocupări legate de depopularea zonelor rurale, printre acestea numărându-se gestionarea pădurilor și riscul de incendii în zonele mediteraneene, precum și posibilele probleme de securitate de-a lungul frontierelor externe ale UE.

4.3.1

CESE a subliniat că „democrația participativă, recunoscută ca o componentă a principiilor de funcționare democratice ale Uniunii, este condiția sine qua non a realizării acesteia” (8). Ar trebui ca, la nivel regional și local, societatea civilă organizată să poată participa, în mod responsabil și transparent, la definirea și aplicarea politicilor și acțiunilor de coeziune teritorială. Principiul parteneriatului, care definește utilizarea fondurilor structurale ale UE, ar trebui utilizat în mod eficient și extins și la alte domenii de politică ce vizează zonele rurale.

4.3.2

Pe de o parte, partenerilor sociali tradiţionali și organizaţiilor socioprofesionale le revine un rol esențial în eliminarea dezechilibrelor teritoriale din ce în ce mai accentuate, prin promovarea locurilor de muncă și întreprinderilor care îmbunătăţesc condiţiile de lucru și de trai.

4.3.3

Pe de altă parte, mișcarea comunităților rurale ia amploare peste tot în Europa. În unele țări, aceste mișcări datează de curând, pe când în altele ele au fost inițiate de multă vreme (precursorii în domeniu regăsindu-se în special în nordul Europei). La nivel național, mișcările sunt reprezentate de federații și rețele care regrupează atât organizațiile socioprofesionale tradiționale, cât și noile inițiative de pe teren. Mișcarea rurală permite locuitorilor din zonele respective să își facă cunoscută opinia în cadrul unei abordări ascendente, dar și să promoveze noile întreprinderi și să organizeze producția și serviciile locale.

4.3.4

În noiembrie 2013, CESE a găzduit prima reuniune a așa-numitului „Parlament rural european” (9), un forum al organizaţiilor naţionale și europene care se ocupă de chestiuni rurale și care urmărește să consolideze mișcarea rurală în Europa și să îi confere o voce unică. Principalele sale obiective constau în influențarea politicii europene rurale, îmbunătățirea dialogului dintre factorii politici și nivelul local și schimbul de bune practici.

4.3.5

În calitatea sa de punte instituțională către societatea civilă, CESE ar putea oferi cetățenilor care trăiesc în zone rurale și organizațiilor acestora posibilitatea de a juca un rol de frunte în procesul de configurare și de aplicare a politicilor rurale. Iată de ce Comitetul este favorabil ideii organizării regulate, în parteneriat cu Comitetul, de reuniuni ale Parlamentului rural european (un forum rural european deschis inclusiv organizaţiilor socioprofesionale și partenerilor sociali), acesta putând servi și drept conexiune cu grupul de legătură.

4.4.1

CESE a propus deja ca legislația, politicile și programele Uniunii Europene să fie analizate sub aspectul consecințelor pe care le au asupra coeziunii teritoriale. Comisia are o responsabilitate deosebită în privința acestei evaluări de impact, care ar trebui să îi implice direct pe toți actorii relevanți (10).

4.4.2

Propunerea a fost însușită recent de Comitetul Regiunilor, care a solicitat „ca politicile sectoriale să fie examinate de la început cu privire la dimensiunea teritorială a măsurilor lor, care trebuie să fie considerată la fel de importantă ca și efectele lor economice, ecologice și sociale” și a făcut trimitere la „colaborarea autorităților locale și regionale pentru a canaliza consultările părților interesate și afectate” (11).

4.4.3

Ideea evaluărilor de impact apare deja în diversele clauze orizontale ale Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (articolele 8-12). Acestea prevăd că, „în definirea și punerea în aplicare a politicilor și acțiunilor sale, Uniunea” ține seama de cerințele legate de dimensiunea socială, de egalitatea de gen, de mediu, de protecția consumatorilor și de combaterea discriminării.

4.4.4

La adoptarea oricărei decizii, factorii politici ar trebui să se întrebe care este impactul previzibil al acțiunii respective: va atrage mai multe persoane către oraș sau le va încuraja să rămână în zonele rurale? Numai acele politici care îmbunătățesc echilibrul teritorial global sau care cel puțin îl lasă neschimbat ar trebui aprobate imediat. Orice decizie care aduce atingere acestui echilibru prin creșterea concentrării urbane ar trebui să facă obiectul unei evaluări de impact care să demonstreze că beneficiile sale sunt mai importante decât acest dezavantaj.

4.4.5

Impactul teritorial al politicilor sectoriale, în special în domeniile transportului, tehnologiilor informației și comunicațiilor, energiei, mediului, agriculturii, comerțului, concurenței și cercetării, ar trebui evaluat (12).

4.4.6

În acest scop, Comisia ar trebui să acționeze astfel încât dimensiunii teritoriale să i se acorde atenția cuvenită în cadrul evaluării ecologice strategice (13) și al orientărilor privind evaluarea impactului. Cu toate acestea, vor trebui elaborați și alți indicatori cantitativi şi calitativi specifici, care să permită efectuarea de evaluări nu doar din punct de vedere socioeconomic sau de mediu, ci și sub alte aspecte, mai greu măsurabile, precum pierderea de competențe tradiționale.

5.1

O dezvoltare teritorială echilibrată implică o utilizare mai omogenă și mai durabilă a resurselor naturale, lucru care furnizează avantaje economice, prin reducerea congestionării și a costurilor. În zonele rurale, prosperitatea va depinde de capacitatea de a mobiliza cetățenii și resursele locale, în condițiile dezvoltării, în același timp, a factorilor legați de localizare care permit sporirea atractivității condițiilor economice și de viață pentru cetățeni și întreprinderi. „Dezeconomiile” și externalitățile negative ale aglomerărilor urbane compromit perspectiva unei bune calități a vieții pentru toți.

5.2

Numeroase zone rurale cu un potențial de dezvoltare intact coexistă cu spații urbane și periurbane exploatate excesiv. În zonele foarte îndepărtate de orașele mari, localitățile de dimensiuni mici și mijlocii joacă un rol esențial în asigurarea accesului la servicii, astfel încât regiunile respective să fie considerate în continuare locuri în care se poate trăi bine. Susținerea acestor centre rurale va avea o mare pondere în contrabalansarea fenomenului de încetare a furnizării unor servicii și al influxului de persoane din satele aflate în împrejurimi, cu condiția organizării unui sistem eficient de transport public.

5.3

Forțele pieței nu pot furniza singure stimulentele necesare corectării tendinței actuale. Prin urmare, se impune de urgență o intervenție politică fermă la toate nivelurile, pentru contracararea efectelor sociale ale depopulării și pentru ca zonele rurale să devină atractive pentru cetățeni și întreprinderi. Este nevoie de o gamă echilibrată de stimulente, care să încurajeze investițiile, inovarea și cunoașterea, dar să și creeze și mențină posibilitatea de a trăi și a munci în zone rurale. Ar trebui urmărite cu prioritate locurile de muncă, infrastructura și serviciile, cu sprijinul unor politici integrate de dezvoltare rurală la toate nivelurile (european, național și regional).

5.4

Se impune fructificarea la maximum a tuturor programelor UE și mai ales a politicii de coeziune și a instrumentelor sale de dezvoltare rurală și locală, ca de exemplu inițiativa LEADER și dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității (Community Led Local Development – CLLD). Statele membre trebuie să aloce resurse financiare zonelor celor mai afectate de depopulare.

5.5

Dreptul concurenţei ar trebui adaptat în consecință, pentru a permite aplicarea exceptărilor necesare. Dacă schimbările propuse afectează cheltuielile salariale, ele trebuie abordate în cadrul dialogului social obișnuit dintre partenerii sociali.

5.6

Cel mai concret mod în care poate fi transpusă coeziunea teritorială este garantarea unui acces egal la serviciile de interes general pentru toți cetățenii europeni, indiferent de locul în care trăiesc sau muncesc. Pentru a reduce disparităţile geografice, este nevoie de investiții în infrastructură care urmăresc crearea de conexiuni eficiente în domeniile transportului, comunicațiilor (inclusiv rețelele în bandă largă de mare viteză) și energiei, în vederea dezvoltării zonelor celor mai fragile și mai îndepărtate.

5.7

Condițiile de trai ale locuitorilor din zonele rurale, inclusiv ale celor mai dezavantajaţi, trebuie ameliorate printr-o furnizare corespunzătoare a serviciilor (aceasta reprezentând o altă condiție esențială pentru reducerea dezechilibrelor teritoriale), fie ele comerciale ori servicii sociale de interes general. Nu doar investițiile în diverse centre de sănătate, de învățământ și de îngrijire, ci și cele în activităţi culturale și recreative vor face din zonele rurale locuri atractive pentru cetățeni și întreprinderi.

5.8

Exploatarea resurselor endogene implică și crearea de lanțuri scurte de aprovizionare, care oferă beneficii economice, sociale și culturale nu doar fermelor, ci și celorlalte întreprinderi, consumatorilor și zonelor rurale în general. Sectoarele alimentar și energetic constituie un bun exemplu în acest sens. Acest model de producție trebuie promovat, lucru demonstrat de faptul că lanțurile transnaționale de vânzare cu amănuntul se aprovizionează foarte rar de la producătorii locali și nici măcar atunci când un sistem de furnizare bine organizat poate garanta un flux de producție fiabil.

5.9

Crearea de posibilități de angajare este crucială, iar dreptul la educaţie şi formare trebuie garantat efectiv. Este urgent să se asigure formare profesională, pentru „a adapta mâna de lucru la necesităţile noului model de producţie” (14). Reducerea exodului tinerilor din zonele rurale, dar mai ales a tinerelor, care sunt mai înclinate să plece, ar trebui să constituie o preocupare esenţială. Societatea nu are decât de câștigat din furnizarea de locuri de muncă, dând familiilor tinere posibilitatea de a considera mediul natural din zonele rurale drept un spațiu privilegiat pentru creșterea copiilor. CESE a pledat în trecut pentru măsuri ferme, care să elibereze potențialul femeilor în domeniile muncii și antreprenoriatului, permițându-le să devină vectori ai dezvoltării și inovării și înzestrându-le cu competențele și tehnologiile necesare în acest sens (15).

5.10

Crearea de locuri de muncă de calitate în sectoarele creative și de vârf ar putea iniția un cerc virtuos, care să atragă nu doar activități economice, ci și inițiative culturale și alte tipuri de servicii, care să facă viața tinerilor din zonele rurale mai interesantă și să îi descurajeze să plece.

5.11

Este nevoie de măsuri radicale de diversificare și descentralizare (16), în vederea creării de noi locuri de muncă în zonele rurale cele mai afectate de depopulare. Așadar, în aceste zone trebuie puse în aplicare programe care beneficiază de finanțări specifice. Experiențele reușite din zonele rurale care au rezolvat problema depopulării și rămân atractive pentru cetățeni și întreprinderi trebuie popularizate.

5.12

Piața internă și dreptul la liberă circulație dau fermierilor posibilitatea să facă agricultură și în alte state membre, care oferă oportunități mai bune decât țările de origine; situația fermierilor olandezi care se stabilesc în România este un bun exemplu în acest sens. Însă aceste posibilități de deplasare și de achiziționare de terenuri nu trebuie să pună în dezavantaj sistemele agricole existente și micii proprietari.

5.13

CESE a făcut apel la asigurarea unui tratament egal pentru lucrătorii migranți din zonele rurale, prin aplicarea unor standarde minime privind condiţiile de locuit şi de muncă, și cu implicarea partenerilor sociali în acest proces (17). Un proces de integrare sprijinit de măsuri de îndrumare care să împiedice cu succes segregarea ar putea oferi posibilitatea de a face din migranții aflați în legalitate o sursă de dezvoltare rurală.